Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.1976 din 14.05.2018

pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind informaţiile obligatorii care se înscriu în ordinele de plată pentru Trezoreria Statului prin care contribuabilii persoane fizice efectuează plăţi către bugetele componente ale bugetului general consolidat prin contul tranzitoriu deschis pe numele Ministerului Finanţelor Publice şi informaţiile cuprinse în mesajul electronic de plăţi care se transmite în sistem informatic de către instituţiile de credit iniţiatoare, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.801/2011
ACT EMIS DE: Ministerul Finantelor Publice
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 386 din 04 mai 2018



SmartCity1


În temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 51 alin. (16) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul finanţelor publice emite următorul ordin: Articolul I Normele metodologice privind informaţiile obligatorii care se înscriu în ordinele de plată pentru Trezoreria Statului prin care contribuabilii persoane fizice efectuează plăţi către bugetele componente ale bugetului general consolidat prin contul tranzitoriu deschis pe numele Ministerului Finanţelor Publice şi informaţiile cuprinse în mesajul electronic de plăţi care se transmite în sistem informatic de către instituţiile de credit iniţiatoare, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.801/2011, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 5 aprilie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La punctul 1.2, literele a) şi c)-f) se modifică şi vor avea următorul cuprins : a)cont tranzitoriu - contul de disponibilităţi deschis pe numele Ministerului Finanţelor Publice la instituţii de credit pe bază de convenţii, în care plătitorii persoane fizice pot achita obligaţii fiscale, bugetare sau alte sume colectate de instituţiile publice; ........ ................ ................ ................ ................ ........ ........... c)plătitor - persoana fizică care achită obligaţii fiscale, bugetare sau alte sume colectate de instituţiile publice prin intermediul contului tranzitoriu deschis la instituţia de credit în contul obligaţiilor sale sau în contul obligaţiilor altei persoane fizice care are calitatea de contribuabil, astfel cum a fost acesta definit la lit. b); d)ordin de plată pentru Trezoreria Statului - cont tranzitoriu (OPTT) - documentul de plată întocmit de către plătitorii persoane fizice clienţi ai instituţiei de credit în scopul achitării obligaţiilor fiscale, bugetare sau a altor sume colectate de instituţiile publice prin contul tranzitoriu, cu respectarea instrucţiunilor din prezentele norme metodologice; e)fişier electronic de plăţi - fişier transmis de instituţia de credit Ministerului Finanţelor Publice în sistem informatic, care conţine mesaje electronice de plată în care sunt cuprinse toate informaţiile aferente operaţiunilor de plată realizate de plătitori; f)extras de cont - document întocmit de instituţia de credit şi transmis în sistem informatic care conţine următoarele elemente: denumirea băncii, data emiterii/data extrasului, soldul iniţial, totalul rulajelor debitoare, totalul rulajelor creditoare şi soldul final. Extrasul de cont astfel întocmit este însoţit de fişierul electronic de plăţi în cadrul căruia sunt cuprinse toate informaţiile aferente operaţiunilor de plată realizate de plătitori. 2. La punctul 1.2, literele g) şi h) se abrogă . 3. Punctul 2.1 se modifică şi va avea următorul cuprins: 2.1. Contul tranzitoriu se deschide la solicitarea instituţiilor de credit interesate să ofere persoanelor fizice servicii privind achitarea obligaţiilor fiscale, bugetare sau a altor sume colectate de instituţiile publice, adresată Ministerului Finanţelor Publice. 4. Punctul 2.2 se modifică şi va avea următorul cuprins: 2.2. Contul tranzitoriu se deschide după semnarea convenţiei încheiate de Ministerul Finanţelor Publice cu instituţia de credit, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1. Convenţiile încheiate şi actele adiţionale, după caz, se semnează din partea Ministerului Finanţelor Publice de directorul general al Direcţiei generale trezorerie şi contabilitate publică, de către directorul general al Centrului Naţional pentru Informaţii Financiare, precum şi de către directorul Direcţiei Tehnologia Informaţiei a Trezoreriei Statului. 5. La punctul 2.3, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: 2.3. (1) În contul tranzitoriu pot fi încasate sume reprezentând impozite, contribuţii, taxe sau alte venituri ale bugetelor componente ale bugetului general consolidat, care se achită prin virament de către clienţii instituţiei de credit, persoane fizice, precum şi sumele achitate de către persoanele fizice (clienţi ai instituţiei de credit respective, precum şi persoanele fizice care nu au calitatea de client a respectivei instituţii de credit) prin modalităţile de plată prevăzute la alin. (10) al art. 51 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. 6. La punctul 2.3, alineatele (4) şi (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins:(4) Comunicarea modificărilor şi/sau completărilor conturilor prevăzute în anexa la convenţiile încheiate cu instituţiile de credit se va realiza de către Ministerul Finanţelor Publice în sistem informatic prin mijloacele de comunicaţie securizate ale Ministerului Finanţelor Publice.(5) Instituţiile de credit confirmă în sistem informatic Ministerului Finanţelor Publice recepţionarea mesajului primit în sistem informatic, prevăzut la alin. (4), în termen de maximum două zile lucrătoare de la data recepţionării acestuia, atestând faptul că instituţia de credit a luat cunoştinţă de respectivele modificări. 7. La punctul 2.4, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:(1) Instituţiile publice finanţate integral sau parţial din venituri proprii şi instituţiile publice care colectează în conturi de disponibilităţi venituri pentru bugetul general consolidat sau alte sume, potrivit legii, pot solicita Ministerului Finanţelor Publice cuprinderea în anexa la convenţiile cu instituţiile de credit a sumelor încasate de la persoane fizice. În solicitare se va menţiona temeiul legal în baza căruia se încasează sumele respective, conturile şi codurile IBAN ale conturilor de venituri bugetare sau de disponibilităţi în care se virează sumele încasate prin contul tranzitoriu şi titularii acestor conturi. (2) Comisioanele plătite de Ministerul Finanţelor Publice instituţiilor de credit se vor situa la nivelul comisioanelor percepute de Societatea Naţională de Transfer de Fonduri şi Decontări - TRANSFOND - S.A./Banca Naţională a României pentru decontarea ordinelor de plată pentru Trezoreria Statului aferente operaţiunilor de transfer al soldului contului tranzitoriu. Plata comisioanelor se va efectua lunar în baza documentelor justificative emise de instituţiile de credit. 8. La punctul 3.1 subpunctul 9, litera a) şi subpunctul 12 se modifică şi vor avea următorul cuprins: a)codul de identificare fiscală al primăriei sau al instituţiei publice căreia i se cuvin sumele - pentru obligaţiile bugetare datorate bugetelor locale, instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din venituri proprii sau instituţiilor publice care colectează venituri pentru bugetul general consolidat/alte sume; ........ ................ ................ ................ ................ ........ ........... 12. codul numeric personal al contribuabilului, care se completează în rubrica «reprezentând 9. La punctul 3.2, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:(1) Plătitorii persoane fizice clienţi ai respectivei instituţii de credit pot utiliza pentru achitarea prin contul tranzitoriu a obligaţiilor fiscale, bugetare sau a altor sume colectate de instituţiile publice atât OPTT, cât şi alte instrumente de plată agreate cu instituţia de credit cu condiţia preluării tuturor informaţiilor necesare întocmirii fişierelor electronice de plăţi în conformitate cu prevederile pct. 5.5. Persoanele fizice pot utiliza pentru achitarea prin contul tranzitoriu a obligaţiilor fiscale, bugetare sau a altor sume colectate de instituţiile publice modalităţile de plată prevăzute la alin. (10) al art. 51 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu condiţia preluării tuturor informaţiilor necesare întocmirii fişierelor electronice de plăţi în conformitate cu prevederile pct. 5.5.(2) OPTT se completează de către plătitori - clienţi ai respectivei instituţii de credit - distinct pentru fiecare tip de obligaţie fiscală/bugetară/sumă colectată de instituţiile publice, pe suport hârtie, cu ajutorul aplicaţiei informatice puse la dispoziţie de Ministerul Finanţelor Publice, sau pe suport electronic, în funcţie de termenii şi condiţiile contractuale convenite cu instituţia de credit la care aceştia îşi au conturile deschise. Plăţile realizate prin modalităţile de plată prevăzute la alin. (10) al art. 51 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se efectuează distinct pentru fiecare tip de obligaţie fiscală/bugetară/sumă colectată de instituţiile publice, cu respectarea termenilor şi condiţiilor stabilite de instituţia de credit pentru astfel de operaţiuni. 10. La punctul 3.2, alineatul (3) se abrogă . 11. Punctul 3.4 se abrogă . 12. Punctul 4.1 se modifică şi va avea următorul cuprins: 4.1. Instituţiile de credit asigură creditarea contului tranzitoriu cu sumele achitate de plătitori, în aceeaşi zi în care s-a debitat contul acestora cu sumele respective sau a fost plătită suma în numerar sau prin intermediul terminalelor de plată. 13. Punctul 4.2 se modifică şi va avea următorul cuprins: 4.2. Sumele colectate zilnic în contul tranzitoriu se transferă de către instituţiile de credit în contul Ministerului Finanţelor Publice deschis la trezoreria operativă centrală, în prima zi lucrătoare următoare de la încasare, denumită în continuare ziua z+1, pentru tranzacţiile aferente zilei lucrătoare anterioare, denumită în continuare ziua z. Sumele colectate în contul tranzitoriu în zilele nelucrătoare/libere se transferă de către instituţiile de credit în contul Ministerului Finanţelor Publice deschis la trezoreria operativă centrală, în prima zi lucrătoare următoare de la încasare. Operaţiunea de transfer se efectuează de instituţia de credit pe bază de ordin de plată, astfel încât să crediteze contul curent general al Trezoreriei Statului până la ora 12,00 a zilei z+1. 14. Punctul 5.3 se modifică şi va avea următorul cuprins: 5.3. Fişierul electronic de plăţi se transmite Ministerului Finanţelor Publice în sistem informatic în ziua în care instituţia de credit a întocmit ordinul de plată pentru transferul soldului contului tranzitoriu, până la ora 12,00, împreună cu extrasul de cont al contului tranzitoriu aferent zilei pentru care se face transferul. 15. Punctul 5.31 se modifică după cum urmează: 5.31. (1) Ministerul Finanţelor Publice verifică concordanţa dintre totalul rulajului creditor înscris în extrasul de cont, suma efectiv transferată în contul curent general al Trezoreriei Statului şi totalul sumelor aferente mesajelor electronice de plată din cadrul fişierului electronic de plăţi.
(2) Între totalul rulajului creditor înscris în extrasul de cont şi suma efectiv transferată în contul curent general al Trezoreriei Statului, respectiv totalul sumelor aferente mesajelor electronice de plată din cadrul fişierului electronic de plăţi, pot exista doar diferenţele rezultate din stornarea anumitor sume în conformitate cu prevederile subpunctului 3.1 lit. c) din anexa nr. 1.
16. Punctul 5.32 se modifică şi va avea următorul cuprins: 5.32. Pentru zilele nelucrătoare/libere instituţia de credit va transmite, în prima zi lucrătoare următoare, concomitent cu transferul sumelor colectate la nivelul contului tranzitoriu în zilele nelucrătoare/libere, fişiere electronice de plăţi şi extrase de cont întocmite distinct pentru fiecare zi nelucrătoare/liberă. 17. La punctul 5.5, subpunctele 2 - 4 , 6 - 8 , 12 şi 13 se modifică şi vor avea următorul cuprins: 2. numărul documentului de plată; 3. data documentului de plată; 4. data plăţii, astfel cum este prevăzută la art. 163 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, numai cu condiţia creditării cu aceeaşi dată a contului tranzitoriu; ........ ................ ................ ................ ................ ........ ........... 6. numele plătitorului; 7. adresa plătitorului, pentru toate situaţiile în care această informaţie este disponibilă; 8. codul IBAN al plătitorului (codul IBAN al contului care s-a debitat); pentru celelalte modalităţi de plată (numerar/terminale de plată) se înscrie codul IBAN al contului deschis la instituţia de credit în care Ministerul Finanţelor Publice returnează eventualele sume achitate eronat; ........ ................ ................ ................ ................ ........ ........... 12. informaţiile cuprinse de plătitor în cele 3 câmpuri din rubrica «reprezentând» a OPTT, care se completează similar şi pentru celelalte modalităţi de plată, respectiv: codul contului de venituri bugetare sau de disponibilităţi în care se dispune plata; codul de identificare fiscală al contribuabilului; alte explicaţii privind plata, care se completează astfel:maximum 10 caractere sunt atribuite codului contului de venituri bugetare sau de disponibilităţi în care se dispune plata (potrivit anexei la convenţiile încheiate cu instituţiile de credit);

maximum 13 caractere sunt atribuite codului de identificare fiscală al contribuabilului;

maximum 45 de caractere sunt atribuite explicaţiilor în legătură cu plata efectuată.Cele 3 categorii de informaţii cuprinse la rubrica «reprezentând» vor fi separate prin caracterul «/» (de exemplu: 20A030300/1701010400243/buget de stat); 13. numărul de evidenţă a plăţii, în cazul în care plătitorul a completat/furnizat această informaţie. 18. Punctul 5.6 se modifică şi va avea următorul cuprins: 5.6. În situaţia în care fişierul electronic de plăţi nu poate fi transmis datorită unor defecţiuni ale liniilor de comunicaţie sau din alte motive, acesta împreună cu extrasul de cont vor fi copiate pe suport flash sau optic şi vor fi depuse de instituţia de credit la sediul Ministerului Finanţelor Publice, până cel târziu la ora 14,00 a zilei z+1, însoţit de adresa de înaintare, urmând ca după remedierea disfuncţionalităţilor să realizeze transmiterea acestor documente şi în sistem informatic. 19. La punctul 6.2.2, după litera b) se introduce o nouă literă, litera b1), cu următorul cuprins: b1) contul de venituri bugetare sau de disponibilităţi nu este deschis pe seama beneficiarului indicat de plătitor; 20. La punctul 6.2.2, după litera d) se introduce o nouă literă, litera e), cu următorul cuprins: e)plata nu este efectuată de către o persoană fizică identificată prin cod numeric personal. 21. La punctul 6.2.3, subpunctele 2 - 4 , 6 - 8 şi 12 se modifică şi vor avea următorul cuprins: 2. numărul documentului de plată; 3. data documentului de plată; 4. data plăţii, astfel cum aceasta a fost completată în mesajul iniţial de plată; ........ ................ ................ ................ ................ ........ ........... 6. numele plătitorului; 7. adresa plătitorului în situaţia în care această informaţie a fost transmisă în mesajul iniţial de plată; 8. codul IBAN al plătitorului (codul IBAN al contului care s-a debitat) sau codul IBAN aparţinând contului deschis la instituţia de credit în care Ministerul Finanţelor Publice returnează eventualele sume achitate eronat, după caz; ........ ................ ................ ................ ................ ........ ........... 12. informaţiile cuprinse de plătitor în cele 3 câmpuri din rubrica «reprezentând» a OPTT, completate similar şi pentru celelalte modalităţi de plată, aşa cum acestea au fost completate în mesajul iniţial de plată, respectiv:10 caractere sunt atribuite codului contului de venituri bugetare sau de disponibilităţi în care se dispune plata (potrivit anexei la convenţiile încheiate cu instituţiile de credit);

13 caractere sunt atribuite codului de identificare fiscală al contribuabilului;

45 de caractere sunt atribuite explicaţiilor în legătură cu motivul returului; 22. Punctul 6.2.4 se modifică şi va avea următorul cuprins: 6.2.4. În cazul în care ordinul de plată prin care se transferă soldul contului tranzitoriu nu se întocmeşte şi nu se decontează prin sistemul electronic de plată în ziua z+1, suma se restituie integral în contul instituţiei de credit, iar fişierul electronic de plăţi aferent se restituie acesteia, cu explicaţia «termenul de decontare a fost depăşit 23. În anexa nr. 1 la normele metodologice, secţiunea introductivă referitoare la părţile contractante se modifică după cum urmează: Ministerul Finanţelor Publice Nr............./data............ Banca........ ................ Nr............./data......... Având în vedere prevederile art. 51 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, între: Ministerul Finanţelor Publice, denumit în continuare MFP, cu sediul în municipiul Bucureşti, Bd. Libertăţii nr. 16, sectorul 5, reprezentat de........ ........ ..............., în calitate de director general al Direcţiei generale trezorerie şi contabilitate publică, de ........ ........ ............., în calitate de director general al Centrului Naţional pentru Informaţii Financiare, şi de........ ................, în calitate de director al Direcţiei Tehnologia Informaţiei a Trezoreriei Statului, pe de o parte, şi ........ ................ ........, denumită în continuare Banca, cu sediul în........ ................ .........., str. ........ ........ ............ nr......, sectorul....., reprezentată prin ........ ........ ............, în calitate de........ ................ ........, şi prin........ ........ ..............., în calitate de ........ ................ ............, pe de altă parte, s-a încheiat următoarea 24. În anexa nr. 1 la normele metodologice, la punctul 1, subpunctul 1.1 se modifică şi va avea următorul cuprins: 1.1. Obiectul prezentei convenţii îl constituie deschiderea pe numele MFP la Banca........ ................ .......... a contului tranzitoriu cu cod IBAN........ ........ ........, în care pot fi încasate sume reprezentând impozite, contribuţii, taxe sau alte venituri ale bugetelor componente ale bugetului general consolidat/ sume colectate de instituţiile publice achitate de persoanele fizice identificate fiscal prin codul numeric personal, în conturile prevăzute în anexa la prezenta convenţie, şi stabilirea obligaţiilor părţilor cu privire la funcţionarea acestuia. 25. În anexa nr. 1 la normele metodologice, la punctul 1, după subpunctul 1.1 se introduce un nou subpunct, subpunctul 1.2, cu următorul cuprins: 1.2 În contul tranzitoriu se încasează sume achitate de persoanele fizice prin următoarele modalităţi de plată:[ ] virament efectuat de către clienţii instituţiei de credit, persoane fizice, în conformitate cu prevederile alin. (3) al art. 51 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; [ ] modalităţile de plată prevăzute la alin. (10) al art. 51 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Se bifează corespunzător serviciile ce urmează a fi oferite de bancă prin inserarea caracterului «x» în dreptul modalităţii de plată dorite.) 26. În anexa nr. 1 la normele metodologice, la punctul 3, subpunctul 3.1, literele b )-e), g) şi i) se modifică şi vor avea următorul cuprins : b)de a asigura creditarea contului tranzitoriu deschis pe numele MFP, cu sumele achitate de plătitori, în aceeaşi zi în care s-a debitat contul acestora cu sumele respective sau a fost plătită suma în numerar sau prin intermediul terminalelor de plată, după caz; c)de a asigura transferul în următoarea zi lucrătoare în contul MFP deschis la trezoreria operativă centrală, cu cod IBAN ........ ................ ................ ........ .............., a tuturor sumelor colectate si cuvenite contului tranzitoriu în ziua lucrătoare anterioară, inclusiv a sumelor colectate în zilele nelucrătoare/libere anterioare, dacă este cazul, pe bază de ordin de plată care se decontează prin intermediul sistemului naţional de plăţi.Prin excepţie, instituţia de credit poate proceda la stornarea unor sume încasate în contul tranzitoriu numai cu condiţia ca acestea să nu fi fost transferate Ministerului Finanţelor Publice, privind: sume reprezentând viramente efectuate prin transfer bancar de către clienţi ai altor instituţii de credit;

sume pentru care sunt respectate cumulativ următoarele condiţii: pentru suma care face obiectul stornării nu există toate elementele necesare întocmirii mesajului electronic de plată prevăzute la lit. d), iar instituţia de credit nu a pus la dispoziţia plătitorului un document prin care acesta să poată face dovada plăţii în conformitate cu prevederile art. 163 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.Ministerul Finanţelor Publice nu este ţinut răspunzător pentru sumele stornate de către instituţia de credit şi nici pentru restituirea către plătitor a sumelor stornate, întreaga responsabilitate privind aceste operaţiuni revenindu-i instituţiei de credit. Instituţiile de credit au obligaţia ca în primele 3 zile lucrătoare ale fiecărei luni să transmită Ministerului Finanţelor Publice - Direcţia Generală Trezorerie şi Contabilitate Publică «Situaţia sumelor stornate din contul tranzitoriu» pentru operaţiunile de stornare efectuate în cursul lunii precedente. Situaţiile primite de la instituţiile de credit se transmit de către Direcţia Generală Trezorerie şi Contabilitate Publică către Direcţia Generală de Inspecţie Economico-Financiară din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, care pe baza unei analize de risc poate solicita instituţiilor de credit şi alte informaţii privind operaţiunile de stornare efectuate şi poate efectua verificarea modului de respectare a prevederilor legale în vigoare prin aparatul de inspecţie economico-financiară, aşa cum acesta este definit de art. 3 alin. (1) din Normele metodologice privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea inspecţiei economico-financiare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 101/2012. Pentru toate situaţiile în care instituţia de credit a pus la dispoziţia plătitorului un document prin care acesta poate face dovada plăţii în conformitate cu prevederile art. 163 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, iar sumele aferente respectivelor operaţiuni au fost returnate instituţiei de credit în conformitate cu prevederile pct. 6.2.2 din anexa la Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.801/2011, cu modificările şi completările ulterioare, răspunderea pentru informarea plătitorilor cu privire la restituirea/stornarea sumelor şi pierderea valabilităţii documentului emis cade în sarcina exclusivă a instituţiei de credit, aceasta fiind răspunzătoare pentru orice eventuale prejudicii care ar putea rezulta din nerespectarea acestei obligaţii; d)de a transmite MFP prin mijloacele de comunicaţie securizate puse la dispoziţie de MFP fişierul electronic de plăţi care conţine mesaje electronice de plată.Structura fişierului de plăţi:

- NRREF VARCHAR2 (35 BYTE), - referinţa tranzacţiei;
- NR_DOC VARCHAR2 (35 BYTE), - numărul documentului;
- DATA_DOC DATE, - data documentului;
- DATA_PLATII DATE, - data plăţii;
- COD_PLATITOR VARCHAR2 (35 BYTE), - CNP plătitor (obligatoriu CNP);
- NUME_PL VARCHAR2 (70 BYTE), - numele plătitorului;
- ADRESA_PL VARCHAR2 (140 BYTE), - adresa plătitorului; în situaţia în care această informaţie este disponibilă. În caz contrar câmpul rămâne necompletat
- CONT_PLATITOR VARCHAR2 (34 BYTE), - IBAN plătitor sau IBANUL contului deschis la instituţia de credit în care Ministerul Finanţelor Publice returnează eventualele sume achitate eronat, după caz;
- COD_BENEFICIAR VARCHAR2 (35 BYTE), - CUI beneficiar (CF sau CNP);
- NUME_BN VARCHAR2 (70 BYTE), - denumirea beneficiarului;
- SUMA NUMBER (20,2), - suma;
- REPREZENTÂND VARCHAR2 (140 BYTE), - reprezentând;
- NR_EVID NUMBER (23) - numărul de evidenţă a plăţii.

Structura pentru câmpul REPREZENTÂND este următoarea: IMPOZIT/COD_BENEFLOCAL/ALTE EXPLICAŢII, unde: IMPOZIT NOT NULL VARCHAR2 (10 BYTE) - codul bugetar al impozitului pentru care se face plata sau al contului de disponibilităţi;

COD_BENEFLOCAL VARCHAR2 (35 BYTE) - este codul contribuabilului plăţii în cazul plăţilor către primării (impozite locale) şi către alte instituţii publice care percep anumite taxe; e)de a transmite zilnic MFP în sistem informatic extrasul contului tranzitoriu aferent zilei pentru care se face transferul. Pentru zilele nelucrătoare/libere banca va transmite în prima zi lucrătoare următoare, concomitent cu transferul sumelor colectate la nivelul contului tranzitoriu în zilele nelucrătoare/libere, fişiere electronice de plăţi şi extrase de cont întocmite distinct pentru fiecare zi nelucrătoare/liberă. Extrasul de cont transmis în sistem informatic conţine următoarele informaţii: denumirea băncii, data emiterii/data extrasului, soldul iniţial, totalul rulajelor debitoare, totalul rulajelor creditoare şi soldul final. Extrasul de cont astfel întocmit este însoţit de fişierul electronic de plăţi. ........ ................ ................ ................ ................ ........ ........... g)de a cripta şi de a semna toate extrasele şi toate fişierele electronice de plăţi cu semnătura electronică calificată aparţinând persoanelor autorizate din cadrul băncii; ........ ................ ................ ................ ................ ........ ........... i)de a confirma în sistem informatic MFP recepţionarea mesajului privind modificările şi/sau completările conturilor prevăzute în anexa la prezenta convenţie, atestând faptul că instituţia de credit a luat cunoştinţă de respectivele modificări; 27. În anexa nr. 1 la normele metodologice, la punctul 3, subpunctul 3.1, după litera i) se introduc două noi litere, literele j) şi k), cu următorul cuprins: j)de a stabili mecanisme eficiente de identificare a plătitorilor persoane fizice care nu sunt clienţi ai băncii astfel încât eventualele sume achitate eronat şi/sau returnate de Ministerul Finanţelor Publice să poată fi restituite către aceştia; k)plăţile dispuse de clienţii proprii prin virament în contul tranzitoriu deschis pe numele Ministerului Finanţelor Publice la aceeaşi bancă la care aceştia îşi au deschise conturile curente se realizează fără perceperea de comisioane bancare.Pentru sumele achitate în condiţiile alin. (10) al art. 51 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, banca poate percepe comisioane plătitorilor conform politicii proprii de comisionare. 28. În anexa nr. 1 la normele metodologice, la punctul 3.3, subpunctul 3.3.1 se modifică şi va avea următorul cuprins: 3.3.1. Banca îşi asumă faptul că fişierele electronice conţinând mesaje electronice de plată, semnate cu semnătura electronică calificată, sunt conforme cu operaţiunile realizate de clienţi. Orice sesizare a unui plătitor cu privire la neconcordanţa dintre informaţiile aferente operaţiunii de plată realizată de acesta şi informaţia transmisă MFP prin intermediul fişierului electronic de plăţi cade în sarcina Băncii. 29. În anexa nr. 1 la normele metodologice, la punctul 3.3, subpunctul 3.3.2 se modifică şi va avea următorul cuprins: 3.3.2. MFP îşi asumă faptul că fişierele electronice conţinând mesaje electronice de plată aferente ordinelor de plată de restituiri/retururi, semnate cu semnătura electronică calificată, sunt conforme cu informaţiile transmise de Bancă. Orice sesizare cu privire la neconcordanţa dintre informaţiile înscrise în mesajul electronic transmis de Bancă şi informaţia transmisă MFP prin intermediul fişierului electronic aferentă mesajelor electronice de restituiri/retururi cade în sarcina MFP. 30. În anexa nr. 1 la normele metodologice, la punctul 4, subpunctul 4.1 se modifică şi va avea următorul cuprins: 4.1. Modificarea clauzelor prezentei convenţii se poate face numai cu acordul scris al părţilor semnatare, prin act adiţional, excepţie făcând modificările şi/sau completările conturilor prevăzute în anexa la prezenta convenţie în care contribuabilii îşi achită prin intermediul contului tranzitoriu diversele categorii de obligaţii fiscale, bugetare sau alte sume colectate de instituţiile publice şi ale căror modificări/completări se realizează fără a fi necesară încheierea unor acte adiţionale. 31. În anexa nr. 1 la normele metodologice, ultimul paragraf se modifică şi va avea următorul cuprins: Prezenta convenţie s-a încheiat în 3 exemplare, un exemplar pentru bancă şi două exemplare pentru Ministerul Finanţelor Publice. 32. În anexa nr. 2.1 la normele metodologice, la articolul 1, punctul 2 al literei j) se modifică şi va avea următorul cuprins: 2. pentru obligaţiile bugetare datorate bugetelor locale, instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din venituri proprii sau instituţiilor publice care încasează taxe pentru bugetul general consolidat/sau alte sume se completează denumirea unităţii administrativ-teritoriale sau a instituţiei publice căreia i se cuvin sumele; 33. În anexa nr. 2.1 la normele metodologice, la articolul 1, punctul 4 al literei j) se abrogă . 34. În anexa nr. 2.1 la normele metodologice, la articolul 1, litera n) se modifică şi va avea următorul cuprins: n)rubrica «Reprezentând» se completează astfel:

în câmpul 1, care conţine maximum 10 caractere, se completează codul contului de venituri bugetare sau de disponibilităţi în care se dispune plata de către plătitorul obligaţiilor bugetare, prevăzute în anexele la convenţiile încheiate între Ministerul Finanţelor Publice cu instituţiile de credit şi publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice;

în câmpul 2, care conţine maximum 13 caractere, se completează codul numeric personal al contribuabilului, care poate fi codul numeric personal al plătitorului în cazul în care acesta are şi calitatea de contribuabil sau codul numeric personal al altei persoane fizice, în situaţia în care plătitorul efectuează plata în numele altui contribuabil;

în câmpul 3, care conţine maximum 45 de caractere, se completează explicaţii în legătură cu plata efectuată. În cazul în care plătitorul efectuează plata în numele altui contribuabil, în această rubrică se vor completa obligatoriu şi numele şi prenumele contribuabilului respectiv; Articolul II Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul finanţelor publice,Eugen Orlando Teodorovici



SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 1976/2018

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 1976 din 2018
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 1976/2018
Ordin 1801 2011
pentru aprobarea Normelor metodologice privind informaţiile obligatorii care se înscriu în ordinele de plată pentru Trezoreria Statului prin care contribuabilii persoane fizice efectuează plăţi către bugetele componente ale bugetului general consolidat prin contul tranzitoriu deschis pe numele Ministerului Finanţelor Publice şi informaţiile cuprinse în mesajul electronic de plăţi care se transmite în sistem informatic de către instituţiile de credit iniţiatoare
Norma 0 2011
privind informaţiile obligatorii care se înscriu în ordinele de plată pentru Trezoreria Statului prin care contribuabilii persoane fizice efectuează plăţi către bugetele componente ale bugetului general consolidat prin contul tranzitoriu deschis pe numele Ministerului Finanţelor Publice şi informaţiile cuprinse în mesajul electronic de plăţi care se transmite în sistem informatic de către instituţiile de credit iniţiatoare
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu