DECIZIE Nr.
1248 din 6 octombrie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6
martie 1945 - 22 decembrie 1989
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 755 din 5 noiembrie 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Tudorel Toader -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Simona Ricu - procuror
Mihaela Ionescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6
martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Gerhard Truetsch şi
Martha Schutzîn Dosarul nr. 5.065/62/2008 al Tribunalului Braşov - Secţia
civilă.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. In acest sens, face referire
la Decizia Curţii Constituţionale nr. 507/2008, arătând că soluţia acestei
decizii este pe deplin valabilă şi în cauza de faţă, întrucât nu au intervenit
elemente noi de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 27 martie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 5.065/62/2008, Tribunalul Braşov - Secţia civilă a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.
26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile
preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Excepţia
a fost ridicată de Gerhard Truetsch şi Martha Schutz într-o cauză civilă având
ca obiect contestaţia, formulată în baza Legii nr. 10/2001, împotriva deciziei
prin care s-a respins notificarea comunicată societăţii deţinătoare a
imobilului.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că impunerea unui termen în care să se
formuleze atât notificarea în vederea restituirii imobilului, cât şi
contestaţia împotriva deciziei prin care s-a soluţionat notificarea îngrădeşte
dreptul de proprietate şi dreptul persoanelor de a se adresa justiţiei.
Tribunalul Braşov - Secţia civilă consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale. In
acest sens, reţine ceea ce a statuat Curtea Constituţională în mod constant,
respectiv faptul că liberul acces la justiţie presupune accesul la mijloacele
procedurale prin care se înfăptuieşte actul de justiţie, legiuitorul având
competenţa exclusivă de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa
instanţelor judecătoreşti. Dreptul de acces la o instanţă nu este un drept
absolut, ci reclamă, prin însăşi natura sa, o reglementare din partea statului,
ceea ce, implicit, permite anumite ingerinţe, cu condiţia ca acestea să nu
aducă atingere substanţei dreptului şi să nu împiedice exerciţiul efectiv al
său.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că prevederile criticate sunt constituţionale. In acest sens, arată că acestea
nu sunt de natură să îngrădească dreptul părţilor de a se adresa justiţiei
pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime, de a
beneficia de un proces echitabil, precum şi de judecarea acestuia într-un
termen rezonabil. Totodată, soluţia de restituire a acestor imobile este
rezultatul opţiunii legiuitorului şi are la bază dreptul pe care acesta îl are
în a decide asupra modului de reparare a abuzurilor din legislaţia trecută cu
privire la dreptul de proprietate privată. Face referire la deciziile Curţii
Constituţionale nr. 592/2006, nr. 507/2008 şi nr. 3/2009.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra
excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul
juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22
decembrie 1989, republicată, în urma adoptării Legii nr. 247/2005, în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, care au următorul
conţinut: „Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a
notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana
care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui
circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii
învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la
comunicare."
Autorii excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor
constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi ale art. 44
alin. (2) referitoare la garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate
privată. Totodată, consideră că prevederile de lege criticate contravin şi
dispoziţiilor art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un recurs efectiv.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că asupra constituţionalităţii textelor de lege criticate, prin
raportare la dispoziţiile constituţionale privind garantarea şi ocrotirea
proprietăţii private, s-a pronunţat prin Decizia nr. 507 din 8 mai 2008,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 9 iunie 2008.
In decizia menţionată, Curtea a reţinut că recunoaşterea sine die a
posibilităţii persoanei interesate de a declanşa procedura de restituire a
imobilelor preluate abuziv de către stat ar fi fost de natură să genereze un
climat de insecuritate juridică în domeniul proprietăţii imobiliare, admisibil
pe termen scurt, în considerarea finalităţii reparatorii urmărite, dar
nepermis, într-un stat de drept, pe o perioadă îndelungată sau nelimitată de
timp. Imprejurarea că persoana interesată, deşi cunoştea sau trebuia să
cunoască termenul de contestare, ca şi consecinţele juridice ale nerespectării
acestuia, nu s-a conformat exigenţei legale dă expresie propriei sale culpe,
potrivit principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans.
Atât considerentele, cât şi soluţia acestei decizii
sunt pe deplin valabile şi în cauza de faţă, întrucât nu au intervenit elemente
noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii în materie.
In ceea ce priveşte invocarea art. 21 din Constituţie,
Curtea reţine ceea ce a statuat în Decizia Plenului nr. 1/1994, cu privire la
accesul liber la justiţie. Astfel, liberul acces la justiţie presupune accesul
la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte şi este competenţa
exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfăşurare a procesului în
faţa instanţelor judecătoreşti, soluţie ce rezultă în mod categoric din
dispoziţiile constituţionale ale art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit
cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt
stabilite de lege", şi ale art. 129, în conformitate cu care „Impotriva
hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita
căile de atac, în condiţiile legii". Pe cale de consecinţă,
legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli
speciale de procedură, ca şi modalităţile de exercitare a drepturilor
procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea
neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în
modalităţile instituite de lege. Dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea
fundamentală, potrivit cărora „Nicio lege nu poate îngrădi exercitarea
acestui drept", au semnificaţia că legiuitorul nu poate exclude de la
exerciţiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit niciun cetăţean ori
categorie sau grup social. Tot astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a
reţinut în decizia de principiu pronunţată în Cauza Golder contra Regatului
Unit al Marii Britanii, 1975, că dreptul la instanţă nu este un drept
absolut; statele sunt libere să stabilească condiţionări ale acestuia, fără
însă să aducă atingere substanţei dreptului.
Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a
reţinut în cauzele Aydin contra Turciei, 1997, şi Conka contra
Belgiei, 2002, că efectul esenţial al dispoziţiei cuprinse în art. 13 din
Convenţie constă în a impune existenţa unui recurs intern ce abilitează
instanţa naţională să ofere o „reparaţie adecvată", recursul
trebuind să fie „efectiv" atât în cadrul reglementărilor legale,
cât şi în practica de aplicare a acestora. Or, Legea nr. 10/2001 este o lege
specială reparatorie, prin a cărei adoptare legiuitorul a dorit să evite
perpetuarea stării de incertitudine cu privire la situaţia juridică a
imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989,
instituind o procedură efectivă de restituire a acestora. Condiţionarea
exerciţiului dreptului la restituire de respectarea unor termene nu este de
natură să aducă atingere dreptului de proprietate al persoanelor interesate şi
nici dreptului lor de acces liber la justiţie.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al
unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie
1989, excepţie ridicată de Gerhard Truetsch şi Martha Schutz în Dosarul nr.
5.065/62/2008 al Tribunalului Braşov - Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 octombrie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu