Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

ORDIN Nr

ORDIN   Nr. 175 din 19 august 2009

pentru aprobarea Instructiunilor tehnice privind avizarea operatiunilor petroliere de conservare, abandonare si, respectiv, de ridicare a abandonarii/conservarii sondelor de petrol

ACT EMIS DE: AGENTIA NATIONALA PENTRU RESURSE MINERALE

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 593 din 27 august 2009



Având în vedere prevederile art. 54 lit. j) din Legea petrolului nr. 238/2004, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 756/2003 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale,

preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă Instrucţiunile tehnice privind avizarea operaţiunilor petroliere de conservare, abandonare şi, respectiv, de ridicare a abandonării/conservării sondelor de petrol, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - (1) Prezentul ordin intră în vigoare în termen de 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul   preşedintelui  Agenţiei   Naţionale   pentru   Resurse Minerale nr. 207/2007 pentru aprobarea Instrucţiunilor tehnice privind abandonarea/ridicarea abandonării sondelor de petrol şi programul de asigurare a sondelor propuse spre abandonare şi abandonate, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 862 din 17 decembrie 2007.

(3) Cererile privind conservarea, abandonarea ori ridicarea abandonării/conservării sondelor, aflate în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a prezentului ordin, inclusiv documentaţiile ce însoţesc aceste cereri, se supun prevederilor legale în vigoare la data formulării acestora.

Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale,

Gelu Agafiel Mărăcineanu

ANEXA

INSTRUCŢIUNI   TEHNICE

privind avizarea operaţiunilor petroliere de conservare, abandonare şi, respectiv, de ridicare a abandonării/conservării sondelor de petrol

1.  Dispoziţii generale

1.1. Prezentele instrucţiuni tehnice se aplică titularilor, cărora li s-a acordat dreptul de a efectua operaţiuni petroliere în baza unui acord petrolier/permis de prospecţiune, şi stabilesc cadrul tehnic şi normele minime privind avizarea lucrărilor de conservare, abandonare şi, respectiv, de ridicare a abandonării/conservării sondelor.

1.2.   Conservarea, abandonarea şi, respectiv, ridicarea abandonării/conservării sondelor de exploatare/explorare se solicită de către titulari în baza unui proiect tehnic, aprobat şi însuşit de către aceştia.

1.3.   Conservarea, abandonarea şi, respectiv, ridicarea abandonării/conservării sondelor se avizează de către direcţia de specialitate din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (A.N.R.M.) şi se aprobă de preşedintele A.N.R.M.

1.4.  Tarifarea acordului de principiu pentru abandonarea sondelor, respectiv a acordului de începere a lucrărilor de abandonare în sondă şi a acordului de începere a lucrărilor de dezafectare a sondei şi ecologizare a terenului aferent sondei, inclusiv a căilor de acces, se face în aceleaşi condiţii ca şi la avizul de abandonare a sondelor.

1.5.   Proiectele tehnice de conservare, abandonare şi, respectiv, de ridicare a abandonării/conservării sondelor, întocmite de către titular, respectiv avizele/acordurile aferente emise de A.N.R.M. nu vor conţine date şi informaţii privind resursele geologice/rezervele de petrol din cadrul zăcământului comercial.

2.  Definiţii

2.1. Conservare semnifică ansamblul lucrărilor executate în sondă care au ca scop punerea ei în siguranţă până la realizarea condiţiilor tehnice, tehnologice şi economice necesare punerii în exploatare a zăcămintelor de petrol sau a depozitelor subterane de gaze naturale.

2.2. Abandonare semnifică ansamblul lucrărilor executate în sondă pentru protecţia tuturor formaţiunilor geologice traversate, precum şi al lucrărilor de suprafaţă executate în scopul refacerii şi reabilitării mediului.

2.3.  Ridicarea abandonării/conservării semnifică ansamblul lucrărilor executate în sondă în scopul reactivării acesteia.

3. Domeniul de aplicare

3.1.   Conservarea sondelor de exploatare/explorare se impune în următoarele cazuri:

- lipsa condiţiilor tehnologice necesare punerii în producţie a sondelor;

- protejarea capetelor de gaze din zăcămintele de ţiţei;

- imposibilitatea punerii în exploatare a sondelor de cercetare din perimetrele de explorare;

- necesitatea efectuării unei analize economice a condiţiilor de exploatare.

3.2.  Abandonarea sondelor de exploatare/explorare se impune în situaţia în care:

-  lucrările de foraj nu mai pot fi continuate din motive tehnice sau geologice;

- sonda a epuizat rezervele din toate stratele cunoscute ca fiind productive şi/sau a inventariat toate colectoarele posibil a fi saturate;

-  sonda nu mai poate fi repusă în producţie din motive tehnice;

-  debitele sondelor au coborât sub limita de exploatare economică stabilită pentru zăcământ;

- utilitatea publică necesită o asemenea decizie;

- titularul renunţă la concesiune.

3.3. Ridicarea abandonării/conservării sondelor de petrol poate fi cerută de către titulari pe baza unor documentaţii tehnice care să ateste modificările structurale evidenţiate ca urmare a obţinerii unor noi informaţii geologice, prin utilizarea de noi tehnologii de interpretare a datelor, ori pentru repunerea sondei în producţie sau reluarea operaţiunilor petroliere.

4. Descrierea instrucţiunilor

4.1.   Conservarea, abandonarea şi, respectiv, ridicarea abandonării/conservării sondelor de exploatare/explorare se solicită de către titulari, în baza unui proiect tehnic, prin scrisoare-comandă, prevăzută în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentele instrucţiuni tehnice.

4.2.  Documentaţiile se înaintează la direcţia generală de specialitate din cadrul A.N.R.M., care, după caz, va elibera acordul/avizul solicitat.

4.3.   A.N.R.M., prin direcţia generală de specialitate, analizează documentaţiile şi emite comunicarea de plată prevăzută în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentele instrucţiuni tehnice, în termen de 30 de zile de la data depunerii documentaţiei. Eliberarea acordului/avizului se va face după ce titularul acordului petrolier prezintă dovada achitării tarifului legal.

4.4. In situaţia în care direcţia generală de specialitate din cadrul A.N.R.M. solicită completări, termenul de 30 de zile pentru emiterea comunicării de plată se calculează de la data depunerii completărilor.

4.5. Conţinutul-cadru al proiectelor tehnice

4.5.1.  Proiectul tehnic de conservare a sondei, executat de un proiectant atestat de A.N.R.M., va fi însuşit şi semnat de către titular şi se înaintează pe hârtie şi pe suport magnetic.

Proiectul tehnic cuprinde:

- denumirea sondei, caracterul iniţial, localizarea acesteia (judeţ, perimetru, coordonate STEREO 70), nr. avizului de săpare, scurt istoric al forajului (acolo unde aceste date există);

- adâncimea, obiectivul şi perioada în care a fost săpată, denumirea firmei care a executat forajul sondei;

- limite geologice, construcţia sondei, programul de tubaj şi deviaţia, atât proiectate, cât şi realizate;

-  probele de producţie efectuate şi rezultatele obţinute, istoricul exploatării;

-  cauzele şi motivaţia pentru care se solicită trecerea în conservare a sondei;

- menţionarea studiului tehnico-economic prin care sonda a fost propusă pentru conservare (după caz);

- anexe - grafice (fragmente de hărţi structurale, diagrafii geofizice);

-   programul lucrărilor de conservare, cu precizarea perioadei pentru care se solicită conservarea sondei.

4.5.2.   Proiectul tehnic de abandonare, executat de un proiectant atestat de A.N.R.M., va fi însuşit şi semnat de către titular şi va fi înaintat pe hârtie şi pe suport magnetic.

Proiectul tehnic de abandonare are 3 componente, conform prezentelor instrucţiuni tehnice.

4.5.2.1. Proiectul tehnic de obţinere a acordului de principiu pentru abandonare, executat de un proiectant atestat de A.N.R.M. (înaintat şi pe suport magnetic), cuprinde:

- denumirea sondei, caracterul sondei, localizarea acesteia (judeţ, perimetru, coordonate STEREO 70);

-  scurt istoric al lucrărilor executate în sondă şi starea instalaţiilor de fund şi suprafaţă;

- cauzele şi motivele pentru care se solicită abandonarea sondei;

-  schiţa topografică cu amplasamentul sondei, careul sondei şi drumul de acces;

-  imagini fotografice cu starea actuală a instalaţiei de suprafaţă şi a perimetrului sondei, inclusiv a zonelor afectate de poluare în urma desfăşurării operaţiunilor petroliere;

- acceptul proprietarilor terenurilor pe care sunt amplasate căile de acces la sondă şi careul sondei.

4.5.2.2. Proiectul tehnic de obţinere a acordului de începere a lucrărilor de abandonare, însuşit şi semnat de către titular, se înaintează pe hârtie şi pe suport magnetic şi cuprinde două faze, conform prezentelor instrucţiuni tehnice.

4.5.2.2.1.  Proiectul tehnic de obţinere a acordului pentru începerea lucrărilor de abandonare în sondă conţine:

- denumirea sondei, caracterul iniţial, localizarea acesteia (judeţ, perimetru, coordonate STEREO 70), numărul avizului de săpare, scurt istoric al forajului (acolo unde aceste date există);

- adâncimea, obiectivul şi perioada în care a fost săpată, denumirea firmei care a executat forajul sondei;

- limite geologice, construcţia sondei, programul de tubaj şi deviaţia, atât proiectate, cât şi realizate;

-  probele de producţie efectuate şi rezultatele obţinute, istoricul exploatării;

- cumulativul extras pe obiective;

-  cauzele şi motivaţia care au condus la oprirea din producţie şi abandonarea sondei;

- menţionarea studiului tehnico-economic prin care sonda a fost propusă pentru abandonare (după caz);

-  sondele prin care se poate recupera rezerva rămasă (după caz) şi situaţia lor actuală (de unde exploatează, starea tehnică etc);

-  data şi modul în care sonda a fost asigurată tehnic (conservată) până la abandonarea definitivă;

- programul lucrărilor de abandonare;

- anexe - grafice (schiţă cu construcţia sondei, imagini foto ale careului şi facilităţilor sondei, planul ortofoto 1:5.000, fragmente de hărţi structurale, secţiuni geologice, diagrafiile geofizice echipate cu datele geologo-tehnice şi probele de producţie, plan de situaţie 1: 500 sau 1: 1.000, carotajul acustic de cimentare etc).

4.5.2.2.2.   Proiectul tehnic de obţinere a acordului de începere a lucrărilor de dezafectare a sondei şi ecologizare a terenului aferent sondei, inclusiv a căilor de acces, cuprinde:

- denumirea sondei, caracterul iniţial, localizarea acesteia (judeţ, perimetru, coordonate STEREO 70), numărul avizului de săpare, scurt istoric al forajului (acolo unde aceste date există);

- adâncimea, obiectivul şi perioada în care a fost săpată, denumirea firmei care a executat forajul sondei;

-  cauzele şi motivaţia care au condus la oprirea din producţie şi abandonarea sondei;

- menţionarea studiului tehnico-economic prin care sonda a fost propusă pentru abandonare (după caz);

- programul lucrărilor de dezafectare a suprafeţei de teren aferent sondei, inclusiv a căilor de acces;

- programul lucrărilor de reconstrucţie ecologică a mediului;

- toate avizele necesare accesului şi desfăşurării tuturor lucrărilor ce se vor executa în vederea abandonării sondei şi reabilitării terenului afectat;

- anexe - grafice (schiţă cu construcţia sondei, imagini foto ale careului şi facilităţilor sondei, planul ortofoto 1: 5.000, plan de situaţie 1: 500 sau 1: 1.000).

4.5.2.3.    Proiectul tehnic de obţinere a avizului de abandonare, executat de un proiectant atestat de A.N.R.M., cuprinde:

-  raportul tehnic de executare a lucrărilor prevăzute în acord, întocmit de un expert/specialist atestat A.N.R.M. şi însuşit de titular;

- raportul de executare a lucrărilor de refacere a mediului, vizat de autorităţile de mediu;

-  procesul-verbal de predare-primire către proprietarul terenului a suprafeţei din zona afectată de operaţiunile petroliere desfăşurate la sondă, vizat de compartimentul de inspecţie teritorială din A.N.R.M. (CI. T.), căruia îi este arondat zăcământul comercial sau perimetrul.

4.5.3. Proiectul tehnic de ridicare a abandonării/conservării sondelor, executat de un proiectant atestat de A.N.R.M. (înaintat şi pe suport magnetic), cuprinde:

- denumirea sondei, caracterul iniţial, localizarea acesteia (judeţ, perimetru, coordonate STEREO 70), numărul avizului de săpare, scurt istoric al forajului (acolo unde aceste date există);

- adâncimea, obiectivul şi perioada în care a fost săpată, denumirea firmei care a executat forajul sondei;

- limite geologice, construcţia sondei, programul de tubaj şi deviaţia, atât proiectate, cât şi realizate;

-  probele de producţie efectuate şi rezultatele obţinute, istoricul exploatării;

- producţia extrasă pe obiective;

-  cauzele şi motivaţia care au condus la oprirea din producţie şi abandonarea/conservarea sondei;

-  cauzele şi motivaţia pentru care se solicită ridicarea abandonării/conservării sondei;

- programul lucrărilor de reactivare a sondei;

- anexe - grafice (schiţă cu construcţia sondei, fragmente de hărţi structurale, secţiuni geologice, diagrafiile geofizice echipate cu datele geologico-tehnice şi probele de producţie, plan de situaţie 1: 500 sau 1: 1.000, carotajul acustic de cimentare etc).

4.6.  Numai după obţinerea avizului de conservare sau de ridicare a abandonării/conservării sondelor, respectiv a acordurilor de începere a lucrărilor de abandonare în sondă şi de începere a lucrărilor de dezafectare a sondei şi ecologizare a terenului aferent sondei, inclusiv a căilor de acces, se va trece la executarea lucrărilor conform programelor din proiectele tehnice^

4.7. In perioada de valabilitate a acordului de principiu pentru abandonare nu se execută operaţiuni petroliere în sondă, această etapă fiind necesară exclusiv pentru accesul la sondă în vederea obţinerii tuturor datelor şi informaţiilor necesare întocmirii documentaţiilor de începere a lucrărilor de abandonare.

4.8. Nu este necesară emiterea acordului de principiu pentru abandonare în cazul în care titularul desfăşoară operaţiuni petroliere în sondă şi solicită acceptul pentru continuarea operaţiunilor petroliere cu lucrări de abandonare.

4.9. In cazul în care titularul desfăşoară operaţiuni petroliere în sondă, la solicitarea argumentată, titularul poate obţine acceptul pentru continuarea operaţiunilor petroliere cu lucrările de abandonare, urmând ca în 30 de zile de la data solicitării să transmită proiectul tehnic de obţinere a acordului pentru începerea lucrărilor de abandonare în sondă.

4.10. Sonda va fi scoasă din evidenţa contabilă numai după obţinerea avizului de abandonare.

5. Programe de lucrări, ca norme tehnice minime

5.1. Programul lucrărilor de conservare a sondelor constă în:

5.1.1.  umplerea puţului cu un fluid de aceleaşi caracteristici ca cel utilizat în timpul forajului;

5.1.2. echiparea sondei cu material tubularşi echipament de suprafaţă care să asigure posibilitatea de execuţie a intervenţiilor în sondă şi monitorizarea acesteia;

5.1.3. în cazul în care potenţialul energetic al zăcământului impune luarea unor măsuri suplimentare, intervalele deschise se vor izola fie prin înnisipări şi/sau dopuri de ciment, fie utilizând dopuri mecanice.

5.2.  Programele de lucrări de abandonare constau, după caz, în lucrări prevăzute în mod minimal, conform prezentelor instrucţiuni tehnice.

5.2.1. Pentru sondele ce se vor abandona din foraj se va executa următorul program minim de lucrări:

-  umplerea găurii de sondă cu fluid de densitatea celui folosit în timpul forajului, executarea unui dop de ciment de cca 50 m deasupra obiectivului pentru care a fost săpată sonda, dopuri de ciment de cca 50 m (pe cât posibil în dreptul stratelor poros-impermeabile) din 200 în 200 m pe porţiunea de gaură liberă, dop de ciment de cca 50 - 100 m în teren sub şiul ultimei coloane tubate, respectiv de cca 50 m în coloană deasupra şiului;

-  coloanele defecte se vor cimenta pe toată lungimea afectată, începând cu 50 m sub şi terminând cu 50 m deasupra zonei afectate (dacă acest lucru este posibil);

- se vor efectua dopuri de ciment de cca 50 m deasupra şi sub capetele de lyner (unde este cazul);

- la sondele în care există material tubular rămas accidental la puţ se va executa un dop de ciment pe o lungime de 50 m deasupra capului de operare;

- la gura sondei se va tăia coloana la cca 2,50 m sub nivelul solului, se va executa un dop de ciment de cca 50 m, se va suda o blinda stanţată cu numărul sondei, peste care se va pune sol vegetal.

5.2.2. Pentru sondele care se abandonează din probe de producţie sau după ieşirea din producţie se va executa următorul program minim de lucrări:

- se va efectua un dop de ciment în coloană cu oglinda la 50 m deasupra perforaturilor;

-  se va umple gaura de sondă cu un fluid de aceleaşi caracteristici ca şi cel utilizat în timpul forajului;

- se vor efectua dopuri de ciment de cca 50 m deasupra şi sub capetele de lyner (unde este cazul);

-  coloanele defecte se vor cimenta pe toată lungimea afectată, începând cu 50 m sub şi terminând cu 50 m deasupra zonei afectate (dacă acest lucru este posibil);

-   la sondele la care coloana de exploatare nu este cimentată pe toată lungimea se va perfora coloana de exploatare şi se va executa o cimentare sub presiune, astfel încât să se obţină un inel de ciment pe o lungime de cel puţin 100 m sub şiul ultimei coloane cimentate la zi;

- la sondele în care există material tubular rămas accidental la puţ se va executa un dop de ciment suspendat pe o lungime de 50 m, deasupra capului de operare;

- în sondele care probează strate în gaură liberă se vor executa dopuri de ciment de cca 50 m deasupra şiului ultimei coloane tubate şi 100 m în teren sub şiul ultimei coloane cimentate la zi, astfel încât să se asigure etanşeitatea sondei;

- se va efectua un dop de ciment de 50 m la gura sondei şi se va blinda şi stanţa pe capul de coloană numărul sondei;

- în cazul sondelor a căror stare tehnică nu mai permite reintrarea în sondă pentru reluarea probelor de producţie, cu avizul A.N.R.M., se vor tăia coloanele la cca 2,50 m sub nivelul solului, se va executa un dop de ciment de cca 50 m, se va suda o blinda stanţată cu numărul sondei, peste care se va pune sol vegetal.

5.3. Lucrările necesare pentru ridicarea abandonării/conservării sondelor depind de natura lucrărilor executate anterior şi presupun următoarele operaţiuni petroliere:

-   spălarea dopurilor de nisip, extragerea dopurilor mecanice, frezarea dopurilor de ciment până la baza intervalului de interes;

- perforare, reperforare, testare, tratamente de stimulare pe intervalele de interes;

- echiparea sondei pentru noua utilizare.

6. Monitorizarea lucrărilor de abandonare

6.1.  Realizarea abandonării în conformitate cu proiectul tehnic va fi supervizată de un expert/specialist independent, atestat de A.N.R.M., care în raportul de abandonare va confirma exactitatea operaţiunilor efectuate.

6.2.  In cazuri speciale, când pe parcursul desfăşurării lucrărilor apar situaţii tehnice neprevăzute, de natură să modifice programul avizat de A.N.R.M., atât expertul/specialistul, cât şi titularul/operatorul sunt obligaţi să informeze imediat direcţia generală de specialitate din cadrul A.N.R.M., astfel:

- apariţia unor presiuni tubing - coloană şi/sau între coloane (altele decât cele măsurate/cunoscute) ce pot conduce la manifestări eruptive;

-  alte accidente tehnice decât cele cunoscute (material tubular scăpat la puţ, coloane sparte şi/sau deformate);

- instalaţii de fund sau de suprafaţă afectate de alunecări de teren sau de alte calamităţi.

Direcţia generală de specialitate din cadrul A.N.R.M, de comun acord cu reprezentanţii titularului, stabileşte noul program de operaţiuni petroliere în sondă, supus aprobării conform prezentelor instrucţiuni tehnice.

6.3. Listele cu experţii/specialiştii şi proiectanţii atestaţi de A.N.R.M. se afişează la toate compartimentele de inspecţie teritorială, precum şi pe site-ul A.N.R.M.

7. Durata de executare a lucrărilor şi termenele de valabilitate a actelor emise

In urma analizării proiectelor tehnice de conservare, abandonare, ridicarea abandonării/conservării sondelor, A.N.R.M., prin direcţia generală de specialitate, emite următoarele avizele/acorduri:

- avizul de conservare a sondei, emis conform modelului prevăzut în anexa nr. 3, care face parte integrantă din prezentele instrucţiuni tehnice, valabil 36 de luni de la data emiterii, cu posibilitatea prelungirii duratei acestuia, în condiţiile refacerii documentaţiei tehnice şi reluării procedurii; lucrările de conservare în sondă se execută în termen 6 luni de la data emiterii avizului;

- acordul de principiu pentru abandonarea sondei, emis conform modelului prevăzut în anexa nr. 4, care face parte integrantă din prezentele instrucţiuni tehnice, valabil 12 luni de la data emiterii;

-  acordul pentru începerea lucrărilor de abandonare în sondă, emis conform modelului prevăzut în anexa nr. 5, care face parte integrantă din prezentele instrucţiuni tehnice, valabil 6 luni de la data emiterii; lucrările de abandonare în sondă se execută în termen de 6 luni de la data emiterii acordului;

- acordul de începere a lucrărilor de dezafectare a sondei şi ecologizare a terenului aferent sondei, inclusiv a căilor de acces, emis conform modelului prevăzut în anexa nr. 6, care face parte integrantă din prezentele instrucţiuni tehnice, valabil 18 luni de la data emiterii; lucrările de dezafectare a sondei şi ecologizare a terenului aferent sondei se execută în termen de 18 luni de la data emiterii acordului;

-   avizul de abandonare a sondelor, cu valabilitate nedeterminată, emis conform modelului prevăzut în anexa nr. 7, care face parte integrantă din prezentele instrucţiuni tehnice;

- avizul de ridicare a abandonării/conservării, emis conform modelului prevăzut în anexa nr. 8, care face parte integrantă din prezentele instrucţiuni tehnice; lucrările privind ridicarea abandonării/conservării sondelor se execută în termen de 6 luni de la data emiterii avizului, care are valabilitatea nedeterminată, în cazul executării în termen a lucrărilor.

8. Sancţiuni

8.1. Nerealizareaîn conformitate cu documentaţia a lucrărilor de abandonare, în termenele precizate la cap. 7, atrage anularea acordului şi reluarea procedurilor de abandonare.

8.2.  Modificarea prevederilor acordurilor eliberate se face numai cu aprobarea A.N.R.M., prin direcţia generală de specialitate.

8.3.   Neinformarea A.N.R.M. de către expert/specialist, respectiv operator/titular cu privire la una dintre situaţiile prevăzute la art. 6.2 se sancţionează cu anularea atestatului pentru expert, respectiv sancţionarea cu amendă a operatorului/titularului.

8.4.  Nerealizarea lucrărilor de conservare şi de ridicare a abandonării/conservării sondelor conform cu avizul, în termen de 6 luni de la data emiterii, atrage anularea avizului.

ANEXA Nr. 1 la instrucţiunile tehnice

Persoana juridică.............................................................

Reprezentată prin............................................................

Adresa ..........................................................................

Cod unic de înregistrare..................................................

Nr. de înregistrare la registrul comerţului..........................

Telefon, fax.....................................................................

SCRISOARE-COMANDĂ

Către Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale

In baza prevederilor Legii petrolului nr. 238/2004, cu modificările şi completările ulterioare, vă transmitem anexat proiectul privind ..............................................................sondei ................................, amplasată în perimetrul ......................................., judeţul.........................., în vederea emiterii acordului/avizului.

In termen de 10 zile de la data primirii comunicării de plată vom achita tariful perceput prin ordin de plată sau în numerar.

Prezenta tine loc de comandă fermă.

Reprezentantul autorizat al operatorului economic,

..................................................................................

Director general,

..................................................................................

Director economic,

..................................................................................

Incadrarea documentaţiei

Proiectul a fost evaluat în cadrul Direcţiei generale gestionare, evaluare şi concesionare resurse/rezerve petrol (D.G.G.E.C.RR.P.)/Direcţiei generale inspecţie şi supraveghere teritorială a activităţilor miniere şi a operaţiunilor petroliere {D.G.I.S.T.A.M.O.P.), se încadrează la poziţia II.a din anexa nr. 1 la Instrucţiunile tehnice privind fundamentarea, aprobarea şi încasarea tarifelor pentru actele eliberate de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale în domeniul petrolier, aprobate prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale nr. 130/2009, şi se tarifează cu suma de..............................lei.

Data

Director

D. G. G. E. C. R. R. R/D. G. I. S. T.A.M.O.P.,

..................................................................................

ANEXA Nr. 2 la instrucţiunile tehnice

AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE

D.G.G.E.C.R.R.P./D.G.I.S.T.A.M.O.P

Adresa ..............................................

Telefon/fax.........................................

Nr.........................../.........................

COMUNICARE   DE   PLATĂ

Denumirea operatorului economic..........................................................................................................................

Adresa sediului...................................................., cod unic de înregistrare.............................., cod fiscal.........................

Potrivit art. 52 din Legea petrolului nr. 238/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi anexei nr. 1 la Instrucţiunile tehnice privind fundamentarea, aprobarea şi încasarea tarifelor pentru actele eliberate de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale în domeniul petrolier, aprobate prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale nr. 130/2009, vă comunicăm că pentru întocmirea şi eliberarea acordului/avizului privind .................. sondei ...................., solicitat de către dumneavoastră prin Scrisoarea-comandă nr......................, urmează să achitaţi tariful în sumă de............................lei în contul

Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale......................, deschis la............................

Tariful poate fi achitat şi în numerar la casieria Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale.

La primirea de către Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale a extrasului de cont în care este înregistrată plata sau, după caz, la achitarea la casierie a tarifului, se va emite factura.

Avizele/Acordurile solicitate nu se eliberează fără dovada achitării tarifului.

Menţionăm că aveţi obligaţia, conform angajamentului asumat prin Scrisoarea-comandă nr..................., să achitaţi tariful sus-menţionat în termen de 10 zile de la data primirii prezentei comunicări.

Director

D. G. G. E. C. R. R. R/D. G. I. S. T.A.M.O.R,

..................................................................................

ANEXA Nr. 3 la instrucţiunile tehnice

AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE

D.G.G.E.C.R.R.P/D.G.I.S.T.A.M.O.P

Adresa ..............................................

Se aprobă

Preşedinte,

..................................................................................

AVIZ   Nr................./.....................

Obiect: conservarea sondei................judeţul..............................................perimetrul.....................................

I. Titularul acordului de concesiune(numele şi adresa)............................................................., prin Adresa nr..........., înregistrată la Direcţia generală gestionare, evaluare şi concesionare resurse/rezerve petrol cu nr.........................., solicită avizarea executării lucrărilor de conservare a sondei................., judeţul........perimetrul..............

II.  Din examinarea proiectului tehnic au rezultat următoarele:

1. date despre sondă:

- perioada în care a fost săpată sonda, de către cine;

- construcţia sondei;

- limite geologice;

2. date despre probele de producţie/exploatare:

- obiectivele productive;

3. cauzele şi motivaţia care au condus la conservarea sondei;

4.  perioada pentru care se acordă trecerea în conservare.

III. Avizul

In urma analizării proiectului tehnic de conservare şi în conformitate cu legislaţia în vigoare, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, la propunerea Direcţiei generale gestionare, evaluare şi concesionare resurse/rezerve petrol, avizează executarea lucrărilor de conservare a sondei...........

Eventualele modificări ale prevederilor avizului eliberat se vor face numai cu aprobarea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale.

Director

D. G. G. E. C. R. R. R/D. G. I. S. T.A.M.O.R,

........................................................................

ANEXA Nr. 4 la instrucţiunile tehnice

AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE

D.G.G.E.C.R.R.P/D.G.I.S.T.A.M.O.P

Adresa ..............................................

Se aprobă

Preşedinte,

........................................................................

ACORD   Nr......................../.......................

Obiect: acord de principiu pentru abandonarea sondei..................................judeţul...................perimetrul.........................

I. Titularul acordului de concesiune(numele şi adresa)..................................................., prin  Adresa nr..........., înregistrată la Direcţia generală gestionare, evaluare şi concesionare resurse/rezerve petrol cu nr.................................., solicită acordul de principiu pentru abandonarea sondei...........................judeţul....................................

II.  Din examinarea proiectului tehnic au rezultat următoarele: 1. date despre sondă:

- denumirea sondei, caracterul sondei, coordonatele sondei;

- cauzele şi motivele pentru care se solicită abandonarea sondei;

- se va specifica existenţa acordului proprietarilor de acces la sondă şi careul sondei. NI. Acordul

In urma analizării proiectului tehnic de obţinere a acordului de principiu pentru abandonare şi în conformitate cu legislaţia în vigoare, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, la propunerea Direcţiei generale gestionare, evaluare şi concesionare resurse/rezerve petrol, aprobă acordul de principiu privind abandonarea sondei...............

Definitivarea lucrărilor de abandonare nu va depăşi 12 luni de la obţinerea acordului.

Eventualele modificări ale prevederilor acordului eliberat se vor face numai cu aprobarea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale.

Director

D. G. G. E. C. R. R. R/D. G. I. S.T.A.M.O.R,

.........................................................................

ANEXA Nr. 5 la instrucţiunile tehnice

AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE

D.G.G.E.C.R.R. p/D.G.I.S.T.A.M.O.P

Adresa ..............................................

Se aprobă

Preşedinte,

......................................................................

ACORD   Nr...................../..........................

Obiect: acord pentru începerea lucrărilor de abandonare în sonda...................., judeţul...................., perimetrul............

I. Titularul acordului de concesiune (numele şi adresa)............................................., prin Adresa  nr..........., înregistrată la Direcţia generală, gestionare, evaluare şi concesionare resurse/rezerve petrol cu nr......, solicită acordul începerii lucrărilor de abandonare în sonda........................, judeţul..........................., perimetrul................

II.  Din examinarea proiectului tehnic au rezultat următoarele:

1. date despre sondă:

- perioada în care a fost săpată sonda, de către cine;

- construcţia sondei;

- limite geologice;

2. date despre probele de producţie/exploatare:

- perioada în care a produs;

- obiectivele productive;

3. cauzele şi motivaţia care au condus la abandonarea sondei;

4.  numărul avizelor obţinute şi emitentul. NI. Acordul

In urma analizării proiectului tehnic de obţinere a acordului pentru începerea lucrărilor de abandonare în sondă şi în conformitate cu legislaţia în vigoare, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, la propunerea Direcţiei generale gestionare, evaluare şi concesionare resurse/rezerve petrol, emite acordul pentru începerea lucrărilor de abandonare a sondei ................................., cu respectarea următoarelor măsuri:

- definitivarea lucrărilor de abandonare nu va depăşi 6 luni de la obţinerea acordului;

- asigurarea tehnică a sondei şi inscripţionarea ei.

Eventualele modificări ale prevederilor acordului eliberat se vor face numai cu aprobarea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale.

Director

D. G. G. E. C. R. R. P/D. G. I. S. T.A.M.O.P,

........................................................................

ANEXA Nr. 6 la instrucţiunile tehnice

AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE

D.G.G.E.C.R.R.p/D.G.I.S.T.A.M.O.P

Adresa ..............................................

Se aprobă

Preşedinte,

..........................................................................

ACORD   Nr...................../..........................

Obiect: acordul de începere a lucrărilor de dezafectare a sondei şi ecologizare a terenului aferent sondei, inclusiv a căilor de acces, pentru sonda................judeţul..................., perimetrul...........

I. Titularul acordului de concesiune(numele şi adresa)............................................., prin Adresa  nr..........., înregistrată la Direcţia generală gestionare, evaluare şi concesionare resurse/rezerve petrol cu nr.........................., solicită acordul începerii lucrărilor de dezafectare a sondei şi ecologizare a terenului aferent sondei, inclusiv a căilor de acces, pentru sonda..................., judeţul ...................., perimetrul.........

II.  Din examinarea proiectului tehnic au rezultat următoarele:

- programul lucrărilor de dezafectare a suprafeţei de teren aferent sondei, inclusiv a căilor de acces;

- programul lucrărilor de reconstrucţie ecologică a mediului;

- cauzele şi motivaţia care au condus la abandonarea sondei;

- numărul avizelor obţinute şi emitentul. NI. Acordul

In urma analizării proiectului tehnic de obţinere a acordului de începere a lucrărilor de dezafectare a sondei şi ecologizare a terenului aferent sondei, inclusiv a căilor de acces, şi în conformitate cu legislaţia în vigoare, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, la propunerea Direcţiei generale gestionare, evaluare şi concesionare resurse/rezerve petrol, emite acordul de începere a lucrărilor de dezafectare a sondei....................................şi ecologizare a terenului aferent sondei, inclusiv a căilor de acces, cu respectarea următoarelor măsuri:

- eliberarea suprafeţei aferente de lucrările petroliere şi de orice sarcină;

- refacerea terenului afectat, aducându-l la parametrii productivi şi ecologici naturali sau la un nou ecosistem funcţional, asigurând mijloacele financiare pentru acestea şi monitorizând zona;

- definitivarea lucrărilor nu va depăşi 18 luni de la obţinerea acordului.

Eventualele modificări ale prevederilor acordului eliberat se vor face numai cu aprobarea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale.

Director

D. G. G. E. C. R. R. R/D. G. I. S. T.A.M.O.R,

.......................................................................

ANEXA Nr. 7 la instrucţiunile tehnice

AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE

D.G.G.E.C.R.R.P/D.G.I.S.T.A.M.O.P

Adresa ..............................................

Se aprobă

Preşedinte,

..................................................................

AVIZ   Nr...................../..........................

Obiect: abandonarea sondei......., judeţul...............

I. Titularul acordului de concesiune(numele şi adresa)......................................, prin Adresa nr. ...., înregistrată la Direcţia generală gestionare, evaluare şi concesionare resurse/rezerve petrol cu nr....................................., solicită avizarea abandonării sondei..................., judeţul.........................................., perimetrul..............

II.  Din examinarea proiectului tehnic de abandonare au rezultat următoarele:

1. lucrările de abandonare efectuate în sondă au fost expertizate de..............................................., atestat nr.................;

2.  lucrările de refacere a mediului executate la sondă au fost validate de inspectoratul teritorial de mediu.......................

III. Avizul

In urma analizării proiectului tehnic de abandonare şi în conformitate cu legislaţia în vigoare, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, la propunerea Direcţiei generale gestionare, evaluare şi concesionare resurse/rezerve petrol, avizează abandonarea sondei.

Eventualele modificări ale prevederilor avizului eliberat se vor face numai cu aprobarea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale.

Director

D. G. G. E. C. R. R. P/D. G. I. S. T.A.M.O.P,

...........................................................................

ANEXA Nr. 8 la instrucţiunile tehnice

AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE

D.G.G.E.C.R.R.P./D.G.I.S.T.A.M.O.P

Adresa ..............................................

Se aprobă

Preşedinte,

..................................................................

AVIZ   Nr...................../..........................

Obiect: ridicarea abandonării/conservării sondei....................................Judeţul..........................., perimetrul..................

I. Titularul acordului de concesiune(numele şi adresa)............................................, prin Adresa  nr..........., înregistrată la Direcţia generală gestionare, evaluare şi concesionare resurse/rezerve petrol cu nr.................., solicită avizarea ridicării abandonării/conservării sondei.............judeţul......................................

II.  Din examinarea proiectului tehnic de ridicare a abandonării/conservării au rezultat următoarele:

1. date despre sondă:

- perioada în care a fost săpată sonda, adâncimea realizată, obiectivul;

- construcţia sondei;

- limite geologice;

- perioada în care a produs;

- obiectivele productive;

- lucrările de abandonare/conservare executate la sondă;

2. datele care justifică ridicarea abandonării/conservării sondei.

III. Avizul

In urma analizării proiectului tehnic de ridicare a abandonării/conservării şi în conformitate cu legislaţia în vigoare, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, la propunerea Direcţiei generale gestionare, evaluare şi concesionare resurse/rezerve petrol, avizează ridicarea abandonării/conservării sondei.

Definitivarea lucrărilor nu va depăşi 6 luni de la obţinerea acordului.

Eventualele modificări ale prevederilor avizului eliberat se vor face numai cu aprobarea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale.

Director

D. G. G. E. C. R. R. R/D. G. I. S. T.A.M.O.R,

......................................................................


SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 175/2009

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 175 din 2009
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu