Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

ACORD Nr

ACORD   Nr. 0 din 6 martie 2008

intre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Ungare privind regimul juridic al mormintelor ungare de razboi din Romania si al mormintelor romane de razboi din Republica Ungara

ACT EMIS DE: ACT INTERNATIONAL

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 826 din 9 decembrie 2008

Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare, denumite în continuare părţi contractante,

călăuzite de convingerea că militarii şi persoanele civile care şi-au pierdut viaţa ca urmare a acţiunilor militare din timpul celor două războaie mondiale au dreptul la locuri demne de odihnă veşnică, în conformitate cu principiile şi normele dreptului internaţional umanitar, cu dispoziţiile convenţiilor de la Geneva din 12 august 1949 cu privire la protecţia victimelor de război şi ale protocoalelor adiţionale la acestea din 8 iunie 1977, respectiv cu principiile Tratatului de înţelegere, cooperare şi bună vecinătate dintre România şi Republica Ungară, semnat la 16 septembrie 1996 la Timişoara,

au convenit următoarele:

ARTICOLUL 1

Definiţii

In sensul prezentului acord, termenii enumeraţi mai jos au următoarele înţelesuri:

1. morţi români de război:

a)  membri ai forţelor armate ale statului român, inclusiv persoanele asimilate - conform convenţiilor internaţionale -, care şi-au pierdut viaţa în timpul acţiunilor militare din cele două războaie mondiale, în prizonierat sau ca urmare a acestora, şi au fost înhumaţi pe teritoriul Republicii Ungare;

b)  cetăţeni români care şi-au pierdut viaţa ca urmare a războaielor mondiale prin arestare, internare, deportare sau executare şi au fost înhumaţi pe teritoriul Republicii Ungare;

2. morţi ungari de război:

a)  membri ai forţelor armate ale statului ungar, inclusiv persoanele asimilate - conform convenţiilor internaţionale -, care şi-au pierdut viaţa în timpul acţiunilor militare din cele două războaie mondiale, în prizonierat sau ca urmare a acestora, şi au fost înhumaţi pe teritoriul României;

b)  cetăţeni ungari care şi-au pierdut viaţa ca urmare a războaielor mondiale prin arestare, internare, deportare sau executare şi au fost înhumaţi pe teritoriul României;

3. morminte de război române - mormintele individuale sau comune ale morţilor de război români, izolate sau situate în cimitire ori părţi ale acestora, aflate pe teritoriul Republicii Ungare;

4. morminte de război ungare - mormintele individuale sau comune ale morţilor de război ungari, izolate sau situate în cimitire ori părţi ale acestora, aflate pe teritoriul României;

5.  opere comemorative de război- monumente, plăci sau însemne comemorative ridicate în amintirea morţilor de război.

ARTICOLUL 2

Forme de colaborare

(1)  Părţile contractante vor asigura protejarea mormintelor de război şi a operelor comemorative de război amplasate pe teritoriul Republicii Ungare, respectiv al României şi respectarea dreptului la odihnă veşnică a morţilor de război şi nu vor permite ca în vecinătatea imediată a cimitirelor şi a operelor comemorative de război să fie amplasate edificii sau amenajări care nu sunt compatibile cu demnitatea locului respectiv. Părţile contractante vor asigura identificarea, evidenţa, amenajarea şi îngrijirea mormintelor şi operelor comemorative de război, precum şi soluţionarea unor posibile strămutări ale rămăşiţelor pământeşti pe teritoriul statului părţii contractante interesate.

(2)  Părţile contractante, prin organele responsabile pentru executarea prezentului acord, stabilite în art. 6 alin. (1), se informează reciproc, în special cu privire la:

a) mormintele şi operele comemorative de război române şi ungare, cu indicarea amplasamentului şi stării lor, precum şi la mormintele şi operele comemorative de război nou-descoperite;

b)  listele de nume şi alte date de identificare ale morţilor de război români şi ungari căzuţi în luptă şi înhumaţi pe teritoriul statelor lor;

c)  deteriorarea mormintelor şi operelor comemorative de război, măsurile luate pentru reconstrucţia acestora şi, respectiv, la eforturile depuse pentru împiedicarea unor cazuri similare.

(3)  Părţile contractante vor compara datele obţinute ca rezultat al schimbului de informaţii cu propriile date şi se vor informa reciproc despre eventualele deosebiri.

(4) Fiecare parte contractantă va asigura cetăţenilor celuilalt stat posibilitatea vizitării mormintelor şi operelor comemorative de război care se află pe teritoriul statului său, în scopul comemorării morţilor de război.

(5)  Părţile contractante vor autoriza accesul reciproc al specialiştilor celeilalte părţi contractante la datele menţionate la alin. (2).'

(6) Părţile contractante se vor sprijini reciproc în activităţile de căutare, identificare, marcare şi protejare a mormintelor şi operelor comemorative de război aflate pe teritoriul altor state.

ARTICOLUL 3

Amplasarea mormintelor şi operelor comemorative de război

(1)  Părţile contractante vor asigura punerea la dispoziţie, în mod reciproc, pentru folosire gratuită, a parcelelor de teren pe care se află sau vor fi amenajate morminte şi opere comemorative de război.

(2) Părţile contractante se străduiesc să păstreze mormintele şi operele comemorative de război în locurile lor originare.

(3) In cazul în care parcela de teren pusă la dispoziţie în conformitate cu alin. (1) îi va fi necesară uneia dintre părţile contractante pentru alte scopuri, din motive de utilitate publică, partea contractantă respectivă va pune la dispoziţie celeilalte părţi contractante o nouă parcelă de teren pentru folosire în condiţiile prevăzute la alin. (1) şi îşi va asuma cheltuielile de strămutare şi amenajare a noilor morminte şi opere comemorative de război.

(4) Alegerea noii parcele de teren şi strămutarea mormintelor şi operelor comemorative de război se vor efectua numai cu acordul celeilalte părţi contractante.

(5) Amenajarea mormintelor de război române din Republica Ungară şi a mormintelor de război ungare din România nou-descoperite se va face pe locul în care se află rămăşiţele pământeşti sau, dacă acest lucru nu este posibil, în alte locuri adecvate, stabilite prin acordul părţilor contractante.

(6)  In cazul în care refacerea fostelor morminte şi opere comemorative de război nu mai este posibilă, partea contractantă responsabilă va da posibilitatea celeilalte părţi contractante de a instala o placă comemorativă adecvată specificului locului. Costurile amplasării acesteia vor fi suportate de partea contractantă responsabilă.

(7)  Inscripţiile pe operele comemorative de război vor fi bilingve, în limbile română şi maghiară.

(8)  In cazul în care împreună cu mormintele de război române sau ungare într-un loc dat se află morminte de război ale altor state, iar activitatea de îngrijire a mormintelor va produce schimbări, înaintea luării măsurilor de schimbare este necesară punerea de acord cu organele de resort ale statelor implicate.

ARTICOLUL 4

Exhumarea şi reînhumarea rămăşiţelor pământeşti

(1) Exhumarea rămăşiţelor pământeşti ale morţilor de război în scopul reînhumării sau predării lor către partea contractantă interesată se va face exclusiv la cererea acesteia, cu acordul celeilalte părţi contractante. Cererea şi răspunsul se transmit în scris, pe canale diplomatice.

(2) După aprobarea cererii de exhumare, părţile contractante vor conveni asupra detaliilor procedurii de exhumare, reînhumare sau de predare a rămăşiţelor pământeşti.

(3)   Exhumarea rămăşiţelor pământeşti se va face cu autorizarea autorităţilor competente ale părţilor contractante. Cheltuielile legate de strămutarea rămăşiţelor pământeşti vor fi suportate de partea contractantă interesată.

(4)  Exhumarea şi reînhumarea rămăşiţelor pământeşti se realizează, după posibilităţi, cu participarea reprezentanţilor părţilor contractante.

(5)  In cazul în care reînhumarea va avea loc pe teritoriul statului celeilalte părţi contractante, partea contractantă interesată va proceda pe baza unui proiect prezentat şi aprobat în prealabil de cealaltă parte contractantă.

(6) Pentru fiecare exhumare şi reînhumare va fi redactat un proces-verbal, în care vor fi indicate poziţia iniţială a mormintelor şi noul lor amplasament, datele personale ale celor înhumaţi, înscrisurile de pe însemnele de căpătâi, precum şi alte date'bbiecte de identificare. Exhumarea şi reînhumarea se vor documenta şi prin înregistrarea de imagini digitale.

ARTICOLUL 5

Cheltuieli

(1) Fiecare parte contractantă va suporta pe teritoriul statului său cheltuielile de întreţinere şi îngrijire a mormintelor şi operelor comemorative de război aparţinând celeilalte părţi contractante.

(2)  Fiecare parte contractantă poate, pe cont propriu, să efectueze lucrări de amenajare şi îngrijire a mormintelor şi operelor comemorative de război aflate pe teritoriul statului celeilalte părţi contractante, cu acordul acesteia.

ARTICOLUL 6

Aplicarea acordului

(1)  Organele împuternicite, responsabile cu aspectele tehnice ale aplicării prezentului acord, sunt: Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor în România, respectiv Institutul şi Muzeul de Istorie Militară ale Ministerului Apărării Patriei în Republica Ungară. Părţile contractante se vor informa reciproc, pe canale diplomatice, asupra eventualei schimbări a organelor respective.

(2)    Părţile contractante asigură, reciproc, organelor împuternicite prevăzute la alin. (1) dreptul de verificare a stării mormintelor şi operelor comemorative de război proprii, aflate pe teritoriul statului celeilalte părţi contractante.

(3)  în aplicarea prezentului acord, părţile contractante respectă legislaţia în vigoare a statului pe teritoriul căruia se află mormintele şi operele comemorative de război şi vor ţine cont de tradiţiile naţionale, religioase şi de altă natură.

(4) Corespondenţa dintre organele menţionate la alin. (1) se va face direct, în limba engleză.

(5)   Părţile contractante vor soluţiona eventualele litigii apărute în aplicarea prezentului acord prin negocieri sau pe cale diplomatică.

ARTICOLUL 7

Dispoziţii finale

(1)  Prezentul acord intră în vigoare la data primirii, pe cale diplomatică, a ultimei notificări prin care părţile contractante îşi comunică reciproc îndeplinirea procedurilor legale interne necesare pentru intrarea în vigoare a acestuia.

(2)  Prezentul acord poate fi amendat în scris prin acordul reciproc al părţilor contractante. Modificările vor intra în vigoare în conformitate cu procedurile prevăzute la alin. (1).

(3) Prezentul acord se încheie pentru o perioadă nedeterminată. Fiecare parte contractantă poate denunţa prezentul acord printr-o notificare scrisă adresată celeilalte părţi contractante pe cale diplomatică. Prezentul acord îşi încetează valabilitatea după o perioadă de 6 luni de la data primirii respectivei note.

Semnat la Bucureşti la 6 martie 2008, în două exemplare originale, fiecare în limbile română şi maghiară, ambele texte fiind egal autentice.

Pentru Guvernul României                                                                                                           Pentru Guvernul Republicii Ungare

SmartCity5

COMENTARII la Acord 0/2008

Momentan nu exista niciun comentariu la Acord 0 din 2008
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu