Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.1120 din 14.09.2015

pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale şi al ministrului finanţelor publice nr. 615/567/2015 privind aprobarea datelor de identificare ale bunurilor din domeniul public şi privat al statului care se preiau în administrarea unor structuri din subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu ocazia reorganizării acestora în condiţiile legii
ACT EMIS DE: Ministerul Finantelor Publice
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 713 din 23 septembrie 2015



SmartCity1

Având în vedere Referatul de aprobare nr. 1.303/F din 20 august 2015 al Autorităţii Naţionale Fitosanitare şi al Direcţiei generale buget finanţe şi fonduri europene şi prevederile art. 7 alin. (10) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor şi ale art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 43/2015 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Fitosanitare,în temeiul prevederilor art. 10 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 1.185/2014 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale şi ministrul finanţelor publice emit prezentul ordin. Articolul I Anexa la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale şi al ministrului finanţelor publice nr. 615/567/2015 privind aprobarea datelor de identificare ale bunurilor din domeniul public şi privat al statului care se preiau în administrarea unor structuri din subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cu ocazia reorganizării acestora în condiţiile legii, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 25 mai 2015, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul IIPrezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Daniel Ioan Utiu, secretar de stat Ministrul finanţelor publice, Eugen Orlando Teodorovici ANEXĂ(Anexa la Ordinul nr. 615/ 567/2015) DATELE DE IDENTIFICARE ale unor bunuri mobile şi imobile aflate în domeniul public, respectiv în domeniul privat al statului şi în administrarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru unele unităţi din subordine, pentru care se schimbă unităţile de administrare ca urmare a reorganizării, în condiţiile legii a)Bunuri care aparţin domeniului public al statului

Nr. crt. Nr. MFP şi codul de clasificare Denumirea bunului Descrierea tehnică a bunului Persoana juridică de la care se transmite bunul Adresa Valoarea de inventar (lei)
1. Autoritatea Naţională Fitosanitară CIF-34334188
1 36604 8.28.08 Atelier + garaje Sc = 241 mp; P; Sd = 195 mp; pref.; şarp.; lemn; ţiglă 5714957 Direcţia pentru Agricultură Alba Judeţul Alba, municipiul Alba Iulia, str. A.I. Cuza nr. 4 146.928
2 36611 8.28.03 Laboratoare + birouri + magazii Sc = 101 mp; Sd = 101 mp; P; S teren = 879 mp 5714957 Direcţia pentru Agricultură Alba Judeţul Alba, municipiul Blaj, str. Mihail Kogălniceanu nr. 76 70.689
3 153286 8.28.03 Laboratoare şi birouri Unitatea fitosanitară Sc = 322,10 mp; Sd = 694,10 mp; P+1; cărămidă 5714957 Direcţia pentru Agricultură Alba Judeţul Alba, municipiul Alba Iulia, str. A.I. Cuza nr. 4 613.292
4 100010 8.29.08 CRSA Piteşti Sc = 60 mp; cărămidă; P+1 4229547 Direcţia pentru Agricultură Argeş Judeţul Argeş, municipiul Piteşti 3
Nr. crt. Nr. MFP şi codul de clasificare Denumirea bunului Descrierea tehnică a bunului Persoana juridică de la care se transmite bunul Adresa Valoarea de inventar (lei)
5 35715 8.29.08 Sediu, UF Bacău Laboratoare + anexe Sc = 200 mp; garaj = 43 mp; cabină poartă = 6 mp; împrejmuire - 296,80 ml; P + 1; S teren = 5.240 mp; CF = 60430-C1, C5, C6 Mărgineni 4278787 Direcţia pentru Agricultură Bacău Judeţul Bacău, satul Baraţi, comuna Mărgineni 1.749.984
6 35718 8.28.10 Copertină (magazie pesticide) Sc = 119 mp; P; CF = 60430-C3 Mărgineni 4278787 Direcţia pentru Agricultură Bacău Judeţul Bacău; satul Baraţi, comuna Mărgineni 19.861
7 35719 8.28.10 Magazie combustibil (beci) Sc = 11 mp; parter; CF = 60430-C4 Mărgineni 4278787 Direcţia pentru Agricultură Bacău Judeţul Bacău, satul Baraţi; comuna Mărgineni 1.836
8 35725 8.27.07 Magazie Sc = 79 mp; Sc = 60927-C2 Moineşti 4278787 Direcţia pentru Agricultură Bacău Judeţul Bacău, municipiul Moineşti, Str. Stadionului nr. 1 3.892
9 35726 8.28.13 Staţie de prognoză şi avertizare UF Moineşti Sc = 119 mp; Sd = 119 mp; S teren = 2.213 mp; CF = 60927-C1 Moineşti 4278787 Direcţia pentru Agricultură Bacău Judeţul Bacău, municipiul Moineşti, Str. Stadionului nr. 1 176.571
10 35733 8.28.13 Magazie (la sediul UF Bacău) Sc = 184 mp; parter; CF = 60430-C2 Mărgineni 4278787 Direcţia pentru Agricultură Bacău Judeţul Bacău, satul Baraţi, comuna Mărgineni 95.378
11 97110 8.28.13 Instalaţii gaz metan Centrală gaz metan 4278787 Direcţia pentru Agricultură Bacău Judeţul Bacău, municipiul Bacău 27.820
12 97122 8.28.03 Clădire laborator ERWINIA Sc = 80 mp; Sd = 80 mp; CF = 62062-C1-U5 şi CF = 62062-C1-U6 4278787 Direcţia pentru Agricultură Bacău Judeţul Bacău, municipiul Bacău; Str. Şoimului nr. 5 82.122
13 38098 8.28.10 Magazie pesticide Sc = 445 mp 4390240 Direcţia pentru Agricultură Bihor Judeţul Bihor, municipiul Oradea, str. Ion Bogdan nr. - 66.357
14 38099 8.28.10 Magazie pesticide Sc = 220 mp 4390240 Direcţia pentru Agricultură Bihor Judeţul Bihor, municipiul Oradea, str. Ion Bogdan nr. - 8.079
15 38100 8.28.10 Şopron metalic Sc = 131 mp 4390240 Direcţia pentru Agricultură Bihor Judeţul Bihor, municipiul Oradea, str. Ion Bogdan nr. - 4
16 38101 8.28.08 Garaj + puţ absorbant + chioşc metalic Sc = 70 mp; Scurte = 6.000 mp 4390240 Direcţia pentru Agricultură Bihor Judeţul Bihor, municipiul Oradea, str. Ion Bogdan nr. - 11.503
17 38102 8.28.10 Magazie pesticide Sc = 77 mp 4390240 Direcţia pentru Agricultură Bihor Judeţul Bihor, oraşul Aleşd, str. Arena Sportivă nr. - 3.860
18 38103 8.28.10 Magazie pesticide Sc = 153 mp 4390240 Direcţia pentru Agricultură Bihor Judeţul Bihor, oraşul Aleşd, str. Arena Sportivă nr. - 5.610
19 38104 8.28.10 Birou + magazie Sc = 150 mp 4390240 Direcţia pentru Agricultură Bihor Judeţul Bihor, oraşul Aleşd, str. Arena Sportivă nr. - 6.813
20 38105 8.28.13 Atelier Sc = 59 mp; Scurte = 5.000 mp 4390240 Direcţia pentru Agricultură Bihor Judeţul Bihor, oraşul Aleşd, str. Arena Sportivă nr. - 2.059
21 40349 8.28.10 Magazie Fitosanitară Bistriţa Sc = 849 mp; Sd = 2.545 mp; cărămidă 4347461 Direcţia pentru Agricultură Bistriţa Judeţul Bistriţa-Năsăud, municipiul Bistriţa, str. Ioan Slavici nr. - 840.179
22 40362 8.28.08 Garaj Beclean Sc = 25 mp; cărămidă 4347461 Direcţia pentru Agricultură Bistriţa Judeţul Bistriţa-Năsăud, oraşul Beclean, Coldău, nr. 131 19
23 40369 8.28.10 Magazie pentru aparatură - Năsăud Sc = 180 mp; Sd = 1.365 mp; cărămidă 4347461 Direcţia pentru Agricultură Bistriţa Judeţul Bistriţa-Năsăud, oraşul Năsăud, Str. Podirei nr. 12 A 68.596
Nr. crt. Nr. MFP şi codul de clasificare Denumirea bunului Descrierea tehnică a bunului Persoana juridică de la care se transmite bunul Adresa Valoarea de inventar (lei)
24 40370 8.28.10 Pavilion utilitar şi alimentare cu apă Năsăud Sc = 84 mp; Sd = 84 mp; cărămidă 4347461 Direcţia pentru Agricultură Bistriţa Judeţul Bistriţa-Năsăud, oraşul Năsăud, Str. Podirei nr. 12 A 156.174
25 27041 8.28.13 Magazie Sc = 300 mp; P; cărămidă 3372564 Direcţia pentru Agricultură Botoşani Judeţul Botoşani, municipiul Botoşani, Str. Eternităţii nr. - 130.346
26 27049 8.28.13 Magazie Sc = 63 mp; P; Scc = 3.557 mp; chirpici 3372564 Direcţia pentru Agricultură Botoşani Judeţul Botoşani, oraşul Săveni, str. Avram Iancu nr. 7 37.154
27 27051 8.28.13 Magazie Sc = 160 mp; P; chirpici 3372564 Direcţia pentru Agricultură Botoşani Judeţul Botoşani, oraşul Săveni, str. Avram Iancu nr. 7 35.184
28 27053 8.28.13 Magazie Sc = 60 mp; P; cherestea 3372564 Direcţia pentru Agricultură Botoşani Judeţul Botoşani, oraşul Săveni, str. Avram Iancu nr. 7 4.414
29 27054 8.28.10 Şopron Sc = 37,5 mp; cherestea 3372564 Direcţia pentru Agricultură Botoşani Judeţul Botoşani, oraşul Săveni, str. Avram Iancu nr. 7 1.590
30 153318 8.28.10 Complex protecţia plantelor Sc = 728,85 mp, Sd = 1.411,52 mp 3372564 Direcţia pentru Agricultură Botoşani Judeţul Botoşani, municipiul Botoşani, Str. Eternităţii nr. 6 2.752.769
31 28329 8.28.10 Magazie Fitosanitară Sc = 288 mp; Sd = 288 mp; curte = 1.219 mp; P 4343087 Direcţia pentru Agricultură Brăila Judeţul Brăila, municipiul Brăila, fundătura Râmnicu Sărat 236.000
32 38648 8.29.08 Clădire Direcţia Fitosanitară Braşov Sc = 1.458,2 mp, Sd = 1.458,2 mp, Scurte = 4.000 mp; Lab. + mag. pest. 4384052 Direcţia pentru Agricultură Braşov Judeţul Braşov, municipiul Braşov, Fundătura Lânii nr. - 426.469
33 99916 8.28.10 Clădire Sc = 301 mp; Scurt = 3.527 mp 4233858 Direcţia pentru Agricultură Buzău Judeţul Buzău, municipiul Râmnicu Sărat, Oreavu 165.445
34 149548 8.28.10 Clădire + teren Sc = 168 mp; Sd 640,35 mp; D + P + E + M; teren = 1.483 mp; D = 169,43 mp, P = 187,01 mp, E1 = 154,55 mp, M = 130,36 mp 4233858 Direcţia pentru Agricultură Buzău Judeţul Buzău, municipiul Buzău, str. Frăsinet nr. 3 515.451
35 38252 8.29.08 Clădire sediu, birouri Sc = 203,58 mp; P; Scurte = 8.276,42 mp; cărămidă 3797182 Direcţia pentru Agricultură Călăraşi Judeţul Călăraşi, municipiul Călăraşi, Prelungirea Dobrogei nr. 16 27.384
36 38256 8.28.10 Magazie fitosanitară + birouri Fundulea Sc = 1.350 mp; P; Scurte = 10.000 mp; cărămidă 3797182 Direcţia pentru Agricultură Călăraşi Judeţul Călăraşi, oraşul Fundulea, str. Al. Odobescu nr. - 85.194
37 99686 8.28.10 Magazie pesticide Sc = 756 mp 3797182 Direcţia pentru Agricultură Călăraşi Judeţul Călăraşi, municipiul Călăraşi, Prelungirea Dobrogei nr. 16 98.310
38 27197 8.28.10 Clădire, birou, magazie Sc = 110 mp; Sd = 110 mp; Scurte = 997 mp; cărămidă; dim. conf. HG nr. 250/2006 4692605 Direcţia pentru Agricultură Caraş-Severin Judeţul Caraş-Severin, municipiul Caransebeş, str. Subdeal nr. 4 617.518
39 27203 8.28.10 Şopron din ţevi metalice Sc = 126 mp; Sd = 126 mp, ţevi metalice 4692605 Direcţia pentru Agricultură Caraş-Severin Judeţul Caraş-Severin, municipiul Caransebeş, str. Subdeal nr. 4 2.429
40 36155 8.28.10 Magazii + laborator + anexe Sc = 243 mp; P; Sd = 243 mp; Sc = 1.400 mp; cărămidă + beton + lemn 4288438 Direcţia pentru agricultură Cluj Judeţul Cluj, oraşul Huedin, str. Protopop Aurel Munteanu nr. - 276.267
41 39420 8.28.10 Clădire sediu - DFJ S + P + 2; cărămidă; beton; tablă galvanizată; Sc = 422 mp; Sd = 865 mp; St = 2.380 mp 4515077 Direcţia pentru agricultură Constanţa Judeţul Constanţa, municipiul Constanţa, str. Tulcea nr. -, km 2 44.140
Nr. crt. Nr. MFP şi codul de clasificare Denumirea bunului Descrierea tehnică a bunului Persoana juridică de la care se transmite bunul Adresa Valoarea de inventar (lei)
42 100824 8.28.10 Clădire birouri Sc = 567,96 mp, P + etaj 4417052 Direcţia pentru Agricultură Dolj Judeţul Dolj, municipiul Craiova, bd. N. Romanescu nr. 41 1.292.557
43 100826 8.27.07 Garaj Sc = 27,08 mp; teren - 859,5 mp 4417052 Direcţia pentru Agricultură Dolj Judeţul Dolj, municipiul Craiova, bd. N. Romanescu nr. 41 9.518
44 37177 8.28.10 Magazie (laborator prognoză şi avertizare depozit materiale) Sc = 35 mp; teren - 96 mp; P; cărămidă 4417052 Direcţia pentru Agricultură Dolj Judeţul Dolj, comuna Sadova, nr. - 1
45 100822 8.28.10 Magazie (laborator prognoză avertizare depozit materiale) Sc = 49 mp; teren - 120 mp; cărămidă 4417052 Direcţia pentru Agricultură Dolj Judeţul Dolj, municipiul Calafat, nr. - 1
46 26708 8.29.08 Sediu clădire zid (6 camere + hol) Sc = 71,3 mp; P; Scurte = 1.240 mp 3347021 Direcţia pentru Agricultură Galaţi Judeţul Galaţi, municipiul Galaţi, str. Dragoş Vodă nr. - 80.038
47 26709 8.28.08 Rampă garaj Sc = 45 mp; P; clădire zid 3347021 Direcţia pentru Agricultură Galaţi Judeţul Galaţi, municipiul Galaţi, str. Dragoş Vodă nr. - 188
48 26711 8.28.10 Clădire zid (4 camere + hol) Sc = 100 mp; P 3347021 Direcţia pentru Agricultură Galaţi Judeţul Galaţi, municipiul Galaţi, str. Dragoş Vodă nr. - 62.252
49 26712 8.28.10 Clădire zid (4 camere + garaj) Sc = 168 mp; P; cărămidă 3347021 Direcţia pentru Agricultură Galaţi Judeţul Galaţi, municipiul Galaţi, str. Dragoş Vodă nr. - 64.353
50 26721 8.29.08 Corp birouri Sc = 149 mp; P; cărămidă 3347021 Direcţia pentru Agricultură Galaţi Judeţul Galaţi, municipiul Tecuci, fundătura M. Kogălniceanu nr. - 92.058
51 26710 8.28.03 Laborator Sc = 132 mp, P, clădire zid 5 camere 3347021 Direcţia pentru Agricultură Galaţi Judeţul Galaţi, municipiul Galaţi, str. Dragoş Vodă nr. - 57.805
52 39889 8.29.08 Pavilion centrală - sediu Sc = 142 mp; P; Sd = 142 mp; Scurte - 1.500 mp 4852439 Direcţia pentru Agricultură Giurgiu Judeţul Giurgiu, municipiul Giurgiu, Şos. Ghizdarului nr. 2 70.222
53 39898 8.29.08 Pavilion administrativ Sc = 57,7 mp; P; Scurte = 1.821 mp; cărămidă; dim. cf. H.G. nr. 250/2006 şi L nr. 63/2008 4852439 Direcţia pentru Agricultură Giurgiu Judeţul Giurgiu, comuna Ghimpaţi, satul Naipu 41.446
54 39900 8.28.10 Magazie pesticide Sc = 288 mp; P; Sd = 288 mp; cărămidă 4852439 Direcţia pentru Agricultură Giurgiu Judeţul Giurgiu, comuna Ghimpaţi, satul Naipu 2
55 100355 8.28.10 Împrejmuire gard + plasă plăci beton 433 ml plăci beton 4852439 Direcţia pentru Agricultură Giurgiu Judeţul Giurgiu, comuna Ghimpaţi, satul Naipu 4
56 100356 8.28.10 Împrejmuire sediu interior 320 m plasă sârmă 4852439 Direcţia pentru Agricultură Giurgiu Judeţul Giurgiu, comuna Ghimpaţi, satul Naipu 0
57 100357 8.28.10 Fântână Tuburi beton 4852439 Direcţia pentru Agricultură Giurgiu Judeţul Giurgiu, comuna Ghimpaţi, satul Naipu 0
58 100358 8.28.13 WC Cărămidă 6 mp 4852439 Direcţia pentru Agricultură Giurgiu Judeţul Giurgiu, comuna Ghimpaţi, satul Naipu 0
59 100360 8.29.08 Teren agricol Livadă 69 de pomi fructiferi 4852439 Direcţia pentru Agricultură Giurgiu Judeţul Giurgiu, comuna Ghimpaţi, satul Naipu 4
Nr. crt. Nr. MFP şi codul de clasificare Denumirea bunului Descrierea tehnică a bunului Persoana juridică de la care se transmite bunul Adresa Valoarea de inventar (lei)
60 100361 8.29.08 Teren arabil Livadă 69 de pomi fructiferi 4852439 Direcţia pentru Agricultură Giurgiu Judeţul Giurgiu, comuna Ghimpaţi, satul Naipu 139
61 100362 8.29.08 Teren agricol 700 mp de viţă-de-vie 4852439 Direcţia pentru Agricultură Giurgiu Judeţul Giurgiu, comuna Ghimpaţi, satul Naipu 0
62 38289 8.29.08 Clădire corp A Sediu + laborator - Unitatea fitosanitară Sc = 260 mp; P; Sd = 260 mp; Scurte - 15.144 mp; Plăci beton 4955981 Direcţia pentru Agricultură Gorj Judeţul Gorj, municipiul Târgu Jiu, bd. Ecaterina Teodoroiu nr. - 162.437
63 38290 8.29.08 Clădire corp B Sediu + Unitatea fitosanitară Sc = 120 mp; P; Sd = 120 mp; cărămidă 4955981 Direcţia pentru Agricultură Gorj Judeţul Gorj, municipiul Târgu Jiu, bd. Ecaterina Teodoroiu nr. - 41.285
64 38291 8.28.10 Magazie substanţe fitosanitare Sc = 370 mp; Sd = 370 mp 4955981 Direcţia pentru Agricultură Gorj Judeţul Gorj, municipiul Târgu Jiu, bd. Ecaterina Teodoroiu nr. - 10
65 38292 8.28.10 Magazie substanţe fitosanitare Unitatea fitosanitară Sc = 465 mp; P + E; Sd = 930 mp; plăci prefabricate 4955981 Direcţia pentru Agricultură Gorj Judeţul Gorj, municipiul Târgu Jiu, Bd. Ecaterina Teodoroiu nr. - 33
66 38294 8.28.10 Magazie carburanţi Sc = 20 mp; Sd = 20 mp 4955981 Direcţia pentru Agricultură Gorj Judeţul Gorj, municipiul Târgu Jiu, bd. Ecaterina Teodoroiu nr. - 0
67 38295 8.28.10 Atelier + şopron - Unitatea fitosanitară Sc = 340 mp; Sd = 340 mp; BCA 4955981 Direcţia pentru Agricultură Gorj Judeţul Gorj, municipiul Târgu Jiu, bd. Ecaterina Teodoroiu nr. - 0
68 38296 8.28.10 Spălătorie + fosă septică Sc = 33 mp; Sd = 33 mp; cărămidă + beton 4955981 Direcţia pentru Agricultură Gorj Judeţul Gorj, municipiul Târgu Jiu, bd. Ecaterina Teodoroiu nr. - 1
69 38298 8.28.10 Adăpost meteo - Unitatea fitosanitara Sc = 3 mp; Sd = 3 mp; lemn 4955981 Direcţia pentru Agricultură Gorj Judeţul Gorj, municipiul Motru nr. - 1
70 100886 8.28.10 Alee betonată - Unitatea fitosanitară Sc = 170 mp; Sd = 170 mp; 4955981 Direcţia pentru Agricultură Gorj Judeţul Gorj, municipiul Târgu Jiu, bd. Ecaterina Teodoroiu nr. - 4
71 100887 8.28.10 Gard plasă stâlpi beton - Unitatea fitosanitară 4955981 Direcţia pentru Agricultură Gorj Judeţul Gorj, municipiul Târgu Jiu, bd. Ecaterina Teodoroiu nr. 521 14
72 34911 8.28.03 Laborator protecţia plantelor (Sediu U.F.) Anexe (depozit garaj auto) Sc - sediu = 406 mp, et. 2; Sd = 406 mp; Scurte = 918 mp; cărămidă; Sc anexe = 76 mp, P; Sd anexe = 76 mp; dim. conf. H.G. nr. 719/2006 4246009 Direcţia pentru Agricultură Harghita Judeţul Harghita, municipiul Miercurea- Ciuc, Str. Progresului nr. 16 525.000
73 156627 8.05.01 Teren 0,27 ha 4246009 Direcţia pentru Agricultură Harghita Judeţul Harghita, municipiul Miercurea-Ciuc, Str. Progresului nr. 22 226967
74 37772 8.29.08 Clădire sediu + împrejmuire Haţeg Sc = 119,12 mp; P; Sd = 105,69 mp; Scc = 2.420,93 mp; cărămidă 4374423 Direcţia pentru Agricultură Hunedoara Judeţul Hunedoara, oraşul Haţeg, str. Mihail Eminescu nr. - 463.231
75 153426 8.29.08 Sediu UF Sc = 246 mp; Sd = 717 mp; S utilă = 571 mp 4374423 Direcţia pentru Agricultură Hunedoara Judeţul Hunedoara, municipiul Deva, bd. 22 Decembrie nr. 222 1.059.404
Nr. crt. Nr. MFP şi codul de clasificare Denumirea bunului Descrierea tehnică a bunului Persoana juridică de la care se transmite bunul Adresa Valoarea de inventar (lei)
76 153427 8.28.10 Spaţii tehnice UF, spaţii depozitare pesticide, împrejmuire, amenajare incintă Sc = 312 mp; Sd = 312 mp; S utilă = 264 mp 4374423 Direcţia pentru Agricultură Hunedoara Judeţul Hunedoara, municipiul Deva, bd. 22 Decembrie nr. 222 878.957
77 34622 8.29.08 DFJ sediu imobil - extindere sediu modernizare laborator pesticide Sc = 104 mp; P + 1; Sd = 208 mp; Sccţii = 2.341 mp 4232089 Direcţia pentru Agricultură Ialomiţa Judeţul Ialomiţa, municipiul Slobozia, Str. Lacului nr. 16 267.212
78 101427 8.28.08 Garaje DFJ Ialomiţa Sc = 120 mp 4232089 Direcţia pentru Agricultură Ialomiţa Judeţul Ialomiţa, municipiul Slobozia, Str. Lacului nr. 16 2.540
79 38940 8.29.08 Sediu DFJ Iaşi Sc = 197 mp; Sd = 219,45 mp; Scurte clădiri = 12 mp 4701118 Direcţia pentru Agricultură Iaşi Judeţul Iaşi, municipiul Iaşi, aleea Dumbrava Roşie nr. 3 145.030
80 38941 8.29.08 Sediu nou DFJ Iaşi Sc = 426 mp; Sd = 619 mp; Scurte = 944 mp 4701118 Direcţia pentru Agricultură Iaşi Judeţul Iaşi, municipiul Iaşi, aleea Dumbrava Roşie nr. - 189.247
81 38967 8.28.10 Baracă metalică - sediu Sc = 48 mp; Sd = 48 mp; Scurte = 1.376 mp 4701118 Direcţia pentru Agricultură Iaşi Judeţul Iaşi, oraşul Târgu Frumos, str. Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. - 2.790
82 38968 8.28.10 Magazie (spaţiu depozitare) Sc = 624 mp; Sd = 624 mp; scândură 4701118 Direcţia pentru Agricultură Iaşi Judeţul Iaşi, oraşul Târgu Frumos, str. Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. - 20
83 62038 8.29.08 Clădire administrativă + anexe (gard plasă, gard prefabricate, rampă spălat) Sc = 263 mp; Sd = 444 mp; P+1; Steren = 4.316 = mp; CF nr. 50547 9977158 Direcţia pentru Agricultură Ilfov Judeţul Ilfov, satul Ştefăneştii de Sus, Intrarea Zorilor nr. 21 929.866
84 27414 8.28.10 Magazie pentru pesticide Sc = 173,2 mp; P; Scurte = 6.481 mp; cărămidă 3627730 Direcţia pentru Agricultură Maramureş Judeţul Maramureş, municipiul Baia Mare, str. Vasile Alecsandri nr. 70 156.796
85 27415 8.28.10 Magazie pentru pesticide Sc = 315 mp; cărămidă 3627730 Direcţia pentru Agricultură Maramureş Judeţul Maramureş, municipiul Baia Mare, str. Vasile Alecsandri nr. 70 127.659
86 27416 8.28.10 Magazie atelier + birou Sc = 178 mp; cărămidă 3627730 Direcţia pentru Agricultură Maramureş Judeţul Maramureş, municipiul Baia Mare, str. Vasile Alecsandri nr. 70 94.352
87 27417 8.28.10 Magazie pesticide Sc = 32 mp; P; beton 3627730 Direcţia pentru Agricultură Maramureş Judeţul Maramureş, municipiul Baia Mare, str. Vasile Alecsandri nr. 70 1
88 27418 8.28.10 Magazie pentru pesticide (alimentare cu gaze; instalaţie cu încălzire centrală; modernizare laborator) Sc = 134,6 mp; P+E; Sd = 269,2 mp, cărămidă 3627730 Direcţia pentru Agricultură Maramureş Judeţul Maramureş, municipiul Baia Mare, str. Vasile Alecsandri nr. 70 357.896
89 27422 8.28.13 Magazie materiale Sc = 102 mp; P; Scurte = 11.900 mp; cărămidă 3627730 Direcţia pentru Agricultură Maramureş Judeţul Maramureş, oraşul Baia Sprie, str. Cloşca nr. 7 72.773
90 27423 8.28.10 Magazie remiză Sc = 50 mp; P; cărămidă 3627730 Direcţia pentru Agricultură Maramureş Judeţul Maramureş, oraşul Baia Sprie, str. Cloşca nr. 7 56.613
91 27424 8.29.08 Clădire administrativă Sc = 62 mp; P; Scurte = 11.900 mp; cărămidă 3627730 Direcţia pentru Agricultură Maramureş Judeţul Maramureş, oraşul Baia Sprie, str. Cloşca nr. 7 42.553
Nr. crt. Nr. MFP şi codul de clasificare Denumirea bunului Descrierea tehnică a bunului Persoana juridică de la care se transmite bunul Adresa Valoarea de inventar (lei)
92 152725 8.29.08 Teren S = 7.313,8 mp 3627730 Direcţia pentru Agricultură Maramureş Judeţul Maramureş, municipiul Baia Mare, Str. Vasile Alecsandri nr. 70 258.116
93 39272 8.29.08 Sediu administrativ DGAIA - Corp B Sc = 405 mp; P + 2 + et. 3 (parţial); Sd = 4.110,97 mp; cadre beton armat 4639857 Direcţia pentru Agricultură Mehedinţi Judeţul Mehedinţi, municipiul Drobeta-Turnu Severin, str. Crişan nr. 87 768.047
94 36766 8.28.03 Laborator biologic Sc = 59,53 mp, Sd = 59,53 mp, parter, CF 132929-C17 4323055 Direcţia pentru Agricultură Mureş Judeţul Mureş. Str. Dezrobirii nr. 80, municipiul Târgu Mureş 53.182
95 36767 8.28.03 Laborator chimie - calitate pesticide Sc = 232 mp, Sd = 232 mp, parter, CF 132929-C15 4323055 Direcţia pentru Agricultură Mureş Judeţul Mureş, Str. Dezrobirii nr. 80, municipiul Târgu Mureş 262.445
96 36768 8.28.03 Laborator chimic - biotestare Sc = 157,21 mp, Sd = 157,21 mp, parter, CF 132929-C14 4323055 Direcţia pentru Agricultură Mureş Judeţul Mureş, Str. Dezrobirii nr. 80, municipiul Târgu Mureş 459.116
97 36769 8.28.08 Garaj Sc = 175,5 mp, Sd = 175,5 mp, parter, CF 132929-C19 4323055 Direcţia pentru Agricultură Mureş Judeţul Mureş, Str. Dezrobirii nr. 80, municipiul Târgu Mureş 5.000
98 36770 8.28.10 Şopron metalic Sc = 343,2 mp, Sd = 343,2 mp, parter, CF 132929-C13 4323055 Direcţia pentru Agricultură Mureş Judeţul Mureş, Str. Dezrobirii nr. 80, municipiul Târgu Mureş 5.000
99 36771 8.28.10 Depozite Sc = 238 mp, Sd = 238 mp, parter, CF 132929-C12 4323055 Direcţia pentru Agricultură Mureş Judeţul Mureş, Str. Dezrobirii nr. 80, municipiul Târgu Mureş 3.000
100 36772 8.28.10 Depozit Sc = 160,8 mp, Sd = 321,6 mp, P+1, CF 132929-C11 4323055 Direcţia pentru Agricultură Mureş Judeţul Mureş, Str. Dezrobirii nr. 80, municipiul Târgu Mureş 15.000
101 36773 8.29.08 Corp administrativ cu anexe Sc = 138 mp, Sd = 276 mp, P+M, CF 132929-C1 4323055 Direcţia pentru Agricultură Mureş Judeţul Mureş, Str. Dezrobirii nr. 80, municipiul Târgu Mureş 928.035
102 36774 8.28.03 Laborator pentru determinarea reziduurilor de pesticide din plante şi produse vegetale cu anexe Sc = 262 mp, Sd = 262 mp, parter, CF 132929-C4 4323055 Direcţia pentru Agricultură Mureş Judeţul Mureş, Str. Dezrobirii nr. 80, municipiul Târgu Mureş 1.108.798
103 36775 8.28.03 Laboratoare Sc = 50,05 mp, Sd = 50,05 mp, parter, CF 132929-C18 4323055 Direcţia pentru Agricultură Mureş Judeţul Mureş, Str. Dezrobirii nr. 80, municipiul Târgu Mureş 67.152
104 36776 8.28.08 Depozit şi locuinţe Sc = 563 mp, Sd = 563 mp, parter, CF 132929-C5 4323055 Direcţia pentru Agricultură Mureş Judeţul Mureş, Str. Dezrobirii nr. 80, municipiul Târgu Mureş 190.220
105 36777 8.28.10 Laborator prognoză Sc = 234 mp, Sd = 234 mp, parter, CF 132929-C8 4323055 Direcţia pentru Agricultură Mureş Judeţul Mureş, Str. Dezrobirii nr. 80, municipiul Târgu Mureş 235.641
106 36778 8.28.10 Gheretă poartă Sc = 49 mp, Sd = 49 mp, parter, CF 132929-C21 4323055 Direcţia pentru Agricultură Mureş Judeţul Mureş, Str. Dezrobirii nr. 80, municipiul Târgu Mureş 1.499
107 36779 8.28.10 Depozit carburanţi Sc = 31 mp, Sd = 31 mp, parter, CF 132929-C6 4323055 Direcţia pentru Agricultură Mureş Judeţul Mureş, Str. Dezrobirii nr. 80, municipiul Târgu Mureş 600
108 36785 8.28.10 Turn de apă Sc = 11,9 mp, Sd = 11,9 mp, parter, CF 132929-C7 4323055 Direcţia pentru Agricultură Mureş Judeţul Mureş, Str. Dezrobirii nr. 80, municipiul Târgu Mureş 100
109 36786 8.27.06 Seră Sc = 56,3 mp, Sd = 56,3 mp, parter, CF 132929-C16 4323055 Direcţia pentru Agricultură Mureş Judeţul Mureş, Str. Dezrobirii nr. 80, municipiul Târgu Mureş 3.065
Nr. crt. Nr. MFP şi codul de clasificare Denumirea bunului Descrierea tehnică a bunului Persoana juridică de la care se transmite bunul Adresa Valoarea de inventar (lei)
110 100684 8.28.10 Drum asfalt Asfalt 4323055 Direcţia pentru Agricultură Mureş Judeţul Mureş, Str. Dezrobirii nr. 80, municipiul Târgu Mureş 100
111 100686 8.28.10 Împrejmuire Stâlpi beton, plăci beton 4323055 Direcţia pentru Agricultură Mureş Judeţul Mureş, Str. Dezrobirii nr. 80, municipiul Târgu Mureş 500
112 100687 8.27.07 Coteţ porci S = 54 mp; beton; zid cărămidă; ţiglă 4323055 Direcţia pentru Agricultură Mureş Judeţul Mureş, str. Nicolae Grigorescu nr: -, oraşul Luduş 1.590
113 100688 8.28.10 Împrejmuire Prefabricate L = 204 m; H = 2 m 4323055 Direcţia pentru Agricultură Mureş Judeţul Mureş, str. Nicolae Grigorescu nr: -, oraşul Luduş 50
114 100690 8.28.10 Drum acces Pietriş; L = 143 m; 13,5 4323055 Direcţia pentru Agricultură Mureş Judeţul Mureş, str. Nicolae Grigorescu nr. -, oraşul Luduş 50
115 100700 8.28.10 Drum asfaltat Asfalt 4323055 Direcţia pentru Agricultură Mureş Judeţul Mureş, Str. Dezrobirii nr. 80, municipiul Târgu Mureş 100
116 153188 8.28.06 Teren incintă Suprafaţa = 18.436 mp, în parcelele: 1Cc-14.067 mp; 2A-1.989 mp; 3L-1.123 mp; 4L-1.257 mp; CF 132929 4323055 Direcţia pentru Agricultură Mureş Judeţul Mureş, Str. Dezrobirii nr. 80, municipiul Târgu Mureş 163.490
117 36788 8.27.07 Grajd Sc = 83 mp; Sd = 83 mp; Scc = 5.000 mp; fundaţie beton, zid cărămidă 4323055 Direcţia pentru Agricultură Mureş Judeţul Mureş, str. Nicolae Grigorescu nr. -, oraşul Luduş 500
118 36789 8.28.10 Casa portarului Sc = 8 mp; Sd = 8 mp; fundaţie beton, zid cărămidă 4323055 Direcţia pentru Agricultură Mureş Judeţul Mureş, str. Nicolae Grigorescu nr. -, oraşul Luduş 100
119 36790 8.28.10 Beci combustibil Sc = 8 mp; Sd = 8 mp; fundaţie beton, zid cărămidă 4323055 Direcţia pentru Agricultură Mureş Judeţul Mureş, str. Nicolae Grigorescu nr. -, oraşul Luduş 50
120 36791 8.28.10 Remiză aparate Sc = 47 mp; Sd = 47 mp; stâlpi fier, planşeu lemn, ţiglă 4323055 Direcţia pentru Agricultură Mureş Judeţul Mureş, str. Nicolae Grigorescu nr. -, oraşul Luduş 500
121 36792 8.28.10 Adăpost meteo Sc = 1 mp; lemn 4323055 Direcţia pentru Agricultură Mureş Judeţul Mureş, str. Nicolae Grigorescu nr. --, oraşul Luduş 10
122 36793 8.28.10 Birouri, laborator - baie Sc = 84 mp; Sd = 84 mp; fundaţie beton, zid cărămidă, ţiglă 4323055 Direcţia pentru Agricultură Mureş Judeţul Mureş, str. Nicolae Grigorescu nr. -, oraşul Luduş 72.767
123 36794 8.28.10 Magazia nr. 1 Sc = 198 mp; Sd = 198 mp; fundaţie beton, zid cărămidă 4323055 Direcţia pentru Agricultură Mureş Judeţul Mureş, str. Nicolae Grigorescu nr. -, oraşul Luduş 1.600
124 36795 8.28.10 Magazia nr. 2 - atelier Sc = 252 mp; Sd = 252 mp; fundaţie beton, zid cărămidă, ţiglă 4323055 Direcţia pentru Agricultură Mureş Judeţul Mureş, str. Nicolae Grigorescu nr: -, oraşul Luduş 1.600
125 36796 8.28.10 Spălătorie ambalaje Sc = 182 mp; Sd = 182 mp; fundaţie beton, zid cărămidă 4323055 Direcţia pentru Agricultură Mureş Judeţul Mureş, str. Nicolae Grigorescu nr: -, oraşul Luduş 1.400
126 36797 8.28.10 Magazie subterană Sc = 135 mp; Sd = 135 mp; pereţi beton, acoperiş beton 4323055 Direcţia pentru Agricultură Mureş Judeţul Mureş, str. Nicolae Grigorescu nr. -, oraşul Luduş 1.500
127 36798 8.28.10 Magazie supraetajată Sc = 182 mp; Sd = 364 mp; fundaţie beton, zid cărămidă 4323055 Direcţia pentru Agricultură Mureş Judeţul Mureş, str. Nicolae Grigorescu nr. -, oraşul Luduş 1.500
Nr. crt. Nr. MFP şi codul de clasificare Denumirea bunului Descrierea tehnică a bunului Persoana juridică de la care se transmite bunul Adresa Valoarea de inventar (lei)
128 26215 8.28.03 Laborator SPA Sc = 104 mp; P; Sd = 104 mp; S curte = 4.028 mp 2613540 Direcţia pentru Agricultură Neamţ Judeţul Neamţ, municipiul Piatra-Neamţ, Str. Fermelor nr. 27 1.951.575
129 26220 8.28.10 Beci produse fito Sc = 151 mp; D; Sd = 151 mp; piatră 2613540 Direcţia pentru Agricultură Neamţ Judeţul Neamţ municipiul Piatra-Neamţ, Str. Fermelor nr. 27 15.044
130 26231 8.28.13 Magazia nr. 1 Sc = 88 mp; P; Sd = 88 mp; cărămidă Scurte = 2.069 mp 2613540 Direcţia pentru Agricultură Neamţ Judeţul Neamţ, oraşul Târgu-Neamţ, bd. Ştefan cel Mare nr. - 69.550
131 26235 8.28.10 Spălătorie Sc = 33 mp; P; Sd = 33 mp; cărămidă 2613540 Direcţia pentru Agricultură Neamţ Judeţul Neamţ, oraşul Târgu-Neamţ, bd. Ştefan cel Mare nr. - 3
132 105173 8.28.10 Instalaţie apă 2 robineţi 2613540 Direcţia pentru Agricultură Neamţ Judeţul Neamţ, municipiul Piatra-Neamţ, Str. Fermelor nr. 27 0
133 105175 8.28.10 Gard împrejmuire L = 319 m; stâlpi beton; plasă sârmă 2613540 Direcţia pentru Agricultură Neamţ Judeţul Neamţ, municipiul Piatra-Neamţ, Str. Fermelor nr. 27 118.592
134 101728 8.29.08 Clădire administrativă Sc = 54,09 mp; Sd = 54,09 mp; S curte - 330,9 mp; beton, cărămidă 4286461 Direcţia pentru Agricultură Olt Judeţul Olt, satul Afumaţi, nr. - 57.570
135 40328 8.28.10 Magazie fitosanitară + birouri Sc = 61 mp; Sd = 61 mp; P; Scurte = 1.184 mp; cărămidă 4286461 Direcţia pentru Agricultură Olt Judeţul Olt, municipiul Caracal, Str. Silozului nr. - 12
136 40332 8.29.08 Clădire birouri Sc = 96,62 mp; P; Sd = 92,62 mp; cărămidă 4286461 Direcţia pentru Agricultură Olt Judeţul Olt, municipiul Slatina, str. Tudor Vladimirescu nr. - 361.743
137 26376 8.29.08 Clădiri birouri sediu + magazie + curte Sc = 162 mp; P; Sd = 162 mp; cărămidă 2844049 Direcţia pentru Agricultură Prahova Judeţul Prahova, comuna Blejoi, satul Ploieştiori 13.268
138 26382 8.28.10 Magazie insecto-fungicide Sc = 231 mp; Sd = 231 mp; beton 2844049 Direcţia pentru Agricultură Prahova Judeţul Prahova, comuna Blejoi, satul Ploieştiori 42
139 26402 8.28.10 Magazie insecto-fungicide + birou Sc = 77,9 mp; cărămidă; ţiglă; tablă 2844049 Direcţia pentru Agricultură Prahova Judeţul Prahova, oraşul Mizil, str. Tohani nr. 57 5.348
140 150112 8.29.08 Teren incintă S = 390 mp 2844049 Direcţia pentru Agricultură Prahova Judeţul Prahova, oraşul Mizil, str. Tohani nr. 57 5.741
141 39914 8.29.08 Sediu DFJ + magazie fitosanitară Sc = 139 mp; Sd = 417 mp; p + 2; cărămidă + beton 4494640 Direcţia pentru Agricultură Sălaj Judeţul Sălaj, comuna Crişeni, nr. - 816.350
142 39915 8.28.08 Garaj + depozit carburanţi Sc = 43 mp; P; cărămidă 4494640 Direcţia pentru Agricultură Sălaj Judeţul Sălaj, comuna Crişeni, nr. - 3.092
143 39916 8.29.08 Teren total (clădire; curte; lot demonstrativ) Scc = 5.480 mp 4494640 Direcţia pentru Agricultură Sălaj Judeţul Sălaj; comuna Crişeni, nr. - 1
144 39921 8.28.10 Magazie fitosanitară + laboratoare Sc = 263 mp; P; Sd = 263 mp; cărămidă; Steren total = 4.439 mp 4494640 Direcţia pentru Agricultură Sălaj Judeţul Sălaj, oraşul Jibou, Str. 22 Decembrie 1989 nr. - 265.847
145 144904 8.28.10 Racord şi reţea alimentare gaze naturale Racord şi conductă; l = 450 m; diametru = 50 mm 4494640 Direcţia pentru Agricultură Sălaj Judeţul Sălaj, comuna Crişeni, Bd. Agriculturii 78.039
Nr. crt. Nr. MFP şi codul de clasificare Denumirea bunului Descrierea tehnică a bunului Persoana juridică de la care se transmite bunul Adresa Valoarea de inventar (lei)
146 149170 8.28.10 Fântână Tuburi de beton 4494640 Direcţia pentru Agricultură Sălaj Judeţul Sălaj, comuna Crişeni, nr. 403 1.061
147 149171 8.28.10 Instalaţie alimentare GPL Rezervor depozitare + instalaţii 4494640 Direcţia pentru Agricultură Sălaj Judeţul Sălaj, oraşul Jibou, Str. 22 Decembrie 1989 nr. 79 17.593
148 27953 8.28.10 Remiză pentru materiale UF Livada Sc = 25 mp; P; Sd = 25 mp; Scurte = 10 mp; cărămidă 3897351 Direcţia pentru Agricultură Satu Mare Judeţul Satu Mare, oraşul Livada, str. Satu Mare nr. - 4.266
149 27963 8.28.13 Magazie pentru materiale UF Livada Sc = 91 mp; P; Sd = 91 mp; Scurte = 1.315 mp; cărămidă 3897351 Direcţia pentru Agricultură Satu Mare Judeţul Satu Mare, oraşul Livada, str. Satu Mare nr. - 18.834
150 28002 8.28.03 Sediu + Laborator DADR UF Satu Mare Sc = 260 mp; P + 2; cărămidă; Sd = 621 mp; Scurte = 1.079,5 mp 3897351 Direcţia pentru Agricultură Satu Mare Judeţul Satu Mare, municipiul Satu Mare, Str. Lăcrămioarei nr. 37 1.800.939
151 28007 8.28.10 Magazie DADR - UF Satu Mare Sc = 845 mp; P; cărămidă; Sd = 845 mp 3897351 Direcţia pentru Agricultură Satu Mare Judeţul Satu Mare, municipiul Satu Mare, Str. Lăcrămioarei nr. 37 394.518
152 28008 8.28.10 Remiză metal DADR UF Satu Mare Sc = 450 mp; P; Sd = 333 mp 3897351 Direcţia pentru Agricultură Satu Mare Judeţul Satu Mare, municipiul Satu Mare, Str. Lăcrămioarei nr. 37 61.718
153 28009 8.28.08 Garaj DADR - UF Satu Mare Sc = 98 mp; P; cărămidă; Sd = 73 mp 3897351 Direcţia pentru Agricultură Satu Mare Judeţul Satu Mare, municipiul Satu Mare, Str. Lăcrămioarei nr. 37 50.875
154 25749 8.28.10 Magazie 2/I + teren Sc = 140,45 mp; P; Sd = 140,45 mp; Scurte = 4.252 mp; cărămidă 2687750 Direcţia pentru Agricultură Sibiu Judeţul Sibiu, municipiul Sibiu, Drumul Ocnei nr. - 42.292
155 25751 8.28.10 Atelier întreţinere, remiză Sc = 155,61 mp; P; Sd = 155,61 mp; cărămidă 2687750 Direcţia pentru Agricultură Sibiu Judeţul Sibiu, municipiul Sibiu, Drumul Ocnei nr. - 173.273
156 25752 8.28.10 Magazie insecto-fungicide Sc = 538,21 mp; P; Sd = 538,21 mp; cărămidă 2687750 Direcţia pentru Agricultură Sibiu Judeţul Sibiu, municipiul Sibiu, Drumul Ocnei nr. - 238.528
157 25753 8.28.03 Grup laboratoare Sc = 215,95 mp; P; Sd = 215,95 mp; cărămidă 2687750 Direcţia pentru Agricultură Sibiu Judeţul Sibiu, municipiul Sibiu, Drumul Ocnei nr. - 407.823
158 25754 8.28.12 Grup social - platformă acoperită Sc = 81,9 mp; P; Sd = 81,9 mp; cărămidă 2687750 Direcţia pentru Agricultură Sibiu Judeţul Sibiu, municipiul Sibiu, Drumul Ocnei nr. - 31.782
159 25755 8.28.03 Şarpantă grup laboratoare Sa = 215,95; A; ţiglă 2687750 Direcţia pentru Agricultură Sibiu Judeţul Sibiu, municipiul Sibiu, Drumul Ocnei nr. - 97.505
160 121421 8.29.08 Teren St = 4.252 mp, din care: teren constr. = 1.516,5 mp; teren curţi = 2.735,95 mp 2687750 Direcţia pentru Agricultură Sibiu Judeţul Sibiu, municipiul Sibiu, Drumul Ocnei nr. 2 1
161 34775 8.28.10 Depozit nr. 1 de substanţe fitosanitare; Instalaţie de distribuire gaze naturale Sc = 129 mp; Sd = 129 mp; Scurte = 1.145 mp; cărămidă; placi; dim. conf. H.G. nr. 250/2006 4244458 Direcţia pentru Agricultură Suceava Judeţul Suceava, municipiul Fălticeni, str. Pleşeşti Gane nr. 10 bis 319.759
162 34794 8.29.08 Birou administrativ Sc = 121 mp; Scurte = 2.726 mp; P; cărămidă 4244458 Direcţia pentru Agricultură Suceava Judeţul Suceava, municipiul Rădăuţi, str. Ştefan cel Mare nr. - 505.906
163 34797 8.28.13 Magazie materiale nr. 2 Sc = 176 mp; Scurte = 1.461 mp; P; cărămidă 4244458 Direcţia pentru Agricultură Suceava Judeţul Suceava, municipiul Rădăuţi, str. Ştefan cel Mare nr. - 14.819
Nr. crt. Nr. MFP şi codul de clasificare Denumirea bunului Descrierea tehnică a bunului Persoana juridică de la care se transmite bunul Adresa Valoarea de inventar (lei)
164 34801 8.29.08 Clădire birouri + laboratoare DFJ Suceava Sc = 223 mp; Sd = 669 mp; P; cărămidă; tablă 4244458 Direcţia pentru Agricultură Suceava Judeţul Suceava, municipiul Suceava, Str. Universităţii nr. - 1.191.536
165 34802 8.28.10 Depozit fitosanitare, platformă betonată; îngrădire; cabină pază Sc = 521 mp; S = 1.045 mp; P; cărămidă; tablă 4244458 Direcţia pentru Agricultură Suceava Judeţul Suceava, municipiul Suceava, Str. Universităţii nr. - 435.255
166 34803 8.28.13 Magazie materiale; garaj; beci; buncăr gunoi Sc = 313 mp; Scurte = 1.780 mp; P; cărămidă; tablă 4244458 Direcţia pentru Agricultură Suceava Judeţul Suceava, municipiul Suceava, Str. Universităţii nr. - 87.815
167 102432 8.28.03 Laborator nematologie Sc = 110 mp; cărămidă; tablă 4244458 Direcţia pentru Agricultură Suceava Judeţul Suceava, municipiul Suceava, Str. Universităţii nr. 3 358.195
168 35241 8.29.08 Imobil sediu DF (birouri, magazie, garaj) - Alexandria Sc = 335 mp; Sd = 335 mp; Scurte = 1.588 mp; planşeu; cărămidă; destinaţie: garaj = 14 mp; magazie efecte = 31 mp; birouri = 290 mp 4253642 Direcţia pentru Agricultură Teleorman Judeţul Teleorman, municipiul Alexandria, Str. Libertăţii nr. - 280
169 25785 8.28.10 Clădire atelier + remiză Sc = 233 mp; P; Sd = 233 mp; Scc = 10.602 mp; cărămidă 2491214 Direcţia pentru Agricultură Timiş Judeţul Timiş, municipiul Timişoara. Calea Şagului nr. 140 27.186
170 27135 8.28.10 Magazie pentru depozitat produse de uz fitosanitar Sc = 440 mp; P (5 încăperi); cărămidă, azbociment 3430037 Direcţia pentru Agricultură Tulcea Judeţul Tulcea, municipiul Tulcea, Str. Mahmudiei nr. 164 6
171 27137 8.28.10 Magazie de depozitat produse de uz fitosanitar Sc = 480 mp; cărămidă, lemn, azbociment 3430037 Direcţia pentru Agricultură Tulcea Judeţul Tulcea, municipiul Tulcea, Str. Mahmudiei nr. 164 24
172 59368 8.29.08 Sediu administrativ nr. 2 Sc = 170 mp; P; Scc = 790 mp 3430037 Direcţia pentru Agricultură Tulcea Judeţul Tulcea, municipiul Tulcea, str. Mircea Vodă nr. 63 648.151
173 59369 8.28.10 Canton pentru supravegherea migraţiei lăcustelor în Delta Dunării Sc = 225 mp; cărămidă 3430037 Direcţia pentru Agricultură Tulcea Judeţul Tulcea, nr. - Delta Dunării 308.728
174 144900 8.28.10 Canton pentru supravegherea migraţiei lăcustelor în Delta Dunării Sc = 127,80 mp; cărămidă, tablă, anexe: Sc = 96,99 mp; cărămidă, ţiglă 3430037 Direcţia pentru Agricultură Tulcea Judeţul Tulcea, nr. - Delta Dunării 458.063
175 27082 8.29.08 Clădire administrativă + laborator S + P + E; Sc = 205,21 mp, Scd = 698,69 mp, Su = 78,88 mp, Suprafaţă teren Cc + Dr + A + Ps + L = 10.270 mp, nr. cad. 4473-C1 3667875 Direcţia pentru Agricultură Vaslui Judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Şoseaua Naţională nr. 96, sub. Moara Grecilor 713.123
176 27083 8.28.10 Magazie + garaje de pesticide Parter, Sc = 191,29 mp, Su = 146,14 mp, nr. cad. 4473-C4 3667875 Direcţia pentru Agricultură Vaslui Judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Şoseaua Naţională nr. 96, sub. Moara Grecilor 100.212
177 103482 8.28.10 Împrejmuiri Zidărie; beton; plasă sârmă 3667875 Direcţia pentru Agricultură Vaslui Judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Şoseaua Naţională nr. -, sub. Moara Grecilor 8.236
178 103483 8.28.10 Împrejmuiri Zidărie beton; plasă sârmă 3667875 Direcţia pentru Agricultură Vaslui Judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Şoseaua Naţională nr. -, sub. Moara Grecilor 21.931
179 104187 8.28.10 Magazie pesticide Sc = 183,53 mp; Su = 143,93; Suprafaţă teren Cc + Dr + A = 5.830 mp; nr. cad. 4043-C1 3667875 Direcţia pentru Agricultură Vaslui Judeţul Vaslui, municipiul Bârlad, Str. 1 Decembrie nr. - 376.089
180 104188 8.28.13 Centrală termică Parter, Sc = 36,00 mp, Su = 26,40 mp; nr. cad. 4043-C3 3667875 Direcţia pentru Agricultură Vaslui Judeţul Vaslui, municipiul Bârlad, Str. 1 Decembrie nr. 91 4.314
Nr. crt. Nr. MFP şi codul de clasificare Denumirea bunului Descrierea tehnică a bunului Persoana juridică de la care se transmite bunul Adresa Valoarea de inventar (lei)
181 104202 8.28.10 Drumuri interioare Beton 3667875 Direcţia pentru Agricultură Vaslui Judeţul Vaslui, municipiul Bârlad, Str. 1 Decembrie nr. - 22
182 104208 8.28.10 Împrejmuire Stâlpi metalici; plasă sârmă 3667875 Direcţia pentru Agricultură Vaslui Judeţul Vaslui, municipiul Bârlad, Str. 1 Decembrie nr. - 24.534
183 104209 8.28.10 Magazie pesticide P; Sc = 158,41 mp, cărămidă; acoperiş tablă, Steren Cc + Dr + A + L + Ps + Vie = 11.192,82 mp; nr. cad. 2742-C1 3667875 Direcţia pentru Agricultură Vaslui Judeţul Vaslui, municipiul Huşi, Calea Basarabiei nr. 16 519.842
184 104210 8.28.10 Magazie pesticide P; Sc = 86,50 mp; nr. cad. 2742-C2 3667875 Direcţia pentru Agricultură Vaslui Judeţul Vaslui, municipiul Huşi, Calea Basarabiei nr. 16 16.235
185 104212 8.28.10 Împrejmuire Şpaliere cu plasă 3667875 Direcţia pentru Agricultură Vaslui Judeţul Vaslui, municipiul Huşi, Calea Basarabiei nr. - 22.508
186 104223 8.28.10 Împrejmuire Gard elicopter 3667875 Direcţia pentru Agricultură Vaslui Judeţul Vaslui, municipiul Huşi, Calea Basarabiei nr. - 8.158
187 104225 8.28.13 WC Zidărie beton 3667875 Direcţia pentru Agricultură Vaslui Judeţul Vaslui, municipiul Huşi, Calea Basarabiei nr. - 1.406
188 121563 8.28.10 Platformă Beton 3667875 Direcţia pentru Agricultură Vaslui Judeţul Vaslui, municipiul Huşi, Calea Basarabiei nr. - 65.967
189 27086 8.28.13 Magazie Sc = 32,12 mp, Su = 25,31 mp, Regim de înălţime = P, CF- 4473-C4 3667875 Direcţia pentru Agricultură Vaslui Judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Şoseaua Naţională nr. -, sub. Moara Grecilor 78.619
190 27096 8.28.13 Atelier mecanic Sc = 54,12 mp, Su = 43,80 mp, Regim de înălţime = P, CF-4034-C2 3667875 Direcţia pentru Agricultură Vaslui Judeţul Vaslui, municipiul Bârlad, Str. 1 Decembrie nr. 91 13.773
191 27097 8.28.10 Bazin din beton Tuburi din beton 3667875 Direcţia pentru Agricultură Vaslui Judeţul Vaslui, municipiul Bârlad, Str. 1 Decembrie nr. - 4.282
192 27098 8.28.10 Fântână de beton Înălţime-adâncime = 15 m, D = 60 cm; beton 3667875 Direcţia pentru Agricultură Vaslui Judeţul Vaslui, municipiul Bârlad, Str. 1 Decembrie nr. - 17.130
193 27100 8.28.13 WC Sc = 8 mp 3667875 Direcţia pentru Agricultură Vaslui Judeţul Vaslui, municipiul Bârlad, Str. 1 Decembrie nr. - 2.750
194 103481 8.27.07 Grajd cărămidă Acoperit cu azbociment 3667875 Direcţia pentru Agricultură Vaslui Judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Şoseaua Naţională nr. -, sub. Moara Grecilor 6.941
195 104224 8.28.10 Împrejmuire Stâlpi metalici, plasă sârmă 3667875 Direcţia pentru Agricultură Vaslui Judeţul Vaslui, municipiul Huşi, Calea Basarabiei nr. - 15.886.519
196 36284 8.29.08 Sediu + gard + WC Sc = 128,8 mp; P; Sd = 128,8 mp; Scurte = 84 mp; cărămidă 4350742 Direcţia pentru Agricultură Vrancea Judeţul Vrancea, municipiul Focşani, str. Milcov nr. 5 56.566
197 36287 8.28.10 Baracă metalică Sc = 100 mp; P; Sd = 100 mp; tablă metalică 4350742 Direcţia pentru Agricultură Vrancea Judeţul Vrancea, municipiul Focşani, str. Milcov nr. 5 8
198 38191 8.28.03 Clădire laborator nematologie Băneasa Sc =180 mp; Sd = 180 mp; P; cărămidă 4316228 Direcţia pentru Agricultură a Municipiului Bucureşti Municipiul Bucureşti, sectorul 1, bd. Ion Ionescu de la Brad 170.740
Nr. crt. Nr. MFP şi codul de clasificare Denumirea bunului Descrierea tehnică a bunului Persoana juridică de la care se transmite bunul Adresa Valoarea de inventar (lei)
199 26950 8.05.03 Teren Sc = 30.150 mp 27308429 Laboratorul Central Fitosanitar Judeţul Ilfov, oraşul Voluntari nr. - 410.947
200 26951 8.28.10 Drumuri şi alei Sc = 9.309 mp 27308429 Laboratorul Central Fitosanitar Judeţul Ilfov, oraşul Voluntari nr. - 188.676
201 26952 8.05.03 Teren Sc = 196 mp 27308429 Laboratorul Central Fitosanitar Judeţul Ilfov, oraşul Voluntari nr. - 2.671
202 26953 8.29.08 Clădire sediu + împrejmuire + anexe Sc = 500 mp; P+2; Sd = 1.857 mp; P+2+M 27308429 Laboratorul Central Fitosanitar Judeţul Ilfov, oraşul Voluntari nr. - 4.030.510
203 26954 8.28.10 Clădire chimie + contr. gazare decantor canaliz. Sc = 570 mp; Sd = 995 mp 27308429 Laboratorul Central Fitosanitar Judeţul Ilfov, oraşul Voluntari nr. - 944.315
204 26955 8.27.06 Sere + bordei carburanţi Sc = 446 mp 27308429 Laboratorul Central Fitosanitar Judeţul Ilfov, oraşul Voluntari nr. - 2.839.081
205 102117 8.28.03 Clădire lab. reziduuri P+1, clădire toxicologie D - Sd = 131,01 mp, P - Sd = 188,01 mp, et. 1 - Sd = 177,92 mp Sd total = 496,92 mp; D + P + E; staţie pompare = 5,575 mp, teren aferent = 226,750 mp 27308429 Laboratorul Central Fitosanitar Municipiul Bucureşti, sectorul 1, bd. Ion Ionescu de la Brad nr. 8 715.876
206 104274 8.28.08 Garaje + ateliere + anexe Sc = 1.036 mp 27308429 Laboratorul Central Fitosanitar Judeţul Ilfov, oraşul Voluntari nr. - 529.128
207 152351 8.28.03 Clădire (Laborator de diagnoză) Sc = 406,8 mp; Sd = 406 mp; un culoar de legătură 27308429 Laboratorul Central Fitosanitar Judeţul Ilfov, oraşul Voluntari nr. - 881.314
TOTAL: 71.463.519
2. Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor CIF - 34138203
208 153760 8.28.10 Staţie meteorologică specială - punct comandă D + P + 1 Sc = 288 mp; Sd = 821 mp; structura din cadre metalice, planşee din beton; tâmplărie metalică, panouri tip termoizolant 4221187 - Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Judeţul Prahova, Ploieşti, Strada Laboratorului nr. 3A 2.154.256
209 153761 8.28.13 Magazie Parter; Sc = 887 mp; Sd = 887 mp; structură din metal, cu închidere şi acoperiş din tablă termoizolantă 4221187 - Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Judeţul Prahova, Ploieşti, Strada Laboratorului nr. 3A 334.645
210 153762 8.28.10 Sistematizare şi împrejmuire Sistem acces auto, parcaj, platformă de întoarcere şi parcare ocazională; gard împrejmuire din stâlpi metalici şi plasă sudată 4221187 - Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Judeţul Prahova, Ploieşti, Strada Laboratorului nr. 3A 516.233
211 153763 8.28.10 Punct de lansare Valea Călugărească Platformă betonată cu instalaţie de împământare; infrastructură de ancorare şi susţinere 4221187 - Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Judeţul Prahova, comuna Valea Călugărească, satul Vârfuri, T 6, F 398 134.901
212 153764 8.28.10 Punct de lansare Boldeşti Platformă betonată cu instalaţie de împământare; infrastructură de ancorare şi susţinere 4221187 - Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Judeţul Prahova, oraşul Boldeşti-Scăeni, Strada Poienilor, T 5, R.51 87.894
213 153765 8.28.10 Punct de lansare Mehedinţa Platformă betonată cu instalaţie de împământare; infrastructură de ancorare şi susţinere 4221187 - Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Judeţul Prahova, comuna Podenii Noi, satul Mehedinţa, T 39 118.249
Nr. crt. Nr. MFP şi codul de clasificare Denumirea bunului Descrierea tehnică a bunului Persoana juridică de la care se transmite bunul Adresa Valoarea de inventar (lei)
214 153766 8.28.10 Punct de lansare Ceptura Platformă betonată cu instalaţie de împământare; infrastructură de ancorare şi susţinere 4221187 - Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Judeţul Prahova, comuna Ceptura, T 79, Pş 2387 118.461
215 153767 8.28.10 Punct de lansare Tătaru Platformă betonată cu instalaţie de împământare; infrastructură de ancorare şi susţinere 4221187 - Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Judeţul Prahova, comuna Tătaru, satul Tătaru, T 30; Ps 2026 118.487
216 153768 8.28.10 Punct de lansare Tohani Platformă betonată cu instalaţie de împământare; infrastructură de ancorare şi susţinere 4221187 - Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Judeţul Prahova, comuna Gura Vadului, satul Tohani, T 27 132.370
217 153769 8.28.10 Punct de lansare Băicoi Platformă betonată cu instalaţie de împământare; infrastructură de ancorare şi susţinere 4221187 - Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Judeţul Prahova, oraşul Băicoi, T 57, P 1271 155.941
218 153770 8.28.10 Punct de lansare Vărbilău Platformă betonată cu instalaţie de împământare; infrastructură de ancorare şi susţinere 4221187 - Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Judeţul Prahova, comuna Vărbilău, T8, P 3487 155.841
219 153771 8.28.10 Punct de lansare Câmpina Platformă betonată cu instalaţie de împământare; infrastructură de ancorare şi susţinere 4221187 - Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Judeţul Prahova, oraşul Câmpina, zona Dealul Muscelului 132.766
220 153772 8.28.10 Punct de lansare Pietroasele Platformă betonată cu instalaţie de împământare; infrastructură de ancorare şi susţinere 4221187 - Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Judeţul Buzău, satul Pietroasele, T 25 191.215
221 153773 8.28.10 Punct de lansare Vipereşti Platformă betonată cu instalaţie de împământare; infrastructură de ancorare şi susţinere 4221187 - Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Judeţul Prahova, comuna Vipereşti, T65 182.270
TOTAL: 4.533.529

b)Bunuri din domeniul privat al statului

Nr. crt. Valoarea de inventar - lei -
Construcţii (cont 212) Echipamente tehnologice, aparate de măsură, control şi reglare, mijloace de transport (cont 213) Mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecţie a valorilor umane şi materiale, alte active fixe corporale (cont 214) Obiecte de inventar (cont 303) Active fixe necorporale (conturi 205, 208) Materiale (cont 3028)
1. Autoritatea Naţională Fitosanitară
1 0 64.328.668.12 5.885.247,17 2.782.328,68 909.554,06 -
2. Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor CIF - 34138203
2 17.798.468,46 6.767.124,10 1.143.955,42 860.281,56 6.006.243,20 1.482.754,29


SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 1120/2015

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 1120 din 2015
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 1120/2015
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu