DECIZIE   Nr. I din 18 februarie 2002

ACT EMIS DE: CURTEA SUPREMA DE JUSTITIE - SECTIILE UNITE

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 326 din 16 mai 2002

    Sub presedintia presedintelui Curtii Supreme de Justitie, Paul Florea,
    In sedinta din 14 ianuarie 2002, s-a luat in examinare recursul in interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie, referitor la aplicarea dispozitiilor art. 1 lit. e) si ale art. 6 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populatiei impotriva unor activitati comerciale ilicite, republicata, astfel cum a fost modificata prin Ordonanta Guvernului nr. 126 din 29 august 1998, cand
    Procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie a fost reprezentat de procurorul sef de sectie Ion Ionescu, care a sustinut recursul in interesul legii in sensul in care a fost formulat.
    In vederea deliberarii a fost amanata pronuntarea pentru azi, 18 februarie 2002, cand

    SECTIILE UNITE,
deliberand asupra recursului in interesul legii, constata urmatoarele:
    In aplicarea dispozitiilor Legii nr. 12/1990 privind protejarea populatiei impotriva unor activitati comerciale ilicite, republicata, astfel cum a fost modificata prin Ordonanta Guvernului nr. 126 din 29 august 1998, instantele de judecata nu au un punct de vedere unitar, solutionand in mod diferit plangerile indreptate impotriva actelor de constatare si sanctionare a contraventiilor prevazute la art. 1 lit. e) din aceasta lege.
    Astfel, in cazul efectuarii de acte sau fapte de comert fara ca bunurile respective sa fie insotite de documente justificative, unele instante au respins plangerea formulata impotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei, mentinand amenda aplicata si masura confiscarii marfii, chiar daca contravenientul a prezentat ulterior acte ce dovedesc provenienta licita a bunurilor.
    In motivarea acestei solutii s-a relevat ca legea sanctioneaza toate actele sau faptele de comert avand ca obiect bunuri a caror provenienta nu este dovedita in conditiile cerute de lege, care prevede ca asemenea bunuri sa fie insotite tot timpul de documente justificative, precum si ca, in toate cazurile, se impune si confiscarea bunurilor respective, care este o sanctiune complementara.
    Alte instante au considerat ca in astfel de situatii este necesara mentinerea amenzii contraventionale, insa trebuie inlaturata masura confiscarii marfii, aceasta solutie fiind insusita si prin recursul in interesul legii.
    S-a motivat ca in conformitate cu prevederile art. 1 lit. e) din Legea nr. 12/1990, republicata, astfel cum a fost modificata prin Ordonanta Guvernului nr. 126/1998, este necesar ca marfurile ce fac obiectul actelor sau faptelor de comert sa fie insotite, pe timpul transportului, al depozitarii sau al comercializarii, de documentele de provenienta, neindeplinirea acestei obligatii atragand sanctionarea contraventionala. S-a considerat insa ca nerespectarea acestei obligatii nu poate atrage si aplicarea masurii confiscarii marfurilor, deoarece nu sunt indeplinite cerintele inscrise in art. 6 din aceasta lege, coroborate cu dispozitiile art. 8 din Legea nr. 32/1968 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor.
    In fine, au fost si instante care, dimpotriva, fiind sesizate cu plangere impotriva actelor de constatare si sanctionare a unor astfel de contraventii, in cazul prezentarii ulterioare, de catre cei sanctionati, a documentelor prin care se justifica provenienta marfurilor, au dispus anularea procesului-verbal de constatare a contraventiei, au exonerat contravenientul de plata amenzii aplicate si au restituit bunurile confiscate.
    Aceste din urma instante au procedat corect.
    In adevar, prin art. 1 lit. e) din Legea nr. 12/1990, republicata, astfel cum a fost modificata prin Ordonanta Guvernului nr. 126/1998, aprobata prin Legea nr. 243 din 17 decembrie 1998, se prevede ca "efectuarea de acte sau fapte de comert cu bunuri a caror provenienta nu este dovedita, in conditiile legii" constituie activitate comerciala ilicita ce atrage raspunderea contraventionala sau penala, dupa caz, instituindu-se si obligativitatea ca documentele de provenienta sa insoteasca marfurile, "indiferent de locul in care acestea se afla, pe timpul transportului, al depozitarii sau al comercializarii".
    Din dispozitiile mentionate, coroborate cu cele ale art. 2 din aceeasi lege, rezulta ca sanctionarea unei atare activitati ce constituie contraventie, daca nu a fost savarsita in astfel de conditii incat sa fie considerata, potrivit legii penale, infractiune, este conditionata de lipsa documentelor de provenienta a marfurilor, indiferent daca aceasta se constata pe timpul transportului, al depozitarii sau al comercializarii.
    Aceasta conditie nu poate fi considerata indeplinita, insa, in cazul cand persoana care a efectuat actul de comert dovedeste ulterior, in fata instantei careia i s-a plans impotriva actului de constatare si sanctionare, ca documentele de justificare a provenientei marfurilor existau la data intocmirii procesului-verbal de constatare a contraventiei si ca nu a avut posibilitatea sa le prezinte in momentul efectuarii controlului.
    O atare interpretare este impusa si de noile reglementari privind regimul juridic al contraventiilor, inscrise in Ordonanta Guvernului nr. 2 din 12 iulie 2001, care a abrogat dispozitiile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor, ce au fost invocate in sustinerea recursului in interesul legii.
    Or, potrivit art. 11 alin. (1) si (5) din aceasta ordonanta, "caracterul contraventional al faptei este inlaturat in cazul legitimei aparari, starii de necesitate, constrangerii fizice sau morale, cazului fortuit, iresponsabilitatii, betiei involuntare complete, erorii de fapt, precum si infirmitatii, daca are legatura cu fapta savarsita", iar atributia de a constata aceste cauze revine numai instantei de judecata.
    A considera altfel ar insemna ca in cazuri de efectuare cu buna-credinta a actelor sau faptelor de comert cu bunuri avand provenienta vadit licita, dar fara posibilitatea prezentarii documentelor de provenienta in momentul efectuarii verificarii, persoana care le-ar detine sa nu mai poata justifica provenienta lor nici in fata instantei de judecata, ceea ce ar fi inadmisibil.
    Inadmisibilitatea unei atare interpretari rezulta si din aceea ca prin art. 47 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 s-a prevazut ca "dispozitiile prezentei ordonante se completeaza cu dispozitiile Codului de procedura civila".
    Or, in conformitate cu art. 167 alin. 1 din Codul de procedura civila, "dovezile se pot incuviinta ... daca instanta socoteste ca ele pot sa aduca dezlegare pricinii", iar potrivit alin. 3 al aceluiasi articol "dovada si dovada contrarie vor fi administrate pe cat cu putinta in acelasi timp".
    Reiese, deci, din dispozitiile Codului de procedura civila, la care se face trimitere prin art. 47 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, ca instantele de judecata nu se pot abate de la cerinta de a admite ca dovada nu numai procesul-verbal de constatare a contraventiei prevazute de Legea nr. 12/1990, ci sunt datoare sa incuviinteze, in conformitate cu art. 167 si urmatoarele din acel cod, administrarea tuturor dovezilor susceptibile a duce la dezlegarea pricinii, cu atat mai mult a celor prin care se vizeaza stabilirea existentei documentelor de provenienta, cum sunt factura fiscala, factura, avizul de insotire a marfii si celelalte acte la care se refera art. 1 lit. e) din Legea nr. 12/1990, republicata, astfel cum a fost modificat si completat prin Ordonanta Guvernului nr. 126/1998.
    A nu admite luarea in considerare a unor astfel de dovezi ar insemna sa se contravina principiului aflarii adevarului si sa nu se pronunte o solutie dreapta, incalcandu-se astfel dreptul la un proces echitabil instituit prin art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, la care Romania a devenit parte.
    Pe de alta parte, in conditiile dovedirii provenientei licite a marfurilor sau produselor care au facut obiectul efectuarii de acte ori fapte de comert sau au fost destinate sa serveasca la astfel de operatiuni, nu se mai justifica nici mentinerea confiscarii dispusa prin procesul-verbal de constatare a contraventiei.
    Sub acest aspect trebuie sa se aiba in vedere ca scopul adoptarii Legii nr. 12/1990 este acela al asigurarii protectiei populatiei impotriva unor activitati comerciale ilicite, atat prin sanctionarea penala sau contraventionala, dupa caz, a celor care incalca dispozitiile acestei legi, cat si prin confiscarea bunurilor care au servit sau au fost destinate sa serveasca la savarsirea de activitati comerciale ilicite.
    In masura in care, pe calea solutionarii plangerii indreptate impotriva actelor de constatare si sanctionare a contraventiilor prevazute la art. 1 lit. e) din Legea nr. 12/1990, republicata, astfel cum a fost modificata si completata prin Ordonanta Guvernului nr. 126/1998, aprobata prin Legea nr. 243 din 17 decembrie 1998, se constata de instanta de judecata existenta documentelor de provenienta a marfurilor, este evident ca aceasta constatare trebuie sa atraga nu numai anularea procesului-verbal de contraventie si exonerarea contravenientului de plata amenzii aplicate, ci si restituirea marfii confiscate.
    Aceasta solutie este impusa si de reglementarea art. 41 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, prin care se stabileste ca "in caz de anulare sau de constatare a nulitatii procesului-verbal bunurile confiscate, cu exceptia celor a caror detinere sau circulatie este interzisa prin lege, se restituie de indata celui in drept". Tot astfel, daca bunurile ce au facut obiectul confiscarii au fost, intre timp, valorificate potrivit alin. (3) din acelasi articol va trebui sa se dispuna, de catre instanta, achitarea unei despagubiri stabilite in raport cu valoarea lor de circulatie.

    In consecinta, in temeiul art. 26 lit. b) din Legea Curtii Supreme de Justitie nr. 56/1993, republicata, si al art. 329 din Codul de procedura civila, urmeaza a se admite recursul in interesul legii, in sensul de a se stabili ca, in cazul plangerilor prevazute la art. 1 lit. e) din Legea nr. 12/1990, republicata, astfel cum a fost modificata si completata prin Ordonanta Guvernului nr. 126/1998, aprobata prin Legea nr. 243 din 17 decembrie 1998, prezentarea ulterioara, in fata instantelor judecatoresti, a actelor prin care se dovedeste provenienta licita a bunurilor ce nu erau insotite, in momentul constatarii contraventiei, de astfel de documente atrage anularea procesului-verbal de contraventie, exonerarea contravenientului de plata amenzii si restituirea marfii confiscate.

    PENTRU ACESTE MOTIVE
    In numele legii
    DECIDE:

    Admite recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie, in sensul celor ce se vor arata in continuare.
    Stabileste ca, in cazul plangerilor indreptate impotriva actelor de constatare si sanctionare a contraventiilor prevazute la art. 1 lit. e) din Legea nr. 12/1990, modificata prin Ordonanta Guvernului nr. 126 din 29 august 1998, prezentarea ulterioara, in fata instantelor judecatoresti, a actelor prin care se dovedeste provenienta licita a bunurilor ce nu erau insotite, in momentul constatarii contraventiei, de astfel de documente atrage anularea procesului-verbal de contraventie, exonerarea contravenientului de plata amenzii aplicate si restituirea marfii confiscate.
    Pronuntata in sedinta publica la data de 18 februarie 2002.

          PRESEDINTELE CURTII SUPREME DE JUSTITIE,
                         PAUL FLOREA

                              Prim magistrat asistent,
                              Ioan Raileanu