DECIZIE Nr.
1168 din 17 septembrie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 215 alin. 1-3 din Codul penal
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 690 din 14 octombrie 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Marieta Safta -
magistrat-asistent-şef
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal,
excepţie invocată de Vinetu Czapa în Dosarul nr. 6.567/211/2006 al Tribunalului
Cluj - Secţia penală.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza se află în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând şi jurisprudenţa
Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr. 81 din 5februarie
2008. '
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 9 martie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 6.567/211/2006, Tribunalul Cluj - Secţia penală a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215
alin. 1,2 şi 3 din Codul penal, excepţie invocată de Vinetu Czapa.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că textul de lege criticat este
neconstituţional deoarece nu este suficient de predictibil. Astfel, întrucât
noţiunea de „inducere în eroare" nu are o definiţie juridică, se ajunge la
imposibilitatea obiectivă de a delimita în vreun fel conţinutul acesteia, atâta
timp cât în orice convenţie în care părţile contractante doresc să
îndeplinească anumite obiective cu caracter pecuniar se va uza de manopere apte
să convingă partea cocontractantă de faptul că opera lor este cea mai bună. Se
încalcă astfel şi drepturile celor ce cu bună-credinţă îşi exercită drepturile
şi libertăţile economice, comerciale sau contractuale. Se mai arată că art. 215
alin. 2 din Codul penal reglementează o infracţiune unică complexă, care absoarbe
în ea mijlocul fraudulos, astfel încât acesta nu mai poate fi reţinut ca
infracţiune de sine stătătoare şi pedepsit în concurs cu infracţiunea
calificată. De aceea, textul de lege criticat conţine o dublă sancţionare
pentru aceeaşi infracţiune, ceea ce contravine dispoziţiilor constituţionale
invocate. Cât priveşte art. 215 alin. 3 din Codul penal, se arată că încalcă şi
prevederile care statuează că nimeni nu poate fi întemniţat pentru singurul
motiv că nu este în măsură să execute o obligaţie contractuală, cuprinse în
art. 11 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.
Tribunalul Cluj - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată,
întrucât textul de lege criticat nu încalcă prevederile constituţionale
invocate.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului consideră
că textul de lege criticat este constituţional.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu
privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia
de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 215 alin. 1-3 din Codul penal, care au următorul
conţinut:
- Art. 215 alin. 1-3: „Inducerea în eroare a unei
persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca
mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru
altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu
închisoare de la 6 luni la 12 ani.
Inşelăciunea săvârşită prin folosire de nume sau
calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu
închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi
o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane
cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel
încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat
contractul în condiţiile stipulate, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alineatele
precedente, după distincţiile acolo arătate."
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se
susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale
ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului,
ale art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor
libertăţi, ale art. 57 privind exercitarea drepturilor şi a libertăţilor, cu
raportare la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil, art.
4 pct. 1 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţie privind dreptul de a nu fi
judecat sau pedepsit de două ori şi art. 11 din Pactul internaţional cu privire
la drepturile civile şi politice, privind interzicerea privării de libertate
pentru datorii.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum
a fost formulată, Curtea constată că prevederile art. 215 alin. 1-3 din Codul
penal au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la
aceleaşi texte din Constituţie şi din documentele internaţionale invocate şi în
prezenta cauză şi faţă de critici asemănătoare. In acest sens sunt, de exemplu,
Decizia nr. 403 din 16 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 526 din 19 iunie 2006, Decizia nr. 474 din 8 iunie 2006,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 12 iulie
2006, Decizia nr. 709 din 19 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 905 din 7 noiembrie 2006, sau Decizia nr. 679 din 11
septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 698
din 16 octombrie 2007, prin care Curtea Constituţională a respins ca
neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor cuprinse în art.
215 din Codul penal, pentru motivele acolo arătate.
Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi,
de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele
deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146
lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 215 alin. 1-3 din Codul penal, excepţie invocată de Vinetu
Czapa în Dosarul nr. 6.567/211/2006 al Tribunalului Cluj - Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 septembrie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent-şef,
Marieta Safta