DECIZIE Nr.
1334 din 19 octombrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 2 si art. 6 lit. c) din Ordonanta
Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de
discriminare
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 860 din 22 decembrie 2010
Augustin Zegrean -
preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Cristina Toma - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului
Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 şi art. 6 lit. c) din Ordonanţa
Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de
discriminare, excepţie ridicată de Ministerul Justiţiei în Dosarul nr.
8.532/62/2007 al Curţii de Apel Braşov - Secţia litigii de muncă şi asigurări
sociale.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul
Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de
neconstituţionalitate, ca inadmisibilă.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 7 mai 2008, pronunţată în Dosarul
nr. 8.532/62/2007, Curtea de Apel Braşov - Secţia litigii de muncă şi
asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 şi art. 6 lit. c) din Ordonanţa
Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de
discriminare, excepţie ridicată de Ministerul Justiţiei într-o cauză civilă
având ca obiect drepturi băneşti.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că instanţa de
judecată a acordat reclamanţilor drepturi inexistente, în baza dispoziţiilor de
lege criticate. Apreciază că, din analiza dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa
Guvernului nr. 137/2000, rezultă că noţiunea de discriminare nu se raportează
decât la modalitatea de aplicare a unor dispoziţii legale, iar nu la examinarea
soluţiilor legislative alese de către legiuitor. Acordarea unor drepturi în
baza dispoziţiilor art. 6 din ordonanţă reprezintă o ingerinţă gravă a
instanţei judecătoreşti în atribuţiile puterii legiuitoare şi executive.
Curtea de Apel Braşov - Secţia litigii de muncă şi
asigurări sociale apreciază că excepţia de
neconstituţionalitate invocată este „nefondată", arătând că, în realitate,
autorul excepţiei critică interpretarea şi aplicarea legii de către instanţa de
judecată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul
Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare,
raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului,
dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională este competentă, potrivit
dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2),
ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 2 şi art. 6 lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr.
137/2000 privind prevenirea si sancţionarea tuturor formelor de discriminare,
republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 99 din 8 februarie 2007, cu modificările şi
completările ulterioare, care au următorul conţinut:
- Art. 2: „(1) Potrivit
prezentei ordonanţe, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă,
pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială,
convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică
necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum
şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea
recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute
de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte
domenii ale vieţii publice.
(2) Dispoziţia de a
discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute la alin. (1) este
considerată discriminare în înţelesul prezentei ordonanţe.
(3) Sunt
discriminatorii, potrivit prezentei ordonanţe, prevederile, criteriile sau
practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza
criteriilor prevăzute la alin. (1), faţă de alte persoane, în afara cazului în
care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un
scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare.
(4) Orice comportament activ ori pasiv care, prin
efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori
supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau
o comunitate faţă de alte persoane, grupuri de persoane sau comunităţi atrage
răspunderea contravenţională conform prezentei ordonanţe, dacă nu intră sub
incidenţa legii penale.
(5) Constituie
hărţuire şi se sancţionează contravenţional orice comportament pe criteriu de
rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen,
orientare sexuală, apartenenţă la o categorie defavorizată, vârstă, handicap,
statut de refugiat ori azilant sau orice alt criteriu care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori
ofensiv.
(6) Orice deosebire,
excludere, restricţie sau preferinţă bazată pe două sau mai multe criterii
prevăzute la alin. (1) constituie circumstanţă agravantă la stabilirea
răspunderii contravenţionale dacă una sau mai multe dintre componentele
acesteia nu intră sub incidenţa legii penale.
(7) Constituie victimizare şi se sancţionează
contravenţional conform prezentei ordonanţe orice tratament advers, venit ca
reacţie la o plângere sau acţiune în justiţie cu privire la încălcarea
principiului tratamentului egal şi al nediscriminării.
(8) Prevederile
prezentei ordonanţe nu pot fi interpretate în sensul restrângerii dreptului la
libera exprimare, a dreptului la opinie şi a dreptului la informaţie.
(9) Măsurile luate de
autorităţile publice sau de persoanele juridice de drept privat în favoarea
unei persoane, unui grup de persoane sau a unei comunităţi, vizând asigurarea
dezvoltării lor fireşti şi realizarea efectivă a egalităţii de şanse a acestora
în raport cu celelalte persoane, grupuri de persoane sau comunităţi, precum şi
măsurile pozitive ce vizează protecţia grupurilor defavorizate nu constituie
discriminare în sensul prezentei ordonanţe.
(10) In înţelesul
prezentei ordonanţe, eliminarea tuturor formelor de discriminare se realizează
prin:
a) prevenirea oricăror fapte de discriminare, prin
instituirea unor măsuri speciale, inclusiv a unor acţiuni afirmative, în
vederea protecţiei persoanelor defavorizate care nu se bucură de egalitatea
şanselor;
b) mediere prin
soluţionarea pe cale amiabilă a conflictelor apărute în urma săvârşirii unor
acte/fapte de discriminare;
c) sancţionarea
comportamentului discriminatoriu prevăzut în dispoziţiile alin. (1)-(7).
(11) Comportamentul discriminatoriu prevăzut la
alin. (1)-(7) atrage
răspunderea civilă, contravenţională sau penală, după caz, în condiţiile
legii.";
-Art. 6: „Constituie contravenţie, conform prezentei ordonanţe, discriminarea unei
persoane pentru motivul că aparţine unei anumite rase, naţionalităţi, etnii,
religii, categorii sociale sau unei categorii defavorizate, respectiv din cauza
convingerilor, vârstei, sexului sau orientării sexuale a acesteia, într-un
raport de muncă şi protecţie socială, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege,
manifestată în următoarele domenii: [...] c) acordarea altor drepturi sociale
decât cele reprezentând salariul;".
In susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii
de lege, autorul invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1
alin. (4) care consacră principiul separaţiei puterilor şi ale art. 61 alin. (1) potrivit cărora Parlamentul
este unica autoritate legiuitoare a ţării.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, precum şi
actele şi lucrările dosarului, Curtea observă că Tribunalul Braşov, prin
Sentinţa civilă nr. 49 din 17 ianuarie 2008, a admis acţiunea reclamanţilor
tocmai pe considerentul că dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 10/2007
privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar
salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind
sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din
sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind
sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a
indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 80 din 1 februarie 2007, sunt discriminatorii. Instanţa a
apreciat că judecătorii şi procurorii unităţilor de justiţie şi procuratură nu
ar trebui excluşi de la beneficiul acestui act normativ, în raport cu
judecătorii Curţii Constituţionale, procurorul general al Parchetului de pe
lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi adjuncţii acestuia. S-a arătat că
această excludere aduce atingere folosinţei drepturilor economice recunoscute
de dispoziţiile art. 6 lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 şi, în
consecinţă, şi celorlalţi judecători şi procurori ar trebui să li se aplice
creşterile salariale prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007.
Curtea mai constată că, ulterior sesizării sale cu
excepţia de neconstituţionalitate, a statuat, prin Decizia nr. 1.325 din 4
decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 23 decembrie 2008, că
dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi
sancţionarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituţionale „în măsura
în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au
competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de
lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create
pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", or
tocmai această ipoteză se desprinde şi din actele şi lucrările dosarului cauzei.
Având în vedere că aceste prevederi au fost însă declarate neconstituţionale
anterior soluţionării prezentei cauze, excepţia a devenit inadmisibilă în
conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind
organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepţiei
prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a
Curţii Constituţionale".
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 şi art. 6 lit. c) din Ordonanţa
Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de
discriminare, excepţie ridicată de Ministerul Justiţiei în Dosarul nr.
8.532/62/2007 al Curţii de Apel Braşov - Secţia litigii de muncă şi asigurări
sociale.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 octombrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Cristina Toma