DECIZIE Nr.
1439 din 4 noiembrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 64 si art. 71 din Codul penal
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 12 din 6 ianuarie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Marinela Mincă.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 şi art. 71 din Codul penal,
excepţie ridicată de Marcel Vasile Holunga, Tiberiu Kovacs şi Sindicatul
Independent al Juriştilor din România în Dosarul nr. 12.924.2/211/2006 al
Tribunalului Teleorman - Secţia penală şi de Marian Gută în Dosarul nr.
6.145/3/2009 (443/2010) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală.
La apelul nominal răspunde, pentru autorul Sindicatul
Independent al Juriştilor din România, domnul Pompiliu Bota, în calitate de
membru de sindicat, cu împuternicire depusă la dosar, şi se constată lipsa
celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
In Dosarul nr. 1.892D/2010, autorul excepţiei Marian
Gută a depus o cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată,
motivat de împrejurarea că nu se poate prezenta în faţa Curţii din cauze
medicale. Nu depune niciun document în susţinerea cererii sale.
Reprezentantul Ministerului Public se opune acordării
unui nou termen de judecată.
Curtea, deliberând, în temeiul art. 14 din Legea nr. 47/1992 şi al art. 156 din Codul de procedură civilă,
respinge cererea formulată de autorul Marian Gută, întrucât, pe de o parte, nu
a probat imposibilitatea de a se prezenta în faţa Curţii şi, pe de altă parte,
de la data sesizării instanţei de contencios constituţional, respectiv 2 iunie
2010, şi până în prezent s-a scurs un interval suficient pentru a-şi angaja un
apărător care să îi susţină la nevoie interesele.
Curtea, având în vedere că excepţiile de
neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 842D/2010 şi nr. 1.892D/2010 au
obiect identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.
Reprezentantul autorului excepţiei Sindicatul
Independent al Juriştilor din România este de acord cu conexarea celor două
dosare.
Reprezentantul Ministerului
Public, având în vedere dispoziţiile art. 164 din Codul de procedură civilă, nu
se opune conexării dosarelor.
Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din
Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.892D/2010 la Dosarul nr.
842D/2010, care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul reprezentantului autorului excepţiei Sindicatul Independent al
Juriştilor din România, care pune concluzii de admitere a acesteia şi depune un certificat de soluţie emis de
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, dat într-o altă cauză.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care
face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată
următoarele:
Prin încheierile din 2 februarie 2010 şi 2 iunie 2010,
pronunţate în dosarele nr. 12.924.2/211/2006 şi nr. 6.145/3/2009 (443/2010), Tribunalul
Teleorman - Secţia penală şi Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală au sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 64 şi
art. 71 din Codul penal.
Excepţia a fost ridicată, în dosarele de mai sus, de
Marcel Vasile Holunga, Tiberiu Kovacs, Sindicatul Independent al Juriştilor din
România şi Marian Gută.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile legale menţionate încalcă
dispoziţiile art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la Dreptul la alegeri libere.
Astfel, deşi prin Decizia nr. 74 din 5 noiembrie 2007 a
Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în cadrul unui recurs în
interesul legii, s-a stabilit că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64
din Codul penal nu se face automat, ci motivat, având în vedere criteriile
prevăzute de art. 71 din acelaşi cod, autorii excepţiei consideră că această
decizie nu poate împiedica judecătorul să aplice pedeapsa complementară a
interzicerii unor drepturi. In acest sens se face trimitere la Hotărârea din 1
iulie 2008 a Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la Cauza Calmanovici împotriva României.
Tribunalul Teleorman - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală opinează că aplicarea concomitentă a pedepselor complementare
prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) din Codul penal cu referire la art. 65 din
Codul penal, pe o durată determinată, după executarea pedepsei principale,
precum şi a pedepsei accesorii prevăzute de art. 71 alin. 1 din Codul penal pe
durata executării pedepsei contravine art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional la
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
precum şi art. 20 şi 36 din Constituţia României şi art. 21 din Declaraţia
Universală a Drepturilor Omului.
Potrivit art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor
celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru
a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul
Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite
de judecătorul-raportor, susţinerile autorului prezent prin împuternicit,
concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la
prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 64 cu denumirea marginală Interzicerea unor drepturi şi art. 71
cu denumirea marginală Conţinutul şi modul de executare a pedepsei
accesorii, ambele din Codul penal.
Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că
prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile art. 3 din
Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale referitoare la Dreptul la
alegeri libere.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său,
din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei
nr. 438 din 15 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 354 din 8 mai 2008,
Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 alin. 1 lit. a) teza întâi din
Codul penal, şi a statuat că, „dincolo de posibilitatea oferită de Constituţia
României prin art. 36 alin. (2) de a priva de dreptul de vot persoanele
condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă, şi art. 3 din Protocolul nr.
1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale lasă statelor libertatea unei asemenea reglementări restrictive.
Astfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că
suspendarea temporară a exerciţiului dreptului de vot pentru o persoană cu
privire la care există indicii de apartenenţă la o organizaţie mafiotă
urmăreşte un scop legitim. De asemenea, în Hotărârea din 4 ianuarie 1960
pronunţată în Cauza Xc/Allemagne, o persoană a invocat că, fiind în executarea unei pedepse cu
închisoarea, autorităţile statale au împiedicat-o să-şi exercite dreptul de
vot. Instanţa europeană a arătat că, în termenii art. 3 al Protocolului
adiţional la Convenţie, părţile se angajează să organizeze alegeri libere şi nu rezultă din cuprinsul său că ele
recunosc oricărei persoane dreptul la alegeri libere, altfel spus, dreptul de
vot al unui individ nu este garantat de art. 3, întrucât nu este un drept
subiectiv propriu. De asemenea, restricţiile referitoare la o categorie
limitată de persoane, anume cele condamnate, care sunt în executarea pedepselor
privative de libertate, nu aduc atingere liberei exprimări a opiniei poporului
privitoare la alegerea corpului legislativ în sensul art. 3 din Protocolul
adiţional.
In sfârşit, o parte din criticile autorilor excepţiei
privitoare la dispoziţiile din Codul penal vizează şi modalitatea de aplicare,
fapt ce nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci un aspect asupra
căruia decide instanţa de judecată învestită cu soluţionarea litigiului. De
altfel, eventualele probleme legate de aceste nemulţumiri au fost dezlegate de
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, prin Decizia nr. LXXIV
(74), când, admiţând recursul în interesul legii, a statuat că dispoziţiile
art. 71 din Codul penal referitoare la conţinutul şi modul de executare a
pedepsei accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor
prevăzute de art. 64 lit. a) teza I-c) din Codul penal nu se va face automat,
prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de
criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 din Codul
penal."
Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi
de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele
deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
In sfârşit, cât priveşte Hotărârea din 1 iulie 2008
pronunţată în Cauza Calmanovici împotriva României, Curtea constată că instanţa europeană a avut în vedere o cauză care
nu intra sub incidenţa recursului în interesul legii mai sus amintit şi care a
nuanţat unitar aspectele de interpretare şi de aplicare tocmai în sensul
jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, cu acel prilej, nu a
constatat încălcarea art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale pentru că nu exclude
încă de la început aplicarea unor restricţii ale drepturilor electorale în
cazul unei infracţiuni comise în calitate de funcţionar public, ci pentru că
aveau un caracter automat şi nediferenţiat şi pentru că privau instanţele de
judecată de orice analiză referitoare la proporţionalitate. Or, aşa cum s-a
arătat, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite a remediat acest
neajuns.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A. d) şi al
art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 şi art. 71 din Codul penal,
excepţie ridicată de Marcel Vasile Holunga, Tiberiu Kovacs şi Sindicatul
Independent al Juriştilor din România în Dosarul nr. 12.924.2/211/2006 al
Tribunalului Teleorman - Secţia penală şi de Marian Gută în Dosarul nr.
6.145/3/2009 (443/2010) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 noiembrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru