Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

ORDONANTA URGENTA Nr

ORDONANTA URGENTA   Nr. 16 din 14 martie 2007

privind unele masuri pentru intarirea capacitatii administrative a Romaniei in vederea indeplinirii obligatiilor ce ii revin in calitatea sa de stat membru al Uniunii Europene

ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 187 din 19 martie 2007



Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2006 privind unele măsuri pentru întărirea capacităţii administrative a României pentru integrarea în Uniunea Europeană au fost aprobate unele măsuri administrative necesare asigurării capacităţii de absorbţie ridicată a fondurilor comunitare.

Avându-se în vedere faptul că în perioada 2007-2009 România va fi beneficiara unor importante transferuri financiare în cadrul politicii de coeziune a Uniunii Europene, se impune cu necesitate continuarea aplicării acestor măsuri şi în anul 2007, astfel încât toate structurile responsabile cu integrarea în Uniunea Europeană şi cu gestionarea fondurilor comunitare să beneficieze de un număr sporit de personal calificat.

Aplicarea termenelor destul de îndelungate prevăzute în legislaţia naţională în vigoare la acest moment ar conduce la întârzieri în realizarea structurilor responsabile pentru întărirea capacităţii administrative a României şi, implicit, la întârzieri în ceea ce priveşte capacitatea de absorbţie a fondurilor comunitare.

Se impune astfel adoptarea, în regim de urgenţă, a prezentului act normativ, care are drept scop consolidarea capacităţii administrative de gestionare a instrumentelor structurale, prin întărirea structurii de personal, creându-se în acest fel premisele îndeplinirii angajamentelor României asumate ca stat membru al Uniunii Europene.

In temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

Art. 1. - In sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, prin posturi cu atribuţii în îndeplinirea obligaţiilor ce revin României în calitatea sa de stat membru al Uniunii Europene se înţelege:

a)   posturile aferente structurilor cu sarcini privind gestionarea fondurilor comunitare;

b)   posturile din aparatul sistemului judiciar şi celelalte categorii de personal din autorităţile şi instituţiile publice cu atribuţii în implementarea angajamentelor asumate prin Hotărârea Guvernului nr. 231/2005 privind aprobarea Strategiei naţionale anticorupţie pe perioada 2005-2007 şi a Planului de acţiune pentru implementarea Strategiei naţionale anticorupţie pe perioada 2005 - 2007 şi prin Hotărârea Guvernului nr. 232/2005 privind aprobarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007 şi a Planului de acţiune pentru implementarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007.

Art. 2. - (1) Prin derogare de la prevederile art. 51 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, condiţiile de desfăşurare a concursurilor pentru ocuparea funcţiilor publice vacante prevăzute la art. 1 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, cu cel puţin 10 zile înainte de data desfăşurării concursului.

(2) Ocuparea posturilor prevăzute la art. 1 se va face în condiţiile legii.

Art. 3. - (1) Procedura de organizare şi desfăşurare a concursurilor pentru posturile prevăzute la art. 1 este cea stabilită prin Hotărârea Guvernului nr. 1.209/2003 privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, cu următoarele excepţii:

a)  autorităţile şi instituţiile publice în ale căror state de funcţii se află postul scos la concurs au obligaţia să solicite avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici cu cel puţin 13 zile înainte de data susţinerii concursului;

b)  Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici are obligaţia să emită, în condiţiile legii, avizul prevăzut la lit. a) şi să transmită   numele,   prenumele  şi   funcţia  deţinută  de reprezentantul    acesteia în comisia de concurs, în termen de două zile de la data primirii solicitării;

c)   autoritatea sau instituţia publică organizatoare a concursului are obligaţia de a constitui comisia de concurs şi comisia de soluţionare a contestaţiilor cu cel puţin 10 zile înainte de data susţinerii concursului;

d)   autoritatea sau instituţia publică în al cărei stat de funcţii se află postul scos la concurs are obligaţia de a afişa la sediul său, precum şi, după caz, de a publica în presă şi, acolo unde există, pe pagina de internet, cu cel puţin 10 zile înainte de data susţinerii concursului, următoarele informaţii: denumirea instituţiei, data organizării concursului, numărul funcţiilor publice vacante pentru care se organizează concursul şi datele de contact pentru obţinerea de informaţii suplimentare;

e)  candidaţii depun la secretariatul comisiei de concurs dosarul de concurs, în termen de 8 zile de la data publicării anunţului prevăzut la art. 2 alin. (1);

f)   comisia de concurs are obligaţia de a selecta dosarele de concurs, pe baza îndeplinirii condiţiilor de participare la concurs, în termen de 24 de ore de la data expirării termenului prevăzut la lit. e).

(2) Pentru funcţiile publice din cadrul compartimentelor implicate în implementarea angajamentelor asumate prin negocierile pentru aderarea României la Uniunea Europeană, care necesită un nivel ridicat de cunoaştere a unei limbi de circulaţie internaţională, poate fi stabilită, la solicitarea justificată a autorităţii sau a instituţiei publice şi cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, o probă de limbă străină. In acest caz, modalitatea de evaluare a probei se propune odată cu solicitarea avizului de către autoritatea sau instituţia publică şi se aprobă de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.

Art. 4. - Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă prevederile art. 4 şi 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2006 privind unele măsuri pentru întărirea capacităţii administrative a României pentru integrarea în Uniunea Europeană, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 31 ianuarie 2006.

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Ministrul integrării europene,

Anca Daniela Boagiu

Ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei,

Gheorghe Barbu

Ministrul administraţiei şi internelor,

Vasile Blaga

Ministrul finanţelor publice,

Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu


SmartCity5

COMENTARII la OUG 16/2007

Momentan nu exista niciun comentariu la OUG 16 din 2007
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu