DECIZIE Nr.
1261 din 8 octombrie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 63 alin. (1), alin. (2) lit. a) si f)
si alin. (3) lit. a) si d) si ale art. 84 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a
Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strainilor în Romania
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 832 din 3 decembrie 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Simona Ricu - procuror
Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 63 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi f)
şi alin. (3) lit. a) şi d) şi ale art. 84 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie
ridicată de Barry Mohamed în Dosarul nr. 689/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti
- Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Magistratul-asistent învederează Curţii că partea
Oficiul Român pentru Imigrări a depus note scrise prin care solicită
respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii
acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând
jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 24 februarie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 689/2/2009, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a
contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia
de neconstituţionalitate a prevederilor art. 63 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi
f) şi alin. (3) lit. a) şi d) şi ale art. 84 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă
a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România. Excepţia
de neconstituţionalitate a fost ridicată de Barry Mohamed într-o cauză având ca
obiect soluţionarea unei contestaţii introduse împotriva deciziei Oficiului
Român pentru Imigrări - Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti de
returnare a acestuia de pe teritoriul României.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că este neconstituţională stabilirea
existenţei unei căsătorii de convenienţă de către un funcţionar public, în urma
unei verificări „sumare, subiective şi arbitrare". Precizează că
declararea căsătoriei sale ca fiind de convenienţă echivalează cu o desfacere
forţată a acesteia, iar obligarea sa la părăsirea teritoriului României produce
riscul „afectării grave şi iremediabile a relaţiilor de familie". Se mai
arată că prin decizia de returnare i se restrânge dreptul de a-şi alege liber
domiciliul în România, la domiciliul conjugal.
In ceea ce priveşte termenul de 10 zile în care poate contesta
decizia de returnare, arată că acesta este „prea scurt şi imprecis" în
privinţa momentului de la care începe să curgă, In acest sens, susţine că
acesta ar trebui să fie momentul de la care cetăţeanului străin i s-a pus la
dispoziţie o traducere integrală a actului administrativ în limba maternă şi în
limba oficială folosită de străin în relaţiile sale cu autorităţile statului în
care domiciliază. Apreciază că i se aplică „un regim discriminatoriu şi
degradant", deoarece, pe de o parte, termenul de 10 zile mai sus menţionat
coincide, ca întindere în timp, cu cel în care o persoană condamnată penal
poate să declare recurs, iar, pe de altă parte, i se aplică acelaşi regim
juridic ca unei persoane declarate indezirabile.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a
contencios administrativ şi fiscal consideră că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul opinează în
sensul respingerii ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate,
invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
Avocatul Poporului apreciază
că prevederile de lege criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 63 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi f) şi alin. (3)
lit. a) şi d) şi ale art. 84 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008. Dispoziţiile de lege
criticate au următorul conţinut:
- Art. 63 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi f) şi alin.
(3) lit. a) şi d): „(1) Oficiul Român pentru Imigrări refuză prelungirea
dreptului de şedere obţinut în baza căsătoriei dacă, în urma verificărilor
efectuate, rezultă că acea căsătorie este de convenienţă.
(2) Elementele pe baza cărora se poate constata
faptul că o căsătorie este de convenienţă pot fi următoarele:
a) coabitarea matrimonială nu există; (...)
f) soţii sunt inconsecvenţi în declararea datelor cu
caracter personal, a circumstanţelor în care s-au cunoscut ori a altor
informaţii relevante despre aceştia; (...).
(3) Constatarea elementelor prevăzute la alin. (2)
se realizează de către ofiţerul de interviu. Aceste elemente pot rezulta din:
a) datele obţinute în urma interviului; (...)
d) controale la domiciliul conjugal ori alte
verificări suplimentare.";
- Art. 84 alin. (1):
„(1) Decizia de returnare poate fi contestată în
termen de 10 zile de la data comunicării la Curtea de Apel Bucureşti, în cazul
în care aceasta a fost emisă de Oficiul Român pentru Imigrări, sau la curtea de
apel în a cărei rază de competenţă se află formaţiunea teritorială care a emis
decizia de returnare. Instanţa soluţionează cererea în termen de 30 de zile de
la data primirii acesteia. Hotărârea instanţei este irevocabilă."
In susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate,
autorul acesteia invocă următoarele dispoziţii din Constituţie: art. 16 - „Egalitatea
în drepturi", art. 18 - „Cetăţenii străini şi apatrizii", art.
25 -„Libera circulaţie", art. 26 -„Viaţa intimă, familială şi
privată", art. 48 - „Familia" şi art. 53 - „Restrângerea
exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi".
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
observă că, în jurisprudenţa sa, concretizată în Decizia nr. 132 din 21
februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229
din 14 martie 2006, a reţinut că dispoziţiile legale criticate cuprind
elementele pe baza cărora se poate stabili faptul că o căsătorie este de
convenienţă, precum şi mijloacele concrete din care rezultă aceste elemente.
Dacă la data depunerii cererii prin care se solicită prelungirea dreptului de
şedere nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile generale şi condiţiile speciale
prevăzute de lege, constatându-se astfel existenţa vreunui element ce determină
calificarea căsătoriei ca fiind de convenienţă, Oficiul Român pentru Imigrări
(fosta Autoritate pentru Străini) va refuza străinului prelungirea acestui
drept.
Autorul prezentei excepţii de neconstituţionalitate
critică modalitatea concretă în care ofiţerul de interviu al Oficiului Român
pentru Imigrări a verificat împrejurările din care a rezultat caracterul de
convenienţă al căsătoriei invocate ca motiv de prelungire a dreptului de şedere
pe teritoriul României. Curtea Constituţională nu se poate pronunţa cu privire
la acest tip de critici. Cu prilejul soluţionării contestaţiei împotriva
deciziei de returnare, curtea de apel competentă teritorial va fi cea care va
examina legalitatea şi temeinicia acesteia, analizând şi modul de efectuare a
verificărilor făcute de funcţionarii Oficiului Român pentru Imigrări, pentru a
stabili dacă acestea au fost, într-adevăr, „sumare, subiective şi
arbitrare" - aşa cum susţine autorul excepţiei -, şi va aprecia dacă
acestea pot conduce la calificarea căsătoriei ca fiind de convenienţă.
De altfel, pronunţându-se asupra constituţionalităţii
prevederilor art. 64 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
194/2002 în varianta anterioară republicării, care corespund, în prezent,
articolului 63 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă republicată (prin Decizia nr.
350 din 2 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
461 din 29 mai 2006), Curtea a statuat că acestea instituie o prezumţie
relativă care poate fi răsturnată prin proba contrară, în sensul că străinul
care solicită prelungirea dreptului de şedere are posibilitatea de a demonstra,
prin orice mijloace de probă, caracterul efectiv şi neechivoc al căsătoriei a
cărei existenţă a invocat-o în fundamentarea cererii sale. Dispoziţia legală
criticată nu afectează în niciun fel dreptul la respectarea vieţii private şi
de familie, prevăzut la art. 26 din Constituţie, ci are menirea de a sancţiona
acele cazuri în care, prin încheierea căsătoriei, s-au urmărit alte scopuri
decât cele fireşti şi legale, nefiind întemeiată nici critica prin raportare la
prevederile constituţionale ale art. 48 alin. (1) referitor la principiul întemeierii
familiei pe căsătoria liber consimţită între soţi. Pentru aceleaşi motive,
Curtea constată că nu poate reţine criticile autorului excepţiei potrivit
cărora declararea căsătoriei sale ca fiind de convenienţă echivalează cu o
desfacere forţată a acesteia, iar obligarea sa la părăsirea teritoriului
României produce riscul „afectării grave şi iremediabile a relaţiilor de
familie".
In ceea ce priveşte dispoziţiile art. 84 alin. (1) din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, autorul excepţiei susţine că
termenul de 10 zile în care poate contesta decizia de returnare este „prea
scurt şi imprecis" în privinţa momentului de la care începe să curgă,
arătând că acesta ar trebui să fie momentul de la care cetăţeanului străin i
s-a pus la dispoziţie o traducere integrală a actului administrativ în limba
maternă şi în limba oficială folosită de străin în relaţiile sale cu
autorităţile statului în care domiciliază. Curtea constată că o astfel de
afirmaţie nu reprezintă o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci o
simplă opinie a autorului cu privire la o viitoare reglementare legală care să
cuprindă această precizare. Or, Curtea Constituţională nu îşi poate aroga
competenţe legislative, fără să eludeze prevederile art. 61 alin. (1) din Legea
fundamentală, potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a
ţării. Ca o expresie a acestei norme constituţionale, art. 2 alin. (3) din
Legea nr. 47/1992 stabileşte că instanţa de contencios constituţional nu poate
să modifice sau să completeze prevederile supuse controlului său.
Curtea Constituţională constată, totodată, că
prevederile art. 84 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
194/2002 au vocaţia de a se aplica în mod egal tuturor celor care intră sub
incidenţa acestora, fără privilegii şi fără discriminări, astfel că nu se poate
reţine critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie.
In plus, faptul că lungimea termenului în care poate fi contestată decizia de
returnare este aceeaşi cu a altor termene procedurale, caracteristice altor
instituţii juridice, nu contravine niciunei norme constituţionale.
In fine, Curtea constată că prevederile art. 25 din
Legea fundamentală nu au incidenţă în cauză, întrucât ipoteza normei
constituţionale are în vedere numai cetăţenii români, doar acestora fiindu-le
asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate
din tară.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 63 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi f) şi alin. (3) lit. a) şi
d) şi ale art. 84 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002
privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Barry Mohamed în
Dosarul nr. 689/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios
administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 octombrie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbăteanu