Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.30 din 12.03.2014

pentru aprobarea metodologiei de admitere la Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu“ - Boldeşti în sesiunea 2014
ACT EMIS DE: Ministerul Afacerilor Interne
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 194 din 19 martie 2014



SmartCity1

Având în vedere prevederile art. 34 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordinului ministrului de interne nr. 374/2003 privind metodologia examinării medicale şi baremele pentru încadrarea personalului în unităţile Ministerului Afacerilor Interne, precum şi a candidaţilor care urmează să susţină examen de admitere în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne*), cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordinului ministrului internelor şi reformei administrative nr. 257/2007 privind activitatea de psihologie în unităţile Ministerului Afacerilor Interne şi ale Ordinului ministrului internelor şi reformei administrative nr. 665/2008 privind unele activităţi de management resurse umane în unităţile Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare,*) Ordinul ministrului de interne nr. 374/2003 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, deoarece are ca obiect reglementări din sectorul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. luând în considerare măsurile aprobate prin Nota-Raport nr. 4.763.079 din 22 ianuarie 2014 privind cifrele de şcolarizare propuse pentru admiterea în instituţiile de formare profesională iniţială care pregătesc personal necesar Ministerului Afacerilor Interne, sesiunea 2014,în temeiul dispoziţiilor art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,viceprim-ministrul, ministrul afacerilor interne, emite următorul ordin: Capitolul IDispoziţii generale Articolul 1 (1) Prezentul ordin stabileşte cadrul general de organizare şi desfăşurare a recrutării şi selecţiei candidaţilor pentru admiterea la Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu“ - Boldeşti în sesiunea 2014.(2) Detaliile procedurale cu privire la activităţile de recrutare şi selecţie a candidaţilor prevăzuţi la alin. (1), precum şi componenţa şi atribuţiile Comisiei centrale de admitere a Ministerului Afacerilor Interne şi ale Comisiei de admitere a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă sunt stabilite prin dispoziţie a directorului general al Direcţiei generale management resurse umane, cu respectarea prevederilor actelor normative în vigoare şi a prezentului ordin. Capitolul IIRecrutarea candidaţilor Articolul 2 (1) Recrutarea candidaţilor pentru admiterea la Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu“ - Boldeşti, sesiunea 2014, se realizează de către structurile de resurse umane ale inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă şi de structura de resurse umane a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dealu Spirii“ al Municipiului Bucureşti, denumite în continuare structuri cu sarcini de recrutare, în funcţie de locul de domiciliu înscris în cartea de identitate. (2) Pentru locurile scoase la concursul de admitere în sesiunea 2014 sunt recrutaţi candidaţi bărbaţi care îndeplinesc cumulativ condiţiile legale şi criteriile specifice prevăzute de Ordinul ministrului internelor şi reformei administrative nr. 665/2008 privind unele activităţi de management resurse umane în unităţile Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) În vederea realizării activităţilor de recrutare, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, denumit în continuare IGSU, întocmeşte Planul de recrutare, în conţinutul căruia sunt incluse următoarele categorii de măsuri:a)elaborarea şi difuzarea unor materiale promoţionale, în presa locală, internet, în cadrul unor emisiuni radio-tv, în unităţi de învăţământ şi în locuri publice; b)prezentarea ofertei educaţionale şi a locurilor aprobate la sediile unităţilor teritoriale, la punctele de acces şi informaţii, panourile de informare ale instituţiilor publice locale şi ale unităţilor de învăţământ; c)colaborarea cu inspectoratele şcolare judeţene şi cu unităţile de învăţământ pentru organizarea şi desfăşurarea unor acţiuni de promovare a profesiilor în rândul elevilor din ciclul liceal. (4) Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu“ - Boldeşti desfăşoară activităţi de promovare a ofertei educaţionale proprii şi afişează pe site-ul oficial detaliile privind tematica şi bibliografia de concurs, organizarea probelor eliminatorii la centrele zonale de selecţie, calendarul desfăşurării concursului, precum şi alte elemente de interes pentru candidaţi. Articolul 3 (1) La nivelul structurilor cu sarcini de recrutare se asigură măsurile necesare pentru respectarea condiţiilor şi criteriilor de recrutare şi întocmirea dosarelor de recrutare.(2) Personalul cu atribuţii de recrutare a candidaţilor are obligaţia să prezinte solicitanţilor toate informaţiile necesare cu privire la:a)traseele de carieră ale absolvenţilor instituţiei de învăţământ; b)condiţiile legale şi criteriile specifice de recrutare, precum şi modalitatea de dovedire a îndeplinirii acestora; c)necesitatea declarării datelor complete şi exacte cu privire la propria persoană şi a confirmării cunoaşterii şi acceptării condiţiilor de recrutare; d)prelucrarea datelor cu caracter personal ale candidaţilor; e)prevederile legale referitoare la angajamentul pe care candidaţii declaraţi admişi urmează să îl încheie; f)componenţa dosarului de recrutare şi etapele desfăşurării selecţiei; g)opţiunea pentru locurile aprobate pentru romi, respectiv cerinţa de a prezenta o adeverinţă din partea unei asociaţii legal constituite care să ateste apartenenţa la etnia romă; h)desfăşurarea examinării medicale şi încheierea fişei medicale tip MAI la unităţile teritoriale subordonate Direcţiei medicale; i)organizarea şi desfăşurarea etapei I de selecţie, respectiv a probelor eliminatorii, realizată de centrele zonale de selecţie; j)posibilitatea candidaţilor de a opta pentru participarea la oricare dintre cele 3 serii ale etapei I de selecţie, cu menţiunea că cei care nu au promovat proba de verificare a aptitudinilor fizice se pot înscrie şi în a doua, respectiv a treia serie de selecţie, în situaţia în care s-au înscris iniţial în prima, respectiv a doua serie de selecţie; k)evaluarea psihotehnică realizată la centrele specializate, pentru candidaţii care au promovat probele eliminatorii şi nu deţin permis de conducere categoria B şi C; l)tematica şi bibliografia de concurs, respectiv pentru susţinerea probei de verificare a cunoştinţelor din etapa a II-a de selecţie, cu indicarea site-ului Şcolii de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu“ - Boldeşti; m)documentele necesare pentru înscrierea la etapa a II-a de selecţie, la sediul Şcolii de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu“ - Boldeşti, în situaţia promovării probelor eliminatorii, respectiv a etapei I de selecţie; n)situaţiile de exceptare de la plata taxei de înscriere pentru susţinerea probei de verificare a cunoştinţelor, respectiv a etapei a II-a de selecţie; o)organizarea şi desfăşurarea probei de verificare a cunoştinţelor, respectiv a etapei a II-a de selecţie; p)faptul că nu vor fi înmatriculaţi în situaţia în care, ca urmare a verificărilor desfăşurate, se constată că au avut un comportament neconform cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate. (3) Personalul cu atribuţii de recrutare asigură:a)consilierea candidaţilor în vederea completării fişelor de înscriere; b)planificarea candidaţilor pentru susţinerea probelor eliminatorii, conform opţiunii acestora, la datele stabilite la art. 7 alin. (4) lit. a); c)întocmirea tabelelor nominale cuprinzând candidaţii recrutaţi şi transmiterea acestora la centrele zonale de selecţie, împreună cu dosarele de recrutare, care cuprind, la constituire: fişa de înscriere, fişa medicală tip MAI încheiată cu avizul „apt“ pentru admiterea în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne, denumit în continuare MAI, 4 fotografii 3/4 cm cu numele candidatului pe verso, o copie a cărţii de identitate/paşaportului, precum şi, pentru candidaţii care se înscriu pe locurile aprobate pentru romi, adeverinţă din partea unei asociaţii legal constituite care să ateste apartenenţa la etnia romă; d)completarea dosarelor de recrutare pentru cei care au fost declaraţi „admis“ la finalul etapei a II-a de selecţie, respectiv după susţinerea probei de verificare a cunoştinţelor, şi transmiterea acestora la Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu“ - Boldeşti, cu propunerea de înmatriculare. Articolul 4 (1) Fişele de înscriere ale candidaţilor se primesc de către structurile cu sarcini de recrutare până la data de 21 iulie 2014.(2) Planificarea candidaţilor pentru susţinerea etapei I de selecţie se realizează în baza documentelor prevăzute la art. 3 alin. (3) lit. c).(3) Fişa medicală tip MAI pentru admiterea în instituţiile de învăţământ ale MAI se constituie la solicitarea scrisă a structurii cu sarcini de recrutare şi se completează în baza evaluării medicale gratuite, realizată potrivit prevederilor Ordinului ministrului de interne nr. 374/2003 privind metodologia examinării medicale şi baremele pentru încadrarea personalului în unităţile Ministerului Afacerilor Interne, precum şi a candidaţilor care urmează să susţină examen de admitere în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne. Articolul 5Tabelele nominale cu candidaţii recrutaţi, pe suport hârtie şi în format electronic, însoţite de dosarele de recrutare ale candidaţilor, sunt trimise prin curier la centrele zonale de selecţie stabilite potrivit prevederilor art. 8, grupate în funcţie de opţiunile candidaţilor de susţinere a probelor eliminatorii, până la data de 18 aprilie 2014 pentru prima serie, 6 iunie 2014 pentru a doua serie, respectiv 1 august 2014 pentru a treia serie. Articolul 6(1) Dosarele de recrutare ale candidaţilor declaraţi „admis“ la finalul etapei a II-a de selecţie sunt transmise de Comisia de admitere a Şcolii de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu“ - Boldeşti structurilor de resurse umane care au realizat recrutarea candidaţilor pentru a fi completate conform prevederilor
Ordinului ministrului internelor şi reformei administrative nr. 665/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi pentru a efectua verificările de specialitate. După finalizarea acestor activităţi dosarele de recrutare se transmit în volum complet la Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu“ - Boldeşti până la data de 10 octombrie 2014.
(2) Documentele candidaţilor declaraţi „nepromovat“, „retras“, „inapt“, „neprezentat“ sau „neadmis“ sunt restituite candidaţilor conform procedurilor de resurse umane. Capitolul IIISelecţia candidaţilor Secţiunea 1Prevederi generale cu privire la selecţia candidaţilor Articolul 7 (1) Selecţia candidaţilor se realizează în două etape. În etapa I selecţia se realizează prin probe eliminatorii desfăşurate la centrele zonale de selecţie, iar în etapa a II-a prin concurs în care se susţine o probă de verificare a cunoştinţelor la Şcoala de Subofiţeri de Pompieri „Pavel Zăgănescu“ - Boldeşti.(2) Probele eliminatorii sunt:a)evaluarea psihologică; b)examinarea medicală; c)verificarea aptitudinilor fizice. (3) Proba de verificare a cunoştinţelor constă în susţinerea unui test scris din domeniul ştiinţelor exacte, respectiv matematică şi fizică.(4) Datele de susţinere a probelor sunt:a)pentru probele eliminatorii:

(i) prima serie: 26 aprilie 2014;
(ii) a doua serie: 14 iunie 2014;
(iii) a treia serie: 11 august 2014;

b)pentru proba de verificare a cunoştinţelor: 10 septembrie 2014. Secţiunea a 2-aEtapa I de selecţie Articolul 8În vederea selecţiei candidaţilor prin probele eliminatorii se organizează 3 centre zonale de selecţie, după cum urmează: a)Centrul zonal de selecţie Boldeşti, organizat la Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu“ - Boldeşti pentru candidaţii din judeţele Argeş, Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Gorj, Ialomiţa, Ilfov, Mehedinţi, Olt, Prahova, Teleorman, Tulcea, Vâlcea şi din municipiul Bucureşti; b)Centrul zonal de selecţie Cluj-Napoca, organizat la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan“ - Cluj-Napoca pentru candidaţii din judeţele Alba, Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Caraş-Severin, Cluj, Hunedoara, Maramureş, Mureş, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Timiş; c)Centrul zonal de selecţie Fălticeni, organizat la Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi - Fălticeni pentru candidaţii din judeţele Bacău, Botoşani, Covasna, Galaţi, Harghita, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui, Vrancea. Articolul 9(1) În cadrul fiecărui centru zonal de selecţie funcţionează o comisie de selecţie, subordonată Comisiei centrale de admitere a MAI. Comisia de selecţie se constituie prin dispoziţie/ordin a/al inspectorului general al inspectoratului general în subordinea căruia se află centrul zonal de selecţie, la propunerea unităţii de învăţământ la nivelul căreia se organizează centrul zonal de selecţie, precum şi a Direcţiei medicale şi Centrului de Psihosociologie al MAI, cu cel puţin 15 zile înaintea datei la care se organizează prima serie de probe eliminatorii din etapa I de selecţie şi îşi încheie activitatea odată cu transmiterea raportului final privind activitatea de selecţie.(2) Comisia de selecţie este constituită din preşedinte, vicepreşedinte, membri şi secretar şi are în componenţă subcomisia de evaluare psihologică, subcomisia de examinare medicală şi subcomisia de verificare a aptitudinilor fizice.(3) Preşedintele comisiei de selecţie este directorul/ comandantul sau directorul adjunct/locţiitorul comandantului unităţii de învăţământ la nivelul căreia se organizează centrul zonal de selecţie, iar vicepreşedintele comisiei de selecţie este şeful structurii resurse umane din unitatea de învăţământ la nivelul căreia se organizează centrul zonal de selecţie.(4) Membrii comisiei de selecţie sunt:a)preşedintele subcomisiei de evaluare psihologică şi ofiţeri psihologi desemnaţi de Centrul de Psihosociologie al MAI, în funcţie de numărul de candidaţi înscrişi; b)preşedintele subcomisiei de examinare medicală, medici desemnaţi de Direcţia medicală a MAI; un ofiţer/agent/subofiţer din cadrul structurii de resurse umane a unităţii de învăţământ la nivelul căreia se organizează centrul zonal de selecţie participă, în calitate de membru al subcomisiei de examinare medicală, exclusiv la verificarea existenţei semnelor/tatuajelor neacoperite de vestimentaţie a candidaţilor; c)preşedintele subcomisiei de verificare a aptitudinilor fizice, care poate fi numit atât din rândul ofiţerilor specialişti din centrul zonal de selecţie, cât şi din rândul altor ofiţeri specialişti din structurile teritoriale ale MAI, precum şi instructori/profesori de educaţie fizică din unitatea de învăţământ la nivelul căreia se organizează centrul zonal de selecţie. (5) Comisia de selecţie are următoarele atribuţii:a)organizează şi răspunde de modul de desfăşurare a probelor eliminatorii; b)asigură baza materială necesară desfăşurării probelor eliminatorii; c)întocmeşte programul desfăşurării probelor eliminatorii; d)coordonează şi îndrumă activitatea persoanelor care au sarcini privind organizarea şi desfăşurarea probelor eliminatorii de selecţie a candidaţilor; e)verifică documentele prezentate de candidaţi şi soluţionează, în limitele competenţelor, eventualele nereguli constatate; f)organizează activitatea de completare şi distribuire a legitimaţiilor şi atribuirea, în ordine alfabetică, a codurilor numerice pentru participarea la etapa I de selecţie; g)organizează, pe perioada etapei I de selecţie, punctul de informare şi consiliere a candidaţilor; h)organizează candidaţii pe serii, detaşamente şi grupe pentru susţinerea probelor eliminatorii şi asigură instruirea acestora privind programul, condiţiile şi regulile de desfăşurare a probelor; i)întocmeşte borderourile pentru fiecare probă; j)face cunoscute, prin afişare în locuri accesibile şi securizate, atât candidaţilor, cât şi publicului (în incinta centrelor şi la punctele de acces) rezultatele la probele eliminatorii şi informaţiile necesare privind organizarea şi desfăşurarea selecţiei; k)transmite la Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu“ - Boldeşti tabelul candidaţilor promovaţi după fiecare serie de selecţie; l)transmite Centrului de Psihosociologie al MAI, anterior susţinerii evaluării psihologice, tabelul cuprinzând candidaţii ce urmează să constituie seria de selecţie; m)întocmeşte şi transmite Comisiei centrale de admitere a MAI, precum şi Comisiei de admitere a IGSU, pentru fiecare serie de candidaţi, raportul privind activitatea de selecţie, în care sunt cuprinse:

(i) situaţia numerică a candidaţilor înscrişi, pe categorii, respectiv „neprezentat“, „retras“, „inapt“, „nepromovat“, „replanificat“, „promovat“;
(ii) dificultăţile întâmpinate pe parcursul organizării şi desfăşurării probelor eliminatorii.

(6) Legitimaţia de participare la etapa I de selecţie, la fiecare serie în parte, se eliberează în baza cărţii de identitate sau paşaportului candidatului. Articolul 10 (1) Evaluarea psihologică a candidaţilor constă în anamneză, testare psihologică şi interviu de specialitate şi se finalizează prin emiterea unui aviz psihologic de tipul „apt/inapt“. Detaliile privind organizarea, desfăşurarea activităţilor de evaluare psihologică a candidaţilor, respectiv aspectele privind aplicabilitatea avizelor şi soluţionarea eventualelor contestaţii, se stabilesc prin dispoziţie a directorului Centrului de Psihosociologie al MAI.(2) Examinarea medicală constă în evaluarea sumară a candidaţilor recrutaţi, respectiv contravizita medicală, pe baza fişei medicale tip MAI, şi se finalizează prin emiterea unui aviz medical de tipul „apt“/„inapt“, precum şi în verificarea îndeplinirii criteriului privind înălţimea minimă şi în observarea directă a existenţei la candidaţi a diverselor semne particulare sau tatuaje neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară, în urma cărora candidaţii vor fi declaraţi „promovat“ sau, după caz, „nepromovat“.(3) Verificarea aptitudinilor fizice constă în susţinerea traseului practic-aplicativ şi în alergare de rezistenţă - 1.000 de metri, probe a căror descriere, reguli de organizare şi desfăşurare şi bareme asociate sunt prezentate în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Verificarea aptitudinilor fizice se realizează exclusiv cu candidaţii declaraţi „apt“ şi „promovat“ la examinarea medicală realizată potrivit prevederilor alin. (2).(4) Candidaţii care nu au promovat proba de verificare a aptitudinilor fizice se pot înscrie pentru o nouă susţinere a acesteia şi în a doua, respectiv a treia serie a etapei I de selecţie, în situaţia în care s-au înscris iniţial în prima, respectiv a doua serie, dacă au promovat celelalte probe eliminatorii. Cererea de înscriere pentru participarea la o nouă verificare a aptitudinilor fizice se depune la centrul zonal de selecţie, exclusiv în ziua desfăşurării probelor, sau la unitatea care a recrutat candidatul, până cel mai târziu la data de 6 iunie pentru participarea la a doua serie, respectiv până cel mai târziu la data de 21 iulie pentru participarea la a treia serie.(5) Evaluările, examinările şi verificările realizate potrivit prevederilor alin. (1)-(4) sunt gratuite. Articolul 11(1) Tabelele nominale ale candidaţilor declaraţi „promovat“ în urma etapei I de selecţie, împreună cu dosarele de recrutare, sunt transmise de centrele zonale de selecţie la Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu“ - Boldeşti până la data de 29 august 2014.(2) Dosarele de recrutare ale candidaţilor declaraţi „neprezentat“ sau „nepromovat“, inclusiv ale celor care au fost replanificaţi ca urmare a înscrierii pentru verificarea aptitudinilor fizice conform prevederilor art. 10 alin. (4), se transmit de către centrele zonale de selecţie unităţilor IGSU care au structuri cu sarcini de recrutare la care sunt arondate, la finalul fiecărei serii de selecţie din etapa I de selecţie.(3) Candidaţii declaraţi „nepromovat“ sau „neprezentat“ pot solicita în scris restituirea dosarului de recrutare centrului zonal de selecţie, exclusiv în ziua desfăşurării probelor eliminatorii, precum şi, ulterior, unităţii care a realizat recrutarea. Secţiunea a 3-aEtapa a II-a de selecţie Articolul 12 (1) Comisia de admitere a Şcolii de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu“ - Boldeşti, subordonată Comisiei de admitere a IGSU şi, prin intermediul acesteia, Comisiei centrale de admitere a MAI, este constituită prin dispoziţie a directorului general al Direcţiei generale management resurse umane cu 30 de zile înaintea datei de susţinere a concursului din etapa a II-a de selecţie, respectiv a probei de verificare a cunoştinţelor, şi are următoarele atribuţii:a)organizează activitatea de înscriere a candidaţilor, perceperea taxei de participare la concurs, distribuirea legitimaţiilor şi atribuirea, în ordine alfabetică, a codurilor numerice de concurs; b)asigură organizarea şi desfăşurarea concursului; c)coordonează elaborarea şi aplicarea testelor de cunoştinţe, a baremelor şi grilelor de corectare; d)primeşte şi soluţionează eventualele contestaţii privind rezultatele de la testul de verificare a cunoştinţelor şi clasificarea candidaţilor; e)face cunoscute, prin afişare în locuri accesibile şi securizate, atât candidaţilor, cât şi publicului informaţiile necesare privind organizarea şi desfăşurarea concursului. (2) Comisia de admitere îşi desfăşoară activitatea potrivit prevederilor art. 6-12, 15-17, 20-22 şi 28-72 din Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 1.371/2006 pentru aprobarea „Metodologiei cadru de organizare şi desfăşurare a concursurilor de admitere în instituţiile de învăţământ postliceal din MAI“*).*) Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 1.371/2006 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, deoarece are ca obiect reglementări din sectorul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Articolul 13 (1) În vederea susţinerii probei de verificare a cunoştinţelor, candidaţii trebuie să aibă asupra lor cartea de identitate sau paşaportul şi să se prezinte la unitatea de învăţământ la data de 9 septembrie 2014 cu următoarele documente:a)cartea de identitate sau paşaportul; b)diploma de bacalaureat, în original sau copie legalizată; absolvenţii promoţiei 2014 cărora nu li s-a eliberat diploma de bacalaureat prezintă adeverinţă eliberată de liceu, cu precizarea mediei generale şi a notelor obţinute la examenul de bacalaureat, mediilor obţinute în anii de studiu, termenului de valabilitate a adeverinţei şi a faptului că nu a fost eliberată diploma; c)foaia matricolă, în original sau copie legalizată; d)permisul de conducere categoriile B şi C şi/sau psihotestul auto (testarea psihotehnică) pentru categoriile care nu sunt deţinute de candidat, care atestă capacitatea de a conduce autovehicule din categoriile B şi C. (2) Candidaţii trebuie să achite contravaloarea taxei de înscriere, iar cei care solicită scutirea de taxă prezintă acte doveditoare că se află în una dintre situaţiile enumerate:a)sunt orfani de ambii părinţi; b)provin din casele de copii sau din plasament familial; c)sunt copii ai eroilor martiri ai Revoluţiei din Decembrie 1989; d)au venituri nete lunare pe membru de familie, calculate în luna anterioară celei în care se desfăşoară concursul de admitere, care nu depăşesc salariul minim net pe economie, calculat prin deducerea din salariul minim brut a impozitului. (3) Proba de verificare a cunoştinţelor se desfăşoară la Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu“ - Boldeşti la data de 10 septembrie. Articolul 14(1) Candidaţii ocupă locurile scoase la concurs în ordinea punctajelor obţinute la proba de verificare a cunoştinţelor.(2) Departajarea candidaţilor cu aceeaşi medie de admitere se realizează prin aplicarea, în ordine, a următoarelor criterii:a)media generală obţinută la examenul de bacalaureat; b)media generală a anilor de şcolaritate din perioada studiilor liceale; c)nota obţinută la Limba şi literatura română în cadrul examenului de bacalaureat. (3) Comisia de admitere a Şcolii de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu“ - Boldeşti comunică structurilor de recrutare lista candidaţilor declaraţi „admis“, restituind totodată dosarele de recrutare în vederea completării acestora cu documentele specifice.(4) În funcţie de rezultatul verificărilor efectuate de către structurile de specialitate, candidaţii declaraţi „admis“ sunt propuşi pentru înmatriculare. Capitolul IVDispoziţii finale Articolul 15Candidaţii declaraţi „admis“ au obligaţia să depună la unitatea de învăţământ, în vederea înmatriculării, diploma de bacalaureat, în original, la începerea anului şcolar. Neprezentarea, în termenul stabilit, a diplomei, din vina exclusivă a candidatului, conduce la neînmatriculare. Articolul 16În termen de 60 de zile de la finalizarea selecţiei candidaţilor pentru admiterea la Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu“ - Boldeşti, sesiunea 2014, în baza prevederilor prezentului ordin, Direcţia generală management resurse umane prezintă conducerii MAI un raport cu privire la constatările, concluziile şi propunerile de reformă a sistemului de admitere în instituţiile de învăţământ ale MAI. Articolul 17Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea
ANEXĂDescrierea probelor de verificare a aptitudinilor fizice a candidaţilor în etapa I de selecţie la Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu“ - Boldeşti, sesiunea 2014 - proiect-pilot, a regulilor de organizare şi desfăşurare a acestora şi a baremelor asociate I. Prevederi generale cu privire la organizarea probelor de verificare a aptitudinilor fizice a candidaţilor 1. Verificarea aptitudinilor fizice la proba „traseu practic-aplicativ“ şi la proba „alergare de rezistenţă 1.000 de metri“ are caracter eliminatoriu. 2. Nesusţinerea unei probe sau abandonul au ca efect eliminarea din concurs a candidatului. 3. Probele se susţin în aceeaşi zi, în următoarea ordine: traseu practic-aplicativ şi alergare de rezistenţă 1.000 de metri. 4. Probele se execută în ţinută sportivă decentă adecvată anotimpului (pantofi de sport, tricou, pantaloni scurţi sau trening). 5. Este declarat „promovat“ candidatul care îndeplineşte baremul minim de 1’20“ (un minut şi douăzeci de secunde) la proba „traseu practic-aplicativ“ şi de 4’00“ (patru minute) la proba „alergare de rezistenţă 1.000 de metri“. Candidatul care nu promovează o probă este eliminat din concurs, iar în funcţie de momentul în care intervine aceasta, nu mai parcurge celelalte probe. 6. Indiferent de cauze/motive, nu se admit reexaminări, repetări sau contestaţii. Susţinerea unei noi probe de verificare a aptitudinilor fizice se realizează exclusiv în situaţiile prevăzute de ordin, de către candidaţii care au fost respinşi în prima serie, respectiv a doua serie a etapei I de selecţie (prin probe eliminatorii în centrele zonale de selecţie) şi s-au înscris pentru susţinerea unei noi probe de verificare a aptitudinilor fizice în seria a doua, respectiv a treia de selecţie. 7. Performanţa obţinută de candidaţi şi calificativul acordat („promovat“, „nepromovat“) se consemnează în borderoul de examen. 8. Abandonul, accidentarea sau depăşirea timpului de admitere duce la eliminarea candidatului din concurs şi declararea acestuia „nepromovat“. 9. Instructajul privind normele de securitate şi sănătate în muncă se face de către lucrătorul desemnat, înainte de începerea probelor. 10. Candidaţii sunt răspunzători de eventualele accidentări pe timpul desfăşurării probelor, datorate nerespectării normelor prelucrate sau a execuţiilor greşite. 11. Pregătirea organismului pentru efort şi influenţarea selectivă a aparatului locomotor se desfăşoară individual, în spaţiul destinat acestei activităţi, altul decât cel de desfăşurare a probelor. 12. Înaintea parcurgerii traseului aplicativ, unul dintre evaluatori va prezenta candidaţilor elementele, modul de execuţie a acestora, restricţiile, penalizările, precum şi procedura de apreciere/măsurare. 13. Pe timpul desfăşurării probelor, supravegherea medicală este obligatorie, gratuită, în vederea acordării primului ajutor în caz de nevoie. 14. Rezultatele înregistrate de către fiecare candidat sunt comunicate acestuia la finalul fiecărei probe, de către examinator, iar după ultima probă, pe bază de semnătură. 15. Pe timpul desfăşurării ambelor probe, trecerea de la alergare la mers a candidaţilor nu se consideră abandon. II. Organizarea şi desfăşurarea probei „traseu practic-aplicativ“ A. Precizări generale referitoare la proba traseu practic-aplicativ 1. Candidaţii trebuie să parcurgă în întregime traseul practic-aplicativ şi elementele care îl compun şi să abordeze obligatoriu toate obstacolele, în ordinea stabilită, conform schiţei* de mai jos. Parcurgerea unui obstacol în alt mod decât cel descris duce la penalizarea cu 3 (trei) secunde/obstacol a candidatului, la final penalizările acumulate fiind consemnate în borderou şi adunate la timpul realizat. Neparcurgerea unui obstacol de către un candidat duce la eliminarea acestuia din concurs, fapt ce se consemnează în borderoul concursului.* Schiţa este reprodusă în facsimil. 2. Traseul aplicativ va fi amenajat în funcţie de specificul fiecărei instituţii de învăţământ în care se organizează centrul zonal de selecţie. În situaţia constituirii mai multor subcomisii la nivelul aceleaşi unităţi de învăţământ, suprafaţa şi condiţiile de amenajare şi desfăşurare a traseelor practic-aplicative vor fi identice. 3. Fiecare candidat parcurge traseul aplicativ doar în prezenţa a 2 martori din rândul candidaţilor. B. Descrierea elementelor ce compun traseul practic-aplicativ, a algoritmului de desfăşurare şi a modului de evaluare a execuţiei: 1. Trecerea prin pas sărit peste saltea (obstacolul nr. 1): De la linia de start, la semnalul evaluatorului, plecarea în alergare pe lungimea de 20 de metri, trecerea prin pas sărit peste saltea şi continuarea alergării încă 18 metri după trecerea peste obstacol în mod corect. Cronometrarea începe la prima mişcare a candidatului. În situaţia în care, pe timpul alergării, se ating marginile saltelei, candidatul este penalizat cu 3 (trei) secunde. Caracteristici tehnice ale saltelei: lungime = 2 m, lăţime = 1 m, grosime = 3-5 cm. 2. Ocolire jalon 3. Două rostogoliri succesive înainte (obstacolul nr. 2): Din alergare, candidatul execută 2 (două) rostogoliri succesive înainte. În situaţia în care, pe timpul execuţiei, se depăşeşte spaţiul saltelelor, candidatul este penalizat cu 3 (trei) secunde. Caracteristici tehnice ale sectorului: lungime = 6 m, lăţime = 1 m. 4. Alergare 5 metri 5. Deplasarea în echilibru pe banca de gimnastică cu transport de greutăţi (obstacolul nr. 3): Se execută ridicarea celor 2 (două) greutăţi de câte 5 kilograme fiecare, depozitate în faţa băncii de gimnastică la 0,50 metri, urcarea pe banca de gimnastică, deplasarea în echilibru cu transportul simultan al greutăţilor, coborârea şi depozitarea greutăţilor pe sol. În situaţia în care, pe timpul execuţiei, candidatul se dezechilibrează, cade de pe bancă, scapă una din greutăţi sau ambele, este penalizat cu 3 (trei) secunde. Caracteristici tehnice ale băncii de gimnastică: lungime = 4 m, lăţime = 0,25 m, înălţimea de la sol la partea superioară = 0,30 m. 6. Alergare 20 de metri 7. Deplasare între şicane (obstacolul nr. 4): Candidatul se deplasează, fără a avea dreptul de a se sprijini pe jaloane. În situaţia în care, pe timpul execuţiei, candidatul se dezechilibrează şi cade, acesta continuă parcursul fără a fi penalizat. Caracteristici tehnice ale obstacolului: lungime = 10 m x 3 (dus/întors/dus), lăţimea fiecărui culoar = 1,20 m, jaloane tip con, din polietilenă. Toată lungimea şi lăţimea obstacolului vor fi delimitate vizibil, astfel încât candidatul să aibă la dispoziţie semnalizarea necesară pentru a parcurge întreaga distanţă din interiorul culoarului. 8. Ocolire jalon 9. Săritura în sprijin depărtat peste capra de gimnastică (obstacolul nr. 5): Din alergare, candidatul va executa bătaia pe ambele picioare, sprijin pe obstacol cu ambele mâini şi săritura în sprijin depărtat peste capra de gimnastică. Abordarea obstacolului presupune cel puţin urcarea pe aparat, traversarea acestuia şi coborârea pe la capătul depărtat. Parcurgerea obstacolului în alt mod decât cel descris duce la penalizarea cu 3 (trei) secunde a candidatului. Caracteristici tehnice ale obstacolului: înălţime capră de gimnastică = 1,30 m. La acest obstacol nu se folosesc trambuline elastice şi saltele de gimnastică. 10. Alergare 4 metri 11. Trecerea pe sub un obstacol marcat (obstacolul nr. 6): Din alergare, candidatul se deplasează pe sub un obstacol marcat. Parcurgerea obstacolului în alt mod decât cel descris duce la penalizarea cu 3 (trei) secunde a candidatului. Caracteristici tehnice ale obstacolului: lăţime = 1 m, înălţime = 0,80 m. 12. Alergare 4 metri 13. Escaladarea unei lăzi de gimnastică (obstacolul nr. 7): Din alergare, candidatul execută escaladarea obstacolului aşezat transversal pe direcţia de deplasare, printr-un procedeu la alegere. Parcurgerea obstacolului în alt mod decât cel descris duce la penalizarea cu 3 (trei) secunde a candidatului. Caracteristici tehnice ale lăzii de gimnastică: lungime = 1,60 m, lăţimea părţii superioare = 0,40 m, înălţime = 1,40 m. 14. Alergare 15 metri 15. Transportul unui manechin prin târâre (obstacolul nr. 8): Din alergare, candidatul execută priza pe manechin, pe sub axile, cu ambele mâini. Transportul manechinului pe distanţa de deplasare se face cu spatele, picioarele manechinului trebuind să depăşească în mod obligatoriu linia de sosire. În situaţia în care, pe timpul execuţiei, candidatul se dezechilibrează sau cade, continuă parcursul, fără a fi penalizat, fiind obligat să transporte manechinul până la linia de sosire. În situaţia în care candidatul trece linia de sosire fără manechin, se consideră că acesta nu a parcurs obstacolul şi este declarat „nepromovat“. Caracteristici tehnice ale obstacolului: distanţa de parcurs = 10 m, înălţimea manechinului = 1,60 m, lăţimea umerilor manechinului = 0,60 m, greutatea manechinului = 40 kg. 16. Ocolire jalon 17. Alergare 5 metri 18. Aruncarea mingiei de handbal de pe loc la ţintă (obstacolul nr. 9): Candidaţii se opresc în faţa pragului dispus transversal pe direcţia de aruncare şi aruncă la ţinta aflată la 7 (şapte) metri, prin procedeul azvârlire, cu o singură mână, una dintre cele două mingi de handbal avute la dispoziţie. O aruncare este considerată reuşită dacă mingea a atins ţinta, cu condiţia să nu fi atins solul înainte de ţintă. Fiecare candidat are dreptul la două încercări, a doua încercare executându-se doar în situaţia în care prima aruncare este nereuşită. În situaţia în care, la prima aruncare, mingea nu atinge ţinta, atinge solul înainte de ţintă, este scăpată spre înainte/înapoi, cu depăşirea pragului care delimitează sectorul de aruncare, candidatul se opreşte la semnalul acustic (fluier) al supraveghetorului de traseu şi mai are dreptul la o singură aruncare. Dacă şi la următoarea încercare repetă una din situaţiile prevăzute anterior, candidatul este penalizat cu 3 (trei) secunde. Caracteristici tehnice ale liniei de aruncare: lungime = 1,20 m, lăţimea = 0,10 m. Ţinta este dispusă la o distanţă de 7 metri de prag (linia de aruncare). Caracteristici tehnice ale ţintei: lungimea = 1 m, lăţimea = 1 m, dispusă la 1 m de sol (măsurată de la sol până la baza inferioară, fixă). Pentru aruncare se utilizează 2 (două) mingi de handbal tip 3. 19. Alergare 30 de metri 20. Sosire. III. Organizarea şi desfăşurarea probei „alergare de rezistenţă 1.000 de metri“ 1. Participă la această probă numai candidaţii care, în urma parcurgerii traseului practic-aplicativ, au fost declaraţi „promovat“. 2. Proba se desfăşoară în aer liber. 3. Înaintea desfăşurării probei, unul dintre evaluatori face instruirea candidaţilor cu privire la regulile de desfăşurare a acesteia. 4. Se apreciază că un candidat abandonează proba în situaţia în care nu parcurge întreaga distanţă. 5. Se execută cu startul din picioare, în serii de 15-20 candidaţi/cronometru.


SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 30/2014

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 30 din 2014
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 30/2014
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu