Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

OUG Nr.48 din 23.10.2015

pentru rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2015
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 807 din 29 octombrie 2015

SmartCity1

Luând în considerare principalele caracteristici ale politicii bugetare în perioada următoare, care vor fi subordonate obiectivelor de susţinere a creşterii economice, de reducere a inflaţiei şi atingerii unui deficit bugetar la un nivel corelat cu obiectivele macroeconomice, având în vedere:analiza execuţiei bugetare derulată pe parcursul primelor 8 luni ale anului, respectiv a gradului de utilizare a fondurilor bugetare alocate;

necesitatea asigurării plăţii integrale şi la timp a pensiilor din sistemul public de pensii şi a ajutoarelor pentru urmaşi;

posibilitatea plăţii tranşei a IV-a aferente anului 2016 din titlurile executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale obţinute în instanţă de către personalul din sectorul bugetar;

prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora legile bugetare anuale pot fi modificate în cursul exerciţiului bugetar prin legi de rectificare, ţinând seama de faptul că nepromovarea prezentului act normativ ar putea avea drept consecinţe neachitarea în totalitate a drepturilor de pensie şi a ajutoarelor pentru urmaşi pe anul 2015, în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul 1Bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetul asigurărilor pentru şomaj pe anul 2015, aprobate prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2015 nr. 187/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 961 din 30 decembrie 2014, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă. Articolul 2(1) Influenţele asupra veniturilor şi cheltuielilor bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2015, detaliate la venituri pe capitole şi subcapitole, iar la cheltuieli pe capitole şi titluri, sunt prevăzute în anexa nr. 1.(2) Influenţele asupra cheltuielilor bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2015, detaliate pe ordonatori principali de credite, sunt prevăzute în anexele nr. 1/01, 1/02, 1/03 şi 1/04.(3) Bugetul asigurărilor sociale de stat aferent sistemului public de pensii pe anul 2015 se diminuează la venituri cu suma de 2.643 mii lei prin majorarea veniturilor curente cu suma de 206.070 mii lei şi diminuarea subvenţiei acordate de la bugetul de stat cu suma de 208.713 mii lei, iar la cheltuieli se diminuează cu suma de 2.643 mii lei.(4) Sistemul de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale pe anul 2015 se majorează la venituri cu suma de 1.803 mii lei, excedentul majorându-se cu aceeaşi sumă. Articolul 3(1) Influenţele asupra veniturilor şi cheltuielilor bugetului asigurărilor pentru şomaj pe anul 2015, detaliate la venituri pe capitole şi subcapitole, iar la cheltuieli pe capitole şi titluri, sunt prevăzute în anexa nr. 2.(2) Bugetul asigurărilor pentru şomaj pe anul 2015 aferent sistemului asigurărilor pentru şomaj se majorează la venituri cu suma de 7.838 mii lei şi se diminuează la cheltuieli cu suma de 108.687 mii lei, excedentul majorându-se cu suma de 116.525 mii lei.(3) Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, instituit prin Legea nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, cu modificările ulterioare, se majorează la cheltuieli cu suma de 150 mii lei, excedentul diminuându-se cu aceeaşi sumă.Articolul 4Se autorizează Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice să diminueze în bugetul asigurărilor pentru şomaj pe anul 2015, capitolul 68.04 „Asigurări şi asistenţă socială“, la titlul 51 „Transferuri între unităţi ale administraţiei publice“ alineatul 51.01.17 „Transferuri din bugetul asigurărilor pentru şomaj către bugetul asigurărilor sociale de stat“ cu suma de 40.000 mii lei şi alineatul 51.01.19 „Transferuri din bugetul asigurărilor pentru şomaj către bugetul fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate“ cu suma de 6.000 mii lei. Articolul 5Prin derogare de la prevederile art. 12 lit. c), art. 17 alin. (2) şi art. 26 alin. (5) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, şi ale art. 3 alin. (5) şi (8) din Legea nr. 182/2014 pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2015, plafonul nominal al cheltuielilor de personal al bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetului asigurărilor pentru şomaj pe anul 2015 se modifică potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.Articolul 6Se autorizează ordonatorii principali de credite să detalieze influenţele aprobate şi să introducă modificările prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă în bugetul asigurărilor sociale de stat, în bugetul asigurărilor pentru şomaj şi în anexele la acestea pe anul 2015 şi să comunice Ministerului Finanţelor Publice, în termen de 5 zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, detalierea influenţelor aprobate. Articolul 7Anexele nr. 1, 1/01, 1/02, 1/03, 1/04 şi 2*) fac parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă. PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: Ministrul finanţelor publice, Eugen Orlando Teodorovici Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, Rovana Plumb *) Anexele nr. 1, 1/01, 1/02, 1/03, 1/04 şi 2 sunt reproduse în facsimil.

SmartCity5

COMENTARII la OUG 48/2015

Momentan nu exista niciun comentariu la OUG 48 din 2015
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu OUG 48/2015
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu