DECIZIE Nr. 10
din 18 februarie 2008
privind interpretarea si
aplicarea unitara a dispozitiilor art. 284 din Codul de procedura penala cu
privire la data de la care curge termenul de 2 luni pentru introducerea
plangerii prealabile in cazul infractiunilor continuate sau continue
ACT EMIS DE:
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 840 din 15 decembrie 2008
Dosar nr. 67/2007
Sub preşedinţia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa,
preşedintele Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Secţiile Unite ale Inaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-au întrunit pentru a
examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al
Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind
interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art.
284 din Codul de procedura penala cu privire la data de la care curge termenul
de 2 luni pentru introducerea plangerii prealabile in cazul infractiunilor
continuate sau continue.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea
dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 87 de
judecători din totalul de 114 aflaţi în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta
Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Tiberiu Mihail
Niţu, prim-adjunct al procurorului general.
Reprezentantul procurorului general al Parchetului de
pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul
legii, cerând să fie admis în sensul de a se stabili că data de la care curge
termenul de 2 luni pentru introducerea plângerii prealabile în cazul
infracţiunilor continuate sau continue este ziua în care partea vătămată a
ştiut cine este făptuitorul, conform art. 284 din Codul de procedură penală.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii,
constată următoarele:
In practica instanţelor judecătoreşti s-a ivit
diversitate de soluţii în legătură cu stabilirea datei de la care curge
termenul de 2 luni pentru introducerea plângerii prealabile în cazul
infracţiunilor continuate sau continue.
Astfel, unele instanţe au considerat că termenul de 2
luni pentru introducerea plângerii prealabile în cazul infracţiunilor
continuate sau continue curge de la momentul consumării sau, după caz, al
epuizării infracţiunii.
Alte instanţe, dimpotrivă, au hotărât că acest termen
curge din ziua în care persoana vătămată a ştiut cine este făptuitorul, cu
motivarea că art. 284 din Codul de procedură penală nu distinge între
infracţiunea continuată, continuă sau simplă instantanee.
Aceste din urmă instanţe au interpretat şi au aplicat
corect dispoziţiile legii.
Potrivit art. 284 alin. 1 din Codul de procedură
penală, „în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede că este necesară o
plângere prealabilă, aceasta trebuie să fie introdusă în termen de 2 luni din
ziua în care persoana vătămată a ştiut cine este făptuitorul".
De asemenea, potrivit art. 131 alin. 1 din Codul penal,
„în cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este
condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile de către persoana
vătămată, lipsa acestei plângeri înlătură răspunderea penală".
Rezultă deci din analiza dispoziţiilor legale enunţate
că plângerea prealabilă are o natură juridică mixtă - substanţială şi
procedurală -, iar termenul de 2 luni are o esenţă substanţială şi o
reglementare de natură procedurală.
Prin stabilirea termenului de 2 luni - calculat
potrivit dispoziţiilor art. 186 din Codul de procedură penală - legiuitorul dă
dreptul persoanei vătămate de a solicita tragerea la răspundere a făptuitorului
într-un interval de timp, corelativ cu posibilitatea ca făptuitorul să fie tras
la răspundere şi după trecerea acestui interval.
Ca urmare, în cazul în care
persoana vătămată nu cunoaşte identitatea făptuitorului în momentul săvârşirii
faptei, pentru a nu se ajunge la decăderea acesteia din dreptul de a face
plângere, legiuitorul a prevăzut un termen care curge din momentul aflării
identităţii sale. In această perioadă de 2 luni, persoana vătămată ale cărei
drepturi şi interese au fost prejudiciate printr-o faptă penală, în cazul în care autorul îi
este cunoscut, poate decide asupra atitudinii pe care o adoptă, respectiv dacă
uzează de dreptul de a sesiza organele judiciare, dat fiind că o atare situaţie
juridică este guvernată de principiul disponibilităţii.
Pe de altă parte, termenul de 2 luni curge şi în
favoarea făptuitorului, faţă de care se poate cere tragerea la răspundere
penală numai în limitele acestui interval de timp.
Or, datorită acestor efecte de neînlăturat, devine
deosebit de importantă stabilirea momentului din care începe să curgă termenul
menţionat, pentru a se asigura persoanei vătămate şi făptuitorului
posibilitatea să-şi exercite drepturile specifice poziţiei lor procesuale.
In această privinţă este de observat că dispoziţiile
art. 284 alin. 1 din Codul de procedură penală nu conţin niciun fel de
distincţie referitoare la formele de săvârşire a infracţiunii, ceea ce înseamnă
că acele dispoziţii se aplică indiferent dacă infracţiunile constau în fapte
consumate sau în fapte epuizate, termenul curgând fără niciun fel de
diferenţiere din momentul cunoaşterii făptuitorului.
Rezultă deci că pentru începerea curgerii termenului nu
este necesară epuizarea infracţiunii, fiind suficient să fi fost începută
comiterea acesteia sau să fi debutat acţiunea (în cazul infracţiunii continue)
ori să se fi comis prima acţiune (în cazul infracţiunii continuate), cu
îndeplinirea evidentă a condiţiei ca persoana vătămată să fi cunoscut pe autor,
pentru ca termenul prevăzut de art. 284 alin. 1 din Codul de procedură penală să
înceapă să curgă de la acea dată.
De aceea, soluţia ce se impune este aceea că termenul
de 2 luni prevăzut de art. 284 alin. 1 din Codul de procedură penală poate să
curgă:
1. din momentul consumării infracţiunii, dacă acest
moment este identic cu cel al cunoaşterii făptuitorului;
2. din momentul cunoaşterii făptuitorului, moment care
se poate situa după momentul consumării, până la cel al epuizării;
3. din momentul epuizării infracţiunii sau ulterior
acestuia, odată cu cunoaşterea făptuitorului, în care caz nu trebuie depăşit
termenul de prescripţie a răspunderii penale.
A considera altfel ar însemna să se accepte ca persoana
vătămată ce cunoaşte identitatea făptuitorului să nu introducă plângere
prealabilă în 2 luni din acel moment, ci să aibă la dispoziţie 2 luni din
momentul epuizării infracţiunii, ceea ce ar fi inadmisibil întrucât s-ar
modifica conţinutul dispoziţiilor art. 284 alin. 1 din Codul de procedură
penală, creându-se, pe cale judiciară, un alt termen mai lung decât cel prescris de legiuitor.
In consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a)
din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum şi
ale art. 4142 alin.
2 şi 3 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul
legii şi a se stabili că termenul de 2 luni pentru introducerea plângerii
prealabile, în cazul infracţiunilor continue sau continuate, curge de la data
la care persoana vătămată sau persoana îndreptăţită a reclama a ştiut cine este
făptuitorul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
In numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de
procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie.
Dispoziţiile art. 284 din Codul de procedură penală se
interpretează în sensul că termenul de 2 luni pentru introducerea plângerii
prealabile, în cazul infracţiunilor continue sau continuate, curge de la data
la care persoana vătămată sau persoana îndreptăţită a reclama a ştiut cine este
făptuitorul.
Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură penală.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 februarie
2008.
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei