Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

ORDIN Nr

ORDIN   Nr. 792 din 12 iunie 2008

privind aprobarea Procedurii de implementare a Programului national multianual pe perioada 2005-2011 pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale in randul femeilor manager din sectorul intreprinderilor mici si mijlocii

ACT EMIS DE: MINISTERUL PENTRU INTREPRINDERI MICI SI MIJLOCII, COMERT, TURISM SI PROFESII LIBERALE

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 476 din 27 iunie 2008

Având în vedere prevederile anexei nr. 3/21 la Legea bugetului de stat pe anul 2008 nr. 388/2007, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 25 alin. (1) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 4 lit. B pct. 1 şi 2 din Hotărârea Guvernului nr. 387/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului pentru întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale, cu modificările ulterioare,

in temeiul art. 5 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 387/2007, cu modificările ulterioare,

ministrul pentru întreprinderi mici şi mijlocii, comerţ, turism şi profesii liberale emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă Procedura de implementare a Programului naţional multianual pe perioada 2005-2011 pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare în termen de 10 zile de la data publicării.

Ministrul pentru întreprinderi mici şi mijlocii, comerţ, turism şi profesii liberale,

Ovidiu Ioan Silaghi

ANEXĂ

PROCEDURĂ

de implementare a Programului naţional multianual pe perioada 2005-2011 pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii

1. Obiectivul Programului

Obiectivul Programului naţional multianual pe perioada 2005-2011 pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM), denumit în continuare Program, îl constituie promovarea unui sistem de informare şi instruire care să faciliteze mobilitatea femeilor pe piaţa forţei de muncă şi dezvoltarea aptitudinilor antreprenoriale ale acestora în scopul implicării lor în structuri economice private, în contextul problemelor legate de menţinerea echilibrului dintre obligaţiile familiale şi cele profesionale şi al prejudecăţilor existente la nivel local.

Programul urmăreşte:

- stimularea autoangajării şi creşterea numărului de femei întreprinzător în cadrul comunităţii de afaceri;

-  dezvoltarea capacităţii şi a spiritului antreprenorial în rândul femeilor;

-  îmbunătăţirea performanţelor economice ale întreprinderilor existente, conduse de femei, prin creşterea gradului de pregătire a personalului acestora, ca urmare a educaţiei antreprenoriale;

- accesul egal la economia bazată pe cunoaştere;

- schimburi de experienţă între femei de afaceri şi stabilirea unor legături parteneriale;

- creşterea standardului de viaţă şi a veniturilor proprii;

-  dezvoltarea abilităţilor inovative şi consolidarea unui mediu economic competitiv;

-   creşterea numărului de noi locuri de muncă şi a beneficiilor aduse economiei naţionale;

- stimularea dorinţei de reprezentare în societatea civilă a propriilor interese.

2. Bugetul Programului

2.1.  Programul se finanţează din bugetul pe anul 2008 al Ministerului pentru Intreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale (MIMMCTPL).

2.2.  Programul se derulează prin oficiile teritoriale pentru întreprinderi mici şi mijlocii şi cooperaţie (OTIMMC); OTIMMC este administrator al Programului şi are responsabilităţi în implementarea acestuia şi în gestionarea fondurilor.

2.3. In vederea implementării corespunzătoare a Programului, în cadrul OTIMMC se vor constitui unităţi de implementare a Programului (UIP); structura organizatorică, numărul de persoane, atribuţiile şi responsabilităţile vor fi stabilite prin decizie a directorului executiv al fiecărui OTIMMC.

2.4.  (1) Suma alocată de la bugetul de stat pe anul 2008 pentru implementarea Programului este de 700.000 lei şi se defalcă pe etape astfel:

2.4.1. - 60.000 lei pentru finanţarea etapei I;

2.4.2. - 70.000 lei pentru finanţarea etapei II;

2.4.3. - 400.000 lei pentru finanţarea etapei III;

2.4.4. - 170.000 lei pentru finanţarea etapei IV.

(2) Bugetul Programului pe anul 2008 este repartizat în mod egal pentru 11 OTIMMC - administrator de Program; pentru etapa a IV-a bugetul va fi alocat OTIMMC organizator al Forumului.

(3)  Din bugetul alocat se pot suporta următoarele categorii: editare de broşuri, editare de materiale de promovare şi prezentare, editare/multiplicare de materiale de curs, închiriere spaţii, achiziţie rechizite, transmitere de invitaţii, onorarii traineri, cheltuieli de protocol, precum şi alte cheltuieli necesare organizării manifestărilor prevăzute la alin. (1), cu aprobarea directorului executiv al fiecărui OTIMMC.

(4) Procedura de transfer al fondurilor aferente Programului de la MIMMCTPL către OTIMMC se stabileşte prin ordin al ministrului pentru întreprinderi mici şi mijlocii, comerţ, turism şi profesii liberale, în termen de 30 de zile de la publicarea procedurii de implementare a Programului în Monitorul Oficial al României, Partea I.

3.  Derularea Programului

3.1. Programul se va derula în 4 etape, astfel:

Etapa I - elaborare şi publicare de broşuri, având drept conţinut:

- ABC-ul surselor de finanţare pentru IMM;

- achiziţii publice şi ajutor de stat;

- strategii de afaceri - studii de fezabilitate;

- antreprenoriatul corporativ, reorganizarea societăţilor;

- comunicare şi negociere în afaceri.

Etapa a II-a - organizarea campaniei de informare „Zilele femeilor întreprinzător".

(1)  Organizarea şi desfăşurarea de prezentări şi mese rotunde în: Bucureşti, Constanţa, Galaţi, Iaşi, Braşov, Cluj-Napoca, Timişoara, Târgu Mureş, Craiova, Târgovişte, Satu Mare.

(2)  Inscrierea participantelor la manifestările din cadrul campaniei de informare se face completându-se formularul de participare (anexa nr.1 la procedură) care va fi transmis prin e-mail, prin poştă sau direct la sediul OTIMMC de care aparţine judeţul în care se află locaţia unde se vor desfăşura acţiunile (anexa nr. 5 la procedură).

Etapa a III-a - organizare şi desfăşurare de cursuri de pregătire antreprenorială pe durata a 6 zile în cadrul a 11 locaţii.

(1)  Localităţile unde se vor desfăşura cursurile, precum şi tematica acestora se vor publica pe pagina de web a MIMMCTPL (www.mimmc.ro), pe site-urile OTIMMC şi în presă.

(2)   înscrierea participantelor se face completându-se formularul de înscriere la cursuri (anexa nr. 2 la procedură), care va fi transmis prin e-mail, prin poştă sau direct la sediul OTIMMC de care aparţine judeţul în care se află locaţia unde se va desfăşura cursul (anexa nr. 5 la procedură).

(3)  Numărul maxim de cursante pentru fiecare curs este de 25.

(4) In baza unui examen vor fi acordate certificate care să ateste cunoştinţele dobândite la cursurile organizate în cadrul Programului.

Etapa a IV-a - organizarea „Forumului antreprenoriatului feminin", la care vor fi invitaţi să participe promotorii antreprenoriatului feminin la nivel naţional şi internaţional, femei de afaceri şi femei cu potenţial antreprenorial, absolventele cursurilor de educaţie antreprenorială din cadrul promoţiilor 2005, 2006, 2007 şi 2008 ale Programului.

4.  Beneficiarii Programului

4.1. Beneficiază de prevederile Programului femeile care au cetăţenie română şi care îndeplinesc la data depunerii formularelor de înscriere următoarele criterii de eligibilitate:

- au vârsta peste 18 ani;

- au cel puţin studii medii definitivate;

- s-au înscris la activităţile prevăzute în Program, pe baza formularelor de înscriere corespunzătoare (anexele nr. 1 şi 2 la procedură).

4.2. Pentru participare la seminarii şi cursuri se alocă prioritar maximum 5 locuri femeilor care provin din mediul rural, medii sociale defavorizate şi minorităţi etnice.

4.3.   Nu beneficiază de acest program, etapa a III-a, persoanele care desfăşoară activităţi de consultanţă de orice tip şi absolventele cursurilor de pregătire antreprenorială derulate în cadrul Programului în anii 2005, 2006 şi 2007.

5. Procedura de înregistrare şi evaluare

5.1.  Etapa a II-a

(1) Inregistrarea formularelor de participare la seminar va începe după intrarea în vigoare a Ordinului ministrului pentru întreprinderi mici şi mijlocii, comerţ, turism şi profesii liberale de aprobare a Procedurii de implementare a Programului şi publicarea acestuia în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi se va efectua în zilele de lucru, între orele 8,30-16,00, la administratorii Programului, respectiv OTIMMC.

(2)  Perioadele de desfăşurare a seminariilor şi termenele-limită de înscriere pentru participare la seminarii se vor publica pe pagina de web a MIMMCTPL (www.mimmc.ro), pe site-urile OTIMMC şi în presă.

(3)  Solicitările vor fi analizate în cadrul OTIMMC, conform principiului „primul venit - primul servit", în limita bugetului alocat Programului, în concordanţă cu data şi ora înregistrării la OTIMMC a documentelor prevăzute la pct. 5.1 şi în baza verificării formularului de participare la seminar privind conformitatea cu criteriile de eligibilitate ale beneficiarilor.

5.2.  Etapa a III-a

(1)  Solicitanţii vor transmite prin poştă sau direct la sediul OTIMMC formularul de înscriere la curs, prevăzut în anexa nr. 2 la procedură, însoţit de următoarele documente justificative:

a) fotocopie a buletinului/cărţii de identitate al/a solicitantei;

b) fotocopie a diplomei de bacalaureat şi a ultimei diplome de studii (după caz);

c) certificat constatator, în original, emis de oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul unde îşi are sediul societatea solicitantă, în care să se menţioneze următoarele informaţii: datele de identificare, codul unic de înregistrare, asociaţii şi reprezentanţii legali ai societăţii, domeniul de activitate principal şi toate domeniile de activitate secundare, punctele de lucru, filialele, sucursalele, subunităţile societăţii şi data ultimei menţiuni din registru, precum şi obiectul acesteia (după caz, în situaţia în care înscrierea se face ca persoană juridică);

d)  declaraţia pe propria răspundere privind încadrarea în categoria IMM sau microîntreprindere pentru anul fiscal 2007, cuprinzând cifra de afaceri anuală netă, valoarea activelor totale şi numărul mediu anual de salariaţi, 1-249 de salariaţi, conform prevederilor Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare (anexa nr. 4 la procedură, după caz, în situaţia în care înscrierea se face ca persoană juridică).

(2)  Inregistrarea formularelor de participare la cursuri va începe după intrarea în vigoare a Ordinului ministrului pentru întreprinderi mici şi mijlocii, comerţ, turism şi profesii liberale de aprobare a Procedurii de implementare a Programului şi publicarea acestuia în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi se va efectua în zilele de lucru, între orele 8,30-16,00, la administratorii Programului, respectiv OTIMMC.

(3)   Perioadele de desfăşurare a cursurilor, locul de desfăşurare şi termenele-limită de înscriere se vor publica pe pagina de web a MIMMCTPL (www.mimmc.ro), pe site-urile OTIMMC şi în presă; datele de desfăşurare a cursurilor vor fi afişate cu cel puţin 15 zile calendaristice înainte de desfăşurare.

(4) Solicitările vor fi analizate în cadrul UIP - OTIMMC, conform principiului „primul venit - primul servit", în limita bugetului alocat Programului, în concordanţă cu data şi ora înregistrării la OTIMMC a documentelor prevăzute la pct. 5.2 şi în baza verificării formularului de participare la cursuri privind conformitatea cu criteriile de eligibilitate ale beneficiarilor.

5.3.  Formularele de înscriere integral completate şi însoţite de toate documentele justificative precizate vor fi înregistrate în Registrul special al Programului.

5.4. Lista beneficiarilor eligibili va fi făcută publică prin afişare pe site-ul www.mimmc.ro şi pe site-ul OTIMMC administrator, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la expirarea termenului-limită de depunere a formularelor de înscriere.

5.5.  Persoanele cuprinse în această listă au obligaţia de a confirma, telefonic sau prin e-mail, la OTIMMC (anexa nr. 5 la procedură) prezenta la cursuri, cu cel puţin 5 zile înainte de data începerii cursului. In cazul în care persoanele admise la cursuri nu respectă programul stabilit al cursurilor (absenţă curs), acestea nu vor mai putea accesa Programul pe toată perioada desfăşurării. Persoanele care nu au confirmat în termenul precizat prezenţa la cursuri vor fi respinse automat de pe lista beneficiarelor.

6.  Monitorizarea şi evaluarea rezultatelor

6.1.  Participanţii la activităţile din cadrul Programului vor completa şi vor transmite către UIP - OTIMMC formularul de raportare tehnică prevăzut în anexa nr. 3 la procedură şi chestionarul de evaluare a Programului primit în cadrul sesiunii de cursuri.

6.2. Reprezentanţii MIMMCTPL şi cei ai OTIMMC au dreptul să verifice veridicitatea şi conformitatea declaraţiilor, documentelor şi activităţilor făcute în cadrul Programului.

7.  Prevederi referitoare la ajutorul de minimis

7.1.   Finanţarea acordată în cadrul acestei scheme de finanţare persoanelor juridice reprezintă un ajutor de minimis şi se încadrează în prevederile Regulamentului Comisiei Europene nr. 1.998/2006 privind aplicarea art. 87 şi 88 ale Tratatului CE la ajutorul de minimis.

7.2. Beneficiarul finanţării nerambursabile va da o declaraţie pe propria răspundere privind ajutoarele de minimis de care a beneficiat pe parcursul precedenţilor 2 ani fiscali şi al anului fiscal în curs.

7.3.  Informaţiile privind această schemă de minimis vor fi păstrate de către OTIMMC pentru o perioadă de 10 ani fiscali de la data la care a fost acordat ultimul ajutor individual în cadrul prezentei scheme.

ANEXA Nr. 1 la procedură

FORMULAR   DE  ÎNSCRIERE

la Programul naţional multianual pe perioada 2005-2011  pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii - Caravana „ Zilele femeilor întreprinzător 2008" -

Acest formular trebuie completat prin tehnoredactare în limba română.

DATE PERSONALE*)

Numele şi prenumele.................................................

Cetăţenia...................................................................

Minoritate etnică:

|_| Nu

|_| Da. Menţionaţi.

Mediu social dezavantajat:

|_| Nu

|_| Da. Menţionaţi.

Vârsta:..........

Cod numeric personal:.................................................

Adresa de domiciliu: strada...............................nr......., bloc....., scara....., et....., ap....., localitatea............................., judeţul.........................., sectorul........cod poştal ............ telefon fix..........................., telefon mobil.......................... fax........................, e-mail..........................., website.............................

Sunteţi căsătorită:                Aveţi copii:

|_| Nu                                                   |_| Nu

|_| Da                                                   |_| Da

Nivelul educaţiei:

|_| Studii gimnaziale:

Şcoala generală.............................................., localitatea........................... judeţul...........................

Perioada....................................

|_| Studii liceale:

Liceul     ...........................,     localitatea     ...........................,    judeţul     ...................,     specializarea     ..................., perioada............................

|_| Studii tehnice/postliceale absolvite (unitatea de învăţământ, specializarea, perioada):

Unitatea de învăţământ..........................., localitatea..........................., judeţul ..................., specializarea..................., perioada............................

|_| Studii universitare absolvite (unitatea de învăţământ, specializarea, perioada):

Unitatea de învăţământ..........................., localitatea..........................., judeţul ..................., specializarea..................., perioada..........................., licenţă în............................

|_| Studii postuniversitare absolvite (unitatea de învăţământ, specializarea, perioada):

Unitatea de învăţământ..........................., localitatea..........................., judeţul ..................., specializarea..................., perioada............................

Experienţa profesională:

Firma

Funcţia

Perioada

Menţionaţi oraşul unde doriţi să participaţi la campania de informare:...........................

ÎNTREBĂRI:

1. Ce înţelegeţi prin antreprenoriat feminin?

........................................................................................................................................................................ ......................................................

2. Aveţi o afacere în prezent?

|_| Nu

|_| Da

Denumirea întreprinderii:......................................................

Adresa ..............................................................................

CUI/CIF............................................................................

Nr. de înmatriculare în registrul comerţului.....................................................

Ani de existenţă.................................................................

Numărul de angajaţi în prezent...........................................

Numărul de angajaţi femei în prezent..................................

Care sunt funcţiile ocupate de către acestea în cadrul firmei? ................................................................................

Cifra de afaceri în anul fiscal 2007 (lei)

Tipul întreprinderii:

|_| microîntreprindere                                                         |_| parteneră

|_| întreprindere mică                                                          |_| legată

|_| întreprindere mijlocie                                                      |_| autonomă

Obiectul principal de activitate: CAEN denumire

Care este poziţia dumneavoastră în cadrul acestei afaceri?...........................................

3. Care sunt dificultăţile pe care le întâmpinaţi în cadrul afacerii? Detaliaţi.

4. Cum aţi aflat despre acest program?

5. Ce alte subiecte doriţi să fie abordate în cadrul seminarului? Detaliaţi.

6.  Doriţi să expuneţi, în cadrul miniexpoziţiei organizate cu ocazia seminarului, produsele sau/şi serviciile întreprinderii dumneavoastră?

|_| Da

|_| Nu

7.  Doriţi să împărtăşiţi din experienţa dumneavoastră antreprenorială participantelor la seminar?

|_| Da

|_| Nu

8. Ce speraţi să obţineţi în urma participării la aceste manifestări?

9. Cum apreciaţi roiul MIMMCTPL de promotor al antreprenoriatului feminin?

10.  La ce alte seminarii, cursuri, ateliere de lucru, mese rotunde, dezbateri pe tema antreprenoriatului feminin aţi mai participat?

Denumire eveniment

Organizator

Perioada

Declar pe propria răspundere, cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal cu privire la falsul în declaraţii, că toate informaţiile furnizate sunt corecte şi reale.

Prin completarea acestui formular sunt de acord să particip la realizarea unor sondaje şi statistici în cadrul Programului.

Semnătura aplicantei

.............................................

Localitatea...........................

Data.....................................

*) Datele personale furnizate au caracter confidenţial şi pot fi prelucrate numai pentru studii şi statistici în cadrul acestui program.

NOTĂ:

Solicitantul nu este obligat să suporte nicio taxă din partea niciunei persoane sau instituţii care îl ajută în completarea acestei cereri. Reprezentanţii MIMMCTPL şi OTIMMC pot discuta cu solicitanţii toate sau doar o parte din elementele acestei cereri, dar le este interzis să completeze cererea în locul acestora.

ANEXA Nr. 2 la procedură

FORMULAR   DE  ÎNSCRIERE

la Programul naţional multianual pe perioada 2005-2011 pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii - curs educaţie antreprenorială 2008 -

Acest formular trebuie completat prin tehnoredactare în limba română.

DATE PERSONALE*)

Numele şi prenumele.................................................

Cetăţenia.................................................

Minoritate etnică:

|_| Nu

|_| Da. Menţionaţi.

Mediu social dezavantajat:

|_|Nu

|_| Da. Menţionaţi.

Vârsta..........

Cod numeric personal.................................................

Adresa de domiciliu: strada...............................nr......., bloc....., scara....., et....., ap....., localitatea................................, judeţul..............................., sectorul........cod poştal............

Telefon fix..........................., telefon mobil............................

Fax......................................., e-mail..........................., website..............................

Sunteţi căsătorită:                Aveţi copii:

|_| Nu                                                   |_| Nu

|_| Da                                                   |_| Da

Nivelul educaţiei:

|_| Studii gimnaziale:

Şcoala generală..........................., localitatea...........................judeţul..........................., perioada.................................

|_| Studii liceale:

Liceul     ...........................,     localitatea     ...........................,    judeţul     ...................,     specializarea     ..................., perioada............................

|_| Studii tehnice/postliceale absolvite:

Unitatea de învăţământ..........................., localitatea..........................., judeţul ..................., specializarea..................., perioada............................

|_| Studii universitare absolvite:

Unitatea de învăţământ..........................., localitatea..........................., judeţul ..................., specializarea..................., perioada..........................., licenţă în............................

|_| Studii postuniversitare absolvite:

Unitatea de învăţământ..........................., localitatea..........................., judeţul ..................., specializarea..................., perioada............................

Experienţa profesională:

Firma

Funcţia

Perioada

Menţionaţi localitatea unde doriţi să participaţi la cursuri:...........................

ÎNTREBĂRI:

1. Ce înţelegeţi prin antreprenoriat?

........................................................................................................................................................................ .........................................................

2. Care sunt, în opinia dumneavoastră, principalele calităţi necesare unui întreprinzător? Detaliaţi.

........................................................................................................................................................................ .........................................................

........................................................................................................................................................................ .........................................................

........................................................................................................................................................................ .........................................................

3. Aţi încercat vreodată să începeţi o afacere proprie? |_| Nu

|_| Da

In ce domeniu? ........................................................................................................................................................................ .................................

Ce tip de activitate? ........................................................................................................................................................................ ..........................

........................................................................................................................................................................ .........................................................

Ce s-a întâmplat cu această afacere? ........................................................................................................................................................................ .

........................................................................................................................................................................ .........................................................

........................................................................................................................................................................ .........................................................

4. Aveţi o afacere în prezent?

|_| Nu

|_| Da

Denumirea întreprinderii......................................................

Adresa ..............................................................................

CUI/CIF............................................................................

Nr. de înmatriculare în registrul comerţului.....................................................

Ani de existenţă................................................................

Numărul de angajaţi în prezent..........................................

Numărul de angajaţi femei în prezent.................................

Care sunt funcţiile ocupate de către acestea în cadrul firmei?................................................................................

Cifra de afaceri în anul fiscal 2007 (lei)...........................................................

Tipul întreprinderii:

|_| microîntreprindere                                                         |_| parteneră

|_| întreprindere mică                                                          |_| legată

|_| întreprindere mijlocie                                                     |_| autonomă

Obiectul principal de activitate: CAEN denumire

Care este poziţia dumneavoastră în cadrul acestei afaceri? ...........................................

Care sunt problemele cu care vă confruntaţi în cadrul afacerii? Detaliaţi.

5. Care este tipul de afacere pe care doriţi să o începeţi? De ce? Detaliaţi.

........................................................................................................................................................................ .........................................................

........................................................................................................................................................................ .........................................................

........................................................................................................................................................................ .........................................................

6. Cum realizaţi echilibrul dintre viaţa profesională şi cea de familie? Detaliaţi.

........................................................................................................................................................................ .........................................................

........................................................................................................................................................................ .........................................................

........................................................................................................................................................................ .........................................................

7. Cum apreciaţi dorinţa dumneavoastră de a începe o afacere proprie sau de a dezvolta afacerea deja existentă? (Marcaţi doar un singur răspuns)

|_| Slabă               |_|Medie                  |_| Foarte puternică

8. In ce stadiu vă aflaţi în legătură cu elaborarea unui plan de afaceri pentru ideea pe care doriţi să o transformaţi într-o afacere?

|_| Nu am început să lucrez planul afacerii şi strategia

|_| Am început documentarea (colectarea de materiale şi informaţii) necesară elaborării planului de afaceri

|_| Am început să lucrez la elaborarea planului de afaceri

|_| Am elaborat un plan de afaceri pentru finanţare

9. Care sunt factorii care determină succesul unei afaceri?

........................................................................................................................................................................ .........................................................

........................................................................................................................................................................ .........................................................

........................................................................................................................................................................ .........................................................

10. Care este tipul de instruire de care aveţi nevoie pentru a începe şi/sau a dezvolta o afacere ?

|_| Instruire generală în domeniul afacerilor

|_| Consultanţă juridică

|_| Consultanţă financiar-contabilă

|_| Consultanţă în marketing

|_| Consultanţă în management

|_| Alt gen de sprijin (specificaţi) ...............................................................................................................................

11. Ce alte module consideraţi că sunt utile în cadrul tematicii cursurilor acestui program? Argumentaţi.

........................................................................................................................................................................ .........................................................

........................................................................................................................................................................ .........................................................

........................................................................................................................................................................ .........................................................

12. Cum aţi aflat despre acest program?

|_| Campanie de informare, seminarii, conferinţe.........

|_| Presă...........

|_| Radio...........

|_|TV...........

|_| Internet...........

|_| Altele (prieteni, la serviciu etc.)...........

13. Ce v-aţi propus să obţineţi în urma participării la acest curs? (Marcaţi un singur răspuns.)

|_| Dezvoltarea şi aprofundarea culturii antreprenoriale

|_| Insuşirea cunoştinţelor necesare demarării şi dezvoltării unei afaceri

|_| Informaţii privind accesarea surselor de finanţare

|_| Punerea în practică a ideii de afaceri

|_| Altele: detaliaţi

14.  La ce cursuri sau seminarii de educaţie antreprenorială aţi mai participat?

Denumire curs

Organizator

Perioada

15. In ce fel v-au ajutat aceste cursuri? Detaliaţi.

........................................................................................................................................................................ .........................................................

........................................................................................................................................................................ .........................................................

........................................................................................................................................................................ .........................................................

16. Ce cunoştinţe aveţi despre antreprenoriatul feminin în România?

17. Sunteţi membră a unei asociaţii a femeilor întreprinzător ?

|_| Da (rugăm nominalizaţi).......................................................

|_| Nu

|_| Sunt interesată de a deveni membră a unei organizaţii a femeilor întreprinzător

18.  Desfăşuraţi activităţi de consultanţă?

|_| Da (detaliaţi)

|_| Nu

19. Aţi absolvit cursul de pregătire antreprenorială derulat în cadrul Programului naţional multianual pe perioada 2005- 2008 pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii?

promoţia 2006    |_| Da                                  promoţia 2007   |_| Da

                          |_| Nu                                                            |_| Nu

20. Aţi beneficiat în ultimii 3(trei) ani (2005-2008) de ajutor de stat, aşa cum este definit în Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, cu modificările şi completările ulterioare?

|_| Da, am beneficiat de următoarele ajutoare de stat:

Nr. crt.

Anul acordării ajutorului de stat

Forma ajutorului de stat

Instituţia finanţatoare

Programul prin care aţi beneficiat de finanţare

Cuantumul ajutorului de stat acordat

(lei)

|_| Nu am beneficiat de ajutor de stat

Declar pe propria răspundere, cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal cu privire la falsul în declaraţii, că toate informaţiile furnizate sunt corecte şi reale.

Prin completarea acestui formular sunt de acord să particip la realizarea unor sondaje şi statistici în cadrul Programului.

Mă oblig să furnizez informaţii despre rezultatele obţinute în urma absolvirii acestui curs, prin completarea formularului de raportare tehnică anual în perioada 2008-2011.

Semnătura aplicantei

.............................................

Localitatea...........................

Data....................................

*) Datele personale furnizate au caracter confidenţial şi pot fi prelucrate numai pentru studii şi statistici în cadrul acestui program.

NOTĂ:

Solicitantul nu este obligat să suporte nicio taxă din partea niciunei persoane sau instituţii care îl ajută în completarea acestei cereri. Reprezentanţii MIMMCTPL şi ai OTIMMC pot discuta cu solicitanţii toate sau doar o parte din elementele acestei cereri, dar le este interzis să completeze cererea în locul acestora.

ANEXA Nr. 3 la procedură

FORMULAR  DE  RAPORTARE   TEHNICĂ*)

pentru Programul naţional multianual pe perioada 2005-2011 pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii

- 2008 -

(Se completează toate rubricile.)

Acest formular trebuie completat prin tehnoredactare în limba română.

Perioada pentru raportare: anul...............

Date personale**)

Subsemnata,....................................................., identificată cu C.I/B.I seria......nr....................., CNP................................., domiciliată în............................................, strada............................................... nr......, localitatea........................................, judeţul..........................................., cod poştal..............., telefon........................, mobil..........................., e-mail......................

Declar pe propria răspundere următoarele:

|_| sunt absolventă a Cursului de pregătire antreprenoriala promoţia 2008

|_| DA, am o afacere proprie la data absolvirii cursurilor organizate de către OTIMMC de tipul1):

   |_| microîntreprindere

   |_| întreprindere mică

   |_| întreprindere mijlocie

Data înregistrării IMM:..................................................

Denumire.....................................................................

Adresa sediului social ..........................................................................................................................................

Numărul de înmatriculare în registrul comerţului (după caz) ...................................................................................

Codul unic de înregistrare (după caz) ...................................................................................................................

Obiectul principal de activitate: ............................................................................................................................

Codul CAEN:

Tipul IMM1):         |_|   IMM autonomă

                             |_|   IMM parteneră (detalii)

                             |_|   IMM legată (detalii)

Numărul mediu anual de salariaţi:...............................

Numărul de angajaţi femei în prezent..........................

Care sunt funcţiile ocupate de către acestea în cadrul firmei? ................................................................................

Cifra de afaceri anuală netă (lei).............................................

Active totale (lei)...................................................................

|_| NU am o afacere proprie la data absolvirii cursurilor organizate de către MIMMCTPL

|_| DA, am calitatea de administrator al SC:...............................................

|_| NU am calitatea de administrator al unei IMM

|_| AM calitatea de persoană fizică autorizată/asociaţie familială

Autorizaţie nr................................din data:....................

|_| NU am calitatea de persoană fizică autorizată/asociaţie familială

|_| DA, sunt membră a unei societăţi cooperative (detalii)

|_| Nu sunt membră a unei societăţi cooperative

|_| DA, desfăşor activităţi de consultanţă de tipul............................................

|_| NU desfăşor activităţi de consultanţă

|_| DA, am absolvit cursul de pregătire antreprenoriala derulat în cadrul Programului naţional multianual pe perioada 2008- 2011 pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul IMM, promoţia 2008

|_| NU am absolvit cursul de pregătire antreprenoriala derulat în cadrul Programului naţional multianual pe perioada 2008- 2011 pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul IMM, promoţia 2008

Aţi reuşit să înfiinţaţi o firmă în urma absolvirii acestui curs?

|_| Nu

|_| Da                    

    |_| microîntreprindere

    |_| întreprindere mică

    |_| întreprindere mijlocie

Data înregistrării IMM:..................................................

Denumire.....................................................................

Adresa sediului social ..........................................................................................................................................

Numărul de înmatriculare în registrul comerţului (după caz) ...................................................................................

Codul unic de înregistrare (după caz) ......................................................................................................................

Obiectul principal de activitate: ................................................................................................................................

Codul CAEN:

Tipul IMM1):        

     |_| IMM autonomă

     |_| IMM parteneră (detalii)

     |_| IMM legată (detalii)

Numărul mediu anual de salariaţi:...............................

Cifra de afaceri anuală netă (lei).................................

Active totale (lei)..........................................................

S-a îmbunătăţit activitatea firmei ca urmare a participării dumneavoastră la curs? Cum?

In ce fel v-a ajutat absolvirea acestui curs?

Aţi diseminat şi aplicat cunoştinţele acumulate la curs în activitatea firmei?

Care sunt propunerile dumneavoastră pentru procedura acestui program în anii următori?

Declar pe propria răspundere, cunoscând  prevederile art. 292 din Codul penal cu privire la falsul în declaraţii, că toate informaţiile furnizate sunt corecte şi reale.

Semnătura absolventei cursului*)

...................................................

Data semnării

...................................................

Funcţia (după caz) în cadrul afacerii

...................................................

NOTĂ:

Solicitantul nu este obligat să suporte nicio taxă din partea niciunei persoane sau instituţii care îl ajută în completarea acestei cereri. Reprezentanţii MIMMCTPL şi OTIMMC pot discuta cu solicitanţii toate sau doar o parte din elementele acestei cereri, dar le este interzis să completeze cererea în locul acestora.

*) Transmiterea formularului este obligatorie pentru toţi beneficiarii de alocaţii financiare nerambursabile în cadrul prezentului program, pe o perioadă de 3 ani, începând cu anul 2008.

**) Datele personale furnizate au caracter confidenţial şi pot fi prelucrate în cadrul unor studii şi statistici în prezentul program.

1) Conform Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare.

ANEXA Nr. 4 la procedură

Formularul A

DECLARAŢIE

privind încadrarea întreprinderii în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii

I.  Datele de identificare a întreprinderii:

Denumirea întreprinderii ..........................................................................................................................................

Adresa sediului social ..............................................................................................................................................

Cod unic de înregistrare ...........................................................................................................................................

Numele şi funcţia ......................................................................................................................................................

                                                 (preşedintele consiliului de administraţie, director general sau echivalent)

II. Tipul întreprinderii

Indicaţi, după caz, tipul întreprinderii:

|_| Intreprindere autonomă în acest caz, datele din tabelul de mai jos sunt preluate doar din situaţia economico-financiară a întreprinderii solicitante. Se va completa doar declaraţia, fără formularul B.

|_|  Intreprindere parteneră Se va completa tabelul de mai jos pe baza rezultatelor calculelor efectuate conform formularului B, precum şi a fişelor adiţionale care se vor ataşa la declaraţie.

|_|  Intreprindere legată            Se va completa tabelul de mai jos pe baza rezultatelor calculelor efectuate conform formularului B, precum şi a fişelor adiţionale care se vor ataşa la declaraţie

III.  Date utilizate pentru a se stabili categoria întreprinderii1)

Exerciţiul financiar de referinţă2)

Numărul mediu anual de salariaţi

Cifra de afaceri anuală netă (mii lei/mii euro)

Active totale

(mii lei/mii euro)

Important: Precizaţi dacă, faţă de exerciţiul financiar anterior, datele financiare au înregistrat modificări care determină încadrarea întreprinderii într-o altă categorie (respectiv microîntreprindere, întreprindere mică, mijlocie sau mare).

|_| Nu

|_| Da (în acest caz se va completa şi se va ataşa o declaraţie referitoare la exerciţiul financiar anterior)

Semnătura........................................................................................................

                 (numele şi funcţia semnatarului autorizat să reprezinte întreprinderea)

Declar pe propria răspundere că datele din această declaraţie şi din anexe sunt conforme cu realitatea.

Data întocmirii.....................................

Semnătura..........................................

Formularul B

CALCULUL

pentru întreprinderile partenere sau legate

Secţiunile care trebuie incluse, după caz:

- secţiunea A, dacă întreprinderea solicitantă are cel puţin o întreprindere parteneră (precum şi orice fişe adiţionale);

- secţiunea B, dacă întreprinderea solicitantă este legată cu cel puţin o întreprindere (precum şi orice fişe adiţionale).

Calculul pentru tipurile de întreprinderi partenere sau legate:

Perioada de referinţă

Numărul mediu anual de salariaţi

Cifra de afaceri anuală netă

(mii lei/mii euro)

Total active

(mii lei/mii euro)

1. Datele întreprinderii3) solicitante sau din situaţiile financiare anuale consolidate [Se vor introduce datele din tabelul B1 din secţiunea B4).]

2. Datele cumulate3) în mod proporţional ale tuturor întreprinderilor partenere, dacă este cazul (Se vor introduce datele din secţiunea A.)

3. Datele cumulate ale tuturor întreprinderilor legate3) (dacă există) - dacă nu au fost deja incluse prin consolidare la pct. 1 din acest tabel (Se vor introduce datele din tabelul B2 din secţiunea B.)

TOTAL:

Datele incluse în secţiunea „Total" din tabel trebuie introduse în tabelul „Date utilizate pentru a se stabili categoria întreprinderii" din formularul A.

SECŢIUNEA A

Intreprinderi partenere

Pentru fiecare întreprindere pentru care a fost completată „fişa de parteneriat" (câte o fişă pentru fiecare întreprindere parteneră a întreprinderii solicitante şi pentru orice întreprindere parteneră a oricărei întreprinderi legate, ale cărei date nu au fost încă incluse în situaţiile financiare anuale consolidate ale acelei întreprinderi legate), datele din această fişă de parteneriat trebuie să fie introduse în tabelul de mai jos.

1. Date de identificare şi date financiare preliminare:

Tabelul A1

Intreprinderea parteneră - Date de identificare

Numărul mediu anual de salariaţi

Cifra de afaceri anuală netă

(mii lei/mii euro)

Active totale

(mii lei/mii euro)

Numele sau

denumirea

întreprinderii

Adresa sediului social

Cod unic de înregistrare

Numele şi prenumele

preşedintelui consiliului de administraţie, director

general sau echivalent

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

TOTAL:

NOTĂ:

Aceste date sunt rezultatul unui calcul proporţional efectuat pe baza „fişei de parteneriat", pentru fiecare întreprindere cu care întreprinderea solicitantă este direct sau indirect parteneră.

Datele introduse în secţiunea „Total" vor fi introduse la pct. 2 din tabelul „Calculul pentru tipurile de întreprinderi partenere sau legate" (referitor la întreprinderile partenere).

Aceste date rezultă din situaţiile financiare anuale consolidate şi din alte date ale întreprinderii partenere, dacă există, la care se adaugă în proporţie de 100% datele întreprinderilor care sunt legate cu această întreprindere parteneră, în cazul în care acestea nu au fost deja incluse în situaţiile financiare anuale consolidate ale întreprinderii partenere. Dacă este necesar, adăugaţi „fişe privind legătura dintre întreprinderi" pentru întreprinderile care nu au fost deja incluse în situaţiile financiare anuale consolidate.

FIŞA  DE  PARTENERIAT

1.  Datele de identificare a întreprinderii:

Denumirea întreprinderii .....................................................................................................................

Adresa sediului social .........................................................................................................................

Codul unic de înregistrare ...................................................................................................................

Numele, prenumele şi funcţia ..............................................................................................................

                                               (preşedintele consiliului de administraţie, director general sau echivalent)

2.  Date referitoare la întreprinderea legată:

Perioada de referinţă

Numărul mediu anual de salariaţi5)

Cifra de afaceri anuală netă

(mii lei/mii euro)

Active totale

(mii lei/mii euro)

TOTAL:

NOTĂ:

Aceste date rezultă din conturile sau alte date ale întreprinderii partenere, consolidate, dacă există. La acestea se adaugă într-un procent de 100% datele întreprinderilor care sunt legate de această întreprindere parteneră, dacă datele din conturile consolidate ale întreprinderilor legate au fost deja incluse prin consolidare în conturile întreprinderii partenere. Dacă este necesar, se va adăuga „fişa întreprinderii legate" pentru întreprinderile care nu au fost încă incluse prin consolidare.

3. Calculul proporţional

a)  Indicaţi exact proporţia deţinută6) de întreprinderea solicitantă (sau de întreprinderea legată prin intermediul căreia se stabileşte legătura de parteneriat) în întreprinderea parteneră la care se referă această fişă:

........................................................................................................................................................................ ........................................................

Indicaţi, de asemenea, proporţia deţinută de întreprinderea parteneră la care se referă această fişă din capitalul social al întreprinderii solicitante (sau în întreprinderea legată)

........................................................................................................................................................................ ........................................................

........................................................................................................................................................................ ........................................................

b) Introduceţi în tabelul de mai jos rezultatul calculului proporţional obţinut prin aplicarea celui mai mare dintre procentele la care se face referire la lit. a) la datele introduse în tabelul de la pct. 1.

Tabelul de parteneriat-A2

Procent

Numărul mediu anual de salariaţi

Cifra de afaceri anuală netă

(mii lei/mii euro)

Active totale7)

(mii lei/mii euro)

Valoare rezultată în urma aplicării celui mai mare procent la datele introduse în tabelul de la pct. 1.

Aceste date se vor introduce în tabelul A1.

SECŢIUNEA B

Intreprinderi legate

1. Determinarea situaţiei aplicabile întreprinderii care solicită încadrarea în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii:

|_| Cazul 1: Intreprinderea solicitantă ţine situaţii financiare anuale consolidate sau este inclusă în situaţiile financiare anuale consolidate ale unei alte întreprinderi (tabelul B1).

|_| Cazul 2: Intreprinderea solicitantă sau una ori mai multe întreprinderi legate nu întocmeşte/nu întocmesc ori nu este/nu sunt inclusă/incluse în situaţiile financiare anuale consolidate (tabelul B2).

NOTĂ:

Datele întreprinderilor legate cu întreprinderea solicitantă derivă din situaţiile financiare anuale şi din alte date ale acestora, consolidate dacă este cazul. La acestea se adaugă în mod proporţional datele oricărei eventuale întreprinderi partenere a acelei întreprinderi legate, situată imediat în aval sau în amonte, dacă nu a fost deja inclusă prin consolidare8).

2. Metode de calcul pentru fiecare caz:

Cazul 1: Situaţiile financiare anuale consolidate reprezintă baza de calcul. Se va completa tabelul B1 de mai jos.

Tabelul B1

Numărul mediu anual de salariaţi5)

Cifra de afaceri anuală netă

(mii lei/mii euro)

Active totale

(mii lei/mii euro)

TOTAL:

Datele introduse în secţiunea „Total" din tabelul de mai sus se vor introduce la pct. 1 din tabelul „Calculul pentru tipurile de întreprinderi partenere sau legate".

Identificarea întreprinderilor incluse prin consolidare

Intreprinderea legată (denumire/date de identificare)

Adresa sediului social

Cod unic de înregistrare

Numele şi prenumele preşedintelui consiliului de administraţie, directorului general sau echivalent

A.

B.

C.

D.

E.

NOTĂ:

Intreprinderile partenere ale unei întreprinderi legate, care nu au fost încă incluse în situaţiile financiare anuale consolidate, sunt considerate partenere directe ale întreprinderii solicitante. Datele aferente acestora şi o „fişă de parteneriat" trebuie adăugate la secţiunea A.

Cazul 2: Pentru fiecare întreprindere legată (inclusiv prin intermediul altor întreprinderi legate), se va completa o „fişă privind legătura dintre întreprinderi" şi se vor adăuga datele din situaţiile financiare anuale ale tuturor întreprinderilor legate, prin completarea tabelului B2 de mai jos.

Tabelul B2

Intreprinderea numărul:

Numărul mediu anual de salariaţi

Cifra de afaceri anuală netă

(mii lei/mii euro)

Active totale

(mii lei/mii euro)

1.*)

2.*)

3.*)

4.*)

5.*)

TOTAL:

*) Ataşaţi câte o „fişă privind legătura dintre întreprinderi" pentru fiecare întreprindere.

NOTĂ:

Datele rezultate în secţiunea „Total" din tabelul de mai sus se vor introduce la pct. 3 din tabelul „Calculul pentru tipurile de întreprinderi partenere sau legate" (privind întreprinderile legate).

FIŞĂ

privind legătura dintre întreprinderi nr.... din tabelul B2, secţiunea B (numai pentru întreprinderile legate care nu sunt incluse în situaţiile financiare anuale consolidate)

1. Datele de identificare a întreprinderii:

Denumirea întreprinderii ......................................................................................................................................

Adresa sediului social ..........................................................................................................................................

Codul unic de înregistrare ....................................................................................................................................

Numele, prenumele şi funcţia ...............................................................................................................................

(preşedintele consiliului de administraţie, director general sau echivalent)

2.  Date referitoare la întreprindere:

Perioada de referinţă

Numărul mediu anual de salariaţi9)

Cifra de afaceri anuală netă

(mii lei/mii euro)

Active totale

(mii lei/mii euro)

TOTAL:

Datele trebuie introduse în tabelul B2 din secţiunea B.

NOTĂ:

Datele întreprinderilor legate cu întreprinderea solicitantă sunt extrase din situaţiile financiare anuale şi din alte date aferente acestora, consolidate dacă este cazul. La acestea se adaugă în mod proporţional datele oricărei eventuale întreprinderi partenere a întreprinderii legate, situată imediat în aval sau în amonte de aceasta, dacă nu au fost deja incluse în situaţiile financiare anuale consolidate.

Acest tip de întreprinderi partenere sunt considerate ca fiind întreprinderi direct partenere cu întreprinderea solicitantă. Datele aferente acestora şi „fişa de parteneriat" trebuie introduse în secţiunea A.

1)  Datele sunt calculate în conformitate cu art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2006.

2)  Datele cu privire la numărul mediu anual de salariaţi, cifra de afaceri anuală netă şi activele totale sunt cele realizate în ultimul exerciţiu financiar raportate în situaţiile financiare anuale aprobate de acţionari sau asociaţi. In cazul întreprinderilor nou-înfiinţate, datele cu privire la numărul mediu anual de salariaţi, cifra de afaceri anuală netă şi activele totale se determină şi se declară pe propria răspundere.

3)  Datele cu privire la numărul mediu anual de salariaţi, cifra de afaceri anuală netă şi activele totale sunt cele realizate în ultimul exerciţiu financiar raportate în situaţiile financiare anuale aprobate de acţionari sau de asociaţi. In cazul întreprinderilor nou-înfiinţate, datele cu privire la numărul mediu anual de salariaţi, cifra de afaceri anuală netă şi activele totale se determină şi se declară pe propria răspundere.

4) Datele întreprinderii, inclusiv numărul mediu anual de salariaţi, sunt determinate pe baza situaţiilor financiare anuale şi a datelor întreprinderii sau, atunci când este cazul, pe baza situaţiilor financiare anuale consolidate ale întreprinderii ori a situaţiilor financiare anuale consolidate în care întreprinderea este inclusă.

5) In cazul în care în situaţiile financiare anuale consolidate nu există date privind numărul de personal, calculul se face prin cumularea datelor de la întreprinderile legate.

6)  Procent din capitalul social sau din drepturile de vot deţinute, oricare dintre aceste procente este mai mare. La acesta trebuie cumulată proporţia deţinută de fiecare întreprindere legată în aceeaşi întreprindere parteneră.

7) Active totale reprezintă active imobilizate + active circulante + cheltuieli în avans.

8) Definiţia întreprinderii legate din Legea nr. 346/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

9) în cazul n care în situaţiile financiare anuale consolidate nu există date privind numărul mediu anual de salariaţi, calculul se face prin cumularea datelor de la întreprinderile legate.

ANEXA Nr. 5 la procedură

LISTA

oficiilor teritoriale ale întreprinderilor mici şi mijlocii şi cooperaţie

Nr. crt.

OTIMMC

Judeţe arondate

Adresa

Telefon/fax

1.

BRAŞOV

Braşov

Covasna

Sibiu

Str. Prahova nr. 2, Braşov, CP. 500209

0368-434.154

0368-434.155 oficiubrasov@mimmc.ro

2.

CLUJ

Cluj

Sălaj

Bistriţa- Năsăud

Str. Horea nr. 13, Cluj-Napoca, CP. 400174

0264-487.224

0264-487.244 oficiucluj@mimmc.ro www.otimmc-cluj.ro

3.

CONSTANŢA

Constanţa

Brăila

Tulcea

Bd. Tomis 79-81, et. 1, cod 900669, Constanţa, CP. 900669

0241-661.253

0241-661.254 oficiuconstanta@mimmc.ro www.otimmccta.ro

4.

CRAIOVA

Dolj

Gorj

Mehedinţi

Olt

Vâlcea

Str. Sfinţii Apostoli nr. 72, Craiova C.P.200501

0251-510.785

oficiucraiova@mimmc.ro

www.otimmc.ro

5.

GALAŢI

Galaţi

Vrancea

Buzău

Str. Prelungirea Traian nr. 1, bl. Pescăruş, tronson C, parter, Galaţi CP.800037

0236-416.610

0236-416.690 oficiugalati@mimmc.ro www.otimmcgl.ro

6.

IAŞI

Iaşi

Botoşani

Vaslui

Str. Doamna Elena nr. 61A, et. 2, Iaşi, CP.700398

0232-261.101

0332-805.078

0332-805.079

oficiuiasi@mimmc.ro www.otimmcis.ro

7.

TÂRGU MUREŞ

Alba

Harghita

Mureş

Piaţa Victoriei nr. 5, et. 2, Târgu Mureş, CR 540029

0265-311.660 oficiutgmures@mimmc.ro

8.

TIMIŞOARA

Arad

Caraş-Severin Hunedoara Timiş

Bd. Revoluţiei nr. 8, Timişoara, CR 300024

0256-292.739

0256-292.767

oficiutimisoara@mimmc.ro www.otimmctm.ro

9.

TÂRGOVIŞTE

Argeş Dâmboviţa Giurgiu Teleorman

Str. Radu de la Afumaţi nr. 1H, Târgovişte, CR 130056

0345-100.523

0245-222.135 oficiutargoviste@mimmc.ro www.otimmctgv.ro

10.

SATU MARE

Satu Mare

Bihor

Maramureş

Str. Decebal nr. 4, et. 1, cam. 113-114, Satu Mare

0261-711.241

0261-711.240 oficiusm@mimmc.ro www.otimmcsm.ro

11.

BUCUREŞTI

Bucureşti Ilfov

Str. Vitejilor nr. 33, et. 2, ap. 3, sector 3, Bucureşti, cod 031525

0753.012.703 oficiubucuresti@mimmc.ro

SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 792/2008

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 792 din 2008
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Legea 127 2017
    Îmi apare că site-ul http://www.legex.ro/VizualizareLege.aspx?var=153691#comentariu, sau cum se numește, este not secure. Adică putem comenta dar ne asumăm riscul informatic. E corect?
ANONIM a comentat Legea 127 2017
    nu cumva ar trebui să fie bizară absența oricărui comentariu la această lege? Totuși este o lege adoptată conform procedurilor regulamentare în vigoare, deci este ea însăși în vigoare. Avem dreptul cel puțin legal de a o comenta.
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks

ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 792/2008
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu