Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.1263 din 27.09.2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2811 din Codul de procedură civilă
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 47 din 20 ianuarie 2012

SmartCity1

Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent-şef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2811 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Trust Son Intermedia“ - S.R.L. din Hunedoara şi Societatea Comercială „Tremag“ - S.A. din Tulcea în Dosarul nr. 15.654/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a comercială şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.714D/2010.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din şedinţa din camera de consiliu din 9 iulie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 15.654/3/2009, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a comercială a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2811 din Codul de procedură civilă.Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială „Trust Son Intermedia“ - S.R.L. din Hunedoara şi Societatea Comercială „Tremag“ - S.A. din Tulcea într-o cauză având ca obiect o cerere de lămurire a dispozitivului unei hotărâri judecătoreşti.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că încheierea de îndreptare sau de lămurire poate fi atacată în condiţiile în care poate fi atacată hotărârea în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispoziţiilor potrivnice, dar nu se specifică nimic cu privire la hotărârea rezultată în urma acestor intervenţii. Împotriva acesteia din urmă nu mai poate fi formulată calea de atac, deoarece termenul de exercitare a expirat înainte de finalizarea procedurii de îndreptare sau de lămurire a hotărârii judecătoreşti. Or, în condiţiile în care partea care a exercitat calea de atac împotriva hotărârii nu poate decât să atace, pe cale separată, încheierea prin care se lămureşte dispozitivul sentinţei, pentru motive stricte, care ţin de această încheiere, se limitează posibilitatea instanţei de control judiciar de a verifica legalitatea şi temeinicia sentinţei principale atacate. Prin urmare, eficientă ar fi doar exercitarea unei căi de atac împotriva hotărârii judecătoreşti, iar în acest fel s-ar da eficienţă şi principiului desfăşurării echitabile a procesului, în condiţiile în care numai după cunoaşterea exactă a sensului hotărârii se poate trece cu bună-credinţă la exercitarea unei căi de atac.Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a comercială, prin prisma celor statuate în mod constant în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, apreciază excepţia ca neîntemeiată.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Guvernul consideră excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale invocate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 2811 din Codul de procedură civilă, care au următorul conţinut:Art. 2811: „În cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziţii potrivnice, părţile pot cere instanţei care a pronunţat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispoziţiile potrivnice.Instanţa va rezolva cererea de urgenţă, prin încheiere dată în camera de consiliu, cu citarea părţilor. Încheierea se va ataşa la hotărâre atât în dosarul cauzei, cât şi în dosarul de hotărâri al instanţei.“ În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că dispoziţiile legale criticate sunt norme de procedură cuprinse în secţiunea a VI-a „Îndreptarea, lămurirea şi completarea hotărârii“ din cap. IV „Hotărârile“ al titlului III „Procedura înaintea primei instanţe“ din cartea a doua „Procedura contencioasă“ a Codului de procedură civilă. Potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, procedura de judecată este stabilită de legiuitor, evident fără a fi încălcate prevederile sau principiile constituţionale. Prin procedura reglementată de dispoziţiile legale criticate, partea care formulează o cerere de îndreptare a dispozitivului unei hotărâri judecătoreşti, în temeiul art. 281 din Codul de procedură civilă, sau o cerere de lămurire privind înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului, în temeiul art. 2811 din acelaşi cod, nu urmăreşte schimbarea soluţiei pronunţate de instanţa de judecată, ci doar îndreptarea unor erori materiale sau înlăturarea unor neclarităţi ivite cu privire la dispozitiv. Instanţa care soluţionează o astfel de cerere nu judecă fondul cauzei, ci interpretează măsurile dispuse prin hotărârea a cărei lămurire se doreşte, în scopul înlăturării dificultăţilor ivite în faza de executare a acestora. Cererea reglementată de dispoziţiile procedurale criticate priveşte exclusiv chestiuni soluţionate în procedura privind îndreptarea, lămurirea şi completarea hotărârii judecătoreşti pronunţate într-o cauză, hotărârea, sub aspectul problemelor de fond, rămânând supusă căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, nereprezentând o cale de atac împotriva hotărârii pronunţate în prealabil de instanţă, cererea privind lămurirea dispozitivului poate fi formulată de către părţi ori de câte ori împrejurările concrete ale executării hotărârii o impun. Aşadar, dispoziţiile art. 2811 din Codul de procedură civilă nu aduc atingere prevederilor constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (3), ci, dimpotrivă, dau expresie acestei norme constituţionale privind dreptul la un proces echitabil. De altfel, Curtea reţine că asupra excepţiei de neconstituţionalitate având ca obiect aceste norme procedurale s-a mai pronunţat în prealabil, de exemplu prin Decizia nr. 735 din 13 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 25 octombrie 2007, sau prin Decizia nr. 1.272 din 12 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 25 noiembrie 2010. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2811 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Trust Son Intermedia“ - S.R.L. din Hunedoara şi Societatea Comercială „Tremag“ - S.A. din Tulcea în Dosarul nr. 15.654/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a comercială. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 septembrie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent-şef, Mihaela Senia Costinescu

SmartCity5

COMENTARII la Decizia 1263/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 1263 din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 1263/2011
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu