Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.4576 din 11.07.2011

privind validarea fluxurilor financiare pentru cheltuielile de personal în învăţământul preuniversitar de stat
ACT EMIS DE: Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului și Sportului
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 772 din 01 noiembrie 2011



SmartCity1

Având în vedere prevederile art. 6 alin. (1) şi (2) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, şi ale Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice,în conformitate cu prevederile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ,în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 536/2011 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, al art. 7 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Hotărârii Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, ministrul administraţiei şi internelor şi ministrul finanţelor publice emit prezentul ordin. Articolul 1Unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, inclusiv unităţile de învăţământ special, casele corpului didactic, cluburile sportive şcolare, palatele copiilor, cluburile elevilor şi centrele judeţene de resurse şi asistenţă educaţională, denumite în continuare unităţi de învăţământ, în calitate de angajatori, efectuează încadrarea şi salarizarea personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic potrivit reglementărilor legale în vigoare. Articolul 2Statele de personal ale unităţilor de învăţământ, pentru toate categoriile de personal, se întocmesc de unităţile de învăţământ şi se avizează de inspectoratele şcolare, la începutul fiecărui an şcolar sau ori de câte ori apar modificări. Articolul 3(1) Ordonatorii principali de credite şi angajatorii au obligaţia să stabilească salariile de bază, sporurile şi alte drepturi salariale potrivit Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, să asigure promovarea personalului în funcţii, grade şi trepte profesionale, în condiţiile legii, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu.(2) Deciziile de încadrare/reîncadrare, după caz, a personalului din cadrul unităţilor de învăţământ se vor emite numai pe baza statului de personal avizat de către inspectoratul şcolar judeţean/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti. Articolul 4(1) Statele de plată a salariilor/Statele de plată a avansurilor pentru concediile de odihnă pentru unităţile de învăţământ se întocmesc pe baza statelor de personal avizate de inspectoratele şcolare judeţene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.(2) Statele de plată a salariilor/Statele de plată a avansurilor pentru concediile de odihnă se întocmesc de unităţile de învăţământ şi se transmit, în format electronic, inspectoratelor şcolare judeţene/ Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti pentru verificare şi validare, în conformitate cu statele de personal avizate.(3) Verificarea şi validarea se fac de către compartimentul salarizare sau audit din cadrul inspectoratului şcolar judeţean/Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.(4) Statele de plată a salariilor/Statele de plată a avansurilor pentru concediile de odihnă validate electronic stau la baza întocmirii documentelor de plată către unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului. Articolul 5(1) Unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului vor efectua plata salariilor/avansurilor pentru concediile de odihnă pe baza situaţiilor centralizatoare privind plata salariilor prezentate de unităţile de învăţământ, întocmite conform modelului prevăzut în anexa nr. 3, purtând un cod de bare care atestă faptul că sunt emise pe baza statelor de plată validate de inspectoratele şcolare judeţene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.(2) Directorul unităţii de învăţământ răspunde de corectitudinea datelor înscrise în situaţia centralizatoare privind plata salariilor prezentată la Trezoreria Statului în concordanţă cu codul de bare tipărit pe aceasta.(3) În cazul în care datele înscrise în situaţia centralizatoare privind plata salariilor nu corespund cu cele din documentele de plată prezentate de unităţile de învăţământ, unităţile Trezoreriei Statului vor restitui documentele în vederea punerii de acord. Articolul 6(1) Întocmirea şi avizarea statelor de personal, respectiv întocmirea şi validarea statelor de plată a salariilor ale unităţilor de învăţământ se vor face, în mod unitar, pe baza programului de salarizare asigurat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.(2) Formatele statelor de personal, statelor de plată a salariilor şi statelor de plată a avansurilor pentru concediile de odihnă, precum şi situaţia centralizatoare privind plata salariilor sunt prevăzute în anexele nr. 1, 2, 2A, şi 3, care fac parte integrantă din prezentul ordin.(3) Fluxurile tehnice de lucru pentru transmiterea în format electronic statelor de plată a salariilor şi a statelor de personal, pentru verificarea şi validarea lor, precum şi pentru întocmirea documentelor de plată prezentate unităţilor teritoriale ale Trezoreriei Statului pentru efectuarea plăţilor salariale în învăţământul preuniversitar de stat sunt prevăzute în anexa nr. 4, care face parte integrantă din prezentul ordin.(4) Plata tuturor drepturilor salariale aferente personalului din unităţile de învăţământ, calculate în condiţiile legii, se va face respectând prevederile prezentului ordin. Articolul 7Directorii unităţilor de învăţământ şi conducerea inspectoratelor şcolare vor lua toate măsurile astfel încât validarea statelor de plată a salariilor să se facă înainte de data planificată pentru plată la unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului. Articolul 8Direcţia generală economic finanţe resurse umane, Direcţia generală managementul resurselor umane, Direcţia modernizarea patrimoniului, investiţii şi informatizare şi Serviciul audit din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, inspectoratele şcolare judeţene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, unităţile de învăţământ, ordonatorii principali de credite ai unităţilor de învăţământ, Direcţia generală trezorerie şi contabilitate publică din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. Articolul 9Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, Daniel Petru Funeriu Ministrul administraţiei şi internelor, Constantin-Traian Igaş Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Ialomiţianu ANEXA Nr. 1*)STAT DE PERSONAL pe luna LL.AAAA *) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil. Ordonator de credite, Contabil-şef, ........ ............ ........ .......... Ştampila unităţii ANEXA Nr. 2*)STAT DE PLATĂ a salariilor pe luna LL.AAAA Unitate de învăţământ: Cod SIRUES: Cod fiscal: Stare stat de plată (în lucru/trimis/validat/respins): Număr zile lucrătoare: *) Anexa nr. 2 este reprodusă în facsimil. Ordonator de credite, Contabil-şef, ........ ............ ........ .......... Ştampila unităţii ANEXA Nr. 2A*)STAT DE PLATĂ avansuri concedii de odihnă în data de ZZ.LL.AAAA *) Anexa nr. 2A este reprodusă în facsimil. Ordonator de credite, Contabil-şef, ........ ............ ........ .......... Ştampila unităţii ANEXA Nr. 3*)SITUAŢIE CENTRALIZATOARE privind plata salariilor pe luna LL.AAAA Ordonator de credite, Contabil-şef, ........ ............ ........ .......... Ştampila unităţii *) Anexa nr. 3 este reprodusă în facsimil. ANEXA Nr. 4FLUXURI detaliate de lucru privind cheltuielile de personal în învăţământul preuniversitar de stat Capitolul IDerularea cu suport informatic a fluxurilor de lucru pentru emiterea statelor de plată a salariilor/statelor de plată avansuri concedii de odihnă, a statelor de personal şi a situaţiei centralizatoare privind plata salariilor Articolul 1(1) Pentru facilitarea operaţiunilor de avizare a statelor de personal şi a statelor de plată a salariilor/statelor de plată avansuri concedii de odihnă, aşa cum sunt descrise în ordin, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, denumit în continuare M.E.C.T.S., pune la dispoziţia inspectoratelor şcolare şi a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat sistemul informatic EDUSAL de calcul al drepturilor salariale.(2) Utilizarea sistemului informatic EDUSAL se va face exclusiv în conformitate cu manualul de utilizare aferent şi cu respectarea strictă a prevederilor licenţei de utilizare care îl însoţeşte.(3) Sistemul informatic EDUSAL constă în două componente principale:a)portalul EDUSAL - care poate fi regăsit la adresa https://edusal.edu.ro. Accesul la portal se face securizat, prin autentificare cu nume utilizator şi parolă; b)aplicaţia EDUSAL - care poate fi descărcată de pe pagina dedicată acestui scop a portalului EDUSAL împreună cu manualul de utilizare aferent. (4) Inspectoratele şcolare asigură suportul tehnic necesar unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat din judeţul respectiv/din municipiul Bucureşti pentru derularea fluxurilor de lucru cu suport informatic. Direcţia modernizarea patrimoniului, informatizare şi investiţii din cadrul M.E.C.T.S. asigură suportul tehnic necesar inspectoratelor şcolare pentru derularea fluxurilor de lucru cu suport informatic. Direcţia generală economic, finanţe resurse umane din cadrul M.E.C.T.S. asigură consultanţa pe probleme de salarizare necesară inspectoratelor şcolare. Articolul 2Directorul unităţii de învăţământ preuniversitar de stat poartă întreaga răspundere pentru derularea fluxurilor de lucru descrise în ordin, cu posibilitatea delegării operării aplicaţiei EDUSAL unei persoane desemnate în acest scop. În cele ce urmează, această persoană este denumită responsabil cu salarizarea. Capitolul IIDerularea fluxului de lucru aferent statului de personal Articolul 3(1) Responsabilul cu salarizarea din cadrul unităţii de învăţământ preuniversitar de stat introduce în aplicaţia EDUSAL datele statului de personal.(2) Unitatea de învăţământ preuniversitar de stat trimite inspectoratului şcolar statul de personal, pe suport hârtie pentru avizare şi electronic pentru validare.(3) Responsabilii cu avizarea statelor de personal din partea inspectoratului şcolar, respectiv şeful compartimentului salarizare sau auditorul examinează statul de personal.A. Dacă statul de personal corespunde modului de calcul legal, îl avizează. B. Dacă statul de personal nu corespunde modului de calcul legal:
(i) dacă aceasta este prima examinare a statului de personal de către inspectoratul şcolar, responsabilii cu avizarea notează observaţiile şi îl resping;
(ii) dacă statul de personal a mai fost o dată respins conform acestui flux de lucru, apoi corectat şi retrimis pentru avizare, atunci inspectoratul şcolar convoacă de urgenţă directorul unităţii de învăţământ preuniversitar de stat pentru corectarea şi avizarea statului de personal.

(4) Unitatea de învăţământ preuniversitar de stat primeşte decizia inspectoratului şcolar.A. Dacă statul de personal a fost avizat, unitatea de învăţământ preuniversitar de stat poate trece la întocmirea statului de plată. B. Dacă statul de personal a fost respins, unitatea de învăţământ preuniversitar de stat efectuează corecturi şi reia fluxul prevăzut la alin. (2), o singură dată, conform alin. (3) lit. B pct. (ii). Articolul 4Derularea fluxului de lucru prevăzut la art. 3 alin. (3) va începe cu cel puţin 3 zile lucrătoare înainte de data la care se doreşte avizarea statului de personal. Capitolul IIIDerularea fluxului de lucru aferent statului de plată a salariilor/statului de plată avansuri concedii de odihnă Articolul 5(1) Responsabilul cu salarizarea din cadrul unităţii de învăţământ preuniversitar de stat introduce datele statului de plată a salariilor/statului de plată avansuri concedii de odihnă specifice lunii curente. Întocmirea statului de plată a salariilor/statului de plată avansuri concedii de odihnă se face numai pe baza statului de personal avizat de către inspectoratul şcolar.(2) Unitatea de învăţământ preuniversitar de stat trimite statul de plată a salariilor/statul de plată avansuri concedii de odihnă, electronic, pentru validare din partea inspectoratului şcolar. Termen-limită: 5 zile înainte de ziua de plată a salariului în unitatea de învăţământ preuniversitar de stat.(3) Responsabilul cu validarea statelor de plată a salariilor/statelor de plată avansuri concedii de odihnă din partea inspectoratului şcolar, respectiv auditorul sau şeful compartimentului salarizare, examinează statul de plată a salariilor/statul de plată avansuri concedii de odihnă pentru conformitate cu statul de personal şi cu reglementările legale în vigoare. Termen-limită pentru prima trimitere a unui stat de plată a salariilor/stat de plată avansuri concedii de odihnă: 5 zile înainte de ziua de plată a salariului în unitatea de învăţământ preuniversitar de stat, dar nu înainte de ultima zi lucrătoare a lunii pentru care se face plata. Termen-limită pentru retrimiterea unui stat de plată a salariilor/stat de plată avansuri concedii de odihnă: 3 zile înainte de ziua de plată a salariului în unitatea de învăţământ preuniversitar de stat.A. Dacă statul de plată a salariilor/statul de plată avansuri concedii de odihnă corespunde statului de personal (existând doar diferenţe legitime, motivate) şi normelor legale, atunci responsabilul cu validarea îl validează. B. Dacă statul de plată a salariilor/statul de plată avansuri concedii de odihnă nu corespunde statului de personal sau normelor legale: (i) dacă aceasta este prima examinare a statului de plată a salariilor/statului de plată avansuri concedii de odihnă de către inspectoratul şcolar, responsabilul cu validarea notează observaţiile şi îl respinge; (ii) dacă statul de plată a salariilor/statul de plată avansuri concedii de odihnă a mai fost o dată respins conform acestui flux de lucru, apoi corectat şi retrimis pentru validare, atunci responsabilul cu validarea convoacă de urgenţă directorul unităţii de învăţământ preuniversitar de stat pentru corectarea şi validarea statului de plată a salariilor/statului de plată avansuri concedii de odihnă. Termen-limită: două zile înainte de ziua de plată a salariului în unitatea de învăţământ preuniversitar de stat. (4) Unitatea de învăţământ preuniversitar de stat primeşte decizia inspectoratului şcolar. Termen-limită: 3-4 zile înainte de ziua de plată a salariului în unitatea de învăţământ preuniversitar de stat.A. Dacă statul de plată a salariilor/statul de plată avansuri concedii de odihnă a fost validat, unitatea de învăţământ preuniversitar de stat îl tipăreşte în vederea înregistrării în evidenţa contabilă a unităţii. B. Dacă statul de plată a salariilor/statul de plată avansuri concedii de odihnă a fost respins, unitatea de învăţământ preuniversitar de stat efectuează corecturi şi reia fluxul prevăzut la alin. (2), o singură dată, conform alin. (3) lit. B pct. (ii). Articolul 6Formatele statului de personal, statului de plată a salariilor şi statului de plată avansuri concedii de odihnă sunt cele prevăzute în anexele nr. 1, 2 şi 2a la ordin şi implementate în aplicaţia EDUSAL. Orice prezentare pentru avizare a unui stat de personal sau pentru validare a unui stat de plată a salariilor/stat de plată avansuri concedii de odihnă se va face numai în acest format, în caz contrar statul de personal/statul de plată a salariilor nefiind considerat valabil. Articolul 7În nicio situaţie, eventuala dificultate tehnică de a respecta fluxul de lucru cu suport informatic nu poate fi considerată o derogare de la Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, al ministrului administraţiei şi internelor şi al ministrului finanţelor publice nr. 4.576/230/2.445/2011 privind validarea fluxurilor financiare pentru cheltuielile de personal în învăţământul preuniversitar de stat şi ale celorlalte acte normative în vigoare; paşii care nu pot fi efectuaţi informatic vor fi efectuaţi pe suport hârtie, iar codurile de validare emise de sistemul EDUSAL vor fi înlocuite prin semnătura şi ştampila responsabililor din partea inspectoratului şcolar, astfel încât în nicio situaţie să nu se întârzie plata drepturilor salariale. Atunci când situaţia va evolua, făcând posibilă derularea operaţiunilor cu suport informatic, se vor introduce toate datele până la zi şi se vor reface în sistemul informatic toţi paşii care au fost efectuaţi pe suport hârtie. La unităţile Trezoreriei Statului va fi prezentată anexa 3 la ordin întocmită pe suport hârtie, certificată cu semnătură şi ştampilă de către persoanele responsabile din partea inspectoratului şcolar, fără a prezenta codul de bare. Capitolul IVDerularea fluxului de lucru pentru întocmirea situaţiei centralizate privind plata salariilor Articolul 8(1) Prezentarea la unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului pentru plata efectivă a drepturilor salariale se poate face numai după validarea statului de plată a salariilor/statului de plată avansuri concedii de odihnă prin derularea fluxurilor de lucru descrise în cap. III. (2) Derularea fluxului de lucru aferent plăţii efective a salariilor:1. Responsabilul cu salarizarea din cadrul unităţii de învăţământ preuniversitar de stat tipăreşte din aplicaţia EDUSAL Situaţia centralizatoare privind plata salariilor, în formatul precizat în anexa nr. 3 la ordin şi având înscris codul de bare care atestă corespondenţa situaţiei cu statul de plată validat de inspectoratul şcolar. 2. Responsabilul cu salarizarea prezintă Situaţia centralizatoare privind plata salariilor împreună cu celelalte documente de plată la unitatea teritorială a Trezoreriei Statului de care aparţine. 3. Unitatea teritorială a Trezoreriei Statului verifică concordanţa dintre datele cuprinse în situaţia centralizatoare prevăzută în anexa nr. 3 la ordin şi documentele de plată prezentate şi efectuează plata numai în măsura în care aceste documente sunt în concordanţă. (3) Ministerul Finanţelor Publice va transmite periodic, cu frecvenţă cel puţin lunară, către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului situaţia centralizată a tuturor plăţilor salariale efectuate din conturile unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat. Articolul 9Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi Ministerul Finanţelor Publice vor încheia, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, al ministrului administraţiei şi internelor şi al ministrului finanţelor publice nr. 4.576/230/2.445/2011 privind validarea fluxurilor financiare pentru cheltuielile de personal în învăţământul preuniversitar de stat, un protocol de interoperabilitate a sistemelor informatice în vederea plăţii drepturilor salariale în unităţile de învăţământ preuniversitar de stat. Protocolul va preciza modalităţile tehnice prin care sistemele informatice ale celor două ministere vor fi actualizate pentru a automatiza operaţiunile de verificare şi de schimb de date precizate în cap. IV, precum şi responsabilităţile, etapizarea şi termenele-limită pentru efectuarea acestor actualizări.



SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 4576/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 4576 din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decizia 2 2007
    About five months ago, I was looking to get a mortgage loan for my house but my F I C O credit score was at 511 and the lender needed it above 700. Luckily a friend of mine had gotten similar services from a group of elite professionals a few months back called H A C K M A V E N S. So he advised me to contact them and when I presented my case, it only took them a week and I had my score fixed to 732. They kept to their promises just as I was advised. I strongly recommend these elite professionals all day and any day. You can reach out to them by Email: H A C K M A V E N S 5 @ G M A I L. C O M or Call/Text/WhatsApp: + 1 (2 0 9) 4 1 7 – 1 9 5 7. GOODLUCK!
ANONIM a comentat Hotărârea 908 2010
    I have been suffering from (HERPES SIMPLEX VIRUS) disease for the past four years and had constant pain, especially in my private parts. During the first year, I had faith in God that i  would be healed someday. This disease started circulating all over my body and I have been taking treatment from my doctor, few weeks ago I came on search on the internet if I could get any information concerning the prevention of this disease, on my search I saw a testimony of someone who has been cured from (HERPES VIRUS) by this Man Dr. harry and she gave the email address of this man and advise we should contact him for any sickness that he would be of help, so I wrote to Dr. harry telling him about my (HERPES VIRUS) he told me not to worry that I was going to be cured!! hmm I never believed it,, well after all the procedures and remedy given to me by this man few weeks later I started experiencing changes all over me as the Dr harry assured me that I have been cured, after some time I went to my doctor to confirmed if I have be finally healed behold it was TRUE, So friends my advice is if you have Any Type of Sickness Or Relationship Problem contact Dr. HARRY Email:: (drharrysolution@gmail.com Or What'sApp:: +2349036417079 .       
ANONIM a comentat Legea 421 2002
     Buna ziua!As dori cateva precizari privind LEGEA nr. 421 din 27 iunie 2002 - privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale si HOTĂRÂREA nr. 152 din 22 februarie 2023 - pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale. In acest sens un vehicul care se afla pe domeniul public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale de cel puțin 6 luni si din punct de vedere estetic arata impecabil dar are itp-ul expirat de cel putin 6 luni de zile este considerat abandonat? Daca un vehicul DACIA LOGAN arata impecabil dar are ITP-ul expirat din 2014 si se afla pe domeniul public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale este considerat abandonat? Pana la urma ce criterii primeaza!? Aspectul estetic al vehiculului, valoarea de piata al acestuia sau faptul ca are ITP-ul expirat de cel putin 6 luni!? Si ma rezum doar la ITP ca de cele mai multe ori nu are nici asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie. Si ar mai fi un caz particular si anume o SKODA care arata din punct de vedere estetic impecabil, are ITP-ul la zi dar nu are asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie de cca 2 ani. Poate fi consideat vehicul abandonat? In acest sens pe langa raspunsul dumneavoastra ati putea sa detaliati aceste aspecte si lamuriri la principalele posturi de televiziune nationale? Va multumesc. Expand Delete Move to Forward Reply More
ANONIM a comentat Hotărârea 5 2019
    My name is Matt. I'm here to say a very big thanks to Priest Salami and his great Oracle for saving my marriage. No one would have believe that I and my wife will ever come back together again as lovers. But this great spell caster reunited us in just 48hours. Priest Salami is truly a real and honest online spell caster. Contact him now on: purenaturalhealer@gmail.com. Whatsapp number: +2348143757229
ANONIM a comentat Decizia 2 2007
    Hi everyone i want to share my amazing testimony on how Dr Wealth transformed my financial life, i still finds it difficult to believe that i now worth millions of dollars, am from US i have been playing lotto for so long and i have never win any reasonable amount, i was glancing through things online and i came across a testimony of a woman who won a very huge amount of money with the help of Dr Wealth who prayed for her and gave her a winning numbers to play, and surprisingly her name came out among the winners she won 36 million dollars, so i also decided to try my luck i contacted Dr Wealth and i also asked him for help and he told me what i needed to do which was a very easy task which i did and on the second day after he has made prayers for me he gave me some numbers and told me that i should go and play them so i went to play the number in the morning and on Tuesday i went to check the result there i got the shock of my life, i saw my name amongst the winners list i won an amount i have never dreamed of, my mouth was open and i didn't know what to say, i just want the world to know that there is a great man called Dr Wealth, if you have been playing lotto game and you never won i will advice you to contact Dr Wealth for help and i promise he will never fail you, here are his contacts, you can email him on Drwealthmag@gmail.com you can also WhatsApp him on +13022040295. GOODLUCK!
ANONIM a comentat Decizia 2 2007
    Hi everyone i want to share my amazing testimony on how Dr Wealth transformed my financial life, i still finds it difficult to believe that i now worth millions of dollars, am from US i have been playing lotto for so long and i have never win any reasonable amount, i was glancing through things online and i came across a testimony of a woman who won a very huge amount of money with the help of Dr Wealth who prayed for her and gave her a winning numbers to play, and surprisingly her name came out among the winners she won 36 million dollars, so i also decided to try my luck i contacted Dr Wealth and i also asked him for help and he told me what i needed to do which was a very easy task which i did and on the second day after he has made prayers for me he gave me some numbers and told me that i should go and play them so i went to play the number in the morning and on Tuesday i went to check the result there i got the shock of my life, i saw my name amongst the winners list i won an amount i have never dreamed of, my mouth was open and i didn't know what to say, i just want the world to know that there is a great man called Dr Wealth, if you have been playing lotto game and you never won i will advice you to contact Dr Wealth for help and i promise he will never fail you, here are his contacts, you can email him on Drwealthmag@gmail.com you can also WhatsApp him on +13022040295. GOODLUCK!
ANONIM a comentat Decizia 2 2007
    Hi everyone i want to share my amazing testimony on how Dr Wealth transformed my financial life, i still finds it difficult to believe that i now worth millions of dollars, am from US i have been playing lotto for so long and i have never win any reasonable amount, i was glancing through things online and i came across a testimony of a woman who won a very huge amount of money with the help of Dr Wealth who prayed for her and gave her a winning numbers to play, and surprisingly her name came out among the winners she won 36 million dollars, so i also decided to try my luck i contacted Dr Wealth and i also asked him for help and he told me what i needed to do which was a very easy task which i did and on the second day after he has made prayers for me he gave me some numbers and told me that i should go and play them so i went to play the number in the morning and on Tuesday i went to check the result there i got the shock of my life, i saw my name amongst the winners list i won an amount i have never dreamed of, my mouth was open and i didn't know what to say, i just want the world to know that there is a great man called Dr Wealth, if you have been playing lotto game and you never won i will advice you to contact Dr Wealth for help and i promise he will never fail you, here are his contacts, you can email him on Drwealthmag@gmail.com you can also WhatsApp him on +13022040295. GOODLUCK!
ANONIM a comentat Legea 119 2003
    I WANT MY EX LOVER BACK LOVE SPELL TO BRING BACK YOUR EX LOVER & BROKEN RELATIONSHIPS OR MARRIAGE BACK. Thanks to Dr Omokpo for helping me save my broken marriage that almost led to divorce forever. I am so happy now and my heart is filled with joy because this great man has brought back my husband with his love spell. I am grateful for the great help he have bring to me and my family If you have any relationship problems health issues or you want to get your Ex lover back contact this great spell caster on email: dromokpo@gmail.com His WhatsApp number: +2348065941096
ANONIM a comentat Ordin 1471 2020
    Bună ziua, doamnelor și domnilor, aveți nevoie de asistență financiară? Eu sunt Susan Benson. Sunt creditor și, de asemenea, consultant financiar. Ai nevoie de un împrumut pentru afaceri, împrumut personal, împrumut ipotecar sau împrumut pentru a-ți finaliza proiectul? Dacă răspunsul dvs. este da, vă voi recomanda să contactați firma mea. Oferim tot felul de servicii de împrumut, inclusiv împrumuturi pe termen lung și scurt, împrumuturi garantate și negarantate și multe altele. Pentru mai multe informații, scrieți-ne prin e-mail: (sunshinefinancialgroupinc@gmail.com) sau trimiteți-mi un mesaj direct pe WhatsApp prin: +447360502110 și primiți un răspuns într-o clipă. Un împrumut de la o companie reală și competentă este ceea ce aveți nevoie pentru a vă atinge obiectivul și suntem o companie cuprinzătoare de servicii financiare și ne angajăm să vă ajutăm să vă îndepliniți toate aspirațiile. Suntem specializați în furnizarea de soluții de finanțare structurată persoanelor și companiilor în cel mai eficient și rapid mod. * Puteți aplica pentru un împrumut oricând și oriunde. * Sumă flexibilă - Tu decizi cât vrei să împrumuți. * Finanțare directă rapidă - Primiți împrumutul în 24 de ore de la aprobare. * Rata dobânzii flexibilă de 3%. * Rate ridicate de aprobare * Rambursare flexibilă - Trebuie să alegeți Data rambursării, fie săptămânal, lunar sau anual, pentru o durată de 1-30 de ani. * Aplicație simplă online. * Îndrumare și expertiză personalizate. * Fără taxe ascunse Nu pierdeți o oportunitate din cauza lipsei de finanțare. Contactați compania mea acum, vă putem ajuta cu un împrumut, deoarece am ajutat numeroase persoane și organizații care s-au confruntat cu dificultăți financiare în întreaga lume. Pentru mai multe informații despre oferta noastră de împrumut, vă rugăm să ne trimiteți cererea dvs. de împrumut prin E-mail: sunshinefinancialgroupinc@gmail.com WhatsApp: +447360502110 Intermediarii/Consultanții/Brokerii sunt bineveniți să-și aducă clienții și sunt 100% protejați. În deplină încredere, vom lucra împreună pentru beneficiile tuturor părților implicate.
ANONIM a comentat Acord 0 2007
    Bună ziua, vreau să folosesc acest mediu pentru a vă împărtăși o companie de împrumut care mă ajută să obțin un împrumut comercial cu Termeni înțeleși. oferă toate tipurile de împrumut. E-mail de contact: (infomichealfinanceltd@gmail.com) sau whatsapp +1(469)972-4809.
Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 4576/2011
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu