DECIZIE Nr. 110 din 14 iulie 1998
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 146 si
149 din Codul de procedura penala
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 287 din 5 august 1998
Ioan Muraru - presedinte
Costica Bulai - judecator
Nicolae Popa - judecator
Lucian Stangu - judecator
Florin Bucur Vasilescu - judecator
Romul Petru Vonica - judecator
Ioan Griga - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent
Pe rol, pronuntarea asupra exceptiei de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 146 si 149 din Codul de procedura penala, ridicata de Suciu
Ioan in Dosarul nr. 119/1998 al Curtii Militare de Apel.
Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 9 iulie 1998 si au
fost consemnate in incheierea din aceeasi data, cand avand nevoie de timp
pentru a delibera Curtea a amanat pronuntarea pentru data de 14 iulie 1998.
CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
Curtea Militara de Apel, prin Incheierea din 19 mai 1998, pronuntata in
Dosarul nr. 119/1998, a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate
a prevederilor art. 146 si 149 din Codul de procedura penala, ridicata de
inculpatul Suciu Ioan.
Din examinarea Incheierii din 18 mai 1998, pronuntata de Curtea Militara de
Apel, precum si a concluziilor scrise depuse in motivarea exceptiei reiese ca
aceasta priveste numai dispozitiile art. 146 din Codul de procedura penala,
raportate la prevederile art. 23 din Constitutie si la ale art. 149 din Codul
de procedura penala, intrucat "durata arestarii inculpatului nu poate
depasi 30 de zile, afara de cazul cand ea este prelungita in conditiile
legii."
Exprimandu-si opinia, instanta de judecata apreciaza ca exceptia este
neintemeiata, deoarece, in esenta, considera ca, "prin emiterea unei
ordonante de arestare preventiva de 5 zile a invinuitului si apoi prin emiterea
unei noi ordonante pentru arestarea preventiva a inculpatului pe timp de 25 de
zile, procurorul militar anchetator nu si-a prelungit nelegal propria masura
privativa de libertate dispusa in cauza, ci a emis doua ordonante (diferite
dupa calitatea persoanei)..., fara ca durata cumulata a acestora sa depaseasca
30 de zile, neincalcandu-se astfel prevederile art. 23 din Constitutie".
De asemenea, instanta arata ca din textul art. 146 alin. 1 si 2 din Codul
de procedura penala nu rezulta alte obligatii procedurale pentru procuror, cu
ocazia arestarii preventive a invinuitului, decat cele de a verifica daca sunt
intrunite conditiile prevazute la art. 143 din Codul de procedura penala si
daca exista, in mod corespunzator, vreunul dintre cazurile prevazute la art.
148 din acelasi cod, precum si cele de a motiva ordonanta, aratand temeiurile
care justifica masura arestarii preventive si de a nu depasi durata acesteia
peste 5 zile. Obligativitatea audierii faptuitorului inainte de luarea masurii
arestarii preventive - conditie sine qua non a legalitatii acestei masuri - a
fost instituita, prin dispozitiile art. 150 din Codul de procedura penala,
numai in cazul arestarii preventive a inculpatului, deci numai dupa punerea in
miscare a actiunii penale.
Cu privire la dispozitiile art. 149 din Codul de procedura penala, cu
exceptia alin. 3, se arata ca acestea au fost, de asemenea, constatate implicit
ca fiind constitutionale prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 546 din 4
decembrie 1997, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 98
din 2 martie 1998.
In scopul solutionarii cauzei, conform prevederilor art. 24 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, republicata, s-au solicitat punctele de vedere ale
presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului.
In punctul sau de vedere Guvernul, considerand exceptia de
neconstitutionalitate neintemeiata, arata ca "arestarea invinuitului si
arestarea inculpatului sunt masuri procesuale privative de libertate distincte,
care primesc, in mod firesc, reglementari diferite in raport cu calitatea
procesuala pe care o are persoana arestata in cursul urmaririi penale. A
interpreta ordonanta de arestare a inculpatului ca fiind o ordonanta de
prelungire a arestarii invinuitului inseamna a adauga la lege, atata vreme cat
art. 155 si urmatoarele din Codul de procedura penala folosesc termenul de
<<prelungire>> numai cu privire la prelungirea de catre instanta a
arestarii inculpatului, dispusa in faza de urmarire penala.
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele
lor de vedere.
CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul
intocmit de judecatorul-raportor, sustinerile partilor, concluziile
procurorului, dispozitiile atacate, raportate la prevederile Constitutiei si
ale Legii nr. 47/1992, republicata, retine urmatoarele:
In temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie si al art. 23 din Legea nr.
47/1992, Curtea este competenta sa solutioneze exceptia cu care a fost
sesizata.
Art. 146 din Codul de procedura penala, reglementand conditiile pentru
arestarea invinuitului, este considerat neconstitutional in raport cu art. 23
din Constitutie, intrucat procurorul poate lua masura arestarii preventive a
unei persoane fara a o audia si fara a-i aduce la cunostinta invinuirea in
prezenta unui avocat.
Potrivit art. 23 alin. (5) din Constitutie, celui retinut sau arestat
trebuie sa i se aduca de indata la cunostinta, in limba pe care o intelege,
motivele retinerii sau ale arestarii, iar invinuirea, in cel mai scurt termen,
numai in prezenta unui avocat ales sau numit din oficiu.
Aceste dispozitii, garantand libertatea individuala si siguranta persoanei,
privesc institutia arestarii, fara a distinge intre faza de urmarire sau de
judecata a procesului penal.
Dispozitiile art. 23 din Constitutie trebuie corelate cu cele ale art. 24
alin. (2) din legea fundamentala si cu reglementarile internationale: art. 14
pct. 3 din Pactul privind drepturile civile si politice si art. 6 pct. 3 din
Conventia europeana a drepturilor omului, in sensul carora audierea
invinuitului si cu atat mai mult a inculpatului, fiind un act procesual,
trebuie facuta in prezenta aparatorului ales sau din oficiu, chiar inainte de
emiterea ordonantei de arestare, asupra careia aparatorul are dreptul sa faca
observatiile si apararile pe care le considera necesare, putand solicita sa nu
fie arestat ori, daca a fost retinut sau s-a emis un alt mandat anterior,
punerea sa in libertate.
Codul de procedura penala, sub titlul IV "Masurile preventive si alte
masuri procesuale, reglementeaza la cap. "Masurile preventive" un
ansamblu de garantii procesuale distincte, pentru a proteja libertatea
individuala, intre care: aducerea la cunostinta persoanei arestate a motivelor
arestarii si a celor privind invinuirea in prezenta unui avocat, ascultarea
inculpatului.
Astfel in sectiunea I "Dispozitii generale" a cap. I din titlul
IV - Partea generala, prin art. 137^1 se instituie anumite obligatii pentru organul
de urmarire penala sau instanta de judecata, care sunt in concordanta cu
prevederile art. 23 alin. (5) din Constitutie.
Cu toate acestea se constata ca exista o necorelare sub aspectul
conditiilor in care poate fi luata masura arestarii invinuitului in raport cu
masura arestarii inculpatului. Astfel legea face o nejustificata diferentiere
in favoarea masurii arestarii inculpatului, care nu poate fi luata decat dupa
ascultarea acestuia, conditie care lipseste in cazul arestarii invinuitului.
Or, deosebirile de natura juridica dintre cele doua masuri procesuale nu
justifica nici o deosebire de tratament intre invinuit si inculpat sub aspectul
garantiilor privind libertatea persoanei, dreptul la aparare si al garantiilor
procesuale prevazute de lege si consacrate in Constitutie. De aceea
dispozitiile art. 146 din Codul de procedura penala si masura arestarii
preventive a invinuitului, pe care o reglementeaza, sunt constitutionale numai
in masura in care prin acestea se asigura respectarea neconditionata a
garantiilor constitutionale privind libertatea si drepturile fundamentale ale
persoanei.
Totodata autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine ca dispozitiile
legale care reglementeaza luarea masurii arestarii preventive sunt
neconstitutionale in raport cu art. 23 alin. (4) din Constitutie, deoarece
acestea permit procurorului, dupa ce a dispus arestarea invinuitului, sa
dispuna apoi arestarea aceleiasi persoane in calitate de inculpat, astfel
prelungindu-si propria masura de arestare, desi, potrivit textului
constitutional mentionat, prelungirea arestarii se aproba numai de instanta de
judecata.
Critica de neconstitutionalitate nu este intemeiata. Arestarea
inculpatului, atunci cand intervine dupa arestarea invinuitului, luata tot de
procuror, nu poate fi privita ca o prelungire a acesteia, deoarece cele doua
masuri sunt diferite ca natura juridica. Masura arestarii preventive a
invinuitului, luata de procuror in conditiile prevazute la art. 146 din Codul
de procedura penala, are un caracter exceptional si este necesara numai atunci
cand termenul de 24 de ore - cat poate dura masura retinerii, potrivit
Constitutiei - art. 23 alin. (3) - si legii - art. 144 alin. 1 din Codul de
procedura penala -, se dovedeste insuficient pentru strangerea probelor
necesare pentru a se putea decide daca exista sau nu temeiuri suficiente pentru
a pune in miscare actiunea penala impotriva invinuitului si, eventual, pentru a
lua impotriva lui masura arestarii preventive sau, dimpotriva, pentru a se
dispune scoaterea de sub urmarire penala sau, eventual, incetarea urmaririi.
Masura arestarii invinuitului nu poate depasi 5 zile si se justifica numai daca
este necesara in interesul urmaririi penale, in conditiile art. 143 si in
vreunul dintre cazurile prevazute la art. 148 din Codul de procedura penala.
Luarea ei se dispune de catre procuror prin ordonanta motivata, este urmata de
emiterea mandatului de arestare a invinuitului si nu poate fi prelungita.
Daca la expirarea duratei arestarii invinuitului se confirma temeiurile
pentru punerea in miscare a actiunii penale impotriva acestuia si se mentine
necesitatea privarii sale de libertate, in conditiile legii, procurorul dispune
prin ordonanta punerea in miscare a actiunii penale si luarea, de la aceasta
data, a masurii arestarii preventive a inculpatului, urmata de emiterea
mandatului de arestare a acestuia. Masura este, in conceptia legiuitorului,
consecinta inlocuirii pozitiei procesuale de invinuit a faptuitorului, adica de
persoana fata de care se efectueaza urmarirea penala, cat timp nu a fost pusa
in miscare actiunea penala impotriva sa - art. 229 din Codul de procedura
penala, cu aceea de inculpat, adica de persoana impotriva careia s-a pus in
miscare actiunea penala. In ceea ce priveste durata arestarii inculpatului,
consecutiva masurii arestarii invinuitului, ea trebuie sa includa, in mod
firesc, durata acesteia din urma, ca masura exceptionala specifica urmaririi
penale, in reglementarea legala in vigoare, neputand depasi insa, impreuna cu
aceasta, durata de 30 de zile prevazuta la art. 23 alin. (4) din Constitutie,
avand in vedere si faptul ca, desi diferite, cele doua masuri preventive au
drept consecinta privarea de libertate a aceleiasi persoane, indiferent de
calitatea procesuala a acesteia, deci fara sa distinga, astfel cum face Codul
de procedura penala, intre arestarea invinuitului si arestarea inculpatului.
Exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 149 din Codul de
procedura penala este neintemeiata si urmeaza a fi respinsa. Acest articol
prevede: "Durata arestarii inculpatului nu poate depasi 30 de zile, afara
de cazul cand ea este prelungita in conditiile legii. Termenul curge de la data
emiterii mandatului, cand arestarea a fost dispusa dupa ascultarea
inculpatului, iar in cazul cand arestarea a fost dispusa in lipsa inculpatului,
termenul curge de la prezentarea acestuia la organul judiciar care a emis
mandatul.
Cand o cauza este trecuta pentru continuarea urmaririi penale de la un
organ de urmarire la altul, mandatul de arestare emis anterior ramane valabil.
Durata arestarii se calculeaza potrivit dispozitiilor alineatului precedent.
Arestarea inculpatului in cursul judecatii dureaza pana la solutionarea
definitiva a cauzei, afara de cazul cand instanta dispune revocarea ei."
Exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 149 alin. 1 din Codul
de procedura penala este neintemeiata, deoarece textul prevede in mod expres ca
durata arestarii inculpatului nu poate depasi 30 de zile, fiind deci conform cu
art. 23 alin. (4) din Constitutie. Dispozitiile art. 149 alin. 2 din acelasi
cod nu au legatura cu cauza si, in consecinta, si aceasta critica este
neintemeiata.
Referitor la prevederile alin. 3 al aceluiasi articol, se constata ca, prin
Decizia nr. 546 din 4 decembrie 1997, definitiva, publicata in Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 98 din 2 martie 1998, Curtea a statuat ca
aceste dispozitii sunt neconstitutionale, urmand, in legatura cu durata
arestarii, sa se faca aplicarea directa a art. 23 alin. (4) din Constitutie.
Astfel fiind, potrivit dispozitiilor art. 23 din Legea nr. 47/1992, exceptia de
neconstitutionalitate privind dispozitiile art. 149 alin. 3 din Codul de
procedura penala este inadmisibila, urmand a fi respinsa.
Fata de cele aratate, ar fi necesar ca dispozitiile Codului de procedura
penala sa faca parte din legislatia asupra careia Consiliul Legislativ urmeaza
sa propuna masuri pentru punerea ei de acord cu normele si principiile
Constitutiei, spre a se adopta o reglementare corespunzatoare.
Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie,
precum si al art. 1 - 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) si al art. 23 din Legea
nr. 47/1992, republicata,
CURTEA
In numele legii
DECIDE:
1. Admite in parte exceptia de neconstitutionalitate invocata de Suciu Ioan
in Dosarul nr. 119/1998 al Curtii Militare de Apel si constata ca dispozitiile
art. 146 din Codul de procedura penala sunt constitutionale numai in masura in
care asigura invinuitului aceleasi drepturi procesuale ca si inculpatului, in
temeiul garantiilor constitutionale privind libertatea individuala si siguranta
persoanei, prevazute la art. 23 si 24 din Constitutie.
2. Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 149
alin. 1 si 2 din Codul de procedura penala.
3. Respinge ca inadmisibila exceptia de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 149 alin. 3 din Codul de procedura penala.
Definitiva si obligatorie.
Pronuntata in sedinta publica din data de 14 iulie 1998.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
prof. univ. dr. IOAN MURARU
Magistrat asistent,
Doina Suliman