E-mail:
Parola:
     
 Nu ai cont? Inregistreaza-te
 Ai uitat parola? Click aici
alerte legex
Coduri postale şi prefixe telefonice naţionale şi internaţionale
Legături cu alte acte
Cele mai căutate legi
Ultimele acte citite
Sisteme de securitate
Registrul Agricol Integrat - www.registrulagricolintegrat.ro

Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

ORDIN Nr

ORDIN   Nr. 694 din 18 noiembrie 2008

privind conditiile de recunoastere a organizatiilor de producatori si a grupurilor de producatori recunoscute preliminar in sectorul fructe si legume, precum si modul de accesare a sprijinului financiar de catre acestea

ACT EMIS DE: MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 796 din 27 noiembrie 2008



In baza Hotărârii Guvernului nr. 385/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi a Legii nr. 1/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Referatului de aprobare nr. 125.142 din 17 martie 2008 al Direcţiei politici de piaţă în sectorul culturi horticole,

în temeiul art. 8 din Hotărârea Guvernului nr. 1.078/2008 privind acordarea de sprijin financiar grupurilor de producători recunoscute preliminar şi organizaţiilor de producători în sectorul fructe şi legume,

ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite următorul ordin:

CAPITOLUL I

SECŢIUNEA 1

Dispoziţii generale

Art. 1. - (1) Prezentul ordin creează cadrul juridic şi organizatoric pentru punerea în aplicare a următoarelor regulamente comunitare:

a) Regulamentul (CE) nr. 1.234/2007 al Consiliului de instituire a unei organizări comune a pieţelor agricole şi privind dispoziţii specifice referitoare la anumite produse agricole (Regulamentul unic OCP). şi

b) Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1.580/2007 de stabilire a normelor de aplicare a regulamentelor (CE) nr. 2.200/96, (CE) nr. 2.201/96 şi (CE) nr. 1.182/2007 ale Consiliului în sectorul fructelor şi legumelor, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 2. - Prezentul ordin stabileşte modalitatea de calcul al valorii producţiei comercializate (VPC), condiţiile de recunoaştere a organizaţiilor de producători şi a grupurilor de producători recunoscute preliminar, lista investiţiilor eligibile în cadrul planului de recunoaştere şi a cheltuielilor neeligibile în cadrul programului operaţional, procedura de acordare a sprijinului financiar, aprobarea şi finanţarea programelor operaţionale şi a planurilor de recunoaştere, tipurile de sancţiuni, modalităţile de aplicare a acestora şi aspecte privind recuperarea sprijinului acordat în mod nejustificat.

Art. 3. -In sensul prezentului ordin, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

a) producător-o persoană fizică sau juridică ori un grup de persoane fizice sau juridice, ale căror exploataţii se află pe teritoriul Comunităţii, aşa cum este definit în art. 299 din Tratatul de instituire a CEE, şi care cultivă unul sau mai multe dintre produsele specifice sectorului de fructe şi legume conform legislaţiei în vigoare sau doar produsele de genul respectiv destinate exclusiv procesării;

b) parte clar definită a unei persoane juridice - o filială sau o sucursală a unei persoanei juridice;

c) valoarea producţiei comercializate (VPC) - valoarea producţiei comercializate, calculată conform secţiunii a 2-a.

d) asociaţie de organizaţii de producători - orice persoană juridică constituită la iniţiativa organizaţiilor de producători, recunoscută conform prezentului ordin;

e) organizaţie de producători transnaţională - orice organizaţie de producători în cadrul căreia cel puţin o exploataţie a unui membru se află într-un stat membru diferit de cel în care este stabilit sediul social al organizaţiei de producători;

f) asociaţie transnaţională de organizaţii de producători - orice asociaţie de organizaţii de producători în cadrul căreia cel puţin una dintre organizaţiile membre are sediul într-un stat membru diferit de cel în care este stabilit sediul social al asociaţiei;

g) filială - orice persoană juridică în cadrul căreia una sau mai multe organizaţii de producători ori asociaţii ale acestora deţin acţiuni şi care prin activitatea desfăşurată contribuie la îndeplinirea obiectivelor organizaţiei/organizaţiilor de producători sau ale asociaţiei/asociaţiilor de organizaţii de producători;

h) aviz de recunoaştere preliminară - documentul eliberat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), care certifică îndeplinirea de către persoana juridică în cauză a condiţiilor de recunoaştere preliminară şi care asigură titularului toate drepturile conferite de lege;

i) aviz de recunoaştere - documentul eliberat de MADR, care certifică îndeplinirea de către persoana juridică în cauză a condiţiilor de recunoaştere ca organizaţie de producători şi care asigură titularului toate drepturile conferite de lege;

j) decizie de retragere a recunoaşterii preliminare - documentul eliberat de MADR, care are ca scop revocarea avizului de recunoaştere preliminară;

k) decizie de retragere a recunoaşterii - documentul eliberat de MADR, care are ca scop revocarea avizului de recunoaştere;

l) măsura reprezintă:

1. acţiuni care au drept obiectiv planificarea producţiei, inclusiv achiziţia de active imobilizate;

2. acţiuni care au drept obiectiv menţinerea calităţii producţiei, inclusiv achiziţionarea de active imobilizate;

3. acţiuni care au drept obiectiv îmbunătăţirea comercializării, inclusiv achiziţionarea de active imobilizate, precum şi activităţile de promovare şi de comunicare, altele decât activităţile de promovare şi de comunicare prevăzute la pct. 6;

4. cercetare şi producţie experimentală, inclusiv cumpărarea de active imobilizate;

5. acţiuni de formare profesională, diferite de formarea profesională prevăzută la pct. 6, precum şi acţiuni care au drept obiectiv promovarea accesului la servicii de consultanţă;

6. oricare dintre cele 3 instrumente de prevenire şi de gestionare a situaţiilor de criză enumerate la art. 18 alin. (3);

7. acţiunile de protecţie a mediului prevăzute la art. 103c alin. (3) din Regulamentul (CE) nr. 1.234/2007 al Consiliului, inclusiv cumpărarea de active imobilizate;

8. alte acţiuni, inclusiv cumpărarea de active imobilizate, altele decât cele prevăzute la pct. 1, 2, 3, 4 şi 7, care contribuie la realizarea unuia sau mai multora dintre obiectivele prevăzute la art. 18 alin. (2);

m) acţiune - o activitate sau un instrument specific care vizează realizarea unui anumit obiectiv operaţional care contribuie la realizarea unuia sau mai multor obiective prevăzute la art. 18 alin. (2);

n) produs - unul dintre produsele care fac obiectul organizării comune de piaţă în sectorul fructe şi legume, conform legislaţiei în vigoare;

o) subprodus - un produs care rezultă din prepararea şi/sau transformarea fructelor ori legumelor cu valoare economică pozitivă, dar nu constituie rezultatul principal vizat;

p) transformare primară - transformarea fructelor sau legumelor în produsele enumerate în anexa I la Tratatul de instituire a CEE. Nu se consideră transformare primară operaţiunile de curăţare, tăiere, aranjare, uscare şi ambalare a produselor în stare proaspătă în vederea comercializării.

Art. 4. -Anul de comercializare pentru produsele care fac obiectul organizării comune de piaţă în sectorul fructe şi legume se desfăşoară în perioada 1 ianuarie-31 decembrie.

SECŢIUNEA a 2-a

Calculul valorii producţiei comercializate (VPC)

Art. 5. - (1) In sensul prezentului ordin, valoarea producţiei comercializate reprezintă valoarea obţinută în urma comercializării producţiei membrilor prin intermediul grupului de producători recunoscut preliminar sau al organizaţiei de producători, luându-se în calcul doar produsul/produsele pentru care grupul de producători recunoscut preliminar sau organizaţia de producători deţine recunoaşterea.

(2) Valoarea producţiei comercializate include valoarea producţiei membrilor organizaţiei sau grupului de producători recunoscut preliminar şi a celor care renunţă la calitatea de membru, numai pentru perioada în care aceştia au fost membri ai organizaţiei sau ai grupului de producători recunoscut preliminar.

(3) Valoarea producţiei comercializate include valoarea producţiei membrilor, comercializată în conformitate cu pct. 3 lit. c) pct. (ii) şi (iii) din anexa nr. 1 şi pct. 3 lit. c) pct. (ii) şi (iii) din anexa nr. 2.

(4) Valoarea subproduselor rezultate din transformarea primară a produselor membrilor grupului de producători/ organizaţiei de producători este inclusă în calculul valorii producţiei comercializate.

(5) Valoarea producţiei comercializate a membrilor organizaţiei de producători şi a membrilor altor organizaţii de producători pe care aceasta o vinde nu poate fi mai mică decât valoarea altei producţii comercializate pe care aceasta o pune în vânzare. Acest raţionament de calcul are la bază exclusiv produsele pentru care organizaţia de producători este recunoscută.

(6) Producţia comercializată este facturată în faza de ieşire din organizaţia de producători, dacă este cazul, ca produs ambalat sau care a fost supus unei transformări primare, fără TVA şi fără costuri de transport intern.

(7) Valoarea producţiei comercializate poate fi calculată şi în stadiul de ieşire din filială, pe aceeaşi bază prevăzută la alin. (6), cu condiţia ca cel puţin 90% din capitalul filialei să aparţină:

a) organizaţiei de producători sau asociaţiei de organizaţii de producători; sau

b) membrilor organizaţiei de producători ori ai asociaţiei de organizaţii de producători, iar în acest caz contribuie la realizarea obiectivelor enumerate la pct. 2 din anexa nr. 2.

(8) Producţia membrilor, aferentă produsului/produselor pentru care beneficiarul deţine recunoaştere/recunoaştere preliminară comercializată prin intermediul acestuia, va fi contabilizată într-un cont distinct.

(9) In cazul în care producţia se confruntă cu o diminuare provocată de fenomene meteorologice, dezastre naturale şi/sau organisme dăunătoare, orice despăgubire acordată în acest sens în temeiul măsurilor de asigurare a culturilor vizate la art. 41 sau al măsurilor echivalente gestionate de organizaţia de producători ca urmare a acestor cauze este inclusă în valoarea producţiei comercializate.

(10) In cazul diminuării valorii unui produs din cauza unor fenomene meteorologice, dezastre naturale sau din cauza atacului de boli ori dăunători, care nu depind de responsabilitatea şi controlul organizaţiei sau grupului de producători recunoscut preliminar, valoarea producţiei comercializate reprezintă 100% din valoarea produsului în cauză obţinută în timpul anului anterior.

(11) Alin. (5)-(9) se aplică şi grupurilor de producători recunoscute preliminar.

Art. 6. - Următoarele activităţi se exclud de la calculul valorii producţiei comercializate:

a) comercializarea produselor care nu fac parte din categoria/categoriile de produse pentru care organizaţia de producători sau grupul de producători recunoscut preliminar deţine recunoaşterea;

b) comercializarea produselor care fac sau nu fac parte din categoria/categoriile de produse pentru care grupul de producători în cauză deţine ori solicită recunoaşterea, cumpărate direct de la o altă persoană juridică/fizică, indiferent dacă aceasta din urmă deţine sau nu recunoaştere;

c) activităţile legate de producţia altor produse agricole, precum şi ambalarea sau prelucrarea acestora;

d) furnizarea de servicii;

e) alte activităţi fără caracter agricol desfăşurate de organizaţia de producători sau de grupul de producători recunoscut preliminar.

CAPITOLUL II

Organizaţii de producători

SECŢIUNEA 1

Acordarea recunoaşterii

Art. 7. - (1) Persoana juridică sau partea clar definită a unei persoane juridice care respectă prevederile prezentului ordin poate obţine, la cerere, recunoaşterea ca organizaţie de producători pentru produsele care fac obiectul organizării comune de piaţă în sectorul fructelor şi legumelor, conform legislaţiei în vigoare.

(2) In cazul în care o persoană juridică sau o parte clar definită a unei persoane juridice solicită recunoaşterea pentru produse destinate exclusiv procesării, este necesar să facă dovada unui/unor contract/e de livrare încheiat/e cu o unitate de procesare pentru produsele pentru care solicită recunoaşterea.

Art. 8. - (1) In vederea obţinerii recunoaşterii, persoana juridică sau partea clar definită a unei persoane juridice trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

a) să fie constituită din minimum 5 membri;

b) să dovedească o valoare a producţiei comercializate de minimum 1.000.000 de lei;

c) să respecte toate criteriile prevăzute în anexa nr. 2.

(2) In vederea recunoaşterii ca organizaţie de producători, valoarea producţiei comercializate pe care persoana juridică sau partea clar definită a unei persoane juridice trebuie să o dovedească iniţial este cea realizată într-o perioadă de maximum 12 luni anterioară solicitării recunoaşterii.

(3) Organizaţiile de producători acţionează în numele şi în interesul membrilor în toate problemele de natură economică.

(4) Perioada minimă de apartenenţă a unui producător la organizaţia de producători este de un an.

(5) Condiţiile în care un membru poate părăsi organizaţia de producători sunt stabilite de adunarea generală a membrilor organizaţiei de producători.

(6) Renunţarea la calitatea de membru se comunică în scris organizaţiei de producători cu cel puţin 3 luni înainte şi devine efectivă din momentul acceptării acesteia de adunarea generală a membrilor organizaţiei de producători.

(7) MADR şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură {APIA) sunt informate de organizaţiile de producători asupra oricărei decizii privind componenţa şi numărul de membri, în termen de 30 de zile de la adoptarea acesteia de către adunarea generală a membrilor organizaţiei de producători.

Art. 9. - Pentru obţinerea recunoaşterii ca organizaţie de producători, persoana juridică sau partea clar definită a unei persoane juridice va înainta la MADR, prin direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală, o cerere prin care solicită recunoaşterea ca organizaţie de producători şi următoarele documente:

a) copie a statutului;

b) copie a deciziei adunării generale în care se menţionează acordul acesteia pentru efectuarea demersurilor legale în vederea obţinerii statutului de organizaţie de producători;

c) copie a certificatului de înregistrare la registrul comerţului sau a autorizaţiei de funcţionare;

d) un centralizator pentru fiecare produs şi fiecare membru privind VPC înregistrată în ultimul exerciţiu contabil încheiat, semnat de administrator şi contabil;

e) un centralizator privind suprafaţa/ele de teren şi a/ale spaţiilor de producţie climatizate şi/sau neclimatizate aflate în exploatarea membrilor, întocmit şi semnat de administrator pe baza actelor doveditoare;

f) un centralizator privind valoarea obţinută din activităţi economice, conform art. 6, semnat de administrator şi de contabil;

g) situaţia centralizată privind cotizaţia financiară a membrilor, semnată de administrator şi de contabil;

h) declaraţie privind programele de finanţare accesate de organizaţia de producători şi stadiul de realizare a acestora, semnată de administrator şi de contabil;

i) situaţia organizaţiei privind mijloacele tehnice de colectare, stocare, ambalare şi comercializare a producţiei membrilor, semnată de administrator şi de contabil;

j) organigrama, statul de funcţii şi lista personalului angajat, semnate de administrator şi de contabil;

k) angajamentul administratorului persoanei juridice privind respectarea legislaţiei specifice sectorului de fructe şi legume;

l) dovada achitării datoriilor la bugetul de stat şi local.

Art. 10. - (1) Inainte de acordarea recunoaşterii, MADR verifică documentele menţionate la art. 9 şi se asigură, prin inspecţii la faţa locului, de respectarea condiţiilor de recunoaştere prevăzute la art. 8 alin. (1) şi de exactitatea informaţiilor furnizate.

(2) In urma acestor verificări, MADR poate:

a) decide acordarea sau refuzul recunoaşterii ca organizaţie de producători;

b) solicita documentele lipsă şi/sau completarea celor existente.

(3) Termenul maxim pentru depunerea documentelor lipsă şi/sau completarea celor existente nu poate depăşi 15 zile lucrătoare de la momentul solicitării, în caz contrar cererea fiind respinsă.

(4) Avizul de recunoaştere ca organizaţie de producători se emite în maximum 60 de zile lucrătoare de la solicitarea acestuia şi se notifică în scris solicitantului în termen de 5 zile lucrătoare.

SECŢIUNEA a 2-a

Fuziuni ale organizaţiilor de producători

Art. 11. - (1) La iniţiativa acestora, organizaţiile de producători recunoscute în condiţiile prezentului ordin pot fuziona.

(2) Organizaţia de producători care rezultă în urma fuziunii se supune regulilor privind recunoaşterea şi aprobarea programelor operaţionale prevăzute în prezentul ordin.

(3) In cazul în care organizaţiile de producători care au fuzionat desfăşurau anterior fuziunii programe operaţionale distincte, acestea continuă programele în paralel şi separat până la data de 1 ianuarie a anului următor fuziunii.

SECŢIUNEA a 3-a

Asociaţii de organizaţii de producători

Art. 12. - (1) La iniţiativa acestora, organizaţiile de producători recunoscute pot constitui asociaţii de organizaţii de producători, care pot desfăşura oricare dintre activităţile unei organizaţii de producători, chiar şi în cazul în care comercializarea produselor în cauză continuă să fie desfăşurată de membrii acesteia.

(2) Recunoaşterea unei asociaţii de organizaţii de producători se acordă la solicitarea scrisă a acesteia, pentru produsul sau produsele specificate în cererea de recunoaştere. Recunoaşterea poate fi obţinută numai dacă asociaţia în cauză demonstrează că este capabilă să desfăşoare în mod eficient activitatea pentru care a fost creată şi că nu deţine o poziţie dominantă pe o piaţă determinată, decât în cazul în care acest lucru este necesar pentru atingerea obiectivelor prevăzute în art. 33 din Tratatul de instituire a CEE.

(3) Asociaţiile de organizaţii de producători acţionează în numele şi în interesul membrilor în toate problemele de natură economică.

(4) Nu pot fi membre ale asociaţiilor de organizaţii de producători persoanele juridice care nu deţin recunoaşterea ca organizaţie de producători.

SECŢIUNEA a 4-a

Organizaţii transnaţionale de producători

Art. 13. - (1) Sediul social al organizaţiei transnaţionale de producători se stabileşte în România, dacă aceasta realizează aici cea mai mare parte a VPC.

(2) In condiţiile alin. (1), MADR este răspunzător de:

a) recunoaşterea organizaţiei transnaţionale de producători;

b) stabilirea colaborării administrative necesare cu celelalte state membre în care sunt situaţi ceilalţi membri cu privire la respectarea condiţiilor de recunoaştere, precum şi la regimul de control şi sancţiuni.

(3) In condiţiile alin. (1), APIA este răspunzătoare de aprobarea programului operaţional al organizaţiei transnaţionale de producători.

SECŢIUNEA a 5-a

Asociaţia transnaţională de organizaţii de producători

Art. 14. - (1) Sediul social al asociaţiei transnaţionale de organizaţii de producători se stabileşte în România dacă asociaţia dispune în România de un număr important de organizaţii asociate şi/sau dacă organizaţiile asociate realizează în România o parte importantă din valoarea producţiei comercializate.

(2) In condiţiile alin. (1), MADR este răspunzător de:

a) recunoaşterea asociaţiei;

b) stabilirea colaborării administrative necesare cu celelalte state membre în care sunt situate organizaţiile membre cu privire la respectarea condiţiilor de recunoaştere, precum şi la regimul de control şi sancţiuni;

c) punerea la dispoziţia celorlalte state membre, la solicitarea acestora, a documentaţiei necesare, inclusiv a legislaţiei în vigoare în România, tradusă în una dintre limbile oficiale ale statelor membre solicitante.

(3) In condiţiile alin. (1), APIA este răspunzătoare de aprobarea programului operaţional al asociaţiei transnaţionale de organizaţii de producători.

SECŢIUNEA a 6-a

Externalizarea activităţilor

Art. 15. - (1) APIA poate aproba externalizarea oricăreia dintre activităţile unei organizaţii de producători sau ale unei asociaţii de organizaţii de producători, inclusiv către filialele acestora.

(2) Aprobarea externalizării se realizează la solicitarea în scris a organizaţiei de producători sau a asociaţiei de organizaţii de producători, cu condiţia prezentării unor dovezi de natură financiar-contabilă din care să rezulte că externalizarea reprezintă o modalitate corespunzătoare de realizare a obiectivelor sau de reducere a costurilor acesteia.

(3) Externalizarea unei activităţi implică faptul că organizaţia de producători sau asociaţia de organizaţii de producători încheie un acord comercial cu o altă entitate, inclusiv cu unul dintre membrii acesteia sau cu o filială, în vederea desfăşurării activităţii în cauză.

(4) Cu toate acestea, organizaţiei de producători sau asociaţiei de organizaţii de producători îi revine responsabilitatea de a asigura desfăşurarea activităţii respective, precum şi controlul global al gestionării şi monitorizarea acordului comercial pentru exercitarea activităţii în cauză.

SECŢIUNEA a 7-a

Constituirea fondurilor operaţionale

Art. 16. - (1) Pentru a beneficia de sprijin financiar, organizaţiile de producători vor constitui fonduri operaţionale din care vor finanţa implementarea programelor operaţionale.

(2) In vederea identificării şi controlului cheltuielilor realizate, organizaţiile de producători deschid un cont distinct în care se vor efectua numai operaţiuni aferente programului operaţional aprobat de APIAÎn conformitate cu prevederile prezentului ordin.

(3) Contul bancar în care se constituie fondul operaţional trebuie deschis în ţara în care organizaţia de producători îşi are sediul social.

Art. 17. - (1) Fondul operaţional este finanţat prin:

a) contribuţiile financiare ale membrilor şi/sau ale organizaţiei de producători;

b) sprijin financiar comunitar care poate fi acordat organizaţiilor de producători.

(2) Fondurile operaţionale se folosesc doar pentru finanţarea programelor operaţionale aprobate de APIAÎn conformitate cu prezentul ordin.

(3) Pentru aplicarea prevederilor art. 16 alin. (1), este necesar să fie respectate următoarele condiţii:

a) toţi membrii producători să contribuie la fondul operaţional;

b) toţi membrii producători să poată beneficia de fondul operaţional;

c) toţi membrii producători să poată participa în mod democratic la luarea deciziilor referitoare la utilizarea fondurilor organizaţiei de producători şi a contribuţiilor financiare la fondul operaţional.

SECŢIUNEA a 8-a

Aprobarea programelor operaţionale

Art. 18. - (1) Programele operaţionale se derulează în perioade anuale cuprinse între 1 ianuarie şi 31 decembrie şi conţin informaţii privind:

a) descrierea situaţiei iniţiale a organizaţiei de producători, dacă este cazul, pe baza indicatorilor de referinţă incluşi în strategia naţională;

b) obiectivele programului, luând în considerare perspectivele pentru producţie şi pieţele de desfacere, o explicaţie a modului în care programul contribuie la strategia naţională şi o confirmare a faptului că acesta este în conformitate cu strategia naţională, inclusiv în ceea ce priveşte echilibrul dintre activităţile sale. Obiectivele programelor operaţionale trebuie să respecte obiectivele definite în strategia naţională şi să fie cuantificabile, în scopul monitorizării progresului înregistrat pe durata de implementare a programului;

c) descrierea detaliată a măsurilor, inclusiv a măsurilor de prevenire şi de gestionare a situaţiilor de criză, prevăzute cu acţiuni distincte, care urmează a fi puse în aplicare şi a mijloacelor care urmează a fi utilizate în vederea atingerii obiectivelor pentru fiecare an de implementare a programului. Descrierea trebuie să indice gradul în care diferitele măsuri propuse:

1. completează şi sunt conforme cu alte măsuri, inclusiv cu măsuri finanţate sau eligibile pentru sprijin din alte fonduri ale Comunităţii Europene, în special sprijinul financiar pentru dezvoltare rurală. In acest sens, este necesară o referire specifică, dacă este cazul, la măsurile puse în aplicare în cadrul programelor operaţionale anterioare;

2. nu implică niciun risc de dublă finanţare din fondurile Comunităţii Europene;

d) durata programului;

e) aspectele financiare, respectiv:

1. modul de calculare şi cuantumul contribuţiilor financiare;

2. procedura de finanţare a fondului operaţional;

3. informaţiile care justifică nivelul diferit al cuantumului contribuţiilor;

4. bugetul şi calendarul de execuţie a măsurilor pentru fiecare etapă de implementare a programului.

(2) Obiectivele programului operaţional sunt cele menţionate la art. 6 alin. (8) din Hotărârea Guvernului nr. 1.078/2008 privind acordarea de sprijin financiar grupurilor de producători recunoscute preliminar şi organizaţiilor de producători în sectorul fructe şi legume.

(3) Obiectivul de prevenire şi gestionare a crizelor se concentrează pe evitarea şi soluţionarea crizelor de pe piaţa fructelor şi legumelor, acoperind în acest context:

a) promovarea şi comunicarea;

b) măsuri de formare;

c) asigurarea culturilor.

(4) Pentru a putea finanţa măsurile de prevenire şi gestionare a crizelor, organizaţiile de producători pot contracta credite în condiţii comerciale. In acest caz, rambursarea creditelor şi a dobânzilor aferente poate fi considerată ca parte a programului operaţional, putând astfel fi eligibilă pentru sprijinul financiar comunitar conform legislaţiei în vigoare.

(5) Cheltuielile aferente măsurilor de prevenire şi gestionare a crizelor, inclusiv rambursările de credite şi dobânzi nu trebuie să reprezinte mai mult de o treime din cheltuielile efectuate în cadrul programului operaţional.

(6) Orice acţiune specifică de prevenire şi de gestionare a crizelor se finanţează fie prin credite, fie direct, fiind însă permisă doar una dintre aceste variante.

Art. 19. - (1) Măsurile şi cheltuielile neeligibile în cadrul programelor operaţionale sunt menţionate în anexa nr. 3.

(2) Investiţiile, inclusiv cele realizate în cadrul contractelor de leasing, al căror termen de amortizare depăşeşte durata programului operaţional, pot fi continuate în cadrul unui program operaţional ulterior din motive economice justificate, în special în cazul în care perioada de amortizare fiscală este mai mare de 5 ani.

(3) In cazul în care investiţiile sunt înlocuite, valoarea reziduală a investiţiilor înlocuite:

a) se adaugă la fondul operaţional al organizaţiei de producători; sau

b) se scade din costul de înlocuire.

(4) Investiţiile sau acţiunile pot fi realizate în exploataţii individuale ale membrilor organizaţiei de producători, cu condiţia ca acestea să contribuie la obiectivele programului operaţional. In cazul în care un membru părăseşte organizaţia de producători, investiţia sau valoarea reziduală a acesteia va fi recuperată.

Art. 20. - (1) Cheltuielile efectuate în cadrul programelor operaţionale eligibile pentru ajutoare sunt limitate la costurile reale suportate.

(2) Pentru ca o acţiune să fie considerată eligibilă, mai mult de 51% din valoarea produselor vizate de aceasta trebuie să corespundă produselor pentru care organizaţia de producători este recunoscută.

(3) Vor fi incluse în cuantumul de 51% produsele care provin de la membrii organizaţiei de producători sau de la membrii unei alte organizaţii de producători.

(4) Pentru stabilirea acţiunilor eligibile se aplică prevederile art. 5 şi 6.

Art. 21. - (1) Dosarul privind aprobarea programului operaţional se depune la centrele judeţene ale APIA şi conţine următoarele documente:

a) copie a avizului de recunoaştere ca organizaţie de producători. In cazul în care se aplică dispoziţiile art. 23 alin. (2), copia avizului de recunoaştere va fi înlocuită cu dovada depunerii dosarului pentru obţinerea recunoaşterii ca organizaţie de producători;

b) dovada constituirii fondului operaţional;

c) angajamentul scris al administratorului organizaţiei de producători privind respectarea dispoziţiilor Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1.234/2007 şi ale Regulamentului Comisiei (CE) nr. 1.580/2007, precum şi ale prezentului ordin;

d) angajamentul scris al administratorului organizaţiei de producători şi al membrilor acesteia, din care să rezulte că nu au beneficiat şi nu vor beneficia, direct ori indirect, de dublă finanţare comunitară sau naţională pentru măsuri şi/sau acţiuni care dau dreptul la sprijin financiar în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 1.078/2008 şi cu dispoziţiile prezentului ordin;

e) programul operaţional.

(2) O organizaţie de producători nu poate depune, în vederea obţinerii aprobării, un program operaţional atât timp cât un alt program operaţional al aceleiaşi organizaţii de producători se află în procedura administrativă de analiză.

(3) O organizaţie de producători nu poate derula concomitent mai multe programe operaţionale.

Art. 22. - (1) O asociaţie de organizaţii de producători, constituită conform dispoziţiilor prezentului ordin, poate prezenta spre aprobare în nume propriu un program operaţional parţial, constituit din acţiuni identificate, dar neimplementate de două sau mai multe organizaţii de producători participante, în cadrul programelor lor operaţionale.

(2) Programele operaţionale parţiale fac obiectul aceloraşi reglementări ca şi celelalte programe operaţionale şi sunt examinate împreună cu programele operaţionale ale organizaţiilor de producători participante.

(3) Programul operaţional al fiecărei organizaţii de producători participante va cuprinde lista acţiunilor şi participarea financiară corespunzătoare.

(4) Acţiunile vor fi finanţate în totalitate prin contribuţiile organizaţiilor de producători participante, alocate din fondurile operaţionale ale organizaţiilor respective.

Art. 23. - (1) Termenul maxim de prezentare a programelor operaţionale în vederea aprobării este data de 15 septembrie a anului care precede punerea în aplicare a programului operaţional, cu excepţia organizaţiilor de producători care solicită aplicarea prevederilor art. 9 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.078/2008.

(2) In cazul în care o entitate juridică sau o parte clar definită a entităţii juridice, inclusiv un grup de producători recunoscut preliminar, solicită MADR recunoaşterea ca organizaţie de producători, aceasta poate prezenta spre aprobare centrelor judeţene de APIA, conform art. 21, şi programul operaţional. Aprobarea programului este condiţionată de obţinerea recunoaşterii până cel târziu la data de 15 decembrie.

Art. 24. - (1) In vederea aprobării programului operaţional, APIA verifică documentele menţionate la art. 21 alin. (1) şi se asigură, inclusiv prin controale la faţa locului, de:

a) exactitatea informaţii lor fu mizate în programul operaţional;

b) conformitatea obiectivelor programului cu dispoziţiile art. 18 alin. (2);

c) coerenţa economică şi calitatea tehnică a programului, corectitudinea estimărilor, a planului de finanţare şi a calendarului de execuţie a programului. Se verifică, de asemenea, dacă au fost stabilite obiective măsurabile şi indicatori corespunzători, astfel încât să poată fi monitorizată îndeplinirea acestora, şi dacă obiectivele stabilite pot fi atinse prin măsurile şi acţiunile propuse;

d) eligibilitatea acţiunilor şi a cheltuielilor propuse;

e) conformitatea operaţiunilor pentru care se solicită sprijinul financiar cu normele naţionale şi comunitare, cu ajutorul de stat şi alte standarde obligatorii corespunzătoare, stabilite de legislaţia naţională sau cuprinse în strategia naţională.

(2) In cazul în care se constată că dosarul este incomplet, APIA va transmite o notă de completare organizaţiei de producători, aceasta având obligaţia transmiterii documentelor solicitate în maximum 15 zile lucrătoare de la data transmiterii notificării, în caz contrar dosarul urmând să fie respins.

(3) Inainte de aprobarea sau respingerea programului operaţional, APIA poate cere avizul consultativ al direcţiei de specialitate din cadrul MADR.

Art. 25. - (1) In urma verificărilor prevăzute la art. 24 alin. (1), APIA se pronunţă asupra programelor operaţionale, astfel:

a) aprobă cuantumul fondurilor operaţionale şi programele operaţionale:

b) aprobă programele operaţionale în urma unor clarificări sau adaptări efectuate de organizaţia de producători în vederea respectării conformităţii cu măsurile prevăzute în anexa nr. 3;

c) respinge programele operaţionale sau părţi ale acestora.

(2) Termenul maxim de pronunţare asupra tuturor programelor operaţionale este 15 decembrie.

(3) APIA informează organizaţiile de producători în legătură cu hotărârea adoptată până cel târziu la data de 15 decembrie.

Art. 26. - Cu toate acestea, din motive justificate în mod adecvat, APIA poate lua o hotărâre cu privire la aprobarea programelor operaţionale până cel târziu la data de 20 ianuarie a anului următor depunerii programelor. Hotărârea de aprobare poate prevedea eligibilitatea cheltuielilor începând cu data de 1 ianuarie a anului următor depunerii programelor.

SECŢIUNEA a 9-a

Modificarea programelor operaţionale

Art. 27. - Pe parcursul implementării programelor operaţionale, organizaţiile de producători pot solicita APIA modificări ale programelor operaţionale pentru fiecare perioadă anuală de implementare sau pentru anii următori.

Art. 28. - (1) Pentru fiecare perioadă anuală de implementare a programelor operaţionale, organizaţiile de producători pot solicita, până la data de 30 iunie inclusiv, modificarea programelor operaţionale aprobate, astfel:

a) să implementeze numai parţial programele lor operaţionale;

b) să modifice conţinutul programului operaţional, precum şi să prelungească, dacă este cazul, durata iniţială a acestuia până la o durată totală de 5 ani;

c) să mărească sau să reducă cuantumul fondurilor operaţionale cu maximum 25% din cuantumul aprobat iniţial pentru anul respectiv, cu condiţia ca obiectivele generale ale programului să fie menţinute.

(2) In cazul în care modificarea programului operaţional presupune nerealizarea unei măsuri, organizaţia de producători solicită modificarea programului înainte cu minimum 30 de zile de data estimată de începere a implementării respectivei măsuri, conform programului operaţional aprobat, dar nu mai târziu de termenul menţionat la alin. (2).

(3) Orice cerere de modificare este însoţită de acte doveditoare care precizează motivul, natura şi implicaţiile modificărilor propuse.

Art. 29. - (1) Organizaţiile de producători pot solicita anual, până cel târziu la data de 15 septembrie, modificări ale programelor operaţionale pentru anii următori, inclusiv, dacă este cazul, o prelungire a duratei iniţiale a acestora până la o durată totală de maximum 5 ani, în vederea implementării modificărilor începând cu data de 1 ianuarie a anului următor.

(2) Orice cerere de modificare este însoţită de acte doveditoare care precizează motivul, natura şi implicaţiile modificărilor propuse.

(3) APIA aprobă/respinge cererile de modificare a programelor operaţionale până cel târziu la data de 15 decembrie.

(4) Cu toate acestea, din motive justificate în mod adecvat, APIA poate lua o hotărâre cu privire la cererile de modificare a programelor operaţionale până cel târziu la data de 20 ianuarie a anului următor depunerii cererii. Hotărârea de aprobare poate prevedea eligibilitatea cheltuielilor începând cu data de 1 ianuarie a anului următor depunerii cererii.

SECŢIUNEA a 10-a

Finanţarea programelor operaţionale

Art. 30. - (1) Sprijinul financiar comunitar prevăzut la art. 17 alin. (1) lit. b) se calculează anual, pe baza valorii producţiei comercializate în cursul perioadei de referinţă precedente şi a cheltuielilor eligibile efectuate în cursul perioadei respective, şi se acordă sub formă de plăţi în avans, plăţi parţiale sau anuale.

(2) Perioada de referinţă este o perioadă de 12 luni cuprinsă între datele de 1 ianuarie şi 31 decembrie ale anului anterior celui în care se solicită sprijinul financiar.

(3) Perioada de 12 luni este perioada contabilă a organizaţiei de producători în cauză.

(4) Organizaţiile de producători recunoscute vor transmite anual, până la data de 15 decembrie, către APIA următoarele informaţii:

a) valoarea estimată a cheltuielilor care urmează să fie efectuate anul următor;

b) volumul producţiei estimate;

c) declaraţia privind tipul de plată pentru care optează în anul următor;

d) cuantumul estimat al contribuţiei comunitare şi contribuţia membrilor şi a organizaţiei de producători la fondurile operaţionale pentru anul următor.

Art. 31. - (1) Pentru obţinerea sprijinului financiar menţionat la art. 6 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 1.078/2008, organizaţiile de producători depun la centrele judeţene ale APIA, până la data de 1 decembrie a anului pentru care se solicită plata, o cerere de finanţare însoţită de o descriere privind gradul de organizare a producătorilor în regiune, valoarea sprijinului financiar în cauză, procentul contribuţiilor financiare efectuate conform art. 17 alin. (1) lit. a) şi cheltuielile eligibile suportate din contribuţiile respective.

(2) Până la data de 15 ianuarie a anului următor depunerii cererii de finanţare, APIA va solicita Comisiei Europene acordul privind autorizarea plăţii sprijinului financiar menţionat la alin. (1).

(3) Comisia Europeană aprobă sau respinge cererea în termen de 3 luni de la data transmiterii acesteia. In absenţa unui răspuns din partea Comisiei Europene în această perioadă, cererea se consideră aprobată.

(4) APIA efectuează plata sprijinului financiar solicitat în conformitate cu art. 34.

(5) Până la data de 1 martie a anului următor implementării anuale a programelor operaţionale, APIA solicită Comisiei Europene rambursarea sprijinului financiar aprobat şi plătit efectiv către organizaţia de producători. Cererea este însoţită de dovada îndeplinirii condiţiilor stabilite la art. 103e alin. (1) paragraful al doilea din Regulamentul (CE) nr. 1.234/2007 în cei 3 ani premergători, precum şi de informaţii detaliate privind organizaţiile de producători în cauză, valoarea sprijinului plătit efectiv şi procentul contribuţiei financiare efectuate în conformitate cu art. 103b alin. (1) lit. (a) din Regulamentul (CE) al Consiliului nr. 1.234/2007.

(6) Comisia Europeană ia o decizie privind aprobarea sau respingerea cererii.

(7) Dacă a fost aprobată rambursarea sprijinului de către Comisia Europeană, cheltuielile eligibile trebuie declarate Comisiei Europene în conformitate cu procedura stabilită la art. 5 din Regulamentul (CE) nr. 883/2006.

SECŢIUNEA a 11-a

Depunerea şi verificarea cererilor de plată

Art. 32. - (1) Până la data de 15 februarie a anului următor celui pentru care este solicitat sprijinul financiar, organizaţia de producători depune la centrele judeţene ale APIA dosarul de sprijin care conţine o cerere de plată anuală/finală însoţită de copii ale documentelor justificative.

(2) Sprijinul financiar va fi calculat luându-se în considerare sumele deja plătite ca plăţi în avans sau plăţi parţiale şi totalul sprijinului plătibil pentru cheltuielile eligibile.

(3) Documentele justificative menţionate la alin. (1) vor prezenta informaţii privind:

a) sprijinul solicitat;

b) valoarea producţiei comercializate;

c) cuantumul contribuţiilor financiare ale membrilor la fondul operaţional şi, dacă este cazul, ale organizaţiei de producători;

d) cheltuielile efectuate în conformitate cu programul operaţional aprobat în condiţiile prezentului ordin, inclusiv cheltuielile privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de criză, defalcate pe acţiuni;

e) partea din fondul operaţional utilizată pentru finanţarea măsurilor de prevenire şi gestionare a crizelor, defalcată pe acţiuni.

(4) Cererile pot lua în calcul cheltuielile programate, dar încă neefectuate, în cazul în care se dovedeşte că:

a) acţiunile în cauză nu au putut fi realizate până cel târziu la data de 31 decembrie a anului de implementare a programului operaţional, din motive independente de voinţa organizaţiei de producători în cauză;

b) acţiunile respective se pot realiza până cel târziu la data de 30 aprilie a anului următor;

c) în fondul operaţional se menţine o contribuţie echivalentă a organizaţiei de producători.

(5) In cazul în care cererile sunt prezentate după data de 15 februarie, sprijinul financiar este redus cu 1% pe fiecare zi de întârziere.

Art. 33. - (1) Cererile de plată sunt însoţite de rapoarte anuale privind implementarea programelor operaţionale.

(2) Rapoartele anuale se referă la următoarele elemente:

a) realizările programului operaţional în cursul anului precedent, redate, dacă este cazul, pe baza indicatorilor de rezultat stabiliţi în ghidul solicitantului;

b) principalele modificări ale programului operaţional;

c) diferenţele dintre sprijinul financiar estimat şi sprijinul financiar solicitat;

d) problemele majore întâmpinate pe parcursul implementării anuale a programului şi acţiunile şi măsurile întreprinse pentru asigurarea calităţii şi eficienţei implementării programului.

(3) Pentru ultimul an de implementare a programului operaţional, raportul prevăzut la alin. (1) se înlocuieşte cu un raport final.

(4) Raportul final cuprinde o evaluare a programului operaţional, care poate fi realizată cu asistenţă din partea unui birou specializat. Raportul prezintă gradul de realizare a obiectivelor programului. De asemenea, raportul explică modificările acţiunilor şi/sau ale mijloacelor care au fost luate în considerare la modificarea programului operaţional în curs de derulare sau care vor fi luate în considerare la elaborarea următorului program operaţional.

Art. 34. -APIA plăteşte sprijinul financiar solicitat până cel târziu la data de 15 octombrie a anului care urmează implementării programului operaţional.

Art. 35. - (1) Organizaţiile de producători pot solicita la APIA un avans din sprijinul financiar corespunzător cheltuielilor estimate care rezultă din programul operaţional pentru o perioadă de 4 luni, începând din luna în care se depune cererea de avans.

(2) Cererile de avans, însoţite de descrierea activităţilor care urmează a fi realizate, se depun în lunile ianuarie, mai şi septembrie, până cel târziu la data de 15 a fiecărei luni de depunere.

(3) Totalul avansurilor plătite în cadrul unui anume exerciţiu financiar nu trebuie să depăşească 80% din cuantumul sprijinului financiar aprobat iniţial pentru programul operaţional în cauză.

(4) Acordarea unui avans este condiţionată de constituirea unei garanţii bancare egale cu 110% din cuantumul acestuia.

(5) Suma minimă care poate fi solicitată ca plată în avans este egală cu 20.000 lei.

Art. 36. - (1) Cererile de eliberare a garanţiei bancare se pot depune în cursul anului, însoţite de documentele justificative privind implementarea activităţilor pentru care a fost plătit avansul. Garanţia se eliberează până la concurenţa a 80% din cuantumul avansurilor.

(2) Dacă suma sprijinului financiar plătibil din cheltuielile actualizate este egală sau mai mare decât suma plătită ca avans, valoarea garanţiei eliberate va fi egală cu 80% din suma avansată.

(3) Dacă suma sprijinului financiar plătibil din cheltuielile actualizate este mai mică decât suma avansată, atunci valoarea garanţiei eliberate va fi egală cu 80% din valoarea sprijinului financiar cuvenit conform cheltuielilor realizate.

(4) Restul garanţiei va fi eliberat imediat ce va avea loc reconcilierea exerciţiului financiar contabil anual.

(5) După constituirea unei garanţii iniţiale pentru o perioadă de 4 luni, aceasta va fi majorată pentru următoarele perioade în funcţie de sumele plătite în avans şi cheltuielile reale înregistrate.

(6) Cerinţa principală constă în realizarea măsurilor din programul operaţional, respectându-se angajamentele organizaţiei de producători prevăzute la art. 21 alin. (1) lit. c) şid).

(7) In cazul nerespectării cerinţei principale sau a încălcării deliberate a angajamentelor menţionate la alin. (6), garanţia bancară se reţine, fără a aduce atingere altor sancţiuni care urmează a fi stabilite în conformitate cu dispoziţiile cap. IV.

(8) In cazul nerespectării altor cerinţe, garanţia bancară se reţine proporţional cu gravitatea neregulii.

Art. 37. - (1) Organizaţiile de producători pot solicita plata unei părţi a sprijinului financiar corespunzătoare cheltuielilor rezultate din programul operaţional şi efectuate în cursul precedentelor 4 luni.

(2) Cererile se depun în lunile mai şi septembrie şi sunt însoţite de documentele justificative necesare.

(3) Cererile de plată trebuie înaintate în prima lună care urmează perioadei pentru care plata este solicitată, dar nu mai mult de două ori în cursul unui an dat.

(4) Perioadele pentru care se poate solicita plata sunt ianuarie-aprilie şi mai-august.

(5) Totalul plăţilor efectuate pentru cererile parţiale de plată nu trebuie să depăşească 80% din cuantumul sprijinului financiar aprobat iniţial pentru programul operaţional sau al cheltuielilor reale, dacă acestea sunt mai mici decât cuantumul respectiv, pentru anul în cauză.

(6) Valoarea minimă a sprijinului financiar care poate fi solicitat printr-o cerere de plată parţială este de 20.000 lei.

Art. 38. - Pe parcursul unui an, organizaţiile de producători pot opta doar pentru una dintre modalităţile de plată prevăzute la art. 35 şi 37.

SECŢIUNEA a 12-a

Măsuri de prevenire şi de gestionare a situaţiilor de criză

Art. 39. - (1) In conformitate cu prevederile art. 18 alin. (3) lit. a), organizaţiile de producători pot obţine sprijin financiar pentru implementarea de activităţi de promovare şi comunicare care să faciliteze gestionarea eficientă a situaţiilor de criză.

(2) Nivelul sprijinului acordat nu poate depăşi 50% din valoarea cheltuielilor efectuate.

(3) Acţiunile realizate în cadrul măsurii de promovare şi comunicare completează orice acţiune de promovare şi comunicare în curs de desfăşurare, aplicată de organizaţia de producători în cauză.

(4) Organizaţiile de producători solicită plata acestui sprijin financiar odată cu cererea anuală de plată. Cererea de plată este însoţită de un raport descriptiv, împreună cu copiile documentelor justificative.

Art. 40. - (1) In conformitate cu dispoziţiile art. 18 alin. (3) lit. b), organizaţiile de producători pot solicita sprijin financiar pentru finanţarea costurilor de instruire şi perfecţionare a personalului în scopul prevenirii, gestionării şi lichidării situaţiilor de criză.

(2) Nivelul sprijinului public acordat nu poate depăşi 50% din costurile necesare punerii în aplicare a acestei măsuri.

(3) Organizaţiile de producători solicită plata acestui sprijin financiar odată cu cererea anuală de plată. In acest sens, la cererea de plată va fi anexat un raport privind necesitatea activităţilor realizate şi rezultatele acestora însoţite de copiile documentelor justificative.

Art. 41. - (1) In sensul prevederilor art. 18 alin. 3 lit. c), organizaţiile de producători pot gestiona acţiuni de asigurare a recoltei în scopul protejării veniturilor producătorilor şi acoperirii pierderilor de pe piaţă suportate de organizaţia de producători şi/sau de membrii acesteia, în cazul în care sunt afectaţi de dezastre naturale, fenomene meteorologice sau de organisme dăunătoare.

(2) Sprijinul public total alocat pentru asigurarea culturii nu poate să depăşească:

a) 80% din costul primelor de asigurare plătite de organizaţia de producători pentru a se asigura împotriva pierderilor cauzate de fenomene meteorologice nefavorabile care pot fi asimilate dezastrelor naturale;

b) 50% din costul primelor de asigurare plătite de organizaţia de producători pentru a se asigura împotriva:

(i) pierderilor menţionate la lit. a) şi împotriva altor pierderi cauzate de fenomene meteorologice nefavorabile; şi

(ii) pierderilor cauzate de boli animale sau vegetale ori de infestări cu paraziţi.

(3) Limitele stabilite la alin. (2) lit. b) se aplică şi în cazurile în care programul operaţional beneficiază de sprijinul financiar comunitar de 60%, în conformitate cu art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.078/2008.

(4) Măsurile privind asigurarea recoltei nu acoperă plata primelor de asigurare care îi despăgubesc pe producători pentru mai mult de 100% din pierderile de venit suferite, luându-se în calcul orice alte despăgubiri pe care aceştia le obţin în cadrul altor sisteme de ajutoare în legătură cu riscul asigurat.

(5) Organizaţiile de producători vor realiza inventarul culturilor care vor fi asigurate şi vor încheia poliţe de asigurare pentru fiecare membru şi cultură.

(6) Organizaţiile de producători vor solicita rambursarea procentului corespunzător din primele de asigurare plătite în momentul depunerii cererii anuale de plată.

(7) In sensul prezentului articol, fenomen meteorologic nefavorabil care poate fi asimilat unui dezastru natural înseamnă condiţii meteorologice precum îngheţul, grindina, poleiul, inundaţiile sau seceta, care distrug peste 30% din producţia anuală medie a unui anumit fermier în cei 3 ani precedenţi.

SECŢIUNEA a 13-a

Monitorizarea şi evaluarea procedurilor legate de programele operaţionale

Art. 42. - (1) Organizaţiile de producători asigură monitorizarea şi evaluarea programelor lor operaţionale prin utilizarea unor indicatori corespunzători din setul de indicatori de performanţă detaliaţi în ghidul solicitantului. In acest scop, acestea stabilesc un sistem util de colectare, înregistrare şi păstrare a informaţiilor pentru compilarea acestor indicatori.

(2) Monitorizarea are în vedere evaluarea progreselor înregistrate pentru realizarea obiectivelor specifice stabilite pentru programele operaţionale. Aceasta se realizează prin intermediul indicatorilor financiari, de producţie şi de rezultat. Rezultatele exerciţiului trebuie să servească pentru:

a) controlul calităţii implementării programului;

b) identificarea necesităţilor de ajustare sau de revizuire a programului operaţional în vederea realizării obiectivelor stabilite pentru acesta sau în vederea îmbunătăţirii gestionării programului, inclusiv a gestionării sale financiare;

c) contribuirea la realizarea cerinţelor de raportare privind implementarea programului operaţional.

(3) Informaţiile privind rezultatele activităţilor de monitorizare se introduc în fiecare raport anual pe care organizaţia de producători trebuie să îl transmită APIA conform art. 33 alin. (2).

(4) Evaluarea ia forma unui raport de evaluare intermediară distinct. Raportul de evaluare intermediară, care poate fi realizat cu asistenţă din partea unui birou specializat de consultanţă, are în vedere examinarea gradului de utilizare a resurselor financiare, eficienţa şi eficacitatea programului operaţional şi evaluarea progreselor făcute pentru realizarea obiectivelor generale ale programului operaţional. In acest sens, sunt utilizaţi indicatori comuni de referinţă, de rezultat şi, dacă este cazul, de impact, incluşi în ghidul solicitantului.

(5) Dacă este cazul, exerciţiul de evaluare intermediară include evaluarea calitativă a rezultatelor şi impactului acţiunilor de protecţie a mediului pentru:

a) prevenirea eroziunii solului;

b) reducerea utilizării şi/sau o mai bună gestionare a produselor de protecţie a plantelor;

c) protejarea habitatelor şi a biodiversităţii;

d) conservarea peisajelor.

(6) Rezultatele evaluării trebuie să servească pentru:

a) îmbunătăţirea calităţii programelor operaţionale gestionate de organizaţia de producători;

b) identificarea necesităţii de modificare substanţială a programului operaţional;

c) contribuirea la realizarea cerinţelor de raportare privind implementarea programelor operaţionale;

d) însuşirea unor lecţii utile în vederea îmbunătăţirii calităţii, eficienţei şi eficacităţii viitoarelor programe operaţionale gestionate de organizaţia de producători.

(7) Evaluarea intermediară trebuie realizată pe parcursul implementării programului operaţional în timp util, pentru a permite ca rezultatele evaluării să fie luate în considerare la pregătirea programului operaţional următor. Raportul de evaluare intermediară se anexează la raportul anual corespunzător.

CAPITOLUL III

Grupuri de producători recunoscute preliminar

SECŢIUNEA 1

Acordarea recunoaşterii

Art. 43. - (1) Poate obţine statutul de grup de producători recunoscut preliminar orice persoană juridică sau o parte clar definită a unei persoane juridice constituite la iniţiativa producătorilor, care îndeplineşte condiţiile prezentului ordin şi care are un plan de recunoaştere aprobat.

(2) In vederea depunerii pentru aprobare a unui plan de recunoaştere, persoana juridică sau partea clar definită a unei persoane juridice trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

a) să fie constituită din minimum 5 membri;

b) să respecte toate criteriile menţionate în anexa nr. 1.

(3) Prevederile art. 8 alin. (3)-(7) se aplică şi grupurilor de producători recunoscute preliminar.

(4) Unui fost membru al unei organizaţii de producători i se interzice, pentru o perioadă de 2 ani, să adere la un grup de producători după renunţarea la calitatea de membru al acelei organizaţii de producători în ceea ce priveşte produsele pentru care organizaţia de producători a fost recunoscută.

(5) Nu pot obţine statutul de grup de producători recunoscut preliminar persoanele juridice constituite la iniţiativa producătorilor care îndeplinesc condiţiile de recunoaştere ca organizaţie de producători prevăzute în prezentul ordin.

Art. 44. - (1) Pentru a obţine statutul de grup de producători recunoscut preliminar, solicitanţii vor înainta la MADR, prin direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală, cererea de recunoaştere însoţită de următoarele documente:

a) copie a deciziei adunării generale în care se menţionează acordul acesteia pentru efectuarea demersurilor legale în vederea obţinerii statutului de grup de producători recunoscut preliminar;

b) copie a statutului;

c) copie a certificatului de înregistrare la registrul comerţului sau a autorizaţiei de funcţionare;

d) declaraţie privind programele de finanţare accesate de solicitant şi stadiul de realizare a acestora;

e) angajamentul administratorului persoanei juridice privind respectarea legislaţiei specifice sectorului de fructe şi legume;

f) dovada achitării datoriilor la bugetul de stat sau local;

g) un centralizator privind suprafaţa/ele de teren şi a/ale spaţiilor de producţie climatizate şi/sau neclimatizate aflate în exploatarea membrilor, întocmit şi semnat de administrator pe baza actelor doveditoare;

h) planul de recunoaştere.

(2) Obţinerea avizului de recunoaştere preliminară este condiţionată de aprobarea de către APIA a planului de recunoaştere.

(3) MADR, prin direcţiile de agricultură şi dezvoltare rurală, transmite în original centrelor judeţene ale APIA planul de recunoaştere menţionat la alin. (1) lit. h) şi o copie a documentelor menţionate la alin. (1) lit. a)-g), în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii dosarului.

Art. 45. - (1) In termen de 10 zile lucrătoare de la depunerea dosarului de către solicitant, reprezentanţii direcţiilor de agricultură şi dezvoltare rurală verifică documentele menţionate la art. 44 alin. (1) lit. a)-g) şi se asigură, inclusiv prin control la fata locului, de respectarea condiţiilor prevăzute la art. 43 alin. (2)

(2) In cazul în care în urma verificărilor se constată că dosarul este incomplet, reprezentanţii direcţiilor de agricultură şi dezvoltare rurală notifică solicitantul şi solicită completarea dosarului în maximum 15 zile lucrătoare de la data notificării.

(3) Dacă documentele solicitate nu sunt prezentate în termenul prevăzut la alin. (2), direcţia de agricultură şi dezvoltare rurală consideră dosarul respins, caz în care informează MADR şi centrul judeţean al APIA. MADR informează solicitantul cu privire la respingerea dosarului în termen de 5 zile lucrătoare.

SECŢIUNEA a 2-a

Planul de recunoaştere

Art. 46. - (1) Planul de recunoaştere se derulează pe o perioadă maximă de 5 ani, cu execuţie anuală/semestrială începând din ziua următoare emiterii avizului de recunoaştere preliminară, are ca obiectiv general obţinerea statutului de organizaţie de producători şi cuprinde cel puţin următoarele:

a) descrierea situaţiei persoanei juridice în cauză, în special detalii despre membri, producţia acestora, valoarea producţiei comercializate şi a modalităţii de comercializare, infrastructura deţinută de membri în cazul în care aceasta este destinată utilizării de către grupul de producători;

b) estimarea semestrială/anuală a valorii producţiei comercializate pentru întreaga perioadă de implementare a planului de recunoaştere;

c) data propusă pentru începerea punerii în aplicare a planului şi durata estimată pentru implementarea acestuia, care nu trebuie să depăşească 5 ani;

d) măsurile ce vor fi implementate în vederea obţinerii recunoaşterii ca organizaţie de producători, defalcate pe acţiuni şi termene în cadrul unui plan anual/semestrial de execuţie.

(2) Măsurile de investiţii eligibile pentru plata sprijinului financiar în cadrul planului de recunoaştere sunt prevăzute în anexa nr. 4.

Art. 47. - (1) In vederea aprobării planului de recunoaştere, APIA se asigură, inclusiv prin controale la faţa locului, de:

a) exactitatea informaţiilor furnizate în planul de recunoaştere;

b) coerenţa economică şi calitatea tehnică a planului, corectitudinea estimărilor, a planului de finanţare şi a calendarului de execuţie a planului;

c) eligibilitatea acţiunilor şi a cheltuielilor propuse;

d) conformitatea operaţiunilor pentru care se solicită sprijinul financiar cu normele naţionale şi comunitare şi, în special, cu normele privind ajutorul de stat şi alte standarde obligatorii corespunzătoare stabilite de legislaţia naţională sau cuprinse în strategia naţională.

(2) In cazul în care se constată că planul de recunoaştere este incomplet, APIA transmite o notă de completare solicitantului, acesta având obligaţia transmiterii documentelor solicitate în maximum 20 de zile lucrătoare de la data transmiterii notificării. In caz contrar, planul de recunoaştere este respins.

(3) Inainte de aprobarea sau respingerea planului de recunoaştere, APIA poate cere avizul consultativ al direcţiei de specialitate din cadrul MADR.

(4) Aprobarea/respingerea planului de recunoaştere se face de către APIA, în termen de maximum 60 de zile lucrătoare de la primirea acestuia, şi se comunică MADR.

Art. 48. -In termen de maximum 10 zile lucrătoare de la comunicarea aprobării/respingerii planului de recunoaştere de către APIA, MADR emite, după caz, avizul de recunoaştere preliminară.

Art. 49. - (1) Pe parcursul punerii în aplicare a planului de recunoaştere, grupurile de producători recunoscute preliminar pot solicita la APIA o singură dată într-un an modificarea planului de recunoaştere, avându-se în vedere ca:

a) modificarea solicitată să nu afecteze obiectivul general al planului de recunoaştere;

b) solicitarea de modificare a planului de recunoaştere să se realizeze cu minimum 30 de zile înainte de termenul iniţial de implementare a măsurii/lor pentru care se solicită modificarea.

(2) Cererea de modificare a planului de recunoaştere se depune la centrele judeţene APIA, însoţită de documente justificative din care să reiasă motivul, natura şi implicaţiile modificărilor propuse.

(3) APIA aprobă sau respinge cererile de modificare a planurilor de recunoaştere în cel mult 60 de zile lucrătoare de la data depunerii solicitării şi notifică în acest sens grupul de producători recunoscut preliminar şi MADR.

Art. 50. - (1) Grupurile de producători recunoscute preliminar pot solicita recunoaşterea ca organizaţie de producători înainte de finalizarea implementării planului de recunoaştere, cu condiţia respectării prevederilor prezentului ordin. Incepând cu data introducerii unei astfel de cereri, grupul în cauză poate prezenta un proiect de program operaţional.

(2) Grupurile de producători recunoscute preliminar, care au implementat cu sprijin financiar un plan de recunoaştere, trebuie să dobândească statutul de organizaţie de producători în maximum 4 luni de la finalizarea implementării planului de recunoaştere preliminară.

(3) Grupurile de producători recunoscute preliminar, care din motive imputabile acestora nu au fost recunoscute ca organizaţii de producători în termen de 4 luni de la finalizarea implementării planului de recunoaştere, sunt sancţionate conform prezentului ordin.

(4) Rezultatele finale ale implementării unui plan de recunoaştere de către un grup de producători recunoscut preliminar sunt consemnate în cadrul unui raport final întocmit de APIA şi transmis MADR în termen de 15 zile lucrătoare de la finalizarea acestuia.

Art. 51. - (1) Grupurile de producători recunoscute preliminar pot fuziona, entitatea care rezultă din fuziune asumându-şi drepturile şi obligaţiile grupului de producători recunoscut preliminar căruia i s-a acordat primul recunoaşterea.

(2) In termen de maximum 60 de zile lucrătoare de la data fuzionării în condiţiile legislaţiei în vigoare, entitatea rezultată în urma fuziunii va depune spre aprobare la APIA o solicitare pentru modificarea planului de recunoaştere.

(3) Aprobarea sau respingerea modificării planului de recunoaştere se hotărăşte de APIA, în termen de maximum 60 de zile lucrătoare de la primirea acestuia, şi se comunică în scris solicitantului şi direcţiei de specialitate din cadrul MADR.

(4) Până la aprobarea sau respingerea modificării planului de recunoaştere, activităţile continuă să fie eligibile conform condiţiilor stabilite în planul de recunoaştere iniţial al fiecărui grup de producători.

(5) In cazul în care un grup de producători recunoscut preliminar fuzionează cu o organizaţie de producători, entitatea care rezultă în urma fuziunii beneficiază de statutul de organizaţie de producători şi nu este eligibilă pentru formele de sprijin destinate grupurilor de producători recunoscute preliminar.

(6) In condiţiile alin. (5), organizaţia de producători poate solicita o modificare a programului său operaţional, în conformitate cu secţiunea a 9-a a cap. II.

SECŢIUNEA a 3-a

Finanţarea planului de recunoaştere

Art. 52. - Sprijinul financiar menţionat la art. 5 alin. (1) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 1.078/2008:

a) se stabileşte individual, pentru fiecare grup de producători recunoscut preliminar, în conformitate cu art. 5 alin. (3) şi (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.078/2008;

b) este forfetar şi se calculează pe baza valorii producţiei comercializate aferente perioadei corespunzătoare unui semestru, respectiv unui an de implementare a planului de recunoaştere;

c) se acordă după implementarea semestrială/anuală a planului de recunoaştere; şi

d) se acordă fără a fi necesară prezentarea niciunui document justificativ la momentul solicitării.

Art. 53. - Sprijinul financiar prevăzut la art. 5 alin. (1) lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 1.078/2008 se acordă pentru investiţiile eligibile cuprinse în anexa nr. 4 şi aprobate în cadrul planului de recunoaştere.

Art. 54. - (1) Sprijinul financiar menţionat la art. 5 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.078/2008 se plăteşte în tranşe semestriale sau anuale la sfârşitul fiecărei perioade semestriale ori anuale de realizare a planului de recunoaştere.

(2) In cazul în care o perioadă de implementare nu corespunde unei perioade semestriale sau anuale complete, cuantumul sprijinului se stabileşte pentru perioada de implementare.

(3) Acordarea sprijinului menţionat la alin. (1) este condiţionată de realizarea a minimum 80% din valoarea producţiei comercializate asa cum este precizată la art. 46 alin. (1) lit. b).

SECŢIUNEA a 4-a

Depunerea şi verificarea cererilor de plată

Art. 55. - (1) Prin aceeaşi cerere de plată, grupurile de producători recunoscute preliminar solicită sprijinul financiar menţionat la art. 5 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.078/2008, aferent măsurilor aprobate în planul de recunoaştere şi pentru care au fost efectiv realizate cheltuieli.

(2) Cererea de plată a sprijinului financiar poate fi depusă la centrele judeţene ale APIA în termen de 3 luni de la terminarea perioadei semestriale/anuale.

(3) Solicitarea plăţii semestriale se depune numai dacă planul de recunoaştere este defalcat în perioade semestriale.

(4) Dosarul de plată conţine următoarele documente:

a) cererea de plată anuală sau semestrială pentru finanţarea planului de recunoaştere, semnată de preşedintele grupului de producători;

b) datele de identificare bancară: sediul băncii (sucursala/agenţia), contul IBAN;

c) centralizatorul privind valoarea producţiei comercializate începând cu momentul eliberării avizului de recunoaştere preliminară sau valoarea înregistrată începând cu prima zi de la ultima perioadă de decontare efectuată de APIA, vizat de un contabil autorizat şi semnat de administrator;

d) centralizatorul cheltuielilor efectuate pentru măsurile menţionate în anexa nr. 4, conform planului de recunoaştere aprobat, şi realizate în cursul perioadei pentru care se solicită sprijinul, însoţit de copii ale documentelor justificative;

e) declaraţia scrisă, semnată de preşedintele grupului de producători, conform căreia grupul de producători nu a beneficiat, nu beneficiază şi nu va beneficia, direct ori indirect, de o dublă finanţare comunitară sau naţională pentru acţiunile aprobate în planul de recunoaştere pentru care se acordă finanţare comunitară;

f) angajamentul scris al administratorului grupului de producători privind respectarea dispoziţiilor Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1.234/2007 şi ale Regulamentului Comisiei (CE) nr. 1.580/2007, precum şi ale prezentului ordin;

g) raportul semestrial al planului de recunoaştere - în cazul plăţii semestriale;

h) raportul anual al planului de recunoaştere - în cazul plăţii anuale;

i) raportul final al planului de recunoaştere - în cazul finalizării planului de recunoaştere.

Art. 56. -In cazul în care se constată că dosarul depus de grupul de producători este incomplet, grupul de producători va fi notificat şi are obligaţia transmiterii documentelor solicitate în termen de 15 zile lucrătoare de la data notificării.

Art. 57. - Aprobarea cuantumului sprijinului financiar şi efectuarea plăţii se vor realiza în maximum 6 luni de la primirea cererii de către APIA.

CAPITOLUL IV

Controale, sancţiuni, recuperări

SECŢIUNEA 1

Controale

Art. 58. - (1) MADR, prin direcţia de specialitate şi prin direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene, efectuează controale administrative pentru toate cererile de recunoaştere însoţite de documentele solicitate prevăzute la art. 9 şi la art. 44 alin. (1).

(2) APIA, prin centrele judeţene, efectuează controale administrative pentru aprobarea programelor operaţionale şi a planurilor de recunoaştere, a modificărilor acestora, precum şi pentru cererile de plată aferente.

Art. 59. - (1) Controlul administrativ al cererilor de plată realizat de APIA cuprinde, în special, în măsura în care acest lucru este necesar pentru cererea în cauză, o verificare a:

a) raportului care însoţeşte cererea de plată semestrială, anuală sau finală, după caz, aşa cum este menţionat la art. 33 alin. (2) şi la art. 55 alin. (4) lit. g)-i);

b) valorii producţiei comercializate, a cheltuielilor efectuate şi, în cazul organizaţiilor de producători, a contribuţiilor la fondul operaţional;

c) livrării produselor şi a prestării serviciilor, precum şi a autenticităţii cheltuielilor aferente;

d) conformităţii acţiunilor executate cu cele incluse în planul de recunoaştere sau în programul operaţional aprobat;

e) respectării limitelor şi pragurilor financiare sau de altă natură impuse.

(2) Cheltuielile efectuate sunt justificate prin facturi şi documente care dovedesc efectuarea plăţii.

(3) Facturile trebuie întocmite în numele grupului de producători recunoscut preliminar, organizaţiei de producători, asociaţiei de organizaţii de producători sau al filialelor.

Art. 60. - (1) MADR, prin direcţiile de agricultură şi dezvoltare rurală, efectuează controale la faţa locului:

a) înaintea aprobării cererilor de recunoaştere ca organizaţie de producători sau grup de producători recunoscut preliminar;

b) la solicitarea APIA, cu privire la menţinerea condiţiilor de recunoaştere prevăzute la art. 8 alin. (1) şi la art. 43 alin. (2).

(2) APIA efectuează controale la faţa locului:

a) înaintea aprobării programelor operaţionale şi a planurilor de recunoaştere în conformitate cu prevederile prezentului ordin;

b) înainte de aprobarea modificărilor programelor operaţionale şi ale planurilor de recunoaştere;

c) înainte de aprobarea cererii de plată a ajutoarelor destinate organizaţiilor şi grupurilor de producători recunoscute preliminar;

d) pe parcursul implementării programelor operaţionale şi a planurilor de recunoaştere.

(3) Fiecare control efectuat la faţa locului face obiectul unui raport de control în vederea revizuirii aspectelor controlului efectuat. Raportul trebuie să indice în special:

a) tipul de ajutoare şi cererile verificate;

b) persoanele prezente;

c) acţiunile, măsurile şi documentele verificate;

d) rezultatele verificărilor.

(4) Reprezentantul organizaţiei de producători sau al grupului de producători recunoscut preliminar semnează raportul pentru a atesta prezenţa sa la control, poate adăuga observaţii şi primeşte un exemplar din acesta.

(5) MADR şi, respectiv, APIA pot notifica organizaţia de producători sau grupul de producători recunoscut preliminar cu privire la un control la faţa locului, cu maximum 10 zile înaintea efectuării acestuia.

Art. 61. - Prevederile art. 24, 47 şi art. 62 alin. (1) lit. a) se aplică şi pentru verificarea modificărilor programelor operaţionale şi a planurilor de recunoaştere.

Art. 62. - (1) Prin controale la faţa locului pentru cererea de plată, APIA verifică:

a) respectarea criteriilor de recunoaştere prevăzute la art. 8 alin. (1) şi art. 43 alin. (2);

b) implementarea măsurilor şi acţiunilor din programele operaţionale şi planurile de recunoaştere;

c) conformitatea implementării sau a intenţiei de implementare a acţiunii cu utilizarea descrisă în programul operaţional sau în planul de recunoaştere aprobat;

d) respectarea naturii şi momentului realizării cheltuielilor relevante cu normele comunitare, precum şi conformitatea acestora cu specificaţiile aprobate;

e) cheltuielile efectuate şi înregistrarea acestora în documente contabile;

f) valoarea producţiei comercializate;

g) utilizarea fondului operaţional în anul dat, pentru organizaţiile de producători.

(2) Valoarea producţiei comercializate se verifică pe baza datelor din sistemul contabil impus de legislaţia naţională. Declararea valorii producţiei comercializate se certifică în mod similar datelor contabile.

(3) Controlul la faţa locului trebuie să cuprindă, cu excepţia situaţiilor excepţionale, un control la locul acţiunii sau, dacă acţiunea este intangibilă, la promotorul acţiunii.

(4) Controlul la faţa locului trebuie să acopere toate angajamentele şi obligaţiile organizaţiei de producători/grupului de producători sau ale membrilor acestora care pot fi verificate la momentul dat.

(5) Dacă grupul de producători recunoscut preliminar, organizaţia de producători, un membru sau un reprezentant al acestora împiedică efectuarea controlului la faţa locului, cererea de plată se respinge.

Art. 63. - (1) APIA examinează cererea de plată primită de la beneficiar şi stabileşte sumele eligibile pentru sprijin astfel:

a) suma care ar fi cuvenită beneficiarului exclusiv pe baza cererii;

b) suma cuvenită beneficiarului după examinarea eligibilităţii cererii.

(2) Dacă suma stabilită conform alin. (1) lit. a) depăşeşte suma stabilită conform alin. (1) lit. b) cu peste 3 %, se aplică o reducere la suma cuvenită solicitantului. Cuantumul reducerii reprezintă diferenţa dintre sumele calculate la alin. (1) lit. a) şi b).

(3) Cu toate acestea, nu se aplică nicio reducere dacă se poate demonstra că solicitantul nu este responsabil pentru introducerea sumei neeligibile.

(4) Dacă se constată că un solicitant a făcut intenţionat o declaraţie falsă, operaţiunea în cauză este exclusă de la sprijinul pentru programul operaţional sau pentru planul de recunoaştere, iar sumele deja plătite pentru acea operaţiune se recuperează, In plus, solicitantul este exclus, pentru acea operaţiune, de la sprijinul pentru anul următor.

SECŢIUNEA a 2-a

Sancţiuni

Art. 64. - (1) In situaţia în care în urma efectuării controlului prevăzut la art. 60 alin. (1) lit. b) MADR constată o nerespectare a criteriilor de recunoaştere de către o organizaţie sau un grup de producători, cauzată de o acţiune deliberată sau de o neglijenţă a acestora, MADR retrage recunoaşterea organizaţiei sau a grupului de producători recunoscut preliminar.

(2) MADR retrage recunoaşterea unei organizaţii de producători sau a unui grup de producători recunoscut preliminar dacă:

a) există o nerespectare deliberată a criteriilor privind numărul minim de membri, structura şi controlul democratic, precum şi activităţile principale desfăşurate de acestea, constatată în urma controlului propriu sau al controlului APIA conform art. 62 alin. (1);

b) în cazul organizaţiilor de producători, valoarea producţiei comercializate scade, timp de 2 ani consecutivi, sub limita stabilită la art. 8 alin. (1)lit. b);

(3) In aplicarea alin. (1) şi (2), retragerea recunoaşterii intră în vigoare de la data nerespectării criteriilor de recunoaştere.

(4) Decizia de retragere a recunoaşterii este comunicată APIA şi organizaţiei, respectiv grupului de producători recunoscut preliminar, în termen de maximum 5 zile lucrătoare şi conduce la întreruperea acordării ajutoarelor financiare şi la aplicarea de sancţiuni în conformitate cu prezentul ordin.

Art. 65. - (1) In cazul în care un grup de producători recunoscut preliminar nu înaintează nicio cerere de plată conform art. 55 alin. (2), MADR retrage avizul de recunoaştere şi notifică în conformitate cu art. 64 alin. (4).

(2) In situaţia în care o organizaţie de producători nu înaintează nicio cerere de plată până la data de 31 mai a anului calendaristic care urmează unei perioade anuale de implementare a programului operaţional, acesta este considerat respins. APIA notifică MADR şi organizaţia de producători în termen de 5 zile lucrătoare.

Art. 66. - (1) La solicitarea APIA, MADR suspendă recunoaşterea grupului de producători recunoscut preliminar sau a organizaţiei de producători în cazul unei nerespectări deliberate, dar numai temporară, a criteriilor de recunoaştere. Suspendarea intră în vigoare la data constatării oficiale a nerespectării condiţiilor de recunoaştere şi ia sfârşit la data constatării oficiale a remedierii deficienţelor care au condus la suspendare.

(2) Perioada de suspendare nu poate depăşi 12 luni. Dacă ulterior perioadei de 12 luni deficienţele care au condus la suspendare nu au fost remediate, MADR retrage recunoaşterea organizaţiei de producători sau a grupului de producători recunoscut preliminar.

(3) Pe perioada suspendării, grupurile de producători recunoscute preliminar şi organizaţiile de producători nu beneficiază de sprijin financiar.

(4) Suspendarea recunoaşterii este comunicată APIA, organizaţiei de producători sau grupului de producători recunoscut preliminar în termen de maximum 5 zile lucrătoare şi conduce la întreruperea acordării ajutoarelor financiare aferente programului operaţional sau planului de recunoaştere şi la aplicarea de sancţiuni în conformitate cu prevederile prezentului ordin.

(5) In situaţia aplicării alin. (1)-(3), APIA poate efectua plăţi după termenul stabilit la art. 34 şi 57.

Art. 67. - (1) In alte cazuri de nerespectare a criteriilor de recunoaştere pentru care nu se aplică art. 64 şi 65, MADR transmite o scrisoare de avertisment cuprinzând măsurile corective care trebuie adoptate.

(2) Neadoptarea măsurilor corective în termen de 12 luni este considerată o nerespectare deliberată a criteriilor şi se aplică în consecinţă prevederile art. 66.

Art. 68. -In situaţia în care o organizaţie de producători nu se conformează dispoziţiilor art. 33 sau în cazul în care raportul prevăzut la acelaşi articol este incomplet, APIA suspendă aprobarea programului operaţional relevant pentru anul următor până la momentul completării raportului.

Art. 69. - (1) In cazul în care, în urma controlului la faţa locului, APIA constată diferenţe privind implementarea măsurilor cuprinse în planul de recunoaştere, care ar putea compromite obiectivul final al acestuia, APIA solicită grupului de producători recunoscut preliminar aplicarea de măsuri corective în termen de maximum 3 luni de la momentul constatării.

(2) Dacă în intervalul de timp menţionat la alin. (1) nu au fost întreprinse toate măsurile pentru remedierea neregulilor/ deficienţelor constatate, APIA decide oprirea finanţării privind implementarea planului de recunoaştere şi recuperarea ajutoarelor primite, cu aplicarea penalităţilor prevăzute în legislaţia în vigoare pentru perioada cuprinsă între momentul plăţii şi momentul rambursării de către beneficiar.

(3) In situaţia în care, în condiţiile prevăzute la art. 50 alin. (2), grupul de producători recunoscut preliminar nu este recunoscut în calitate de organizaţie de producători, APIA aplică penalităţile prevăzute la alin. (2) şi recuperează:

a) 100% din sprijinul financiar plătit grupului de producători, dacă nerespectarea cerinţei privind obţinerea recunoaşterii s-a datorat unei acţiuni deliberate ori unei neglijenţe a grupului de producători; sau

b) 50% din sprijinul financiar plătit grupului de producători, în celelalte cazuri.

Art. 70. -In situaţia în care organizaţia de producători sau grupul de producători recunoscut preliminar nu implementează una ori multe dintre măsurile prevăzute în programul operaţional, respectiv în planul de recunoaştere şi nici nu solicită modificarea acestora, nu va beneficia de sprijinul aferent măsurilor prevăzute în planul anual sau semestrial de execuţie.

SECŢIUNEA a 3-a

Recuperări

Art. 71. -Aplicarea sancţiunilor administrative conform art. 64-69 şi recuperarea sumelor plătite în mod nejustificat conform art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 1.078/2008 nu aduc atingere comunicării neregulilor către Comisia Europeană în conformitate cu Regulamentul nr. 1.848/2006 al Comisiei.

CAPITOLUL V

Dispoziţii finale

Art. 72. -In cadrul direcţiilor pentru agricultură şi dezvoltare rurală va fi nominalizată cel puţin o persoană responsabilă de primirea şi gestionarea dosarelor prin care se solicită obţinerea statutului de grup de producători recunoscut preliminar şi de organizaţie de producători.

Art. 73. -APIAva transmite la MADR, până la data de 15 ianuarie a fiecărui an, cuantumul estimat al sumelor care urmează să fie acordate grupurilor de producători recunoscute preliminar şi organizaţiilor de producători, precum şi o copie a raportului de monitorizare sau evaluare trimis de organizaţia de producători în conformitate cu secţiunea a 13-a a cap. II.

Art. 74. - (1) Niciun membru al unei organizaţii de producători sau al unui grup de producători recunoscut preliminar nu poate dispune de peste 49% din drepturile de vot proporţional cu participarea membrului la valoarea producţiei comercializate.

(2) Grupurile de producători recunoscute preliminar şi organizaţiile de producători vor solicita la centrele judeţene ale APIA, în termen de 30 de zile de la primirea înştiinţării de acordare a avizului de recunoaştere preliminară sau de la aprobarea primului program operaţional, înscrierea în Registrul fermierilor, în vederea obţinerii numărului unic de identificare.

(3) Grupurile de producători recunoscute preliminar şi organizaţiile de producători care derulează un plan de recunoaştere sau un program operaţional vor solicita numărul unic de identificare în termen de 10 zile lucrătoare de la publicarea prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 75. - MADR şi APIA pot solicita grupurilor de producători recunoscute preliminar şi organizaţiilor de producători orice informaţii suplimentare necesare gestionării corespunzătoare a fondurilor comunitare.

Art. 76. - Bunurile achiziţionate prin implementarea măsurilor din programul operaţional şi planul de recunoaştere nu pot fi înstrăinate pentru o perioadă de minimum 5 ani, cu excepţia fuziunii grupurilor şi a organizaţiilor de producători.

Art. 77. - In termen de 30 de zile de la publicarea prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I, MADR şi APIA vor elabora manuale de proceduri.

Art. 78. - La data publicării prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 684/2007 privind recunoaşterea organizaţiilor de producători şi a grupurilor de producători recunoscute preliminar în sectorul legume şi fructe, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 589 din 27 august 2007.

Art. 79. -Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 80. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Dacian Cioloş

ANEXA Nr. 1

LISTA CRITERIILOR

pentru obţinerea statutului de grup de producători recunoscut preliminar

1. Persoana juridică este constituită la iniţiativa producătorilor agricoli, cultivatori ai unuia sau mai multor produse care fac obiectul organizării comune de piaţă în sectorul fructe şi legume, conform legislaţiei în vigoare, destinate consumului în stare proaspătă şi/sau procesării, şi are ca obiect principal de activitate comercializarea producţiei membrilor.

Grupele de produse pentru care se poate obţine recunoaşterea sunt:

(i) fructe şi legume (exceptând cartofii);

(ii) fructe;

(iii) legume (exceptând cartofii);

(iv) fructe şi/sau legume destinate procesării;

(v) fructe cu coajă;

(vi) ciuperci;

(vii) unul dintre produsele care fac obiectul organizării comune de piaţă în sectorul fructe şi legume, conform legislaţiei în vigoare.

2. Persoana juridică are unul sau mai multe dintre obiectivele:

a) asigurarea faptului că producţia este planificată şi adaptată în conformitate cu cererea pieţei, în special conform condiţiilor de calitate şi cantitate;

b) promovarea concentrării aprovizionării şi plasarea pe piaţă a produselor obţinute de membrii săi;

c) optimizarea costurilor de producţie şi stabilizarea preţurilor la producător;

d) promovarea utilizării practicilor de cultivare, a tehnicilor de producţie şi a practicilor de gestiune a deşeurilor care să nu dăuneze mediului înconjurător, în special pentru protecţia calităţii apelor, a solului şi a peisajului natural, precum şi ocrotirea şi/sau favorizarea'biodiversităţii.

3. Prin actul constitutiv al persoanei juridice se solicită membrilor ca, în mod special:

a) să aplice reglementările adoptate de grupul de producători cu privire la raportarea producţiei, producţia însăşi şi protecţia mediului înconjurător;

b) să facă parte doar dintr-un singur grup de producători pentru comercializarea unuia ori mai multor produse care fac obiectul organizării comune de piaţă în sectorul fructe şi legume, conform legislaţiei în vigoare, grupate conform pct. 1;'

c) să comercializeze prin intermediul grupului de producători întreaga producţie aferentă grupei/lor de produse pentru care acesta deţine recunoaşterea.

Prin excepţie, în cazul în care grupul de producători îşi dă avizul, şi cu respectarea termenilor şi condiţiilor pe care acesta le stabileşte, membrii producători:

(i) pot vinde direct de pe exploataţia lor şi/sau din afara exploataţiei lor, direct consumatorilor, în folosul lor personal, între 10% şi 25% din producţia lor, dacă sunt membri ai grupurilor de producători care deţin recunoaştere pentru grupa de produse prevăzută la pct. 1 su'bpct. (i), şi între 10% şi 20% din producţie, dacă sunt membri' ai grupurilor de producători care deţin recunoaşterea pentru alte grupe de produse conform pct. 1;

(ii) pot comercializa ei înşişi sau prin intermediul altor grupuri de producători desemnate de propriul lor grup cantităţi de produse care reprezintă cantităţi marginale în raport cu volumul de producţie comercializabil de către grupul lor;

(iii) pot comercializa prin intermediul altui grup de producători desemnat de propriul lor grup produsele care, din cauza caracteristicilor pe care acestea le prezintă, nu sunt în mod normal acoperite de activităţile comerciale ale grupului respectiv;

d) să pună la dispoziţie, în special pentru zonele de plantaţii, informaţiile solicitate de grupul de producători referitoare la cantităţile recoltate, producţie şi vânzări directe, în vederea întocmirii statisticilor.

4. Prin actul constitutiv al persoanei juridice se prevăd următoarele:

a) procedurile de stabilire, adoptare şi modificare a regulilor prevăzute la pct. 3;

b) obligativitatea achitării de către membri a contribuţiilor financiare necesare pentru finanţarea grupului de producători;

c) reguli care să permită membrilor să urmărească şi să participe în mod democratic la adoptarea deciziilor în cadrul grupului de producători;

d) penalităţi pentru nerespectarea obligaţiilor ce revin membrilor conform actului constitutiv, în special neplata contribuţiilor financiare, sau pentru nerespectarea normelor stabilite de grupul de producători;

e) reguli de admitere a noilor membri, respectiv durata minimă a calităţii de membru;

f) reglementări contabile şi bugetare necesare pentru funcţionarea grupului.

ANEXA Nr. 2

LISTA CRITERIILOR

de recunoaştere ca organizaţie de producători

1. Persoana juridică este constituită la iniţiativa producătorilor agricoli, cultivatori ai unuia sau mai multor produse care fac obiectul organizării comune de piaţă în sectorul fructe şi legume, conform legislaţiei în vigoare, destinate consumului în stare proaspătă şi/sau procesării, şi are ca obiect principal de activitate comercializarea producţiei membrilor.

Grupele de produse pentru care se poate obţine recunoaşterea sunt:

(i) fructe şi legume (exceptând cartofii);

(ii) fructe;

(iii) legume (exceptând cartofii);

(iv) fructe şi/sau legume destinate procesării;

(v) fructe cu coajă;

(vi) ciuperci;

(vii) unul dintre produsele care fac obiectul organizării comune de piaţă în sectorul fructe şi legume, conform legislaţiei în vigoare.

2. Persoana juridică are unul sau mai multe dintre obiectivele:

a) asigurarea faptului că producţia este planificată şi adaptată în conformitate cu cererea pieţei, în special conform condiţiilor de calitate şi cantitate;

b) promovarea concentrării aprovizionării şi plasarea pe piaţă a produselor obţinute de membrii săi;

c) optimizarea costurilor de producţie şi stabilizarea preţurilor la producător;

d) promovarea utilizării practicilor de cultivare, a tehnicilor de producţie şi a practicilor de gestiune a deşeurilor care să nu dăuneze mediului înconjurător, în special pentru protecţia calităţii apelor, a solului şi a peisajului natural, precum şi ocrotirea şi/sau favorizarea'biodiversităţii.

3. Prin actul constitutiv al persoanei juridice se solicită membrilor ca, în mod special:

a) să aplice reglementările adoptate de organizaţia de producători cu privire la raportarea producţiei, producţia însăşi şi protecţia mediului înconjurător;

b) să facă parte doar dintr-o singură organizaţie de producători pentru comercializarea unuia ori mai multor produse care fac obiectul organizării comune de piaţă în sectorul fructe şi legume, conform legislaţiei în vigoare, grupate conform pct. 1;

c) să comercializeze prin intermediul organizaţiei de producători întreaga producţie aferentă grupei/lor de produse pentru care aceasta deţine recunoaşterea.

Prin excepţie, în cazul în care organizaţia de producători îşi dă avizul, şi cu respectarea termenilor şi condiţiilor pe care acesta le stabileşte, membrii producători:

(i) pot vinde direct de pe exploataţia lor şi/sau din afara exploataţiei lor consumatorilor, în folosul lor personal, între 10% şi 25% din producţia lor, dacă sunt membri ai organizaţiilor de producători care deţin recunoaştere pentru grupa de produse prevăzută la pct. 1 subpct. (i), şi între 10% şi 20% din producţie, dacă sunt membri ai organizaţiilor de producători care deţin recunoaşterea pentru alte grupe de produse, conform pct. 1;

(ii) pot comercializa ei înşişi sau prin intermediul altor organizaţii de producători desemnate de propriul lor grup cantităţi de produse care reprezintă cantităţi marginale în raport cu volumul de producţie comercializabil de către organizaţia lor;

(iii) pot comercializa prin intermediul altei organizaţii de producători desemnate de propria lor organizaţie produsele care, din cauza caracteristicilor pe care acestea le prezintă, nu sunt în mod normal acoperite de activităţile comerciale ale organizaţiei respective;

d) să pună la dispoziţie, în special pentru zonele de plantaţii, informaţiile solicitate de organizaţia de producători referitoare la cantităţile recoltate, producţie şi vânzări directe, în vederea întocmirii statisticilor;

e) să achite contribuţiile financiare prevăzute în actul constitutiv pentru constituirea şi refinantarea fondului operaţional, aşa cum este prevăzut în prezentul ordin.

4. Prin actul constitutiv al persoanei juridice se prevăd următoarele:

a) procedurile de stabilire, adoptare şi modificare ale regulilor prevăzute la pct. 3;

b) obligativitatea achitării de către membri a contribuţiilor financiare necesare pentru finanţarea organizaţiilor' de producători;

c) reguli care să permită membrilor să urmărească şi să participe în mod democratic la adoptarea deciziilor în cadrul organizaţiei de producători;

d) penalităţi pentru nerespectarea obligaţiilor ce revin membrilor conform actului constitutiv, în special neplata contribuţiilor financiare, sau pentru nerespectarea normelor stabilite de organizaţia de producători;

e) reguli de admitere a noilor membri, respectiv durata minimă a calităţii de membru;

f) reglementări contabile şi bugetare necesare pentru funcţionarea organizaţiei.

5. Este necesar ca persoana juridică să prezinte suficiente dovezi care să ateste că:

a) îşi poate desfăşura activitatea în mod adecvat şi cu eficienţa;

b) permite membrilor să beneficieze de asistenţă tehnică privind respectarea bunelor condiţii agricole şi de mediu;

c) pune efectiv la dispoziţia membrilor, atunci când este cazul, prin intermediul filialelor sau prin externalizare, mijloace tehnice de recoltare, colectare, sortare, ambalare, stocare şi comercializare;

d) asigură managementul comercial şi bugetar adecvat pentru activităţile acestora;

e) nu deţine o poziţie dominantă pe o piaţă determinată, decât dacă' acest lucru este necesar pentru atingerea obiectivelor prevăzute în art. 33 din Tratatul de instituire a CEE.

ANEXA Nr. 3

LISTA

măsurilor şi cheltuielilor neeligibile din cadrul programelor operaţionale

1. Cheltuieli generale de producţie şi, în special, costurile legate de produsele fitosanitare, inclusiv mijloacele de control integrat, îngrăşămintele şi altele; cheltuielile de ambalare, stocare, condiţionare, inclusiv costul ambalajelor în cadrul proceselor noi; cheltuielile de colectare sau de transport (intern sau extern); cheltuieli de funcţionare (în special curent electric, combustibil, întreţinere), cu excepţia următoarelor tipuri de cheltuieli:

a) cheltuieli specifice pentru măsurile de îmbunătăţire a calităţii. In orice caz, cheltuielile (chiar şi certificate) pentru micelii, seminţe şi culturi neperene nu sunt eligibile;

b) cheltuieli specifice pentru materiale fitosanitare biologice (cum ar fi feromonii sau dăunătorii), indiferent dacă este vorba despre o producţie biologică, integrată sau convenţională;

c) cheltuieli specifice pentru acţiuni ecologice, inclusiv costurile rezultate din gestionarea ambalajelor ecologice. Gestionarea ambalajelor ecologice trebuie să fie motivată corespunzător şi să se conformeze criteriilor enunţate în anexa II la Directiva 94/62/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje;

d) cheltuieli specifice pentru producţia biologică, integrată sau experimentală;

e) cheltuieli specifice pentru asigurarea monitorizării respectării standardelor menţionate în titlul II al Regulamentului Comisiei nr. 1.580/2007, a normelor privind sănătatea plantelor şi a nivelului maxim de reziduuri.

Cheltuielile specifice sunt cheltuielile suplimentare corespunzătoare diferenţei dintre cheltuielile convenţionale şi cheltuielile efectuate.

2. Cheltuieli administrative şi de personal, cu excepţia cheltuielilor privind implementarea fondurilor operaţionale şi' a programelor operaţionale, care includ:

a) cheltuielile generale referitoare la fondul sau programul operaţional, inclusiv cheltuielile de gestionare şi de personal, rapoartele şi studiile de evaluare, precum şi cheltuielile legate de contabilitate şi de gestionarea conturilor, prin plata unei rate forfetare care reprezintă 2% din fondul operaţional aprobat şi până la un maxim de 180.000 euro. Cuantumul de 2% este format din 1% sprijin financiar comunitar şi 1% contribuţia provenită de la organizaţiile de producători. In cazul unei asociaţii recunoscute de organizaţii de producători autorizate, rata forfetară standard se poate înmulţi cu numărul organizaţiilor de producători din asociaţie, până la un maxim de 1.250.000 euro;

b) cheltuielile de personal (inclusiv cheltuielile legate de salarii şi retribuţii, dacă acestea sunt suportate de organizaţia de producători) rezultate din măsuri care vizează:

- îmbunătăţirea sau menţinerea unui nivel ridicat de calitate sau de protecţie a mediului;

- îmbunătăţirea nivelului comercializării.

Punerea în aplicare a acestor măsuri trebuie încredinţată în principal unui personal calificat. Dacă, în asemenea circumstanţe, organizaţia de producători apelează la propriii angajaţi sau asociaţi, trebuie înregistrate orele de lucru;

c) cheltuielile administrative şi juridice în cazul fuziunilor sau achiziţiilor de organizaţii de producători, precum şi cheltuielile administrative şi juridice legate de crearea organizaţiilor de producători transnaţionale sau a asociaţiilor transnaţionale de organizaţii de producători; studiile de fezabilitate şi propunerile legate de acestea, făcute de organizaţiile de producători.

3. Venituri sau preţuri suplimentare, cu excepţia celor aferente prevenirii şi gestionării situaţiilor de criză.

4. Cheltuieli de asigurare, cu excepţia celor aferente prevenirii şi gestionării situaţiilor de criză.

5. Rambursarea creditelor contractate pentru o acţiune realizată înainte de începerea programului operaţional, altele decât cele menţionate la art. 75 din Regulamentul (CE) nr. 1.580/2007 de stabilire a normelor de aplicare a regulamentelor (CE) nr. 2.200/96, (CE) nr. 2.201/96 si (CE) nr. 1.182/2007.

6. Achiziţionarea de teren (pentru o sumă mai mare de 10% din cheltuielile totale eligibile ale operaţiunii în cauză. In cazuri excepţionale şi bine justificate, poate fi stabilit un procent mai mare pentru operaţiuni privind protecţia mediului) neconstruit, cu excepţia cazurilor în care achiziţionarea este necesară pentru realizarea unei investiţii din cadrul' programului operaţional.

7. Cheltuieli pentru reuniuni şi programe de' formare profesională, cu excepţia celor care'sunt legate de programul operaţional, inclusiv diurnele zilnice şi cheltuielile de transport şi de cazare.

8. Operaţiuni sau cheltuieli legate de cantităţile produse de către membrii organizaţiei de producători în afara teritoriului Comunităţii Europene.

9. Operaţiuni care ar putea duce la denaturarea concurenţei în cadrul celorlalte activităţi economice ale organizaţiei de producători.

10. Echipamente second-hand achiziţionate cu sprijin comunitar sau naţional în cursul a 7 ani precedenţi.

11. Investiţii în mijloace de transport destinate utilizării de către organizaţia de producători pentru comercializare sau distribuţie, cu excepţia echipamentelor frigorifice suplimentare şi a celor de transport la temperatură controlată.

12. Inchirierea, cu excepţia cazului în care se justifică din punct de vedere economic ca fiind o alternativă a achiziţionării.

13. Cheltuieli de funcţionare aferente mărfurilor închiriate.

14. Cheltuieli legate de contractele de cumpărare în rate (taxe, dobânzi, cheltuieli de asigurare etc.) şi cheltuieli de funcţionare, cu excepţia achiziţionării în rate, în limitele valorii nete de comercializare'a bunului şi în conformitate cu dispoziţiile stabilite la art. 55 alin. (1) primul paragraf lit. (b) din Regulamentul (CE) nr. 1.974/2006 al Comisiei.

15. Promovarea mărcilor comerciale individuale sau a celor care includ menţiuni geografice, cu excepţia:

a) mărcilor de comerţ ale organizaţiilor de producători, ale asociaţiilor organizaţiilor de producători şi ale filialelor, astfel cum prevede art. 52 alin. (7) din Regulamentul Comisiei nr. 1.580/2007;

b) promovării generice şi a promovării mărcilor de calitate. Sunt autorizate numai menţiunile geografice:

• dacă este vorba despre denumiri de origine protejată sau despre indicaţii geografice protejate, vizate de Regulamentul (CE) nr. 510/2006 al Consiliului, sau

• dacă, în toate cazurile în care dispoziţia prevăzută la lit. a) nu este aplicabilă, ele sunt secundare în' raport cu un mesaj principal.

Pe materialul promoţional trebuie să figureze sigla Comunităţii Europene (numai în cazul mijloacelor de informare vizuale), precum şi menţiunea: „Campanie finanţată cu sprijinul Comunităţii Europene". '

16. Contracte de subînchiriere sau de externalizare pentru operaţiunile ori cheltuielile menţionate ca neeligibile în prezenta listă.

17. TVA, cu excepţia TVA nerecuperabile prevăzute la art. 71 alin. (3) lit. (a) din Regulamentul (CE) nr. 1.698/2005.

18. Dobânzi debitoare, cu excepţia cazului în care contribuţia se face altfel decât sub formă de asistenţă directă nerambursabilă.

19. Achiziţionarea de bunuri imobile cu sprijin comunitar sau naţional în cursul a 10 ani precedenţi.

20. Investiţiile în acţiuni ale societăţilor, cu condiţia ca investiţiile să fie investiţii financiare, cu excepţia celor care contribuie direct la realizarea obiectivelor programului operaţional.

21. Cheltuieli efectuate de părţi, altele decât organizaţia de producători sau membrii săi.

22. Investiţii sau alte tipuri de acţiuni similare, care nu sunt realizate în exploataţia organizaţiei de producători, a asociaţiei organizaţiilor de producători, a filialei, astfel cum se prevede la art. 52 alin. (7) din Regulamentul Comisiei nr. 1.580/2007, sau în exploataţia membrilor săi.

23. Măsuri externalizate de organizaţia de producători în afara Comunităţii Europene.

ANEXA Nr. 4

MĂSURI

de investiţii eligibile în cadrul planului de recunoaştere pentru sprijinul financiar care acoperă 75% din valoarea investiţiilor necesare pentru obţinerea recunoaşterii ca organizaţie de producători

1. Cheltuieli cu studiile de fezabilitate, proiectare, avizare, dirigenţie de şantier pentru obiective de investiţie

2. Cheltuieli de execuţie a obiectivelor de investiţie (construcţie, achiziţie şi/sau montaj de utilaje, instalaţii şi echipamente):

a) active imobilizate: spaţii necesare pentru curăţarea, tăierea, aranjarea, uscarea şi ambalarea produselor în stare proaspătă în vederea comercializării, depozite pentru păstrare şi refrigerare;

b) instalaţii şi echipamente furnizoare de utilităţi în cadrul incintei de proprietate;

c) utilaje, echipamente şi maşini specializate pentru colectarea, sortarea, depozitarea şi păstrarea, containerizarea, manipularea, curăţarea, tăierea, uscarea şi ambalarea în vederea comercializării şi pentru livrarea produselor pentru care grupul de producători deţine recunoaşterea preliminară.


SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 694/2008

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 694 din 2008
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 694/2008
Ordin 406 2017
Ordin 264 2017
Ordin 796 2016
Ordin 1002 2013
Ordin 148 2011
pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 694/2008 privind condiţiile de recunoaştere a organizaţiilor de producători şi a grupurilor de producători recunoscute preliminar în sectorul fructe şi legume, precum şi modul de accesare a sprijinului financiar de către acestea
Ordin 280 2010
pentru modificarea si completarea Ordinului ministrului agriculturii si dezvoltarii rurale nr. 694/2008 privind conditiile de recunoastere a organizatiilor de producatori si a grupurilor de producatori recunoscute preliminar in sectorul fructe si legume, precum si modul de accesare a sprijinului financiar de catre acestea
Ordin 200 2009
pentru modificarea si completarea Ordinului ministrului agriculturii si dezvoltarii rurale nr. 694/2008 privind conditiile de recunoastere a organizatiilor de producatori si a grupurilor de producatori recunoscute preliminar în sectorul fructe si legume, precum si modul de accesare a sprijinului financiar de catre acestea
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu