Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

ORDIN Nr

ORDIN   Nr. 32 din 11 ianuarie 2010

pentru monitorizarea si controlul aplicarii prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice la nivelul institutiilor si autoritatilor publice ale administratiei locale

ACT EMIS DE: MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI SI PROTECTIEI SOCIALE

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 31 din 15 ianuarie 2010



Având în vedere:

- prevederile art. 10 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice;

- Hotărârea Guvernului nr. 11/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, cu modificările şi completările ulterioare;

- Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale şi ministrul finanţelor publice emit următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă organizarea unui sistem de monitorizare şi control al aplicării prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice la nivelul instituţiilor şi autorităţilor publice ale administraţiei locale, prin agenţiile teritoriale pentru prestaţii sociale şi direcţiile generale ale finanţelor publice teritoriale, din subordinea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi, respectiv, Ministerului Finanţelor Publice.

Art. 2. - (1) Până la data de 31 ianuarie 2010 agenţiile teritoriale pentru prestaţii sociale, cu sprijinul direcţiilor generale ale finanţelor publice teritoriale, vor proceda la instruirea ordonatorilor principali de credite ai autorităţilor publice locale (primării şi consilii judeţene), precum şi a persoanelor din cadrul acestora cu responsabilităţi în reîncadrarea personalului propriu, în legătură cu modul de stabilire a salariilor în primul an de aplicare a Legii nr. 330/2009, pe baza precizărilor metodologice aprobate de Guvern la propunerea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Ministerului Finanţelor Publice.

(2) Pentru ordonatorii secundari şi terţiari de credite, al căror personal urmează să fie reîncadrat, instruirea asupra modului de aplicare a cadrului legal se va face de către ordonatorii principali de credite.

Art. 3. - (1) Controlul aplicării Legii nr. 330/2009 de către autorităţile publice locale revine în sarcina agenţiilor teritoriale pentru prestaţii sociale, în privinţa actelor de decizie internă ale ordonatorilor de credite ai instituţiilor şi autorităţilor publice locale, prin care se stabileşte salarizarea personalului propriu.

(2) In vederea aplicării prevederilor alin. (1), ordonatorii de credite ai instituţiilor şi autorităţilor publice locale au obligaţia să transmită unităţilor de trezorerie teritoriale unde au contul deschis, până la data de 3 februarie 2010, situaţia privind modul de reîncadrare a personalului, conform statului de personal pe luna ianuarie 2010 al cărui modelul este prevăzut în anexa nr. 1 la prezentul ordin. Unităţile de trezorerie teritoriale transmit situaţiile grupate pe ordonatori principali de credite ai bugetelor locale  la  activităţile  de  trezorerie  şi  contabilitate  publică judeţene. Activităţile de trezorerie şi contabilitate publică judeţene transmit situaţiile grupate pe ordonatori principali de credite ai bugetelor locale agenţiilor teritoriale pentru prestaţii sociale.

(3)  Controlul prevăzut la alin. (1) se realizează de către agenţiile teritoriale pentru prestaţii sociale în perioada 1 februarie-31 martie 2010.

(4) După verificarea situaţiilor privind modul de reîncadrare a personalului, agenţiile teritoriale pentru prestaţii sociale comunică ordonatorilor de credite rezultatul verificării. Adresa de comunicare va fi transmisă prin unităţile de trezorerie teritoriale.

(5) Ordonatorii de credite au obligaţia ca în termen de 5 zile lucrătoare de la data comunicării să corecteze eventualele reîncadrări eronate şi să retransmită situaţia prevăzută la alin. (2). In caz contrar, agenţiile teritoriale pentru prestaţii sociale vor sesiza Curtea de Conturi asupra neregulilor constatate.

Art. 4. - Controlul aplicării Legii nr. 330/2009 de către autorităţile publice locale revine în sarcina direcţiilor finanţelor publice teritoriale, în privinţa concordanţei dintre totalul de plată înscris în situaţia recapitulativă prevăzută în anexa nr. 2 la prezentul ordin şi documentele de plată privind drepturile de personal. In cazul în care, pentru plata drepturilor aferente lunii martie a.c, ordonatorii de credite ai bugetelor locale nu deţin documentul eliberat de către agenţiile teritoriale pentru prestaţii sociale, care atestă verificarea modului de reîncadrare a personalului, unităţile Trezoreriei Statului vor sesiza Curtea de Conturi asupra neregulilor constatate.

Art. 5. - Controlul exercitat de agenţiile teritoriale pentru prestaţii sociale şi direcţiile generale ale finanţelor publice teritoriale nu exonerează de răspundere ordonatorii de credite, în eventualitatea unor iregularităţi, constatate ulterior, în legătură cu modul de reîncadrare a personalului.

Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale,

Mihai Constantin Şeitan

Ministrul finanţelor publice,

Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu

ANEXA Nr. 1

Denumirea instituţiei

Denumirea instituţiei ierarhic superioare (ordonator principal de credite)

Cod unic de identificare fiscală

STAT   DE   PERSONAL

pe luna ianuarie 2010

Angajat

ANUL 2009 luna decembrie

ANUL 2010 luna ianuarie 2010

Salariu de bază

Alte drepturi acordate

TOTAL SALARIU

Noul salariu de bază

Sporuri şi alte drepturi incluse în salariul de bază

Sporuri rămase în

afara salariului

de bază

TOTAL SALARIU

indemnizaţie de conducere

salariu de merit

sporuri

vechime

confidenţialitate

alte sporuri (ex. condiţii de muncă)1)

indemnizaţie de conducere

vechime

confidenţialitate

alte drepturi care potrivit Legii nr. 330/2009 se includ în salariul de bază1)

alte sporuri (ex. condiţii de muncă)

0

1

2

3

4

5

6

7

8

9=1+2+...+8

10=1+11+12+13...+16

11

12

13

14

15

16

17

18

19

20=10+17+18+ 19

Funcţia

.......................................................

.......................................................

.......................................................

1) Se va detalia separat fiecare drept salarial.

NOTĂ:

Pentru fiecare dintre sporurile acordate în luna decembrie 2009 se vor prezenta temeiul legal, precum şi avizele acordate în baza legii.

Pentru anul 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contracte colective de muncă sau alte acte, decât legi sau hotărâri ale Guvernului.

ANEXA Nr. 2

Denumirea instituţiei

Denumirea instituţiei ierarhic superioare (ordonator principal de credite)

Cod unic de identificare fiscală

SITUAŢIE RECAPITULATIVĂ

Număr posturi plătite

TOTAL

Fond aferent salariilor de bază

TOTAL

sporuri

% sporuri

0

1

2

3=2/1


SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 32/2010

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 32 din 2010
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 276 1997
    I Almost Lost All My Fonte To Divorce Get Help With WRAITH HACKERS RECOVERY Did you know that there are professional private investigators who can help you obtain information on your spouse, including texts/calls and erased messages if he/she attempts to act smart and deletes them? This can aid you with your divorce process, which the lawyer will require. Contact Wraith Hacker Recovery. They can follow their location using live GPS, monitor text messages, WhatsApp, and Snapchat, recover deleted conversations, and handle any issues. All of this is done with no traces. They will show you how they will hack and allow you access to SPY on their phone. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com
ANONIM a comentat Rectificare 158 2015
    ASSISTANCE IN HELPING RECOVERY LOST CRYPTO FUNDS Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’d like to share my experience after falling victim to a cryptocurrency scam and losing $11,500 amount of money. I had invested in what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered unexpected problems. During this difficult situation, I came across Wraith Hackers Recovery and decided to reach out for assistance. I’m grateful that I did. Their team was professional, knowledgeable, and supportive throughout the process, taking the time to explain the steps involved and guide me through the recovery efforts. With their assistance, I was able to recover $9,978 of the funds I had lost. htt ps:// wraithhackers. com/ htt ps:// t.me / wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks @ protonmail. com
ANONIM a comentat Ordin 335 2021
    Legitimate Crypto Recovery Companies 2026 Hire WRAITH HACKERS RECOVERY At Wraith Hackers Recovery, the team is committed to providing professional cryptocurrency recovery support through advanced technology, expertise, and transparent communication. They aim to keep up with developments in the field while helping clients understand their available options. If you’ve lost cryptocurrency through a scam or fraud, you can contact Wraith Hackers Recovery to learn more about their services, recovery process, and requirements. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 38 2002
    HIRE A LICENSED CRYPTO RECOVERY EXPERT Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’m sharing my personal experience of how I sought help after becoming a victim of a cryptocurrency scam. I had invested a significant amount of money through what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered difficulties. Unsure of what to do next, I began looking for assistance and came across Wraith Hackers Recovery. I decided to contact them to learn more about my options, and I’m grateful that I did. Throughout the process, I received guidance and support that helped me better understand the steps involved in attempting to recover my lost funds. With their assistance, I was able to recover a substantial portion of the money I had lost. The experience was extremely stressful, but having support throughout the process made a significant difference for me. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 1287 2007
    usually don’t comment on these threads but this one hit close. Short version: hired the dark web ethical hacking and cybersecurity firm CyberH4cks. com paid about $55k USD, never used a single file in court, still worth it. Longer version: my ex was telling everyone (including the kids) that I cheated, that she was the victim, etc. Meanwhile I had suspicions but nothing concrete. What made the military grade hackers at CyberH4cks different from local PIs was that they weren’t limited to Instagram screenshots and parking-lot photos. A lot of modern infidelity leaves digital exhaust in places most people never look encrypted comms, burner accounts, stuff that lives off the regular web. we eventually opened a case with them on telegram with cellphone number +1 551 414 8634 (@cyberh4cks) They explained (in plain English) that some of that intelligence only exists in dark-web forums and data brokers you access via Tor / onion routing. Again they did that part, not me. I never even asked for the raw material. Didn’t want it. All that mattered was that my ex found out an independent forensic team had already pieced together the timeline. After that? Completely different person. Cooperative. Reasonable. Quiet. The kids stopped hearing nonsense. Divorce wrapped fast. That’s what I paid for.
ANONIM a comentat Decretul 360 2017
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Legea 266 2001
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu