DECIZIE   Nr. 93 din 16 iunie 1999

asupra obiectiilor de neconstitutionalitate a Legii privind responsabilitatea ministeriala, adoptata de Senat la 24 mai 1999 si de Camera Deputatilor la 1 iunie 1999

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 300 din 28 iunie 1999

    Prin Adresa nr. L. 85 din 3 iunie 1999, trimisa de secretarul general al Senatului, Curtea Constitutionala a fost sesizata, in vederea declansarii controlului de constitutionalitate, in temeiul dispozitiilor art. 144 lit. a) din Constitutie, asupra Legii privind responsabilitatea ministeriala, de catre un grup de 83 de senatori, si anume: Corneliu Turianu, Vasile Ungureanu, Matei Boila, Florin Buruiana, Marin Nicolai, Mihail Grama, Victor Apostolache, Ilie Platica-Vidovici, Mihai Matetovici, Emil Dima, Marcu Burtea, Marin Predila, Alexandru-Radu Timofte, Dan Mircea Popescu, Andreiu Oprea, Petru Juravlea, Augustin Crecan, Costica Ciurtin, Sergiu Nicolaescu, Justin Tambozi, Gheorghe Avram, Gheorghe Pavalascu, Serban-Matei-Bujorel-Dinu Sandulescu, Oliviu Gherman, Ion Bold, Sergiu Chiriacescu, Paul Ghitiu, Florin Bogdan, Teodor Campean, Vasile Vacaru, Haralambie Cotarcea, Nicolae Patru, Gheorghe Dumitrascu, Petru Caraman, Ioan Moisin, Ioan Baras, Victor Fuior, Varujan Vosganian, Constantin Sava, Ioan Corneliu Bucur, Iosif Csapo, Emil Tocaci, George Mihail Pruteanu, Virgil Popa, Prahase Ioan Mircea, Dan Stelian Marin, Ioan Ardelean, Nelu Badea, Mircea Ioan Popa, Ioan Sabin Pop, Ioan Cretu, Stefan Iosif Dragulescu, Vasile Ion, Virgil Popescu, Dumitru Badea, Ioan Burghelea, Ion Solcanu, Ion Carciumaru, Liviu Maior, Gheorghe Bunduc, Ilie Aurel Constantin, Ghiorghi Prisacaru, Nicolae Sersea, Laurentiu Ulici, Ion Marcu, Dumitru Huidu, Ionel Aichimoaie, Niculae Cerveni, Octavian Stireanu, Sorin Adrian Vornicu, Doru Gaita, Ulm Nicolae Spineanu, Elena Preda, Nicolae Alexandru, Vasile Blaga, Teodor Hauca, Viorel Marian Pana, Costel Gheorghiu, Mihai Petrescu, Valentin Corneliu Gabrielescu, Cazimir Benedict Ionescu si Attila Verestoy.
    In Adresa nr. L. 85 din 3 iunie 1999 a secretarului general al Senatului se mentioneaza ca sesizarea de neconstitutionalitate este semnata de un numar de 86 de senatori, insa, dupa examinarea tabelului privind semnatarii sesizarii, se constata ca domnii senatori Oliviu Gherman si Dan Mircea Popescu au semnat de doua ori, primul la pozitiile nr. 24 si nr. 67, cel de-al doilea la pozitiile nr. 14 si nr. 79, iar domnul senator Alexandru Paleologu nu a semnat, desi este mentionat la pozitia nr. 53.
    Sesizarea constituie obiectul Dosarului nr. 106A/1999.
    Prin sesizare se solicita sa se constate ca Legea privind responsabilitatea ministeriala, adoptata de Senat la 24 mai 1999 si de Camera Deputatilor la 1 iunie 1999, este neconstitutionala, deoarece prevederile sale nu sunt conforme cu dispozitiile art. 108 alin. (3) din Constitutie potrivit carora: "Cazurile de raspundere si pedepsele aplicabile membrilor Guvernului sunt reglementate printr-o lege privind responsabilitatea ministeriala". Aceasta lege, care are ca obiect de reglementare responsabilitatea ministeriala, ar fi trebuit sa reglementeze si cazurile de raspundere juridica a membrilor Guvernului, precum si pedepsele specifice aplicabile acestora. Legea se rezuma insa numai la stabilirea raspunderii politice a membrilor Guvernului, care consta in demiterea lor ca urmare a retragerii increderii acordate de catre Parlament prin adoptarea motiunii de cenzura. Or, se sustine in sesizare, o lege speciala trebuie sa cuprinda dispozitii speciale, specifice domeniului ce face obiectul reglementarii, iar dreptul comun devine aplicabil numai in masura in care dispozitiile speciale nu sunt acoperitoare. In afara problematicii raspunderii politice, prin lege se detaliaza numai procedura de urmarire penala si de judecare a membrilor Guvernului. Sub aspectul structurarii normelor juridice in corpul legii, se considera ca ar trebui ca dispozitiile referitoare la cazurile de raspundere penala si pedepsele specifice aplicabile membrilor Guvernului sa fie cuprinse la cap. II al legii criticate. Art. 6, inclus la capitolul mentionat anterior, cuprinde insa doar o prevedere foarte generala, in sensul ca intra sub incidenta mentionatei legi faptele savarsite de membrii Guvernului in exercitiul functiei lor si care constituie infractiuni, potrivit legii penale, iar pentru savarsirea unor infractiuni in afara exercitiului functiei lor, acestia raspund potrivit dreptului comun. Se mai sustine ca ministrul raspunde, precum orice cetatean, "in eventualitatea savarsirii oricareia din faptele incriminate de legea penala ordinara", insa legea speciala criticata avea menirea sa incrimineze acele fapte cu caracter penal care pot fi savarsite numai de un ministru in exercitiul functiei. Obiectul principal al acestei legi speciale trebuia sa il constituie infractiunile specifice savarsite de un ministru in exercitiul functiei sale, "cum ar fi prezentarea de date inexacte Parlamentului cu privire la activitatea Guvernului sau a unui ministru, sustragerea, cu rea-credinta, de sub controlul Parlamentului a activitatii Guvernului sau a unui minister sau refuzul de a prezenta Parlamentului sau comisiilor permanente ale acestuia informatiile si documentele cerute de acestea in cadrul controlului parlamentar al activitatii Guvernului, precum si sanctiunile corespunzatoare acestor infractiuni", iar nicidecum preluarea unor dispozitii generale referitoare la aplicarea legii penale. Legea privind responsabilitatea ministeriala mai trebuia sa reglementeze si raspunderea civila a membrilor Guvernului pentru pagubele pe care le-ar cauza statului prin savarsirea de infractiuni in exercitiul functiilor detinute, precum si raspunderea lor pentru pagubele pricinuite persoanelor fizice si juridice prin acte administrative ilegal emise ori prin nesolutionarea in termen legal a unor cereri referitoare la un drept legitim. Autorii sesizarii sustin ca nici dispozitia cuprinsa la art. 4, care prevede ca, pe langa raspunderea politica, membrii Guvernului pot raspunde civil, contraventional, disciplinar sau penal, potrivit dreptului comun, "nu raspunde [...] caracterului specific pe care ar fi trebuit sa-l imbrace toate aceste tipuri de raspundere juridica, caracter specific pe care il impune dispozitia constitutionala prevazuta la art. 108 alin. (3) din Constitutie". In final se conchide ca "Legea privind responsabilitatea ministeriala constituie o evidenta si inadmisibila ignorare a dispozitiilor art. 108 alin. (3) din Constitutie si ca incalca, prin omisiune, aceste dispozitii constitutionale".
    Prin Adresa nr. XIV/452 din 7 iunie 1999, trimisa de secretarul general al Camerei Deputatilor, Curtea Constitutionala a fost sesizata in vederea declansarii controlului de constitutionalitate asupra aceleiasi legi, in temeiul dispozitiilor art. 144 lit. a) din Constitutie, de un grup de 62 de deputati, si anume: Miron Tudor Mitrea, Florin Georgescu, Acsinte Gaspar, Alexandru Lapusan, Gheorghe Romeo Leonard Cazan, Marin Cristea, Ion Honcescu, Petre Naidin, Eugenia Moldoveanu, Hildegard Puwak, Martian Dan, Mihai Vitcu, Alexandru Albu, Dumitru Paslaru, Vasile Campea, Mihai Ioan Popa, Gheorghe Oana, Marian Ianculescu, Carmen Dumitriu, Victor Traian Mihu, Mihai Hlinschi, Ion-Florentin Sandu, Radu Liviu Bara, Virgil Popa, Vasile Stan, Gheorghe Marin, Alexandru Stanescu, Gheorghe Valceanu, Ovidiu Cameliu Petrescu, Romulus Neacsu, Traian Sabau, Gheorghe Ionescu, Teodor Jurca, Gheorghe Ana, Ecaterina Andronescu, Petru Godja, Ion Pirgaru, Ion Munteanu, Mihai Nicolescu, Dumitru Popescu, Victor Neagu, Constantin Teculescu, Gheorghe Ana, Neculai Grigoras, Daniela Bartos, Mihail Sireteanu, Ion Giurescu, Marian Sarbu, Ionel Marineci, Ioan Gavra, Petru Steolea, Valeriu Tabara, Mircea Valcu, Leon Pop, Romulus Raicu, Nicolae Ionescu, Lazar Ladariu, Corneliu Ciontu, Ilie Neacsu, Mitzura-Domnica Arghezi, Gheorghe Ariton si Constantin Babalau.
    Sesizarea semnata de grupul de 62 de deputati constituie obiectul Dosarului nr. 108A/1999.
    Prin aceasta sesizare de neconstitutionalitate se solicita sa se constate ca Legea privind responsabilitatea ministeriala este neconstitutionala pentru urmatoarele motive:
    1. Dispozitiile art. 6 alin. (1) din legea atacata, potrivit carora "Intra sub incidenta prezentei legi faptele savarsite de membrii Guvernului in exercitiul functiei lor si care, potrivit legii penale, constituie infractiuni", incalca dispozitiile art. 108 alin. (3) din Constitutie; care prevad ca "o lege speciala privitoare la raspunderea ministeriala urmeaza sa defineasca cazurile de raspundere si pedepsele aplicabile membrilor Guvernului, adica faptele imputabile ministrilor si pedepsele ce le sunt aplicabile". Se sustine ca Adunarea Constituanta, la adoptarea acestui text, a avut in vedere ca ministrii, in exercitiul atributiilor ce le revin, pot savarsi si infractiuni specifice, care trebuie incriminate si pedepsite printr-o lege speciala, intrucat nu se incadreaza in prevederile dreptului comun.
    2. Se mai sustine ca dispozitiile art. 20 alin. (2) ale legii atacate, care prevad ca "Punerea sub urmarire penala a fostilor membri ai Guvernului pentru infractiunile savarsite in exercitiul functiei lor, se face potrivit normelor de procedura din prezenta lege", contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constitutie, care consacra egalitatea cetatenilor "in fata legii, fara privilegii". Astfel, imunitatea guvernamentala reglementata prin aceasta dispozitie este mai extinsa decat imunitatea parlamentara, intrucat aceasta din urma se aplica numai in timpul exercitiului mandatului parlamentar, pe cand imunitatea guvernamentala, potrivit textului mentionat, se aplica si fostilor membri ai Guvernului. In acest mod s-a instituit un privilegiu interzis de dispozitiile art. 16 alin. (1) din Constitutie.
    In conformitate cu dispozitiile art. 19 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, au fost solicitate punctele de vedere ale presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului.
    Presedintele Camerei Deputatilor a comunicat urmatorul punct de vedere cu privire la sesizarea formulata de grupul de senatori:
    1. In ceea ce priveste necuprinderea in Legea privind responsabilitatea ministeriala a cazurilor de raspundere ministeriala si a pedepselor aplicabile membrilor Guvernului, se sustine ca aceasta critica este neintemeiata, intrucat, "in aplicarea dispozitiilor art. 108 alin. (3) din Constitutie, Parlamentul poate apela la trei mari variante: 1) sa incrimineze anumite fapte si sa stabileasca pedepsele aplicabile pentru acestea; 2) sa identifice in cadrul legislatiei penale existente infractiunile ce pot fi savarsite de membrii Guvernului si sa le stabileasca regimul sanctionator; 3) sa supuna raspunderea ministeriala regimului de drept comun, asimilandu-se astfel raspunderea membrilor Guvernului cu raspunderea functionarilor publici." Se afirma ca oricare dintre aceste variante "da satisfactie exigentelor prevazute la art. 108 alin. (3) din Constitutie", deoarece in fiecare varianta sunt precizate cazurile de raspundere si pedepsele aplicabile membrilor Guvernului. In consecinta, rezulta ca modalitatea de legiferare este o optiune a legiuitorului, care nu cade sub incidenta controlului exercitat de Curtea Constitutionala.
    2. Sunt neintemeiate si criticile referitoare la faptul ca prin lege nu se reglementeaza si raspunderea civila a membrilor Guvernului pentru prejudiciile cauzate statului prin savarsirea unor infractiuni in exercitiul functiei, precum si raspunderea acelorasi subiecte pentru prejudiciile cauzate persoanelor fizice si juridice prin acte administrative ilegale sau prin nesolutionarea, in termenul legal, a unei cereri referitoare la un drept legitim, datorita urmatoarelor motive:
    a) raspunderea civila se supune regulilor dreptului comun, in virtutea carora consecintele patrimoniale ale faptelor penale pot face fie obiectul unei actiuni civile de sine statatoare, fie al cererilor celor care se constituie, in procesul penal, ca parti civile;
    b) raspunderea membrilor Guvernului pentru prejudicii cauzate persoanelor fizice si juridice prin acte administrative ilegale sau pentru nesolutionarea, in termen legal, a unei cereri referitoare la un drept legitim nu poate, de asemenea, sa faca obiectul legii, pentru ca acest fel de raspundere este reglementat prin Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990.
    Cu privire la sesizarea grupului de deputati, in punctul de vedere al presedintelui Camerei Deputatilor se arata:
    1. Sustinerea ca art. 6 alin. (1 ) din Legea privind responsabilitatea ministeriala incalca dispozitiile art. 108 alin. (3) din Constitutie, intrucat nu s-au stabilit cazurile de raspundere si pedepsele aplicate membrilor Guvernului, este neintemeiata, pentru aceleasi argumente ca si cele invocate la pct. 1 al punctului de vedere referitor la obiectia de neconstitutionalitate a grupului de senatori.
    2. Obiectia cu privire la prevederile art. 20 alin. (2) al Legii privind responsabilitatea ministeriala este neintemeiata, "deoarece intre imunitatea parlamentara si cea guvernamentala exista deosebiri importante, care justifica un regim juridic diferit, fara ca prin acesta sa se instituie privilegii pentru membrii Guvernului". Astfel, imunitatea parlamentara il protejeaza pe parlamentar "de orice sicanare care il impiedica sa-si exercite mandatul". In asemenea situatii, ocrotirea parlamentarilor este justificata, dar dupa incetarea mandatului ea nu se mai justifica, mai cu seama ca membrii Parlamentului se bucura de iresponsabilitate, in sensul ca ei nu pot fi trasi la raspundere juridica pentru voturile si opiniile exprimate in exercitiul mandatului. Pe de alta parte, membrii Guvernului "sunt responsabili pentru faptele legate de exercitarea mandatului, chiar daca ele au fost descoperite dupa incetarea acestuia. Or, in astfel de situatii, este firesc ca raspunderea penala a membrilor Guvernului sa beneficieze de aceeasi protectie ca si in timpul exercitarii mandatului, situatiile fiind identice".
    In punctul de vedere al presedintelui Senatului, privind obiectiile de neconstitutionalitate, se arata:
    1. Ambele sesizari apreciaza ca Legea privind responsabilitatea ministeriala a fost adoptata cu incalcarea unor prevederi constitutionale, in special ale art. 108 alin. (3), potrivit carora aceasta lege ar fi trebuit sa reglementeze "cazurile de raspundere juridica a membrilor Guvernului, procedura punerii sub urmarire penala, precum si sanctiunile aplicabile acestora". Legea criticata nu corespunde acestor exigente, deoarece, prin dispozitiile art. 1 - 3, stabileste raspunderea politica a membrilor Guvernului, iar celelalte dispozitii privesc raspunderea lor penala, pentru faptele savarsite in exercitiul functiilor detinute. Or, <<raspunderea politica a Guvernului excede obiectului legii, astfel cum acesta a fost delimitat prin alin. (3) al art. 108 din Constitutie. Raspunderea politica a Guvernului este o modalitate de raspundere colectiva a acestuia fata de Parlament, reglementata de alin. (1) al art. 108, pe cand alin. (3) ce se refera la legea privind responsabilitatea ministeriala precizeaza expres ca prin legea mentionata urmeaza a se reglementa "cazurile de raspundere si pedepsele aplicabile membrilor Guvernului">>. Obiectul legii a fost, asadar, limitat de Constitutie numai la responsabilitatea individuala a membrilor Guvernului. Se arata ca, de altfel, acest aspect a fost precizat si cu ocazia dezbaterilor din Adunarea Constituanta, prin respingerea Amendamentului nr. 776 la proiectul de Constitutie, tocmai pentru argumentul ca legea responsabilitatii ministeriale nu se refera la raspunderea politica a Guvernului fata de Parlament, ci la raspunderea care depinde "de natura cazului, asa cum acesta va fi reglementat prin legea responsabilitatii ministeriale". Reglementarea raspunderii politice a Guvernului prin legea criticata este inutila, insa, in afara de aceasta, dispozitiile legii nu fac altceva decat sa preia dispozitiile Constitutiei si, in consecinta, "aceasta reglementare este contrara obiectului legii in cauza, astfel cum el a fost definit de alin. (3) al art. 108 si deci incalca prevederile acestui alineat ca si pe cele ale alin. (1), care nu indreptatesc pe legiuitor sa creeze un paralelism legislativ cu norma constitutionala pe care a instituit-o", in acest mod afectand caracterul direct aplicabil al prevederilor constitutionale. Se mai arata ca dispozitiile art. 6 ale mentionatei legi contine o regula care este neconstitutionala prin imprecizia sa, si anume ca "se considera infractiuni toate faptele ce constituie infractiuni, savarsite de membrii Guvernului in exercitiul functiei lor, intra sub incidenta legii, iar celelalte fapte infractionale pe care acestia le-ar savarsi sunt supuse dreptului comun". Aprecierea ca o fapta a fost savarsita sau nu in exercitiul functiei este, in mare masura, subiectiva si controversata, indeosebi cu privire la faptele savarsite in exercitiul functiei, pentru ca "nici o functie de demnitar nu implica savarsirea de infractiuni ci, dimpotriva, le exclude. De aceea art. 108 alin. (3), definind obiectul legii responsabilitatii ministeriale, se refera, in mod expres, la cazurile de raspundere si pedepsele aplicabile". In acest sens, in sesizarea formulata de grupul de senatori se sugereaza faptele care ar putea constitui infractiuni specifice. Noua reglementare, asadar, nu constituie o simpla omisiune legislativa, fata de care Curtea Constitutionala, in practica sa constanta, "si-a declinat competenta pe motiv ca nu poate indeplini functia specifica legislatorului pozitiv". Se precizeaza ca nu sunt caracteristice aceste omisiuni, ci incalcarea dispozitiilor art. 108 alin. (3) din Constitutie, care impune legiuitorului sa stabileasca acele cazuri de raspundere si pedepsele, aplicabile membrilor Guvernului. In loc de aceste reglementari, Legea privind responsabilitatea ministeriala contine prevederi referitoare la urmarirea penala a membrilor Guvernului, "la cererea Camerelor Parlamentului sau a Presedintelui Romaniei, potrivit alin. (2) al art. 108, pentru care Adunarea Constituanta nu a impus adoptarea unei reglementari speciale. Or, reglementarea intr-o lege emisa in temeiul alin. (3) al art. 108 din Constitutie a unor aspecte ce privesc alin. (1) si (2) ale acestui articol si nu a obiectului reglementarii impus de alin. (3) reprezinta, evident, o incalcare incontestabila a prevederilor acestui din urma alineat". Incalcarea dispozitiilor alin. (3) al art. 108 din Constitutie rezulta si din aceea ca referirea la "pedepse" vizeaza numai raspunderea penala, pedeapsa fiind specifica acestei forme de raspundere, pe cand referirea din acelasi alineat citat la "cazurile de raspundere" are in vedere si alte forme ale raspunderii ce nu sunt reglementate in lege, cu toate ca dispozitia "constitutionala este in egala masura imperativa si deci a fost incalcata. Care vor fi formele si modalitatile de raspundere este o alta problema de competenta exclusiva a legiuitorului. Nu se poate nega conceptia Constitutiei, potrivit careia demnitatea publica de membru al Guvernului implica raspunderea specifica atributelor pe care acesta le are in guvernarea tarii".
    2. Cu privire la dispozitiile art. 20 din lege, presedintele Senatului considera nejustificata in obiectia deputatilor, fiindca exonerarea de raspundere a unui membru al Guvernului, care nu mai este in functiune, ar crea un privilegiu, ceea ce este contrar art. 16 alin. (1) din Constitutie. Se mentioneaza ca, in cadrul dezbaterilor Adunarii Constituante, s-a respins Amendamentul la teza nr. 11 a cap. III, care urmarea tocmai o astfel de limitare. Conceptia Adunarii Constituante "a fost aceea a unei raspunderi nelimitate in functie de data incetarii calitatii de membru al Guvernului". In final, presedintele Senatului considera ca Legea privind responsabilitatea ministeriala este neconstitutionala si ca se impune ca, in temeiul art. 145 alin. (1) din Constitutie, sa fie trimisa Parlamentului spre reexaminare.
    In punctul de vedere al Guvernului se apreciaza ca sesizarile separate, ale grupului de senatori si ale grupului de deputati, sunt neintemeiate, pentru urmatoarele considerente:
    1. Dispozitiile art. 108 alin. (3) din Constitutie nu se refera la cazurile de raspundere si pedepsele "specifice" aplicabile membrilor Guvernului, deoarece termenul "specifice" nu este cuprins in textul constitutional, ci este "adaugat de autorii sesizarii tocmai pentru a scoate in evidenta necesitatea unor incriminari pornind de la conceptia gresita ca incriminarile existente in legea penala pentru faptele comise de functionarii publici nu ar acoperi si faptele savarsite de membrii Guvernului in exercitiul functiei lor". Cerinta impusa de art. 108 alin. (3) din Constitutie este, in opinia exprimata de Guvern, acoperita de reglementarea cuprinsa prin art. 6 alin. (1), care prevede ca intra sub incidenta legii penale "faptele savarsite de membrii Guvernului in exercitiul functiei lor si care, potrivit legii penale, constituie infractiuni". Se mai arata ca proiectul legii, in prima sa forma, continea doua infractiuni, care au fost eliminate in urma discutarii lui in sedinta Guvernului din 18 decembrie 1997, avand in vedere si Avizul nr. 441 din 5 iulie 1997 al Consiliului Legislativ, care, la pct. II.2, prevedea: "Faptele incriminate constituie forme de abuz in serviciu la care se refera art. 246 - 248^1 din Codul penal [...]. In consecinta, propunem fie reexaminarea pedepselor prevazute in art. 5 alin. 1, fie eliminarea art. 5 in intregime, urmand ca cei vizati de proiect sa raspunda penal in conditiile si cazurile prevazute in Codul penal". Luand in considerare aceste argumente, precum si faptul ca "regimul sanctionator cuprins in Codul penal se remarca atat prin diversitate, cat si prin posibilitatile de individualizare a pedepselor in functie de circumstantele concrete, atenuante sau agravante, in care au fost savarsite faptele, s-a apreciat ca trimiterea la legea penala nu contravine dispozitiilor art. 108 alin. (3) din Constitutie". Evocandu-se dezbaterile parlamentare ale legii criticate, se mai arata ca autorii sesizarii au invocat Legea asupra responsabilitatii ministeriale din anul 1879, care prin art. 2, 3 si 4 reglementa unele fapte savarsite de ministri, care constituie infractiuni, desi Constantin Dissescu, in tratatul sau "Drept constitutional" din anul 1915, arata la pagina 836: "Legea aceasta speciala n-a desfiintat Codul penal. Tot ce prevede Codul penal a ramas in vigoare; s-a mai adaugat insa o alta serie de fapte pe care Codul penal nu le prevedea. Asadar, daca ministrul comite o infractiune prevazuta de Codul penal dar neprevazuta de legea asupra responsabilitatii ministeriale, evident ca ministrul trebuie pedepsit. [...]
    Art. 2, 3 si 4 prevad fapte speciale care atrag pedeapsa cand au fost comise de un ministru; fapte, care sunt foarte generale si cu toata pretentiunea legiuitorului, el n-a articulat, n-a stabilit in destul elementele cerute; legiuitorul a lasat loc la un drept de apreciere prea mare, la un adevarat arbitrar". Deosebit de acestea, se considera ca faptele mentionate de autorii sesizarilor, "care se refera la sustragerea de la controlul parlamentar, refuzul de a prezenta Parlamentului sau comisiilor permanente ale acestuia informatiile si documentele cerute de acestea in cadrul controlului parlamentar, nu tin de raspunderea penala, ci mai curand de raspunderea politica a membrilor Guvernului, prevazuta la art. 108 alin. (1) din Constitutie".
    2. Cu privire la critica formulata in sesizarea grupului de senatori, potrivit careia legea "se rezuma numai la problema raspunderii politice a membrilor Guvernului", se precizeaza ca legea criticata contine reglementari privind raspunderea politica doar in art. 2 si 3.
    3. In punctul de vedere al Guvernului se mai considera ca este neintemeiata si sesizarea referitoare la dispozitia art. 4 din lege, de trimitere la dreptul comun pentru celelalte forme ale raspunderii juridice, deoarece prevederile art. 108 alin. (3) din Constitutie se refera numai la raspunderea penala a membrilor Guvernului, iar nu si la celelalte forme ale raspunderii juridice. Aceasta rezulta din continutul textului care se refera la "raspundere si pedepsele aplicabile".
    4. In sfarsit, se mai arata ca sesizarea referitoare la neconstitutionalitatea art. 20 alin. (2) din Legea privind responsabilitatea ministeriala este, de asemenea, neintemeiata, intrucat nu este vorba "de extinderea unei imunitati la alte persoane decat la cele la care se refera Constitutia, cata vreme faptele au fost savarsite in perioada cat acestia au avut calitatea de membri ai Guvernului si in legatura cu atributiile de serviciu". Se apreciaza ca este eronat interpretat principiul egalitatii in fata legii, prevazut de art. 16 din Constitutie, contrar modului in care a statuat Curtea Constitutionala in practica sa. In acest sens, este invocata Decizia nr. 1/1994 a Plenului Curtii Constitutionale, in care s-a aratat ca principiul egalitatii "nu exclude, ci, dimpotriva, presupune solutii diferite pentru situatii diferite".
    Intrucat ambele sesizari privesc, in principal, dispozitiile art. 6 din Legea privind responsabilitatea ministeriala, dar si alte critici vizand aspecte privitoare la fondul reglementarii, Curtea a dispus conexarea Dosarului nr. 108A/1999, cuprinzand sesizarea celor 62 de deputati, la primul dosar format, privind sesizarea celor 83 de senatori, purtand nr. 106A/1999.

    CURTEA CONSTITUTIONALA,
examinand obiectiile de neconstitutionalitate cu care a fost sesizata, punctele de vedere comunicate de presedintele Camerei Deputatilor, de presedintele Senatului si de Guvern, raportul judecatorului-raportor, dispozitiile Legii privind responsabilitatea ministeriala, raportate la prevederile Constitutiei si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
    Curtea Constitutionala este competenta sa solutioneze obiectiile de neconstitutionalitate cu care a fost sesizata, in conformitate cu art. 144 lit. a) din Constitutie si cu art. 17 si urmatoarele din Legea nr. 47/1992, republicata.
    I. In ambele sesizari se invoca motive de neconstitutionalitate intemeiate pe dispozitiile art. 108 alin. (3) din Constitutie, potrivit carora: "Cazurile de raspundere si pedepsele aplicabile membrilor Guvernului sunt reglementate printr-o lege privind responsabilitatea ministeriala."
    In sesizarea grupului de senatori se sustine, in esenta, ca Legea privind responsabilitatea ministeriala se rezuma doar la raspunderea politica si la procedura de urmarire penala si de judecare a membrilor Guvernului, fara sa cuprinda prevederi speciale in ceea ce priveste cazurile de raspundere si pedepsele specifice aplicabile acestora. Dispozitiile art. 6 alin. (1) si (2) sunt considerate neconstitutionale, pentru ca ele contin prevederi cu caracter general privind aplicarea legii penale. Se considera ca se impuneau reglementarea incriminarii unor infractiuni "specifice" savarsite de membrii Guvernului, precum si sanctiunile corespunzatoare. De asemenea, se apreciaza ca nici art. 4 din Legea privind responsabilitatea ministeriala "nu corespunde caracterului specific impus de dispozitiile art. 108 alin. (3) din Constitutie, pe care ar fi trebuit sa il imbrace toate formele de raspundere juridica". Ar fi trebuit sa se reglementeze si raspunderea juridica a membrilor Guvernului pentru prejudiciile cauzate statului prin savarsirea de infractiuni in exercitiul functiei pe care o detin, ca si raspunderea lor fata de persoanele fizice si juridice pentru pagubele cauzate prin acte administrative ilegale ori prin nesolutionarea in termen legal a unei cereri referitoare la un drept legitim.
    In obiectia de neconstitutionalitate a grupului de deputati se sustine ca acelasi text constitutional este incalcat de dispozitiile alin. (1) al art. 6 din lege, intrucat ministrii, in exercitarea atributiilor ce le revin, pot savarsi infractiuni specifice, care nu se incadreaza in prevederile dreptului comun si, prin urmare, ele ar trebui sa fie incriminate si pedepsite printr-o lege speciala.
    A. In ceea ce priveste constitutionalitatea art. 6 alin. (1) si (2) din lege, Curtea retine urmatoarele:
    Art. 6 alin. (1) si (2) al legii prevede: "(1) Intra sub incidenta prezentei legi faptele savarsite de membrii Guvernului in exercitiul functiei lor si care, potrivit legii penale, constituie infractiuni.
    (2) Pentru savarsirea altor infractiuni, in afara exercitiului functiei lor, membrii Guvernului raspund potrivit dreptului comun."
    Examinand obiectia referitoare la faptul ca prevederile alin. (1) al art. 6 din lege sunt neconstitutionale, intrucat contravin dispozitiilor art. 108 alin. (3) din Constitutie, prin aceea ca nu cuprind prevederi speciale in ceea ce priveste cazurile de raspundere si pedepsele specifice aplicabile membrilor Guvernului, ci numai dispozitii generale de trimitere la aplicarea prevederilor dreptului comun, ale Codului penal si ale Codului de procedura penala, Curtea observa ca dispozitiile art. 108 alin. (3) din Constitutie permit legiuitorului sa opteze asupra modului in care intelege sa reglementeze raspunderea penala. Acolo unde legiuitorul constituant a voit sa creeze regimuri juridice derogatorii de la dreptul comun, au fost utilizate dispozitii imperative. Astfel, de exemplu, art. 45 alin. (1) referitor la protectia copiilor si a tinerilor prevede in mod expres ca acestia se bucura de un regim special de protectie si de asistenta in realizarea drepturilor lor. In cuprinsul art. 108 alin. (3) din Constitutie dispozitia referitoare la obligatia legiuitorului de a reglementa responsabilitatea ministeriala nu are caracter imperativ, in sensul de a se stabili prin lege cazuri speciale de raspundere si de pedepse aplicabile membrilor Guvernului.
    Este dreptul Parlamentului, ca unica autoritate legiuitoare a tarii, drept a carui sorginte se afla in art. 58 alin. (1) din Constitutie, fie sa opteze pentru a institui infractiuni speciale care sa se refere la fapte penale savarsite de membrii Guvernului, fie sa se refere, prin norme de trimitere, la dispozitii din legislatia penala existenta, raportate la specificul functiei membrilor Guvernului. In legea criticata legiuitorul a optat, in ceea ce priveste reglementarea cazurilor de raspundere si pedepsele aplicabile membrilor Guvernului, la solutia trimiterii la legea penala, in general. Acest concept include, desigur, nu numai Codul penal si Codul de procedura penala, ci si intreaga legislatie penala existenta in sistemul de drept.
    In ceea ce priveste dispozitiile art. 6 alin. (2), Curtea constata ca acestea sunt in concordanta cu prevederile constitutionale, avand in vedere ca, potrivit art. 108 alin. (3) din Constitutie, Legea privind responsabilitatea ministeriala prescrie o procedura speciala pentru urmarirea penala si judecarea membrilor Guvernului numai in ceea ce priveste faptele savarsite in exercitiul functiei. Daca aceeasi procedura speciala s-ar aplica si pentru faptele penale savarsite de membrii Guvernului in afara exercitiului functiei lor, s-ar incalca, in acest fel, dispozitiile art. 16 alin. (1) din Constitutie care consacra egalitatea cetatenilor in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari.
    B. In ceea ce priveste constitutionalitatea art. 4, Curtea retine ca acesta are urmatorul cuprins: "Pe langa raspunderea politica, membrii Guvernului pot raspunde si civil, contraventional, disciplinar sau penal, dupa caz, potrivit dreptului comun din aceste materii, in masura in care prezenta lege nu cuprinde dispozitii derogatorii."
    Asa cum s-a aratat cu ocazia examinarii constitutionalitatii dispozitiilor art. 6 alin. (1), dispozitiile art. 108 alin. (3) din Constitutie nu sunt imperative in sensul stabilirii raspunderii penale speciale pentru membrii Guvernului, ci lasa la latitudinea legiuitorului sa opteze fie pentru instituirea unor incriminari speciale, fie pentru trimiterea la dispozitiile in materie din dreptul comun. De aceea, analizand dispozitiile art. 4 din lege, prin raportare la prevederile art. 108 alin. (3) din legea fundamentala, se constata ca cele dintai sunt in deplina concordanta cu dispozitiile constitutionale. Cu privire la celelalte forme de raspundere juridica a membrilor Guvernului, dispozitiile art. 4 din lege fac, de asemenea, trimitere la dreptul comun.
