Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.168 din 23.02.2018

privind numirea reprezentanţilor părţii române în cadrul organismelor create în temeiul tratatelor bilaterale privind gospodărirea apelor de frontieră
ACT EMIS DE: Ministerul Apelor si Padurilor
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 225 din 13 martie 2018



SmartCity1

Având în vedere Referatul de aprobare nr. 151.094/DMRA din 19 februarie 2018, prevederile Acordului dintre R.P. Română şi R.P.F. Iugoslavia privind problemele hidrotehnice de pe sistemele hidrotehnice şi cursurile de apă de pe frontieră sau întretăiate de frontiera de stat, semnat la Bucureşti la 7 aprilie 1955, prevederile Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Ucrainei privind cooperarea în domeniul gospodăririi apelor de frontieră, semnat la Galaţi la 30 septembrie 1997, ratificat prin Legea nr. 16/1999, prevederile Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare privind colaborarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a apelor de frontieră, semnat la Budapesta la 15 septembrie 2003, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 577/2004, prevederile Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a apelor Prutului şi Dunării, semnat la Chişinău la 28 iunie 2010, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.092/2010, în temeiul art. 2 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr 1.079/2010 pentru reprezentarea în cadrul organismelor create în temeiul tratatelor bilaterale privind gospodărirea apelor de frontieră şi al art. 13 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 20/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apelor şi Pădurilor, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul apelor şi pădurilor emite următorul ordin: Articolul 1(1) Se numeşte doamna Adriana Petcu, secretar de stat în cadrul Ministerului Apelor şi Pădurilor, în calitate de preşedinte al părţii române în cadrul Comisiei hidrotehnice româno-sârbe pentru aplicarea Acordului dintre R.P. Română şi R.P.F. Iugoslavia privind problemele hidrotehnice de pe sistemele hidrotehnice şi cursurile de apă de pe frontieră sau întretăiate de frontiera de stat, semnat la Bucureşti la 7 aprilie 1955.(2) Se numeşte doamna Simona Olimpia Negru, director general al Direcţiei generale ape din cadrul Ministerului Apelor şi Pădurilor, în calitate de locţiitor al preşedintelui părţii române în cadrul Comisiei hidrotehnice româno-sârbe pentru aplicarea Acordului dintre R.P. Română şi R.P.F. Iugoslavia privind problemele hidrotehnice de pe sistemele hidrotehnice şi cursurile de apă de pe frontieră sau întretăiate de frontiera de stat, semnat la Bucureşti la 7 aprilie 1955.(3) În cazul indisponibilităţii preşedintelui părţii române în cadrul Comisiei hidrotehnice româno-sârbe pentru aplicarea Acordului dintre R.P. Română şi R.P.F. Iugoslavia privind problemele hidrotehnice de pe sistemele hidrotehnice şi cursurile de apă de pe frontieră sau întretăiate de frontiera de stat, semnat la Bucureşti la 7 aprilie 1955, locţiitorul preia toate prerogativele acestuia. Articolul 2(1) Se numeşte doamna Adriana Petcu, secretar de stat în cadrul Ministerului Apelor şi Pădurilor, în calitate de împuternicit al părţii române pentru aplicarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Ucrainei privind cooperarea în domeniul gospodăririi apelor de frontieră, semnat la Galaţi la 30 septembrie 1997, ratificat prin Legea nr. 16/1999.(2) Se numeşte doamna Simona Olimpia Negru, director general al Direcţiei generale ape din cadrul Ministerului Apelor şi Pădurilor, în calitate de locţiitor al împuternicitului părţii române pentru aplicarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Ucrainei privind cooperarea în domeniul gospodăririi apelor de frontieră, semnat la Galaţi la 30 septembrie 1997, ratificat prin Legea nr. 16/1999.(3) În cazul indisponibilităţii împuternicitului părţii române pentru aplicarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Ucrainei privind cooperarea în domeniul gospodăririi apelor de frontieră, semnat la Galaţi la 30 septembrie 1997, ratificat prin Legea nr. 16/1999, locţiitorul preia toate prerogativele acestuia. Articolul 3(1) Se numeşte doamna Adriana Petcu, secretar de stat în cadrul Ministerului Apelor şi Pădurilor, în calitate de împuternicit guvernamental al părţii române în cadrul Comisiei hidrotehnice româno-ungare pentru aplicarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare privind colaborarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a apelor de frontieră, semnat la Budapesta la 15 septembrie 2003, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 577/2004.(2) Se numeşte doamna Simona Olimpia Negru, director general al Direcţiei generale ape din cadrul Ministerul Apelor şi Pădurilor, în calitate de supleant al împuternicitului guvernamental al părţii române în cadrul Comisiei hidrotehnice româno-ungare pentru aplicarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare privind colaborarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a apelor de frontieră, semnat la Budapesta la 15 septembrie 2003, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 577/2004.(3) În cazul indisponibilităţii împuternicitului guvernamental al părţii române în cadrul Comisiei hidrotehnice româno-ungare pentru aplicarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare privind colaborarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a apelor de frontieră, semnat la Budapesta la 15 septembrie 2003, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 577/2004, supleantul preia toate prerogativele acestuia. Articolul 4(1) Se numeşte doamna Adriana Petcu, secretar de stat în cadrul Ministerului Apelor şi Pădurilor, în calitate de preşedinte al părţii române în cadrul Comisiei hidrotehnice interguvernamentale pentru aplicarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a apelor Prutului şi Dunării, semnat la Chişinău la 28 iunie 2010, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.092/2010.(2) Se numeşte doamna Simona Olimpia Negru, director general al Direcţiei generale ape din cadrul Ministerului Apelor şi Pădurilor, în calitate de supleant al preşedintelui părţii române pentru aplicarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a apelor Prutului şi Dunării, semnat la Chişinău la 28 iunie 2010, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.092/2010. (3) În cazul indisponibilităţii preşedintelui părţii române în cadrul Comisiei hidrotehnice interguvernamentale pentru aplicarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a apelor Prutului şi Dunării, semnat la Chişinău la 28 iunie 2010, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.092/2010, supleantul preia toate prerogativele acestuia. Articolul 5Persoanele nominalizate la art. 1-4 duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin. Articolul 6La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului apelor şi pădurilor nr. 1.250/2017 privind numirea reprezentanţilor părţii române în cadrul organismelor create în temeiul tratatelor bilaterale privind gospodărirea apelor de frontieră, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 771 din 28 septembrie 2017, se abrogă. Articolul 7 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul apelor şi pădurilor, Ioan Deneş


SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 168/2018

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 168 din 2018
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 168/2018
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu