Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

OUG Nr.80 din 28.09.2011

pentru modificarea şi completarea Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 694 din 30 septembrie 2011



SmartCity1


Având în vedere existenţa unor factori de natură obiectivă, care determină imposibilitatea îndeplinirii procedurilor constituţionale necesare adoptării proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată, cu modificările ulterioare, în scopul corelării dispoziţiilor acesteia cu noul Cod civil, aşa cum prevede Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil,ţinând seama de faptul că factorii menţionaţi privesc necesitatea îndeplinirii etapelor stabilite prin Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 561/2009, precum şi a procedurilor parlamentare,având în vedere importanţa adoptării unor reglementări care să asigure atât cadrul instituţional necesar aplicării dispoziţiilor noului Cod civil, cât şi posibilitatea implementării soluţiilor optime, anterior intrării în vigoare a acestuia,luând în considerare faptul că actuala sesiune parlamentară a început la data de 5 septembrie 2011, ceea ce nu permite adoptarea unei legi în acest sens, nici măcar cu procedura de urgenţă prevăzută de art. 76 alin. (3) din Constituţia României, republicată, până la împlinirea termenelor stabilite de Legea nr. 71/2011, data intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, fiind 1 octombrie 2011, coroborat cu riscul neîndeplinirii de către autorităţile statului a unor obligaţii faţă de propriii cetăţeni, şi anume imposibilitatea întocmirii şi eliberării actelor de stare civilă, precum şi a încheierii căsătoriei, în condiţiile prevăzute de noul Cod civil, întrucât nu este creat cadrul normativ necesar, cu consecinţe în ceea ce priveşte obţinerea documentelor de identitate sau de călătorie, a căror eliberare este condiţionată de prezentarea certificatelor de stare civilă,întrucât neadoptarea unei măsuri imediate ar avea drept consecinţă negativă imposibilitatea organizării şi desfăşurării corespunzătoare a activităţii specifice prevăzute de Legea nr. 119/1996, republicată, cu modificările ulterioare, fiind afectate în mod grav funcţionalitatea, coerenţa şi calitatea serviciilor prestate cetăţenilor români, în termenele stabilite de lege,în considerarea faptului că elementele sus-menţionate vizează un interes public şi constituie o situaţie extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată şi impune adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul ILegea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 743 din 2 noiembrie 2009, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. Articolul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 2(1) Actele de naştere, de căsătorie şi de deces se întocmesc în registre de stare civilă, în două exemplare, ambele originale, şi se completează manual, cu cerneală specială de culoare neagră.(2) De la data asigurării infrastructurii informatice necesare, al doilea exemplar al actelor de stare civilă, precum şi menţiunile ulterioare vor fi întocmite în format electronic. 2. Articolul 9 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 9(1) Orice modificare intervenită în statutul civil al unei persoane, fie ca urmare a întocmirii unui act de stare civilă, fie dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă ori printr-un act administrativ, se comunică din oficiu, în termen de 10 zile, serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, ofiţerului de stare civilă din cadrul primăriei unităţii administrativ-teritoriale care a întocmit actul de naştere, de căsătorie sau de deces al persoanei la care această modificare se referă, în vederea înscrierii menţiunilor corespunzătoare.(2) Dacă modificarea a fost dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, aceasta se comunică, din oficiu, în termenul prevăzut la alin. (1) de către instanţa care s-a pronunţat ultima asupra fondului. 3. Articolul 16 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 16(1) În cazul prevăzut la art. 10, starea civilă se poate dovedi prin orice mijloace de probă în faţa instanţei judecătoreşti, în situaţiile prevăzute la art. 103 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată.(2) Prevederile art. 103 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu privire la dovada stării civile sunt aplicabile şi în cazul în care se solicită serviciilor publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor sau ofiţerului de stare civilă din cadrul primăriei unităţii administrativ-teritoriale competente reconstituirea sau întocmirea ulterioară a actelor de stare civilă. 4. Articolul 18 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 18(1) Numele de familie şi prenumele copilului se stabilesc potrivit art. 84 din Legea nr. 287/2009, republicată.(2) Ofiţerul de stare civilă are obligaţia de a refuza înregistrarea prenumelor formate din cuvinte indecente, ridicole ori altele asemenea, de natură a afecta ordinea publică şi bunele moravuri sau interesele copilului, după caz.(3) Dacă părinţii nu au nume de familie comun sau există neconcordanţă între prenumele copilului trecut în certificatul medical constatator al naşterii şi declaraţia verbală a declarantului, întocmirea actului de naştere se face pe baza declaraţiei scrise şi semnate de ambii părinţi, din care să rezulte numele de familie şi prenumele copilului. În lipsa acordului părinţilor cu privire la numele de familie, instanţa de tutelă hotărăşte şi comunică de îndată hotărârea rămasă definitivă şi irevocabilă serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, ofiţerului de stare civilă din cadrul primăriei unităţii administrativ-teritoriale unde s-a produs evenimentul, în vederea întocmirii actului de naştere. 5. La articolul 21, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:(2) Acţiunea se introduce la judecătoria în a cărei rază teritorială are domiciliul persoana interesată sau unde are sediul serviciul de protecţie specială a copilului. Cererea se soluţionează potrivit dispoziţiilor privind procedura necontencioasă din Codul de procedură civilă. În vederea soluţionării, instanţa solicită serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor în a cărui rază administrativ-teritorială are domiciliul persoana interesată sau se află sediul serviciului de protecţie specială a copilului verificări pentru stabilirea identităţii, precum şi avizul medicului legist cu privire la vârsta şi sexul persoanei al cărei act de naştere se cere a fi întocmit. Judecarea cauzei se face cu participarea procurorului. 6. Articolul 23 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 23(1) Întocmirea actului de naştere, în cazul copilului părăsit de mamă în maternitate, se face imediat după împlinirea termenului de 30 de zile de la întocmirea procesului-verbal de constatare a părăsirii copilului, semnat de reprezentantul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, de reprezentantul poliţiei şi de cel al maternităţii.(2) Dacă identitatea mamei nu a fost stabilită în termenul prevăzut la alin. (1), serviciul public de asistenţă socială în a cărui rază administrativ-teritorială a fost găsit copilul, pe baza documentaţiei transmise de direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului, are obligaţia ca în termen de 5 zile să obţină dispoziţia primarului competent să întocmească actul de naştere privind stabilirea numelui şi prenumelui copilului şi să facă declaraţia de înregistrare a naşterii la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor.(3) Întocmirea actului de naştere se face pe baza procesului verbal prevăzut la alin. (1), a certificatului medical constatator al naşterii, a autorizării instanţei de tutelă în a cărei circumscripţie a fost găsit copilul, cu privire la măsura plasamentului în regim de urgenţă, a răspunsului poliţiei cu privire la rezultatul verificărilor privind identitatea mamei, a dispoziţiei de stabilire a numelui şi prenumelui copilului şi a declaraţiei de înregistrare a naşterii. 7. La articolul 27, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:(2) Căsătoria se poate încheia în afara sediului serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, al primăriei competente, pentru motive temeinice, cu aprobarea primarului. 8. La articolul 27, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (3) şi (4) , cu următorul cuprins:(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), căsătoria poate fi încheiată la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, la o altă primărie decât cea în a cărei rază teritorială domiciliază sau îşi au reşedinţa viitorii soţi, cu aprobarea primarului unităţii administrativ-teritoriale unde se încheie căsătoria.(4) Serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor ori primăria unde urmează să se încheie căsătoria va înştiinţa, de îndată, primăria de domiciliu sau de reşedinţă a viitorilor soţi, în vederea publicării declaraţiei de căsătorie. 9. Articolul 28 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 28(1) Declaraţia de căsătorie se face personal de către viitorii soţi, în scris, la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, la primăria competentă, misiunea diplomatică ori oficiul consular unde urmează a se încheia căsătoria. În declaraţia de căsătorie, viitorii soţi vor arăta că nu există niciun impediment legal la căsătorie şi vor menţiona numele de familie pe care îl vor purta în timpul căsătoriei, precum şi regimul matrimonial ales. (2) Pentru motive temeinice, dacă unul dintre viitorii soţi se află în imposibilitatea de a se deplasa la sediul serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, al primăriei competente, declaraţia de căsătorie se poate face şi în afara sediului acestuia/acesteia.(3) Ofiţerul de stare civilă care primeşte declaraţia de căsătorie solicită viitorilor soţi să prezinte actele de identitate, certificatele de naştere, certificatele medicale privind starea sănătăţii acestora, precum şi:a)autorizarea instanţei de tutelă în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul cel care cere încuviinţarea pentru încheierea căsătoriei, în cazul existenţei unor impedimente rezultate din condiţiile de rudenie firească sau adopţie, în condiţiile prevăzute de lege; b)avizul medical, dovada încuviinţării părinţilor ori, după caz, a tutorelui şi autorizarea instanţei de tutelă în a cărei circumscripţie minorul îşi are domiciliul pentru încheierea căsătoriei, în cazul existenţei unor impedimente legate de vârsta matrimonială; dispoziţiile art. 272 alin. (2) ultima teză şi alin. (3)-(5) din Legea nr. 287/2009, republicată, se aplică în mod corespunzător. (4) Dacă unul dintre viitorii soţi, părinţii sau tutorele nu se află în unitatea administrativ-teritorială unde urmează a se încheia căsătoria, ei pot face declaraţia de căsătorie, respectiv pot depune dovada încuviinţării prevăzute la alin. (3) lit. b) la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, la primăria unităţii administrativ-teritoriale unde au domiciliul sau reşedinţa, care o transmite în termen de 48 de ore serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, primăriei unde urmează a se încheia căsătoria. 10. Articolul 29 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 29Ofiţerul de stare civilă dispune publicarea declaraţiei de căsătorie în ziua primirii acesteia, prin afişarea în extras într-un loc special amenajat la sediul serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau al primăriei, respectiv al misiunii diplomatice sau al oficiului consular unde urmează să se încheie căsătoria, precum şi pe pagina de internet a acestuia/acesteia. După caz, declaraţia de căsătorie se afişează şi la sediul serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau al primăriei unde celălalt soţ îşi are domiciliul sau reşedinţa. 11. Articolul 30 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 30(1) Căsătoria se încheie după 10 zile de la afişarea declaraţiei de căsătorie, termen în care se cuprind atât data afişării, cât şi data încheierii căsătoriei.(2) Primarul municipiului, al sectorului municipiului Bucureşti, al oraşului sau al comunei unde urmează a se încheia căsătoria poate să încuviinţeze, pentru motive temeinice, încheierea căsătoriei înainte de împlinirea termenului prevăzut la alin. (1).(3) Dacă de la data depunerii declaraţiei de căsătorie au trecut 30 de zile şi căsătoria nu a fost încheiată ori dacă viitorii soţi doresc să modifice declaraţia iniţială, aceştia vor face o nouă declaraţie de căsătorie. Dispoziţiile art. 29 şi art. 30 alin. (1)-(2) se aplică în mod corespunzător. 12. Articolul 31 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 31(1) În cazul în care constată că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de lege pentru încheierea căsătoriei, ofiţerul de stare civilă refuză să încheie căsătoria şi consemnează refuzul într-un proces-verbal.(2) În cazul refuzului ofiţerului de stare civilă de a încheia căsătoria, persoana nemulţumită poate sesiza instanţa de tutelă în raza căreia domiciliază. 13. La articolul 32, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 32(1) La încheierea căsătoriei, ofiţerul de stare civilă ia consimţământul viitorilor soţi, liber şi deplin exprimat, în prezenţa a 2 martori, după care îi declară căsătoriţi, le citeşte dispoziţiile privind drepturile şi îndatoririle soţilor din Legea nr. 287/2009, republicată, şi întocmeşte, de îndată, actul de căsătorie. 14. La articolul 34, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 34(1) Ofiţerul de stare civilă poate încheia căsătoria între cetăţeni străini sau între aceştia şi cetăţeni români numai dacă, pe lângă actele prevăzute la art. 28, viitorii soţi cetăţeni străini prezintă dovezi eliberate de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale ţărilor ai căror cetăţeni sunt, din care să rezulte că sunt îndeplinite condiţiile de fond, cerute de legea lor naţională, pentru încheierea căsătoriei. Dispoziţiile art. 277 alin. (1) din Legea nr. 287/2009, republicată, se aplică în mod corespunzător. 15. La articolul 35, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:(2) Declarantul va depune certificatul medical constatator al decesului, documentul de identitate şi, după caz, documentul de evidenţă militară ale celui decedat. 16. La articolul 36, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:(4) În cazul în care decesul nu a fost declarat în termenul prevăzut la alin. (1) sau, după caz, la alin. (2), întocmirea actului de deces se face cu aprobarea Parchetului. 17. Articolul 39 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 39(1) Documentul cu care se face dovada identităţii persoanei decedate şi documentele de evidenţă militară ale acesteia, după caz, se reţin de către ofiţerul de stare civilă şi se înaintează serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor la care este arondată unitatea administrativ-teritorială, respectiv centru militar zonal/judeţean/de sector, pe raza căreia persoana decedată a avut ultimul domiciliu, în termen de 10 zile de la data înregistrării decesului.(2) În cazul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României, documentul cu care se face dovada identităţii persoanei decedate se transmite cu primul curier diplomatic, organizat de la data înregistrării decesului.(3) În cazurile în care declarantul nu poate prezenta documentul prevăzut la alin. (1) şi (2), precizează în scris motivul neprezentării acestuia şi datele de stare civilă ale decedatului. Declaraţia se înaintează autorităţii prevăzute la alin. (1). 18. La articolul 42, partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 42Întocmirea actului de deces, în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive declarative de moarte, se face din oficiu sau la cererea persoanei interesate, după caz, de către serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau ofiţerul de stare civilă din cadrul primăriei unităţii administrativ-teritoriale de la: 19. La articolul 44, alineatele (2) şi (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins:(2) Misiunile diplomatice şi oficiile consulare de carieră ale României trimit, prin Ministerul Afacerilor Externe, actele din primul exemplar al registrelor de stare civilă, pe măsura completării lor, la Direcţia Publică de Evidenţă a Persoanelor şi Stare Civilă a Sectorului 1 al municipiului Bucureşti, împreună cu documentele primare pe baza cărora s-a întocmit actul. Al doilea exemplar al actelor din registrele de stare civilă se trimite, în termen de 30 de zile de la data când toate actele au fost completate, la Direcţia Generală de Evidenţă a Persoanelor a municipiului Bucureşti. ........ ................ ................ ................ ................ ........ ........(5) Transcrierea certificatelor şi a extraselor de stare civilă privind cetăţenii români care nu au avut niciodată domiciliul în România se face cu aprobarea primarului sectorului 1 al municipiului Bucureşti şi cu avizul prealabil al şefului Direcţiei Publice de Evidenţă a Persoanelor şi Stare Civilă a Sectorului 1 al municipiului Bucureşti în termen de 60 de zile de la data depunerii cererii de transcriere. 20. La articolul 44, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (7) , cu următorul cuprins:(7) Este interzisă transcrierea/înscrierea certificatelor sau extraselor de stare civilă emise de autorităţile străine privind căsătoria dintre persoane de acelaşi sex ori a parteneriatelor civile încheiate sau contractate în străinătate, fie de cetăţeni români, fie de cetăţeni străini. 21. Articolul 50 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 50Desfacerea, anularea sau constatarea nulităţii adopţiei, dispusă prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, se înscrie, prin menţiune, pe actul de naştere iniţial şi, după caz, pe cel întocmit în urma adopţiei, pe actul de căsătorie şi pe actele de naştere ale copiilor minori ai celui adoptat, iar în cazul copiilor majori, numai la cererea acestora. Menţiunea se înscrie, din oficiu sau la cererea persoanei interesate, pe baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile. 22. Articolul 51 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 51Încetarea căsătoriei prin decesul sau prin declararea judecătorească a morţii unuia dintre soţi, constatarea nulităţii, anularea sau desfacerea căsătoriei se înscrie prin menţiune pe actul de căsătorie şi pe cele de naştere ale foştilor soţi. Menţiunea se înscrie, din oficiu, pe baza comunicării primite de la ofiţerul stării civile care a întocmit actul de deces, a hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile, a certificatului de divorţ transmis de ofiţerul de stare civilă sau de notarul public ori la cererea persoanei interesate. 23. Articolul 56 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 56Întocmirea ulterioară a actelor de stare civilă se poate cere dacă: a)întocmirea actului de naştere sau de deces a fost omisă sau refuzată, deşi au fost depuse actele necesare întocmirii acestuia; b)întocmirea actului de căsătorie a fost omisă sau refuzată, deşi a fost luat consimţământul soţilor de către ofiţerul de stare civilă. 24. La articolul 60, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4) , cu următorul cuprins:(4) Hotărârea judecătorească prevăzută la alin. (1), precum şi înregistrarea făcută în temeiul acesteia sunt opozabile oricărei alte persoane, atât timp cât printr-o nouă hotărâre nu s-a stabilit contrariul. 25. La articolul 61, după alineatul (1) se introduce un nou alineat , alineatul (11), cu următorul cuprins: (11) Cererile înregistrate la serviciile de stare civilă ale sectoarelor municipiului Bucureşti se avizează în prealabil de către şeful serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor. 26. La articolul 61, după alineatul (2) se introduce un nou alineat , alineatul (21), cu următorul cuprins: (21) Dispoziţia prevăzută la alin. (1), precum şi înregistrarea făcută în baza acesteia sunt opozabile oricărei persoane până la proba contrară. 27. La articolul 66 alineatul (1), litera n) se modifică şi va avea următorul cuprins: n)netransmiterea comunicărilor cu privire la înregistrarea naşterii cetăţenilor români cu domiciliul în România ori a modificărilor intervenite în statutul civil al persoanelor, a actelor de identitate ale persoanelor decedate serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor competente; 28. Articolul 69 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 69(1) La întocmirea actului de naştere, precum şi a celorlalte acte de stare civilă, numele de familie şi prenumele titularului se scriu în limba maternă, folosindu-se alfabetul latin.(2) Numele sau prenumele formate din două sau mai multe cuvinte se scriu fără cratimă.(3) Dispoziţiile alin. (2) nu se aplică în situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2). 29. La articolul 75, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 75(1) Serviciile publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor şi ofiţerii de stare civilă din cadrul primăriilor întocmesc buletine statistice de naştere, de căsătorie, de divorţ şi de deces, iar instanţa de tutelă, buletine statistice de divorţ. 30. În tot cuprinsul legii, denumirea „Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti“ se înlocuieşte cu denumirea „Ministerul Justiţiei“. Articolul IIOdată cu asigurarea suportului tehnic necesar informatizării activităţii de stare civilă vor fi furnizate servicii electronice privind informaţii şi documente cetăţenilor ale căror acte şi fapte de stare civilă au fost înregistrate în România. Articolul IIIÎnregistrările existente în actele de stare civilă la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, privind numele sau prenumele formate din două sau mai multe cuvinte scrise cu cratimă, rămân valabile. Articolul IVPrezenta ordonanţă de urgenţă intră în vigoare la data intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată. Articolul VLegea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare. PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: Ministrul administraţiei şi internelor, Constantin-Traian Igaş Ministrul afacerilor externe, Teodor Baconschi Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale, Sulfina Barbu Ministrul apărării naţionale, Gabriel Oprea Ministrul sănătăţii, Ritli Ladislau


SmartCity5

COMENTARII la OUG 80/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la OUG 80 din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu OUG 80/2011
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu