Decizia Nr.1274 din 29.09.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 244 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Marinela Corduneanu în Dosarul nr. 4.950/245/2010 al Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.137D/2010.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 10 septembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 4.950/245/2010, Judecătoria Iaşi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 244 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Marinela Corduneanu într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii formulate de autorul excepţiei împotriva încheierii pronunţate de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară - Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi prin care a fost dispusă notarea în cartea funciară a sechestrului asigurator la solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Iaşi, în condiţiile în care cererea autorului excepţiei de neconstituţionalitate de suspendare a judecării cauzei, în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă, a fost respinsă prin încheiere.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât legiuitorul lasă la aprecierea instanţei oportunitatea suspendării judecării cauzei, fapt ce pune textul criticat într-o vădită contradicţie cu dispoziţiile constituţionale. Prin insuficienta reglementare se dă naştere unui evident arbitrariu, în sensul că instanţele de judecată interpretează în mod diferit situaţii identice, ceea ce conduce la o practică neunitară. Autoarea excepţiei mai arată că există un dezechilibru evident şi o inegalitate între justiţiabilii ce apelează la instanţe diferite.Judecătoria Iaşi - Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile legale criticate oferă instanţei posibilitatea de a aprecia asupra oportunităţii suspendării cursului judecăţii, şi poate fi luată prin exercitarea rolului activ al instanţei.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie prevederile art. 244 alin. 2 din Codul de procedură civilă. În realitate, din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că autoarea acesteia, prin critica sa, vizează exclusiv art. 244 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă, text asupra căruia Curtea urmează să se pronunţe prin prezenta decizie. Textul de lege criticat are următorul cuprins:Instanţa poate suspenda judecata: [...] 2. când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie şi art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiţiei din Constituţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că art. 244 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă reglementează unul din cazurile de suspendare facultativă a judecăţii procesului civil atunci când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să soluţioneze cauza. Curtea reţine că sfera de apreciere a judecătorului este circumscrisă numai la situaţiile în care există o soluţie de începere a urmăririi penale - criteriu clar şi obiectiv. Textul evocă ipoteza când acţiunea civilă este sau devine dependentă de soluţia ce s-ar da în acţiunea penală.Curtea, prin deciziile nr. 29 din 27 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 26 februarie 2004, şi nr. 280 din 28 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386 din 5 mai 2006, a stabilit, cu valoare de principiu, că suspendarea cauzei, în ipotezele prevăzute de art. 244 din Codul de procedură civilă, nu încalcă art. 21 din Constituţie şi că este de natură să preîntâmpine situaţiile în care instanţele judecătoreşti ar pronunţa hotărâri contradictorii, cu efecte nedorite asupra stabilităţii raporturilor juridice existente între părţi. Pe de altă parte, având posibilitatea de a aprecia oportunitatea suspendării cursului judecăţii, instanţa este chemată să cenzureze toate acele cazuri care ar putea constitui pretext pentru tergiversarea judecăţii. Prin urmare, lăsarea măsurii suspendării la aprecierea judecătorului este menită să îi permită acestuia să îşi exercite rolul activ, sancţionând eventualele tentative de exercitare abuzivă a drepturilor procesuale, incontestabil mai eficient decât în situaţia în care suspendarea ar avea caracter imperativ.Totodată, Curtea reţine că dispoziţiile art. 244 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă care prevăd posibilitatea suspendării cauzei atunci când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care „ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea“ sunt şi o aplicare a art. 19 alin. 2 din Codul de procedură penală care consacră regula „penalul ţine în loc civilul“, rezolvarea cauzei penale având, deci, prioritate (mutatis mutandis a se vedea pentru procedura fiscală, Decizia nr. 1.237 din 18 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 15 decembrie 2008). În acelaşi sens sunt şi prevederile art. 22 alin. 1 din Codul de procedură penală, potrivit cărora hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat, în faţa instanţei civile, cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia.De asemenea, Curtea observă că, în cazul în care ulterior pronunţării hotărârii ce soluţionează pe fond pricina, se descoperă o infracţiune privitoare la pricină, este deschisă calea revizuirii hotărârii (art. 322 din Codul de procedură civilă).În plus, împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecăţii se poate face recurs, în mod separat, în temeiul art. 244¹ din Codul de procedură civilă.Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate nu contravin principiului egalităţii în faţa legii, consacrat prin art. 16 din Constituţie, deoarece, aşa cum a statuat Curtea Constituţională în mod constant în jurisprudenţa sa, acest principiu constituţional presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite (a se vedea Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Or, justiţiabilii care se adresează unor instanţe diferite pe calea unor proceduri diferite nu pot fi consideraţi în situaţii juridice egale.Curtea reţine, de asemenea, că reglementarea art. 244 din Codul de procedură civilă a fost adoptată de legiuitor în cadrul competenţei sale, astfel cum este determinată prin dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, iar „Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii“. Legiuitorul este deci îndreptăţit să stabilească măsurile legislative adecvate pentru a se asigura desfăşurarea proceselor şi pentru a împiedica abuzul de drept.Având în vedere toate aceste considerente Curtea constată că nu se încalcă nici prevederile art. 124 alin. (2) din Constituţie potrivit cărora „Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi“.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 244 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Marinela Corduneanu în Dosarul nr. 4.950/245/2010 al Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 septembrie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Andreea Costin