DECIZIE Nr.
1306 din 13 octombrie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 494 din Codul civil
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 769 din 11 noiembrie 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Tudorel Toader -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Carmen-Cătălina Gliga - procuror
Mihaela Ionescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 494 din Codul civil, excepţie
ridicată de Varvara Bizim în Dosarul nr. 9.558/99/2006 al Tribunalului laşi -
Secţia civilă.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 11 februarie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 9.558/99/2006, Tribunalul Iaşi - Secţia civilă a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 494
din Codul civil. Excepţia a fost ridicată de Varvara Bizim într-o cauză
civilă ce are ca obiect cererea de demolare a construcţiei aflate pe terenul
proprietatea reclamantului.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că textul de lege criticat
încalcă dreptul de proprietate al proprietarului imobilului construcţie, creând
o discriminare evidentă între dreptul de proprietate al acestuia şi dreptul de
proprietate asupra imobilului teren pe care este edificată construcţia. Arată
că, în condiţiile în care aceste drepturi sunt în concurs, dreptul de
proprietate ar trebui ocrotit în mod egal, indiferent de titular şi de obiectul
acestui drept.
Tribunalul Iaşi - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Arată că art. 494 din Codul civil reglementează accesiunea imobiliară
artificială, ca mod de dobândire a proprietăţii în favoarea proprietarului
bunului principal, atunci când o plantaţie, o construcţie sau orice lucrare
este edificată de un terţ, cu materiale proprii, pe terenul altei persoane.
Proprietarul terenului beneficiază de o prezumţie legală relativă de a fi
proprietarul construcţiilor sau plantaţiilor, în temeiul prevederilor art. 494
din Codul civil, potrivit căruia accesiunea imobiliară artificială se
realizează întotdeauna în folosul proprietarului terenului, ca bun principal (superficies
solo cedit). Totodată, arată că susţinerea potrivit căreia tratamentul juridic
diferit al proprietarului construcţiilor sau plantaţiilor faţă de proprietarul
terenului contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 este
neîntemeiată.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că prevederile art. 494 din Codul civil sunt constituţionale. In acest sens,
arată că acestea nu conţin privilegii sau discriminări în raport cu principiul
egalităţii în drepturi şi, totodată, sunt în deplină concordanţă cu
dispoziţiile constituţionale conform cărora conţinutul şi limitele dreptului de
proprietate sunt stabilite de lege. Face referire la Decizia Curţii
Constituţionale nr. 152/2007.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 494 din Codul civil, având următorul conţinut:
„Dacă plantaţiile, construcţiile şi lucrările au
fost făcute de către o a treia persoană cu materialele ei, proprietarul
pământului are dreptul de a le ţine pentru dânsul, sau de a îndatora pe acea
persoană să le ridice.
Dacă proprietarul pământului cere ridicarea
plantaţiilor şi a construcţiilor, ridicarea va urma cu cheltuiala celui ce le-a
făcut; el poate chiar, după împrejurări, fi condamnat la daune-interese pentru
prejudiciile sau vătămările ce a putut suferi proprietarul locului.
Dacă proprietarul voieşte a păstra pentru dânsul
acele plantaţii şi clădiri, el este dator a plăti valoarea materialelor şi
preţul muncii, fără ca să se ia în consideraţie sporirea valorii fondului,
ocazionată prin facerea unor asemenea plantaţii şi construcţii. Cu toate
acestea, dacă plantaţiile, clădirile şi operele au fost făcute de către o a
treia persoană de bună-credinţă, proprietarul pământului nu va putea cere
ridicarea sus-ziselor plantaţii, clădiri, şi lucrări, dar va avea dreptul sau
de a înapoia valoarea materialelor şi preţul muncii, sau de a plăti o sumă de
bani egală cu aceea a creşterii valorii fondului."
Autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor
constituţionale ale art. 16 alin. (2) privind egalitatea în drepturi şi ale
art. 44 alin. (1) şi (2) referitoare la garantarea şi ocrotirea dreptului de
proprietate privată.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că textul de lege criticat a mai fost supus controlului de
constituţionalitate, prin raportare şi la dispoziţiile art. 44 din Legea
fundamentală şi cu o motivare similară.
Astfel, prin Decizia nr. 395 din 24 aprilie 2007,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 16 mai 2007,
Curtea a reţinut că prevederile art. 494 din Codul civil reglementează
accesiunea imobiliară artificială ca mod de dobândire a proprietăţii în
favoarea proprietarului bunului principal, atunci când o plantaţie, construcţie
sau orice lucrare este edificată de un terţ, cu materiale proprii, pe terenul
altei persoane. Prin urmare, proprietarul terenului beneficiază de o prezumţie
legală relativă de a fi şi proprietarul construcţiilor sau plantaţiilor, în
temeiul dispoziţiilor art. 492 din Codul civil, potrivit căruia accesiunea
imobiliară artificială se realizează întotdeauna în folosul proprietarului
terenului, ca bun principal (superficies solo cedit), oricare ar fi
valoarea construcţiilor sau plantaţiilor edificate. Prin decizia menţionată,
Curtea a respins excepţia şi a constatat că o terţă persoană care a construit
cu rea-credinţă pe terenul proprietatea altei persoane nu are decât un drept de
creanţă asupra materialelor şi lucrărilor edificate, iar nu un drept real, în
speţă un drept de proprietate, astfel încât invocarea încălcării dispoziţiilor
constituţionale referitoare la dreptul de proprietate privată nu poate fi
reţinută.
Totodată, prin Decizia nr. 91 din 4 martie 2003,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 26 mai 2003,
Curtea, în realizarea controlului de constituţionalitate a prevederilor art.
494 alin. 3 teza finală din Codul civil, a reţinut că acestea sunt aplicabile
în cazul accesiunii imobiliare artificiale, atunci când o terţă persoană de
bună-credinţă realizează pe terenul altcuiva plantaţii, construcţii sau alte
lucrări, folosind propriile materiale. In această situaţie proprietarul
fondului pe care se află construcţiile sau plantaţiile făcute de altul
datorează despăgubiri celui care a construit sau a plantat. Atunci când
constructorul este de bună-credinţă, având convingerea eronată că acel teren
este proprietatea sa, în mod obligatoriu proprietarul terenului devine şi
proprietarul construcţiei, cu obligaţia de a-l despăgubi pe constructor, fără a
putea cere însă dărâmarea sau ridicarea lucrărilor efectuate.
Textul de lege criticat stabileşte întinderea
obligaţiei de despăgubire, oferind posibilitatea proprietarului terenului de a
opta între plata contravalorii materialelor şi a preţului muncii, pe de o
parte, sau plata unei sume egale cu sporul de valoare dobândit de teren, pe de
altă parte. Departe de a constitui o încălcare a dreptului de proprietate,
textul de lege dedus controlului este în concordanţă cu definiţia dată proprietăţii
de art. 480 din Codul civil, care prevede că „Proprietatea este dreptul ce
are cineva de a se bucura şi dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut,
însă în limitele determinate de lege", şi oferă o soluţie rezonabilă
conflictului de interese legitime dintre proprietarul fondului şi constructorul
de bună-credinţă pe terenul acestuia, în acord cu prevederile constituţionale
ale art. 44 alin. (1) teza finală, conform cărora conţinutul şi limitele
dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.
Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să
determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia,
cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi
în cauza de faţă.
Totodată, Curtea nu poate reţine nici critica de
neconstituţionalitate potrivit căreia prevederile art. 494 din Codul civil
creează o discriminare evidentă între proprietarul construcţiei şi proprietarul
terenului pe care este edificată construcţia, de vreme ce acestea se aplică în
mod egal tuturor persoanelor aflate în situaţia reglementată de ipoteza normei
juridice, fără nicio discriminare pe criterii arbitrare.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 494 din Codul civil, excepţie ridicată de Varvara Bizim în
Dosarul nr. 9.558/99/2006 al Tribunalului laşi - Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 octombrie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu