DECIZIE Nr.
1318 din 13 octombrie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 244 alin. 1 pct. 1 din Codul de
procedura civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 769 din 11 noiembrie 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Carmen-Cătălina Gliga - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 244 alin. 1 pct. 1 din Codul de
procedură civilă, excepţie ridicată de Eugen Valentin Daeanu în Dosarul nr.
49.758/3/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 20 februarie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 49.758/3/2008, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a
sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a art. 244 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie
ridicată de Eugen Valentin Daeanu.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul excepţiei consideră că, în situaţia în care dezlegarea
pricinii atârnă în totul sau în parte de existenţa sau neexistenţa unui drept
care face obiectul altei judecăţi, suspendarea ar trebui să fie obligatorie.
Situaţia descrisă de acest text legal este, în opinia autorului, o cauză
obiectivă de suspendare a judecăţii, neputându-se concepe fundamentarea unei
acţiuni pe un drept a cărui existenţă nu este sigură, certă. Scopul judecăţii
este aflarea adevărului, iar acest lucru nu este posibil atâta vreme cât în
silogismul judecăţii există necunoscute.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă apreciază că excepţia este neîntemeiată, textul de lege criticat
reglementând un caz de suspendare legală, facultativă, care lasă la aprecierea
judecătorului luarea măsurii suspendării, împrejurare ce permite exercitarea
rolului activ al judecătorului.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege
criticate fiind în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale invocate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu
privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie
art. 244 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă, text de lege care are
următorul conţinut:
„Instanţa poate suspenda judecata:
1. când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în
parte, de existenţa sau neexistenţa unui drept care face obiectul unei alte
judecăţi;".
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că
textul de lege criticat contravine dispoziţiilor constituţionale cuprinse în
art. 21 alin. (3) din Constituţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că asupra constituţionalităţii acestor dispoziţii s-a pronunţat în mai
multe rânduri, exemplu fiind Decizia nr. 29 din 27 ianuarie 2004, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 26 februarie 2004. Cu acel
prilej s-a reţinut, în esenţă, că „suspendarea reprezintă un incident
procedural survenit în cursul desfăşurării judecăţii şi are ca efect sistarea
temporară a procedurii de judecată ca urmare a apariţiei unor împrejurări voite
de părţi sau independente de voinţa lor. Prevederile art. 244 alin. 1 pct. 1
din Codul de procedură civilă reglementează un caz de suspendare facultativă a
judecăţii, întrucât permit instanţei să aprecieze cu privire la necesitatea
întreruperii vremelnice a cursului judecăţii.
Aşa fiind, în situaţia în care dezlegarea pricinii
atârnă, în totul sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept care
face obiectul unei alte judecăţi, suspendarea vizează o chestiune prejudicială
de a cărei soluţionare ar putea depinde şi hotărârea ce va fi pronunţată în
cauza dedusă judecăţii.
Curtea constată că suspendarea cauzei într-o astfel de
ipoteză este de natură să preîntâmpine situaţiile în care instanţele
judecătoreşti ar pronunţa hotărâri contradictorii, cu efecte nedorite asupra
stabilităţii raporturilor juridice existente între părţi. Pe de altă parte,
având posibilitatea de a aprecia oportunitatea suspendării cursului judecăţii,
instanţa este chemată să cenzureze toate acele cazuri care ar putea constitui
pretext pentru tergiversarea judecăţii. Prin urmare, lăsarea măsurii
suspendării la aprecierea judecătorului, atunci când dezlegarea pricinii
depinde de existenţa unui drept care face obiectul unui alt proces aflat în
curs, este menită să-i permită acestuia să-şi exercite rolul activ, sancţionând
eventualele tentative de exercitare abuzivă a drepturilor procesuale,
incontestabil mai eficient decât în situaţia în care suspendarea ar avea
caracter imperativ.
Sub acest aspect, Curtea a statuat în mod constant că
reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei ce i-a fost conferită
prin Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept - subiectiv sau
procesual - nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o
modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor
titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite.
In consecinţă, Curtea constată că susţinerea autorului
excepţiei, potrivit căreia textul criticat încalcă dispoziţiile constituţionale
care prevăd liberul acces la justiţie şi garantarea dreptului la apărare,
precum şi cele referitoare la dreptul persoanei la un proces echitabil, este
neîntemeiată, art. 244 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă constituind
garanţia exercitării cu bună-credinţă a drepturilor procesuale de către toate
părţile implicate în proces."
Intrucât nu au intervenit elemente noi de natură să
determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia,
cât şi considerentele cuprinse în deciziile anterioare îşi păstrează
valabilitatea şi în cauza de faţă.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 244 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie
ridicată de Eugen Valentin Daeanu în Dosarul nr. 49.758/3/2008 al Tribunalului
Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 octombrie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu