ORDONANTA
URGENTA Nr. 96 din 4 octombrie 2007
privind adoptarea unor
masuri referitoare la alegerile pentru Parlamentul European din anul 2007
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 680 din 5 octombrie 2007
Având în vedere suspendarea, prin Ordonanţa de urgenţă
a Guvernului nr. 15/2007, a procedurii alegerilor pentru Parlamentul European
din anul 2007, care iniţial fusese programată să se finalizeze pe data de 13
mai 2007,
luând în considerare faptul că au rămas valabile
procedurile procesului electoral al alegerilor pentru Parlamentul European,
desfăşurate în luna februarie 2007, prevăzute la pct. 1-25 din Programul
calendaristic, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 128/2007,
ţinând cont de cadrul legal particular şi de situaţia
de fapt specială, determinate de prelungirea procesului
electoral la alegerile pentru Parlamentul European din anul 2007,
având în vedere necesitatea asigurării unui cadru legal
în care toţi participanţii la procesul electoral referitor la alegerile pentru
Parlamentul European din anul 2007 să aibă şanse egale,
ţinând cont de faptul că în lipsa acestei reglementări
s-ar putea crea situaţii care să ducă la discriminarea unor anumiţi
participanţi la alegerile pentru Parlamentul European din anul 2007,
în temeiul art. 115 alin. (4)
din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă
prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. 1. - La alegerile pentru Parlamentul European din
anul 2007, prin derogare de la prevederile art. 50 din Legea nr. 373/2004
pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, cu
modificările şi completările ulterioare, se adoptă următoarele măsuri:
1. Semnele electorale se stabilesc de către fiecare
partid politic, alianţă politică sau alianţă electorală, organizaţie a
cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale ori candidat independent şi se comunică Biroului
Electoral Central cel mai târziu cu 45 de zile înainte de data de referinţă a
alegerilor.
2. Termenele care încep să curgă de la data comunicării
semnelor electorale la Biroul Electoral Central se vor socoti de la data
stabilită potrivit dispoziţiilor prevăzute la pct. 1.
Art. 2. - Semnele electorale aduse la cunoştinţă publică
până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, prin publicarea
în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit legii, rămân valabile.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul internelor şi reformei administrative,
Cristian David
p. Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente,
Marian Muhuleţ