DECIZIE Nr.
1315 din 13 octombrie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) si h) din Legea
nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în
perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 769 din 11 noiembrie 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Tudorel Toader -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Carmen-Cătălina Gliga - procuror
Mihaela Ionescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate
a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) şi h) din Legea nr. 10/2001 privind
regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie
1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Gabriel Octavian Damalan, Georgeta
Damalan, Marin Dumascu, Maria Dumascu şi Drina Cristea în Dosarul nr.
25.698/3/2007 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru
cauze privind proprietatea intelectuală.
La apelul nominal răspund personal autorii Georgeta
Damalan, Maria Dumascu şi Drina Cristea, lipsă fiind ceilalţi autori şi
celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Autorii prezenţi solicită admiterea excepţiei de
neconstituţionalitate.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 162R din 19 martie 2009,
pronunţată în Dosarul nr. 25.698/3/2007, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a
IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2
alin. (1) lit. a) şi h) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor
imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989. Excepţia
a fost ridicată de Gabriel Octavian Damalan, Georgeta Damalan, Marin Dumascu,
Maria Dumascu şi Drina Cristea într-o cauză civilă având ca obiect o acţiune în
revendicare.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, faptul că prevederile criticate
nu îndeplinesc condiţiile de claritate, precizie, previzibilitate şi
predictibilitate, consacrate atât în jurisprudenţa Curţii Europene a
Drepturilor Omului (cauzele Rotaru contra României, 2000 şi Sunday
Times contra Regatului Unit, 1979), cât şi în jurisprudenţa Curţii
Constituţionale, prin Decizia nr. 61/2007. Prin urmare, imprevizibilitatea
legislaţiei referitoare la domeniul proprietăţii private constituie, în sine, o
încălcare a drepturilor prevăzute de Constituţie. Arată că, fără nicio
justificare, prin prevederile de lege criticate au fost declarate ca fiind
abuzive şi preluările de imobile care au respectat legislaţia în vigoare la
data adoptării lor. Totodată, susţine că statul avea obligaţia de a menţine un
just echilibru între interesele celor două categorii de proprietari, respectiv
foştii proprietari şi cumpărătorii de bună-credinţă ai imobilelor, fără a
discrimina vreuna dintre cele două categorii.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi
pentru cauze privind proprietatea intelectuală consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. In acest sens, arată că
textele de lege criticate stabilesc, respectiv definesc acele categorii de
imobile cărora li se aplică acest act normativ, fără a stabili vreo obligaţie
în sarcina actualilor proprietari ai imobilelor din aceste categorii, de natură
a produce efectele unei exproprieri, în afara oricărei analize în cadrul unei
proceduri judiciare în care aceştia din urmă să poată beneficia de toate
garanţiile procesuale pentru a-şi apăra dreptul real dobândit prin cumpărarea
imobilului de la stat. Cât priveşte pretinsa neconcordanţă a aceloraşi
prevederi faţă de dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale, apreciază că aceasta constituie o
chestiune asupra căreia, în conformitate cu dispoziţiile art. 20 din
Constituţie, trebuie să se pronunţe instanţa civilă învestită cu soluţionarea
pricinii.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că prevederile criticate sunt constituţionale. In acest sens, arată că acestea
se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale,
fără nicio discriminare pe considerente arbitrare. Totodată, apreciază că
normele criticate sunt în concordanţă cu dispoziţiile constituţionale conform
cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege
şi nu sunt de natură să îngrădească dreptul părţilor de a se adresa justiţiei
pentru apărarea drepturilor, libertăţilor intereselor lor legitime, de a
beneficia de un proces echitabil, precum şi de judecarea acestuia într-un
termen rezonabil. In acest sens, face referire la dispoziţiile Curţii
Constituţionale nr. 34/2003 şi nr. 196/2006. De asemenea, consideră că
prevederile art. 26 alin. (1) din Legea fundamentală nu au incidenţă în cauză.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra
excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile
părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) şi h) din Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6
martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, în urma adoptării Legii nr.
247/2005, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie
2005, care au următorul conţinut:
„(1) In sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înţelege:
a) imobilele naţionalizate prin Decretul nr. 92/1950
pentru naţionalizarea unor imobile, cu modificările şi completările ulterioare,
prin Legea nr. 119/1948 pentru naţionalizarea întreprinderilor industriale,
bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi, precum si prin alte acte
normative de naţionalizare;
[...]
h) orice alte imobile preluate de stat cu titlu
valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998
privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi
completările ulterioare;".
Autorii excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor
constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art.
20 alin. (2) relative la tratatele internaţionale privind drepturile omului,
ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul părţilor la un proces echitabil şi
la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, ale art. 26 alin. (1) privind
viaţa intimă, familială şi privată şi ale art. 44 alin. (2) şi (3) referitoare
la garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate privată. Totodată,
consideră că prevederile de lege criticate contravin şi dispoziţiilor art. 6
paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) şi h) din Legea nr. 10/2001 au
mai fost supuse controlului de constituţionalitate. De exemplu, prin Decizia
nr. 196 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 275 din 27 martie 2006, Curtea a respins excepţia şi a reţinut că
autorii acesteia solicită, în fapt, modificarea conţinutului normei legale
criticate, în sensul adaptării ei la principiile protecţiei drepturilor omului
şi a libertăţilor fundamentale, evidenţiate în jurisprudenţa instanţei de
contencios european a drepturilor omului, aspecte care excedează competenţei
instanţei de contencios constituţional. Astfel, modificarea conţinutului unei
norme juridice, cu respectarea condiţiilor de claritate, precizie,
previzibilitate şi predictibilitate, este atributul exclusiv al legiuitorului,
în temeiul dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora: „Parlamentul
este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate
legiuitoare a ţării." Cu privire la invocarea dispoziţiilor art. 6
paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, Curtea a constatat că dreptul oricărei persoane la judecarea
cauzei sale în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil nu a
fost încălcat, câtă vreme instanţa de judecată a examinat în fond cauza dedusă
judecăţii şi s-a pronunţat asupra existenţei dreptului de proprietate pretins
de reclamanţi.
Soluţia şi considerentele pronunţate în decizia
menţionată îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, neexistând temeiuri
care să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.
In plus, în prezenta cauză, faţă de susţinerile autorului
excepţiei privind jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului
referitoare la respectarea criteriilor de calitate, accesibilitate şi
previzibilitate ale normelor juridice, Curtea constată că aceeaşi instanţă
europeană a statuat, de exemplu prin hotărârea pronunţată în cauzele Cantoni
contra Franţei, 1996 şi Rekvenyi contra Ungariei, 1999, că
previzibilitatea consecinţelor ce decurg dintr-un act normativ determinat nu
poate avea o certitudine absolută, întrucât, oricât de dorită ar fi aceasta, ea
ar da naştere la o rigiditate excesivă a reglementării. Astfel, rămâne în
sarcina judecătorilor ca, în cadrul actului de justiţie, să decidă cu privire
la interpretarea şi aplicarea unor norme legale.
De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut
în jurisprudenţa sa (Dumitru Popescu contra României, 2007, Vermeire
contra Belgiei, 1991) faptul că prevederile Convenţiei pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale fac parte integrantă din
ordinea juridică internă a statelor semnatare, acest aspect implicând obligaţia
pentru judecătorul naţional de a asigura efectul deplin al normelor acesteia,
asigurându-le preeminenţa faţă de orice altă prevedere contrară din legislaţia
naţională.
Celelalte dispoziţii constituţionale nu au incidenţă în
prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) şi h) din Legea nr. 10/2001 privind
regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie
1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Gabriel Octavian Damalan, Georgeta
Damalan, Marin Dumascu, Maria Dumascu şi Drina Cristea în Dosarul nr.
25.698/3/2007 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru
cauze privind proprietatea intelectuală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 octombrie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu