Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

OUG Nr.17 din 16.05.2012

privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuţii de asigurări sociale de sănătate
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 336 din 18 mai 2012



SmartCity1

Având în vedere:deciziile Curţii Constituţionale nr. 223/2012 şi 224/2012, care au stabilit că dispoziţiile art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii care au fost preluate în Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu 1 ianuarie 2011, „(...) sunt constituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că procentul de 5,5 se aplică numai asupra veniturilor din pensii care depăşesc 740 de lei“;

faptul că un număr mare de pensionari s-au adresat instanţelor de judecată solicitând restituirea sumelor reprezentând contribuţiile de asigurări sociale de sănătate, blocând activitatea acestora;

necesitatea protejării veniturilor din pensii pentru categoria pensionarilor recunoscută a fi defavorizată,în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul 1(1) Sumele reţinute de la data de 1 ianuarie 2011 până la data de 30 aprilie 2012, reprezentând diferenţa dintre pensiile nete rezultate prin aplicarea procentului de contribuţie de asigurări sociale de sănătate asupra întregului cuantum al pensiei şi pensiile nete rezultate prin aplicarea procentului de contribuţie de asigurări sociale de sănătate asupra părţii din pensie care depăşeşte nivelul de 740 lei, se restituie astfel:a)pentru sumele reţinute în perioada ianuarie-martie 2011, restituirea se realizează în tranşe lunare egale în perioada iunie-august 2012; b)pentru sumele reţinute în perioada aprilie 2011-aprilie 2012, restituirea se realizează până la data de 31 decembrie 2013. (2) Până la data de 25 august 2012, Guvernul aprobă prin hotărâre graficul şi modalitatea de restituire a sumelor prevăzute la alin. (1) lit. b). Articolul 2(1) Restituirea sumelor prevăzute la art. 1 se face, din oficiu, de către Casa Naţională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii, precum şi de către casele de pensii sectoriale şi cele aparţinând sistemelor proprii de asigurări sociale neintegrate în sistemul public de pensii. (2) Restituirea sumelor reprezentând diferenţa dintre contribuţiile de asigurări sociale de sănătate reţinute de la data de 1 ianuarie 2011 până la data de 30 aprilie 2012, rezultate prin aplicarea procentului de 5,5% asupra întregului cuantum al pensiei, şi celei rezultate prin aplicarea procentului de 5,5% asupra părţii din pensie care depăşeşte 740 lei se face prin diminuarea veniturilor bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi se evidenţiază la o poziţie distinctă de venituri bugetare. (3) Sumele prevăzute la alin. (2) se transferă de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate în primele două zile lucrătoare ale lunii pentru care se efectuează plata, în contul de sume de mandat şi în depozit al Casei Naţionale de Pensii Publice, al caselor de pensii sectoriale şi al celor aparţinând sistemelor proprii de asigurări sociale neintegrate în sistemul public de pensii, după caz, la solicitarea acestora.(4) Plata către titularii drepturilor de pensii a sumelor care se restituie în condiţiile art. 1 se efectuează împreună cu drepturile de pensii aferente fiecărei luni.(5) Eventualele sume solicitate eronat de casele de pensii se restituie la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate în contul de venituri din care acestea au fost transferate. Articolul 3În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se emit norme metodologice care se aprobă prin ordin comun al ministrului finanţelor publice, al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi al preşedintelui Casei Naţionale de Pensii Publice. PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice, Florin Georgescu Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale, Mariana Câmpeanu Ministrul sănătăţii, Vasile Cepoi



SmartCity5

COMENTARII la OUG 17/2012

Momentan nu exista niciun comentariu la OUG 17 din 2012
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu OUG 17/2012
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu