DECIZIE Nr.
1259 din 25 noiembrie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 si art. 6 din Ordonanta Guvernului
nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de
discriminare
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 20 din 9 ianuarie 2009
Ioan
Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Ion Tiucă - procuror
Oana Cristina Puică - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 şi art. 6 din Ordonanţa Guvernului
nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de
discriminare, excepţie ridicată de Ministerul Justiţiei în Dosarul nr.
8.961/62/2007 al Curţii de Apel Braşov - Secţia litigii de muncă si asigurări
sociale si în Dosarul nr. 2.494/88/2007 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia
civilă, pentru cauze cu minori şi de familie, precum şi pentru cauze privind
conflictele de muncă şi asigurări sociale.
La apelul nominal lipsesc
părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă Curţii că autorul excepţiei
Ministerul Justiţiei a formulat concluzii scrise în sensul admiterii criticilor
de neconstituţionalitate.
Curtea, având în vedere că excepţiile de
neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 1.270D/2008 şi nr. 1.362D/2008 au obiect parţial identic, pune în
discuţie, din oficiu, problema conexării dosarelor.
Reprezentantul Ministerului Public nu se opune
conexării cauzelor.
Curtea, în temeiul art. 53
alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,
dispune conexarea Dosarului nr. 1.362D/2008 la Dosarul nr. 1.270D/2008, care
este primul înregistrat.
Cauza se află în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului
Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca
devenită inadmisibilă în ceea ce priveşte art. 2 alin. (3) din Ordonanţa
Guvernului nr. 137/2000, respectiv ca fiind neîntemeiată cu privire la
celelalte dispoziţii de lege criticate, făcând trimitere în acest sens la
jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 7 mai 2008, pronunţată în Dosarul
nr. 8.961/62/2007, Curtea
de Apel Braşov - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 şi
art. 6 lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi
sancţionarea tuturor formelor de discriminare. Excepţia a fost ridicată de Ministerul Justiţiei cu ocazia
soluţionării recursurilor declarate de Ministerul Economiei şi Finanţelor,
Ministerul Justiţiei, Tribunalul Braşov şi Curtea de Apel Braşov împotriva
Sentinţei civile nr. 50 din 17 ianuarie 2008, pronunţată de Tribunalul Braşov,
prin care s-a admis acţiunea intentată de Mia Irina Ionel şi alţii - judecători
- împotriva Tribunalului Braşov, Curţii de Apel Braşov, Ministerului Economiei
şi Finanţelor şi Ministerului Justiţiei şi s-a dispus obligarea pârâţilor la
plata către reclamanţi a creşterilor salariale prevăzute de Ordonanţa
Guvernului nr. 10/2007 pentru alte categorii profesionale decât magistraţii, întemeindu-se, între
altele, pe dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr.
137/2000.
Prin Incheierea din 6 mai 2008, pronunţată în Dosarul
nr. 2.494/88/2007, Curtea de Apel Constanţa - Secţia civilă, pentru cauze cu
minori şi de familie, precum şi pentru cauze privind conflictele de muncă şi
asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 şi art. 6 din Ordonanţa Guvernului
nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de
discriminare. Excepţia a fost ridicată de Ministerul Justiţiei cu ocazia
soluţionării recursurilor declarate de Ministerul Economiei şi Finanţelor şi
Ministerul Justiţiei împotriva Sentinţei civile nr. 2.281 din 7 decembrie 2007,
pronunţată de Tribunalul Tulcea, prin care s-a admis acţiunea intentată de
Elena Bibu şi alţii -judecători - împotriva Tribunalului Tulcea, Curţii de Apel
Constanţa, Ministerului Economiei şi Finanţelor şi Ministerului Justiţiei şi
s-a dispus obligarea pârâţilor la plata către reclamanţi a creşterilor
salariale prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007 pentru alte categorii
profesionale decât magistraţii, întemeindu-se, între altele, pe dispoziţiile
Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 2 şi art. 6 din
Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 încalcă principiul separaţiei puterilor în
stat şi rolul Parlamentului de unică autoritatea legiuitoare a ţării, în măsura
în care permit instanţelor de judecată să cenzureze soluţia aleasă de legiuitor
în stabilirea retribuţiei unor categorii profesionale şi să stabilească alte
drepturi salariale decât cele prevăzute de lege.
Curtea de Apel Braşov - Secţia litigii de muncă şi
asigurări sociale consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât vizează modul de
interpretare şi aplicare de către instanţa de judecată a textelor de lege
criticate.
Curtea de Apel Constanţa - Secţia civilă, pentru
cauze cu minori şi de familie, precum şi pentru cauze privind conflictele de
muncă şi asigurări sociale apreciază ca fiind
neîntemeiată critica de neconstituţionalitate, întrucât prevederile art. 2 şi
art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 nu contravin dispoziţiilor
constituţionale invocate de autorul excepţiei.
Potrivit art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor
celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru
a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, întrucât ceea ce a
determinat ridicarea excepţiei este modul de interpretare şi aplicare a legii,
aspecte care excedează sferei de competenţă a Curţii Constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992,
reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia
de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 2 şi art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000
privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare,
republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 99 din 8 februarie 2007, având următorul cuprins:
-Art. 2:„(1) Potrivit
prezentei ordonanţe, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere,
restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă,
religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă,
handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o
categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect
restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în
condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau
a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi
cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.
(2) Dispoziţia de a discrimina persoanele pe
oricare dintre temeiurile prevăzute la alin. (1) este considerată discriminare
în înţelesul prezentei ordonanţe.
(3) Sunt discriminatorii, potrivit prezentei
ordonanţe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care
dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1),
faţă de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau
practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere
a acelui scop sunt adecvate şi necesare.
(4) Orice comportament
activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau
defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o
persoană, un grup de persoane sau o comunitate faţă de alte persoane, grupuri
de persoane sau comunităţi atrage răspunderea contravenţională conform
prezentei ordonanţe, dacă nu intră sub incidenţa legii penale.
(5) Constituie hărţuire şi se sancţionează
contravenţional orice comportament pe criteriu de rasă, naţionalitate, etnie,
limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală,
apartenenţă la o categorie defavorizată, vârstă, handicap, statut de refugiat
ori azilant sau orice alt criteriu care duce la crearea unui cadru intimidant,
ostil, degradant ori ofensiv.
(6) Orice deosebire,
excludere, restricţie sau preferinţă bazată pe două sau mai multe criterii
prevăzute la alin. (1) constituie circumstanţă agravantă la stabilirea
răspunderii contravenţionale dacă una sau mai multe dintre componentele
acesteia nu intră sub incidenţa legii penale.
(7) Constituie victimizare şi se sancţionează
contravenţional conform prezentei ordonanţe orice tratament advers, venit ca
reacţie la o plângere sau acţiune în justiţie cu privire la încălcarea
principiului tratamentului egal şi al nediscriminării.
(8) Prevederile prezentei ordonanţe nu pot fi
interpretate în sensul restrângerii dreptului la libera exprimare, a dreptului
la opinie şi a dreptului la informaţie.
(9) Măsurile luate de autorităţile publice sau de
persoanele juridice de drept privat în favoarea unei persoane, unui grup de
persoane sau a unei comunităţi, vizând asigurarea dezvoltării lor fireşti şi
realizarea efectivă a egalităţii de şanse a acestora în raport cu celelalte
persoane, grupuri de persoane sau comunităţi, precum şi măsurile pozitive ce
vizează protecţia grupurilor
defavorizate nu constituie discriminare în sensul prezentei ordonanţe.
(10) In înţelesul prezentei ordonanţe, eliminarea
tuturor formelor de discriminare se realizează prin:
a) prevenirea oricăror fapte de discriminare, prin
instituirea unor măsuri speciale, inclusiv a unor acţiuni afirmative, în
vederea protecţiei persoanelor defavorizate care nu se bucură de egalitatea
şanselor;
b) mediere prin soluţionarea pe cale amiabilă a
conflictelor apărute în urma săvârşirii unor acte/fapte de discriminare;
c) sancţionarea comportamentului discriminatoriu
prevăzut în dispoziţiile alin. (1)-(7).
(11) Comportamentul discriminatoriu prevăzut la
alin. (1)-(7) atrage
răspunderea civilă, contravenţională sau penală, după caz, în condiţiile
legii.";
- Art. 6: „Constituie
contravenţie, conform prezentei ordonanţe, discriminarea unei persoane pentru
motivul că aparţine unei anumite rase, naţionalităţi, etnii, religii, categorii
sociale sau unei categorii defavorizate, respectiv din cauza convingerilor,
vârstei, sexului sau orientării sexuale a acesteia, într-un raport de muncă şi
protecţie socială, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege, manifestată în
următoarele domenii:
a) încheierea, suspendarea, modificarea sau încetarea raportului de muncă;
b) stabilirea şi modificarea atribuţiilor de
serviciu, locului de muncă sau a salariului;
c) acordarea altor drepturi sociale decât cele
reprezentând salariul;
d) formarea, perfecţionarea, reconversia şi
promovarea profesională;
e) aplicarea măsurilor disciplinare;
f) dreptul de aderare la sindicat şi accesul la
facilităţile acordate de acesta;
g) orice alte condiţii de prestare a muncii,
potrivit legislaţiei în vigoare."
In susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi
legale, autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale
art.1 alin. (4) referitoare la principiul separaţiei puterilor în stat şi ale
art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului de unică autoritatea legiuitoare
a ţării.
Examinând excepţia de
neconstituţionalitate, Curtea constată că textele de lege criticate au mai
făcut obiectul controlului instanţei de contencios constituţional, prin raportare
la aceleaşi dispoziţii din Legea fundamentală invocate şi în prezenta cauză şi
faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 819 din 3 iulie 2008,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, Curtea a constatat că prevederile art.
1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000
sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că
instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor
acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le
înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte
acte normative. Cu acelaşi prilej, Curtea a respins critica de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 6 din
Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 faţă de dispoziţiile art. 1 alin. (4) şi art.
61 alin. (1) din Legea fundamentală.
Astfel, având în vedere art. 29 alin. (3) din Legea nr.
47/1992, potrivit căruia „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile
constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii
Constituţionale", excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor
art. 2 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 a devenit inadmisibilă.
In ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr.
137/2000, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice
schimbarea jurisprudenţei Curţii, atât considerentele, cât şi soluţia Deciziei
nr. 819/2008 îşi păstrează valabilitatea
şi în prezenta cauză. Pentru aceleaşi argumente, nu poate fi reţinută nici
critica de neconstituţionalitate cu privire la alin. (4)-(11) ale art. 2 din
Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146
lit.d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art.
11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
I. Respinge, ca devenită
inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin.
(3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea
tuturor formelor de discriminare, excepţie ridicată de Ministerul Justiţiei în
Dosarul nr. 8.961/62/2007 al Curţii de Apel Braşov - Secţia litigii de muncă şi
asigurări sociale şi în Dosarul nr. 2.494/88/2007 al Curţii de Apel Constanţa -
Secţia civilă, pentru cauze cu minori şi de familie, precum şi pentru cauze
privind conflictele de muncă şi asigurări sociale.
II. Respinge, ca fiind
neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin.
(1), (2), (4)-(11) şi art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind
prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, excepţie ridicată
de acelaşi autor în aceleaşi dosare.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 noiembrie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puică