DECIZIE Nr.
1288 din 2 decembrie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 44 alin. (3) din Ordonanta Guvernului
nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 866 din 22 decembrie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Antonia Constantin - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent-şef
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 44 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului
nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Fănel
Trandafir în Dosarul nr. 17.944/63/2007 al Tribunalului Dolj - Secţia
contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii
dă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, întrucât apreciază că
dispoziţiile de lege criticate nu sunt contrare prevederilor din Constituţie
invocate ca fiind încălcate.
CURTEA,
având în vedere actele
şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 25 martie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 17.944/63/2007, Tribunalul Dolj - Secţia contencios
administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 44 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului
nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Excepţia a fost ridicată de
Fănel Trandafir într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect
contestarea unui act administrativ-fiscal.
In motivarea excepţiei se
arată că după trecerea termenului de 15 zile de la data afişării/publicării deciziei
de impunere, termen stabilit de textul de lege criticat, se consideră
îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 44 alin. (1) teza întâi şi art. 45 din
Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, „organul de executare silită din
cadrul A.FP putând trece la luarea măsurilor de executare împotriva
contribuabilului". Autorul excepţiei consideră că aceste măsuri nu pot fi
luate decât după comunicarea actului administrativ, „cu atât mai mult cu cât în
speţa ce face obiectul Dosarului nr. 17.944/2007 al Tribunalului Dolj este
vorba despre reîncadrarea preţului unei tranzacţii imobiliare şi stabilirea
printr-o decizie din 30 august 2006 publicată pe internet a unor obligaţii
fiscale suplimentare extrem de ridicate valoric în sarcina contestatorului, decizie
despre care acesta nu a avut cunoştinţă până la data de 1 iunie 2007 şi nu s-a
putut apăra". Altfel, textul de lege criticat îngrădeşte dreptul
contribuabilului de a se adresa justiţiei, drept consacrat de art. 21 alin.
(1), (2) şi (4) din Constituţie, „căci nu orice persoană are acces la internet
şi nu orice persoană are posibilitatea de a se deplasa la sediul organului
fiscal, după un an de la încheierea unei tranzacţii, pentru a vedea dacă s-a
publicat vreo decizie de impunere împotriva sa". Se mai susţine că art. 44
alin. (3) din ordonanţa criticată acordă drepturi sporite organelor fiscale,
care excedează celor prevăzute de Codul de procedură civilă, întrucât Codul „nu
conţine posibilitatea pentru instanţă de a considera comunicat un act
procedural dacă a fost publicat pe site-ul Ministerului Justiţiei". In
opinia autorului excepţiei, dispoziţiile criticate contravin şi art. 136 alin.
(5) din Constituţie, întrucât „proprietatea privată devine lipsită de orice
ocrotire".
Tribunalul Dolj - Secţia contencios administrativ şi
fiscal consideră că excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 44 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului
nr. 92/2003 este nefondată. In acest sens, în esenţă, arată că „procedura de
comunicare a actelor administrativ-fiscale, similară în mare parte cu procedura
de comunicare reglementată de Codul de procedură civilă, este în deplină
concordanţă cu dispoziţiile constituţionale".
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului consideră
că prevederile art. 44 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2002 sunt
constituţionale. Aceasta, deoarece comunicarea actului administrativ-fiscal
prin anunţ se face în ipoteza în care comunicarea nu s-a putut realiza prin
celelalte modalităţi prevăzute de textul criticat, prevenindu-se astfel
„posibilitatea tergiversării cauzei din pricina unei permanente lipse de
procedură, determinate de reaua-credinţă a debitorului". De asemenea,
consideră că nu sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 136 alin.
(5).
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu
au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile
legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr.
47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională constată că a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din
Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea
nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de
neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 44 alin. (3) din
Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală,
republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 513 din 31 iulie 2007, în temeiul art. V din Ordonanţa
Guvernului nr. 35/2006 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului
nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 675 din 7 august 2006.
Art. 44 alin. (3) prevede: „(3) Comunicarea prin publicitate se face prin afişarea, concomitent, la
sediul organului fiscal emitent şi pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale
de Administrare Fiscală, a unui anunţ în care se menţionează că a fost emis
actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. In cazul actelor
administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afişarea se
face, concomitent, la sediul acestora şi pe pagina de internet a autorităţii
administraţiei publice locale respective. In lipsa paginii de internet proprii,
publicitatea se face pe pagina de internet a consiliului judeţean. In toate
cazurile, actul administrativ fiscal se consideră comunicat în termen de 15
zile de la data afişării anunţului." [Art. 35
la care textul face trimitere prevede: „Compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice
locale sunt competente pentru administrarea impozitelor, taxelor şi a altor
sume datorate bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale.
"\
In opinia autorului excepţiei, textul de lege criticat
contravine prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1) - „Orice
persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor
şi a intereselor sale legitime", alin. (2) - „Nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept" şi alin. (4) - „Jurisdicţiile speciale administrative sunt
facultative şi gratuite", precum şi ale art. 136 alin. (5) - „Proprietatea
privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice."
Examinând excepţia de
neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:
In esenţă, autorul excepţiei consideră că art. 44 alin.
(3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, care prevede că actul
administrativ-fiscal emis pe numele contribuabilului se consideră comunicat în
termen de 15 zile de la data afişării anunţului privind emiterea acestuia şi pe
pagina de internet (a autorităţii administraţiei publice locale sau a consiliului judeţean) sunt
neconstituţionale, întrucât „nu orice persoană are acces la internet şi nu
orice persoană are posibilitatea de a se deplasa la sediul organului fiscal,
după un an de la încheierea unei tranzacţii, pentru a vedea dacă s-a publicat vreo
decizie de impunere împotriva sa" şi pentru că „proprietatea privată
devine lipsită de orice ocrotire".
Analizând aceste susţineri, urmează a se constata că
ele sunt neîntemeiate. Art. 44 din ordonanţă, intitulat „Comunicarea actului administrativ fiscal", dispune la alin. (1) cu privire la obligativitatea comunicării
actului administrativ fiscal contribuabilului căruia îi este destinat, precum
şi împuternicitului în cazul contribuabililor fără domiciliu fiscal în România,
care şi-au desemnat împuternicit, sau curatorului în situaţia numirii unui
curator fiscal. Alin. (2) al articolului prevede modalităţile de îndeplinire a
acestei obligaţii, astfel: a) prin prezentarea contribuabilului la sediul
organului fiscal emitent şi primirea actului administrativ-fiscal de către
acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a
actului; b) prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ-fiscal de
către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data
comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului; c) prin poştă, la
domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare
de primire, precum şi prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură
transmiterea textului actului administrativ fiscal şi confirmarea primirii
acestuia; d) prin publicitate. Procedura de comunicare prin publicitate este
prevăzută la alin. (3) al art. 44, criticat ca fiind neconstituţional, şi
constă în afişarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent şi pe
pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală sau, după caz,
a autorităţii administraţiei publice locale, a unui anunţ în care se
menţionează că a fost emis actul administrativ-fiscal pe numele
contribuabilului. Tot alin. (3) al art. 44 mai prevede că publicitatea prin
internet se face şi „în cazul actelor administrative
emise de organele fiscale prevăzute la art. 35
[...]", adică actele emise de „compartimentele
de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale", care sunt „competente pentru
administrarea impozitelor, taxelor şi a altor sume datorate bugetelor locale
ale unităţilor administrativ-teritoriale".
Aşadar, rezultă că art. 44 din legea criticată dispune
atât cu privire la obligativitatea comunicării actelor administrative fiscale,
cât şi, detaliat, la modalităţile de realizare a acestei obligaţii. Una dintre
modalităţi este şi, numai în cazul actelor administrative emise de organele
competente potrivit art. 35 din lege, prin afişarea actelor, concomitent, la
sediul organului fiscal emitent, precum „şi pe pagina de internet". In opinia autorului excepţiei, prevederea
referitoare la afişarea actului administrativ pe internet este
neconstituţională, întrucât peste 38% din populaţia ţării nu are acces la
internet, ceea ce contravine art. 21 din Constituţie. Cu privire la aceasta,
Curtea constată că, faţă de faptul că procedura de comunicare a actelor
administrativ-fiscale prin afişare pe internet este doar una dintre
posibilităţile de aducere la cunoştinţa contribuabilului a actului emis în
sarcina sa, critica privind încălcarea accesului liber la justiţie nu poate fi
reţinută. De altfel, din actele dosarului rezultă că, în cauză, comunicarea
actului administrativ-fiscal de impunere nu s-a putut realiza datorită lipsei
de la domiciliu a destinatarului, situaţie în care s-a procedat la comunicarea
prin publicitate. Totodată, susţinerea autorului excepţiei referitoare la
încălcarea accesului liber la justiţie este contrazisă de însăşi existenţa pe
rolul Curţii Constituţionale a prezentei cauze cu care a fost sesizată prin
Incheierea din 25 martie 2008, pronunţată de Tribunalul Dolj - Secţia
contencios administrativ în Dosarul nr. 17.944/63/2007.
O altă susţinere a autorului excepţiei constă în aceea
că art. 44 alin. (3) din ordonanţa criticată acordă drepturi sporite organelor fiscale, care excedează celor
prevăzute de Codul de procedură civilă, întrucât acesta „nu conţine
posibilitatea pentru instanţă de a considera comunicat un act procedural dacă a
fost publicat pe site-ul Ministerului Justiţiei." Şi această critică
urmează a fi înlăturată, întrucât şi Codul de procedură civilă stabileşte în
Cartea II, Titlul II, Capitolul II - „Citaţiile şi comunicarea actelor de procedură" posibilitatea comunicării prin publicitate a citaţiilor şi a
actelor de procedură în situaţii expres reglementate.
Autorul excepţiei mai invocă şi încălcarea art. 136
alin. (5) din Constituţie, potrivit căruia „Proprietatea privată
este inviolabilă,
în condiţiile legii organice", cu motivarea
că „proprietatea privată devine lipsită de orice ocrotire". Cu privire la
aceasta, urmează a se constata că, potrivit art. 56 din Constituţie - „Contribuţii
financiare", cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi
prin taxe, la cheltuielile publice. Garanţia constituţională a respectării
dreptului de proprietate este prevăzută de art. 139 din Constituţie, în sensul
că impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat sau ale
bugetelor locale se stabilesc numai prin lege. Or, Codul de procedură fiscală
este o astfel de lege.
Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi
al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 44 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind
Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Fănel Trandafir în Dosarul nr.
17.944/63/2007 al Tribunalului Dolj - Secţia contencios administrativ şi
fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 2 decembrie 2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent-şef,
Gabriela Dragomirescu