Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

OUG Nr.85 din 12.12.2014

pentru aprobarea unor măsuri de eficientizare a sistemului de gestionare a instrumentelor structurale
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 940 din 22 decembrie 2014



SmartCity1

Având în vedere prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.260/1999, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 210 din 31 iulie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora autoritatea de management este responsabilă pentru managementul şi implementarea programelor operaţionale conform principiului unui management financiar riguros şi transparent,considerând faptul că gradul de absorbţie înregistrat în prezent, cu un an înainte de finalizarea perioadei de eligibilitate, atât pentru Programul operaţional sectorial Mediu (POS Mediu), cât şi pentru Programul operaţional sectorial Transport (POS Transport) este încă redus, fiind necesară realizarea, până la finalul anului 2015, a unui volum de cheltuieli eligibile de 2 miliarde euro pentru POS Transport, respectiv 1,7 miliarde euro pentru POS Mediu,ţinând cont de existenţa, la nivelul POS Mediu şi POS Transport, a unui număr semnificativ de proiecte cu risc de nefinalizare în perioada de eligibilitate a programelor actuale, cu o valoare de aproximativ 2,8 miliarde euro, care a condus la necesitatea dezvoltării unui mecanism de fazare a acestor proiecte pe următoarea perioadă de programare 2014-2020, pentru evitarea grevării bugetului de stat şi neatingerea angajamentelor asumate de România faţă de Uniunea Europeană în cele două sectoare de investiţii prioritare la nivel naţional,în considerarea faptului că stadiul pregătirii portofoliului de proiecte pentru perioada de programare 2014-2020 nu este avansat la un nivel care să permită evitarea dezangajării fondurilor alocate acestei activităţi în cadrul POS Mediu şi POS Transport, precum şi a fondurilor alocate acestor sectoare în cadrul Programului operaţional infrastructura mare,având în vedere că Autoritatea de management pentru POS Transport şi Autoritatea de management pentru POS Mediu au beneficiat în ultimii 2 ani de sprijinul şi competenţa Ministerului Fondurilor Europene, fapt ce s-a concretizat în promovarea unor modificări legislative şi emiterea unui număr important de instrucţiuni menite să accelereze şi să deblocheze implementarea proiectelor finanţate prin cele două programe operaţionale, precum şi faptul că Acordul de parteneriat prevede asigurarea managementului investiţiilor în sectoarele de mediu şi transport pentru perioada 2014-2020 de către Ministerul Fondurilor Europene,pentru a asigura implementarea unor practici eficiente şi performante, care să conducă la reducerea riscurilor de nerealizare a investiţiilor şi de nerespectare a angajamentelor asumate prin Tratatul de aderare sau care derivă din calitatea de stat membru UE,în vederea eliminării dificultăţilor întâmpinate în implementarea proiectelor din perioada curentă ce vor afecta demararea optimă a noilor programe operaţionale,pentru a răspunde preocupării Comisiei Europene privind menţinerea expertizei acumulate în actuala perioadă de programare şi asigurarea implementării Programului operaţional Infrastructură mare pentru 2014-2020, care vizează nevoile de investiţii pentru sectoarele de mediu, transport şi energie, în condiţii de acreditare deja obţinută,luând în considerare necesitatea respectării angajamentelor luate de România faţă de Comisia Europeană în ceea ce priveşte asigurarea funcţionalităţii sistemului aferent perioadei de programare 2014-2020, în regim de urgenţă, astfel încât România să aibă majoritatea programelor operaţionale aprobate şi proiectele aferente lansate în cursul acestui an, concomitent cu asigurarea măsurilor privind tranziţia la un sistem suplu şi eficient privind utilizarea coordonată a fondurilor,pentru evitarea dezangajării automate a fondurilor alocate României şi pentru a înregistra o creştere continuă a gradului de absorbţie în scopul atingerii unei ţinte maxime până la sfârşitul anului 2015, precum şi în noua perioadă de programare,ţinând cont de faptul că lipsa intervenţiei directe şi susţinute a Ministerului Fondurilor Europene în gestionarea efectivă a fondurilor şi activităţilor aferente Programului operaţional sectorial Mediu şi Programului operaţional sectorial Transport conduce la creşterea riscului de dezangajare automată a acestor fonduri,având în vedere că neadoptarea măsurilor propuse poate conduce la imposibilitatea asigurării gradului de absorbţie a fondurilor alocate României,în considerarea faptului că aceste aspecte vizează interesul public şi constituie o situaţie urgentă şi extraordinară a cărei reglementare nu mai poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul 1Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Ministerul Fondurilor Europene preia, în condiţiile legii: a)de la Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, activitatea, structura şi personalul Direcţiei generale Autoritatea de management POS Mediu, care îndeplineşte funcţia de Autoritate de management pentru Programul operaţional sectorial Mediu şi 8 organisme intermediare pentru Programul operaţional sectorial Mediu organizate ca direcţii la nivelul celor 8 regiuni de dezvoltare stabilite prin Legea nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România, cu modificările şi completările ulterioare; b)de la Ministerul Transporturilor, activitatea, structura şi personalul Direcţiei generale managementul fondurilor externe, care îndeplineşte funcţia de Autoritate de management pentru Programul operaţional sectorial Transport şi de Autoritate de implementare a proiectelor Ex-ISPA, cu excepţia personalului angajat în structurile de specialitate care au ca atribuţii gestionarea Master planului general de transport în număr de 6 posturi şi a două posturi din cadrul structurii cu atribuţii în gestionarea resurselor bugetare alocate în cadrul cap. 56 - Proiecte cu finanţare nerambursabilă. Articolul 2(1) Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice şi Ministerul Transporturilor asigură îndeplinirea funcţiilor privind elaborarea şi implementarea strategiilor, politicilor şi programelor de dezvoltare în domeniile infrastructurii de mediu şi de transport, în concordanţă cu strategiile naţionale şi internaţionale.(2) Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice şi Ministerul Transporturilor asigură îndeplinirea condiţionalităţilor ex-ante şi respectarea planurilor de măsuri asumate pentru îndeplinirea acestora, pentru sectoarele mediu şi transport, în acord cu angajamentele asumate prin Acordul de parteneriat 2014-2020 şi Programul operaţional Infrastructură mare 2014-2020. Articolul 3Ministerul Fondurilor Europene preia toate drepturile şi se subrogă în toate obligaţiile care decurg din preluarea personalului, precum şi din actele normative, contractele, convenţiile, înţelegerile, protocoalele în care Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, în calitate de Autoritate de management pentru Programul operaţional sectorial Mediu şi prin organismele intermediare pentru acest program, respectiv Ministerul Transporturilor prin Direcţia generală managementul fondurilor externe sunt părţi, inclusiv în litigiile aferente activităţilor acestora. Articolul 4(1) În termen de 20 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice şi Ministerul Transporturilor propun Guvernului spre adoptare proiectele hotărârilor Guvernului pentru modificarea şi/sau completarea hotărârilor de organizare şi funcţionare a acestora, în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă.(2) În termen de 30 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se încheie protocoale de predare-preluare între Ministerul Fondurilor Europene, pe de-o parte, şi Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, respectiv Ministerul Transporturilor, pe de altă parte, prin care se preiau numărul şi structura posturilor, precum şi personalul aferent acestora, prevederile bugetare aferente activităţii structurilor preluate potrivit art. 1, precum şi patrimoniul aferent structurilor preluate, stabilit pe baza situaţiilor financiare anuale aferente anului 2014, întocmite potrivit prevederilor Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Elaborarea situaţiilor financiare aferente anului 2014 pentru activitatea structurilor preluate conform art. 1 rămâne în sarcina Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice şi, respectiv, a Ministerului Transporturilor. Articolul 5 (1) Până la data semnării protocoalelor de predare-preluare prevăzute la art. 4 alin. (2), finanţarea cheltuielilor de personal şi a altor cheltuieli necesare funcţionării structurilor preluate de Ministerul Fondurilor Europene se asigură din bugetele instituţiilor din cadrul cărora se preiau.(2) Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice să introducă modificările ce decurg din aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă în structura bugetului de stat şi a bugetului fondurilor externe nerambursabile pe anul 2015, precum şi în volumul şi structura bugetelor Ministerului Fondurilor Europene, Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice şi Ministerului Transporturilor, la propunerea ordonatorilor principali de credite, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. (3) Se autorizează ordonatorii principali de credite ai Ministerului Fondurilor Europene, Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice şi Ministerului Transporturilor să detalieze modificările prevăzute la alin. (2) pe articole şi alineate de cheltuieli în structura bugetelor proprii, să introducă modificările corespunzătoare în anexele la acestea şi să le comunice Ministerului Finanţelor Publice, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.(4) Efectuarea modificărilor în execuţia bugetului de stat se face de către ordonatorii principali de credite, pe baza instrucţiunilor elaborate de Ministerul Finanţelor Publice, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Articolul 6 (1) Personalul structurilor preluate potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă îşi păstrează drepturile salariale avute la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.(2) Personalul prevăzut la art. 1 lit. b) din prezenta ordonanţă de urgenţă se va încadra în structura de specialitate a Ministerului Transporturilor pe un număr de 8 posturi rezultat din diminuarea numărului actual de posturi din Ministerul Transporturilor - Direcţia generală managementul fondurilor externe, personalul păstrându-şi drepturile salariale la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.(3) Încadrarea personalului structurilor care se preiau în cadrul Ministerului Fondurilor Europene pe noile funcţii, precum şi stabilirea drepturilor salariale aferente categoriilor de funcţii din cadrul instituţiei publice respective se realizează în termen de maximum 60 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârilor Guvernului prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, cu respectarea regimului juridic aplicabil fiecărei categorii de funcţii. Articolul 7La articolul 11 alineatul (5), litera d) din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 884 din 22 decembrie 2012, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2013, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins: d)de Autoritate de management pentru: Programul operaţional Asistenţă tehnică, Programul operaţional sectorial Creşterea competitivităţii economice, Programul operaţional sectorial Dezvoltarea resurselor umane, Programul operaţional sectorial Mediu şi Programul operaţional sectorial Transport pentru perioada de programare 2007-2013 şi pentru: Programul operaţional Infrastructura mare, Programul operaţional Competitivitate, Programul operaţional Capital uman, Programul operaţional Asistenţă tehnică şi Programul operaţional Ajutorarea persoanelor defavorizate pentru perioada de programare 2014-2020; Articolul 8În toate actele normative în vigoare, orice referire la Autoritatea de management pentru Programul operaţional sectorial Transport şi Autoritatea de management pentru Programul operaţional sectorial Mediu se consideră a fi făcută la Ministerul Fondurilor Europene. PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: Ministrul fondurilor europene, Eugen Orlando Teodorovici Ministrul transporturilor, Ioan Rus p. Ministrul mediului şi schimbărilor climatice, Mihail Fâcă, secretar de stat Secretarul general al Guvernului, Ion Moraru Ministrul finanţelor publice, Ioana-Maria Petrescu Ministrul delegat pentru buget, Darius-Bogdan Vâlcov Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, Rovana Plumb Şeful Cancelariei Primului-Ministru, Vlad Ştefan Stoica


SmartCity5

COMENTARII la OUG 85/2014

Momentan nu exista niciun comentariu la OUG 85 din 2014
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu OUG 85/2014
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu