Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

ORDIN Nr

ORDIN   Nr. 841 din 10 iulie 2006

pentru aprobarea regulamentului de organizare si functionare, statutului, structurii organizatorice, statului de functii si a structurii de personal ale Scolii Nationale de Sanatate Publica si Management Sanitar

ACT EMIS DE: MINISTERUL SANATATII

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 680 din 8 august 2006



In temeiul prevederilor art. 686 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, titlul XVI „Infiinţarea, organizarea şi funcţionarea Şcolii Naţionale de Sănătate Publică şi Management Sanitar", ale Hotărârii Guvernului nr. 862/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii Publice, ale Hotărârii Guvernului nr. 223/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, cu modificările ulterioare, şi ale titlului VIII „Asigurările sociale de sănătate" din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii,

ministrul sănătăţii publice, ministrul educaţiei şi cercetării şi preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate emit următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare al Şcolii Naţionale de Sănătate Publică şi Management Sanitar, prevăzut în anexa nr. 1.

Art. 2. - Se aprobă Statutul Şcolii Naţionale de Sănătate Publică şi Management Sanitar, prevăzut în anexa nr. 2.

Art. 3. - Se aprobă Structura organizatorică a Şcolii Naţionale de Sănătate Publică şi Management Sanitar, prevăzută în anexa nr. 3.

Art. 4. - Se aprobă Statul de funcţii şi structura de personal ale Şcolii Naţionale de Sănătate Publică şi Management Sanitar, prevăzute în anexa nr. 4.

Art. 5. - Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 6. - Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României,Partea I.

Ministrul sănătăţii publice,

Gheorghe Eugen Nicolăescu

Ministrul educaţiei şi cercetării,

Mihail Hărdău

Preşedintele Casei Naţionale

de Asigurări de Sănătate,

Cristian Vlădescu

ANEXA Nr. 1

REGULAMENT

de organizare şi funcţionare al Şcolii Naţionale de Sănătate Publică şi Management Sanitar

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

Art. 1. - Şcoala Naţională de Sănătate Publică şi Management Sanitar, denumită în continuare SNSPMS, este organizată şi funcţionează potrivit prevederilor Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, titlul XVI, şi ale prezentului regulament.

Art. 2. - (1) SNSPMS este persoană juridică română, instituţie publică finanţată integral din venituri proprii şi funcţionează în coordonarea Ministerului Sănătăţii Publice.

(2)   SNSPMS este autorizată provizoriu pe o perioadă de 5 ani, perioadă în care se vor face demersurile necesare acreditării, conform normelor Consiliului Naţional de Evaluare Academică şi Acreditare.

(3)   In perioada când funcţionează în regim de autorizare provizorie, SNSPMS este îndreptăţită, în condiţiile reglementărilor în vigoare, să organizeze cursuri, inclusiv de nivel universitar şi postuniversitar, şi să certifice competenţe manageriale în domeniul sanitar.

Art. 3. - SNSPMS are sediul în municipiul Bucureşti, Str. Vaselor nr. 31, sectorul 2.

CAPITOLUL II

Scopul şi obiectul de activitate

Art. 4. - SNSPMS este instituţia specializată care asigură elaborarea şi certificarea standardelor de competenţă managerială, pregătirea prin cursuri, în principal, în domeniul sănătăţii publice, administraţiei şi managementului sanitar, desfăşoară activităţi de cercetare ştiinţifică, de promovare a sănătăţii, având rolul de for tehnic şi profesional al Ministerului Sănătăţii Publice, pentru elaborarea propunerilor de strategii specifice sănătăţii publice, şi asigură acordarea asistenţei tehnice în domeniul sănătăţii publice şi private şi al managementului de sănătate.

Art. 5. - SNSPMS are următoarele obiecte de activitate:

1.  elaborarea standardelor şi a metodologiei de formare, perfecţionare şi certificare a competenţelor manageriale în domeniul sanitar;

2.   corelarea şi integrarea standardelor naţionale de competenţă managerială în domeniul sanitar cu standardele şi bunele practici din Uniunea Europeană;

3.   organizarea şi desfăşurarea de cursuri în domeniul sănătăţii publice, promovării sănătăţii, administraţiei şi al managementului sanitar şi perfecţionarea personalului cu studii superioare, precum şi a celui cu studii medii şi postliceale, cu precădere din domeniul sanitar;

4.   organizarea şi desfăşurarea cursurilor de atestat, cursurilor de scurtă durată şi a altor cursuri specifice din domeniul sănătăţii publice, promovării sănătăţii, managementului sanitar, cu precădere pentru personalul ce lucrează în domeniul sanitar, inclusiv în administraţia publică sanitară şi comunitară;

5.      organizarea şi desfăşurarea de cursuri universitare/postuniversitare de masterat, inclusiv în parteneriat cu instituţii de profil naţionale şi internaţionale;

6.   formarea şi perfecţionarea funcţionarilor publici din sistemul sanitar şi al asigurărilor sociale de sănătate;

7.   desfăşurarea de activităţi de cercetare-dezvoltare în domeniul sănătăţii publice şi private, al promovării sănătăţii şi al managementului în sănătate;

8.   desfăşurarea de activităţi aferente programelor naţionale de sănătate şi activităţi de analiză, evaluare şi monitorizare a serviciilor de sănătate decontate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate;

9.   acordarea asistenţei tehnice în domeniul sănătăţii publice şi private, al promovării sănătăţii şi al managementului serviciilor de sănătate;

10.   realizarea altor activităţi specifice din domeniul sănătăţii publice şi al managementului sanitar, precum: efectuarea de studii şi aplicaţii pentru evaluarea şi eficientizarea performanţelor sistemului de sănătate sau a altor documentări, analize şi proiecte pentru sprijinirea procesului de reformă în contextul integrării europene;

11.  asigurarea asistenţei tehnice şi metodologice pentru organizarea şi coordonarea activităţilor şi serviciilor în domeniul sănătăţii mintale;

12.   asigurarea sprijinului tehnic şi metodologic pentru Comisia interdepartamentală pentru asistenţă medicală comunitară, denumită în continuare Comisia, prin Unitatea de management al programelor de asistenţă medicală comunitară din structura sa, desfăşurând, după caz, activităţi de cercetare specifice programelor naţionale de asistenţă medicală comunitară;

13.   desfăşurarea de activităţi de editare şi tipărire a publicaţiilor de specialitate:

-   Revista „Management în sănătate";

-   publicaţii metodologice şi tehnice de specialitate în domeniile de competenţă ale SNSPMS;

14.  alte activităţi conexe:

-   realizarea cu forţe proprii şi/sau prin cooperare naţională şi internaţională de instrumente de analiză şi evaluare în domeniul sănătăţii publice şi al managementului sanitar;

-   efectuarea directă de activităţi de import-export, legate de realizarea şi dezvoltarea activităţilor prevăzute în obiectele sale de activitate;

-   elaborarea de standarde referitoare la calitatea produselor si serviciilor ce intră în sfera de activitate a SNSPMS.

Art. 6. - Pentru realizarea obiectelor sale de activitate, SNSPMS are următoarele atribuţii principale:

a)   asigură orientarea activităţilor de formare, cercetare-dezvoltare, asistenţă tehnică, în funcţie de:

-   nevoile sănătăţii publice, perspectiva promovării sănătăţii şi modelele eficiente de management în sistemul sanitar, ce reies din studiile proprii şi din programele elaborate de Ministerul Sănătăţii Publice;

-   programele naţionale de cercetare ale Ministerului Educaţiei şi Cercetării, Academiei Române şi Academiei de Ştiinţe Medicale;

-   nevoile de dezvoltare ale SNSPMS şi de aliniere la nivelul ştiinţific mondial;

-  necesităţile de integrare în sistemul de formare şi de cercetare al Uniunii Europene;

b)   participă la procesul de educaţie medicală şi perfecţionare postuniversitară în domeniul sănătăţii publice şi al managementului sanitar, desfăşurând, după caz, şi următoarele activităţi:

-   organizarea de manifestări ştiinţifice naţionale sau internaţionale în domeniul sănătăţii publice, al promovării sănătăţii şi al managementului sanitar;

-   organizarea unui sistem de documentare ştiinţifică, inclusiv accesul la servicii internaţionale specializate de documentare-informare ştiinţifică;

c)   desfăşoară activităţi de formare şi învăţământ, conform obiectelor sale de activitate, eliberând, după caz, în baza prevederilor legale, certificate sau diplome de absolvire;

d)   evaluează nevoile de formare şi perfecţionare în domeniul sănătăţii publice, al promovării sănătăţii şi al managementului sanitar şi elaborează oferta educaţională;

e)    implementează un sistem de monitorizare şi asigurare a calităţii programelor de formare;

f)   desfăşoară activităţi de cercetare-dezvoltare în domeniul sănătăţii publice şi private, al promovării sănătăţii şi al managementului în sănătate;

g)  acordă asistenţă tehnică în domeniul sănătăţii publice şi private, al promovării sănătăţii şi al managementului serviciilor de sănătate;

h) efectuează studii descriptive de analiză a evoluţiei temporale şi a distribuţiei indicatorilor stării de sănătate şi de evaluare a serviciilor de sănătate;

i) efectuează studii de cercetare (elaborează designul de cercetare, eşantionează, culege date, prelucrează şi interpretează) pentru fundamentarea programelor de promovare a sănătăţii, inclusiv campanii de informare, educare, comunicare (IEC) şi studii de evaluare a acestora;

j) realizează instrumente de analiză şi evaluare în domeniul sănătăţii publice, al promovării sănătăţii şi al managementului sanitar;

k) evaluează programele de sănătate la nivelul populaţiei şi al furnizorilor de servicii de sănătate;

l) evaluează activităţile furnizorilor de servicii de sănătate şi dezvoltă metode de alocare optimă a resurselor;

m) măsoară şi evaluează calitatea serviciilor medicale, inclusiv investigarea satisfacţiei pacienţilor şi a furnizorilor de servicii medicale;

n) stabileşte criteriile de ordonare şi ierarhizare a problemelor de sănătate şi a celor din domeniul furnizării serviciilor de sănătate;

o) evaluează activitatea clinică a spitalelor, pe baza datelor privind pacienţii externaţi, şi sprijină spitalele pentru utilizarea acestor date în scopul creşterii eficienţei şi calităţii serviciilor furnizate;

p) analizează, validează şi îmbunătăţeşte sistemul de clasificare a pacienţilor pe grupe de diagnostice, din punct de vedere clinic şi al consumului de resurse;

q) analizează, validează şi îmbunătăţeşte valorile relative asociate grupelor de diagnostice;

r) analizează şi evaluează activităţile furnizorilor de servicii de sănătate, pe baza datelor la nivel de pacient, procesează şi analizează datele privind activitatea furnizorilor de servicii de sănătate pentru diverse programe, studii şi cercetări;

s) dezvoltă criterii de performanţă şi de calitate pentru furnizorii de servicii de sănătate şi colectează electronic date privind pacienţii externaţi, clasifică pacienţii externaţi pe grupe de diagnostice, monitorizează activităţile spitalelor, pe baza datelor clinice raportate, calculează costurile şi valorile relative privind grupele de diagnostice, propune variante alternative privind tarifele pe grupe de diagnostice;

t) asigură servicii specifice, pe baza contractelor încheiate cu casele de asigurări de sănătate;

u) încheie contracte, în calitate de furnizor de servicii de formare, cercetare ştiinţifică şi altele, cu organisme naţionale şi internaţionale abilitate în acest sens, cu respectarea prevederilor legale;

v) are următoarele atribuţii referitoare la promovarea, monitorizarea şi evaluarea activităţilor din domeniul sănătăţii mintale:

-   acordă consultanţă şi asistenţă tehnică în domeniul politicilor de sănătate mintală;

-    asigură consultanţă şi asistenţă tehnică în dezvoltarea noilor servicii de sănătate mintală;

-   acordă consultanţă şi asistenţă tehnică în formarea personalului care lucrează în reţeaua naţională de sănătate mintală;

-   dezvoltă competenţe în organizarea şi conducerea serviciilor de sănătate mintală;

-   organizează elaborarea şi diseminarea ghidurilor de practică în domeniul sănătăţii mintale;

-   asigură colectarea datelor în domeniul sănătăţii mintale şi evaluează serviciile de sănătate mintală;

-  realizează şi întreţine Registrul naţional de psihiatrie;

w)   iniţiază  şi   încheie   convenţii   de   cooperare   şi colaborare în domeniul învăţământului, cercetării ştiinţifice, promovării şi altele cu instituţii şi organizaţii naţionale şi internaţionale în domeniile sale de activitate;

x) asigură asistenţă tehnică de profil, în vederea experimentării şi aplicării tehnicilor şi studiilor elaborate, şi execută lucrări de consultanţă tehnică pentru instituţiile sau organizaţiile de profil interesate, corespunzător domeniilor sale de activitate;

y) furnizează servicii din domeniile sale de activitate oricăror beneficiari interesaţi;

z) în domeniul asistenţei medicale comunitare, SNSPMS, prin structura specializată Unitatea de management al programelor de asistenţă medicală comunitară, are următoarele atribuţii:

-   acordă consultanţă şi asistenţă tehnică în domeniul evaluării nevoilor, stabilirii priorităţilor, modalităţilor de finanţare, implementare a politicilor de asistenţă medicală comunitară integrată şi în organizarea şi funcţionarea asistenţei medicale comunitare pentru evaluarea nevoilor medicale ale comunităţii şi stabilirea priorităţilor de acţiune; implementează politicile de asistenţă medicală comunitară integrată şi monitorizează procesul de implementare;

-   elaborează, în colaborare cu Ministerul Sănătăţii Publice, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap, autorităţile de sănătate publică, direcţiile judeţene de muncă şi solidaritate socială, organizaţiile neguvernamentale, autorităţile publice locale, programe strategice şi de intervenţii prioritare, la nivel naţional, judeţean şi local, în vederea realizării Strategiei naţionale şi a Listei de priorităţi în domeniul asistenţei medicale comunitare; sprijină organizarea de dezbateri publice pe marginea acestei strategii la diferite niveluri;

-    acordă asistenţă tehnică pentru evaluarea şi monitorizarea programelor şi intervenţiilor existente în domeniu, la cererea Comisiei sau a oricăruia dintre ministerele implicate, inclusiv din punctul de vedere al eficienţei utilizării fondurilor;

-  facilitează elaborarea unui cadru pentru colectarea şi prelucrarea de date din sfera sănătăţii publice şi promovării sănătăţii, asistenţei medicale, asistenţei medico-sociale şi a asistenţei sociale în comunitate;

-  contribuie la crearea unui cadru pentru monitorizarea şi evaluarea serviciilor şi programelor naţionale şi locale de sănătate, cu predilecţie a componentei lor ce se referă la veriga asistenţei medicale comunitare;

-   iniţiază şi participă la realizarea de ghiduri şi standarde de practică a asistenţei medicale comunitare;

-   contribuie la formarea personalului care lucrează în reţeaua de asistenţă medicală comunitară integrată;

-   identifică, elaborează şi propune programe specifice de educaţie pentru sănătate şi pentru adoptarea unui stil de viaţă sănătos la nivelul diferitelor comunităţi, programe specifice de prevenire şi profilaxie primară, secundară şi terţiară şi de recuperare medico-socială şi programe specifice de consiliere medico-socială, servicii de îngrijiri la domiciliu pentru persoane cu risc crescut (gravide, nou-născuţi, bolnavi cronici, bătrâni, neasiguraţi, victime ale violenţei domestice, copii din familii dezorganizate, persoane cu probleme de sănătate mintală, alcoolism etc);

aa) asigură dezvoltarea profesională a specialiştilor angajaţi ai SNSPMS, pentru îmbunătăţirea calităţii activităţilor, serviciilor şi performanţelor;

bb) evaluează periodic stadiul de realizare a programelor de cercetare, precum şi a celorlalte activităţi desfăşurate;

cc) urmăreşte şi sprijină, din punct de vedere oganizatoric şi material, difuzarea şi promovarea rezultatelor ştiinţifice proprii în circuitul ştiinţific naţional şi internaţional;

dd) asigură, conform prevederilor legale, protecţia rezultatelor ştiinţifice brevetabile;

ee) urmăreşte asigurarea corelării acţiunilor de specializare şi promovare a personalului propriu cu necesităţile dezvoltării programelor de cercetare ale SNSPMS;

ff) pregăteşte, negociază şi contractează întreaga gamă de servicii furnizate;

gg) fundamentează cheltuielile de funcţionare, negociază şi stabileşte taxe, tarife şi preţuri pentru serviciile şi produsele furnizate;

hh) iniţiază şi încheie acţiuni de cooperare tehnică cu firme sau instituţii din ţară sau din străinătate, pentru realizarea de instrumente de analiză şi evaluare în domeniul sănătăţii publice şi al managementului sanitar;

ii) coordonează şi asigură, cu forţe proprii sau împreună cu terţi, realizarea tuturor lucrărilor de întreţinere şi reparaţii ale echipamentelor din dotare, în vederea realizării activităţilor de învăţământ, cercetare, asistenţă tehnică la parametrii de calitate corespunzători;

jj) stabileşte şi răspunde de aplicarea măsurilor pentru protecţia produselor, a mediului înconjurător, precum şi a măsurilor de protecţie şi securitate în muncă;

kk) urmăreşte şi verifică modul de realizare a lucrărilor de investiţii, în vederea respectării proiectelor de execuţie, şi asigură condiţiile de punere în funcţiune a acestora;

ll) efectuează după caz, importul sau achiziţia de echipamente, piese de schimb, materiale consumabile, tehnologii sau licenţe necesare pentru realizarea obiectelor sale de activitate;

mm) asigură dezvoltarea aplicaţiilor informatice în toate sectoarele de activitate, pentru luarea de decizii operative în domeniul organizatoric şi tehnico-economic, precum şi pentru susţinerea documentării învăţământului şi cercetării ştiinţifice;

nn) urmăreşte implementarea sistemului de protecţie a informaţiilor clasificate, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, corespunzător cu domeniile sale de activitate;

oo) asigură funcţionarea unui sistem de protecţie a persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;

pp) utilizează cu eficienţă resursele umane şi materiale în vederea realizării obiectivelor stabilite pentru fiecare etapă;

qq) asigură respectarea disciplinei muncii, respectarea atribuţiilor de serviciu şi a prevederilor legale de către întregul personal;

rr) elaborează documentaţiile necesare pentru obţinerea unor credite şi a altor surse de finanţare, potrivit prevederilor legale;

ss) realizează programarea şi executarea activităţii economico-financiare, întocmirea proiectelor de bugete, analiza execuţiei acestora, întocmeşte bilanţul contabil şi stabileşte destinaţia veniturilor încasate conform prevederilor legale;

tt) organizează inventarierea patrimoniului propriu şi valorifică, conform legii, rezultatele acestei activităţi;

uu) promovează şi asigură dezvoltarea şi funcţionalitatea bibliotecii de specialitate, ca bază de informare şi documentare pentru salariaţii proprii şi cursanţi;

vv) asigură dezvoltarea şi funcţionarea pe baze economice a propriei edituri.

CAPITOLUL III

Patrimoniul

Art. 7. - (1) Patrimoniul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Sănătate Bucureşti s-a transferat la SNSPMS şi s-a preluat pe bază de protocol de predare-preluare, pe baza datelor din bilanţul contabil întocmit la data de 31 decembrie 2005, actualizat potrivit prevederilor legale, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prevederilor Legii nr. 95/2006 (titlul XVI).

(2)   Imobilul compus din construcţiile, anexele şi terenul aferent, situate în municipiul Bucureşti, Str. Vaselor nr. 31, sectorul 2, în care a funcţionat Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Sănătate Bucureşti, trec în administrarea SNSPMS.

(3)   Activul şi pasivul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Sănătate Bucureşti s-au preluat pe bază de protocol de predare-preluare de către SNSPMS, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prevederilor Legii nr. 95/2006 (titlul XVI).

(4)   SNSPMS preia toate drepturile şi este ţinută de toate obligaţiile Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Sănătate Bucureşti, potrivit reglementărilor legale şi contractuale.

(5)   SNSPMS administrează bunurile proprietate publică şi privată a statului, precum şi alte bunuri dobândite în condiţiile legii.

(6)   Bunurile proprietate publică aflate în administrarea SNSPMS, precum şi cele dobândite din fonduri publice se evidenţiază distinct în patrimoniul acesteia.

(7)   Rezultatele cercetărilor concretizate în active corporale şi necorporale, efectuate şi finalizate din fonduri publice sau din alte fonduri, sunt bunuri dobândite cu titlu de proprietate sau în administrare, după caz, de către SNSPMS sau de Ministerul Sănătăţii Publice, dacă prin contracte nu se prevede altfel, şi se înregistrează în evidenţa contabilă.

(8)   In exercitarea drepturilor sale SNSPMS deţine şi foloseşte bunurile aflate în patrimoniul său şi, după caz, dispune de acestea, în condiţiile legii, în scopul realizării obiectelor sale de activitate, şi beneficiază de rezultatele utilizării acestora.

(9)   Patrimoniul SNSPMS poate fi modificat conform prevederilor legale în vigoare.

(10)   Ministerul Sănătăţii Publice, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, împreună cu ministerele de profil, vor dispune măsurile corespunzătoare pentru asigurarea sediilor şi a bazei materiale necesare SNSPMS.

CAPITOLUL IV

Structura organizatorică şi funcţională

Art. 8. - SNSPMS are în structura sa următoarele structuri funcţionale principale:

a)   Centrul de formare postuniversitară în domeniul sănătăţii publice, administraţiei şi managementului serviciilor de sănătate;

b)   Centrul de management al serviciilor de sănătate;

c)   Centrul de cercetare şi evaluare a serviciilor de sănătate;

d)  Centrul Naţional de Promovare a Sănătăţii;

e)  Centrul Naţional de Sănătate Mintală;

f)  Departamentul de sănătate publică şi management al serviciilor de sănătate pentru persoane cu studii medii şi postliceale din domeniul sănătăţii publice şi private.

Art. 9. - Pentru realizarea obiectelor lor de activitate, structurile funcţionale au următoarele atribuţii principale:

a) Centrul de formare postuniversitară în domeniul sănătăţii publice, administraţiei şi managementului serviciilor de sănătate:

1.    asigură orientarea activităţilor de formare şi perfecţionare şi acordă, după caz, asistenţă tehnică în funcţie de:

-   nevoile sănătăţii publice, perspectiva promovării sănătăţii, rezultatele studiilor proprii şi programele elaborate de Ministerul Sănătăţii Publice şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, precum şi de nevoile de formare ale altor instituţii;

-   programele naţionale de cercetare ale Ministerului Educaţiei şi Cercetării, Academiei Române şi Academiei de Ştiinţe Medicale;

-   nevoile de dezvoltare ale SNSPMS şi de aliniere la nivelul ştiinţific mondial;

-     necesităţile de integrare în sistemul de formare/perfecţionare şi de cercetare al Uniunii Europene;

2.   desfăşoară activităţi de formare/perfecţionare şi învăţământ, conform obiectelor sale de activitate, desfăşurând, după caz, şi următoarele activităţi:

-   organizarea de manifestări ştiinţifice naţionale sau internaţionale în domeniul sănătăţii publice, promovării sănătăţii şi managementului sanitar;

-  organizarea unui sistem de documentare profesională şi ştiinţifică, inclusiv accesul la servicii internaţionale specializate de documentare-informare ştiinţifică;

3.   evaluează nevoile de formare şi perfecţionare în domeniul sănătăţii publice, promovării sănătăţii şi al managementului sanitar şi elaborează oferta educaţională;

4.  elaborează şi implementează un sistem de asigurare a calităţii programelor de formare/perfecţionare şi a activităţii pedagogice şi de evaluare a participanţilor la formele de pregătire;

5.  elaborează curricula/programa de învăţământ, potrivit specificului domeniului de pregătire şi duratei programului de formare/perfecţionare;

6.   iniţiază şi elaborează convenţii de cooperare şi colaborare în domeniul învăţământului cu instituţii şi organizaţii naţionale şi internaţionale în domeniile sale de activitate;

7.   asigură furnizarea de servicii, din domeniile sale de activitate, oricăror beneficiari interesaţi şi iniţiază procesele de afiliere la instituţii şi organizaţii sau asociaţii internaţionale de profil;

8.  asigură dezvoltarea aplicaţiilor informatice în sectorul propriu de activitate, pentru luarea de decizii operative în domeniul specific de activitate, precum şi pentru susţinerea documentării activităţii de formare;

9.   urmăreşte implementarea sistemului de protecţie a informaţiilor clasificate, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, corespunzător cu domeniile sale de activitate;

10.   utilizează cu eficienţă resursele umane şi materiale în vederea realizării obiectivelor stabilite pentru fiecare etapă;

b)  Centrul de management al serviciilor de sănătate:

1.   iniţiază şi elaborează convenţii de cooperare şi colaborare cu instituţii şi organizaţii naţionale şi internaţionale în domeniile sale de activitate;

2.   asigură asistenţă tehnică de profil, în vederea experimentării şi aplicării tehnicilor şi studiilor elaborate, şi execută lucrări de consultanţă tehnică pentru instituţiile sau organizaţiile de profil interesate, corespunzător domeniilor sale de activitate;

3.   asigură furnizarea de servicii, din domeniile sale de activitate, oricăror beneficiari interesaţi;

4.  evaluează periodic stadiul de realizare a programelor de cercetare, precum şi a celorlalte activităţi desfăşurate;

5.   asigură, conform prevederilor legale, protecţia rezultatelor ştiinţifice brevetabile;

6.  asigură dezvoltarea aplicaţiilor informatice în vederea susţinerii realizării unei documentări eficiente şi operative necesare în domeniul său de activitate;

7.   urmăreşte implementarea sistemului de protecţie a informaţiilor clasificate, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, corespunzător cu domeniile sale de activitate;

8.  utilizează cu eficienţă resursele umane şi materiale în vederea realizării obiectivelor stabilite pentru fiecare etapă;

9.   iniţiază şi participă la încheierea convenţiilor de cooperare şi colaborare, în domeniile proprii de activitate, cu instituţii şi organizaţii naţionale şi internaţionale;

10.   asigură încheierea de contracte, în calitate de furnizor de cercetare ştiinţifică şi altele, cu organisme naţionale şi internaţionale abilitate în acest sens, cu respectarea prevederilor legale;

c)  Centrul de cercetare şi evaluare a serviciilor de sănătate:

1.  desfăşoară  activităţi  de cercetare-dezvoltare  şi acordare a asistenţei tehnice necesare în domeniul sănătăţii publice şi private şi al managementului serviciilor de sănătate, urmărind, după caz, şi realizarea următoarelor activităţi:

-  evaluarea activităţii furnizorilor de servicii de sănătate şi dezvoltarea unor metode de alocare optimă a resurselor;

-   efectuarea unor studii descriptive de analiză a evoluţiei temporale şi a distribuţiei indicatorilor stării de sănătate şi de evaluare a serviciilor de sănătate;

-    evaluarea programelor de sănătate la nivelul populaţiei şi al furnizorilor de servicii de sănătate;

-   realizarea de instrumente de analiză şi evaluare în managementul sanitar;

-   evaluarea calităţii serviciilor medicale, inclusiv investigarea satisfacţiei pacienţilor şi a furnizorilor de servicii medicale;

-   stabilirea criteriilor de ordonare şi ierarhizare a problemelor de sănătate şi a celor din domeniul furnizării serviciilor de sănătate;

-   evaluarea activităţii clinice a spitalelor, pe baza datelor privind pacienţii externaţi, şi sprijinirea spitalelor pentru utilizarea acestor date în scopul creşterii eficienţei şi calităţii serviciilor furnizate;

-   analizarea, validarea şi îmbunătăţirea sistemului de clasificare a pacienţilor pe grupe de diagnostice, din punct de vedere clinic şi al consumului de resurse;

-   procesarea şi analizarea datelor privind activitatea furnizorilor de servicii de sănătate, pentru diverse programe, studii şi cercetări;

-   dezvoltarea criteriilor de performanţă şi de calitate pentru furnizorii de servicii de sănătate;

-   colectarea electronică a datelor privind pacienţii externaţi, validarea şi clasificarea pacienţilor externaţi pe grupe de diagnostice, monitorizarea activităţii spitalelor pe baza datelor clinice raportate;

-  calcularea de costuri şi valori relative privind grupele de diagnostice;

-     propunerea de variante alternative privind metodologia de calculare a tarifelor pe caz ponderat pentru spitale;

-   propuneri de ajustare a finanţării bazate pe caz pentru spitale;

-   asigurarea de servicii specifice pe baza contractelor încheiate cu casele de asigurări de sănătate;

2.   asigură asistenţă tehnică de profil, în vederea experimentării şi aplicării tehnicilor şi studiilor elaborate, execută lucrări de consultanţă tehnică pentru instituţiile sau organizaţiile de profil interesate şi asigură formarea prin cursuri a specialiştilor din unităţile sanitare, corespunzător domeniilor sale de activitate;

3.   asigură furnizarea de servicii din domeniile sale de activitate oricăror beneficiari interesaţi;

4.  evaluează periodic stadiul de realizare a programelor de cercetare, precum şi a celorlalte activităţi desfăşurate;

5.    urmăreşte şi sprijină, din punct de vedere organizatoric şi material, difuzarea şi promovarea rezultatelor ştiinţifice proprii în circuitul ştiinţific naţional şi internaţional;

6.   iniţiază şi încheie acţiuni de cooperare tehnică cu firme sau instituţii din ţară sau din străinătate, pentru realizarea de instrumente de analiză şi evaluare în domeniul sănătăţii publice şi al managementului sanitar;

7.  asigură dezvoltarea aplicaţiilor informatice în sectorul propriu de activitate, pentru luarea de decizii operative în domeniul organizatoric şi tehnico-economic, precum şi pentru susţinerea documentării învăţământului şi cercetării ştiinţifice;

8.   urmăreşte implementarea sistemului de protecţie a informaţiilor clasificate, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, corespunzător cu domeniile sale de activitate;

9.  utilizează cu eficienţă resursele umane şi materiale în vederea realizării obiectivelor stabilite pentru fiecare etapă;

10.   iniţiază şi participă la încheierea convenţiilor de cooperare şi colaborare în domeniile proprii de activitate cu instituţii şi organizaţii naţionale şi internaţionale;

d) Centrul Naţional de Promovare a Sănătăţii:

1.   iniţiază şi elaborează convenţii de cooperare şi colaborare cu instituţii şi organizaţii naţionale şi internaţionale în domeniile sale de activitate, participă la realizarea de parteneriate şi mediază relaţii între parteneri;

2.   contribuie la dezvoltarea sistemului de politici de promovare a sănătăţii şi educaţie pentru sănătate, cu precădere referitoare la reţeaua naţională de promovare a sănătăţii şi asistenţă comunitară;

3.     stabileşte priorităţile pentru implementarea programelor, inclusiv campanii IEC, şi a activităţilor în domeniul său de activitate;

4.   desfăşoară activităţi de cercetare fundamentală şi aplicată (evaluare) pentru a furniza evidenţe în scopul fundamentării programelor, inclusiv campanii IEC, a politicilor de dezvoltare şi strategie în domeniul promovării sănătăţii, inclusiv educaţie pentru sănătate;

5.  avizează elaborarea, implementarea şi managementul programelor de promovare a sănătăţii, inclusiv educaţie pentru sănătate şi campanii IEC, pentru a transpune în practică programele şi strategia Ministerului Sănătăţii Publice, în special prin reţeaua naţională de promovare a sănătăţii şi asistenţă medicală comunitară;

6.  elaborează ghiduri de practică, criterii de eficienţă şi principii etice, precum şi alte materiale metodologice utile în desfăşurarea activităţii profesionale în domeniul specific;

7.   monitorizează şi supraveghează programe, inclusiv campanii IEC şi activităţi de promovare a sănătăţii, educaţie pentru sănătate, în special cele derulate prin reţeaua naţională de promovare a sănătăţii desfăşurate la nivel naţional şi local;

8.   dezvoltă capacitatea şi competenţa profesională a persoanelor cu atribuţii în promovarea sănătăţii, inclusiv educaţie pentru sănătate, din orice domeniu de activitate, prin educaţie şi formare profesională;

9.   elaborează programe care orientează şi sprijină activităţile de promovare, protejare şi menţinere a sănătăţii populaţiei; derulează programe, inclusiv campanii IEC, şi activităţi de interes naţional şi experimental în domeniul specific de activitate;

10.   oferă consultanţă şi asistenţă tehnică instituţiilor şi organizaţiilor guvernamentale şi neguvernamentale care desfăşoară activităţi şi programe de promovare a sănătăţii, inclusiv educaţie pentru sănătate şi campanii IEC;

11.   iniţiază şi organizează activităţile comitetelor de consultanţă, seminarii, întâlniri de lucru, conferinţe în domeniile sale de activitate;

12.  dezvoltă şi actualizează baze de informaţii, baze de date şi diseminează informaţii şi rezultatele cercetărilor din studii şi publicaţii naţionale şi internaţionale;

13.    evaluează periodic stadiul de realizare a programelor de promovare a sănătăţii, precum şi a celorlalte activităţi desfăşurate;

14.  asigură dezvoltarea aplicaţiilor informatice în sectorul propriu de activitate;

15.   urmăreşte implementarea sistemului de protecţie a informaţiilor clasificate, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, corespunzător cu domeniile sale de activitate;

16.   utilizează cu eficienţă resursele umane şi materiale în vederea realizării obiectivelor stabilite pentru fiecare etapă;

e) Centrul Naţional de Sănătate Mintală:

1.   stabileşte priorităţile în domeniul dezvoltării politicilor de sănătate mintală şi asigură consultanţa şi asistenţa tehnică în domeniul politicilor de sănătate mintală;

2.   stabileşte priorităţile în implementarea programelor specifice în dezvoltarea serviciilor de sănătate mintală şi coordonează acordarea consultanţei şi asistenţei tehnice în dezvoltarea serviciilor de sănătate mintală;

3.   asigură consultanţa şi asistenţa tehnică în formarea personalului care lucrează în reţeaua naţională de sănătate mintală;

4.   organizarea elaborării şi diseminării ghidurilor de practică în domeniul sănătăţii mintale, precum şi dezvoltarea de competenţe în organizarea şi conducerea serviciilor de sănătate mintală;

5.   asigură colectarea, prelucrarea şi interpretarea de date în domeniul sănătăţii mintale;

6.   monitorizarea şi evaluarea serviciilor de sănătate mintală;

7.   realizarea şi întreţinerea Registrului naţional de psihiatrie;

8.  asigură dezvoltarea aplicaţiilor informatice în sectorul propriu de activitate;

9.   iniţiază şi elaborează programe şi campanii IEC în domeniul sănătăţii mintale;

10.   asigură cadrul desfăşurării activităţilor comisiilor consultative ale Ministerului Sănătăţii Publice pentru rezolvarea aspectelor legate de sănătatea mintală;

11.   urmăreşte implementarea sistemului de protecţie a informaţiilor clasificate, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, corespunzător cu domeniile sale de activitate;

12.   utilizează cu eficienţă resursele umane şi materiale în vederea realizării obiectivelor stabilite pentru fiecare etapă;

f) Departamentul de sănătate publică şi management al serviciilor de sănătate pentru persoane cu studii medii şi postliceale din domeniul sănătăţii publice şi private:

1.   asigură orientarea activităţilor de formare şi acordă, după caz, asistenţă tehnică în funcţie de:

-   nevoile sănătăţii publice, reieşite din studii proprii şi din programele elaborate de Ministerul Sănătăţii Publice;

 programele naţionale de cercetare ale Ministerului Educaţiei şi Cercetării, Academiei Române şi Academiei de Ştiinţe Medicale;

-   nevoile de dezvoltare ale SNSPMS şi de aliniere la nivelul ştiinţific mondial;

-  necesităţile de integrare în sistemul de formare şi de cercetare al Uniunii Europene;

2.   desfăşoară activităţi de formare şi învăţământ, conform obiectelor sale de activitate;

3.   evaluează nevoile de formare şi perfecţionare în domeniul sănătăţii publice şi al managementului sanitar şi elaborează oferta educaţională pentru persoanele cu studii medii şi postliceale din domeniul sănătăţii publice şi private;

4.   implementează un sistem de asigurare a calităţii programelor de formare;

5.   furnizează servicii din domeniile sale de activitate oricăror beneficiari interesaţi;

6.  asigură dezvoltarea aplicaţiilor informatice în sectorul propriu de activitate;

7.   urmăreşte implementarea sistemului de protecţie a informaţiilor clasificate, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, corespunzător cu domeniile sale de activitate;

8.  utilizează cu eficienţă resursele umane şi materiale în vederea realizării obiectivelor stabilite pentru fiecare etapă.

CAPITOLUL V

Organele de conducere ale SNSPMS

Art. 10. - (1) Conducerea SNSPMS este asigurată de Consiliul de administraţie, care are în componenţă 7 membri: 2 reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii Publice, 2 reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei şi Cercetării, 2 reprezentanţi ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi directorul general.

(2) Membrii Consiliului de administraţie sunt numiţi prin ordin comun al ministrului sănătăţii publice, ministrului educaţiei şi cercetării şi preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, pentru un mandat de 3 ani.

(3)   Mandatul membrilor Consiliului de administraţie încetează la data expirării termenului de 3 ani, prin revocarea unuia sau a ambilor reprezentanţi, la propunerea uneia dintre persoanele prevăzute la alin. (2), prin demisie sau deces, situaţii care vor necesita promovarea unui ordin comun de modificare a componenţei nominale a Consiliului de administraţie, în condiţiile prevăzute de art. 684 alin. (3) din Legea nr. 95/2006, titlul XVI „Infiinţarea, organizarea şi funcţionarea Şcolii Naţionale de Sănătate Publică şi Management Sanitar".

(4)   Situaţiile care necesită completarea numărului membrilor Consiliului de administraţie vor fi soluţionate în termen de maximum 30 de zile de la data constatării acestora.

(5)  Pentru activitatea desfăşurată, membrii Consiliului de administraţie au dreptul la o indemnizaţie lunară, stabilită de Consiliul de administraţie, în limita a 20% din salariul de bază al directorului general al SNSPMS.

(6)   Preşedintele Consiliului de administraţie este ales prin vot secret, de către membrii Consiliului de administraţie, în prima şedinţă legal constituită.

(7)   Membrii Consiliului de administraţie sunt cetăţeni români şi îşi păstrează calitatea de angajat la instituţia de la care provin şi toate drepturile şi obligaţiile ce derivă din această calitate.

(8)   Membrii Consiliului de administraţie nu pot participa în aceeaşi calitate la alte unităţi cu care SNSPMS are relaţii contractuale sau alte interese concurente.

(9)   Sunt incompatibili cu calitatea de membru al Consiliului de administraţie cei care au suferit condamnări penale şi cei care personal ori soţul sau soţia, copiii ori rudele de până la gradul al doilea inclusiv sunt în acelaşi timp patroni, asociaţi, directori sau deţin alte funcţii de conducere la societăţi comerciale cu capital privat cu acelaşi profil sau cu care SNSPMS se află în relaţii contractuale directe.

(10)   Consiliul de administraţie îşi desfăşoară activitatea în baza regulamentului propriu de funcţionare parte componentă a Statutului SNSPMS.

(11)   Consiliul de administraţie hotărăşte în problemele privind activitatea SNSPMS, cu excepţia celor care, potrivit legii, sunt în competenţa altor organe.

(12)     Membrii Consiliului de administraţie sunt răspunzători, în condiţiile legii, pentru îndeplinirea atribuţiilor ce le revin.

(13)   In primul trimestru al fiecărui an, Consiliul de administraţie redactează un raport privind activitatea desfăşurată în anul precedent şi programul propus pe anul curent, care vor fi prezentate pentru informare ministrului sănătăţii publice, ministrului educaţiei şi cercetării şi preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Art. 11. - (1) Conducerea executivă a SNSPMS este asistată de Comitetul director.

(2)   Comitetul director este coordonat de directorul general al SNSPMS, iar din componenţa sa mai fac parte directorul general adjunct si ceilalţi directori din structura SNSPMS.

(3)    Atribuţiile, responsabilităţile şi competenţele Comitetului director sunt stabilite prin Statutul SNSPMS.

Art. 12. - (1) Activităţile de învăţământ şi cercetare-dezvoltare desfăşurate în cadrul SNSPMS vor fi coordonate de Consiliul ştiinţific şi pedagogic.

(2)   Preşedintele Consiliului ştiinţific şi pedagogic este unul dintre reprezentanţii Ministerului Educaţiei şi Cercetării din Consiliul de administraţie al SNSPMS.

(3)   Atribuţiile şi sarcinile, numărul membrilor, condiţiile necesare pentru a face parte din Consiliul ştiinţific şi pedagogic, componenţa nominală a acestuia, precum şi modul de organizare şi funcţionare vor fi stabilite prin Statutul Consiliului ştiinţific şi pedagogic, care va fi aprobat de Consiliul de administraţie al SNSPMS, în termen de 30 de zile de la constituirea acestuia.

Art. 13. - (1) Conducerea executivă a SNSPMS este asigurată de directorul general, care are calitatea de ordonator de credite.

(2)   Directorul general este numit prin ordin comun al ministrului sănătăţii publice, ministrului educaţiei şi cercetării şi preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, pentru o perioadă de 3 ani, în urma promovării concursului organizat de Consiliul de administraţie al SNSPMS. Până la organizarea concursului, pentru asigurarea continuităţii activităţilor de conducere curentă ale SNSPMS, directorul general este numit prin ordin comun al ministrului sănătăţii publice, ministrului educaţiei şi cercetării şi preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

(3)   Atribuţiile directorului general sunt stabilite prin Statutul SNSPMS.

(4)    Persoana care participă la concursul pentru ocuparea funcţiei de director general al SNSPMS trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

a)  condiţii generale:

-   să aibă cetăţenie română şi domiciliul în România;

-  să aibă capacitatea deplină de exerciţiu;

-  să fie apt din punct de vedere medical;

-  să fie absolvent al Facultăţii de Medicină;

-  să aibă grad profesional de medic primar;

-   să fie absolvent al unor cursuri organizate în domeniul managementului sanitar, cel puţin la nivel de master;

-   să aibă minimum 5 ani experienţă în domeniul de activitate al SNSPMS;

-   să prezinte referinţe profesionale relevante pentru domeniul de activitate;

b)  condiţii specifice:

-   să aibă vechime de minimum 10 ani în funcţii de conducere sau de coordonare a serviciilor medicale;

-  să aibă participări la programe/proiecte de cercetare-dezvoltare;

-  să cunoască cel puţin o limbă străină de circulaţie internaţională;

-   să cunoască legislaţia specifică domeniilor de activitate ale SNSPMS;

-    să aibă participări la conferinţe naţionale şi internaţionale în domeniul sănătăţii;

c)  alte condiţii:

-  să nu aibă antecedente penale;

-  să nu fi fost sancţionat pentru încălcarea dispoziţiilor legale în materie fiscală;

-  să nu deţină părţi sociale sau acţiuni, atât persoana respectivă, cât şi rudele, soţia şi afinii acesteia până la gradul al doilea inclusiv, la o societate comercială cu care SNSPMS este în relaţii contractuale.

(5)   Publicarea şi afişarea anunţului, stabilirea comisiei de concurs şi a secretariatului acesteia, organizarea şi desfăşurarea concursului pentru funcţia de director general al SNSPMS sunt de competenţa Consiliului de administraţie.

CAPITOLUL VI

Bugetul de venituri şi cheltuieli şi administrarea acestuia. Relaţii financiare şi contractuale

Art. 14. - (1) SNSPMS întocmeşte anual bugetul de venituri şi cheltuieli şi bilanţul contabil, potrivit normelor metodologice elaborate de Ministerul Finanţelor Publice.

(2) Bilanţul contabil anual se avizează de Consiliul de administraţie al SNSPMS, se supune spre aprobare Ministerului Sănătăţii Publice, se transmite Ministerului Finanţelor Publice şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.

Art. 15. - (1) Veniturile şi cheltuielile SNSPMS se stabilesc prin bugetul de venituri şi cheltuieli pentru fiecare exerciţiu financiar, asigurându-se corelarea cu contractele încheiate pentru perioada programată.

(2) Bugetul de venituri şi cheltuieli se aprobă de Ministerul Sănătăţii Publice.

Art. 16. - (1) Salariile individuale ale personalului se stabilesc prin negociere, conform reglementărilor cuprinse în contractul colectiv de muncă, în limita fondului total destinat plăţii salariilor, prevăzut în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat, potrivit legii.

(2) Salariul de bază al directorului general se stabileşte prin ordin al ministrului sănătăţii publice, având în vedere propunerile formulate de Consiliul de administraţie al SNSPMS.

Art. 17. - (1) SNSPMS hotărăşte cu privire la investiţiile ce urmează a fi realizate, potrivit obiectului său de activitate, finanţarea efectuându-se din surse proprii şi din credite bancare, în condiţiile legii.

(2)   Execuţia investiţiilor prevăzute se realizează potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice.

(3)   Contractele de credite mai mari de 50.000 lei, în vederea realizării de investiţii de natura celor prevăzute la alin. (1), se încheie cu aprobarea Ministerului Sănătăţii Publice.

Art. 18. - SNSPMS îşi va organiza auditul intern şi controlul financiar preventiv propriu în baza prevederilor legale în vigoare.

Art. 19. - Finanţarea SNSPMS se realizează din venituri proprii, precum şi din donaţii, sponsorizări şi din alte surse, potrivit prevederilor legale.

Art. 20. - (1) Veniturile proprii se realizează pe baza contractelor încheiate cu persoane juridice sau, după caz, fizice.

(2)  Potrivit prevederilor legale în vigoare, SNSPMS este autorizată să contracteze, în sistem direct, cu Ministerul Sănătăţii Publice activităţile aferente programelor naţionale de sănătate finanţate de la bugetul acestui minister, precum şi activităţi de monitorizare şi evaluare a serviciilor de sănătate pe bază de contracte, încheiate în sistem direct, cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, care vor fi decontate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

(3)   Activităţile de contractare prevăzute la alin. (2) se realizează prin negociere directă.

CAPITOLUL VII

Dispoziţii finale

Art. 21. - Litigiile SNSPMS cu persoane fizice sau juridice, care nu au fost soluţionate pe cale amiabilă, sunt supuse spre soluţionare instanţelor judecătoreşti de drept comun, potrivit legii.

Art. 22. - (1) Prezentul regulament se completează, după caz, cu dispoziţiile legale aplicabile instituţiilor de învăţământ şi cercetare-dezvoltare.

(2) Modificările şi, după caz, completările prezentului regulament se pot face, la propunerea Consiliului de administraţie al SNSPMS, prin ordin comun al ministrului sănătăţii publice, ministrului educaţiei şi cercetării şi preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

ANEXA Nr. 2

STATUTUL

Scolii Naţionale de Sănătate Publică si Management Sanitar

SECŢIUNEA I

Misiunea şi cadrul legal al desfăşurării activităţilor Şcolii Naţionale de Sănătate Publică şi Management Sanitar

Art. 1. - Şcoala Naţională de Sănătate Publică şi Management Sanitar are, potrivit prevederilor legale, următoarele roluri fundamentale:

a)   de fundamentare metodologică şi certificare a standardelor de formare şi perfecţionare în domeniul managementului sanitar, prin:

-  elaborarea metodologiei şi a standardelor de formare a competenţelor manageriale în domeniul sanitar;

-   elaborarea şi gestionarea metodologiei de certificare a competenţelor manageriale în domeniul sanitar;

b)   de formare şi perfecţionare a personalului cu studii superioare, precum şi a celui cu studii medii şi postliceale, cu precădere din domeniul sanitar, inclusiv pentru personalul din administraţia publică sanitară, prin:

-   organizarea şi desfăşurarea de cursuri în domeniul sănătăţii publice, administraţiei şi managementului sanitar;

-   organizarea şi desfăşurarea de cursuri universitare de masterat în specializările sănătate publică şi management sanitar, în condiţiile reglementărilor legale în vigoare;

-   organizarea şi desfăşurarea de cursuri pentru funcţionarii publici din sistemul sanitar şi al asigurărilor sociale de sănătate;

c)   este responsabil naţional pentru atestatele de pregătire complementară în managementul serviciilor de sănătate, economie sanitară şi management financiar, precum şi în managementul cabinetului medical şi promovarea sănătăţii;

d)    de evaluare şi eficientizare a performanţelor sistemului de sănătate prin activităţi specifice din domeniul sănătăţii publice şi al managementului sanitar, precum:

-   desfăşurarea de activităţi de cercetare-dezvoltare în domeniul sănătăţii publice şi private şi al managementului sanitar;

-  efectuarea de studii şi aplicaţii, de analize şi proiecte în domeniul sănătăţii publice şi al managementului sanitar, precum şi desfăşurarea de activităţi în domeniul promovării sănătăţii publice.

Art. 2. - (1) Activităţile definite în Statutul Şcolii Naţionale de Sănătate Publică şi Management Sanitar, denumită în continuare SNSPMS, se desfăşoară avându-se în vedere, în principal, prevederile următoarelor acte normative:

a) pentru obiectele de activitate cu specific de învăţământ, de formare şi perfecţionare profesională:

-   Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

-   Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare;

-   Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, titlul XVI „Infiinţarea, organizarea şi funcţionarea Şcolii Naţionale de Sănătate Publică şi Management Sanitar";

-   acte normative emise în aplicarea legilor prevăzute mai sus: hotărâri ale Guvernului, ordine, regulamente etc;

b)  pentru obiectele de activitate din domeniul cercetării-dezvoltării, acordării asistenţei tehnice, promovării sănătăţii, efectuării de studii şi aplicaţii, de analize şi proiecte pentru eficientizarea performanţelor sistemului de sănătate şi sprijinirea procesului de reformă în contextul integrării europene:

-   Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, cu modificările şi completările ulterioare;

-   Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, titlul XVI „Infiinţarea, organizarea şi funcţionarea Şcolii Naţionale de Sănătate Publică şi Management Sanitar";

-   acte normative emise în aplicarea legilor prevăzute mai sus: hotărâri ale Guvernului, ordine, regulamente etc;

c)   pentru asigurarea sprijinului tehnic şi metodologic Comisiei interdepartamentale pentru asistenţă medicală comunitară:

-   Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, titlul V „Asistenţa medicală comunitară" şi titlul XVI „Infiinţarea, organizarea şi funcţionarea Şcolii Naţionale de Sănătate Publică şi Management Sanitar";

-   acte normative emise în aplicarea legilor prevăzute mai sus: hotărâri ale Guvernului, ordine, regulamente etc;

d)   pentru activităţile de editare şi tipărire a publicaţiilor de specialitate, precum şi pentru alte activităţi conexe:

-   Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, titlul V „Asistenţa medicală comunitară" şi titlul XVI „Infiinţarea, organizarea şi funcţionarea Şcolii Naţionale de Sănătate Publică şi Management Sanitar";

-   acte normative emise în aplicarea legilor prevăzute mai sus: hotărâri ale Guvernului, ordine, regulamente etc.

(2) Activităţile definite în Statutul SNSPMS se desfăşoară având în vedere, în principal, prevederile actelor normative prevăzute la alin. (1), la care se adaugă celelalte acte normative aplicabile SNSPMS ca instituţie publică finanţată integral din venituri proprii.

SECŢIUNEA a II-a

Regulamentul Consiliului de administraţie al Şcolii Naţionale de Sănătate Publică şi Management Sanitar

Art. 3. - (1) Consiliul de administraţie se întruneşte, de regulă, o dată pe lună sau ori de câte ori interesele SNSPMS o cer, la convocarea preşedintelui sau la solicitarea a cel puţin o treime din numărul membrilor consiliului de administraţie.

(2) Dezbaterile Consiliului de administraţie sunt conduse de preşedinte.

Art. 4. - (1) Consiliul de administraţie îşi poate desfăşura activitatea în prezenţa a cel puţin două treimi din numărul membrilor săi. Dacă nu este îndeplinită această condiţie, şedinţa Consiliului de administraţie se poate reprograma într-un interval de cel mult 15 zile, având aceeaşi ordine de zi.

(2)   Hotărârile Consiliului de administraţie se iau cu majoritatea voturilor membrilor prezenţi.

(3)  La şedinţele Consiliului de administraţie este invitat, după caz, un reprezentant al salariaţilor SNSPMS.

Art. 5. - Pentru luarea unor decizii vizând probleme complexe, Consiliul de administraţie poate atrage în activitatea de analiză consilieri şi consultanţi din diferite sectoare de activitate. Activitatea acestora va fi recompensată material conform prevederilor legale.

Art. 6. - (1) Membrii Consiliului de administraţie sunt răspunzători, în condiţiile legii, pentru îndeplinirea atribuţiilor ce le revin.

(2)   Membrii Consiliului de administraţie care s-au împotrivit luării unei decizii ce s-a dovedit păgubitoare pentru SNSPMS nu răspund dacă au consemnat expres punctul lor de vedere în registrul de şedinţe al Consiliului de administraţie.

(3)   Membrii Consiliului de administraţie care nu au respectat dispoziţiile art. 6 alin. (2) răspund, potrivit legii, pentru daunele cauzate instituţiei ca urmare a acestui fapt.

Art. 7. - Consiliul de administraţie are, în principal, următoarele atribuţii:

a)  avizează modificarea organigramei, statului de funcţii şi a structurii de personal a SNSPMS, înfiinţarea, desfiinţarea şi comasarea de subunităţi din structura sau din subordinea acesteia;

b)  aprobă planul de învăţământ al SNSPMS;

c)   aprobă procedurile de asigurare internă a calităţii programelor de formare;

d)   aprobă strategia de dezvoltare a SNSPMS, în concordanţă cu strategia generală în domeniul propriu de activitate;

e)   aprobă Statutul Consiliului ştiinţific şi pedagogic, numărul membrilor, componenţa nominală, precum şi condiţiile necesare pentru a face parte din Consiliul ştiinţific şi pedagogic al SNSPMS;

f)   aprobă propunerile Consiliului ştiinţific şi pedagogic, strategia şi programele de cercetare-dezvoltare ale SNSPMS, în concordanţă cu strategia generală în domeniul propriu de activitate;

g)  propune Programul anual de cercetare-dezvoltare, pe care îl înaintează spre aprobare Ministerului Educaţiei şi Cercetării;

h) analizează şi avizează proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli al SNSPMS, care se depune la Ministerul Sănătăţii Publice în vederea aprobării conform reglementărilor legale;

i) analizează, aprobă sau, după caz, propune spre aprobare, potrivit prevederilor legale, investiţiile care urmează a fi realizate de SNSPMS în conformitate cu programele de dezvoltare adoptate, finanţate din surse proprii sau din credite bancare;

j) răspunde pentru modul de administrare a întregului patrimoniu, pentru integritatea acestuia, precum şi pentru modul de utilizare a mijloacelor financiare ale instituţiei, potrivit legii;

k) aprobă taxele şi tarifele pentru produsele şi serviciile furnizate, în conformitate cu dispoziţiile legii, precum şi normativele de cheltuieli privind dotarea cu autoturisme şi consumul de carburanţi, costurile pentru convorbiri telefonice şi nivelul cheltuielilor pentru acţiuni de protocol;

l) aprobă utilizarea disponibilităţilor în valută, în condiţiile legii, precum şi deplasarea personalului în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar;

m) aprobă volumul creditelor bancare contractate şi stabileşte modul de rambursare a acestora, în condiţiile legii;

n) aprobă mandatul directorului general pentru negocierea contractului colectiv de muncă;

o) aprobă regulamentul intern în care vor fi inserate prevederi privind respectarea statutului personalului, disciplinei, protecţiei şi securităţii la locul de muncă;

p) aprobă condiţiile de concurs pentru ocuparea posturilor de directori;

q) aprobă statul de funcţii al SNSPMS, detaliat pe specialităţi;

r) aprobă organizarea şi funcţionarea subunităţilor din structura şi din subordinea SNSPMS;

s) asigură legătura permanentă cu reprezentanţii salariaţilor, pentru rezolvarea operativă a problemelor ce apar, în scopul desfăşurării optime a activităţilor SNSPMS;

t) analizează şi avizează proiectul bilanţului contabil anual şi al situaţiei financiare anuale, care se depune la Ministerul Sănătăţii Publice în vederea aprobării conform reglementărilor legale;

u) analizează şi avizează propunerile de scoatere din funcţiune ale mijloacelor fixe din cadrul SNSPMS;

v) analizează şi avizează propunerile de declasare şi casare a bunurilor materiale de natura obiectelor de inventar din cadrul SNSPMS;

w) organizează concursul pentru ocuparea funcţiei de director general al SNSPMS;

x) aprobă intrarea SNSPMS în consorţii universitare sau în parteneriate cu alte instituţii, potrivit legii;

y) aprobă atribuţiile structurilor din cadrul SNSPMS;

z) aprobă orice alte hotărâri şi dispune măsuri privind activitatea SNSPMS, cu excepţia celor date, potrivit legii, în competenţa altor organe.

Art. 8. - (1) In primul trimestru al fiecărui an, Consiliul de administraţie prezintă Ministerului Sănătăţii Publice un raport asupra activităţii desfăşurate în anul precedent şi asupra programului de activitate pentru anul în curs.

(2) Membrii Consiliului de administraţie au obligaţia de a informa periodic conducerile ministerelor pe care le reprezintă sau, după caz, a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate despre activitatea depusă în cadrul Consiliului de administraţie şi de a susţine interesele SNSPMS în faţa structurilor ai căror reprezentanţi sunt.

SECŢIUNEA a III-a

Atribuţiile, responsabilităţile şi competenţele Comitetului director

Art. 9. - In conducerea executivă a SNSPMS, directorul general se consultă cu Comitetul director, compus din directorul general, directorul general adjunct şi ceilalţi directori din structura SNSPMS.

Art. 10. - Comitetul director este organ consultativ al directorului general care propune acţiunile concrete necesare pentru realizarea obiectivelor SNSPMS, rezultate din:

a)  strategia de dezvoltare;

b)  programul anual de cercetare-dezvoltare;

c)  programul anual de furnizare de servicii;

d)  programul de investiţii;

e)   sarcinile ce revin SNSPMS din contractele şi convenţiile de colaborare în domeniul cercetării, formării, precum şi din acţiunile care vizează sănătatea publică şi managementul sanitar;

f)   sistemul de asigurare a calităţii produselor şi serviciilor de specialitate;

g)  bugetul de venituri şi cheltuieli.

Art. 11. - (1) Membrii Comitetului director îndeplinesc următoarele responsabilităţi principale:

a)    propun repartizarea sarcinilor profesionale şi economico-financiare pe structuri componente, asigurând realizarea şi controlul activităţilor;

b)   propun măsurile pentru asigurarea bazei materiale necesare desfăşurării activităţilor, în limita resurselor financiare;

c)  urmăresc modul cum sunt rezolvate sarcinile de către personalul angajat al SNSPMS potrivit răspunderilor şi competenţelor pe niveluri ierarhice şi structuri organizatorice şi propun măsuri pentru armonizarea relaţiilor dintre structuri în scopul eficientizării activităţilor;

d)  aplică măsurile stabilite de Consiliul de administraţie pentru paza bunurilor unităţii, protecţia patrimoniului şi a datelor, respectarea ordinii şi disciplinei;

e)    propun    măsuri de armonizare a salarizării personalului în   funcţie de contribuţia adusă la realizarea sarcinilor de    serviciu, cu consultarea şefilor de compartimente;

f)   controlează şi monitorizează periodic îndeplinirea activităţilor structurilor organizatorice;

g)   asigură realizarea materialelor şi documentărilor necesare pentru desfăşurarea lucrărilor Consiliului de administraţie;

h) propun atribuţiile structurilor din cadrul SNSPMS, precum şi pe cele ale posturilor din cadrul compartimentelor aferente fiecărei structuri.

(2) Membrii Comitetului director îndeplinesc orice alte atribuţii stabilite de directorul general sau reieşite din hotărârile Consiliului de administraţie al SNSPMS.

Art. 12. - (1) Comitetul director se întruneşte bilunar sau ori de câte ori interesele SNSPMS o impun, la convocarea directorului general.

(2) La întrunirile Comitetului director participă în mod permanent un reprezentant al salariaţilor din SNSPMS şi pot fi invitate şi alte persoane, cu acordul directorului general.

SECŢIUNEA a IV-a

Atribuţiile şi răspunderile Consiliului ştiinţific şi pedagogic

Art. 13. - (1) Consiliul ştiinţific şi pedagogic este alcătuit dintr-un număr de membri stabilit de Consiliul de administraţie, potrivit prevederilor legale.

(2)     Consiliul ştiinţific şi pedagogic realizează coordonarea activităţilor de învăţământ şi cercetare-dezvoltare desfăşurate de SNSPMS.

(3)  Consiliul ştiinţific şi pedagogic este alcătuit din cadre didactice din învăţământul superior şi cercetători cu realizări deosebite, numiţi pe o perioadă de 3 ani de Consiliul de administraţie al SNSPMS, conform prevederilor legale.

(4)   Consiliul ştiinţific şi pedagogic este condus de un preşedinte, care este unul dintre reprezentanţii Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Funcţia de vicepreşedinte al Consiliului ştiinţific şi pedagogic este îndeplinită de către directorul general al SNSPMS, care este de drept şi membru al acestui organism.

(5)   Consiliul ştiinţific şi pedagogic se organizează şi funcţionează în conformitate cu statutul propriu, aprobat de Consiliul de administraţie al SNSPMS.

Art. 14. - Consiliul ştiinţific şi pedagogic al SNSPMS îndeplineşte următoarele atribuţii principale:

a)   participă la elaborarea strategiei de dezvoltare a activităţii de cercetare-dezvoltare a Programului naţional de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică în domeniul propriu de activitate şi a Planului naţional pentru cercetare-dezvoltare şi inovare;

b)  avizează planul de învăţământ al SNSPMS;

c)   stabileşte procedurile de asigurare internă a calităţii programelor de formare;

d)   contribuie la realizarea obiectivelor ştiinţifice şi tehnologice al Programului naţional de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică;

e)   examinează şi avizează proiectele de cercetare ştiinţifică, precum şi realizarea acestora;

f)   avizează hotărârile care implică politica de cercetare a SNSPMS şi a ramurii de cercetare-dezvoltare;

g)   propune măsuri pentru dezvoltarea profesională şi pentru încadrarea personalului de cercetare în grade profesionale;

h) face propuneri privind modul de organizare a concursurilor de încadrare şi promovare a personalului didactic şi de cercetare;

i) propune comisiile de concurs pentru promovarea pe funcţiile atestabile şi confirmă rezultatele concursurilor pentru funcţiile de cercetător ştiinţific, cercetător ştiinţific gradele I, II şi III;

j) propune organizarea de acţiuni cu caracter ştiinţific;

k) propune conducerii executive acţiunile de cooperare, interne şi internaţionale, cu scop didactic şi de cercetare ştiinţifică;

l) propune conducerii executive acordarea de burse de studii şi stagii de perfecţionare în străinătate pentru personalul SNSPMS.

SECŢIUNEA a V-a

Atribuţiile directorului general al SNSPMS

Art. 15. - Conducerea executivă a SNSPMS este asigurată de directorul general, numit potrivit reglementărilor legale în vigoare, prin ordin comun al ministrului sănătăţii publice, ministrului educaţiei şi cercetării şi preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, pentru  un mandat de 3 ani, care poate fi reînnoit.

Art. 16. - (1) Directorul general îndeplineşte următoarele atribuţii principale:

a)   reprezintă personal sau prin delegat SNSPMS în relaţiile cu organele statului, precum şi cu persoane fizice sau juridice din ţară ori din străinătate;

b)   asigură, cu consultarea, după caz, a Comitetului director, negocierea salariilor individuale ale personalului din SNSPMS şi aprobă salariile rezultate din negocierea directă;

c)  angajează prin semnătură unitatea în relaţiile cu terţii, în limita competenţelor aprobate de consiliul de administraţie şi stabilite prin regulamentul de organizare şi funcţionare;

d)   angajează şi concediază personalul propriu al SNSPMS, în conformitate cu prevederile legale şi ale contractului colectiv de muncă;

e)    aprobă norme de consum, potrivit limitelor prevederilor legale în vigoare, şi emite decizii privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor din cadrul SNSPMS, având în vedere reglementările legale;

f)   emite decizii de cercetare administrativă pentru pagubele constatate, în conformitate cu prevederile legale;

g)    numeşte şi revocă din funcţie conducătorii subunităţilor din structura şi din subordinea SNSPMS, precum şi directorii din structura organizatorică a SNSPMS, cu avizul Consiliului de administraţie;

h) aprobă criteriile şi componenţa comisiilor de concurs pentru ocuparea posturilor din cadrul SNSPMS;

i) premiază sau sancţionează personalul din SNSPMS, la propunerea şefilor ierarhici ai acesteia;

j) aprobă comisiile de concurs pentru promovarea pe funcţiile de cercetător ştiinţific gradele I, II şi III şi cercetător ştiinţific, la propunerea Consiliului ştiinţific şi pedagogic;

k) are atribuţiile şi răspunderile unui ordonator de credite pentru fondurile prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli al SNSPMS, conform prevederilor legale în vigoare;

l) poate delega, în condiţiile legii, o parte din atribuţiile sale altor persoane cu funcţii de conducere în SNSPMS;

m) organizează şi răspunde de întocmirea şi prezentarea următoarelor lucrări în vederea avizării, aprobării sau, după caz, informării Consiliului de administraţie al SNSPMS:

-   modificarea stucturii organizatorice şi funcţionale a SNSPMS, înfiinţarea, desfiinţarea şi comasarea de subunităţi din structura sau din subordinea acesteia;

-   strategia de dezvoltare a SNSPMS, în concordanţă cu strategia generală în domeniul propriu de activitate;

-   Statutul Consiliului ştiinţific şi pedagogic, numărul membrilor, componenţa nominală, precum şi condiţiile necesare pentru a face parte din Consiliul ştiinţific şi pedagogic al SNSPMS;

-  propunerile Consiliului ştiinţific şi pedagogic, strategia şi programele de cercetare-dezvoltare ale SNSPMS, în concordanţă cu strategia generală în domeniul propriu de activitate;

-   Programul anual de cercetare-dezvoltare, pe care îl înaintează spre aprobare Ministerului Educaţiei şi Cercetării;

-    proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli al SNSPMS, care se depune la Ministerul Sănătăţii Publice în vederea aprobării conform reglementărilor legale;

-   listele cu investiţiile care urmează a fi realizate de SNSPMS în conformitate cu programele de dezvoltare adoptate, finanţate din surse proprii sau din credite bancare;

-   propuneri de taxe şi tarife pentru produsele şi serviciile furnizate de SNSPMS, în conformitate cu dispoziţiile legii;

-   propunerea de utilizare a disponibilităţilor în valută, în condiţiile legii;

-   propunerea de contractare a volumului creditelor bancare şi a modului de rambursare a acestora, în condiţiile legii;

-   propunerea mandatului directorului general pentru negocierea contractului colectiv de muncă;

-   propunerea regulamentului intern privind respectarea statutului personalului, disciplinei, protecţiei şi securităţii la locul de muncă;

-    propunerea privind modul de organizare şi funcţionare a subunităţilor din structura si din subordinea SNSPMS;

-   propunerea privind criteriile şi componenţa comisiei de concurs pentru ocuparea posturilor de conducere din cadrul SNSPMS;

-   proiectul bilanţului contabil anual şi al situaţiei financiare anuale, care se depune după avizare la Ministerul Sănătăţii Publice în vederea aprobării conform reglementărilor legale;

-   propunerile de scoatere din funcţiune ale mijloacelor fixe din cadrul SNSPMS;

-   propunerile de declasare şi casare a bunurilor materiale de natura obiectelor de inventar din cadrul instituţiei;

-   propunerile privind atribuţiile structurilor din cadrul SNSPMS;

n) aprobă, după caz, propunerile Comitetului director, pentru îndeplinirea acţiunilor concrete necesare pentru realizarea obiectivelor SNSPMS, privind:

-   repartizarea sarcinilor profesionale şi economico-financiare pe structuri componente, asigurând realizarea şi controlul activităţilor;

-   măsurile pentru asigurarea bazei materiale necesare desfăşurării activităţilor, în limita resurselor financiare;

-    aplicarea măsurilor stabilite de Consiliul de administraţie pentru paza bunurilor unităţii, protecţia patrimoniului şi a datelor, respectarea ordinii şi disciplinei;

-   dispunerea măsurilor de armonizare a salarizării personalului în funcţie de contribuţia adusă la realizarea sarcinilor de serviciu, în condiţiile legii;

-     controlul şi monitorizarea periodică privind îndeplinirea activităţilor pe structurile componente şi materialele elaborate;

o) analizează, aprobă sau, după caz, prezintă pentru aprobare Consiliului de administraţie documentele şi lucrările întocmite de Consiliul ştiinţific şi pedagogic, astfel:

-   strategia de dezvoltare a activităţii de cercetare-dezvoltare a Programului naţional de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică în domeniul propriu de activitate şi a Planului naţional pentru cercetare-dezvoltare şi inovare;

-    proiectele de cercetare ştiinţifică, precum şi propunerile de realizare a acestora;

-  planul de învăţământ al SNSPMS;

-    procedurile de asigurare internă a calităţii programelor de formare;

-   hotărârile care implică politica de cercetare a SNSPMS şi a ramurii de cercetare-dezvoltare;

-   măsurile pentru dezvoltarea profesională şi pentru încadrarea personalului de cercetare în grade profesionale;

-   modul de organizare a concursurilor de încadrare şi promovare a personalului didactic şi de cercetare;

-  organizarea de acţiuni cu caracter ştiinţific;

-   acţiunile de cooperare, interne şi internaţionale, cu scop didactic şi de cercetare ştiinţifică;

-    acordarea de burse de studii şi stagii de perfecţionare în străinătate pentru personalul SNSPMS;

p) aprobă fişele de post din cadrul compartimentelor aferente fiecărei structuri a SNSPMS.

(2) Directorul general îndeplineşte orice alte atribuţii care îi sunt delegate de Consiliul de administraţie sau îi revin potrivit prevederilor legale în vigoare.

SECŢIUNEA a Vl-a

Resurse umane. Drepturile şi obligaţiile personalului

Art. 17.  - (1) Personalul SNSPMS este constituit din:

-  personal didactic;

-  personal de cercetare;

-   personal de expertiză şi consultanţă în domeniul sănătăţii publice şi managementului sanitar;

-   personal tehnico-economic, de altă specialitate şi administrativ.

(2)   Personalul necesar pentru realizarea obiectelor de activitate ale SNSPMS poate fi angajat, potrivit prevederilor legale în vigoare, pe perioadă nedeterminată, pe perioadă determinată sau prin alte forme contractuale.

(3)   SNSPMS are normate 10 posturi de personal didactic sau cu grad ştiinţific echivalent, pentru primii 2 ani de la intrarea în vigoare a Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, titlul XVI „Infiinţarea, organizarea şi funcţionarea Şcolii Naţionale de Sănătate Publică şi Management Sanitar", iar ulterior, în funcţie de necesităţi, numărul acestor posturi se va stabili cu aprobarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

(4)  Posturile de personal didactic vor fi ocupate conform legislaţiei în vigoare.

(5)   Pentru nevoile de formare interdisciplinare se va putea recurge la resurse umane existente în cadrul instituţiilor universitare şi organizaţiilor interne şi internaţionale cu activitate în domeniu.

(6)   Atribuţiile personalului SNSPMS vor fi stabilite prin fişa postului.

Art. 18. - (1) Personalul SNSPMS are drepturile care decurg din legislaţia muncii, din prezentul statut, precum şi din prevederile contractului colectiv de muncă şi ale contractului individual de muncă.

(2) Personalul SNSPMS are şi următoarele drepturi care decurg din calitatea de angajat la această instituţie:

a)  dreptul la deplina libertate de gândire, de conştiinţă şi de manifestare în activitatea de învăţământ, de expertiză şi de consultanţă în domeniul sănătăţii publice şi managementului sanitar, de exprimare liberă a opiniilor profesionale;

b)   dreptul la dezvoltare profesional-ştiinţifică, de participare la diferite forme de perfecţionare şi de utilizare a bazei materiale şi resurselor învăţământului în scopul realizării obligaţiilor profesionale;

c)  dreptul de cercetare ştiinţifică în orice domeniu ce se consideră necesar pentru realizarea obiectelor de activitate, cu respectarea normelor deontologice ale cercetării ştiinţifice;

d)   dreptul la libera comunicare/publicare a rezultatelor cercetării în ţară şi în străinătate, în limitele prevăzute în contractul individual de muncă;

e)   dreptul de a participa, potrivit atribuţiilor funcţiei în care este încadrat, la managementul activităţilor de învăţământ şi cercetare ale SNSPMS;

f)   dreptul de a face parte din Consiliul ştiinţific şi pedagogic, cu îndeplinirea criteriilor şi condiţiilor stabilite prin statutul acestui consiliu;

g)  dreptul la protecţie în activitatea profesională;

h) dreptul la informare privind deciziile şi hotărârile asupra activităţilor importante ale SNSPMS;

i) dreptul la asociere în sindicate sau asociaţii profesionale, potrivit legii, pentru apărarea drepturilor salariaţilor;

j) dreptul de a face parte din asociaţii/societăţi/fundaţii profesionale sau ştiinţifice, naţionale şi internaţionale, potrivit prevederilor legale, fără ca participarea la acestea să contravină intereselor SNSPMS.

(3) Drepturile de orice fel ale personalului SNSPMS nu pot fi îngrădite pe baza unor discriminări de sex, rasă, etnie, convingere politică sau religioasă.

Art. 19. - (1) Personalul SNSPMS are îndatoriri şi atribuţii care îi revin din legislaţia muncii, din prezentul statut, din regulamentul de organizare şi funcţionare, din prevederile contractului colectiv de muncă şi ale contractului individual de muncă.

(2) Calitatea de personal angajat al SNSPMS implică şi îndeplinirea următoarelor îndatoriri:

a)   îndeplinirea corectă şi integrală, la nivel optim, a obligaţiilor profesionale care îi revin din fişa postului;

b)   reprezentarea intereselor SNSPMS, în toate ocaziile, aceasta constituind o îndatorire morală fundamentală;

c)   respectarea, în orice împrejurare, a deontologiei profesionale, proprie activităţilor de învăţământ şi de cercetare şi a celei specifice personalului contractual din instituţiile publice;

d)   respectarea prevederilor actelor normative emise în aplicarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, titlul XVI „Infiinţarea, organizarea şi funcţionarea Şcolii Naţionale de Sănătate Publică şi Management Sanitar", si a celorlalte prevederi legale în vigoare aplicabile SNSPMS.'

SECŢIUNEA a VII-a

Dispoziţii finale

Art. 20. - (1) SNSPMS pune la dispoziţie cursanţilor baza materială necesară desfăşurării procesului de formare, oferă acces liber la fondul de carte şi publicaţii al bibliotecii şi personal formator pentru asigurarea realizării integrale a planurilor şi programelor de învăţământ.

(2) Persoanele care urmează cursurile organizate în cadrul SNSPMS au dreptul să li se elibereze certificate sau diplome, după caz, după parcurgerea cu succes a programelor/planurilor de învăţământ specific.

Art. 21. - Modificările şi, după caz, completările prezentului statut se pot face, la propunerea Consiliului de administraţie al SNSPMS, prin ordin comun al ministrului sănătăţii publice, ministrului educaţiei şi cercetării şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

ANEXA Nr. 3*)

ŞCOALA NAŢIONALĂ DE SĂNĂTATE PUBLICĂ Şl MANAGEMENT SANITAR

STRUCTURA ORGANIZATORICĂ

*) Anexa nr. 3 este reprodusă în facsimil.

ANEXA Nr. 4*)

STATUL   DE   FUNCŢII   Şl   STRUCTURA   DE   PERSONAL   ALE   SNSPMS

I. Stat de funcţii

Nr. crt.

Funcţia

Speciali­

tatea

Nivelul studiilor

Număr total de posturi

1

2

3

4

5

A. FUNCŢII DE CONDUCERE

din care :

1

Director General

*

S

I

2

Director General Adjunct

**

S

1

3

Director Economic

economică

S

1

4

Director

**

S

3

5

Şef Centru

**

S

2

6

Şef Compartiment

**

S

9

7

Sef Departament

**

S

2

8

Şef Serviciu

economică

S

1

9

Şef Serviciu

**

M

1

10

Şef Unitate

**

S

2

TOTAL

23

B. FUNCŢII DE EXECUŢIE CU STUDII SUPERIOARE

din care :

1

Cadru didactic

**

S

10

2

Medic

***

S

25

3

Psiholog / sociolog

****

S

9

4

Economist

****

S

10

5

Consultant management

****

S

12

6

Consultant formator - organizator formare

****

S

5

7

Specialist în resurse umane, relaţii publice, marketing

****

S

2

8

Specialist în informatică

****

S

9

9

Auditor intern

economică

S

1

10

Consilier juridic

juridică

S

1

11

Jurnalist

****

S

1

12

Traducător

****

S

1

13

Bibliotecar

****

S

1

14

Referent

****

S

1

TOTAL

88

C. FUNCŢII DE EXECUŢIE CU STUDII MEDII / POST-LICEALE

1

Asistent medical

M/PL

5

2

Registrator medical

M

1

3

Analist programator ajutor/operator calculator/ administrator reţea

M

5

4

Inspector resurse umane

M

1

5

Secretară

M/PL

2

6

Referent

M

8

7

Şofer

M

1

*) Anexa nr. 4 este reprodusă în facsimil.

1

2

3

4

5

8

Telefonist

M

1

9

Ingrijitoare

M

3

10

Muncitori calificaţi

M

4

TOTAL

31

TOTAL (A+B+C)

142

*          Conform prevederilor legale stabilite prin Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al SNSPMS

**        Conform condiţiilor de concurs aprobate de Consiliul de Administraţie

***       Funcţiile de medic din statul de funcţii pot fi ocupate de medici,

medici specialişti, medici primari, sau după caz de cercetători ştiinţifici şi

cercetători ştiinţifici grd, I - IU

****      Funcţiile pot fi încadrate, după caz, cu psihologi, sociologi, economişti,

cercetători ştiinţifici sau cercetători ştiinţifici grd. I - III şi orice alte funcţii cu

studii superioare, corespunzătoare nevoilor de resurse umane rezultate din

obiectele de activitate ale SNSPMS

Note:

- Nr. total de posturi prevăzut în statul de funcţii al SNSPMS, se detaliază pe specialităţi de către SNSPMS şi se aprobă de către Consiliul de Administraţie

- Pentru anul 2006 SNSPMS îşi va desfăşura activitatea utilizând un număr maxim de 110 posturi dintre cele prevăzute în statul de funcţii. Ulterior, numărul maxim de posturi care vor putea fi încadrate, pentru fiecare an, se va stabili prin bugetul aprobat prevederilor legale.

II. Structura de personal a SNSPMS

Centru / compartiment / departament / serviciu / unitate

Nr. total posturi

0

Conducerea SNSPMS

3

Funcţii de conducere

3

I

Centrul de Formare în Domeniul Sănătăţii Publice, Administraţiei şi Managementului Sanitar

24

Funcţii de conducere

1

A

Compartiment de Formare Postuniversitara

15

Funcţii de conducere

1

Personal didactic

7

Personal de execuţie cu studii superioare

7

B

Departament de Sănătate Publică şi Management al Serviciilor de Sănătate pentru Persoane cu Studii Medii şi Postliceale

8

Funcţii de conducere

1

Personal didactic

3

Personal de execuţie cu studii superioare

3

Personal de execuţie cu studii medii

1

II

Centrul de Management al Serviciilor de Sănătate

24

Funcţii de conducere

1

A

Compartiment Programe de Dezvoltare

8

Funcţii de conducere

1

Personal de execuţie cu studii superioare

7

B

Compartiment de Consultanţa în Managementul Serviciilor de Sănătate

6

Funcţii de conducere

1

Personal de execuţie cu studii superioare

5

C

Compartiment de Cercetare în Domeniul Sănătăţii Publice

9

Funcţii de conducere

1

Personal de execuţie cu studii superioare

8

III

Centrul de Cercetare, Evaluare şi Analiză a Serviciilor de Sănătate

25

Funcţii de conducere

1

A

Compartiment de Analiză a Serviciilor de Sănătate

11

Funcţii de conducere

1

Personal de execuţie cu studii superioare

10

B

Compartiment de Dezvoltare a Grupelor de Diagnostice

8

Funcţii de conducere

1

Personal de execuţie cu studii superioare

4

Personal de execuţie cu studii medii

3

C

Compartiment Medicină Bazată pe Dovezi şi Tehnologia Informaţiilor Medicale

5

Funcţii de conducere

1

Personal de execuţie cu studii superioare

4

IV

Centrul Naţional de Sănătate Mintală

10

Funcţii de conducere

1

Personal de execuţie cu studii superioare

8

Personal de execuţie cu studii medii

1

V

Centrul Naţional de Promovare a Sănătăţii

13

Funcţii de conducere

1

A

Unitatea de Monitorizare şi Evaluare a Programelor de Promovare a Sănătaţii

6

Funcţii de conducere

1

Personal de execuţie cu studii superioare

3

Personal de execuţie cu studii medii

2

B

Unitatea de Management a Asistenţei Medicale Comunitare

6

Funcţii de conducere

1

Personal de execuţie cu studii superioare

4

Personal de execuţie cu studii medii

1

VI

Bibliotecă

2

Personal de execuţie cu studii superioare

1

Personal de execuţie cu studii medii

1

VII

Compartiment Secretariat, Corespondentă, Arhivă

7

Personal de execuţie cu studii superioare

1

Personal de execuţie cu studii medii

6

VIII

Compartiment Resurse Umane

4

Funcţii de conducere

1

Personal de execuţie cu studii superioare

2

Personal de execuţie cu studii medii

1

IX

Compartiment Achiziţii

2

Personal de execuţie cu studii superioare

1

Personal de execuţie cu studii medii

1

X

Compartiment Tehnologia Informaţiilor

4

Funcţii de conducere

1

Personal de execuţie cu studii superioare

1

Personal de execuţie cu studii medii

2

XI

Compartiment Relaţii Publice şi Mass-Media

3

Funcţii de conducere

1

Personal de execuţie cu studii superioare

2

XII

Compartiment juridic

1

Personal de execuţie cu studii superioare

1

XIII

Compartiment audit

1

Personal de execuţie cu studii superioare

1

XIV

Serviciul Financiar - Contabilitate

6

Funcţii de conducere

1

Personal de execuţie cu studii superioare

5

XV

Serviciul Administrativ

13

Funcţii de conducere

1

Personal de execuţie cu studii medii

12

TOTAL GENERAL

142


SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 841/2006

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 841 din 2006
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu