Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Raport Nr.330 din 06.02.2012

privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Naţional Liberal - Organizaţia Judeţeană Ilfov
ACT EMIS DE: Autoritatea Electorala Permanenta
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 125 din 21 februarie 2012

SmartCity1

În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1) şi art. 36 alin. (1), (5) şi (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu completările ulterioare, şi cu Planul de control pe anul 2011, aprobat de preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 31 octombrie-14 noiembrie 2011 sa efectuat controlul finanţării Partidului Naţional Liberal - Organizaţia Judeţeană Ilfov, pentru anul 2010.I. Constatări:Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat că veniturile Partidului Naţional Liberal - Organizaţia Judeţeană Ilfov au fost obţinute din cotizaţiile membrilor de partid în sumă de 118.446,00 lei, donaţii în sumă de 36.920,02 lei şi dobânzi bancare în sumă de 20,02 lei.Echipei de control i-au fost puse la dispoziţie documente aferentei perioadei septembrie-decembrie 2010.Pentru documentele aferente perioadei ianuarie -august 2010, Organizaţia Judeţeană Ilfov a Partidului Naţional Liberal a înaintat Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov Adresa oficială nr. 18 din 11 ianuarie 2011 prin care se reclamă faptul că la data încheierii mandatului de trezorier de către domnul Oancea Marius, acesta nu a predat către conducerea Organizaţiei Judeţene Ilfov toate documentele contabile aferente anului 2010.Având în vedere acest aspect, controlorii financiari au suspendat acţiunea de control până la soluţionarea urmăririi demarate de către organele de poliţie.Partidul Naţional Liberal - Organizaţia Judeţeană Ilfov a încălcat art. 3 alin. (3) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu completările ulterioare. Ca urmarea a acestei abateri, Partidul Naţional Liberal - Organizaţia Judeţeană Ilfov a fost sancţionat contravenţional cu avertisment verbal.II. Recomandări:reconstituirea documentelor financiar-contabile lipsă şi întocmirea registrelor contabile obligatorii în conformitate cu prevederile legale în vigoare;

utilizarea formularelor pentru cotizaţii, donaţii, alte venituri şi subvenţii de la bugetul de stat conform Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 749/2007, cu modificările ulterioare;

întocmirea situaţiilor ce trebuie înaintate Autorităţii Electorale Permanente, conform prevederilor legale.

SmartCity5

COMENTARII la Raport 330/2012

Momentan nu exista niciun comentariu la Raport 330 din 2012
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks

ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com

ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Raport 330/2012
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu