DECIZIE Nr.
1308 din 13 octombrie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 42 alin. 1 din Codul familiei
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 769 din 11 noiembrie 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Tudorel Toader -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Carmen-Cătălina Gliga - procuror
Mihaela Ionescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 42 alin. 1 din Codul familiei,
excepţie ridicată de Cătălin Dragoş David Tănase în Dosarul nr. 10.533/301/2008
al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.
La apelul nominal se prezintă personal autorul
excepţiei, asistat de avocatul Eugen-Sebastian Cudrici, cu împuternicire la
dosar. De asemenea, se prezintă personal partea Eugenia Cristina Tănase David,
asistată de avocatul Constantin Zărnescu, cu împuternicire la dosar, lipsă
fiind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Apărătorul autorului excepţiei solicită admiterea
acesteia, reiterând motivele de neconstituţionalitate cuprinse în notele scrise
aflate la dosarul cauzei.
Apărătorul celeilalte părţi prezente solicită
respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, făcând referire la jurisprudenţa
Curţii Constituţionale în materie.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere jurisprudenţa
Curţii Constituţionalitate cu privire la textul de lege criticat.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 23 februarie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 10.533/301/2008, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.
42 alin. 1 din Codul familiei. Excepţia a fost ridicată de Cătălin Dragoş
David Tănase într-o acţiune civilă având ca obiect desfacerea căsătoriei prin
divorţ.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că încredinţarea minorului unuia dintre
părinţi, în temeiul art. 42 alin. 1 din Codul familiei, constituie o
sancţionare a celuilalt părinte, aplicarea acestor prevederi operând de
facto restrângerea drepturilor părinteşti.
Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
In acest sens, arată că instanţa, după pronunţarea divorţului, va dispune şi
asupra capătului de cerere privind încredinţarea minorului, fără a se încălca
dispoziţiile constituţionale invocate.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază
că prevederile criticate sunt constituţionale. In acest sens, face referire la
deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.122/2007 şi nr. 308/2009.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra
excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile
părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 42 alin. 1 din Codul familiei, republicat în Buletinul
Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, având următorul conţinut: „Instanţa
judecătorească va hotărî, odată cu pronunţarea divorţului, căruia dintre
părinţi vor fi încredinţaţi copiii minori. In acest scop, instanţa va asculta
părinţii şi autoritatea tutelară şi, ţinând seama de interesele copiilor, pe
care de asemenea îi va asculta, dacă au împlinit vârsta de zece ani, va hotărî,
pentru fiecare dintre copii, dacă va fi încredinţat tatălui sau mamei.
[...]"
Autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor
constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi,
ale art. 49 alin. (1) referitoare la protecţia copiilor şi a tinerilor şi ale
art. 53 relative la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor
libertăţi.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că, prin Decizia nr. 1.122 din 27 noiembrie 2007, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 24 ianuarie 2008, şi
Decizia nr. 308 din 3 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 175 din 20 martie 2009, a reţinut că art. 42 alin. 1 din Codul
familiei nu aduce atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1)
şi (2) privind egalitatea în drepturi şi ale art. 49 alin. (1) relative la
protecţia copiilor şi a tinerilor, ascultarea autorităţii tutelare şi a
minorului care a împlinit 10 ani, având în vedere pronunţarea unei hotărâri
judecătoreşti care să ţină seama de interesul acestuia.
Soluţia şi considerentele pronunţate în deciziile
menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, neexistând temeiuri
care să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.
Cu privire la încredinţarea copilului minor, chiar dacă
nu există o cerere expresă a soţilor în acest sens, instanţa judecătorească
este obligată să se pronunţe, prin hotărârea de divorţ, şi asupra încredinţării
copiilor minori, pentru a se evita introducerea ulterioară a unei noi acţiuni,
ceea ce nu ar fi în interesul copiilor minori, care nu pot fi lăsaţi fără
îngrijire şi întreţinere. Totodată, încredinţarea copilului unuia dintre
părinţi, chiar dacă acesta are mijloace suficiente de trai, nu scuteşte pe
celălalt părinte de a contribui la cheltuielile de creştere, educare,
învăţătură şi pregătire profesională ale copilului. Această soluţie se impune
deoarece ambii părinţi au aceleaşi drepturi şi obligaţii faţă de copiii lor.
Astfel, potrivit art. 97 alin. 1 din Codul familiei, „Ambii părinţi au
aceleaşi drepturi şi îndatoriri faţă de copiii lor minori, fără a deosebi după
cum aceştia sunt din căsătorie, din afara căsătoriei, ori adoptaţi.[...]"
Pentru aceleaşi considerente nu se poate reţine nici
încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 53 privind restrângerea
exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art.29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 42 alin. 1 din Codul familiei, excepţie ridicată de Cătălin
Dragoş David Tănase în Dosarul nr. 10.533/301/2008 al Judecătoriei Sectorului 3
Bucureşti.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 octombrie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu