DECIZIE Nr.
1443 din 5 noiembrie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 161 din Codul de procedura civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 877 din 16 decembrie 2009
Tudorel Toader - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Carmen-Cătălina Gliga - procuror
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 161 din Codul de procedură civilă,'
excepţie ridicată de Societatea Comercială „Telemobil" - S.A. din
Bucureşti în Dosarul nr. 13.210/299/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a
VI-a comercială.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 15 aprilie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 13.210/299/2008, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a comercială
a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 161 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de
Societatea Comercială „Telemobil" - S.A. din Bucureşti într-o cauză civilă
având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în pretenţii.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege
criticate sunt neconstituţionale, deoarece lasă instanţei de judecată
posibilitatea de a anula cererea, fără a pune în discuţia părţilor excepţia
lipsei calităţii procesuale.
Tribunalul Bucureşti - Secţia
a VI-a comercială şi-a exprimat opinia în sensul că excepţia de
neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele
lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2,'3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 161 din Codul de procedură civilă, cu următorul
cuprins:
„Când instanţa constată lipsa capacităţii de
exerciţiu a drepturilor procedurale a părţii sau când reprezentantul părţii nu
face dovada calităţii sale, se poate da un termen pentru împlinirea acestor lipsuri.
Dacă lipsurile nu se împlinesc, instanţa va anula
cererea."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că
prevederile de lege criticate încalcă dispoziţiile constituţionale cuprinse în
art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi art. 24 privind
dreptul la apărare.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
reţine că dispoziţiile art. 161 din Codul de procedură civilă sunt în deplină
concordanţă cu prevederile art. 21 alin. (3) şi ale art. 24 din Constituţie.
Astfel, pentru respectarea dreptului la apărare în procesul civil şi pentru
respectarea dreptului la un proces echitabil, legiuitorul a reglementat o
soluţie firească, şi anume aceea de a se acorda un termen de judecată pentru
împlinirea lipsurilor referitoare la dovada calităţii de reprezentant, iar
numai dacă acestea nu se împlinesc, se va anula cererea.
Curtea constată că, potrivit art. 126 alin. (2) din
Constituţie, stabilirea procedurii de judecată constituie atributul exclusiv al
legiuitorului, acesta fiind ţinut desigur ca în procesul de legiferare să se
circumscrie cadrului constituţional. Or, Curtea a constatat că reglementările
deduse controlului de constituţionalitate satisfac exigenţele impuse de normele
constituţionale, fiind în deplină concordanţă cu prevederile art. 21 alin. (3)
şi art. 24 din Legea fundamentală.
In ceea ce priveşte susţinerile autorului excepţiei
referitoare la faptul că instanţa de recurs a admis excepţia lipsei calităţii
de reprezentant, excepţie ridicată din oficiu, fără ca instanţa de fond să o
pună în discuţia părţilor, Curtea constată că acestea reprezintă aspecte ce ţin
de aplicarea legii, fiind de competenţa instanţei de judecată, iar nu probleme
de constituţionalitate a normelor de lege criticate.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 161 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de
Societatea Comercială „Telemobil" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr.
13.210/299/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a comercială.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 noiembrie
2009.
PREŞEDINTE,
prof. univ. dr. TUDOREL TOADER
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean