ORDIN
Nr. 8 din 28 martie 1996
privind prohibitia pescuitului
ACT EMIS DE: MINISTERUL AGRICULTURII SI ALIMENTATIEI
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 82 din 22 aprilie 1996

Ministrul agriculturii si alimentatiei,
avand in vedere prevederile art. 15, art. 17 lit. A alin. a), b), e), f),
g), lit. B alin. a), b), c), d) si lit. C alin. a), b), c) si e), art. 18 si
ale art. 19 din Legea nr. 12/1974 privind piscicultura si pescuitul,
vazand Nota Directiei generale a industriei alimentare nr. 133.330 din 27
martie 1996,
in temeiul art. 2 pct. 40 din Hotararea Guvernului nr. 480/1994 privind
organizarea si functionarea Ministerul Agriculturii si Alimentatiei,
emite urmatorul ordin:
Art. 1
Se instituie masuri de prohibitie, pentru pescuitul industrial si recreativ
(sportiv) al tuturor speciilor de pesti, crustacee, moluste si alte vietuitoare
acvatice, dupa cum urmeaza:
a) in apele colinare, de ses, in Dunare si in delta sa, pe durata a 60 de
zile, in perioada 22 aprilie - 20 iunie inclusiv;
b) in Complexul Razim-Sinoe si lacurile litorale, pe durata de 90 de zile,
in perioada 8 aprilie - 6 iulie inclusiv;
c) in fata gurii Dunarii - meleaua Sfantu Gheorghe, pana la Ciotic - pe
durata a 122 de zile, in perioada 1 aprilie - 31 iulie inclusiv;
d) se interzice pescuitul in sectoarele:
- pe toate cursurile vechi ale bratului Sfantu Gheorghe din zonele
rectificate, respectiv intre km: 16,5 si 20; 30 si 43; 50 si 58; 65 si 83;
- in ghiolul Erenciuc;
- in lacul Zmeica;
- in Dunarea Veche, intre mila 8 + 600 (confluenta cu canalul Sulina)
si canalul Olguta. Face exceptie perioada 1 decembrie 1996 - 28 februarie 1997,
cand este permis pescuitul pe urmatoarele sectoare ale Dunarii Vechi:
- Dunarea Veche, intre mila 8 + 600 (confluenta cu canalul Sulina) si
canalul Magearu;
- Dunarea Veche, intre canalele Olguta si Cazanele.
Art. 2
Se reglementeaza pescuitul anumitor specii de pesti, dupa cum urmeaza:
a) se interzice, in perioada 1 aprilie 1996 - 1 aprilie 1997, pescuitul
urmatoarelor specii: vaduvita, caracuda, morunas, lin, cega, sip si viza;
b) se interzice pescuitul sturionilor si al scrumbiei de Dunare, in tot
cursul anului, in fata gurilor de varsare a Dunarii in Marea Neagra, pe o
lungime de 5 km spre largul marii si pe un coridor lat de 2 km, socotit cate un
km de o parte si de alta a axului bratelor Sfantu Gheorghe si Sulina. In fata
bratului Chilia, latimea coridorului interzis este de 1 km spre sud de axul
bratului, iar spre nord, pana la limitele apelor nationale romane;
c) se interzice pescuitul sturionilor cu carmace si carmacute, in senalul
Dunarii si in bratele sale, iar in zona Litoralului, in perioadele 1 aprilie -
15 mai 1996 si 15 februarie - 15 mai 1997, cu carmace, ohane si setci de
sturioni;
d) se interzice pescuitul stiucii in anul 1997, in perioada 1 februarie -
30 martie;
e) se interzice pescuitul in apele de munte al pastravului indigen, fintinel
si coregon, in perioada 15 septembrie 1996 - 30 aprilie 1997, iar pescuitul
pastravului curcubeu, lipanului si lostritei, in perioadele 1 aprilie - 31 mai
1996 si 1 ianuarie - 31 mai 1997.
Art. 3
In activitatea de pescuit se interzice:
a) utilizarea setcilor, avelor, de orice tip, si a ohanelor cu latura
ochiului de plasa mai mica de 100 mm, in zona litoralului marin;
b) folosirea setcilor si avelor, de orice tip, in Complexul Razim - Sinoe
si lacurile litorale;
c) pescuitul electric si cu materiale explozive, precum si prin utilizarea
de substante toxice sau narcotice de orice fel;
d) folosirea setcilor si avelor tractate in perimetrul Rezervatiei
Biosferei "Delta Dunarii" (cu exceptia pescuitului in Dunare si in
bratele sale principale: Chilia, Tulcea, Sulina, Sfantu Gheorghe);
e) folosirea urmatoarelor unelte de pescuit: unelte tip traul, navoade
ingemanate, prostovoale, laptase (cu exceptia zonelor de frontiera de pe
Dunare, cu Ucraina si Moldova) si trandadai pe intreg perimetrul Rezervatiei
Biosferei "Delta Dunarii";
f) folosirea navoadelor de orice tip pe reteaua de canale, garle, sahale, a
bazinelor naturale din perimetrul Rezervatiei Biosferei "Delta
Dunarii";
g) se interzice pescuitul cu navodul, dupa cum urmeaza:
- in perioada 15 aprilie - 15 septembrie in Delta Dunarii;
- in perioada 8 aprilie - 1 octombrie in Complexul Razim-Sinoe si
lacurile litorale.
Art. 4
Este interzis pescuitul speciilor sub dimensiunile prevazute in anexa nr. 2
din Legea nr. 12/1974 privind piscicultura si pescuitul, precum si al
urmatoarelor specii sub dimensiunile: stiuca - 40 cm; biban - 12 cm; avat- 30
cm si somn - 50 cm.
Art. 5
Este interzisa utilizarea uneltelor de pescuit care au dimensiunile ochiului
de plasa mai mici de:
a) a = 40 mm, respectiv 2a = 80 mm, la uneltele de pescuit tip ave si
setci;
b) a = 30 mm, respectiv 2a = 60 mm, la setcile de scrumbie;
c) a = 32 mm, respectiv 2a = 64 mm, la uneltele tip navoade, vintire si
taliene destinate pescuitului in toate bazinele naturale;
d) a = 7 mm, respectiv 2a = 14 mm, la uneltele destinate pescuitului in
zona litoralului romanesc al Marii Negre;
e) a = 40 mm, respectiv 2a = 80, la camerele de prindere a vintirelor si
talienelor utilizate in Complexul Razim-Sinoe si lacurile litorale;
f) pentru Complexul Razim-Sinoe se interzice folosirea navoadelor cu
dimensiunile ochiurilor de plasa mai mici de:
- a = 40 mm pe latura (matita), in perioada 1 octombrie - 31 decembrie;
- a = 50 mm pe latura (matita), pana la 1 aprilie, iar pentru 1997 in
perioada 1 ianuarie - 31 martie;
- a = 40 mm pe latura pentru aripile navoadelor, pe tot timpul
pescuitului.
Art. 6
Prohibitia pescuitului, in apele curgatoare ce constituie frontiera de
stat, al tuturor speciilor de pesti, crustacee, moluste si alte vietuitoare
acvatice, se stabileste dupa cum urmeaza:
a) in Fluviul Dunarea:
- pentru zona de frontiera cu Ucraina (Marea Neagra - Mm 72) pe o durata de
30 de zile, in perioada 1 mai - 30 mai inclusiv;
- pentru zona de frontiera cu Moldova (Mm 72 Gura Prutului - Mm 72,5) pe o
durata de 30 de zile, in perioada 1 mai - 30 mai inclusiv;
- pentru zona de frontiera cu Bulgaria (Silistra, km 365 - Gura Timocului,
km 840) pe o durata de 30 de zile, in perioada 22 aprilie - 21 mai inclusiv;
- in apele bazinului Panonic (Gura Timocului, km 840 - Bazias, km 1072) se
interzice pescuitul industrial, recreativ si sportiv al tuturor speciilor de
pesti, crustacee, moluste si alte vietuitoare acvatice pe o durata de 30 de
zile, in perioada 25 aprilie - 25 mai;
- pentru zona bazinului Panonic (Gura Timocului, km 840 - Bazias, km 1072)
ce constituie frontiera de stat cu Iugoslavia la urmatoarele specii (conform
conventiei bilaterale din 30 ianuarie 1961):
- somn, pe intreaga perioada a anului 1996;
- salau, 1 aprilie - 30 aprilie inclusiv;
- crap, 25 aprilie - 24 mai;
- platica, 25 aprilie - 24 mai;
- cega, 15 mai - 15 iunie;
- pastruga, 15 mai - 15 iunie;
- nisetru, 15 mai - 15 iunie;
- morun, 15 mai - 15 iunie;
b) in Raul Prut:
- pentru zona de frontiera cu Moldova, pe o durata de 60 de zile, in
perioada 15 aprilie - 13 iunie inclusiv;
- pentru zona de frontiera cu Ucraina, pe o durata de 52 de zile, in
perioada 30 martie - 21 mai inclusiv;
c) in Raul Tisa:
- pentru zona de frontiera cu Ucraina, pe o durata de 52 de zile, in
perioada 30 martie - 21 mai inclusiv.
Art. 7
Prohibitia la pescuitul scrumbiei de Dunare se stabileste pe sectoare, dupa
cum urmeaza:
- in sectorul I (gurile Dunarii - Ceatalul Ismail, mm 43), pe o durata de 7
zile, in perioada 22 aprilie - 28 aprilie inclusiv;
- in sectorul II (Ceatalul Ismail, Mm 43 - Cotul Pisicii, Mm 76), pe o
durata de 20 de zile, in perioada 23 aprilie - 13 mai inclusiv;
- in sectorul III (Cotul Pisicii, Mm 76 - Silistra, km 365), pe o durata de
30 de zile, in perioada 24 aprilie - 23 mai inclusiv.
- in sectorul IV (Silistra, km 365 - Gura Timocului, km 840), pe o durata
de 40 de zile, in perioada 27 aprilie - 5 iunie inclusiv.
Art. 8
Prohibitia la pescuitul sturionilor se stabileste dupa cum urmeaza:
- in zona litoralului Marii Negre, in perioada 1 aprilie - 15 mai, in anul
1996, si de la 15 februarie la 15 mai 1997;
- in sectorul de la Marea Neagra pana la Gura Prutului, Mm 72,5, pe o
durata de 45 de zile, in perioada aprilie - 15 mai inclusiv;
- in sectorul Gura Prutului, Mm 72,5 - Silistra, km 365, pe o durata de 60
de zile, in perioada 5 aprilie - 3 iunie inclusiv;
- in sectorul Silistra, km 365 - Gura Timocului, km 840, pe o durata de 60
de zile, in perioada 10 aprilie - 8 iunie inclusiv;
- in sectorul Gura Timocului, km 840 - Bazias, km 1072, pe o durata de 30
de zile, in perioada 15 mai - 15 iunie (conform conventiei bilaterale).
Art. 9
Pescuitul oricaror specii de pesti sau organisme acvatice in scopuri
stiintifice, pentru culturi artificiale sau repopulari, cat si pentru protectia
fondului piscicol, in perioada de prohibitie, se poate efectua in orice timp,
loc si cu orice unelte sau metode, numai cu autorizarea prealabila a
Ministerului Agriculturii si Alimentatiei, iar pentru perimetrul Rezervatiei
Biosferei "Delta Dunarii", si cu avizul administratiei acesteia.
Art. 10
In crescatoriile si pepinierele piscicole, constituite pe helestee si
iazuri vidabile, se poate efectua pescuit industrial in perioada de prohibitie,
in scopul repopularii si reproducerii, precum si pentru lichidarea stocurilor
de peste de consum depozitat in aceste unitati.
Art. 11
Prevederile prezentului ordin se aplica pana la emiterea unui nou ordin de
prohibitie a pescuitului. Nerespectarea prevederilor prezentului ordin se
sanctioneaza potrivit dispozitiilor Legii nr. 12/1974 privind piscicultura si
pescuitul, ale Legii nr. 82/1993 privind constituirea Rezervatiei Biosferei
"Delta Dunarii" si ale Hotararii Guvernului nr. 971/1994 privind
stabilirea si sanctionarea contraventiilor la normele de pescuit si de
protectie a fondului piscicol.
Art. 12
Directia generala a industriei alimentare, Directia generala de strategie
pentru societatile comerciale pe actiuni si regii autonome, directiile generale
pentru agricultura si alimentatie judetene, Consiliul Judetean Tulcea,
Administratia Rezervatiei Biosferei "Delta Dunarii", Regia Autonoma
"Apele Romane", Regia Autonoma a Padurilor "Romsilva",
Asociatia Generala a Vanatorilor si Pescarilor Sportivi din Romania, precum si
toate societatile comerciale piscicole si filialele regiilor autonome
mentionate, unitatile de cercetare si toti agentii economici care detin sau
exploateaza bazine piscicole, vor aduce la indeplinire prevederile prezentului
ordin.
Ministrul agriculturii
si alimentatiei,
Valeriu Tabara