Decizia Nr.1489 din 15.11.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 2 din Codul de procedură civilă şi ale art. 18 coroborate cu art. 14 alin. (2) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicată de Fundaţia Pro Women din Iaşi în Dosarul nr. 52/45/2010 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.510D/2010.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Decizia nr. 499 din 13 octombrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 52/45/2010, Curtea de Apel Iaşi - Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 2 din Codul de procedură civilă şi ale art. 18 coroborate cu art. 14 alin. (2) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe.Excepţia a fost ridicată de Fundaţia Pro Women din Iaşi întro cauză având ca obiect o cerere de revizuire.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, în esenţă, autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale invocate întrucât limitează posibilitatea părţii împotriva căreia s-a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică ca, în cadrul căii extraordinare de atac, să aducă în discuţie aspecte de nelegalitate pe care se întemeiază decizia pronunţată. De asemenea, dispoziţiile criticate stabilesc un regim juridic preferenţial chiriaşului care dobândeşte un drept de preemţiune la cumpărarea locuinţei, fără ca acesta să mai fie beneficiarul unui contract de închiriere valabil încheiat.Curtea de Apel Iaşi - Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată nu este întemeiată. Dispoziţiile art. 322 pct. 2 din Codul de procedură civilă constituie o garanţie a respectării art. 21 din Constituţie, asigurând soluţionarea litigiului cu respectarea principiilor care guvernează procesul civil, iar prevederile art. 18 şi art. 14 alin. (2) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 constituie norme de drept material prin care s-a reglementat dreptul de preemţiune al chiriaşului la cumpărarea locuinţei supuse regimului juridic stabilit prin Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 322 pct. 2 din Codul de procedură civilă şi ale art. 18 coroborate cu art. 14 alin. (2) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 8 aprilie 1999, cu modificările şi completările ulterioare. Textele criticate au următorul conţinut:– Art. 322 pct. 2 din Codul de procedură civilă: „Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: [...]2. dacă s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut;“; – Art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999: „(1) În cazul în care contractul de închiriere nu se reînnoieşte pentru motivul prevăzut la art. 14 alin. (2) lit. b), chiriaşul are drept de preemţiune la cumpărarea locuinţei.
(2) Notificarea prealabilă a refuzului de a reînnoi contractul de închiriere, în temeiul şi cu respectarea condiţiilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, ţine loc de ofertă de vânzare şi trebuie să cuprindă preţul vânzării, sub sancţiunea nulităţii absolute. Oferta de vânzare este irevocabilă până la expirarea perioadei de închiriere.(3) Dacă chiriaşul notifică proprietarului intenţia de a cumpăra locuinţa, sub condiţia obţinerii unui împrumut pentru plata preţului, contractul de închiriere se prelungeşte cu un an. La expirarea acestui termen, dacă vânzarea nu s-a perfectat, chiriaşul pierde dreptul de preemţiune la cumpărarea locuinţei.“;– Art. 14 alin. (2) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999: „(2) Proprietarul poate refuza reînnoirea contractului de închiriere numai pentru următoarele motive: [...] b)locuinţa urmează să fie vândută în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă;“.În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 - Egalitatea în drepturi şi art. 21 - Accesul liber la justiţie. Ulterior sesizării Curţii, prevederile art. 14 alin. (2) lit. b) şi ale art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 au fost abrogate prin art. 230 lit. v) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 322 pct. 2 din Codul de procedură civilă s-a mai pronunţat, exemplu fiind Decizia nr. 3 din 18 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 21 martie 2011. Cu acel prilej Curtea a reţinut că prevederile legale criticate sunt norme de procedură, iar, în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie, procedura de judecată şi exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti sunt stabilite numai prin lege. Din aceste norme constituţionale reiese că legiuitorul are libertatea de a stabili condiţiile în care părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, cu respectarea normelor şi principiilor consacrate prin Legea fundamentală şi prin actele juridice internaţionale la care România este parte. De asemenea, Curtea a constatat că revizuirea este o cale extraordinară de atac promovată pentru a îndrepta erorile de fapt, în scopul restabilirii adevărului în cauză, ceea ce este în deplină concordanţă cu prevederile art. 124 din Constituţie privind înfăptuirea justiţiei. Interesul legat de stabilitatea hotărârilor judecătoreşti definitive, precum şi a raporturilor juridice care au fost supuse controlului instanţelor prin hotărârile respective a impus ca legea să stabilească riguros şi limitativ cazurile şi motivele pentru care se poate exercita această cale de atac, precum şi modul în care acestea pot fi probate. Din această perspectivă, prevederile legale criticate nu aduc atingere egalităţii în drepturi, accesului liber la justiţie sau dreptului la un proces echitabil. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (2) lit. b) şi ale art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. Curtea constată că efectele juridice ale normelor supuse controlului de constituţionalitate continuă să se producă şi în prezent, în virtutea principiului „tempus regit actum“, astfel că urmează a se pronunţa asupra constituţionalităţii lor. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că textele de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prilej cu care s-a statuat că acestea nu contravin normelor constituţionale de referinţă. Astfel, prin Decizia nr. 130 din 20 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 13 martie 2007, sau prin Decizia nr. 240 din 19 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 6 aprilie 2009, Curtea a statuat că prevederile legale criticate reglementează dreptul de preemţiune al chiriaşului la cumpărarea locuinţei, în cazul în care proprietarul îşi manifestă voinţa de a o vinde înainte de expirarea termenului închirierii. În scopul asigurării unei continuităţi a raporturilor locative şi a protecţiei chiriaşului, legiuitorul a instituit anumite condiţii şi termene pentru exercitarea dreptului de preemţiune, şi anume irevocabilitatea ofertei de vânzare până la expirarea contractului de închiriere, cu posibilitatea prelungirii acestuia şi, implicit, a ofertei de vânzare cu un an, şi dreptul chiriaşului de a se subroga cumpărătorului în cazul în care locuinţa este vândută înainte de expirarea contractului de închiriere, la un preţ egal sau inferior celui oferit de chiriaş. De altfel, protecţia temporară a chiriaşilor, inclusiv în condiţiile retrocedării imobilelor către foştii proprietari, fiind scopul declarat al ordonanţei, se realizează prin diverse modalităţi juridice, cum sunt: prelungirea contractelor de închiriere pentru o perioadă de 5 sau 3 ani, după caz, asigurarea stabilităţii, în viitor, a drepturilor lor locative prin acordarea dreptului chiriaşului la reînnoirea contractului de închiriere şi crearea unor garanţii împotriva unei evacuări abuzive, precum şi a unui drept de preempţiune în cazul în care proprietarul intenţionează să vândă locuinţa. Raţiunile care au stat la baza adoptării soluţiei anterioare îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, astfel încât aceasta se impune a fi menţinută. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii: DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 2 din Codul de procedură civilă şi ale art. 18 coroborate cu art. 14 alin. (2) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicată de Fundaţia Pro Women din Iaşi în Dosarul nr. 52/45/2010 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2011. PREŞEDINTE, ACSINTE GASPAR Magistrat-asistent-şef, Mihaela Senia Costinescu