    Tinand seama de cele expuse, rezulta ca nu se poate retine ca Legea privind responsabilitatea ministeriala este lacunara, fiind neconstitutionala prin omisiunea reglementarilor speciale, pretins impuse de dispozitiile art. 108 alin. (3) din Constitutie.
    II. Prin sesizarea grupului de deputati sunt criticate si dispozitiile art. 20 alin. (2) din Legea privind responsabilitatea ministeriala. Textul are urmatorul continut: "Punerea sub urmarire penala a fostilor membri ai Guvernului pentru infractiunile savarsite in exercitiul functiei lor se face potrivit normelor de procedura din prezenta lege."
    a) Curtea constata ca prin obiectia formulata se afirma ca acest text legal reglementeaza imunitatea guvernamentala, care este mai extinsa decat cea parlamentara, intrucat imunitatea parlamentara se aplica numai atat timp cat parlamentarul se afla in exercitiul mandatului, pe cand imunitatea guvernamentala se aplica si fostilor membri ai Guvernului. Se apreciaza ca, astfel reglementata, imunitatea guvernamentala constituie un privilegiu interzis de dispozitiile art. 16 alin. (1) din Constitutie, potrivit caruia cetatenii sunt egali in fata legii, fara privilegii si fara discriminari.
    Inainte de a examina fondul acestei critici, Curtea Constitutionala observa ca, in rationamentul obiectiei de neconstitutionalitate, afirmatia potrivit careia prin dispozitia legala criticata s-a creat o imunitate guvernamentala reprezinta o premisa ce nu concorda cu dispozitiile constitutionale. In realitate, imunitatea este o institutie constitutionala de protectie a mandatului de senator sau de deputat, pe cand, in privinta mandatului de membru al Guvernului, Constitutia nu a instituit imunitatea, ci o alta masura de protectie, si anume conditionarea dreptului de a cere urmarirea lui penala pentru fapte savarsite in exercitiul functiei.
    b) Curtea constata ca dispozitiile art. 20 alin. (2) din Legea privind responsabilitatea ministeriala instituie o masura de protectie a mandatului exercitat de membrii Guvernului, avand deci caracterul obiectiv al unei garantii constitutionale de ordin procedural, menite sa ocroteasca interesul public, si anume realizarea actului de guvernare prin exercitiul mandatului. Aceasta masura de ocrotire a interesului public subzista si dupa incetarea mandatului membrilor Guvernului, asa incat este evident ca, in privinta infractiunilor comise in exercitiul functiei, punerea sub urmarire penala a membrilor Guvernului trebuie sa se realizeze cu respectarea acelorasi norme procedurale.
    Este neintemeiata sustinerea din sesizare, in sensul ca aceasta reglementare incalca prevederile art. 16 alin. (1) din Constitutie, potrivit carora: "Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari". Aceste dispozitii constitutionale se refera la un drept fundamental cetatenesc, in timp ce procedura legala examinata reglementeaza punerea in miscare a actiunii penale, in vederea cercetarii unei infractiuni savarsite de un fost membru al Guvernului in timpul exercitiului mandatului. Deci actiunea penala se pune in miscare impotriva sa pentru faptele comise in calitate de inalt functionar public, iar nu in calitatea sa de simplu cetatean. De aceea Curtea constata ca principiul egalitatii in drepturi a cetatenilor, prevazut la art. 16 din Constitutie, nu este aplicabil tezei cuprinse in norma juridica a carei neconstitutionalitate se sustine.

    Avand in vedere considerentele expuse in prezenta decizie, dispozitiile art. 16 alin. (1), ale art. 58, 108, ale art. 144 lit. a) din Constitutie, precum si prevederile art. 13 alin. (1) lit. A.a), ale art. 17, 18, ale art. 19 alin. (1) si ale art. 20 din Legea nr. 47/1992, republicata, cu majoritate de voturi,

    CURTEA CONSTITUTIONALA
    In numele legii
    DECIDE:

    Constata ca prevederile art. 4, ale art. 6 alin. (1) si (2) si ale art. 20 alin. (2) din Legea privind responsabilitatea ministeriala sunt constitutionale.
    Decizia se comunica Presedintelui Romaniei si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei.
    Dezbaterea a avut loc la data de 16 iunie 1999 si la ea au participat: Lucian Mihai, presedinte, Costica Bulai, Constantin Doldur, Ioan Muraru, Nicolae Popa, Lucian Stangu, Florin Bucur Vasilescu si Romul Petru Vonica, judecatori.
    Definitiva.

             p. PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
                  prof. univ. dr. IOAN MURARU

                              Magistrat asistent sef,
                              Claudia Miu