ORDIN Nr. 5098
din 9 septembrie 2009
privind aprobarea de
programe scolare pentru discipline de studiu din învatamantul preuniversitar
ACT EMIS DE:
MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII SI INOVARII
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 760 din 9 noiembrie 2009
In conformitate cu prevederile Legii învăţământului nr.
84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul
Hotărârii Guvernului nr. 51/2009 privind organizarea şi funcţionarea
Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării,
ministrul educaţiei, cercetării şi inovării emite prezentul ordin.
Art. 1. - Se aprobă programele şcolare pentru
următoarele discipline opţionale din aria curriculară „Om şi societate":
Cultură civică - curriculum la decizia şcolii pentru clasa a V-a, Cultură
civică - curriculum la decizia şcolii pentru clasa a VI-a, Educaţie
interculturală - curriculum la decizia şcolii pentru învăţământul gimnazial,
Educaţie economică - curriculum la decizia şcolii pentru învăţământul
gimnazial. Aceste programe şcolare sunt cuprinse în anexa nr. 1.
Art. 2. - Se aprobă programele şcolare pentru
disciplina Pregătire sportivă practică - clasele I-a IV-a, Pregătire sportivă
practică - clasele a V-a-a XII-a, din aria curriculară „Educaţie fizică şi
sport". Aceste programe şcolare sunt cuprinse în anexa nr. 2.
Art. 3. - Se aprobă programele şcolare pentru
disciplina Limba ebraică - limba modernă I, clasele a III-a-a XII-a, din aria
curriculară „Limbă şi comunicare". Aceste programe şcolare sunt cuprinse
în anexa nr. 3.
Art. 4. - Se aprobă programele şcolare pentru
disciplina opţională Limba şi literatura maghiară pentru elevii care
frecventează clasele cu predare în limba română sau trăiesc în două culturi
minoritare, clasele I-a XII-a, din aria curriculară „Limbă şi comunicare".
Aceste programe şcolare sunt cuprinse în anexa nr. 4.
Art. 5. - Prevederile prezentului ordin se aplică
începând cu anul şcolar 2009-2010, în învăţământul preuniversitar.
Art. 6. - (1) Prezentul ordin se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
(2) La data intrării în vigoare a prezentului ordin,
orice dispoziţie contrară privind programele şcolare menţionate la art. 1-4 se
abrogă.
Art. 7. - Secretariatul de Stat pentru Invăţământul
Preuniversitar, Direcţia generală educaţie timpurie, şcoli, performanţă şi
programe, Direcţia generală învăţământ în limbile minorităţilor şi relaţia cu
Parlamentul, Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Invăţământul
Preuniversitar, inspectoratele şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti,
precum şi conducerile unităţilor de învăţământ duc la îndeplinire prevederile
prezentului ordin.
Art. 8. -Anexele nr. 1-4*) fac parte integrantă din
prezentul ordin.
Ministrul educaţiei, cercetării şi inovării,
Ecaterina Andronescu
*)Anexele nr. 1-4 se publică ulterior în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 760 bis din 9 noiembrie 2009, care se poate
achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome
„Monitorul Oficial", Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.