Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.760 din 29.10.2019

privind obligaţia operatorilor economici de a afişa pe uşa de acces sau la intrarea în locaţia unde îşi desfăşoară activitatea/punctul de lucru placheta cu măsurile de oprire temporară dispuse de către organele de control ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor
ACT EMIS DE: Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 911 din 12 noiembrie 2019



SmartCity1

Având în vedere prevederile:art. 1, 8, 9 şi 18 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

Hotărârii Guvernului nr. 700/2012 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, cu modificările şi completările ulterioare;

Referatul nr. 13.562 din 24.09.2019 întocmit de Direcţia generală control şi supraveghere piaţă şi armonizare europeană,preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor emite următorul ordin: Articolul 1Prezentul ordin stabileşte condiţiile de informare a consumatorilor pe care trebuie să le îndeplinească operatorii economici cu privire la măsurile de oprire temporară dispuse de către organele de control ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. Articolul 2Operatorii economici în cazul cărora au fost încheiate documente de control pentru încălcarea drepturilor consumatorilor cu privire la viaţa, sănătatea şi securitatea acestora şi prin care au fost dispuse măsuri de oprire temporară a prestării serviciilor, fabricaţiei, comercializării produselor sau a utilizării acestora la prestarea serviciilor sunt obligaţi ca, pe uşa de acces sau la intrarea în locaţia unde îşi desfăşoară activitatea sau la punctul de lucru, să păstreze afişată placheta prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 3Obligaţia prevăzută la art. 2 rămâne în vigoare până când organele de control ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor vor constata remedierea deficienţelor. Articolul 4 Prezentul ordin intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia-Miron Constantinescu ANEXĂ*)*) Anexa este reprodusă în facsimil.



SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 760/2019

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 760 din 2019
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    My name is Bianca Colman . My c,r,y,p,t,o was stolen, which was an unfortunate thing for me. The situation started when I got an email at work alerting me to an attempted login from Indonesia on my wallet. The email directed me to a link where I could reset my password. My computer froze for several minutes after I clicked on the link. After rebooting, I saw that my wallet had been compromised and that all of my funds had been removed. However fortunately for me, thanks to LOST RECOVERY MASTERS, I was able to recover my stolen funds. You can also contact them if you require their services Contact info: Website (https ://lost recovery masters. com/ ) Email(Support @ lost recovery masters. com) or What s app +44(7537)-105921
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Stimați solicitanți de împrumut. Te afli în vreo dificultate financiară? Vrei să începi propria afacere? Această companie de împrumut a fost înființată organizații pentru drepturile omului din întreaga lume cu unicul scop de a ajuta cei săraci și oamenii cu dificultăți financiare ale vieții. Dacă doriți să aplicați pentru un împrumut, reveniți la noi cu detaliile de mai jos e-mail: elenanino0007@gmail.com Nume: Suma împrumutului necesară: Durata împrumutului: Numar de telefon mobil: Vă mulțumesc și Dumnezeu să vă binecuvânteze ÎNCREDERE Elena
ANONIM a comentat Legea 127 2017
    Îmi apare că site-ul http://www.legex.ro/VizualizareLege.aspx?var=153691#comentariu, sau cum se numește, este not secure. Adică putem comenta dar ne asumăm riscul informatic. E corect?
ANONIM a comentat Legea 127 2017
    nu cumva ar trebui să fie bizară absența oricărui comentariu la această lege? Totuși este o lege adoptată conform procedurilor regulamentare în vigoare, deci este ea însăși în vigoare. Avem dreptul cel puțin legal de a o comenta.
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 760/2019
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu