Decizia Nr.1227 din 20.09.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 299 raportate la art. 377, art. 282¹ alin. 1 raportate la art. 112 pct. 3, art. 302¹, art. 303 alin. 1 şi 2 şi art. 306 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de George Romulus De Pratto şi Ana Maria Adela Ştefănescu în Dosarul nr. 5.667/299/2008 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.591D/2010.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, întrucât critica autorului vizează modificarea dispoziţiilor legale supuse controlului.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 12 octombrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 5.667/299/2008, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 299 raportate la art. 377, art. 282¹ alin. 1 raportate la art. 112 pct. 3, art. 302¹, art. 303 alin. 1 şi 2 şi art. 306 alin. 1 din Codul de procedură civilă.Excepţia a fost ridicată de George Romulus De Pratto şi Ana Maria Adela Ştefănescu într-o cauză civilă având ca obiect revendicarea unui imobil.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii susţin că dispoziţiile art. 299 raportate la art. 377 din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale în interpretarea conform căreia împotriva hotărârii judecătoreşti prin care s-a calificat calea de atac a apelului ca fiind cea a recursului nu poate fi promovată calea de atac a recursului, respectiva hotărâre fiind considerată irevocabilă.În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 282¹ alin. 1 coroborate cu art. 112 pct. 3, acestea sunt apreciate ca fiind neconstituţionale în interpretarea potrivit căreia stabilirea căii de atac este realizată numai prin raportare la valoarea aleasă de reclamant în cererea de chemare în judecată, fără a lua în calcul elemente obiective de evaluare.Dispoziţiile art. 302¹, art. 303 alin. 1 şi 2 şi art. 306 alin. 1 din Codul de procedură civilă îngrădesc dreptul la un proces echitabil şi accesul la un grad de jurisdicţie superior prin care să poată fi cenzurată o hotărâre a instanţei de fond, în situaţia calificării căii de atac ca fiind recurs şi mai apoi constatarea nulităţii căii de atac pentru nemotivarea ei în termen, în condiţiile în care recursul este conceput ca ultimul nivel de jurisdicţie în care părţile îşi mai pot apăra drepturile lor.Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă nu îşi exprimă punctul de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate, limitându-se doar la constatarea admisibilităţii excepţiei.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Codului de procedură civilă cuprinse în art. 299 raportat la art. 377, referitoare la hotărârile supuse recursului, art. 282¹ alin. 1 raportat la art. 112 pct. 3, referitoare la hotărârile judecătoreşti care nu sunt supuse apelului în litigiile al căror obiect are o valoare inferioară cuantumului prevăzut de lege, precum şi art. 302¹, art. 303 alin. 1 şi 2 şi art. 306 alin. 1, referitoare la condiţiile care se cer a fi îndeplinite de cererea de recurs.Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 11 şi art. 20 cu referire la dreptul internaţional şi dreptul intern, respectiv la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 care consacră accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 44 referitor la dreptul de proprietate, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 124 alin. (2) referitor la înfăptuirea justiţiei şi în art. 129 care consacră legalitatea căilor de atac.De asemenea, sunt invocate şi prevederile art. 6 paragraful 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că aceasta vizează interpretarea şi aplicarea textelor de lege criticate. Or, în ceea ce priveşte sesizările ce au ca obiect constatarea neconstituţionalităţii modului de aplicare a dispoziţiilor legale de către instanţele judecătoreşti, Curtea constată că, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta asigură controlul de constituţionalitate a legilor, a ordonanţelor Guvernului, a tratatelor internaţionale şi a regulamentelor Parlamentului, prin raportare la dispoziţiile şi principiile Constituţiei. Aşadar, nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curte aplicarea şi interpretarea legii, acestea fiind de resortul exclusiv al instanţei de judecată care judecă fondul cauzei, precum şi, eventual, al instanţelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţie. Astfel fiind, excepţia de neconstituţionalitate apare ca inadmisibilă şi urmează să fie respinsă ca atare.Independent de cele reţinute, din analiza actelor dosarului de fond, Curtea constată următoarele:Autorii excepţiei de neconstituţionalitate, în calitate de recurenţi-reclamanţi în dosarul instanţei de fond, au invocat critica în faţa Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă în şedinţa publică din 21 septembrie 2010, când, după ce a constatat admisibilitatea excepţiei, instanţa a amânat pronunţarea pentru data de 12 octombrie 2010, punând în vedere intimatului-pârât să depună în scris punctul de vedere asupra criticilor formulate. La termenul stabilit, luând în discuţie excepţia de neconstituţionalitate, Curtea de Apel Bucureşti reţine, în considerentele încheierii, următoarele: „Curtea, având în vedere că dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 au fost abrogate prin Legea nr. 177/2010, respinge cererea de suspendare a cauzei ca urmare a invocării excepţiei de neconstituţionalitate şi dispune trimiterea excepţiei la Curtea Constituţională, în condiţiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 177/2010.“ Prin dispozitiv, instanţa amână pronunţarea asupra recursului dedus judecăţii pentru data de 14 octombrie 2010, când soluţionează irevocabil cauza, prin Decizia civilă nr. 1.294R.În acest context, Curtea Constituţională apreciază ca fiind necesară lămurirea unor aspecte procedurale de principiu referitoare la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel, cu toate că aceasta prezintă particularităţi semnificative, ea se încadrează în categoria excepţiilor procesuale şi reprezintă, deci, un mijloc procedural prin care, în condiţiile legii, partea interesată, procurorul sau instanţa, din oficiu, invocă, în cadrul procesului şi fără a pune în discuţie fondul dreptului, neconformitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă cu Legea fundamentală.Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, „Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanţa de judecată va trimite Curţii Constituţionale şi numele părţilor din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora“. Astfel, actul de sesizare a Curţii trebuie să fie încheierea întocmită de instanţa judecătorească sau de arbitraj comercial în faţa cărora a fost ridicată o excepţie privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.Sesizarea Curţii este subsecventă efectuării controlului privind îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei realizat de către instanţa judecătorească sau de arbitraj comercial, care are rolul de prim filtru în cadrul etapei judecătoreşti a procedurii soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate. Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, „Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.“În ceea ce priveşte conţinutul actului de sesizare a instanţei de contencios constituţional, sunt aplicabile dispoziţiile art. 261 din Codul de procedură civilă, norme imperative care stabilesc cuprinsul încheierii pronunţate de instanţă, lipsa unor menţiuni putând atrage nulitatea acesteia, în condiţiile art. 105 alin. 2 teza întâi. Astfel, încheierea, ca hotărâre dată de instanţă în cursul judecăţii, are 3 părţi: practica, considerente şi dispozitiv. Practica cuprinde menţiunile prevăzute la art. 261 alin. 1 pct. 1-4; considerentele sau motivarea sunt prevăzute la pct. 5, iar dispozitivul, consacrat de pct. 6, constă în reproducerea în cea de-a treia parte a încheierii, a minutei. Dispozitivul este considerat partea cea mai importantă, esenţială, a unei hotărâri judecătoreşti, întrucât el este susceptibil a fi pus în executare şi împotriva lui se exercită căile de atac. Prin dispozitiv sunt soluţionate toate cererile părţilor, indiferent dacă sunt cereri principale, accesorii sau incidentale.Analizând actul de sesizare a Curţii Constituţionale în cauza dedusă judecăţii în prezentul dosar, prin prisma consideraţiilor de principiu enunţate mai sus, Curtea constată că încheierea întocmită de instanţa judecătorească în faţa căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate nu respectă dispoziţiile art. 261 din Codul de procedură civilă.Astfel, întrucât excepţia de neconstituţionalitate reprezintă un incident procedural, prin intermediul căruia autorul a solicitat instanţei judecătoreşti sesizarea Curţii Constituţionale în vederea efectuării controlului de constituţionalitate, precum şi suspendarea cauzei în faţa instanţei de fond, instanţa, exercitându-şi competenţa prevăzută de lege, ar fi trebuit să constate admisibilitatea excepţiei, în cadrul considerentelor încheierii, şi să dispună sesizarea Curţii, respectiv respingerea cererii de suspendare a cauzei, prin dispozitivul aceleiaşi încheieri.Or, în cauza de faţă, procedând la „sesizarea Curţii Constituţionale“ prin considerentele încheierii din data de 12 octombrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti nu a respectat dispoziţiile art. 261 din Codul de procedură civilă şi nici Hotărârea Plenului Curţii Constituţionale nr. 26 din 16 decembrie 2010 privind actele de sesizare a Curţii Constituţionale în temeiul art. 146 lit. d) din Constituţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din data de 27 decembrie 2010, prin care s-a statuat expres că „Dosarele Curţii Constituţionale având ca obiect excepţii de neconstituţionalitate cu privire la care Curtea este sesizată în temeiul art. 146 lit. d) din Constituţia României, republicată, se vor constitui numai în baza actului de sesizare constând într-o încheiere distinctă, care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor şi opinia instanţei asupra excepţiei. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor. Dispozitivul încheierii se va referi la soluţia instanţei cu privire la sesizarea Curţii Constituţionale“. Aşa fiind, instanţa constituţională nu a fost sesizată în mod legal.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 299 raportate la art. 377, art. 282¹ alin. 1 raportate la art. 112 pct. 3, art. 302¹, art. 303 alin. 1 şi 2 şi art. 306 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de George Romulus De Pratto şi Ana Maria Adela Ştefănescu în Dosarul nr. 5.667/299/2008 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 septembrie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent-şef,Mihaela Senia Costinescu