DECIZIE Nr.
1166 din 17 septembrie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 37 alin. (1) si (2) din Legea nr.
31/1990 privind societatile comerciale
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 706 din 21 octombrie 2009
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader
-judecător
Augustin Zegrean -judecător
Simona Ricu -
procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. (1)şi (2) din Legea nr.
31/1990 privind societăţile comerciale, excepţie ridicată din oficiu de
Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a comercială în Dosarul nr. 45.219/3/2008.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii
acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece dispoziţiile art. 37
alin. (1)şi (2) din Legea nr. 31/1990 nu asimilează judecătorul delegat unei
instituţii de sine stătătoare, ci doar conferă acestuia atribuţii speciale
reglementate de lege, atribuţii ce se desfăşoară sub autoritatea tribunalului.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 4 februarie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 45.219/3/2008, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a comercială a
sesizat, din oficiu, Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 37 alin. (1) şi (2) din Legea nr.
31/1990 privind societăţile comerciale.
Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată
într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri privind anularea unei
încheieri pronunţate de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerţului
de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate,
Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a comercială
arată că dispoziţiile art. 37 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind
societăţile comerciale sunt neconstituţionale, deoarece „instituţia
judecătorului delegat nu este o instanţă judecătorească" în sensul
prevăzut de art. 126 alin. (1) din Constituţie, „în măsura în care se apreciază
că aceasta înfăptuieşte, în exercitarea atribuţiilor sale, un act de
justiţie". Se susţine, în acest sens, că judecătorul delegat nu realizează
un act de justiţie, atribuţiile sale, de natură administrativă, putând fi
îndeplinite de funcţionari, astfel cum este caracteristic unui stat de drept
guvernat de principiul separaţiei puterilor. In majoritatea statelor europene,
Registrul Comerţului este ţinut de grefele de pe lângă Tribunale, iar
atribuţiile sale sunt apreciate ca administrative şi se realizează de
funcţionari şi grefieri, controlul de legalitate fiind realizat de instanţe,
dacă se formulează plângeri sau contestaţii. In plus, munca administrativă de
la Registrul comerţului afectează timpul rezervat actelor de justiţie efectivă.
Dispoziţiile art. 37 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 31/1990 încalcă acelaşi
text constituţional şi „în măsura în care se interpretează că numai judecătorii
unei secţii din cadrul Tribunalului trebuie să efectueze controlul de
legalitate la Registrul Comerţului." Ar trebui să fie suficientă condiţia
ca judecătorul delegat să aparţină tribunalului, fără a fi necesară, în plus,
şi aceea a apartenenţei lui la o anumită secţie a respectivei instanţe,
deoarece, dacă se apreciază că judecătorul delegat realizează un act de
justiţie, atunci acest act se realizează de instanţa judecătorească, adică de
Tribunal în întregul său, nu de o secţie de judecători, care nu poate avea
semnificaţia de „instanţă".
Cât priveşte invocarea prevederilor art. 11 alin. (2)
din Constituţie, instanţa de judecată face referire la jurisprudenţa Curţii
Europene de Justiţie, care, în calitate de „acte adoptate de instituţiile
europene", este obligatorie pentru România prin efectul Actului de Aderare
la Uniunea Europeană. Se afirmă, astfel, că „există decizii ale Curţii Europene
de Justiţie în care se demonstrează analogic cu alte organe de natură administrativă
că judecătorul român delegat la Registrul Comerţului nu reprezintă o instanţă
de judecată, deoarece are atribuţii administrative (C 61/65, Vaassen; C
17/00, de Coster): judecătorul delegat nu conduce o procedură
contradictorie, nu emite hotărâri obligatorii şi nu soluţionează un litigiu
propriu-zis." Mai mult, judecătorul delegat nu are drepturile pe care le
are o instanţă de judecată, de pildă nu poate adresa Curţii Europene de
Justiţie o întrebare preliminară şi nu poate invoca excepţia de neconstituţionalitate.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate
ridicată.
Avocatul Poporului, în punctul său de vedere, consideră că dispoziţiile art. 37 alin. (1)şi (2) din Legea nr.
31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, sunt constituţionale. Potrivit art. 9 alin. (1) din
Legea nr. 26/1990, oficiile registrului comerţului se organizează în subordinea
Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi funcţionează pe lângă fiecare
tribunal. Rolul tribunalului constă în controlul legalităţii operaţiunilor
specifice de înregistrare a comercianţilor, efectuate de oficiile registrului
comerţului. Judecătorii cu atribuţii la Oficiul Registrului Comerţului sunt
delegaţi de preşedinţii tribunalelor şi îndeplinesc o funcţie publică, de
interes general. Desfăşurându-şi activitatea sub autoritatea tribunalului,
judecătorul delegat nu poate fi considerat instanţă de sine stătătoare, ci un
judecător cu anumite atribuţii speciale în materia Registrului Comerţului, pe
care le dobândeşte prin numirea sa de către preşedintele instanţei în această
funcţie. Dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Constituţie, invocate, nu au
incidenţă în cauza de faţă.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra
excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 37 alin. (1) şi (2) din Legea nr.
31/1990 privind societăţile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, având următoarea
redactare: „(1) Controlul legalităţii actelor sau faptelor care, potrivit
legii, se înregistrează în registrul comerţului se exercită de justiţie
printr-un judecător delegat.
(2)La începutul fiecărui an judecătoresc,
preşedintele tribunalului va delega la oficiul registrului comerţului unul sau
mai mulţi judecători ai tribunalului."
Dispoziţiile constituţionale invocate sunt cele ale
art. 11 alin. (2) potrivit cărora tratatele ratificate de Parlament, potrivit
legii, fac parte din dreptul intern, în acest sens fiind indicată jurisprudenţa
Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene (cauzele C61/65, Vaassen'şl C
17/00, de Coster) şi ale art.126 alin.(1) conform cărora justiţia se
realizează prin Inalta Curtea de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe
judecătoreşti stabilite de lege.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
Constituţională observă că în prezenta cauză este invocată, din prisma
prevederilor art. 11 alin. (1) din Legea fundamentală, jurisprudenţa Curţii de
Justiţie a Comunităţii Europene, respectiv cauzele C 61/65, G.
Vaassen-Gobbels v Management of the Beambtenfonds voor het Mijnbedrijf şi C
17/00 Frangois De Coster v College des bourgmestre et echevins de
Watermael-Boitsfort. Curtea constată că aceste cauze reprezintă exemple în
care Curtea de Justiţie a Comunităţii Europene a interpretat, în contextul art.
234 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, noţiunea de „instanţă
judecătorească" competentă să i se adreseze cu un recurs preliminar,
stabilind în acest sens câteva cerinţe specifice de delimitare a acestui
concept faţă de alte noţiuni utilizate ce definesc diferite organisme în
dreptul intern al statelor membre. Aceste criterii (organ stabilit de lege, apartenenţa
sa faţă de una dintre puterile de stat, caracter permanent, jurisdicţie
obligatorie, procedură contradictorie, aplicarea dreptului, independenţa) se
circumscriu însă sferei dreptului aplicat de Curtea de la Luxemburg, şi anume
dreptului comunitar, şi nu dreptului intern. Aşa fiind, la examinarea excepţiei
de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională nu poate avea în vedere
criteriile de determinare a unei instanţe judecătoreşti pe care le utilizează,
în activitatea sa, Curtea de Justiţie a Comunităţii Europene.
In ceea ce priveşte conceptul de „instanţă
judecătorească" în dreptul naţional, acesta este definit la nivel
constituţional de art. 126 din Legea fundamentală. Instanţele judecătoreşti
care înfăptuiesc justiţia în numele legii sunt, pe lângă Inalta Curte de
Casaţie şi Justiţie - nominalizată expres de norma fundamentală -, „celelalte
instanţe judecătoreşti stabilite de lege", adică, potrivit art. 2 alin.
(2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judecătorească: curţile de apel,
tribunalele, tribunalele specializate, instanţele militare şi judecătoriile.
In acest context, Curtea constată că dispoziţiile art.
37 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale -
criticate pentru neconstituţionalitate - conferă judecătorului delegat
competenţa de a exercita controlul legalităţii actelor sau faptelor care,
potrivit legii, se înregistrează în registrul comerţului. Controlul legalităţii
este exercitat, potrivit alin. (1) al art. 37, de justiţie, prin
intermediul unuia sau a mai multor judecători ai tribunalului pe care
preşedintele respectivei instanţe îi deleagă la oficiul registrului comerţului
în scopul îndeplinirii acestei competenţe specializate. Delegarea unui
judecător de la o instanţă de judecată, în speţă tribunal, la oficiul
registrului comerţului nu neagă atributul acelei instanţe judecătoreşti de
reprezentant al autorităţii judecătoreşti învestite prin Constituţie cu
înfăptuirea justiţiei.
De altfel, cu privire la aceeaşi problemă, a
judecătorului delegat, Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 366 din
17 martie 2009 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 6 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 282 din 29 aprilie 2009. Cu acel
prilej Curtea a conchis, pentru argumentele acolo expuse, că „activitatea
desfăşurată de judecătorul delegat potrivit art. 6 din Legea nr. 26/1990 nu
poate fi considerată o activitate de jurisdicţie specifică unei instanţe
extraordinare şi nu contravine, în consecinţă, prevederilor art. 126 alin. (1)
şi (5) din Constituţie." Dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 26/1990 cuprind
reglementări cu privire la încheierea judecătorului delegat, competenţa
acestuia în materia înregistrării în registrul comerţului, înmatriculării şi a
oricăror alte înregistrări în registrul comerţului, recursul, procedura
recursului şi instanţa superioară competentă. Aceleaşi dispoziţii de principiu
se regăsesc şi la art. 60 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale.
Cât priveşte susţinerea instanţei de judecată care a
ridicat din oficiu prezenta excepţie de neconstituţionalitate, potrivit căreia
judecătorul delegat nu poate invoca excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că, dimpotrivă, acest lucru este admisibil, în acest sens pronunţând
Decizia nr. 1.054 din 9 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 767 din 14 noiembrie 2008.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. (1) şi (2) din Legea nr.
31/1990 privind societăţile comerciale, excepţie ridicată din oficiu de
Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a comercială în Dosarul nr. 45.219/3/2008.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 septembrie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN
VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi