HOTARARE Nr.
15 din 20 octombrie 2006
în Cauza Bartos împotriva
Romaniei
ACT EMIS DE:
CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 64 din 25 ianuarie 2011
(Cererea nr. 12.050/02)
In Cauza Bartos împotriva României,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia),
reunita într-o camera compusa din: domnii Bostjan M. Zupancic, presedinte, J.
Hedigan, L. Caflisch, Corneliu Bîrsan, doamna A. Gyulumyan si domnii Egbert
Myjer si David Thor Bjorgvinsson, judecatori, si Vincent Berger, grefier de
sectie,
dupa ce a deliberat în camera de consiliu la 20 iulie
2006,
pronunta prezenta hotarâre, adoptata la aceeasi data:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 12.050/02) îndreptata
împotriva României, prin care un cetatean al acestui stat, doamna Doina Elena
Bartos (reclamanta), a sesizat Curtea la 11 ianuarie 2002, în temeiul
art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor
fundamentale (Conventia).
2. Reclamanta, care a beneficiat de asistenta judiciara,
a fost reprezentata de domnul Dan Sergiu Oprea, avocat în Brasov. Guvernul
român (Guvernul) a fost reprezentat de agentul sau, doamna R. Rizoiu,
apoi de doamna B. Ramascanu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Reclamanta s-a plâns de încalcarea principiului
securitatii raporturilor juridice, precum si de încalcarea dreptului la
respectarea bunurilor, din cauza anularii unei hotarâri definitive ca urmare a
introducerii unui recurs în anulare de catre procurorul general.
4. La 11 martie 2005, presedintele Sectiei a treia a
hotarât sa comunice Guvernului plângerea. Intemeindu-se pe dispozitiile art. 29
§ 3 din Conventie, acesta a hotarât, de asemenea, ca admisibilitatea si fondul
sa fie examinate împreuna.
ÎN FAPT
I. Circumstantele
cauzei
5. Reclamanta s-a nascut în anul 1937 si
locuieste la Budapesta.
6. Ca urmare a stabilirii reclamantei în strainatate în
anul 1989, statul a intrat în posesia unui bun imobil, compus dintr-o casa si
din terenul aferent, care apartinea reclamantei.
7. In anul 1992, reclamanta a introdus la Judecatoria
Brasov o actiune în revendicarea bunului sus-mentionat. Printr-o sentinta din
data de 14 aprilie 1993, actiunea a fost admisa. Aceasta hotarâre a devenit
definitiva la 20 aprilie 1994.
8. Printr-o sentinta din 4 octombrie 1994, Judecatoria
Brasov a hotarât ca sotii L., chiriasii care ocupau imobilul din anul 1989 în
baza unui contract de închiriere încheiat cu statul, trebuie sa încheie un nou
contract de închiriere cu reclamanta.
9. La 9 mai 1995, Curtea Suprema de Justitie a admis
recursul în anulare introdus de procurorul general împotriva Sentintei din data
de 14 aprilie 1993.
10. Printr-un contract încheiat la 11 octombrie 1996 cu
statul, sotii L. au cumparat imobilul. Totusi, actiunea reclamantei în anularea
acestui contract a fost admisa printr-o sentinta din 6 martie 1997 a
Judecatoriei Brasov. Aceasta sentinta a devenit definitiva la 7 decembrie 1998
ca urmare a respingerii recursului formulat de sotii L.
11. Intre timp, printr-o sentinta din 27 iunie 1995,
Judecatoria Brasov a admis o noua actiune în revendicare introdusa de
reclamanta împotriva statului. Aceasta hotarâre a fost confirmata printr-o
decizie definitiva din 9 octombrie 1998 a Curtii de Apel Brasov.
12. La 15 noiembrie 1999, reclamanta a initiat o
procedura în vederea evacuarii sotilor L., la a carei finalizare, la 31 martie
2000, ea a reintrat în posesia imobilului.
13. Printr-o actiune introdusa la 2 august 1999 la
Judecatoria Brasov, sotii L. au solicitat obligarea reclamantei la restituirea
catre ei a costului lucrarilor pe care le-au efectuat în casa.
14. Reclamanta a formulat cerere reconventionala prin
care a solicitat daune si dobânzile aferente pentru degradarea imobilului,
precum si chiriile pe care sotii L. ar fi trebuit sa i le plateasca, în opinia
sa, începând cu 1 iunie 1994.
15. Printr-o sentinta din 27 octombrie 2000, bazându-se
pe concluziile a doua expertize tehnice si pe constatarile personale ale
judecatorului facute cu ocazia unei cercetari la fata locului, instanta a
respins atât actiunea principala, cât si cererea reconventionala. Judecatorul a
estimat ca fostii chiriasi nu aveau dreptul la restituirea costului lucrarilor
efectuate, deoarece acestea au fost efectuate fara autorizatiile prevazute de
lege. In ceea ce priveste solicitarea reclamantei, instanta a stabilit ca
lucrarile în cauza nu reprezentau degradari ale imobilului si ca sotii L. nu
puteau fi obligati la plata chiriilor, în conditiile în care reclamanta nu
fusese parte în contractul de închiriere încheiat.
16. Ca urmare a apelului reclamantei, printr-o decizie
din 24 iunie 2001, Tribunalul Brasov a stabilit ca lucrarile efectuate nu erau
utile si nici de natura sa creasca valoarea imobilului si ca, dimpotriva,
acestea au adus daune imobilului.
17. Luând în considerare Sentinta din 4 octombrie 1994 a
Judecatoriei Brasov, care obligase sotii L. sa încheie un contract de
închiriere cu reclamanta, precum si faptul ca, în acelasi timp, contractul de
vânzare-cumparare cu privire la imobil fusese anulat, Tribunalul a stabilit ca
ei trebuie sa plateasca reclamantei cuantumul chiriilor pentru perioada
cuprinsa între 1 iunie 1994 si 15 noiembrie 1999.
18. Tribunalul i-a obligat, de asemenea, la plata unei
despagubiri pentru reabilitarea imobilului, precum si la restituirea costurilor
si cheltuielilor judiciare, suma totala ridicându-se la 84.741.747 ROL.
19. Ca urmare a recursului formulat de sotii L., aceasta
solutie a fost mentinuta printr-o decizie definitiva din 24 septembrie 2001 a
Curtii de Apel Brasov.
20. In cursul lunii noiembrie 2001, reclamanta a vândut
imobilul unui tert.
21. La sfârsitul lunii martie 2002, sotii L. au platit
reclamantei suma stabilita de Tribunalul Brasov.
22. La o data neprecizata, ca urmare a solicitarii
sotilor L., procurorul general a introdus la Curtea Suprema de Justitie un
recurs în anulare împotriva sentintei Judecatoriei si a celor doua decizii
pronuntate de Tribunal si de Curtea de Apel.
23. El a aratat ca, în procesul de interpretare a
documentelor aflate la dosar si a legislatiei interne, instantele au comis
grave erori de drept, ceea ce a determinat solutionarea gresita a litigiului.
El a argumentat ca lucrarile efectuate de sotii L. au fost necesare si utile si
au dus la cresterea valorii imobilului. In ceea ce priveste plata chiriilor,
procurorul general a considerat ca, în absenta unui contract de închiriere,
acestea nu erau datorate.
24. Invocând principiul autoritatii de lucru judecat a
Deciziei din 24 septembrie 2001, reclamanta a solicitat respingerea recursului
în anulare.
25. Printr-o decizie din 19 noiembrie 2002, Curtea
Suprema de Justitie a admis argumentele procurorului general si a casat
deciziile contestate.
26. Pe fond, Curtea Suprema de Justitie a admis actiunea
sotilor L. si a obligat reclamanta sa le plateasca daune reprezentând costul
lucrarilor în cuantum de 92.158.026 ROL.
27. La 7 noiembrie 2005, la cererea sotilor L., care
solicitau plata sumei sus-mentionate, un executor judecatoresc a început
executarea silita asupra bunurilor reclamantei. Aceasta a introdus în fata
Judecatoriei Brasov o contestatie la executare care înca nu a fost solutionata.
II. Dreptul intern
relevant
28. La momentul faptelor, articolele pertinente
din Codul de procedura civila prevedeau:
ARTICOLUL 330
„Procurorul general al Parchetului de pe lânga Curtea
Suprema de Justitie, din oficiu sau la cererea ministrului justitiei, poate
ataca cu recurs în anulare, la Curtea Suprema de Justitie, hotarârile
judecatoresti irevocabile pentru urmatoarele motive:
1. când instanta a depasit atributiile puterii
judecatoresti;
2. când prin hotarârea atacata s-a produs o încalcare
esentiala a legii, ce a determinat o solutionare gresita a cauzei pe fond ori
aceasta hotarâre este vadit netemeinica."
ARTICOLUL 3301
„In cazurile prevazute de art. 330 pct. 1 si 2, recursul
în anulare se poate declara în termen de 1 an de la data când hotarârea
judecatoreasca a ramas irevocabila."
29. Articolele 330 si 3301 din Codul de
procedura civila au fost abrogate prin art. I pct. 17 din Ordonanta de urgenta
a Guvernului nr. 58/2003.
ÎN DREPT
I. Cu privire la
pretinsa încalcare a art. 6 § 1 din Conventie
30. Reclamanta sustine ca anularea de catre
Curtea Suprema de Justitie a hotarârilor definitive din 24 aprilie si 24
septembrie 2001 a încalcat principiul securitatii raporturilor juridice.
Astfel, ea se plânge de încalcarea art. 6 § 1 din Conventie, care, în partea
relevanta, dispune dupa cum urmeaza:
„1. Orice persoana are dreptul la judecarea în mod
echitabil, (...), de catre o instanta independenta si impartiala, (...), care
va hotarî asupra încalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil
(...)".
A. Cu privire la admisibilitate
31. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este în
mod vadit nefondat în sensul art. 35 § 3 din Conventie. De asemenea, Curtea
constata ca acesta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate.
B. Cu privire la fond
32. Guvernul face trimitere la Cauza Brumarescu,
în care Curtea a concluzionat asupra unei încalcari a art. 6 § 1 din
Conventie ca urmare a repunerii în discutie a unei hotarâri definitive în urma
introducerii unui recurs în anulare de catre procurorul general, care dispunea
în acest sens de o putere discretionara (Brumarescu împotriva României, [MC],
nr. 28.342/95, alin. 62, CEDO 1999-VII).
33. Totusi, Guvernul subliniaza ca în prezenta cauza,
spre deosebire de cauza citata mai sus, recursul în anulare a fost introdus în
termenul legal de un an de la data ultimei hotarâri contestate si ca el nu a
fost expresia puterii discretionare a procurorului general.
34. Guvernul considera ca, prin respingerea cererii de
restituire a costului lucrarilor efectuate de sotii L. si obligarea acestora la
plata catre reclamanta a chiriilor, Tribunalul si Curtea de Apel au comis o
grava eroare în aprecierea faptelor si aplicarea dreptului, în conditiile în
care lucrarile respective au dus la cresterea valorii imobilului si niciun
contract de închiriere nu a fost încheiat cu reclamanta.
35. In consecinta, Guvernul apreciaza ca introducerea
unui recurs în anulare ia Curtea Suprema de Justitie era singura posibilitate
pentru a restabili ordinea juridica afectata de erorile instantelor
sus-mentionate.
36. Reclamanta contesta argumentele Guvernului si
insista asupra faptului ca anularea deciziilor definitive din 24 aprilie si 24
septembrie 2001 a încalcat principiul securitatii raporturilor juridice. Ea
adauga ca, prin admiterea recursului în anulare, Curtea Suprema de Justitie a
dat în acelasi timp dovada de lipsa de independenta si impartialitate.
37. Curtea reaminteste ca dreptul la un proces
echitabil, garantat de art. 6 § 1 din Conventie, trebuie interpretat în lumina
preambulului Conventiei, care enunta preeminenta dreptului ca element al
patrimoniului comun al statelor-parti.
38. Unul dintre elementele fundamentale ale preeminentei
dreptului este principiul securitatii raporturilor juridice, care implica,
printre altele, ca solutia stabilita în mod definitiv de catre instante cu privire
la un litigiu sa nu mai poata fi repusa în discutie (Brumarescu, citata
mai sus, § 61). In temeiul acestui principiu, nicio parte nu poate solicita
revizuirea unei decizii definitive si executorii doar pentru a obtine o noua
analiza a cauzei si o noua hotarâre în privinta sa (Riabykh împotriva
Rusiei, nr. 52.854/99, § 52, CEDO 2003-IX).
39. In cauza de fata, având în vedere sustinerile
Guvernului în sensul ca deciziile din 24 aprilie si 24 septembrie 2001 erau
rezultatul unei erori în aprecierea faptelor si aplicarea dreptului, Curtea
reaminteste ca simplul fapt ca ar putea exista doua puncte de vedere cu privire
la un subiect nu este un motiv suficient pentru a determina rejudecarea unei
cauze (Riabykh, citata mai sus, § 52).
40. In ceea ce priveste termenul pentru introducerea
recursului în anulare, chiar daca în prezenta cauza, spre deosebire de situatia
din Cauza Brumarescu, citata mai sus, în care procurorul general nu
trebuia sa respecte niciun termen, exercitarea acestei cai extraordinare de
recurs a avut loc în termenul legal prevazut de art. 3301 din Codul
de procedura civila, Curtea considera ca aceasta diferenta nu este de natura sa
determine o solutie diferita fata de cea din Cauza Brumarescu (a se
vedea, de asemenea, Societatea Comerciala Masinexportimport Industrial Group
- S.A. împotriva României, nr. 22.687/03, § 36, 1 decembrie 2005).
41. Aceste elemente îi sunt suficiente Curtii pentru a
concluziona ca anularea deciziilor definitive din 24 aprilie si 24 septembrie
2001 a încalcat dreptul la un proces echitabil al reclamantei.
42. In consecinta, a fost încalcat art. 6 § 1 din
Conventie.
43. Având în vedere concluziile anterioare, Curtea
considera ca nu este necesar sa examineze separat capatul de cerere al
reclamantei referitor la pretinsa lipsa de independenta si impartialitate a
Curtii Supreme de Justitie, acest capat de cerere constituind doar un aspect
particular al dreptului la un proces echitabil garantat de art. 6 § 1 din
Conventie, care a fost deja examinat de catre Curte.
II. Cu privire la pretinsa încalcare a art. 1 din
Protocolul nr. 1
44. Reclamanta se plânge ca Hotarârea din 19
noiembrie 2002 a Curtii Supreme de Justitie a avut ca efect încalcarea
dreptului la respectarea bunurilor sale, asa cum este garantat de art. 1 din
Protocolul nr. 1, care este redactat dupa cum urmeaza:
„Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la
respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât
pentru cauza de utilitate publica si în conditiile prevazute de lege si de principiile
generale ale dreptului international.
Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului
statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa
folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor
ori a altor contributii sau a amenzilor."
A. Cu privire la admisibilitate
45. Curtea constata ca acest capat de cerere nu
este în mod vadit nefondat în sensul art. 35 § 3 din Conventie. De asemenea,
Curtea constata ca acesta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate.
B. Cu privire la fond
46. Guvernul admite ca, în temeiul hotarârilor
definitive din 24 aprilie si 24 septembrie 2001, reclamantei i s-a recunoscut o
creanta împotriva sotilor L. si ca, de asemenea, anularea acestei creante,
precum si obligarea reclamantei la plata de daune au constituit o ingerinta în
dreptul acesteia la respectarea bunurilor. Totusi, Guvernul considera ca
ingerinta era compatibila cu prevederile art. 1 din Primul Protocol aditional
la Conventie, de vreme ce aceasta era legala si urmarea un scop legitim.
47. In ceea ce priveste respectarea principiului
legalitatii, Guvernul arata ca ingerinta se bazeaza pe dispozitiile art. 330 si
3301 din Codul de procedura civila, astfel cum erau acestea
redactate la momentul faptelor.
48. In ceea ce priveste scopul legitim urmarit, Guvernul
sustine ca ingerinta era necesara pentru a restabili ordinea juridica în urma
erorii comise de catre Tribunal si Curtea de Apel.
49. In sfârsit, Guvernul considera ca hotarârea Curtii
Supreme de Justitie nu a avut consecinte reale asupra drepturilor patrimoniale
ale reclamantei, în conditiile în care sotii L. nu au solicitat restituirea
sumei pe care i-au platit-o.
50. Reclamanta insista asupra faptului ca Decizia din 19
noiembrie 2002 a Curtii Supreme de Justitie a dus la o încalcare a dreptului
sau la respectarea bunurilor.
51. Curtea observa mai întâi ca nu se contesta faptul
ca, în baza hotarârilor definitive din 24 aprilie si 24 septembrie 2001,
reclamanta avea o creanta suficient de bine determinata pentru a fi exigibila.
De altfel, sotii L. i-au platit suma în litigiu, de care a putut sa se bucure
în mod nestingherit pâna la decizia Curtii Supreme de Justitie care a anulat
aceasta creanta si a obligat-o la plata de despagubiri pentru lucrarile
efectuate de sotii L.
52. Chiar daca pâna acum si în ciuda începerii unei
proceduri de executare silita având ca obiect bunurile sale reclamanta nu s-a
conformat înca deciziei Curtii Supreme de Justitie, Curtea considera ca
anularea creantei sale si obligarea la plata de despagubiri au avut ca efect
lipsirea reclamantei de bunurile sale, în sensul celei de-a doua fraze din
primul paragraf al art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie (a se
vedea, mutatis mutandis, Societatea Comerciala Masinexportimport Industrial
Group - S.A., citata mai sus, § 44).
53. O lipsire de proprietate care intra sub incidenta
acestei norme se poate justifica doar daca se demonstreaza în special ca
aceasta a intervenit pentru o cauza de utilitate publica si în conditiile
prevazute de lege. In plus, orice ingerinta în exercitarea dreptului de
proprietate trebuie sa raspunda criteriului proportionalitatii (Brumarescu, citata
mai sus, §§ 73-74).
54. In speta, Curtea observa în special ca nu se
contesta ca ingerinta în dreptul reclamantei la respectarea bunurilor a avut
loc în conditiile prevazute de lege, si anume dispozitiile Codului de procedura
civila referitoare la recursul în anulare.
55. In ceea ce priveste justificarea acestei ingerinte,
Curtea observa ca Guvernul sustine ca interventia procurorului general era
necesara pentru a restabili ordinea juridica pe care erorile de judecata ale
Tribunalului si Curtii de Apel au încalcat-o.
56. In aceasta privinta, Curtea reitereaza constatarea
facuta cu ocazia examinarii capatului de cerere cu privire la încalcarea art. 6
§ 1 din Conventie, si anume ca respectarea principiului securitatii
raporturilor juridice interzice ca hotarâri judecatoresti care se bucura de
autoritatea de lucru judecat sa fie repuse în discutie pentru simplul motiv ca
exista doua puncte de vedere asupra chestiunii respective. Or, în cauza de fata
Curtea observa, pe de o parte, ca sotii L. au beneficiat de o hotarâre în prima
instanta si de doua cai ordinare de atac pentru a-si prezenta argumentele si,
pe de alta parte, ca procurorul general nu a ridicat în fata Curtii Supreme de
Justitie niciun argument nou care sa nu fi fost analizat în mod corespunzator
de instantele ordinare.
57. Dincolo de aceste aspecte, presupunând chiar ca s-ar
putea demonstra ca lipsirea de proprietate a servit unei cauze de interes
public, având în vedere ca interventia procurorului general, dupa solutionarea
unei proceduri în care acesta nu a fost parte, a dus nu doar la anularea
creantei reclamantei, ci si la obligarea acesteia la plata de despagubiri,
Curtea considera ca o atingere atât de radicala adusa drepturilor reclamantei a
încalcat, în defavoarea sa, echilibrul care trebuie pastrat între protectia
proprietatii si exigentele interesului general.
58. In consecinta, a existat o încalcare a art. 1 din
Protocolul nr. 1.
III. Cu privire la celelalte încalcari pretinse
59. Reclamanta se considera victima a „numeroase
nedreptati", care ar constitui tot atâtea încalcari ale dreptului la
viata, la libertate si siguranta, la respectarea vietii familiale, la un recurs
efectiv, la libertatea de circulatie si la interzicerea abuzului de drept,
garantate de art. 2, 5, 8, 13 si 17 din Conventie si de art. 2 din Protocolul
aditional nr. 4 la Conventie.
60. Tinând cont de ansamblul elementelor aflate la
dispozitia sa si în masura în care este competenta sa analizeze sustinerile
formulate, Curtea nu a descoperit nicio aparenta de încalcare a acestor
drepturi si libertati garantate de Conventie si de protocoalele sale.
61. Rezulta ca aceasta parte a cererii este în mod vadit
nefondata si trebuie respinsa în temeiul art. 35 § § 3 si 4 din Conventie.
IV. Cu privire la aplicarea art. 41 din Conventie
62. Art. 41 din Conventie prevede:
„Daca Curtea declara ca a avut loc o încalcare a
conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al înaltei parti
contractante nu permite decât o înlaturare incompleta a consecintelor acestei
încalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie
echitabila."
A. Prejudiciul
63. Reclamanta a solicitat cu titlu de prejudiciu
material suma de 40.750 EUR reprezentând chiriile de care a fost lipsita între
1 iunie 1994 si 31 martie 2000. Ea solicita, de asemenea, 586 EUR pentru
daunele aduse imobilului de sotii L.
64. Ea solicita 10.000 EUR cu titlu de prejudiciu moral
suferit din cauza imposibilitatii de a utiliza imobilul si a suferintei pe care
i-a provocat-o decizia Curtii Supreme de Justitie, care a lipsit de efecte o
procedura judiciara derulata pe mai multi ani.
65. Guvernul contesta aceste pretentii. El arata ca prin
Hotarârea din 24 aprilie 2001 Tribunalul Brasov a acordat reclamantei o
despagubire pentru chiriile neîncasate si pentru distrugerile provocate
imobilului. El adauga ca, în ciuda anularii acestei hotarâri de catre Curtea
Suprema de Justitie, reclamanta înca nu a restituit aceasta suma sotilor L.
66. In ceea ce priveste suma solicitata cu titlu de
prejudiciu moral, Guvernul afirma ca nu exista nicio legatura directa între
încalcarile pretinse si un eventual prejudiciu moral.
67. Curtea constata ca reclamantei i s-a platit suma
acordata prin Hotarârea din 24 aprilie 2001 a Tribunalului Brasov, fiind în
continuare în posesia acesteia. De asemenea, Curtea observa ca, în ciuda unei
proceduri de executare silita aflate în derulare, reclamanta nu a platit
sotilor L. despagubirile la care a fost obligata prin Decizia din 19 noiembrie
2002 a Curtii Supreme de Justitie.
68. Prin urmare, Curtea considera ca nicio suma nu ar
putea fi acordata reclamantei cu titlu de prejudiciu material în legatura
directa cu încalcarea constatata a art. 6 § 1 din Conventie si a art. 1 din
Protocolul nr. 1.
69. In ceea ce priveste repararea prejudiciului moral,
Curtea apreciaza ca reclamanta a suferit un prejudiciu moral de necontestat ca
urmare a anularii creantei sale si a obligarii sale la plata de despagubiri.
70. Având în vedere ansamblul elementelor disponibile si
statuând în echitate, conform dispozitiilor art. 41 din Conventie, Curtea
acorda reclamantei suma de 2.000 EUR cu titlu de daune morale.
B. Costurile si cheltuielile de judecata
71. Reclamanta solicita restituirea sumei de 955 EUR cu
titlu de costuri din procedura interna, reprezentând cheltuieli diverse precum
plata taxei de timbru, fotocopii, expertize tehnice si cheltuieli de transport.
Ea solicita în plus 210 EUR pentru cheltuielile cu procedura în fata Curtii.
72. Guvernul nu se opune la restituirea cheltuielilor
suportate, cu conditia prezentarii documentelor doveditoare. Totusi, el
subliniaza ca în cadrul procedurii interne reclamantei i s-a restituit deja o
parte din costurile prezentate în cadrul acestei proceduri.
73. Conform jurisprudentei Curtii, un reclamant nu poate
obtine restituirea costurilor si cheltuielilor decât în masura în care s-a
facut dovada realitatii, a necesitatii si a caracterului rezonabil din punctul
de vedere al cuantumului acestora.
74. In ceea ce priveste costurile si cheltuielile
implicate de procedura în fata instantelor nationale ordinare, Curtea observa
mai ales ca prin Hotarârea din 24 aprilie 2001, confirmata prin Decizia Curtii
de Apel Brasov din 24 septembrie 2001, s-a dispus restituirea acestora
reclamantei.
75. Apoi Curtea reaminteste ca a stabilit încalcarea
art. 6 § 1 din Conventie si a art. 1 din Protocolul nr. 1 ca urmare a anularii
de catre Curtea Suprema de Justitie a celor doua decizii susmentionate.
Astfel, se impune sa se acorde reclamantei costurile si cheltuielile aferente
procedurii derulate în fata acestei din urma instante.
76. In ceea ce priveste cheltuielile implicate de
procedura în fata sa, Curtea observa ca reclamanta, care a beneficiat de
asistenta judiciara a Consiliului Europei, locuieste în Ungaria si a efectuat
cheltuieli suplimentare pentru corespondenta cu Curtea si cu avocatul sau,
precum si pentru mai multe calatorii efectuate în România pentru necesitati
legate de prezenta plângere.
77. Analizând elementele aflate la dispozitia sa, precum
si jurisprudenta în materie, Curtea considera rezonabil sa acorde reclamantei
suma de 1.000 EUR pentru toate costurile si cheltuielile.
C. Dobânzile moratorii
78. Curtea considera potrivit ca rata dobânzilor
moratorii sa se bazeze pe rata dobânzii facilitatii de împrumut marginal a
Bancii Centrale Europene, majorata cu 3 puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
In unanimitate,
CURTEA
1. declara cererea admisibila în ceea ce priveste
capetele de cerere întemeiate pe art. 6 § 1 din Conventie si pe art. 1 din
Protocolul nr. 1 si inadmisibila pentru celelalte capete de cerere;
2. hotaraste ca a fost încalcat art. 6 § 1 din
Conventie;
3. hotaraste ca a fost încalcat art. 1 din Protocolul
nr. 1;
4. hotaraste:
a) ca statul pârât sa plateasca reclamantei, în termen
de 3 luni de la data ramânerii definitive a hotarârii, în conformitate cu art.
44 § 2 din Conventie, urmatoarele sume:
(i) 2.000 EUR (doua mii euro) pentru prejudiciul moral;
(ii) 1.000 EUR (una mie euro) pentru costuri si
cheltuieli;
(iii) orice suma care ar putea fi datorata cu titlu de
impozit cu privire la aceste sume;
b) ca, începând de la expirarea termenului mentionat mai
sus si pâna la efectuarea platii, aceste sume sa se majoreze cu o dobânda
simpla având o rata egala cu cea a facilitatii de împrumut marginal a Bancii
Centrale Europene, valabila în aceasta perioada si majorata cu 3 puncte
procentuale;
5. respinge cererea de reparatie echitabila pentru
restul pretentiilor.
Redactata în limba franceza, apoi comunicata în scris la
data de 20 iulie 2006, în temeiul art. 77 §§ 2 si 3 din Regulamentul Curtii.
Bostjan M. Zupancic,
presedinte
Vincent Berger,
grefier