DECIZIE Nr.
1221 din 29 septembrie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 72 alin. (1) din Legea nr. 188/1999
privind Statutul functionarilor publici
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 759 din 6 noiembrie 2009
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Antonia Constantin - procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 72 alin. (1) din Legea nr. 188/1999
privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicată de Federaţia
Naţională a Sindicatelor din Administraţie (F.N.S.A.) în Dosarul nr.
655/33/2008 al Curţii de Apel Cluj - Secţia comercială, de contencios
administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Magistratul-asistent învederează asupra faptului că
autorul excepţiei a comunicat Curţii Constituţionale un înscris prin care
solicită şi argumentează admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii
acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. Dispoziţiile legale criticate
transpun la nivelul legii organice prevederile art. 41 alin. (5) din
Constituţie, referitoare la dreptul la negocieri colective în materie de muncă,
limitarea de care vorbeşte autorul excepţiei în cuprinsul criticii de
neconstituţionalitate fiind o consecinţă firească a principiului stabilităţii
ce caracterizează statutul funcţionarilor publici. Ca atare, în privinţa
anumitor drepturi, excluse de la negociere, legiuitorul este cel care
stabileşte existenţa, întinderea şi modalitatea acestora de exercitare.
Totodată, Convenţia nr. 98/1949 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii asupra
dreptului de organizare şi de negociere colectivă exclude funcţionarii publici
din sfera destinatarilor săi.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 23 martie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 655/33/2008, Curtea de Apel Cluj - Secţia comercială, de
contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia
de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 72 alin. (1) din Legea nr.
188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.
Excepţia a fost ridicată de Federaţia Naţională a
Sindicatelor din Administraţie (F.N.S.A.) într-o cauză având ca obiect
soluţionarea unei acţiuni în anulare a unui act administrativ cu caracter
normativ.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că dispoziţiile art. 72 alin. (1) din Legea
nr. 188/1999, reglementând limitativ, prin utilizarea adverbului „numai",
domeniile în care pot fi negociate acordurile colective, încalcă drepturile
fundamentale la negociere colectivă şi la nediscriminare. Textele
constituţionale, convenţionale şi legale indicate reglementează dreptul la
negociere colectivă, fără a-l limita sau fără a institui tratamente
diferenţiate, or prevederile de lege criticate conţin norme limitative care nu
sunt „constituţional fundamentate". Limitarea domeniilor în care se pot
negocia acorduri colective se aplică doar funcţionarilor publici ai
autorităţilor şi instituţiilor publice din sectorul bugetar, finanţate de la
bugetul de stat, nu şi personalului contractual din cadrul aceleiaşi autorităţi
şi instituţii bugetare şi nici celorlalte categorii de salariaţi la nivel
naţional, pentru care contractul colectiv de muncă negociat conform legii
reprezintă dreptul părţilor, ceea ce creează o discriminare a primei categorii
de funcţionari publici faţă de celelalte categorii de salariaţi, doar pe
considerentul calităţii de „funcţionar public."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate mai arată
că, la nivelul autorităţilor şi instituţiilor publice ce realizează venituri
proprii, limitarea este cu atât mai puţin justificată, deoarece negocierea
altor drepturi şi categorii de drepturi ar fi posibilă fără ca bugetul de stat
să fie afectat.
Curtea de Apel Cluj - Secţia comercială, de
contencios administrativ şi fiscal apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate
ridicată.
Guvernul, în punctul
său de vedere, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este
neîntemeiată. Dreptul la negocieri colective, invocat, nu este un drept
absolut, astfel că stabilirea condiţiilor în care negocierile şi convenţiile
colective trebuie desfăşurate, respectiv încheiate cu salariaţii aparţinând
unor anumite categorii profesionale, revin exclusiv legiuitorului, fără ca prin
aceasta să fie încălcat principiul egalităţii în drepturi, statuat de art. 16
din Constituţie. In plus, potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 130/1996,
prin contractele colective de muncă salariaţii instituţiilor bugetare nu pot
negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare şi cuantum sunt
stabilite prin lege, aceste contracte având un regim juridic special,
determinat de situaţia deosebită a părţilor contractante. Textul de lege
criticat oferă posibilitatea salariaţilor care au raporturi de serviciu cu
conducătorii instituţiilor finanţate din fonduri bugetare, de a încheia
acorduri (convenţii) anuale, prin negocierea acelor clauze care sunt permise în
limitele şi cu condiţiile prevăzute de lege, în limita fondurilor bugetare
alocate cu această destinaţie, în acord cu exigenţele prevederilor art. 138
alin. (5) din Constituţie. Totodată, se menţionează că, potrivit art. 6 din
Convenţia nr. 98/1949 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii asupra dreptului
de organizare şi de negociere colectivă, care face parte din dreptul intern,
fiind ratificată de România, funcţionarii publici nu sunt incluşi în câmpul de
aplicare al acestei convenţii.
Avocatul Poporului, în
punctul său de vedere, apreciază că dispoziţiile art. 72 alin. (1) din Legea
nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, sunt constituţionale, fiind în acord
cu exigenţele prevederilor art. 16 şi ale art. 41 din Legea fundamentală.
Totodată, se arată că autorul excepţiei vizează, în realitate, completarea
textului legal criticat, aspect ce nu aparţine competenţei Curţii
Constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 72 alin. (1) din Legea nr. 188/1999
privind Statutul funcţionarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, având următoarea redactare: „(1)
Autorităţile şi instituţiile publice pot încheia anual, în condiţiile legii,
acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcţionarilor publici sau cu
reprezentanţii funcţionarilor publici, care să cuprindă numai măsuri referitoare
la:
a) constituirea şi folosirea fondurilor destinate
îmbunătăţirii condiţiilor la locul de muncă;
b) sănătatea şi securitatea în muncă;
c) programul zilnic de lucru;
d) perfecţionarea profesională;
e) alte măsuri decât cele prevăzute de lege,
referitoare la protecţia celor aleşi în organele de conducere ale
organizaţiilor sindicale."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate invocă
prevederile constituţionale ale art. 9 - Sindicatele, patronatele şi
asociaţiile profesionale, ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, precum
şi ale art. 41 alin. (5), prin care dreptul la negocieri colective în materie
de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate. De
asemenea, sunt menţionate „principiile egalităţii şi nediscriminării, aşa cum sunt
ele statuate în tratatele internaţionale ratificate de România, în Convenţia
Europeană a Drepturilor Omului şi în Ordonanţa Guvernului, nr. 137/2000 privind
prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, aprobată prin
Legea nr. 48/2002", „dreptul la negociere sindicală, aşa cum este el
statuat de Convenţia privind libertatea sindicală nr. 87/1948, Carta Socială
Europeană, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi garanţiile
stabilite privind dreptul de informare şi consultare, garanţiile privind
adoptarea şi aplicarea legii fără a aduce atingere principiilor libertăţii
sindicale, negocierii şi nediscriminării."
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
Constituţională constată că susţinerile de neconstituţionalitate nu sunt
întemeiate, excepţia urmând să fie respinsă.
Din motivarea autorului excepţiei rezultă că acesta
doreşte, în realitate, ca în acordurile anuale dintre autorităţile şi
instituţiile publice, pe de o parte, şi sindicatele reprezentative ale
funcţionarilor publici sau cu reprezentanţii funcţionarilor publici, pe de altă
parte, să fie cuprinse şi alte măsuri decât cele la care limitativ se referă
art. 72 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor
publici, această îngrădire fiind în esenţă contrară, în opinia sa, principiului
nediscriminării şi dreptului la negociere colectivă.
Cât priveşte principiul nediscriminării, Curtea reţine
că acesta nu poate fi invocat în ipoteza a două situaţii sau categorii de
subiecte de drept diferite, ci doar în condiţii comparabile sau de egalitate,
fără diferenţe majore, esenţiale dintre cei doi termeni reglementaţi în ipoteza
unei norme juridice. Astfel, funcţionarii publici reprezintă o categorie de
salariaţi aparte, ce se deosebesc prin statutul legal specific, acesta fiind,
la rândul său, întemeiat pe principiile legalităţii, imparţialităţii şi
obiectivitătii, al transparenţei, al responsabilităţii, al stabilităţii în
exercitarea funcţiei publice şi al subordonării ierarhice. Aşadar, consecinţele
ce derivă din această diferenţă de statut profesional nu decurg, aşa cum afirmă
autorul excepţiei, din „simplul considerent al calităţii de funcţionar
public", ci constau într-o serie de drepturi şi obligaţii specifice,
reglementate de lege, printre care şi aceea cuprinsă la art. 72 alin. (1) din
Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, criticate pentru
neconstituţionalitate. O reglementare asemănătoare se regăseşte şi la art. 12
alin. (1) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă,
republicată, potrivit cărora „Contracte colective de muncă se pot încheia şi
pentru salariaţii instituţiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot
negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare şi cuantum sunt
stabilite prin dispoziţii legale."
Curtea constată că este firesc ca drepturile de natură
salarială ale funcţionarilor publici să fie stabilite, sub aspectul cuantumului
lor, prin lege, şi nu prin contractul colectiv de muncă, ca urmare a
negocierilor, la fel ca în cazul personalului contractual, având în vedere
statutul profesional al acestora şi, în special, sursa de finanţare a acestor
venituri, şi anume bugetul public naţional. Faptul că aceste elemente ale
contractului colectiv de muncă nu sunt supuse negocierii între părţi nu are
semnificaţia încălcării dreptului la negocieri colective în materie de muncă,
consacrat de art. 41 alin. (5) din Constituţie, în condiţiile în care art. 9
din Legea fundamentală, invocat de autorul excepţiei, prevede expres că
„Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale se constituie şi îşi
desfăşoară activitatea potrivit statutelor lor, în condiţiile legii." De
altfel, Convenţia nr. 98/1949 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii asupra
dreptului de organizare şi de negociere colectivă, ratificată de România prin
Decretul nr. 352 din 1958, precizează, la art. 6, că aceasta nu se aplică
funcţionarilor publici, urmând ca fiecare stat membru să adopte în legislaţia
naţională măsurile proprii referitoare la garanţiile prevăzute în convenţie
privind dreptul de organizare şi de negociere colectivă.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 72 alin. (1) din Legea nr. 188/1999
privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicată de Federaţia
Naţională a Sindicatelor din Administraţie (F.N.S.A.) în Dosarul nr.
655/33/2008 al Curţii de Apel Cluj - Secţia comercială, de contencios
administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 septembrie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi