Decizia Nr.1371 din 18.10.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1539 şi art. 1541 din Codul civil, excepţie ridicată de Valentin Troancă în Dosarul nr. 2.768/116/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2D/2011.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 913/2010.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Decizia civilă nr. 1.111 din 28 octombrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 2.768/116/2010, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 1539 şi art. 1541 din Codul civil, excepţie ridicată de Valentin Troancă într-o cauză având ca obiect recursul formulat împotriva încheierii de şedinţă pronunţate de Tribunalul Călăraşi.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că articolele criticate din Codul civil sunt de natură a limita caracterul exclusiv şi absolut al exercitării dreptului de proprietate, atenuându-l prin formularea unei sintagme generale, şi anume „atâta timp cât este însărcinat“. În acest context, consideră că art. 1539 şi art. 1541 din Codul civil sunt neconstituţionale în măsura în care se solicită mandatarului să remită şi ceea ce nu s-ar fi cuvenit mandantului, fiind o prevedere discriminatorie în raport cu alte contracte similare, prin care o persoană este împuternicită de o altă persoană să efectueze alte demersuri în numele şi pentru aceasta.Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 1539 şi art. 1541 din Codul civil sunt constituţionale. În acest sens, arată că nu poate fi reţinută contrarietatea textelor de lege criticate cu art. 16 din Constituţie, întrucât mandantul şi mandatarul nu se află în aceeaşi situaţie juridică, astfel că este firesc ca obligaţiile lor să fie diferit reglementate. Totodată, apreciază că articolele criticate sunt norme de drept substanţial care nu îngrădesc sub niciun aspect dreptul de proprietate privată, ale cărui conţinut şi limite sunt stabilite de lege.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 1539 şi art. 1541 din Codul civil, care au următorul conţinut:Art. 1539: „Mandatarul este îndatorat a executa mandatul atât timp cât este însărcinat şi este răspunzător de daune-interese ce ar putea deriva din cauza neîndeplinirii lui.Este asemenea îndatorat a termina afacerea începută la moartea mandantului, dacă din întârziere ar putea urma pericol.“;Art. 1541: „Mandatarul este dator, oricând i se va cere, a da seama mandantului de lucrările sale şi de a-i remite tot aceea ce ar fi primit în puterea mandatului, chiar când ceea ce ar fi primit nu s-ar fi cuvenit mandantului.“Curtea constată că, ulterior sesizării sale, la data de 1 octombrie 2011, a intrat în vigoare noul Cod civil, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011.Curtea observă că soluţia legislativă cuprinsă în art. 1539 alin. 1 din vechiul Cod civil se regăseşte parţial în art. 2.017 alin. (1) din noul Cod civil, care prevede că „Mandatarul nu poate să depăşească limitele stabilite prin mandat“, iar reglementarea cuprinsă în art. 1539 alin. 2 din acelaşi act normativ se regăseşte în art. 2.035 alin. (2) din noul Cod civil, potrivit căruia, „În cazul prevăzut la alin. (1) - şi anume în caz de deces, incapacitate sau faliment al uneia dintre părţi - mandatarul sau moştenitorii ori reprezentanţii săi sunt obligaţi să continue executarea mandatului dacă întârzierea acesteia riscă să pună în pericol interesele mandantului ori ale moştenitorilor săi“.În ceea ce priveşte art. 1541 din vechiul Codul civil, Curtea observă că soluţia legislativă a fost preluată în cuprinsul art. 2.019 alin. (1) din noul Cod civil, care prevede că „Orice mandatar este ţinut să dea socoteală despre gestiunea sa şi să remită mandantului tot ceea ce a primit în temeiul împuternicirii sale, chiar dacă ceea ce a primit nu ar fi fost datorat mandantului“.Totuşi, având în vedere prevederile art. 102 alin. (1) din cap. VII secţiunea 1 intitulată „Dispoziţii tranzitorii şi de punere în aplicare a cărţii a V-a «Despre obligaţii» a Codului civil“ din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, potrivit cărora „Contractul este supus dispoziţiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce priveşte încheierea, interpretarea, efectele, executarea şi încetarea sa“, Curtea urmează a se pronunţa asupra prevederilor art. 1539 şi art. 1541 din vechiul Cod civil, care şi-au produs efectele faţă de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit principiului tempus regit actum.Autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, precum şi a celor ale art. 44 alin. (2) referitoare la ocrotirea şi garantarea dreptului de proprietate privată, indiferent de titular.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că soluţia legislativă criticată a mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, prin raportare la o critică similară. În acest sens, sunt Decizia nr. 1.210 din 5 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 30 noiembrie 2010, sau Decizia nr. 913 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 30 august 2010, prin care Curtea a statuat că reglementarea criticată nu contravine Legii fundamentale.Prin aceste decizii, Curtea a constatat că este criticată obligaţia mandatarului de a da socoteală şi de a răspunde pentru îndeplinirea mandatului. Această obligaţie reprezintă îndatorirea mandatarului de a-i aduce la cunoştinţă mandantului toate informaţiile referitoare la demersurile şi rezultatele obţinute, precum şi de a-i preda bunurile sau valorile primite în temeiul mandatului, inclusiv înscrisurile doveditoare ale actelor juridice.Obligaţia mandatarului de a remite mandantului tot ceea ce ar fi primit în puterea mandatului, chiar când ceea ce ar fi primit nu s-ar fi cuvenit acestuia din urmă, este justificată de faptul că actele juridice pe care mandatarul le-a încheiat produc efecte direct între terţi şi mandantul în numele căruia au fost încheiate acele acte, iar nu între mandatar şi terţi. Dacă terţul doreşte restituirea unei sume sau a unui bun, el va acţiona direct pe mandant, care va trebui să restituie ce a obţinut necuvenit. Mandatarul, nefiind parte contractantă, nu are nicio obligaţie în acest sens.Principala obligaţie a mandatarului este de a executa mandatul (obligaţie de a face) în limitele şi cu respectarea împuternicirii pe care a primit-o de la mandant (art. 1539 alin. 1 din Codul civil, potrivit căruia „mandatarul este îndatorat a executa mandatul atât timp cât este însărcinat“ cu acesta). Obligaţia mandatarului de a îndeplini mandatul este obligaţie de mijloace (de diligenţă), şi nu de rezultat. Culpa mandatarului în executarea mandatului va fi apreciată diferit, în raport de natura contractului; dacă mandatul este cu titlu oneros, răspunderea pentru culpă a mandatarului va fi apreciată mai sever (in abstracto), avându-se în vedere criteriul persoanei prudente şi diligente, iar dacă mandatul este gratuit, culpa lui va fi apreciată mai îngăduitor (in concreto), prin raportare la diligenţa pe care acesta o dovedeşte faţă de propriile afaceri.Aşa fiind, Curtea apreciază că nu poate fi primită susţinerea potrivit căreia textele de lege care stabilesc obligaţiile mandatarului într-un contract de mandat contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor, deoarece mandantul şi mandatarul nu se află în aceeaşi situaţie juridică şi, ca urmare, obligaţiile lor sunt diferit reglementate.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, argumentarea şi soluţia reţinute în deciziile menţionate mai sus îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.În sfârşit, referitor la critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, Curtea constată că, potrivit acestui articol, conţinutul şi limitele dreptului de proprietate privată sunt stabilite de lege, astfel încât nu poate fi reţinută nici încălcarea acestei norme constituţionale.Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1539 şi art. 1541 din Codul civil, excepţie ridicată de Valentin Troancă în Dosarul nr. 2.768/116/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 octombrie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ingrid Alina Tudora