Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.363 din 23.02.2012

pentru aprobarea Schemei de ajutor de stat pentru sprijinirea şi implementarea operaţiunii „Dezvoltarea structurilor de sprijin al afacerilor de interes naţional şi internaţional - Poli de competitivitate“ din cadrul domeniului major de intervenţie 1.3 „Dezvoltarea durabilă a antreprenoriatului“ al Programului operaţional sectorial „Creşterea competitivităţii economice“
ACT EMIS DE: Ministerul Economiei,Comertului si Mediului de Afaceri
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 152 din 07 martie 2012



SmartCity1

Având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 137/2007, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 651/2006 privind aprobarea Politicii în domeniul ajutorului de stat pentru perioada 2006-2013,în temeiul art. 9 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.634/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri emite următorul ordin: Articolul 1Se aprobă Schema de ajutor de stat pentru sprijinirea şi implementarea operaţiunii „Dezvoltarea structurilor de sprijin al afacerilor de interes naţional şi internaţional - Poli de competitivitate“ din cadrul domeniului major de intervenţie 1.3 „Dezvoltarea durabilă a antreprenoriatului“ al Programului operaţional sectorial „Creşterea competitivităţii economice“, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Articolul 3La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului economiei, comerţului şi mediului de afaceri nr. 2.669/2011 privind aprobarea Schemei de ajutor de stat „Dezvoltarea structurilor de sprijin al afacerilor de interes naţional şi internaţional - Poli de competitivitate“ aferente operaţiunii 1.3.1 „Dezvoltarea structurilor de sprijin al afacerilor de interes naţional şi internaţional“, domeniul major de intervenţie 1.3 „Dezvoltarea durabilă a antreprenoriatului“, axa prioritară 1 „Un sistem de producţie inovativ şi ecoeficient“, din cadrul Programului operaţional sectorial „Creşterea competitivităţii economice“, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 781 din 3 noiembrie 2011. Ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri, Lucian Nicolae Bode ANEXĂSchema de ajutor de stat pentru sprijinirea şi implementarea operaţiunii „Dezvoltarea structurilor de sprijin al afacerilor de interes naţional şi internaţional - Poli de competitivitate“ din cadrul domeniului major de intervenţie 1.3 „Dezvoltarea durabilă a antreprenoriatului“ al Programului operaţional sectorial „Creşterea competitivităţii economice“ I. Titlul schemei Schema de ajutor de stat pentru sprijinirea şi implementarea operaţiunii „Dezvoltarea structurilor de sprijin al afacerilor de interes naţional şi internaţional - Poli de competitivitate“ II. Obiectivele schemei de ajutor de stat Articolul 1Obiectivul prezentei scheme constă în sprijinirea apariţiei şi dezvoltării polilor de competitivitate de interes naţional şi vizibilitate internaţională din România, în vederea realizării obiectivului general al Programului operaţional sectorial „Creşterea competitivităţii economice“, şi anume creşterea productivităţii întreprinderilor din România, în conformitate cu principiile dezvoltării durabile şi reducerea decalajelor în comparaţie cu productivitatea medie a Uniunii Europene. Articolul 2(1) Scopul prezentei scheme este sprijinirea unor proiecte de anvergură care urmăresc crearea, dezvoltarea şi operaţionalizarea polilor de competitivitate. În cadrul polilor de competitivitate existenţi şi potenţiali se urmăresc creşterea interacţiunilor dintre firme, instituţii din mediul academic şi ştiinţific şi alte entităţi implicate în sprijinirea mediului de afaceri şi orientarea sectorului privat către inovare şi transfer tehnologic. Toate acestea vor determina creşterea productivităţii şi reducerea decalajelor faţă de Uniunea Europeană.(2) Prezenta schemă acordă ajutoare pentru realizarea de proiecte comune propuse de asocierile stabilite exclusiv între membrii unui pol de competitivitate.(3) Scopul prezentei scheme va fi atins prin acordarea de sprijin financiar nerambursabil pentru:• construcţia, extinderea sau modernizarea infrastructurii polilor de competitivitate; • achiziţionarea de echipamente, tehnologii, licenţe, know-how; • inovarea proceselor de producţie şi a produselor pe baza aplicării rezultatelor de cercetare-dezvoltare-inovare (CDI) în producţie; • intensificarea cooperării dintre membrii polilor de competitivitate; • facilitarea transferului de cunoştinţe şi ridicarea nivelului de pregătire necesare creşterii competitivităţii. III. Tipuri de ajutoare Articolul 3Ajutorul acordat în cadrul prezentei scheme provine din fonduri structurale (Fondul European de Dezvoltare Regională) şi se acordă beneficiarilor sub formă de finanţare nerambursabilă, eşalonat, pe etape de implementare a proiectelor. Articolul 4În cadrul acestei scheme se acordă beneficiarilor următoarele tipuri de ajutoare: a)ajutoare regionale pentru investiţii şi pentru ocuparea forţei de muncă; b)ajutoare pentru consultanţă în favoarea IMM-urilor; c)ajutoare pentru participarea IMM la târguri; d)ajutoare pentru activităţi de cercetare şi dezvoltare; e)ajutoare pentru studii de fezabilitate tehnice; f)ajutoare pentru acoperirea cheltuielilor aferente drepturilor de proprietate industrială ale IMM-urilor; g)ajutoare pentru întreprinderi nou-create inovatoare; h)ajutoare pentru serviciile de consultanţă în domeniul inovării şi serviciile de sprijinire a inovării; i)ajutoare pentru închirierea de personal cu înaltă calificare.
Tipul ajutorului Tipul beneficiarului Categoriile de cheltuieli eligibile Intensitatea maximă a ajutorului (% din cheltuielile eligibile) Plafonul maxim al ajutorului
Ajutoare regionale pentru investiţii şi pentru ocuparea forţei de muncă Întreprinderi • Investiţii în active corporale • Investiţii în active necorporale Pentru regiunea de dezvoltare Bucureşti-Ilfov: • 60% pentru întreprinderi mici • 50% pentru întreprinderi mijlocii • 40% pentru întreprinderi mari Pentru restul regiunilor: • 70% pentru întreprinderi mici • 60% pentru întreprinderi mijlocii • 50% pentru întreprinderi mari 7,5 milioane euro/proiect
Ajutoare pentru consultanţă în favoarea IMM-urilor IMM Servicii de consultanţă furnizate de consultanţi externi • 50% 200.000 euro/ întreprindere/proiect
Ajutoare pentru participarea IMM la târguri IMM închirierea, realizarea şi funcţionarea standului pentru prima participare la târg • 50% 200.000 euro/IMM/ proiect
Ajutoare pentru proiecte de cercetare şi dezvoltare • Întreprinderi cu activitate de CD • Centre de cercetare • Universităţi • Cheltuieli de personal • Costul instrumentelor şi al echipamentelor în măsura şi pe durata utilizării acestora în proiect • Cheltuieli pentru clădiri şi terenuri în măsura şi pe durata utilizării acestora în proiect • Cheltuieli pentru cercetare contractuală • Cheltuieli de regie • Alte cheltuieli de exploatare • 50% pentru cercetarea industrială; • 25% pentru dezvoltarea experimentală Pentru întreprinderi mici: • 70% pentru cercetare industrială • 45% pentru cercetare experimentală Pentru întreprinderi mijlocii: • 60% pentru cercetare industrială • 35% pentru cercetare experimentală Se poate adăuga o primă de 15% până la o intensitate maximă a ajutorului de 80%, în condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (3.3) lit. b din Regulamentul (CE) nr. 800/2008 1 milion euro/ beneficiar/ proiect
Ajutoare pentru studii de fezabilitate tehnice IMM Întreprinderi mari Cheltuieli pentru elaborarea de studii de fezabilitate tehnice pregătitoare pentru activităţi de cercetare industrială sau dezvoltare experimentală Pentru IMM: • 75% pentru studii pregătitoare pentru activităţi de cercetare industrială • 50% pentru studii pregătitoare pentru activităţi de dezvoltare experimentală Pentru întreprinderi mari: • 65% pentru studii pregătitoare pentru activităţi de cercetare industrială • 40% pentru studii pregătitoare pentru activităţi de dezvoltare experimentală 200.000 euro/ beneficiar/ proiect
Ajutoare pentru acoperirea cheltuielilor aferente drepturilor de proprietate industrială ale IMM-urilor IMM • Toate cheltuielile anterioare acordării dreptului în prima jurisdicţie • Cheltuieli pentru traducere • Cheltuieli pentru apărarea valabilităţii dreptului Intensitatea ajutorului nu depăşeşte intensitatea maxim posibilă a ajutorului pentru proiectul de cercetare şi dezvoltare, adică 80% 200.000 euro/ întreprindere/proiect
Tipul ajutorului Tipul beneficiarului Categoriile de cheltuieli eligibile Intensitatea maximă a ajutorului (% din cheltuielile eligibile) Plafonul maxim al ajutorului
Ajutoare pentru întreprinderi nou-create inovatoare Întreprinderi nou-create inovatoare • Cheltuieli de personal • Costul instrumentelor şi al echipamentelor în măsura şi pe durata utilizării acestora în proiect • Cheltuieli pentru clădiri şi terenuri în măsura şi pe durata utilizării acestora în proiect • Cheltuieli pentru cercetare contractuală • Cheltuieli de regie • Alte cheltuieli de exploatare • 100% 1 milion euro/ întreprindere/proiect
Ajutoare pentru serviciile de consultanţă în domeniul inovării şi serviciile de sprijinire a inovării IMM • Cheltuieli cu achiziţia de servicii de consultanţă, asistenţă tehnologică, transfer de tehnologie, formare, consultanţa în materie de achiziţie, protejarea şi comercializarea drepturilor de proprietate intelectuală şi pentru acordurile de acordare a licenţelor, activităţile de consiliere referitoare la utilizarea standardelor • Cheltuieli cu: spaţiile de lucru, băncile de date, bibliotecile tehnice, studiile de piaţă, utilizarea laboratoarelor, etichetarea, testarea şi certificarea calităţii • 100% • 75% în cazul în care prestatorul de servicii nu beneficiază de o certificare naţională sau europeană 200.000 euro/ beneficiar/ perioadă de 3 ani fiscali consecutivi
Ajutoare pentru închirierea de personal cu înaltă calificare IMM • Cheltuieli de personal, cheltuieli cu recrutarea, indemnizaţia de deplasare 50% pe o perioadă maximă de 3 ani pentru fiecare întreprindere şi persoană angajată temporar 1 milion euro/ beneficiar/ proiect

Articolul 5Ajutoarele acordate de prezenta schemă nu se cumulează cu niciun alt ajutor care face obiectul unei exceptări în temeiul Regulamentului (CE) nr. 800/2008 ori cu ajutoare de minimis care îndeplinesc condiţiile prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1998/2006 al Comisiei din 15 decembrie 2006 privind aplicarea articolelor 87 şi 88 din tratat sau cu orice alte fonduri comunitare legate de aceleaşi cheltuieli eligibile - care se suprapun parţial ori integral - în cazul în care un astfel de cumul ar conduce la depăşirea intensităţii maxime a ajutorului sau a valorii maxime aplicabile acestui ajutor. IV. Baza legală Articolul 6Prezenta schemă este elaborată în conformitate cu: a)Regulamentul (CE) nr. 800/2008 al Comisiei din 6 august 2008 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa comună în aplicarea articolelor 87 şi 88 din Tratat (denumit în continuare Regulamentul (CE) nr. 800/2008); b)Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; c)Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare; d)Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare; e)Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii; f)Programul operaţional sectorial „Creşterea competitivităţii economice“ (POS CCE), aprobat prin Decizia Comisiei nr. 1.341 din 12 iunie 2007; g)Ghidul solicitantului. Articolul 7Prezenta schemă de ajutor de stat este exceptată de la obligaţia de notificare către Comisia Europeană, în conformitate cu prevederile art. 3 din Regulamentul 800/2008. V. Necesitatea implementării schemei de ajutor de stat Articolul 8(1) Polii de competitivitate reprezintă un factor vital pentru creşterea economică şi un instrument-cheie pentru impulsionarea activităţilor de cercetare-dezvoltare şi inovare a mediului de afaceri regional şi local.(2) Prin activitatea lor bazată pe cercetare-dezvoltare-inovare, polii de competitivitate reprezintă motoare de dezvoltare a sectoarelor industriale în care activează. Ei contribuie în acest fel la crearea de noi locuri de muncă, diversificarea activităţilor economice din zonă şi, prin urmare, la creşterea produsului intern brut (PIB) în regiunile în care se implementează proiectele.(3) Condiţiile pentru apariţia şi dezvoltarea polilor de competitivitate sunt legate de aglomerarea industrială a actorilor economici, viziunea comună şi strategia de dezvoltare a sectoarelor industriale, accesul la tehnologii avansate, disponibilitatea forţei de muncă înalt calificată şi a unor programe de instruire permanentă, accesul la facilităţi privind cercetarea, parteneriatul local/regional/comunitar, accesul la materii prime, materiale şi energie, măsuri de sprijin financiar şi accesul la pieţele locale/regionale/europene.VI. Definiţii Articolul 9În sensul prezentei scheme, următorii termeni se definesc astfel: 1. active corporale - terenuri, clădiri, instalaţii, echipamente, utilaje, maşini; 2. active necorporale - active care rezultă dintr-un transfer de tehnologie sub forma achiziţiei de drepturi de brevet, licenţe, know-how sau cunoştinţe tehnice nebrevetate; 3. activităţi de inovare - activităţi de implementare a unei noi metode de organizare a întreprinderii, practicilor comerciale, organizării la locul de muncă sau a relaţiilor externe. Schimbările în practicile de afaceri, organizarea la locul de muncă sau relaţiile externe care se bazează pe metode organizaţionale deja utilizate în întreprindere, schimbările în strategii de management, fuziuni şi achiziţii, schimbările rezultate numai din modificarea preţurilor practicate, personalizarea, modificările regulate sezoniere ori ciclice, comercializarea de produse noi sau îmbunătăţite semnificativ nu sunt considerate inovaţii; 4. administratorul schemei de ajutor de stat - Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA), prin Autoritatea de management a Programului operaţional sectorial „Creşterea competitivităţii economice“ (AM POS CCE); 5. asociaţie - entitate cu personalitate juridică ce reprezintă mediul de afaceri, constituită în baza Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare, formată din membrii privaţi ai polului de competitivitate conform unui contract de parteneriat care are la bază o strategie comună; 6. asociere - act voluntar ce are la bază un acord de parteneriat între două sau mai multe entităţi juridice din cadrul unui pol de competitivitate pentru realizarea în comun a unui proiect. Minimum una dintre entităţi este întreprindere; 7. beneficiar - entitate juridică care primeşte ajutor de stat în cadrul acestei scheme în baza unui contract de finanţare cu administratorul/furnizorul schemei; 8. catalizator - entitate juridică membră a unui pol de competitivitate de tipul: agenţie de dezvoltare regională, cameră de comerţ, asociaţie de ramură, patronat, alt tip de organizaţie neguvernamentală, societate comercială de instruire sau consultanţă, bancă, orice altă formă juridică de structură de sprijinire a afacerilor în conformitate cu legislaţia în vigoare, dacă aceasta desfăşoară activităţi în sprijinul înfiinţării şi dezvoltării polilor de competitivitate; 9. cercetare industrială - cercetare sau investigaţie critică planificată în scopul dobândirii de cunoştinţe şi competenţe noi pentru elaborarea unor noi produse, procese ori servicii sau pentru realizarea unei îmbunătăţiri semnificative a produselor, proceselor ori serviciilor existente; cuprinde crearea de părţi componente pentru sisteme complexe, care este necesară pentru cercetarea industrială, în special pentru validarea tehnologiilor generice, cu excepţia prototipurilor; 10. cerere de finanţare - formularul completat de către solicitant, pentru fiecare proiect din cadrul strategiei de dezvoltare a polului de competitivitate, în vederea obţinerii finanţării prin POS CCE pentru proiectul respectiv; 11. cheltuieli eligibile - cheltuielile realizate de către un beneficiar, aferente proiectelor finanţate în cadrul programelor operaţionale, care pot fi finanţate atât din instrumente structurale, cât şi din bugetul de stat şi/sau contribuţia proprie a beneficiarului, conform reglementărilor legale comunitare şi naţionale în vigoare; 12. cheltuieli neeligibile - cheltuieli inerente realizării proiectelor finanţate din instrumentele structurale în cadrul programelor operaţionale, care nu pot fi finanţate din fonduri structurale sau de stat, conform reglementărilor comunitare şi naţionale; 13. cheltuieli salariale - valoarea totală care trebuie plătită efectiv de beneficiarul ajutorului pentru locurile de muncă create prin proiect sau în legătură directă cu acesta; 14. contract de finanţare - actul juridic cu titlu oneros, încheiat între administratorul/furnizorul schemei şi beneficiar, prin care se aprobă spre finanţare, în cadrul POS CCE, un proiect inclus în strategia de dezvoltare a polului de competitivitate; 15. contribuţia proprie a beneficiarului la valoarea eligibilă a proiectului - diferenţa dintre totalul cheltuielilor eligibile ale proiectului şi totalul finanţării nerambursabile acordate; 16. deponent - entitate juridică care reprezintă polul de competitivitate şi care înregistrează şi transmite spre evaluare în cadrul apelului un pachet integrat de cereri de finanţare; 17. dezvoltare experimentală - dobândirea, combinarea, modelarea şi utilizarea unor cunoştinţe şi competenţe existente de ordin ştiinţific, tehnologic, de afaceri şi din alte domenii relevante, în scopul producerii unor planuri, aranjamente sau proiecte pentru produse, procese ori servicii noi, modificate sau îmbunătăţite; 18. fişa de proiect - fişă-tip care prezintă sumar un proiect din cadrul strategiei de dezvoltare a polului de competitivitate; 19. formare specifică - formare cu un conţinut aplicabil direct şi principal postului actual sau viitor al angajatului în întreprindere şi care oferă calificări ce nu pot fi transferate către alte întreprinderi ori alte domenii de activitate sau care pot fi transferate numai într-o măsură limitată; 20. formare generală - formare cu un conţinut care nu este aplicabil exclusiv sau preponderent postului actual ori viitor al angajatului în întreprindere, însă care oferă calificări ce pot fi transferate într-o mare măsură către alte întreprinderi sau alte domenii de activitate (spre exemplu: este organizată în comun de întreprinderi independente diferite ori este disponibilă pentru angajaţi ai unor întreprinderi diferite. Este recunoscută, certificată sau validată de autorităţi ori organisme publice sau de alte organisme ori instituţii cărora un stat membru sau Comunitatea Europeană le-a acordat competenţele necesare); 21. furnizorul schemei de ajutor de stat - MECMA, prin AM POS CCE; 22. IMM - aşa cum sunt definite în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 800/2008; 23. începerea lucrărilor - fie începerea lucrărilor de construcţie, fie prima comandă fermă de echipamente, excluzând studiile de fezabilitate preliminare; 24. intensitatea ajutorului - valoarea actualizată a ajutorului exprimată ca procent din valoarea actualizată a cheltuielilor eligibile ale investiţiei; 25. întreprinderile mari - întreprinderile care nu se încadrează în definiţia IMM-urilor; 26. întreprindere mică - întreprindere care are sub 50 de angajaţi şi a cărei cifră de afaceri anuală şi/sau al cărei total al bilanţului anual nu depăşesc/depăşeşte 10 milioane euro, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 800/2008 - anexa I; 27. microîntreprinderea - întreprinderea care are sub 10 angajaţi şi a cărei cifră de afaceri anuală şi/sau al cărei total al bilanţului anual nu depăşesc/depăşeşte 2 milioane euro, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 800/2008 - anexa I; 28. IMM aflată în dificultate - o întreprindere mică sau mijlocie care îndeplineşte următoarele condiţii:

(i) în cazul unei societăţi cu răspundere limitată, atunci când mai mult de jumătate din capitalul social a dispărut, peste un sfert din acest capital fiind pierdut în ultimele 12 luni; sau
(ii) în cazul unei societăţi în care cel puţin o parte din asociaţi răspunde nelimitat pentru datoriile întreprinderii, atunci când mai mult de jumătate din capitalul propriu a dispărut, aşa cum reiese din contabilitatea societăţii, peste un sfert din acest capital fiind pierdut în ultimele 12 luni; sau
(iii) indiferent de tipul societăţii, când respectiva întreprindere întruneşte condiţiile prevăzute de legislaţia naţională privind procedura insolvenţei;
(iv) IMM cu o vechime de mai puţin de 3 ani nu se consideră a fi în dificultate în această perioadă în sensul prezentei scheme, cu excepţia cazului în care îndeplineşte condiţiile prevăzute la subpct. (iii);

29. întreprindere mare aflată în dificultate - întreprinderea care fie se regăseşte în una dintre situaţiile prevăzute la pct. 28, subpct. (i), (ii) sau (iii), fie prezintă simultan simptome obişnuite ale unei întreprinderi aflate în dificultate, cum ar fi: creşterea pierderilor, scăderea cifrei de afaceri, creşterea volumului stocurilor, supracapacitate, scăderea fluxului de numerar, îndatorare crescută, creşterea sarcinilor financiare şi scăderea sau dispariţia valorii activului net; 30. investiţia iniţială - investiţie în active corporale şi/sau necorporale referitoare la înfiinţarea unei noi unităţi, la extinderea unei unităţi existente, la diversificarea producţiei unei unităţi prin realizarea de produse noi, suplimentare, sau la o schimbare fundamentală a procesului global de producţie a unei unităţi existente. Achiziţionarea de acţiuni sau părţi sociale emise de către o întreprindere ori investiţia de înlocuire nu constituie investiţie iniţială; 31. lista de proiecte - lista proiectelor a căror implementare duce la realizarea strategiei de dezvoltare a polului de competitivitate. La aceasta se ataşează fişele individuale ale proiectelor care fac parte din respectiva strategie; 32. locuri de muncă create direct de un proiect de investiţii - locurile de muncă legate de activitatea care face obiectul investiţiei, inclusiv locurile de muncă create în urma unei creşteri a ratei de utilizare a capacităţii create de investiţie; 33. pachet integrat de cereri de finanţare - cuprinde:

(i) strategia de dezvoltare a polului de competitivitate;
(ii) lista de proiecte şi fişele individuale;
(iii) cereri de finanţare/proiectele aferente strategiei pentru care se solicită finanţare; şi
(iv) alte anexe specificate în Ghidul solicitantului;

34. pol de competitivitate - asociere, într-un spaţiu geografic definit, între întreprinderi, organisme de cercetare, universităţi, autorităţi publice locale şi catalizatori care au la bază o strategie comună de dezvoltare cu scopul de a genera sinergii în jurul unor proiecte inovative orientate spre una sau mai multe pieţe. Un astfel de pol nu are o localizare impusă, astfel încât, din punct de vedere teritorial, un pol de competitivitate poate fi plasat atât într-o singură locaţie zonală, cât şi în zone ce aparţin mai multor regiuni de dezvoltare din România. Un pol de competitivitate poate fi constituit într-o entitate juridică sau poate funcţiona pe baza unor acorduri de parteneriat între membrii săi. Calitatea de pol de competitivitate este dovedită de 3 elemente: componenţa (existenţa în pol în mod obligatoriu a două tipuri de entităţi, respectiv întreprinderi şi organisme/organizaţii de cercetare/universităţi şi, opţional, a autorităţilor publice locale şi catalizatori), asocierea (având ca rezultat fie o persoană juridică, fie o entitate care funcţionează pe baza unui acord formal de asociere semnat de membrii polului) şi strategia de dezvoltare a polului care este un document însuşit formal (adică semnat) de toţi membrii polului; 35. proiect - document, parte a cererii de finanţare, propus de minimum 2 membri ai unui pol de competitivitate în asociere. În orice situaţie, unul dintre cei 2 membri trebuie să fie o întreprindere. Proiectul prezintă o serie de activităţi economice indivizibile, concepute pentru a produce un rezultat specific într-o perioadă de timp dată şi având obiective clar stabilite, pentru a cărui realizare beneficiarul primeşte fonduri nerambursabile, în cadrul POS CCE; 36. rata de actualizare - rata calculată conform Comunicării Comisiei privind revizuirea metodei de stabilire a ratelor de referinţă şi de scont, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C14 din 19 ianuarie 2008; 37. regiunile de dezvoltare - entităţi teritoriale specifice, fără statut administrativ şi fără personalitate juridică, şi corespunzătoare diviziunilor de nivel NUTS 2 în Nomenclatorul unităţilor statistice teritoriale ale Uniunii Europene, constituite în conformitate cu prevederile Legii nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România, cu modificările şi completările ulterioare; 38. solicitant de finanţare - entitate juridică care în calitate de membru într-un pol de competitivitate transmite spre evaluare proiecte în pachet integrat de cereri de finanţare; 39. organism/organizaţie de cercetare - o entitate, precum o universitate sau un institut de cercetare, indiferent de statutul său juridic (organizată conform dreptului public sau privat) ori de modul său de finanţare, al cărei scop principal este de a realiza cercetare fundamentală, cercetare industrială sau dezvoltare experimentală şi de a-şi face cunoscute rezultatele prin predare, publicare sau transfer de tehnologie; toate profiturile trebuie reinvestite în aceste activităţi, în difuzarea rezultatelor sau în predare. Întreprinderile care pot exercita influenţă asupra unui astfel de organism, de exemplu prin calitatea lor de acţionari sau membri ai organismului, nu se bucură de acces preferenţial la capacităţile de cercetare ale organismului în cauză sau la rezultatele cercetărilor acestuia. Organismele/Organizaţiile de cercetare care desfăşoară atât activităţi economice, cât şi activităţi noneconomice sunt calificate drept întreprinderi în cazul în care nu ţin contabilitate separată pentru cele două activităţi; 40. cercetare industrială - cercetare sau investigaţie critică planificată în scopul dobândirii de cunoştinţe şi competente noi pentru elaborarea unor noi produse, procese ori servicii sau pentru realizarea unei îmbunătăţiri semnificative a produselor, proceselor ori serviciilor existente. Cuprinde crearea de părţi componente pentru sisteme complexe, care este necesară pentru cercetarea industrială, în special pentru validarea tehnologiilor generice, cu excepţia prototipurilor; 41. dezvoltarea experimentală - dobândirea, combinarea, modelarea şi utilizarea unor cunoştinţe şi competenţe existente de ordin ştiinţific, tehnologic, de afaceri şi din alte domenii relevante, în scopul producerii unor planuri, aranjamente sau proiecte pentru produse, procese ori servicii noi, modificate sau îmbunătăţite. VII. Domeniul de aplicare Articolul 10(1) Prezenta schemă se aplică în cadrul Programului operaţional sectorial „Creşterea competitivităţii economice“, domeniul major de intervenţie 1.3.1 „Dezvoltarea structurilor de sprijin al afacerilor de interes naţional şi internaţional - Poli de competitivitate“.(2) Prezenta schemă se aplică tuturor regiunilor de dezvoltare ale României, fără o prealocare financiară regională.(3) Prezenta schemă se adresează polilor de competitivitate existenţi sau potenţiali, fără ca aceştia să treacă printr-un proces de acreditare/certificare/omologare/recunoaştere.(4) Prezenta schemă vizează finanţarea unor proiecte inovative care se circumscriu strategiei de dezvoltare a polilor de competitivitate. Articolul 11(1) Prezenta schemă se aplică beneficiarilor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei, serviciilor, construcţiilor şi îndeplinesc criteriile prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 800/2008, cu excepţia:a)întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în sectoarele pescuit şi acvacultură, reglementate de Regulamentul (CE) nr. 104/2000 al Consiliului din 17 decembrie 1999 privind organizarea comună a pieţelor în sectorul produselor pescăreşti şi de acvacultură, cu excepţia ajutoarelor pentru formare şi a ajutoarelor pentru cercetare, dezvoltare şi inovare; b)întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în producţia primară a produselor agricole, aşa cum sunt enumerate în anexa nr. 1 la Tratatul de funcţionare a Uniunii Europene (cu excepţia ajutoarelor pentru formare şi a ajutoarelor pentru cercetare, dezvoltare şi inovare); c)întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în transformarea (procesarea) şi comercializarea produselor agricole, aşa cum sunt enumerate în anexa nr. 1 la Tratatul de funcţionare a Uniunii Europene, în următoarele cazuri:• când valoarea ajutorului este stabilită pe baza preţului sau a cantităţii produselor în cauză achiziţionate de la producătorii primari ori introduse pe piaţă de întreprinderile în cauză; • când ajutorul este condiţionat de transferarea lui parţială sau integrală către producătorii primari; d)activităţilor legate de export către ţări terţe sau către state membre, şi anume ajutoarele legate direct de cantităţile exportate, ajutoarele destinate înfiinţării şi funcţionării unei reţele de distribuţie sau destinate altor cheltuieli curente legate de activitatea de export; e)activităţilor care favorizează folosirea mărfurilor naţionale în locul celor importate; f)întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în sectorul cărbunelui; g)întreprinderilor aflate în dificultate; h)ajutoarelor care favorizează utilizarea produselor naţionale în detrimentul produselor din import; i)ajutoarelor pentru achiziţia de vehicule de transport rutier de mărfuri, acordate întreprinderilor care efectuează transport rutier de mărfuri în numele terţilor pentru închiriere sau în scop comercial; j)întreprinderilor care activează în sectorul construcţiei de nave; k)întreprinderilor care activează în industria siderurgică; l)întreprinderilor care activează în sectorul fibre sintetice. (2) În plus faţă de condiţiile enumerate la alin. (1), ajutorul regional pentru investiţii din cadrul acestei scheme se acordă doar în următoarele sectoare, în conformitate cu NACE Rev. 2:a)B - Industria extractivă (cu excepţia codurilor 051 Extracţia cărbunelui superior, 052 Extracţia cărbunelui inferior, 061 Extracţia petrolului brut, 062 Extracţia gazelor naturale, 0721 Extracţia minereurilor de uraniu şi toriu, 0892 Extracţia turbei, 091 Activităţi de servicii anexe extracţiei petrolului brut şi gazelor naturale şi 099 Activităţi de servicii anexe pentru extracţia mineralelor); b)C - Industria prelucrătoare (cu excepţia codurilor 120 Fabricarea produselor din tutun, 191 Fabricarea produselor de cocserie, 192 Fabricarea produselor obţinute prin prelucrarea ţiţeiului, 2051 Fabricarea explozivilor, 206 Fabricarea fibrelor sintetice şi artificiale, 242 Producţia de tuburi, ţevi, profile tubulare şi accesorii pentru acestea din oţel, 243 Fabricarea altor produse prin prelucrarea primară a oţelului, 2452 Turnarea oţelului, 254 Fabricarea armamentului şi muniţiei, 2591 Fabricarea de recipienţi, containere şi alte produse similare din oţel, 301 Construcţia de nave şi bărci, 304 Fabricarea vehiculelor militare de luptă, 331 Repararea articolelor fabricate din metal, repararea maşinilor şi echipamentelor şi 332 Instalarea maşinilor şi echipamentelor industriale); c)E - Distribuţia apei, salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (cu excepţia codurilor 360 Captarea, tratarea şi distribuţia apei, 370 Colectarea şi epurarea apelor uzate, 381 Colectarea deşeurilor, 382 Tratarea şi eliminarea deşeurilor şi 390 Activităţi şi servicii de decontaminare); d)F - Construcţii (cu excepţia codurilor 411 Dezvoltare (promovare) imobiliară, 4399 Alte lucrări speciale de construcţii n.c.a.). e)H - Transport şi depozitare (cu excepţia codurilor 491 Transporturi interurbane de călători pe calea ferată, 493 Alte transporturi terestre de călători, 501 Transporturi maritime şi costiere de pas, 503 Transporturi de pasageri pe căi navigabile interioare, 511 Transporturi aeriene de pasageri şi 53 Activităţi de poştă şi de curier); f)J - Informaţii şi comunicaţii (cu excepţia codurilor 59 Activităţi de producţie cinematografică, video, înregistrări audio şi activităţi de editare muzicală, 60 Activităţi de difuzare şi transmitere de programe şi 61 Telecomunicaţii); g)M - Activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice.VIII. Beneficiarii eligibili Articolul 12Potenţialii beneficiari ai prezentei scheme sunt întreprinderi din cadrul polilor de competitivitate care pot fi organizate juridic după cum urmează: a)societăţi comerciale înregistrate conform Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; b)instituţii de învăţământ superior private acreditate care nu se încadrează în definiţia „organism/organizaţie de cercetare“; c)entităţi legale cu activitate principală de cercetare-dezvoltare, indiferent de forma de organizare, care nu se încadrează în definiţia „organism/organizaţie de cercetare“. Articolul 13Pentru a primi ajutor în cadrul prezentei scheme, beneficiarul trebuie să respecte următoarele condiţii: 1. să facă dovada calităţii de membru al unui pol de competitivitate; 2. indiferent de forma juridică de organizare, să nu se afle în procedură de executare silită, reorganizare judiciară, faliment, închidere operaţională, dizolvare, lichidare, administrare specială şi să nu aibă activităţile suspendate sau alte situaţii similare reglementate de lege; 3. să fie înregistrat în România; 4. să nu fie întreprindere aflată în dificultate în sensul Liniilor directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate; 5. să nu facă obiectul unui ordin de recuperare în urma unei decizii anterioare a Comisiei Europene privind declararea unui ajutor de stat ca fiind ilegal şi incompatibil cu piaţa comună sau, în cazul în care un potenţial beneficiar a făcut obiectul unei astfel de decizii, aceasta trebuie să fi fost deja executată şi ajutorul integral recuperat, inclusiv dobânda de recuperare aferentă, pentru ca beneficiarul să poate fi eligibil; 6. beneficiarul care se declară întreprindere nou-creată inovatoare trebuie:să depună o declaraţie pe propria răspundere privind faptul că nu a mai primit niciodată ajutor de stat pentru „întreprinderi nou-create inovatoare“;să fie o întreprindere mică, a cărei vechime, la data acordării ajutorului, să fie mai mică de 6 ani; şisă demonstreze îndeplinirea condiţiei că „Valoarea cheltuielilor pentru cercetare-dezvoltare a reprezentat cel puţin 15% din costurile totale de operare în cel puţin unul din ultimii 3 ani care precedă acordarea ajutorului“ printr-o notă justificativă a modului de calcul semnată de reprezentantul legal al solicitantului, însoţită de balanţele cumulate la 31 decembrie ale cel puţin unui an din ultimii 3 care precedă acordarea ajutorului, semnate de reprezentantul legal, şi de fişele conturilor în care sunt înregistrate aceste cheltuieli;7. beneficiarii îndeplinesc şi alte condiţii specificate în Ghidul solicitantului, care nu aduc atingere prevederilor în materie de ajutor de stat. Articolul 14În cadrul acestei scheme se finanţează în limita bugetului mai mulţi poli de competitivitate. Articolul 15La nivelul unui pol de competitivitate se admite numai un singur pachet integrat de cereri de finanţare. IX. Plafoanele maxime Articolul 16În cadrul acestei scheme, valoarea brută a subvenţiei pentru orice ajutor nu poate depăşi următoarele plafoane: a)ajutoare acordate IMM-urilor pentru investiţii şi pentru ocuparea forţei de muncă: 7,5 milioane euro pe întreprindere pe proiect de investiţii; b)ajutoare pentru consultanţă în favoarea IMM-urilor: 200.000 euro pe întreprindere pe proiect; c)ajutoare pentru participarea IMM-urilor la târguri: 200.000 euro pe întreprindere pe proiect; d)ajutoare pentru activităţi de cercetare şi dezvoltare: 1 milion euro pe beneficiar pe proiect; e)ajutoare pentru studii de fezabilitate: 200.000 euro pe întreprindere pe proiect; f)ajutoare pentru cheltuielile aferente drepturilor de proprietate industrială ale IMM-urilor: 200.000 euro pe întreprindere pe proiect; g)ajutoare pentru întreprinderi nou-create inovatoare: 1 milion euro pe întreprindere pe proiect; h)ajutoare pentru serviciile de consultanţă în domeniul inovării şi serviciile de sprijinire a inovării: 200.000 euro pe întreprindere într-o perioadă de 3 ani; i)ajutoare pentru închirierea de personal cu înaltă calificare: 1 milion euro pe întreprindere pe proiect.X. Tipuri de proiecte Articolul 17În cadrul prezentei schemei de ajutor se pot depune spre finanţare următoarele tipuri de proiecte: a)proiecte de investiţii în infrastructura polilor de competitivitate; b)proiecte de cercetare-dezvoltare-inovare; c)proiecte soft (consultanţă, participarea IMM la târguri, studii de fezabilitate tehnice, drepturile de proprietate industrială ale IMM, închirierea de personal cu înaltă calificare, formare).XI. Intensitatea ajutorului, activităţi şi cheltuieli eligibile Articolul 18Ajutoare regionale pentru investiţii şi pentru ocuparea forţei de muncă 1. Intensitatea ajutorului • Intensitatea ajutorului este de 50% pentru întreprinderile situate în regiunile de dezvoltare Nord-Est, Nord-Vest, Sud, Sud-Vest, Sud-Est, Vest şi Centru; • Intensitatea ajutorului este de 40% pentru întreprinderile situate în regiunea de dezvoltare Bucureşti - Ilfov. 2. Intensitatea creşte cu 20 de puncte procentuale pentru ajutoarele acordate întreprinderilor mici şi cu 10 puncte procentuale pentru ajutoarele acordate întreprinderilor mijlocii, cu excepţia ajutoarelor acordate în sectorul transporturilor. 3. Activităţi eligibile Activităţile eligibile sunt legate de realizarea investiţiilor corporale şi necorporale, astfel: 3.1. Investiţii în active corporale a)construirea/modernizarea/extinderea de clădiri şi anexe aferente, care vor fi utilizate de polii de competitivitate, pentru activităţi de realizare de procese/tehnologii/produse/ servicii/lucrări, în limita a 50% din totalul cheltuielilor eligibile; b)achiziţia de echipamente, utilaje, instalaţii, aparate, scule, dispozitive, sisteme IT, reţele de Internet broadband; c)achiziţia de mijloace de transport specializate, având dotări specifice proiectelor pentru care se propune achiziţia lor, cu excepţia întreprinderilor din sectorul transportului pentru achiziţia de echipamente şi mijloace de transport; d)achiziţia de mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecţie specifice.3.2. Investiţii în active necorporale a)achiziţia de active necorporale pentru organizarea şi implementarea sistemelor de management al calităţii; b)achiziţia de tehnologii (know-how), patente, licenţe, brevete sau cunoştinţe tehnice nebrevetate; c)achiziţia de programe (software) şi programe informatice specializate necesare realizării proiectelor propuse (de exemplu, sisteme informatice integrate pentru managementul întreprinderilor etc.).3.3. Toate activele achiziţionate trebuie să fie noi. 3.4. Nu este admisă achiziţionarea de active în leasing. 4. Cheltuieli eligibile 4.1. Pentru a fi considerată cheltuială eligibilă în sensul prezentei scheme, o investiţie constă în următoarele: a)o investiţie în imobilizări corporale şi/sau necorporale referitoare la înfiinţarea unei noi unităţi, la extinderea sau modernizarea unei unităţi existente, la diversificarea producţiei unei unităţi pe noi pieţe de produse sau la o schimbare fundamentală a ansamblului procesului de producţie a unei unităţi existente; sau b)achiziţia activelor fixe legate direct de o unitate, atunci când unitatea s-a închis ori s-ar fi închis fără această achiziţie, iar activele sunt cumpărate de un investitor independent; c)simpla achiziţie a acţiunilor unei întreprinderi nu se consideră o investiţie.4.2. Pentru a fi considerate cheltuieli eligibile în sensul prezentei scheme, imobilizările necorporale îndeplinesc toate condiţiile de mai jos: a)trebuie să fie exploatate exclusiv în întreprinderea care beneficiază de ajutor. În ceea ce priveşte ajutoarele regionale pentru investiţii, acestea trebuie să fie folosite exclusiv în unitatea care beneficiază de ajutor; b)trebuie să fie considerate active amortizabile; c)trebuie să fie achiziţionate de la terţi în condiţiile pieţei, fără ca achizitorul să fie în măsură să îşi exercite controlul, în sensul art. 3 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului din 20 ianuarie 2004 privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi, asupra vânzătorului sau viceversa; d)în cazul ajutoarelor regionale pentru investiţii, acestea trebuie să fie incluse în activele întreprinderii şi să rămână în unitatea beneficiară a ajutorului timp de cel puţin 5 ani pentru întreprinderi mari, respectiv 3 ani în cazul IMM-urilor, de la terminarea investiţiilor.4.3. Pentru a fi considerate cheltuieli eligibile în sensul prezentei scheme, locurile de muncă direct create printr-un proiect de investiţie îndeplinesc toate condiţiile de mai jos: a)locurile de muncă sunt create în termen de 3 ani de la încheierea investiţiei; b)proiectul de investiţii determină o creştere netă a numărului de angajaţi în unitatea în cauză, în comparaţie cu media din ultimele 12 luni; c)locurile de muncă create sunt păstrate pentru o perioadă minimă de 5 ani de la terminarea investiţiilor în cazul întreprinderilor mari şi de 3 ani în cazul IMM-urilor.4.4. Sunt considerate eligibile cheltuielile legate de terenuri, clădiri, echipamente/instalaţii şi active necorporale numai dacă sunt incluse în valoarea activului şi se regăsesc înregistrate în contabilitatea beneficiarului în conturile de imobilizări corporale şi necorporale respective. Articolul 19Ajutoare pentru consultanţă în favoarea IMM-urilor 1. Intensitatea Intensitatea ajutorului nu depăşeşte 50% din cheltuielile eligibile. 2. Activităţi eligibile Activităţile eligibile sunt legate de asigurarea de servicii de consultanţă şi vor fi specificate în Ghidul solicitantului. 3. Cheltuieli eligibile 3.1. Cheltuielile eligibile sunt cheltuielile consultanţei aferente serviciilor furnizate de consultanţi externi. 3.2. Serviciile în cauză nu sunt o activitate continuă sau periodică şi nici nu sunt legate de cheltuielile de exploatare obişnuite ale întreprinderii, cum ar fi serviciile normale de consultanţă fiscală, serviciile juridice cu caracter periodic sau publicitatea. Articolul 20Ajutoare pentru participarea IMM-urilor la târguri 1. Intensitatea Intensitatea ajutorului nu depăşeşte 50% din cheltuielile eligibile. 2. Activităţi eligibile Activităţile eligibile sunt legate de participarea IMM-urilor la târguri şi vor fi specificate în Ghidul solicitantului. 3. Cheltuieli eligibile Cheltuielile eligibile sunt cheltuielile suportate pentru închirierea, realizarea şi funcţionarea standului pentru prima participare a unei întreprinderi la orice târg sau expoziţie. Articolul 21Ajutoare pentru activităţi de cercetare şi dezvoltare 1. Activităţile de cercetare şi dezvoltare care beneficiază de ajutor se încadrează integral în una dintre următoarele categoriile de cercetare: • cercetare industrială; • dezvoltare experimentală. 2. Atunci când un proiect cuprinde sarcini diferite, fiecare sarcină este calificată ca încadrându-se în una dintre categoriile menţionate sau ca neîncadrându-se în niciuna dintre aceste categorii. 3. Intensitatea 3.1. Intensitatea ajutorului nu depăşeşte: • 50% din cheltuielile eligibile pentru cercetarea industrială; • 25% din cheltuielile eligibile pentru dezvoltarea experimentală. 3.2. Intensitatea ajutorului este stabilită pentru fiecare beneficiar de ajutor, inclusiv în cadrul unui proiect realizat în colaborare, în conformitate cu pct. 3.3 lit. b) subpct. (i). În cazul unui ajutor pentru un proiect de cercetare şi dezvoltare realizat în colaborare între organizaţii de cercetare şi întreprinderi, ajutorul combinat provenit dintr-un sprijin public direct pentru un anumit proiect şi contribuţiile organizaţiilor de cercetare pentru proiectul în cauză, atunci când constituie ajutor de stat la proiect, nu depăşesc intensităţile aplicabile ajutorului pentru fiecare întreprindere beneficiară. 3.3. Intensităţile ajutorului stabilite pentru cercetare industrială şi dezvoltare experimentală la pct. 3.1 pot fi majorate după cum urmează: a)în cazul în care ajutorul este acordat unor IMM-uri, intensitatea ajutorului poate fi majorată cu 10 puncte procentuale pentru ajutoarele acordate întreprinderilor mijlocii şi cu 20 de puncte procentuale pentru ajutoarele acordate întreprinderilor mici; şi b)poate fi adăugată o primă de 15 puncte procentuale, până la o intensitate maximă a ajutorului de 80% din cheltuielile eligibile, dacă:

(i) proiectul implică o colaborare efectivă pe baza unui acord de parteneriat între cel puţin două întreprinderi care sunt independente una de alta şi care îndeplinesc următoarele condiţii: • niciuna dintre întreprinderi nu suportă peste 70% din cheltuielile eligibile ale proiectului de colaborare; • proiectul implică o colaborare cu cel puţin un IMM;
(ii) proiectul implică o colaborare efectivă între o întreprindere şi un organism de cercetare şi sunt îndeplinite următoarele condiţii: • organismul/organizaţia de cercetare suportă cel puţin 10% din cheltuielile eligibile ale proiectului; şi • organismul/organizaţia de cercetare are dreptul de a publica rezultatele proiectelor de cercetare, în măsura
în care acestea provin din cercetările realizate de organismul/organizaţia în cauză; sau
(iii) în cazul cercetării industriale, rezultatele proiectului sunt difuzate larg prin conferinţe tehnice şi ştiinţifice sau prin publicarea în periodice ştiinţifice ori tehnice sau stocarea în registre cu acces liber (baze de date în care datele de cercetare brute pot fi consultate de oricine) ori prin intermediul unor programe informatice gratuite sau open source.

În sensul dispoziţiei lit. b) subpct. (i) şi (ii) de mai sus, subcontractarea nu este considerată colaborare efectivă. 4. Cheltuieli eligibile 4.1. Cheltuielile eligibile sunt următoarele: a)cheltuieli de personal (cercetători, tehnicieni şi alţi membri ai personalului auxiliar, în măsura în care aceştia sunt angajaţi în proiectul de cercetare); b)cheltuieli de utilizare a instrumentelor şi a echipamentelor, în măsura şi pe durata utilizării acestora în cadrul proiectului de cercetare; dacă aceste instrumente şi echipamente au o durată de funcţionare mai mare decât durata proiectului de cercetare, sunt eligibile doar cheltuielile de amortizare pe durata proiectului, calculate pe baza bunelor practici contabile; c)cheltuielile de utilizare a clădirilor şi terenurilor, în măsura şi pe durata utilizării acestora în cadrul proiectului de cercetare; în cazul clădirilor, sunt considerate eligibile doar cheltuielile de amortizare care corespund duratei proiectului de cercetare, calculate pe baza bunelor practici contabile; în cazul terenurilor, sunt eligibile cheltuielile transferului comercial sau cheltuielile de capital efectiv suportate; d)cheltuieli pentru cercetare contractuală, pentru achiziţii de cunoştinţe tehnice şi de brevete sau de drepturi de utilizare a acestora din surse externe la preţul pieţei, în cazul în care tranzacţia a fost realizată obiectiv şi nu există niciun element de înţelegere secretă implicat, precum şi cheltuieli aferente serviciilor de consultanţă şi serviciilor echivalente folosite exclusiv pentru activitatea de cercetare; e)cheltuieli de regie suplimentare implicate direct de proiectul de cercetare; f)alte cheltuieli de exploatare, inclusiv cheltuielile cu materialele, consumabilele şi alte produse similare suportate direct ca rezultat al activităţii de cercetare.4.2. Toate cheltuielile eligibile sunt alocate unei categorii/activităţi specifice de cercetare industrială sau dezvoltare experimentală. Articolul 22Ajutoare pentru studii de fezabilitate tehnice 1. Intensitatea Intensitatea ajutorului nu poate să depăşească: a)pentru IMM-uri, 75% din cheltuielile eligibile pentru studii pregătitoare pentru activităţi de cercetare industrială şi 50% din cheltuielile eligibile pentru studii pregătitoare pentru activităţi de dezvoltare experimentală; b)pentru întreprinderi mari, 65% din cheltuielile eligibile pentru studii pregătitoare pentru activităţi de cercetare industrială şi 40% din cheltuielile eligibile pentru studii pregătitoare pentru activităţi de dezvoltare experimentală.2. Activităţi eligibile Activităţile eligibile sunt legate de realizarea studiilor de fezabilitate tehnice şi vor fi specificate în Ghidul solicitantului. 3. Cheltuieli eligibile Cheltuielile eligibile sunt cheltuielile pentru realizarea studiului. Articolul 23Ajutoare pentru acoperirea cheltuielilor aferente drepturilor de proprietate industrială ale IMM-urilor 1. Intensitatea Intensitatea ajutorului nu depăşeşte intensitatea maximă a ajutorului pentru proiectul de cercetare şi dezvoltare prevăzut la art. 21 pct. 3.1 şi 3.3, cu privire la activităţile de cercetare, respectiv 80% din cheltuielile eligibile. 2. Activităţi eligibile Activităţile eligibile sunt legate de acoperirea cheltuielilor aferente dreptului de proprietate industrială şi vor fi specificate în Ghidul solicitantului. 3. Cheltuieli eligibile Cheltuielile eligibile sunt următoarele: a)toate cheltuielile anterioare acordării dreptului în prima jurisdicţie, inclusiv cheltuielile legate de pregătirea, depunerea şi examinarea cererii, precum şi cheltuielile suportate pentru reînnoirea cererii înainte de acordarea dreptului; b)cheltuielile pentru traducere şi alte cheltuieli suportate pentru obţinerea sau validarea dreptului în alte jurisdicţii; c)cheltuielile suportate pentru apărarea valabilităţii dreptului pe parcursul examinării oficiale a cererii şi a eventualelor proceduri de opoziţie, chiar dacă astfel de cheltuieli intervin după recunoaşterea dreptului. Articolul 24Ajutoare pentru întreprinderi nou-create inovatoare Pentru a beneficia de ajutor în cadrul prezentei scheme, întreprinderea trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: a)beneficiarul este o întreprindere mică a cărei vechime, la data acordării ajutorului, era mai mică de 6 ani; b)cheltuielile pentru cercetare şi dezvoltare ale beneficiarului reprezintă cel puţin 15% din cheltuielile totale de exploatare înregistrate în cursul a cel puţin unuia dintre cei 3 ani care precedă acordarea ajutorului sau, în cazul unei întreprinderi nou-create fără niciun istoric financiar, al auditului exerciţiului fiscal în curs, cifră certificată de un auditor extern.1. Intensitatea Intensitatea ajutorului este de 100% din cheltuielile eligibile. 2. Ajutorul maxim Ajutorul maxim pe care îl poate obţine o întreprindere în cadrul acestei scheme este 1 milion euro. Beneficiarul poate primi ajutorul în cauză o singură dată în cursul perioadei în care îndeplineşte condiţiile necesare pentru a fi considerat întreprindere nou-creată inovatoare. 3. Activităţi eligibile Activităţile eligibile sunt activităţile de cercetare industrială, dezvoltare experimentală şi inovare. 4. Cheltuieli eligibile Cheltuielile eligibile sunt cele specificate la art. 21 pct. 4. Articolul 25Ajutoare pentru serviciile de consultanţă în domeniul inovării şi serviciile de sprijinire a inovării 1. Intensitatea 1.1. Beneficiarul este un IMM. 1.2. Valoarea ajutorului nu depăşeşte 200.000 euro pentru fiecare beneficiar, pe orice perioadă de 3 ani consecutivi. 1.3. Intensitatea ajutorului este de 100% din cheltuielile eligibile dacă prestatorul de servicii beneficiază de o certificare naţională sau europeană. În cazul în care prestatorul de servicii nu beneficiază de o certificare naţională sau europeană, intensitatea ajutorului nu depăşeşte 75% din cheltuielile eligibile. 2. Activităţi eligibile Beneficiarul trebuie să utilizeze ajutorul pentru achiziţionarea de servicii la preţul pieţei sau, în cazul în care prestatorul de servicii este o entitate fără scop lucrativ, la un preţ care să reflecte cheltuielile integrale plus o marjă rezonabilă. 3. Cheltuieli eligibile Cheltuielile eligibile sunt următoarele: 3.1. în ceea ce priveşte serviciile de consultanţă în domeniul inovării, cheltuielile cu: consultanţa managerială, asistenţa tehnologică, serviciile de transfer de tehnologie, formare, consultanţa în materie de achiziţie, protejare şi comercializare a drepturilor de proprietate intelectuală şi pentru acordurile de acordare a licenţelor, activităţile de consiliere referitoare la utilizarea standardelor; 3.2. în ceea ce priveşte serviciile de sprijinire a inovării, cheltuielile cu: spaţiile de lucru, băncile de date, bibliotecile tehnice, studiile de piaţă, utilizarea laboratoarelor, etichetarea, testarea şi certificarea calităţii. Articolul 26Ajutoare pentru închirierea de personal cu înaltă calificare a)Ajutoarele pentru închirierea de personal cu înaltă calificare detaşat de la un/o organism/organizaţie de cercetare sau o întreprindere mare la un IMM sunt compatibile cu piaţa comună în sensul art. 107 alin. (3) din Tratat şi sunt exceptate de la obligaţia de notificare prevăzută la art. 108 alin. (3) din Tratat în cazul în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la acest articol. b)Personalul detaşat nu trebuie să înlocuiască alţi salariaţi, ci trebuie să fie încadrat pe un post nou-creat în cadrul întreprinderii beneficiare şi să fi lucrat cel puţin 2 ani pentru organismul/organizaţia de cercetare sau pentru întreprinderea mare care detaşează personalul. c)Acest articol nu se aplică cheltuielilor consultanţei menţionate la art. 25.1. Intensitatea Intensitatea ajutorului nu depăşeşte 50% din cheltuielile eligibile, pentru o perioadă de maximum 3 ani pentru fiecare întreprindere şi persoană angajată temporar. 2. Activităţi eligibile Personalul detaşat trebuie să efectueze activităţi de cercetare industrială, dezvoltare experimentală şi inovare în cadrul IMM-ului beneficiar al ajutorului. 3. Cheltuieli eligibile Cheltuielile eligibile reprezintă toate cheltuielile de personal aferente închirierii şi încadrării în muncă a personalului cu înaltă calificare, inclusiv cheltuielile aferente folosirii unei agenţii de recrutare şi indemnizaţia de deplasare pentru personalul detaşat. XII. Criterii de eligibilitate Articolul 27În procesul de evaluare a solicitărilor de finanţare se va urmări îndeplinirea criteriilor de eligibilitate pentru: 1. solicitanţi; 2. beneficiari; 3. cereri de finanţare (proiecte); 4. activităţi; 5. cheltuieli. Criteriile de eligibilitate sunt detaliate în Ghidul solicitantului. Articolul 28Un pachet integrat de cereri de finanţare va conţine în mod obligatoriu minimum 4 proiecte, din care cel puţin un proiect de investiţii în infrastructura de afaceri, cel puţin un proiect de cercetare-dezvoltare-inovare şi cel puţin două proiecte de tip „soft“. Articolul 29Pachetele integrate de cereri de finanţare trebuie să fie în conformitate cu obiectivele specifice ale Programului operaţional sectorial „Creşterea competitivităţii economice“, axa prioritară 1 „Un sistem de producţie inovativ şi ecoeficient“, domeniul major de intervenţie 1.3.1 „Dezvoltarea structurilor de sprijin al afacerilor de interes naţional şi internaţional - Poli de competitivitate“. Articolul 30Pentru proiectele care prevăd lucrări de construcţii se vor aplica dispoziţiile referitoare la existenţa studiului de fezabilitate pentru investiţiile noi şi documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie pentru intervenţiile la construcţiile existente, conform Hotărârii Guvernului nr. 28/2008 privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii. Articolul 31Valoarea totală a pachetului integrat de cereri de finanţare depus de un solicitant/deponent aparţinând unui pol de competitivitate se încadrează în limitele: minimum echivalentul a circa 5.000.000 euro şi maximum echivalentul a circa 20.000.000 euro. Articolul 32Durata de implementare a proiectelor nu va depăşi data de 31 decembrie 2015. Articolul 33Investiţiile realizate prin finanţarea din prezenta schemă trebuie să fie menţinute pe o durată de minimum 5 ani pentru întreprinderile mari sau 3 ani pentru IMM-uri. Articolul 34Cererile de finanţare trebuie să respecte legislaţia în domeniul ajutorului de stat, egalitatea de şanse, protecţia mediului şi eficienţa energetică. XIII. Numărul total estimat al beneficiarilor Articolul 35Numărul estimat al beneficiarilor de ajutor de stat prin această schemă este de 12. XIV. Suma totală estimată a schemei de ajutor de stat (defalcare pe ani) Articolul 36Defalcarea estimativă pe ani a bugetului schemei: euro

Anul TOTAL Contribuţia UE (Fondul European de Dezvoltare Regională) Bugetul de stat
2012 43.000.000 36.980.000 6.020.000
2013 17.000.000 14.620.000 2.380.000

NOTĂ: Distribuţia sumelor este orientativă, putând varia în cursul implementării prezentei scheme. XV. Durata de aplicare a schemei de ajutor de stat Articolul 37Prezenta schemă se aplică de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la 31 decembrie 2013, în limita bugetului alocat. XVI. Modalităţi de acordare a ajutorului de stat Articolul 38Prezenta schemă acordă finanţări membrilor polilor de competitivitate pentru realizarea de proiecte comune, propuse în asociere (pe baza acordurilor de parteneriat, în cadrul polului de competitivitate) de minimum două entităţi juridice, dintre care una este întreprindere. Articolul 39În cadrul acestei scheme, solicitanţii/deponenţii depun la administratorul/furnizorul schemei pachetele integrate de cereri de finanţare. Formatele-tip pentru strategie, fişa de proiect şi cererea de finanţare (proiect) sunt detaliate în Ghidul solicitantului. Articolul 40În Ghidul solicitantului sunt detaliate grilele de evaluare pentru strategie şi proiecte şi punctajele minime pe care acestea trebuie să le întrunească pentru eligibilitate. Articolul 41La nivelul fiecărui pol de competitivitate pachetele integrate de cereri de finanţare nu pot depăşi suma maximă alocată din prezenta schemă unui pol de competitivitate. Articolul 42Valoarea ajutorului acordat în tranşe va fi actualizată folosindu-se o rată egală cu rata de referinţă stabilită de Comisia Europeană la momentul acordării ajutorului. Articolul 43Acordarea ajutoarelor prin prezenta schemă se va face numai cu respectarea următoarelor condiţii: 1. Valoarea totală a ajutorului este cea stabilită de Regulamentul (CE) nr. 800/2008 pentru fiecare tip de beneficiar. 2. În vederea calculării intensităţii ajutorului, toate cifrele utilizate sunt cele cărora nu li s-au aplicat deduceri fiscale sau alte taxe. 3. Beneficiarii de ajutor vor acoperi din surse proprii valoarea cheltuielilor neeligibile şi a celor conexe. 4. Contribuţia proprie a beneficiarului poate proveni din surse proprii, credite bancare negarantate de stat, aport al acţionarilor, alţii decât organisme ale statului, sau din alte surse private. Nu sunt considerate contribuţie proprie fondurile obţinute din măsuri de sprijin financiar din partea statului sau care sunt obţinute ca efect al unor astfel de măsuri. 5. Contribuţia în natură a beneficiarilor este considerată eligibilă în cadrul prezentei scheme. Valoarea bunurilor care fac obiectul aportului în natură se va stabili prin expertiză legală şi va fi acceptată sub rezerva aprobării de către autoritatea de administrare a schemei. XVII. Efectul stimulativ Articolul 44Având în vedere că în România polii de competitivitate sunt în fază incipientă, ajutorul furnizat de prezenta schemă va avea un impact major în special în apariţia acestor structuri de referinţă pentru competitivitate în sectoarele industriale. Articolul 45Impactul major al ajutorului se aşteaptă a fi în creşterea productivităţii în sectoarele industriale cu potenţial de clusterizare. De asemenea, se aşteaptă o creştere substanţială a cheltuielilor de cercetare-dezvoltare-inovare în rândul membrilor polilor de competitivitate, a exporturilor de procese/tehnologii/servicii/produse/lucrări competitive către piaţa unică europeană şi, nu în ultimul rând, a apariţiei de noi locuri de muncă în aceşti poli de competitivitate. Articolul 46Ajutoarele pentru IMM-uri acordate prin prezenta schemă sunt considerate a avea un efect stimulativ în cazul în care, înainte de a demara proiectul sau activitatea, beneficiarul prezintă furnizorului/administratorului schemei o cerere de finanţare. Articolul 47Ajutoarele pentru întreprinderi mari acordate prin prezenta schemă sunt considerate a avea un efect stimulativ în cazul în care furnizorul/administratorul schemei verifică, înainte de a acorda ajutorul în cauză, în plus faţă de îndeplinirea condiţiei prevăzute la art. 18, dacă documentaţia pregătită de beneficiar stabileşte unul sau mai multe dintre următoarele criterii: a)o creştere substanţială a dimensiunii proiectului/activităţii ca urmare a ajutorului; b)o creştere substanţială a domeniului de aplicare a proiectului/activităţii ca urmare a ajutorului; c)o creştere substanţială a valorii totale a cheltuielilor suportate de beneficiar pentru proiect/activitate ca urmare a ajutorului; d)o creştere substanţială a ritmului de finalizare a proiectului/activităţii în cauză; e)în ceea ce priveşte ajutoarele regionale pentru investiţii menţionate la art. 18, faptul că proiectul nu ar fi fost realizat ca atare în regiunea asistată în cauză în absenţa ajutorului.XVIII. Regula de cumul Articolul 48Ajutoarele de stat acordate prin prezenta schemă nu se cumulează cu alte ajutoare de stat, în sensul art. 107 alin. (1) din Tratatul de funcţionare a Uniunii Europene, şi nici cu ajutoarele de minimis acordate pentru aceleaşi cheltuieli eligibile, în cazul în care acest cumul duce la o intensitate a ajutorului care depăşeşte nivelul stabilit în prezenta schemă de ajutor de stat. Plafonul maxim al intensităţii ajutorului de stat stabilit în prezenta schemă trebuie respectat, indiferent dacă finanţarea provine din surse locale, regionale, naţionale sau comunitare. Articolul 49Pentru respectarea regulilor de cumul, beneficiarul de ajutor de stat prezintă o declaraţie pe propria răspundere, din care să reiasă dacă a mai beneficiat sau este în curs de solicitare a altor ajutoare de stat ori ajutoare de minimis pentru aceleaşi cheltuieli eligibile. Administratorul schemei va monitoriza sumele pentru a nu depăşi intensitatea maximă admisă. Articolul 50Ajutorul regional pentru investiţii este calculat prin referire fie la costurile investiţiilor în active corporale şi necorporale rezultate din proiectul de investiţie iniţială, fie la costurile salariale estimate pentru locurile de muncă direct create prin proiectul de investiţie, fie printr-o combinaţie între cele două metode, luându-se în calcul valoarea cea mai ridicată a costurilor eligibile. XIX. Procedura de implementare a schemei de ajutor de stat Articolul 51Procedura de implementare şi derulare a prezentei scheme se desfăşoară după cum urmează: a)derularea schemei va avea următoarea succesiune: lansarea apelului, depunerea pachetelor integrate de cereri de finanţare însoţite de documentele specificate în Ghidul solicitantului, evaluarea, selecţia beneficiarilor de finanţare, semnarea contractelor individuale de finanţare, prefinanţare, implementarea proiectelor, raportarea, rambursarea cheltuielilor, monitorizarea; b)după lansarea apelului, solicitanţii vor întocmi cereri de finanţare în cadrul unui pachet integrat, deponenţii care reprezintă polul de competitivitate vor depune la administratorul/furnizorul schemei documentele justificative care atestă calitatea lor de poli de competitivitate şi/sau calitatea de membri ai unui pol de competitivitate şi pachetele integrate de cereri de finanţare; c)etapa I - documentele întocmite de solicitanţi şi transmise prin deponent sunt verificate de administratorul/furnizorul schemei care face verificarea administrativă de conformitate şi eligibilitate la nivel de pol de competitivitate. Etapa este eliminatorie; d)etapa II - se face evaluarea tehnică a strategiei de dezvoltare a polului de competitivitate, care include relevanţa listei de proiecte şi concordanţa fişelor individuale de proiecte cu strategia de dezvoltare a polului de competitivitate şi POS CCE - domeniul major de intervenţie 1.3.1. În urma evaluării, strategia trebuie să întrunească un punctaj minim specificat în Ghidul solicitantului. Numai solicitanţii de finanţare care vor obţine la evaluarea strategiei peste punctajul minim fac obiectul etapei următoare. Etapa este eliminatorie; e)etapa III - se verifică conformitatea şi eligibilitatea solicitanţilor şi proiectelor. Etapa este eliminatorie; f)etapa IV - se face evaluarea tehnică şi financiară a proiectelor. Proiectele trebuie să întrunească un punctaj minim specificat în Ghidul solicitantului. Numai proiectele care vor obţine peste punctajul minim pot fi luate în considerare pentru finanţare; g)la finalul evaluării solicitărilor de finanţare, fiecare pol de competitivitate va obţine un punctaj final ca sumă între punctajul obţinut în urma evaluării strategiei şi media ponderată a punctajelor obţinute la evaluarea cererilor de finanţare/proiectelor din pachetul integrat; h)la nivel naţional, finanţarea membrilor polilor de competitivitate (beneficiarii schemei) se face pe baza punctajelor finale obţinute de polii de competitivitate în urma evaluării, în ordine descrescătoare, în limita bugetului total alocat prezentei scheme; i)în procesul de evaluare administratorul/furnizorul schemei poate solicita clarificări solicitanţilor/deponenţilor cu privire la aspectele neclare din pachetele integrate de cereri de finanţare; j)întocmirea şi semnarea contractelor de finanţare individuală cu beneficiarii ajutorului de stat; k)derularea proiectelor; l)depunerea cererii de rambursare însoţite de documentele justificative; m)acordarea finanţării nerambursabile se face de către Unitatea de plată a Programului operaţional sectorial „Creşterea competitivităţii economice“ numai pe bază de documente justificative şi după verificarea cheltuielilor; n)monitorizarea implementării proiectelor conform prevederilor contractuale. Articolul 52Etapele detaliate ale procedurii de evaluare, criteriile şi subcriteriile de evaluare a cererilor de finanţare din pachetul integrat sunt prezentate în Ghidul solicitantului. XX. Reguli privind transparenţa, monitorizarea şi raportarea Articolul 53Prezenta schemă şi Ghidul solicitantului vor fi publicate integral pe site-ul www.minind.ro, după ce va fi avizată de Consiliul Concurenţei. Articolul 54Raportarea şi monitorizarea ajutoarelor acordate în baza prezentei scheme se fac în conformitate cu legislaţia comunitară şi cu prevederile Regulamentului privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat, pus în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 175/2007, precum şi cu Regulamentul (CE) nr. 794/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 659/1999 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE. Articolul 55Administratorul/Furnizorul de ajutor de stat păstrează evidenţa detaliată a ajutoarelor acordate în baza prezentei scheme pe o durată de 10 ani de la data la care ultima alocare specifică a fost acordată în baza prezentei scheme. Această evidenţă trebuie să conţină toate informaţiile necesare pentru a demonstra respectarea condiţiilor impuse de legislaţia comunitară în domeniul ajutorului de stat. Articolul 56Administratorul/Furnizorul are obligaţia de a supraveghea permanent ajutoarele acordate aflate în derulare şi de a dispune măsurile care se impun în cazul încălcării condiţiilor impuse prin prezenta schemă sau prin legislaţia naţională ori europeană aplicabilă la momentul respectiv. Articolul 57Administratorul/Furnizorul va monitoriza respectarea condiţiilor şi criteriilor de eligibilitate prevăzute în prezenta schemă pe toată durata de derulare a acesteia. Articolul 58Administratorul/Furnizorul are obligaţia de a transmite Consiliului Concurenţei, în formatul şi în termenul prevăzut de Regulamentul privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat, toate datele şi informaţiile necesare pentru monitorizarea ajutoarelor de stat la nivel naţional. Articolul 59În cazul în care există îndoieli serioase cu privire la datele transmise de către administrator/furnizor, Consiliul Concurenţei poate să solicite date şi informaţii suplimentare şi, după caz, să facă verificări la faţa locului. Articolul 60Erorile constatate de administrator/furnizor şi corecţiile legale, anulări, recalculări, recuperări, rambursări, se raportează până la data de 31 martie a anului următor anului de raportare. Articolul 61Pe baza unei cereri scrise a Comisiei Europene, administratorul/furnizorul schemei va transmite acesteia, prin intermediul Consiliului Concurenţei, în termen de maximum 20 de zile lucrătoare sau în termenul fixat în cerere, toate informaţiile pe care Comisia Europeană le consideră necesare pentru evaluarea respectării condiţiilor acestei scheme de ajutor de stat. Articolul 62În vederea asigurării transparenţei şi a unui control eficient al ajutoarelor de stat în conformitate cu art. 3 din Regulamentul (CE) nr. 994/98 al Consiliului din 7 mai 1998 de aplicare a articolelor 92 şi 93 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene anumitor categorii de ajutoare de stat orizontale, administratorul/furnizorul de ajutor de stat va aplica prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 137/2007, referitoare la procedura de pregătire a notificării şi informării. Articolul 63Beneficiarii sunt obligaţi să ţină o evidenţă specifică a ajutorului de care beneficiază în baza prezentei scheme, din care să reiasă suma totală a ajutoarelor de stat primite pentru aceleaşi cheltuieli eligibile, precum şi baza legală prin care acestea au fost acordate, timp de 10 ani de la data primirii ajutorului. Articolul 64Administratorul/Furnizorul schemei monitorizează respectarea condiţiilor şi criteriilor de eligibilitate pe toată durata de derulare a schemei şi pe o perioadă de 3 ani de la finalizarea acesteia, iar în situaţia în care constată nerespectarea acestor criterii va întreprinde toate demersurile necesare pentru recuperarea ajutorului acordat, inclusiv a dobânzilor aferente, calculate conform prevederilor comunitare în vigoare. Articolul 65Administratorul/Furnizorul are obligaţia păstrării datelor, informaţiilor şi a tuturor documentelor privind acordarea ajutoarelor în baza prezentei scheme timp de 10 ani de la data acordării ultimului ajutor. XXI. Administratorul şi furnizorul schemei de ajutor de stat Articolul 66Administratorul şi furnizorul schemei de ajutor de stat este Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, prin unitatea special înfiinţată - Autoritatea de management al Programului operaţional sectorial „Creşterea competitivităţii economice“. XXII. Dispoziţii finale Articolul 67Textul prezentei scheme şi Ghidul solicitantului se publică integral pe pagina de internet a Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, la adresa www.minind.ro



SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 363/2012

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 363 din 2012
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu