Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.127 din 16.02.2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (3) lit. e) şi art. 211 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 305 din 08 mai 2012

SmartCity1

Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (3) lit. e) şi art. 211 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Nicolae Docuz în Dosarul nr. 3.513/114/2010 al Tribunalului Buzău - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 401D/2011.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 23 februarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 3.513/114/2010, Tribunalul Buzău - Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (3) lit. e) şi art. 211 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.Excepţia a fost ridicată de Nicolae Docuz cu prilejul soluţionării unei acţiuni în contencios administrativ promovate în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Buzău.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale, întrucât îl lipsesc de dreptul de a beneficia de servicii medicale gratuite în sistemul asigurărilor sociale de stat. Astfel, arată că nu se încadrează în categoriile de persoane exceptate de la plata contribuţiei la fondul pentru asigurările sociale de sănătate, dar, totodată, nu realizează niciun venit, fiind înregistrat la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţelor de Muncă Buzău. În situaţia sa, nu poate plăti contribuţia la asigurările sociale de sănătate, iar imposibilitatea de a beneficia de servicii medicale aduce atingere dreptului consacrat de art. 34 alin. (1) şi (2) din Constituţie.Tribunalul Buzău - Secţia comercială şi de contencios administrativ consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 208 alin. (3) lit. e) şi art. 211 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii potrivit cărora:Art. 208 alin. (3) lit. e): „(3) Asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii şi funcţionează ca un sistem unitar, iar obiectivele menţionate la alin. (2) se realizează pe baza următoarelor principii: [...]e)participarea obligatorie la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate;“;Art. 211 alin. (1): „(1) Sunt asiguraţi, potrivit prezentei legi, toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară, precum şi cetăţenii străini şi apatrizii care au solicitat şi obţinut prelungirea dreptului de şedere temporară sau au domiciliul în România şi fac dovada plăţii contribuţiei la fond, în condiţiile prezentei legi. În această calitate, persoana în cauză încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate, direct sau prin angajator, al cărui model se stabileşte prin ordin al preşedintelui CNAS cu avizul consiliului de administraţie.“Autorul excepţiei consideră că textele de lege criticate aduc atingere prevederilor constituţionale ale art. 34 alin. (1) şi (2) privind dreptul la ocrotirea sănătăţii. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că asupra constituţionalităţii obligaţiei de contribuţie la sistemul de asigurări sociale de sănătate Curtea s-a mai pronunţat în numeroase rânduri. Astfel, prin Decizia nr. 934 din 14 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2007, Curtea a reţinut că „obligativitatea asigurării şi a contribuţiei la sistemul asigurărilor sociale de sănătate trebuie analizată în legătură cu un alt principiu ce stă la baza acestui sistem, anume cel al solidarităţii. Astfel, datorită solidarităţii celor care contribuie, acest sistem îşi poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minimum de asistenţă medicală pentru populaţie, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de sănătate. Astfel, dispoziţiile art. 208 alin. (1), alin. (3) lit. e) şi alin. (6) din Legea nr. 95/2006 reprezintă, de fapt, o expresie a prevederilor constituţionale care reglementează ocrotirea sănătăţii şi a celor care consacră obligaţia statului de a asigura protecţia socială a cetăţenilor“. În speţa de faţă, însă, considerentele Curţii din decizia mai sus amintită ar putea constitui temei al admiterii criticii de neconstituţionalitate, de vreme ce autorul excepţiei invocă faptul că, deşi a depus diligenţele în vederea obţinerii unui loc de muncă prin înregistrarea la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţelor de Muncă Buzău, nefiind astfel în pasivitate faţă de situaţia sa, în mod independent de voinţa sa, nu a dobândit încă niciun loc de muncă. În mod firesc şi constituţional, o astfel de categorie de persoane ar putea beneficia de accesul la sistemul de asigurări sociale de sănătate şi să fie încadrată alături de celelalte categorii de persoane prevăzute de lege care, în mod obiectiv, se află în imposibilitatea de a desfăşura o activitate pentru a putea contribui la fondul de asigurări sociale de sănătate, fiind astfel scutite de la plata acestei contribuţii. Un astfel de demers însă, respectiv completarea legii cu o nouă categorie de persoane exceptată de la plata contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate, reprezintă o prerogativă exclusivă a legiuitorului, Curtea Constituţională neavând competenţa, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, de a modifica sau a completa textele de lege supuse controlului de constituţionalitate. De asemenea, din perspectiva criticii formulate, Curtea apreciază că art. 208 alin. (3) lit. e) şi art. 211 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 sunt constituţionale, obligaţia de contribui la sistemul asigurărilor sociale de stat neavând per se, aşa cum s-a arătat mai sus, semnificaţia încălcării dreptului la ocrotirea sănătăţii. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (3) lit. e) şi art. 211 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Nicolae Docuz în Dosarul nr. 3.513/114/2010 al Tribunalului Buzău - Secţia comercială şi de contencios administrativ. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 februarie 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea

SmartCity5

COMENTARII la Decizia 127/2012

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 127 din 2012
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com

ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 127/2012
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu