DECIZIE Nr.
1016 din 7 iulie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 298 alin. (2) ultima liniuta din
Legea nr. 53/2003 - Codul muncii
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 567 din 14 august 2009
Acsinte Gaspar - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Simona Ricu - procuror
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 298 alin. (2) ultima liniuţă din
Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială
„Petrom" - S.A. din Bucureşti în dosarele nr. 1.552/95/2009, nr.
1.551/95/2009, nr. 1.518/95/2009, nr. 1.549/95/2009, nr. 1.766/95/2009, nr.
2.053/95/2009, nr. 2.016/95/2009, nr. 2.052/95/2009, nr. 624/95/2009, nr.
2.029/95/2009, nr. 2.387/95/2009 şi nr. 2.154/95/2009 ale Tribunalului Gorj -
Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 2 iulie
2009 şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când, la solicitarea
avocatului autorului excepţiei, Curtea a amânat pronunţarea la data de 7 iulie
2009, în vederea depunerii de note scrise la dosar.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată
următoarele:
Prin încheierile din 10, 18 si 26 martie 2009,
pronunţate în dosarele nr. 1.552/95/2009, nr. 1.551/95/2009, nr. 1.518/95/2009,
nr. 1.549/95/2009, nr. 1.766/95/2009, nr. 2.053/95/2009, nr. 2.016/95/2009, nr.
2.052/95/2009, nr. 624/95/2009, nr. 2.029/95/2009, nr. 2.387/95/2009 si nr.
2.154/95/2009,
Tribunalul Gorj - Secţia conflicte de muncă şi
asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 298 alin. (2) ultima liniuţă din
Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Excepţia a fost
ridicată de Societatea Comercială „Petrom" - S.A. din Bucureşti cu
prilejul soluţionării unor acţiuni civile având ca obiect drepturi băneşti.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că art. 298 alin. (2) ultima
liniuţă din Codul muncii, care prevede că orice dispoziţie contrară acestui act
normativ se abrogă, este contrar dispoziţiilor art. 1 alin. (4) şi (5), art. 73
alin. (3) lit. p) şi art. 79 alin. (1) din Constituţie, precum şi prevederilor
art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale. Astfel, consideră că textul de lege criticat, prin formularea sa
imprecisă, poate ridica dificultăţi de interpretare şi aplicare a legii. In
acest sens, autorul face referire la normele procedurale aplicabile în speţele
sale, care au ca obiect conflicte de muncă, arătând că art. 298 alin. (2)
ultima liniuţă din Codul muncii nu este în măsură să clarifice care dintre
acestea urmează să se aplice. Astfel, arată că prevederile art. 72 din Legea
nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă sunt diferite de cele
ale art. 284 din Codul muncii, care reglementează aceeaşi materie, respectiv
instanţa competentă să soluţioneze aceste conflicte. Cu toate că, din
perspectiva principiilor de aplicare a legii în timp, în speţă ar trebui să fie
incidente reglementările mai noi, respectiv cele ale Codului muncii, caracterul
special pe care îl are Legea nr. 168/1999 faţă de dreptul comun în materie,
reglementat de Codul muncii, poate conduce la o concluzie contrară, potrivit
căreia incidente ar fi dispoziţiile legii speciale. Toate aceste argumente
sprijină concluzia pe care autorul excepţiei o consideră esenţială pentru
motivarea sa, anume că prevederile art. 298 alin. (2) ultima liniuţă din Codul
muncii încalcă principiul efectivităţii juridice, consacrat de Curtea Europeană
a Drepturilor Omului. Acest principiu presupune că legiuitorul are obligaţia de
a asigura adoptarea unor dispoziţii legale eficiente care să fie coerente
(Cauza Unedic contra Franţei, 2008), să evite paralelismul legislativ
(Cauza Katz contra României, 2009), să aibă vocaţia de a respecta
drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor şi să aibă o
aplicabilitate practică uniformă, pentru a se evita o jurisprudenţă neuniformă
(Cauza Santo Pinto contra Portugaliei, 2008). In plus faţă de acestea,
autorul excepţiei aminteşte că, prin dispoziţiile art. 62 alin. (1) şi art. 63
alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru
elaborarea actelor normative, legiuitorul a impus cu caracter imperativ
abrogarea expresă directă, excluzând, prin urmare, abrogarea implicită. Acest
mod de abordare a fost determinat atât pentru a asigura coerenţa sistemului
legislativ, cât şi pentru a asigura eficacitatea principiului separaţiei
puterilor în stat, întrucât nu permite judecătorului să legifereze expres unde
legiuitorul a tăcut, respectiv să constate abrogarea, deşi legiuitorul nu a
făcut-o. Nerespectarea prevederilor Legii nr. 24/2000 prin reglementarea unei
norme care are un efect abrogator implicit, precum textul de lege criticat, are
semnificaţia încălcării art. 1 alin. (5) din Constituţie care prevede
obligativitatea respectării Constituţiei şi a legilor, obligaţie căreia trebuie
să se supună inclusiv Parlamentul, întrucât textul constituţional nu face nicio
distincţie cu privire la destinatarii normei.
Tribunalul Gorj - Secţia conflicte de muncă şi
asigurări sociale consideră că excepţia de
neconstituţionalitate nu este întemeiată. In acest sens, arată că abrogarea
cunoaşte mai multe forme, putând fi expresă sau tacită. întrucât, în speţă,
norma juridică nouă, respectiv Codul muncii, reglementează competenţa
teritorială a instanţelor care judecă litigiile de muncă, rezultă că
legiuitorul a dorit să scoată din vigoare vechea reglementare în acest domeniu
cuprinsă în Legea nr. 168/1999. Cu alte cuvinte, prin intrarea în vigoare a
Codului muncii, au fost abrogate implicit dispoziţiile art. 72 din Legea nr.
168/1999 (abrogare parţială). De altfel, dispoziţiile Codului muncii se raliază
prevederilor europene şi internaţionale referitoare la jurisdicţia muncii, în
sensul că reglementările de la art. 284 privind competenţa teritorială a
instanţelor de judecată au fost instituite în beneficiul salariatului pentru
eficientizarea actului de justiţie, în spiritul principiului celerităţii şi al
garantării accesului liber şi imediat la justiţie.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor
celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că textul de lege criticat este constituţional. In acelaşi timp, arată că
motivele invocate de autorul excepţiei privesc, în esenţă, modul de
interpretare şi aplicare a legii aplicabile speţei, ceea ce excedează
competenţei Curţii Constituţionale.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere
ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor,
susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege
criticate, prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională este competentă, potrivit
dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art.
2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 298 alin. (2) ultima liniuţă din Legea nr. 53/2003
- Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72
din 5 februarie 2003, dispoziţii potrivit cărora „(2) Pe data intrării în
vigoare a prezentului cod se abrogă: [...]
- orice alte dispoziţii contrare."
Autorul excepţiei consideră că textul de lege criticat
este contrar următoarelor texte din Constituţie: art. 1 alin. (4) şi (5) care
consacră principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi obligaţia
respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 73 alin. (3)
lit. p) prin care se stabileşte că regimul general privind raporturile de
muncă, sindicatele, patronatele şi protecţia socială se reglementează prin lege
organică şi art. 79 alin. (1) referitor la atribuţiile Consiliului Legislativ.
De asemenea, consideră că este încălcat şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la un proces
echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că întreaga motivare a acesteia se referă la modul de interpretare şi
aplicare în timp a două legi organice, şi anume Codul muncii şi Legea nr.
168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă. Autorul excepţiei susţine,
în acest sens, că există o practică neunitară la nivelul instanţelor de
judecată, în privinţa constatării abrogării implicite a prevederilor art. 72
din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, având drept
consecinţă pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti diferite, asupra aceleiaşi
probleme de drept. De asemenea, arată că nu au fost respectate normele de
tehnică legislativă cu prilejul adoptării Codului muncii.
Or, Curtea reţine că problemele ce ţin de aplicarea
legii, respectiv luarea deciziei asupra incidenţei în cauză a unor texte de
lege, revin instanţei de judecată, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (1)
din Constituţie, care prevede că „Justiţia se realizează prin Inalta Curte
de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de
lege", iar nu instanţei de contencios constituţional. Astfel, instanţa
de judecată este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a
decide care dintre legile puse în discuţie sunt incidente, folosind toate
principiile de interpretare a legii. Decizia instanţei de judecată poate fi
atacată la instanţa superioară, iar, în cazul în care practica judiciară
vădeşte o interpretare neunitară, Constituţia, prin art. 126 alin. (3), dă
Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar nu Curţii Constituţionale, competenţa
de a stabili interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe
judecătoreşti.
Eventualele necorelări de ordin legislativ dintre
dispoziţiile Legii nr. 168/1999 şi cele ale Legii nr. 53/2003 - Codul muncii nu
pot forma obiect al controlului de constituţionalitate şi nici nu pot fi
invocate drept argument în sprijinul susţinerii neconstituţionalităţii unor
reglementări. Examinarea acestora nu intră în sfera de competenţă a Curţii
Constituţionale, ci în competenţa exclusivă a Parlamentului de a interveni pe
calea unor modificări, completări sau abrogări pentru a asigura ordinea
juridică necesară.
Curtea Constituţională nu poate fi transformată în
legiuitor pozitiv, ci trebuie să-şi limiteze rolul la cel de legiuitor negativ,
având doar competenţa de a lipsi de efecte juridice legile neconstituţionale.
De asemenea, Curtea reţine că atribuţiile sale privind
analiza conformităţii unor texte de lege cu Constituţia nu se pot extinde şi
asupra aspectelor ce ţin de respectarea normelor de tehnică legislativă, atâta
timp cât aceste norme nu au relevanţă în plan constituţional.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 298 alin. (2) ultima liniuţă din
Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială
„Petrom" - S.A. din Bucureşti în dosarele nr. 1.552/95/2009, nr. 1.551/95/2009,
nr. 1.518/95/2009, nr. 1.549/95/2009, nr. 1.766/95/2009, nr. 2.053/95/2009, nr.
2.016/95/2009, nr. 2.052/95/2009, nr. 624/95/2009, nr. 2.029/95/2009, nr.
2.387/95/2009 şi nr. 2.154/95/2009 ale Tribunalului Gorj - Secţia conflicte de
muncă şi asigurări sociale.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 iulie 2009.
PREŞEDINTE,
ACSINTE GASPAR
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea