Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

NORMA Nr

NORMA   Nr. 3021 din 27 iunie 1994

privind modul de tinere si de completare a Registrului comertului

ACT EMIS DE: CAMERA DE COMERT SI INDUSTRIE A ROMANIEI


SmartCity3

              MINISTERUL COMERTULUI
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 269 din 22 septembrie 1994

    In temeiul art. 12 alin. 5 din Legea nr. 26/1990 privind Registrul comertului, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 121 din 7 noiembrie 1990, Camera de Comert si Industrie a Romaniei impreuna cu Ministerul Comertului au elaborat prezentele norme in scopul stabilirii unitare, pentru toate oficiile Registrului comertului, a modului de tinere si de completare a acestuia.

    CAP. 1
    Obligatia de inregistrare

    Art. 1
    Persoanele obligate sa ceara inregistrarea in Registrul comertului
    1. Comerciantii ai obligatia ca, inainte de inceperea comertului, sa ceara inmatricularea in Registrul comertului, iar in cursul exercitarii si la incetarea comertului, sa ceara inscrierea in acelasi registru a mentiunilor privind actele si faptele a caror inregistrare este prevazuta de Legea nr. 26/1990 privind Registrul comertului (denumita in continuare L.R.C.), Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale (denumita in continuare L.S.C.) sau de alte dispozitii legale.
    2. In intelesul prezentelor norme, termenul de inregistrare include atat inmatricularea comerciantului in Registrul comertului, cat si inscrierea ulterioara a mentiunilor prevazute de lege.
    3. Sunt comercianti, in sensul art. 1 alin. 2 din L.R.C.:
    a) persoanele fizice care exercita in mod obisnuit acte de comert, avand comertul ca profesiune;
    b) societatile comerciale;
    c) regiile autonome;
    d) organizatiile cooperatiste.
    4. Persoanele fizice si asociatiile familiale autorizate sa desfasoare o activitate independenta conform Decretului-lege nr. 54/1990 se vor inregistra in Registrul comertului numai daca sunt comercianti in intelesul alin. 3 lit. a) din prezentul articol. Asa fiind, daca activitatea lor nu depaseste limitele unei meserii sau ale unor prestari de servicii izolate, aceste persoane fizice si asociatii familiale nu sunt supuse obligatiei de inregistrare.
    5. Potrivit art. 1 alin. 3 din L.R.C., sunt exceptati de la obligatia inregistrarii meseriasii si taranii care isi desfac produsele din gospodaria proprie.

    CAP. 2
    Categorii de cereri catre Oficiul Registrului comertului

    Art. 2
    Cererile de inregistrare
    1. Cererile de inmatriculare se fac prin completarea formularelor Oficiului Registrului comertului dupa cum urmeaza:
    a) comerciantii persoane fizice vor completa formularul nr. 1;
    b) societatile in nume colectiv, in comandita simpla si cu raspundere limitata vor completa formularul nr. 2;
    c) societatile pe actiuni si in comandita pe actiuni vor completa formularul nr. 3;
    d) regiile autonome, precum si organizatiile cooperatiste, care nu se constituie in forma unei societati comerciale, vor completa formularul nr. 4;
    e) cererea de inmatriculare a unei sucursale sau filiale fara personalitate juridica se face prin completarea formularului nr. 5;
    f) inmatricularea unei filiale cu personalitate juridica se face prin completarea formularului corespunzator formei de societate in care s-a constituit.
    2. Cererea de inscriere mentiuni se face prin completarea formularului nr. 6.
    3. Cererea de radiere a unei inmatriculari sau a unei mentiuni se face prin completarea formularului nr. 7.
    Art. 3
    Cererile de depunere si mentionare acte
    1. Cererea de depunere si autorizare publicare prospect se face prin completarea formularului nr. 8 (art. 10 alin. 2 si 3, art. 70 alin. 2 si art. 158 alin. 2 din L.S.C.).
    2. Cererea de depunere si mentionare bilant se face prin completarea formularului nr. 9 (art. 133 si 149 din L.S.C.).
    3. Cererea de depunere si mentionare hotarari ale adunarii generale a asociatilor se face prin completarea formularului nr. 10 (art. 89 alin. 4, art. 155 alin. 1, art. 173 alin. 1, art. 175 alin. 1 din L.S.C.).
    Art. 4
    Alte categorii de cereri
    1. Cererea de verificare-rezervare firma se face prin completarea formularului nr. 11.
    2. Cererea de indreptare erori materiale constatate ulterior inregistrarii se face prin completarea formularului nr. 12.
    3. Cererea de eliberare copii certificate se face prin completarea formularului nr. 13.
    4. Cererea de eliberare certificat constatator se face prin completarea formularului nr. 14.
    5. Cererea de eliberare duplicat se face prin completarea formularului nr. 15.
    6. Cererea de furnizare informatii se face prin completarea formularului nr. 16.

    CAP. 3
    Conditiile privind intocmirea cererilor

    Sectiunea I
    Dispozitii generale
    Art. 5
    Persoanele care intocmesc cererile
    1. Cererile de inregistrare (de inmatriculare, de inscriere mentiuni sau de radiere) se intocmesc si se semneaza astfel:
    a) de comerciantul persoana fizica sau de orice membru al asociatiei familiale, personal;
    b) de un administrator al societatii comerciale;
    c) de oricare asociat, in conditiile legii;
    d) de catre persoana care, potrivit legii, reprezinta regia autonoma sau organizatia cooperatista;
    e) de orice persoana prejudiciata printr-o inmatriculare sau mentiune (art. 25 din L.R.C.).
    2. Cererile de depunere si mentionare acte (depunere prospect, bilant, hotarari ale adunarii generale) se intocmesc si se semneaza de una dintre persoanele prevazute la pct. 1 lit. b) si c) din prezentul articol.
    3. Celelalte categorii de cereri (eliberare copii certificate, eliberare certificat constatator, furnizare informatii) se intocmesc si se semneaza, potrivit prevederilor alin. 1 lit. a), b) c) si d) sau, dupa caz, de orice persoana interesata.
    4. Cererile se pot face prin imputernicit cu procura speciala si autentica in cazurile prevazute la alin. 1 lit a), c) si e) sau cu delegatie scrisa semnata de reprezentantul legal, cu stampila si numar de iesire, in cazurile prevazute la alin. 1 lit. b) si d).
    Art. 6
    Termenele pentru inmatriculare
    Cererea de inmatriculare se face, potrivit art. 20 din L.R.C., in termen de 15 zile, calculat dupa cum urmeaza:
    a) pentru comerciantii persoane fizice si asociatiile familiale, de la data autorizarii;
    b) pentru societatile comerciale, de la data ramanerii definitive a dispozitiei judecatoresti prin care s-a dispus inmatricularea;
    c) pentru regiile autonome, organizatiile cooperatiste si societatile comerciale infiintate prin act administrativ, de la data actului de infiintare.
    Art. 7
    Termenele pentru inscrierea mentiunilor
    Cererea de inscriere a mentiunilor prevazute la art. 21 din L.R.C. se face, potrivit art. 22, astfel:
    a) de catre persoanele prevazute la art. 5 alin. 1 lit. a), b), c) si d) din prezentele norme, in termen de cel mult 15 zile de la data actelor, si faptelor supuse obligatiei de inregistrare;
    b) de catre persoanele interesate, in cel mult 30 de zile de la data cand au cunoscut actul sau faptul supus inregistrarii;
    c) din oficiu, in cel mult 15 zile de la data primirii copiei legalizate de pe dispozitivul hotararii definitive, pentru faptele si actele prevazute la art. 21 lit. d), e), f) si g) din L.R.C.
    Art. 8
    Termenele pentru depunerea si mentionarea actelor
    Cererile de depunere si mentionare acte se face in termen de 15 zile, calculat dupa cum urmeaza:
    a) pentru depunerea bilantului de la data aprobarii acestuia in adunarea generala a asociatilor/actionarilor;
    b) pentru depunerea hotararilor, de la data adoptarii lor in adunarea generala (art. 89 alin. 4 din  L.S.C.).
    Art. 9
    Consecintele nerespectarii termenelor legale
    In cazul in care se cer inregistrarea, depunerea unor acte sau semnaturi dupa expirarea termenelor legale, se va da curs acestor cereri si va fi sesizata Camera de comert si industrie teritoriala in vederea aplicarii dispozitiilor art. 43 din L.R.C.
    Art. 10
    Unde se depun cererile
    1. Comerciantii cer inmatricularea la Oficiul Registrului comertului de pe langa Camera de comert si industrie din judetul in care isi au sediul prevazut in contractul de societate si/sau in statut sau, dupa caz, in actul de infiintare ori in autorizatia de functionare.
    2. Cererea de inscriere mentiuni se face la Oficiul Registrului comertului la la care s-a facut inmatricularea comerciantului sau, dupa caz, la Oficiul Registrului comertului de la noul sediu, daca comerciantul si-a schimbat sediul in alt judet.
    3. Cererea de radiere, precum si celelalte categorii de cereri se fac potrivit prevederilor alin. 2 din prezentul articol. Cererea de depunere si autorizare publicare prospect pentru constituirea societatilor pe actiuni si a societatilor in comandita pe actiuni prin subscriptie publica se depune la Oficiul Registrului comertului din judetul in care se va stabili sediul societatii.
    Art. 11
    Cerinte de forma
    1. Cererile se vor completa pe formularele-tip la toate rubricile, cu atentie, prin dactilografiere, fara stersaturi sau adaugari.
    2. Cererile de inregistrare (inmatriculare, inscriere mentiuni, radiere) se intocmesc in trei exemplare, din care unul pentru oficiul la care se face inregistrarea, al doilea pentru comerciant, iar al treilea pentru a fi comunicat Oficiului National al Registrului Comertului (denumit in continuare O.N.R.C.).
    3. Celelalte categorii de cereri se intocmesc in doua exemplare, dintre care unul pentru oficiul la care s-a depus cererea si al doilea pentru comerciant sau, dupa caz, pentru persoana interesata.

    Sectiunea a II-a
    Completarea cererii de inmatriculare
    Art. 12
    Datele de identificare si alte date personale ale comerciantului persoana fizica si ale asociatilor
    1. Datele personale ale comerciantului persoana fizica se inscriu in cap. I din cererea de inmatriculare (formular nr. 1), iar datele personale ale asociatilor persoane fizice, precum si datele de identificare a asociatilor persoane juridice se inscriu, dupa caz, in anexa nr. 1 sau nr. 2 la cererile de inmatriculare (formularele nr. 2 si 3). Completarea se face la toate rubricile, potrivit prevederilor ce urmeaza.
    2. Completarea datelor de identificare si a altor date personale ale comerciantului sau ale asociatului se face astfel:
    a) la rubricile "Numele si prenumele" si "Firma" se inscriu numele de familie si prenumele, astfel cum figureaza in actul de identitate ori in actul constitutiv, respectiv denumirea asociatului persoana juridica, astfel cum figureaza in certificatul de inmatriculare ori in actul de infiintare;
    b) la rubricile "Domiciliul" si "Sediul" se inscriu domiciliul de la data completarii cererii, astfel cum figureaza in actul de identitate ori in actul constitutiv, respectiv sediul asociatului persoana juridica, astfel cum este prevazut in certificatul de inmatriculare, in actul de infiintare ori in actul de schimbare a sediului inregistrat in Registrul comertului. Adresa se completeaza cu toate elementele corespunzatoare domiciliului sau sediului, inclusiv codul postal, prefix, telefon, fax, telex;
    c) la rubricile "Cetatenia" si "Nationalitatea" se inscriu cetatenia persoanei fizice de la data completarii cererii, respectiv nationalitatea persoanei juridice. Aceasta are nationalitatea statului pe al carui teritoriu si-a stabilit, potrivit actului constitutiv, sediul social. In cazul cand comerciantul persoana fizica are mai multe cetatenii, le va mentiona pe toate. La persoanele fara cetatenie se scrie "apatrid";
    d) la rubrica "Starea civila" se scrie, dupa caz, casatorit sau necasatorit;
    e) la rubrica "Sexul" se scrie, dupa caz, masculin sau feminin;
    f) la rubricile "Averea" si "Modul de evaluare" se arata bunurile comerciantului persoana fizica sau ale asociatului cu raspundere nelimitata si solidara. Mentiunea se face global (de exemplu: mobilier si obiecte de uz casnic), cu exceptia bunurilor de valori importante (case, apartamente, terenuri, autoturisme etc.), care se vor nominaliza. Evaluarea se face prin apreciere de catre declarant, pe propria raspundere;
    g) la rubrica "Activitatea comerciala anterioara" se arata daca comerciantul persoana fizica sau asociatul persoana fizica a desfasurat activitati comerciale ori de administrare de societati comerciale sau, in lipsa acestora, se completeaza cu profesia sau cu nivelul studiilor absolvite;
    h) la rubrica "Numarul de inmatriculare/actul de infiintare" se scriu numarul si data inmatricularii asociatului persoana juridica sau, dupa caz, felul, numarul, data si organul emitent al actului de infiintare.
    Art. 13
    Datele privind firma, emblema si sediul comerciantului care se inmatriculeaza
    1. Se completeaza dupa cum urmeaza:
    a) rubricile "Firma" si "Emblema" se completeaza cu respectarea prevederilor cap. IV din L.R.C. si a dispozitiei judecatoresti de inmatriculare sau, dupa caz, a actului administrativ de infiintare. Firmele si emblemele vor fi scrise in primul rand in limba romana. Firma si emblema unui comerciant trebuie sa se deosebeasca de firma si emblema altui comerciant. Orice emblema va trebui sa se deosebeasca de emblemele inscrise in acelasi Registru al comertului, pentru acelasi fel de comert, precum si de emblemele altor comercianti de pe piata unde comerciantul isi desfasoara activitatea. Pentru respectarea dispozitiilor legale, referitoare la unicitatea denumirii, in avizul consultativ eliberat potrivit prevederilor art. 23 din L.S.C., Camerele de comert si industrie vor face mentiune daca firma este dubla. In acest caz, se va recomanda comerciantului sa-si modifice denumirea, conform procedurii legale, invederindu-i si posibilitatea rezervarii denumirii prin intocmirea cererii de verificare-rezervare firma (formularul nr. 11) la Registrul comertului;
    b) la rubrica "Sediul" se scrie adresa cu toate elementele corespunzatoare (inclusiv Codul postal, telefon, telex, fax), astfel este mentionat in dispozitia judecatoreasca de inmatriculare sau, dupa caz, in actul administrativ de autorizare ori de infiintare. Sediul impune existenta unui spatiu detinut in baza unui titlu legitim.
    2. Rubrica "Dispozitia de inmatriculare/actul administrativ" se completeaza cu dispozitia judecatoreasca de inmatriculare (instanta, numarul hotararii, data pronuntarii, numarul dosarului si anul) sau, dupa caz, actul de autorizare ori de infiintare emis de organul competent.
    3. La rubrica "Activitatea economica anterioara" se arata persoana juridica din care provine ca urmare a reorganizarii (fuziune, divizare, alte moduri de reorganizare), cu indicarea numerelor de inmatriculare ale persoanelor juridice care s-au reorganizat.
    Art. 14
    Datele privind obiectul de activitate
    Se completeaza dupa cum urmeaza:
    a) rubrica "Domenii de activitate" se completeaza cu domeniile prevazute in dispozitia judecatoreasca de inmatriculare ori, in lipsa, in actele constitutive sau, dupa caz, in actul administrativ de infiintare; se subliniaza domeniul principal potrivit optiunii comerciantului;
    b) la rubrica "Activitati principale" se inscriu cel mult cinci activitati principale in ordinea prioritatii lor, in dreptul fiecareia indicandu-se si codul corespunzator.
    Codificarea activitatilor principale se face in conformitate cu Nomenclatorul de clasificare a activitatilor din economia nationala - C.A.E.N. - conform optiunii comerciantului, cu asistenta referentului Oficiului Registrului comertului;
    c) obiectul de activitate astfel cum este prevazut in dispozitia judecatoreasca de inmatriculare sau, in lipsa, in actul administrativ de infiintare se trece in anexa nr. 4, codificarea fiind optionala.
    Art. 15
    Datele privind capitalul social
    Se completeaza dupa cum urmeaza:
    a) capitalul social se va exprima obligatoriu in lei, iar in cazul in care sunt aporturi in moneda straina, se va exprima si in aceasta moneda. Sumele subscrise in alta moneda decat dolarul se vor exprima in dolari, potrivit avizului Agentiei Romane de Dezvoltare;
    b) celelalte date privind capitalul social se inscriu in deplina concordanta cu dispozitia judecatoreasca de inmatriculare, cu prevederile contractului si/sau statutului sau, dupa caz, cu actul administrativ de infiintare emis de organul competent.
    Art. 16
    Alte date
    1. Datele privind administratorii, managerii, cenzorii, imputernicitii, reprezentantii, mentiunile prevazute de art. 21 din L.R.C., precum si orice alte date se inscriu in deplina concordanta cu dispozitia judecatoreasca de inmatriculare, cu prevederile contractului si/sau statutului, ori cu actul administrativ de infiintare sau cu orice alte inscrisuri doveditoare.
    2. Daca este cazul, rubrica "Alte date" se completeaza cu alte informatii prevazute a fi inscrise in cerere (de exemplu: acte privind fondul de comert, dreptul de proprietate industriala, interdictie, curatela etc.).

    Sectiunea a III-a
    Completarea cererii de inscriere mentiuni si a altor categorii de cereri.
    Anexe
    Art. 17
    Dispozitii comune
    1. Completarea cererii de inscriere mentiuni si a altor categorii de cereri se face prin inscrierea datelor la toate rubricile din formularele respective.
    2. Pentru datele prevazute cu precizarea "report" din cererile de inmatriculare (formularele nr. 1, 2, 3, 4 si 5) se completeaza nr. 1-5 sau, dupa caz, una dintre anexele nr. 6.6. - 6.8.
    3. Pentru detalierea modificarilor din cererea de inscriere mentiuni se completeaza, dupa caz, anexele nr. 6.1. - 6.9.
    4. Anexele prevazute la alin. 2 si 3 fac parte integranta din cereri si vor purta semnatura persoanelor care le intocmesc.

    CAP. 4
    Acte doveditoare

    Sectiunea I
    Actele care se prezinta impreuna cu cererea de inmatriculare a unui comerciant persoana fizica
    Art. 18
    Enumerarea dovezilor
    1. Dovada datelor de identificare se face prin prezentarea actului de identitate, iar cand cererea se face prin imputernicit, cu actul de identitate al acestuia, impreuna cu procura speciala si autentica.
    2. Dovada autorizarii exercitarii comertului se face cu autorizatia eliberata de organul competent, in copie legalizata de notariat sau in copie certificata de referentul Oficiului Registrului comertului, dupa confruntarea cu originalul.
    3. Dovada sediului firmei se face cu actul de proprietate sau, dupa caz, cu contractul de inchiriere sau cu orice alt titlu legitim in temeiul caruia este detinut spatiul stabilit pentru sediu.
    4. Dovada privind averea si modul se evaluare se face cu declaratia comerciantului pe propria raspundere

    Sectiunea a II-a
    Actele care se prezinta impreuna cu cererea de inmatriculare a unui comerciant persoana juridica
    Art. 19
    Enumerarea dovezilor
    1. Dovada datelor de identificare ale asociatilor persoane fizice sau ale asociatilor persoane juridice se face cu incheierea de autentificare de pe contractul de societate si/sau statutul, originale, dispozitia judecatoreasca de inmatriculare in copie legalizata de instanta sau, dupa caz, cu actul de infiintare ori certificatul de inmatriculare in Registrul comertului.
    2. Dovada datelor privind sediul firmei, capitalul social subscris si varsat, administratorii, cenzorii, precum si a altor date, se face cu actele prevazute la alineatul precedent. La societatile pe actiuni si in comandita pe actiuni, daca administratorii au fost numiti la constituire, se cere si dovada garantiei (art. 96 din L.S.C.).
    3. Dovada datelor inscrise in cererea de inmatriculare a regiei autonome/organizatiei cooperatiste (formularul nr. 4) se face cu actul de infiintare, actul de imputernicire a persoanelor care reprezinta regia autonoma/organizatia cooperatista si subunitatile acestora, precum si cu statutul si hotararea adunarii generale a membrilor cooperatori pentru organizatiile cooperatiste; actele se depun in copie certificate, pentru conformitate, de catre unitatea respectiva.
    4. Datele la care s-a cerut publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei se face cu chitanta eliberata de aceasta regie.

    Sectiunea a III-a
    Actele ce se prezinta impreuna cu cererea de inscriere mentiuni
    Art. 20
    Dispozitii generale
    1. Pentru inscrierea mentiunilor care implica modificarea actelor constitutive se depun:
    a) actul aditional de modificare in forma autentica;
    b) hotararea asociatilor, luata in conditiile legale si statutare; aceasta hotarare nu se cere la societatile cu raspundere limitata cu asociat unic;
    c) dovada ca s-a cerut publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei;
    d) dispozitia judecatoreasca, acolo unde inscrierea mentiunii a fost dispusa de instanta judecatoreasca;
    e) dovezile stabilite in prevederile ce urmeaza pentru anumite mentiuni.
    2. Daca mentiunea nu implica modificari ale actelor constitutive, se depune numai hotararea asociatilor, luata in conditiile statutare.
    3. In situatiile in care, la societatile pe actiuni, in comandita pe actiuni si cu raspundere limitata, legea prevede un termen care amana executarea hotararii adunarii generale (de exemplu: reducere de capital - art. 155; fuziune - art. 175 din L.S.C.), aceasta se depune la Registrul comertului in baza cererii de depunere si mentionare hotarari (formularul nr. 10) si se mentioneaza in Registrul comertului. Operatiunea de inscriere propriu-zisa a mentiunii in Registrul comertului se efectueaza dupa trecerea termenelor respective. In aceste cazuri, se depun extrasul din Monitorul Oficial al Romaniei in care s-a facut publicarea, precum si dovada ca nu s-a facut opozitia la instanta inauntrul acestor termene ori aceasta a fost retrasa sau respinsa printr-o sentinta definitiva.
    Art. 21
    Modificari privind actionari si transmiterea actiunilor
    1. Asemenea modificari nu se inregistreaza in Registrul comertului, cu exceptia schimbarii comanditatilor din societatile in comandita pe actiuni, caz in care se va depune actul aditional de modificare in forma autentica.
    2. La societatile in care asociatii/actionarii sunt Fondul Proprietatii de Stat si Fondul Proprietatii Private, transmiterea dreptului de proprietate asupra actiunilor prin vanzare nu duce la incetarea existentei societatii si radierea acesteia din Registrul comertului.
    Art. 22
    Modificarea datelor de stare civila si de identificare
    Pentru inscrierea mentiunilor privind modificarea datelor de stare civila si de identificare a asociatilor, fondatorilor, administratorilor, managerilor si imputernicitilor se depune, dupa caz, actul modificator in copie certificata de catre comerciant (certificat de casatorie, hotarare de divort etc.).
    Art. 23
    Schimbarea administratorilor/managerilor si a reprezentantilor
    1. Pentru inscrierea mentiunii privind schimbarea administratorilor din societatile pe actiuni si in comandita pe actiuni se cer certificatul privind depunerea garantiei legale (art. 95 si 96 din L.S.C.), precum si cazierul juridic. Cazierul judiciar nu se cere in cazurile in care schimbarea a fost dispusa de instanta judecatoreasca, cand dovada se face cu sentinta definitiva.
    2. Pentru inscrierea mentiunii privind schimbarea persoanelor care, potrivit legii, reprezinta regia autonoma sau organizatia cooperatista, se depune actul de numire a reprezentantului.
    3. Pentru inscrierea mentiunii privind numirea managerilor in societatile comerciale in care statul detine peste 50% din capitalul social al acestora, precum si la regiile autonome, se depune contractul de management intocmit si semnat potrivit prevederilor Legii nr. 66/1993 privind contractul de management, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 244 din 13 octombrie 1993.
    Art. 24
    Modificarea firmei, emblemei si sediului
    1. Pentru inscrierea mentiunilor privind modificarea firmei, emblemei si sediului, dovada se face in conformitate cu prevederile art. 20 din prezentele norme, cu urmatoarele precizari:
    a) pentru inscrierea mentiunii privind modificarea firmei si/sau a emblemei Oficiului Registrului comertului va asigura indeplinirea dispozitiilor prevazute de L.R.C. referitoare la unicitatea acestora. De asemenea, se va asigura indeplinirea referitoare la firma, respectiv: numele si prenumele comerciantului persoana fizica; numele si prenumele a cel putin unuia dintre asociati la societatile in nume colectiv; numele si prenumele a cel putin unuia dintre asociatii comanditati la societatile in comandita simpla; denumirea proprie la societatile pe actiuni si societatile in comandita pe actiuni; denumirea care sa arate obiectul de activitate la societatile cu raspundere limitata urmate de mentiunea formei de societate;
    b) pentru inscrierea mentiunii privind mutarea sediului comerciantului, se depune titlul de proprietate al comerciantului asupra imobilului ori partii din imobil afectata noului sediu sau, dupa caz, contractul de inchiriere incheiat intre proprietarul/coproprietarul locator si societate, sau orice alt titlu legitim in temeiul caruia este detinut spatiul destinat noului sediu al firmei; actele mentionate se depun in copii certificate de comerciant pe propria raspundere;
    c) inscrierea mentiunii privind schimbarea sediului firmei intr-o alta localitate din judetul in care s-a efectuat inmatricularea se face la Registrul comertului unde comerciantul este inmatriculat;
    d) schimbarea sediului comerciantului in alt judet se face dupa cum urmeaza:
    - la Oficiul Registrului comertului de la sediul initial se inscrie mentiunea si se elibereaza copii certificate de catre Oficiul Registrului comertului, de pe toate actele si autorizatiile aflate la dosar, si se retine certificatul de inmatriculare;
    - la Oficiul Registrului comertului de la noul sediu se efectueaza inmatricularea pe baza cererii de mentiuni si a copiilor certificate; se elibereaza comerciantului un nou certificat de inmatriculare pe care se face mentiunea "eliberat prin schimbare sediu", mentionandu-se numarul si data certificatului de inmatriculare anterior;
    - inscrierea radierii in Registrul comertului de la sediul initial se face in baza cererii de radiere, insotita de copia certificata a noului certificat de inmatriculare care va ramane la dosar. Radierea se opereaza pe data la care s-a facut inmatricularea la Registrul comertului de la sediul nou;
    - dovada privind sediul se cere numai la Oficiul Registrului comertului de la sediul nou.
    2. Copiile certificate la care se refera alin. 1 lit. d) vor fi asezate in ordine cronologica, iar pe ultima pagina, referentul Oficiului Registrului comertului va certifica, sub semnatura, numarul de copii si de pagini sau va intocmi un borderou al actelor.
    3. Schimbarea denumirii strazii nu inseamna mutarea sediului. In consecinta, ea se va opera la simpla cerere a comerciantului, fara plata vreunei taxe, sau chiar din oficiu. In acest scop, oficiile Registrului comertului vor cere periodic organelor administrative competente noile denumiri ale strazilor, pentru a fi puse la dispozitia comerciantilor.
    Art. 25
    Modificarea duratei de functionare
    1. Pentru inscrierea mentiunii privind modificarea duratei de functionare a firmei, dovada se face potrivit prevederilor art. 20 din prezentele norme.
    2. La societatile in nume colectiv, in comandita simpla si cu raspundere limitata, inscrierea mentiunii privind prelungirea duratei de functionare a acestora peste termenul fixat se face dupa indeplinirea formalitatilor prevazute de art. 154 din L.S.C. si dupa prezentarea dovezilor corespunzatoare.
    Art. 26
    Modificarea obiectului de activitate
    1. Pentru inscrierea mentiunii privind modificarea obiectului de activitate, dovada se face cu actele prevazute la art. 20 din prezentele norme.
    2. In cazul modificarii obiectului de activitate, se depun ca acte doveditoare numai acele avize-autorizatii cerute de lege ca o conditie prealabila inceperii activitatilor respective (de exemplu : autorizarea de catre Banca Nationala a Romaniei pentru activitati bancare - Normele nr. 2/1992 ale Bancii Nationale a Romaniei).
    Art. 27
    Transmiterea partilor sociale
    Pentru inscrierea mentiunilor privind transmiterea de parti sociale, se depun actul modificator al actelor constitutive, in forma autentica, precum si actele care au stat la baza transmiterii. Daca transmiterea se face catre terti, din actul aditional trebuie sa rezulte acordul asociatilor in conditiile legii si ale statutului.
    Art. 28
    Modificarea numarului asociatilor
    1. Pentru inscrierea mentiunilor privind modificarea numarului asociatilor, in sensul ramanerii unui singur asociat intr-o societate cu raspundere limitata (art. 170 din L.S.C.), dovada datelor din cererea de inscriere mentiuni se face astfel:
    a) in situatia ramanerii unui singur asociat, daca clauza de continuare a activitatii este prevazuta in actele constitutive, pentru inscrierea mentiunii se cer certificatul de deces ori actele modificatoare in forma autentica din care sa rezulte vointa celorlalti asociati de a se retrage (declaratie, acte de transmitere, act aditional) sau, dupa caz, hotararea judecatoreasca de excludere, de declarare a falimentului sau de punere sub interdictie, precum si modificarea in forma autentica a statutului existent. De asemenea, se mai depun dovada situatiei partilor sociale, precum si declaratia data, potrivit art. 211 din L.S.C., pe propria raspundere;
    b) in situatia ramanerii unui singur asociat, daca clauza de continuare a activitatii nu este prevazuta in actele constitutive, aceasta poate continua daca asociatul ramas isi manifesta expres vointa in acest sens si indeplineste conditiile prevazute de art. 210 si 211 din L.S.C.; in cazul decesului, societatea poate continua activitatea cu un singur asociat, daca mostenitorii isi manifesta in mod expres vointa de renuntare la calitatea de asociat. In acest sens se vor depune declaratiile de renuntare in forma autentica, precum si modificarea statutului cu precizarea situatiei partilor sociale.
    2. Pentru inscrierea mentiunilor privind modificarea numarului asociatilor intr-o societate cu raspundere limitata cu asociat unic, prin cooptare de asociati noi, dovada datelor din cerere se face cu:
    a) contractul de societate intervenit intre parti si statutul modificat, in forma autentica, depuse in original, din care sa rezulte si transmiterea partilor sociale;
    b) daca cooptarea de noi asociati atrage majorarea capitalului social, se va depune si hotararea judecatoreasca in copie legalizata de instanta.
    Art. 29
    Excluderea asociatilor
    Pentru inscrierea mentiunii privind excluderea asociatilor din societatile in nume colectiv, societatile in comandita simpla si societatile cu raspundere limitata (art. 165 si 166 din L.S.C.), se depune hotararea judecatoreasca de excludere, in copie legalizata de instanta.
    Art. 30
    Modificarea capitalului social
    1. Pentru inscrierea mentiunilor privind majorarea capitalului social, dovada datelor din cererea de inscriere mentiuni se face, dupa caz, astfel:
    a) pentru inscrierea mentiunii privind majorarea capitalului social prin noi aporturi in numerar si/sau in natura la societatile pe actiuni, in comandita pe actiuni si la societatile cu raspundere limitata, ca si in cazul majorarii capitalului prin subscriptie publica la societatile pe actiuni si la societatile in comandita pe actiuni este obligatorie, in temeiul art. 158 alin. 1 si art. 164 din L.S.C., autorizarea modificarii capitalului de catre instanta judecatoreasca competenta; la societatile in nume colectiv si la societatile in comandita simpla, inscrierea mentiunii se face in baza incheierii judecatorului delegat. Dovada se face, dupa caz, cu: actul aditional in forma autentica, dovada ca s-a cerut publicare in Monitorul Oficial al Romaniei, precum si cu dovezile care se cer la formarea capitalului initial (dovada varsamintului in numerar, specificarea aporturilor in natura, dovada dreptului de proprietate asupra lor si evaluarea);
    b) inscrierea mentiunii privind majorarea capitalului social prin orice alta modalitate (de exemplu: incorporarea rezervelor, beneficiilor, dividendelor, diferentelor din reevaluarea etc.) la orice forma de societate se face in baza incheierii judecatorului delegat. In aceste situatii se cer, dupa caz, actul aditional in forma autentica, dovada ca s-a cerut publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, bilantul contabil, raportul de reevaluare sau de expertiza contabila. In cazul societatilor pe actiuni si in comandita pe actiuni, se mai depun raportul administratorilor, raportul cenzorilor si hotararea adunarii generale;
    c) la societatile pe actiuni si in comandita pe actiuni, mentiunea de majorare a capitalului social implica modificarea numarului actiunilor si, dupa caz, valoarea lor nominala.
    2. Inscrierea mentiunii privind reducerea capitalului social se face in baza incheierii judecatorului delegat. Depunerea hotararii asociatilor, luata in conditiile statutare si ale art. 155 alin. 2 din L.S.C., se face prin intocmirea formularului nr. 10. Inscrierea mentiunii de reducere a capitalului social in Registrul comertului se face dupa trecerea a doua luni de la data publicarii hotararii asociatilor in Monitorul Oficial al Romaniei, cand se prezinta actul aditional modificator in forma autentica, extras din Monitorul Oficial al Romaniei in care s-a facut publicarea hotararii, precum si dovada ca nu s-a introdus opozitie ori ca aceasta a fost retrasa sau respinsa printr-o sentinta definitiva a instantei. La societatile pe actiuni si in comandita pe actiuni, se prezinta si raportul administratorilor si al cenzorilor.
    Art. 31
    Suspendarea si reluarea activitatii
    Pentru inscrierea mentiunii privind suspendarea sau reluarea activitatii, dovada se face cu actele prevazute la art. 20 alin. 1 lit. a), b) si c) din prezentele norme.
    Art. 32
    Transformarea formei juridice
    1. Pentru inscrierea mentiunii privind transformarea formei juridice a unei societati, dovada datelor din cererea de inscriere mentiuni se face cu hotararea judecatoreasca, contractul de societate si/sau statutul, specifice noului tip de societate, in forma autentica, dovada ca s-a cerut publicarea lor in Monitorul Oficial al Romaniei. La solicitarea inscrierii in Registrul comertului se completeaza cererea de inscriere mentiuni.
    2. Transformarea formei juridice a unei societati comerciale implica modificarea actelor constitutive fara a avea ca efect dizolvarea, lichidarea si radierea societatii.
    Art. 33
    Fuziunea
    1. Fuziunea se realizeaza pe doua cai (art. 175 alin. 5 din L.S.C.):
    a) prin absorbtie - caz in care o societate comerciala inglobeaza una sau mai multe societati comerciale care isi exercita existenta;
    b) prin contopire - cand doua sau mai multe societati comerciale se unesc pentru a constitui o societate comerciala noua, caz in care societatile comerciale care se contopesc isi inceteaza existenta.
    2. Prin fuziune se realizeaza o transmitere universala a patrimoniului de la societatile care au fuzionat la cea care le-a absorbit sau la cea care a luat fiinta. Fiind o modificare care implica o majorare de capital social sau, dupa caz, nasterea unei societati comerciale noi, fuziunea este supusa autorizarii instantei judecatoresti competente (art. 158 alin. 1 si art. 164, coroborate cu art. 22 si 34 din L.S.C.).
    3. In aplicarea L.S.C., inscrierea mentiunii de fuziune in Registrul comertului se face in doua etape:
    a) in prima etapa se depun hotararile fiecareia dintre societatile comerciale care fuzioneaza, insotite de bilanturile contabile si de declaratiile societatilor comerciale care isi inceteaza existenta, despre modul cum au hotarat sa stinga pasivul lor;
    b) in a doua etapa se efectueaza operatiune propriu-zisa, cand se depun actul aditional modificator in forma autentica, extras din Monitorul Oficial al Romaniei in care s-a facut publicarea, hotararea judecatoreasca definitiva prin care s-a dispus inscrierea fuziunii, radierea societatilor comerciale care isi inceteaza existenta cat si inmatricularea societatii comerciale rezultate ; in acest ultim caz, pentru inmatricularea noii societati comerciale, se mai depun contractul de societate si/sau statutul, in forma autentica.
    4. Daca prin hotararea judecatoreasca nu se dispune radierea societatilor comerciale care isi inceteaza existenta, acestea vor solicita radierea din Registrul comertului prin completarea cererii de radiere. Radierea se opereaza pe data inmatricularii noii societati comerciale. In situatia in care societatile comerciale care isi inceteaza existenta sunt inmatriculate in judete diferite, radierea acestora se face in baza comunicarii de catre Oficiul Registrului comertului, la care s-a efectuat inmatricularea noii societati comerciale, a dispozitiei judecatoresti de radiere si a anexei nr. 6.3. la cererea de inscriere mentiuni, toate in copii certificate.
    5. Fuziunea produce efecte dupa trecerea a 3 luni de la publicarea hotararii in Monitorul Oficial al Romaniei sau la data ramanerii definitive a hotararii care solutioneaza opozitia creditorilor sociali. Legiuitorul permite scurtarea acestui termen, daca societatile comerciale care fuzioneaza justifica plata tuturor datoriilor sociale sau depunerea sumelor corespunzatoare la C.E.C. ori la administratia financiara sau cand exista acordul tuturor creditorilor. In aceste cazuri, la Registrul comertului se mai depun certificatul constatator, in forma autentica, ca s-a efectuat depunerea, precum si dovada publicarii acestuia in Monitorul Oficial al Romaniei (art. 175 alin. 2 din L.S.C.).
    Art. 34
    Divizarea societatii
    1. Pentru inscrierea mentiunii privind divizarea societatilor comerciale cu capital exclusiv de stat se depune actul administrativ emis de organul care a dispus infiintarea.
    2. La societatile comerciale in care asociatii/actionarii sunt Fondul Proprietatii de Stat si Fondul Proprietatii Private, inscrierea mentiunii in Registrul comertului se face in baza hotararii judecatoresti prin care se autorizeaza functionarea societatilor comerciale rezultate prin divizare.
    3. In cazul in care prin divizare rezulta mai multe persoane juridice, radierea persoanei juridice dizolvate se opereaza la data inmatricularii ultimei societati comerciale care a rezultat din divizare.
    Art. 35
    Dizolvarea si lichidarea societatii comerciale
    1. Pentru inscrierea mentiunii privind dizolvarea societatii comerciale, dovada datelor din cererea de inscriere mentiuni se face in modul urmator:
    a) in situatia in care, prin acordul tuturor asociatilor, dizolvarea se face concomitent cu lichidarea (art. 172 din L.S.C.), dovada datelor se face cu bilantul de lichidare, intocmit in conditiile legii, si dovada ca, in termenul de 30 de zile de la data publicarii hotararii sau actului aditional autentic in Monitorul Oficial al Romaniei, nu s-a introdus opozitie ori ca aceasta a fost retrasa sau respinsa printr-o sentinta definitiva a instantei. Din hotararea adunarii generale a asociatilor trebuie sa rezulte acordul tuturor asociatilor asupra inventarului, a modului de repartizare a activului si de acoperire a pasivului, precum si aprobarea socotelilor si terminarea repartitiei (art. 184 din L.S.C.);
    b) in situatia in care, dizolvarea este urmata de lichidare, ca faza distincta si subsecventa (art. 178-193 din L.S.C.), inscrierea mentiunii in Registrul comertului se face astfel:
    - in prima etapa se depune hotararea adunarii generale prin care se decide dizolvarea, insotita de actul aditional modificator in forma autentica, care va prevedea si numirea lichidatorilor. Depunerea semnaturii lichidatorilor in Registrul comertului se face potrivit prevederilor art. 13 si 19 din L.R.C.;
    - in etapa a doua, trecerea termenului de 30 de zile de la data publicarii hotararii adunarii generale in Monitorul Oficial al Romaniei, se inscrie mentiunea propriu-zisa; in aceasta etapa se depune extras din Monitorul Oficial al Romaniei in care s-au publicat hotararea, bilantul de lichidare si repartizarea activelor societatii. In cazul in care unul sau mai multi administratori sunt numiti lichidatori, societatile pe actiuni si societatile in comandita pe actiuni vor depune raportul cenzorilor, precum si darea de seama asupra gestiunii administratorilor (art. 189 alin. 1 si art. 191 alin. 2 din L.S.C.).
    2. Daca dizolvarea si/sau numirea lichidatorilor s-a facut de instanta, dovada se face cu hotararea judecatoreasca, in copie legalizata de instanta.
    3. Totodata, lichidatorii vor cere radierea societatii comerciale din Registrul comertului si vor depune registrele societatilor pe actiuni si in comandita pe actiuni pentru pastrarea acestora la Registrul comertului.
    4. In cazurile prevazute de art. 170 alin. 2 si 3 si art. 171 din L.S.C., cand numarul asociatilor s-a redus la unul singur si nu exista clauza de continuare a activitatii societatii comerciale cu mostenitorii, societatea comerciala se dizolva, iar dovada datelor se face, dupa caz, si cu unul dintre urmatoarele acte: hotararea judecatoreasca de punere sub interdictie, de declarare in stare de faliment, de excludere, decizia de retragere sau actul de deces.
    Art. 36
    Mentiunile prevazute de art. 21 din L.R.C.
    Pentru inscrierea mentiunilor prevazute de art. 21 din L.R.C., dovada datelor se face astfel:
    a) pentru actele prevazute de art. 21 lit a), cu inscrisul respectiv incheiat in forma prevazuta de lege;
    b) pentru datele prevazute de art. 21 lit. b), cu actul de identitate si cu imputernicirea data de organul statutar;
    c) pentru drepturile de proprietate industriala prevazute de art. 21 lit. c) (brevete de inventii, marci de fabrica, de comert sau de serviciu ori alte drepturi inregistrate la O.S.I.M.), cu actul eliberat de O.S.I.M., in copie certificata de comerciant, care ramane la dosar. Pentru firma si emblema nu se cer dovezi. Se va depune insa facsimilul emblemei, in trei exemplare, semnat de comerciant, pentru conformitate;
    d) pentru situatiile prevazute de art. 21 lit. d), e), f) si g), cu hotararea judecatoreasca in copie legalizata de instanta sau dupa caz, cu certificatul eliberat de instanta;
    e) pentru situatiile prevazute de art. 21 lit. h) (de exemplu: varsarea integrala a capitalului, distribuirea dividendelor etc.), cu actele originale corespunzatoare situatiei concrete, lasindu-se la dosar copii certificate de comerciant sau de persoana interesata.

    Sectiunea a IV-a
    Actele care se prezinta impreuna cu alte categorii de cereri
    Art. 37
    Cererea de radiere
    1. Se intocmeste in cazurile prevazute de art. 25 din L.R.C. si de art. 183 din L.S.C., precum si in toate cazurile care au efect incetarea comertului.
    2. Cererea intocmita in conditiile art. 25 din L.S.C. va fi insotita de toate actele care motiveaza radierea solicitata de persoana prejudiciata prin inregistrarea respectiva.
    3. Cererea intocmita in conditiile art. 183 din L.S.C. va fi insotita de actele doveditoare prevazute la art. 35 alin. 1 lit. b) liniuta a doua din prezentele norme, in masura in care nu se afla depuse la Registrul comertului. De asemenea, la societatile comerciale cu capital strain se cere si dovada Agentiei Romane de Dezvoltare privind incetarea calitatii de investitor strain.
    Art. 38
    Cererea de depunere si autorizare-publicare prospect
    1. Se intocmeste, in urmatoarele cazuri:
    a) constituirea societatilor pe actiuni si in comandita pe actiuni prin subscriptie publica;
    b) majorarea capitalului social la societatile pe actiuni si la societatile in comandita pe actiuni prin subscriptie publica;
    c) vanzarea actiunilor pe cale de publicitate.
    2. Cererea va fi insotita de prospectul de emisiune sau vanzare actiuni in forma autentica, autorizarea prealabila a prospectului de catre Agentia de Valori Mobiliare (Ordonanta Guvernului nr. 18/1993 si Hotararea Guvernului nr. 788/1993 pentru aprobarea Regulamentului privind oferta publica de vanzare de valori mobiliare si a Regulamentului privind autorizarea societatilor de intermediere si a agentilor de valori imobiliare).
    3. Daca apar modificari ale prospectului de emisiune, se cere o noua autorizare a publicarii acestuia, conform Hotararii Guvernului nr. 788/1993.
    Art. 39
    Cererea de depunere si mentionare bilant
    Se intocmeste in cazurile prevazute de art. 133 si art. 149 alin. 1 din L.S.C. Cererea va fi insotita de bilantul contabil anual, de raportul administratorilor si al cenzorilor si de hotararea adunarii generale, toate in copii certificate de comerciant.
    Art. 40
    Cererea de depunere si mentionare hotarari ale adunarii generale
    Se intocmeste in cazurile in care legea prevede un termen care suspenda executarea hotararii (art. 155 alin. 1, art. 173 alin. 1, art. 175 alin. 1 din L.S.C.), precum si orice alte cazuri prevazute de lege (de exemplu: art. 89 al alin. 4 din L.S.C.). Cererea va fi insotita de hotararea adunarii generale a asociatilor/actionarilor ce urmeaza a fi mentionata in Registrul comertului.

    Sectiunea a V-a
    Alte acte doveditoare
    Art. 41
    Dovada platii taxei
    La orice cerere de inregistrare sau pentru efectuarea oricarei operatiuni in Registrul comertului se va anexa dovada platii taxei catre Oficiul Registrului comertului, conform art. 4 alin. 2 si art. 11 alin. 1 din L.R.C.
    Art. 42
    Dovada privind indeplinirea conditiilor de publicitate
    La orice cerere de inregistrare sau pentru efectuarea oricarei operatiuni in Registrul comertului se cere dovada ca s-a solicitat publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei a dispozitiei judecatoresti de inmatriculare, a actului aditional sau, dupa caz, a hotararii adunarii generale a asociatilor.
    2. Comerciantul are obligatia sa depuna la Registrul comertului un exemplar din Monitorul Oficial al Romaniei in care s-a facut publicarea, imediat dupa ce aceasta s-a realizat.
    Art. 43
    Avize-autorizatii
    Se vor mai anexa actele prevazute de diferite dispozitii legale, ca de exemplu:
    - avizul Agentiei Romane de Dezvoltare conform Legii nr. 35/1991 privind investitiile straine;
    - autorizarea prealabila a Bancii Nationale a Romaniei pentru constituirea si functionarea societatilor bancare conform art. 5 si 6 din Legea nr. 33/1991 privind activitatea bancara;
    - avizul Ministerului Finantelor pentru constituirea si functionarea societatilor comerciale din domeniul asigurarilor, conform art. 5 din Legea nr. 47/1991;
    - autorizarea prealabila a Agentiei de Valori Mobiliare pentru constituirea societatilor de intermediere si a agentilor de valori mobiliare conform Ordonantei Guvernului nr. 18/1993 si Hotararii Guvernului nr. 788/1993;
    - autorizarea prospectului de emisiune actiuni conform Ordonantei Guvernului nr. 18/1993 si Hotararii Guvernului nr. 788/1993;
    - orice alte avize care conditioneaza constituirea si functionarea societatii comerciale.

    CAP. 5
    Sucursale si filiale

    Art. 44
    Dispozitii generale
    1. Comerciantul care are sucursale sau filiale trebuie sa ceara inmatricularea acestora la Oficiul Registrului comertului de la sediul fiecarei sucursale sau filiale in conditiile art. 23 din L.R.C.
    2. Comerciantul care are sediul principal al comertului sau in strainatate si infiinteaza o sucursala sau o filiala in Romania este supus, conform art. 24 din L.R.C., tuturor dispozitiilor referitoare la inmatricularea, mentionarea si publicarea actelor si faptelor cerute pentru comerciantii din tara.
    3. Sucursala este un dezmembramint al persoanei juridice, fara personalitate juridica, avand o structura organizatorica si un minim de autonomie gestionara in cadrul careia conducatorul ei incheie in mod obisnuit acte juridice in numele si pe socoteala unitatii principale, in limitele acordate.
    4. Unitatile (agentiile, birourile, oficiile etc.) de tipul sucursalei au regimul juridic al acestuia.
    5. In intelesul art. 23 din L.R.C., filiala este, de asemenea, un dezmembramint al persoanei juridice, de tipul sucursalei.
    Sub raportul inregistrarii in Registrul comertului, filiala fara personalitate juridica are exact regimul juridic al sucursalei. In consecinta, in continuare, termenul sucursala include si pe cel de filiala fara personalitate juridica.
    6. Filiala, in intelesul art. 23 din L.R.C., nu trebuie confundata cu filiala organizata sub forma de societate comerciala de-sine-statatoare cu personalitate juridica, dar dependenta din punct de vedere economic de societatea mama, prin detinerea de catre aceasta a capitalului social sau a unei majoritati care ii asigura controlul. Sub raportul inregistrarii in Registrul comertului, filiala-societate are exact regimul juridic al formei de societate comerciala aleasa de parti pentru constituirea filialei. Pentru acest tip de filiala nu exista dispozitii speciale in L.S.C.  sau in L.R.C. In consecinta, filiala-societate se va constitui cu respectarea conditiilor prevazute de L.S.C. referitoare la forma de societate comerciala pentru care au optat partile, iar pentru inmatricularea ei se completeaza formularul corespunzator acestei forme.
    7. Partea care cere inmatricularea unei sucursale sau a unei filiale trebuie sa fie in prealabil informata asupra intelesului notiunii. Nu orice dezmembramint al persoanei juridice constituie o sucursala, dupa cum trebuie sa se faca o neta distinctie intre filiala fara personalitate juridica si filiala-societate. Pentru a se inlatura confuzia derivand din dublul inteles al notiunii de filiala, se va recomanda partilor sa evite ori sa recurga la aceasta denumire numai in cazul filialei-societate, folosind denumirea de sucursala si pentru filialele fara personalitate juridica.
    8. Modificarile inregistrarilor facute in Registrul comertului de la sediul principal, privitoare la sucursala trebuie inscrise, la cererea comerciantului, si in Registrul comertului de la sediul sucursalei.
    Art. 45
    Inmatricularea unei sucursale infiintate de catre o societate comerciala cu sediul in Romania
    1. Cererea de inmatriculare a unei sucursale se face la Oficiul Registrului comertului de la sediul acesteia, prin completarea formularului nr. 5.
    2. Firma sucursalei va cuprinde: firma unitatii principale, forma juridica, sediul ei (localitatea) urmate de cuvantul "sucursala" se de sediul sucursalei (localitatea).
    3. Cererea de inmatriculare a unei sucursale va fi insotita de urmatoarele acte:
    a) toate actele si autorizatiile care sunt depuse la Oficiul Registrului comertului de la sediul principal al societatii comerciale, inclusiv copii de pe certificatul de inmatriculare, intr-un singur exemplar, certificate de Oficiul Registrului comertului si indosariate conform art. 24 alin. 2 din prezentele norme;
    b) hotararea organului statutar de infiintare a sucursalei cu elementele necesare (sediul secundar, sfera activitatii), in copie certificata de parte;
    c) dovada publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei a dispozitiei statutare care prevede infiintarea sucursalei. Daca o asemenea dispozitie exista in actele constitutive originare, se va depune numai copia prevazuta la lit. b);
    d) imputernicirea data conducatorului sucursalei, in forma prevazuta de art. 5 alin. 4 din prezentele norme.
    4. Oficiul Registrului comertului de la sediul secundar, cel al sucursalei, va transmite Oficiului Registrului comertului de la sediul principal un extras de pe inregistrarea efectuata, pentru a se face mentiunea in acest ultim registru (art. 23 alin. 4 din L.S.C.). Inscrierea se face din oficiu, fara plata vreunei taxe.
    5. Daca sucursala se infiinteaza intr-o localitate din acelasi judet sau in aceeasi localitate cu unitate principala, aceasta se va inmatricula in acelasi Registru al comertului, insa distinct, ca inmatriculare independenta. La inmatricularea sucursalei se va mentiona si numarul de inmatriculare a unitatii principale.
    6. Conducatorul sucursalei este obligat sa depuna semnatura sa la Oficiul Registrului comertului de la sediul sucursalei (art. 6 alin. 2 din L.S.C.).
    Art. 46
    Infiintarea unei sucursale de catre o firma cu sediul in strainatate 1. Cererea de inmatriculare a sucursalei se face prin completarea formularului nr. 5.
    2. Firma sucursalei infiintate de o societate comerciala straina in Romania va cuprinde si mentiunea sediului principal din strainatate.
    3. Cererea va fi insotita de urmatoarele acte:
    a) copie de pe inregistrarea unitatii principale din tara de sediu, cu toate mentiunile la zi, traduse si legalizate de notariatul de stat sau de un alt organ abilitat;
    b) confirmarea Agentiei Romane de Dezvoltare;
    c) declaratiile prevazute la art. 237 lit. a) din Codul comercial privind reciprocitatea de tratament si la art. 238 si 245 pct. 1 din Codul comercial, in sensul ca sucursala se supune legilor romane;
    d) avizul Camerei de Comert si Industrie a Romaniei, iar pentru sucursala cu sediul in provincie a unei societati comerciale pe actiuni, se cere si avizul Camerei de comert si industrie (art. 244 alin. 2 din Codul comercial);
    e) dovada depunerii cautiunii conform art. 238 alin. final din Codul comercial; cautiunea va fi egala cu capitalul minim prevazut de legea romana pentru forma de societate care infiinteaza sucursala (art. 238 alin. final, coroborat cu art. 245 pct. 2 din Codul comercial).
    4. Dupa inmatriculare, sucursala trebuie sa se inregistreze si la administratia financiara de la sediul sau, fiind subiect de drept financiar, impozabila pentru veniturile realizate in Romania, sub rezerva prevederilor conventiilor internationale privind dubla impunere, la care Romania este parte.
    Art. 47
    Certificatul de inmatriculare
    1. Verificarea cererii de inmatriculare a sucursalei se face in conformitate cu prevederile art. 48 din prezentele norme.
    2. Certificatul de inmatriculare a sucursalei se elibereaza prin completarea formularului nr. 20, in conformitate cu prevederile din prezentele norme.

    CAP. 6
    Verificarea cererilor

    Art. 48
    Operatiunile de verificare
    1. La inregistrarea cererii de inmatriculare sau de inscriere mentiuni in registrul de intrare-iesire, pe fiecare pagina a cererii se va trece in coltul din dreapta sus numarul si data inregistrarii. Se recomanda utilizarea inseriatorului. Referentul Oficiului Registrului comertului procedeaza, pe cat posibil, pe loc, in prezenta comerciantului sau a imputernicitului sau, la verificarea datelor inscrise in cerere, pentru confruntarea lor cu actele doveditoare. Dupa verificarea cererii de inregistrare si daca cererea este gasita in buna ordine si actele sunt complete, referentul Oficiului Registrului comertului intocmeste referatul in acest sens si elibereaza comerciantului ori imputernicitului sau o dovada cuprinzand denumirea Oficiului Registrului comertului, numarul si data inregistrarii in registrul de intrare-iesire, precum si data la care sa se prezinte pentru eliberarea certificatului de inmatriculare sau de inscriere mentiuni.
    2. Incheierea judecatoreasca ori a judecatorului delegat sau hotararea definitiva pin care se dispune o inregistrare in Registrul comertului este executorie pentru referentul Oficiului Registrului comertului, acesta neavand competenta sa cenzureze elementele dispozitiei judecatoresti.
    Fac exceptie cazurile in care, desi exista o dispozitie judecatoreasca de inregistrare, Oficiul Registrului comertului va refuza inscrierea unei firme care poate produce confuzie cu alte firme inregistrate (art. 36 din L.R.C.). In aceasta situatie se va cere actul modificarilor in forma autentica si dovada ca s-a solicitat publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, dupa care se va proceda la efectuarea inregistrarii. Orice alte neconformitati intre actele prezentate vor fi sesizate judecatorului delegat.
    3. In cazul constatarii unor erori materiale sau omisiuni care nu afecteaza fondul cererii, acestea se vor inlatura pe loc. Mentiunea eronata se bareaza, scriindu-se deasupra mentiunea corecta, iar mentiunea omisa se completeaza de catre comerciant ori de imputernicitul sau, in mod citet si sub semnatura acestuia. Rectificarile si completarile se inscriu identic pe toate exemplarele cererii, dupa care se vizeaza de catre referentul Oficiului Registrului comertului prin aplicarea parafei sale sau prin semnare.
    4. In situatia in care comerciantul ori imputernicitul sau, desi atentionat ca cererea nu indeplineste conditiile legale, insista ca aceasta sa fie primita referentul Oficiului Registrului comertului o va primi si o va prezenta judecatorului delegat, intocmind referatul cu obiectiunile sale.
    5. Verificarea celorlalte categorii de cereri se face potrivit alineatelor precedente.
    6. Cererea impreuna cu toate actele se prezinta de catre referentul Oficiului Registrului comertului, judecatorului delegat la sediul oficiului pentru a se pronunta asupra solicitarii. Fac exceptie cererile prin care se solicita inregistrarea in temeiul dispozitiei judecatoresti, depunerea si mentionarea unor acte, eliberarea copiilor certificate, eliberarea certificatului constatator.

    CAP. 7
    Registre. Dosare. Cartoteci

    Art. 49
    Registre
    1. Registrul comertului este alcatuit din:
    a) registrul-manual pentru inregistrarea comerciantilor persoane fizice, avand coloanele prevazute in formularul nr. 17;
    b) registrul-manual pentru inregistrarea comerciantilor persoane juridice, avand coloanele prevazute in formularul nr. 18;
    c) dosarul fiecarui comerciant, constituit din cererile de inregistrare, alte categorii de cereri, precum si din actele prevazute a fi depuse la Registrul comertului.
    Registrele prevazute la lit. a) si b) se completeaza cu banca de date continand informatii din cererile de inregistrare.
    2. Registrul comertului este public. Oficiul Registrului comertului este obligat sa elibereze pe cheltuiala solicitantului:
    - copii certificate de pe inregistrarile facute si de pe actele prezentate in baza cererii de eliberare de copii certificate (formularul nr. 13);
    - certificate constatatoare ca un anumit act sau fapt nu este inscris sau mentionat in registru, in baza cererii de eliberare de certificat constatator (formularul nr. 14);
    - informatii cu privire la situatia comerciantilor inregistrati, in baza cererii de furnizare informatii (formular nr. 16).
    3. Furnizarea de informatii la solicitarea organelor de urmarire penala si a instantelor judecatoresti se face in baza unei adrese.
    4. Fiecare dintre registrele prevazute la alin. 1 lit. a) si b) pot avea mai multe volume.
    5. Pentru liberarea de copii de pe fila de registru se scoate listing pe calculator, care se verifica cu dosarul individual. Listingul se certifica de catre referentul Oficiului Registrului comertului, se contrasemneaza de directorul acestuia sau de inlocuitorul sau si se aplica stampila oficiului.
    6. Bilantul se elibereaza numai in copie certificata.
    7. Pana la incarcarea pe calculator a mentiunilor inscrise in anii 1991 si 1992, listingul se va completa cu datele respective din registrul-manual.
    Art. 50
    Tinerea registrelor
    1. Registrele-manuale vor fi numerotate si parafate de judecatorul delegat. Parafa consta in formula: "Prezentul registru pe anul ....... contine ........ file", care se inscrie pe ultima pagina a registrului, formula sub care judecatorul delegat aplica parafa sa.
    2. Pentru fiecare an calendaristic se deschide un registru al comertului.
    3. Fiecare comerciant inregistrat va purta un numar de ordine, incepand de la numarul 1, in fiecare an. Nici un comerciant persoana fizica sau persoana juridica nu poate avea acelasi numar de ordine cu alt comerciant inscris in Registrul comertului, in cadrul aceluiasi an calendaristic. Pentru asigurarea unicitatii numarului de inmatriculare se introduce si codul statistic al judetului, astfel ca numarul de inmatriculare va avea urmatoarea structura:
    - pentru comercianti persoane fizice = F - cod statistic judet - numar ordine in registru - anul;
    - pentru comercianti persoane juridice = J - cod statistic judet - numar de ordine in registru - anul.
    4. Pe cotorul fiecarui registru se va scrie vizibil anul, volumul (in cazul in care s-au deschis mai multe volume) si indicativul prescurtat al registrului, anume:
    - PF pentru registrul persoane fizice;
    - PJ pentru registrul persoane juridice.
    Art. 51
    Registrul unic de intrare-iesire
    Oficiul Registrului comertului tine un registru de intrare-iesire in care se inscriu, in ordine cronologica, toate lucrarile intrate si iesite, avand coloanele din registrul tipizat, adaptate la specificul lucrarilor Oficiului Registrului comertului. La fiecare inregistrare se adauga si numarul de inmatriculare al comerciantului. Registrul este unic, dar poate avea mai multe volume. Se va urmari ca numerele de intrare-iesire sa fie in stricta lor ordine, fara a se omite vreun numar sau a se da acelasi numar unor lucrari diferite si fara a se lasa spatii goale intr-un registru.
    Art. 52
    Repertoriul alfabetic
    Oficiul Registrului comertului tine si pastreaza pe calculator un repertoriu alfabetic al comerciantilor inregistrati, subimpartit in repertoriul alfabetic pentru comerciantii persoane fizice si repertoriul alfabetic pentru persoanele juridice, indiferent de forma juridica a acestora.
    Art. 53
    Dosare
    1. Toate actele care sunt depuse in legatura cu inregistrarea sau cu orice operatiune a Registrului comertului se pastreaza la dosarul comerciantului, indiferent de data depunerii si de natura actului. Filele continute in dosarul fiecarui comerciant se numeroteaza in ordinea depunerii, incepand cu numarul 1.
    2. In cazul in care comerciantul nu este inca inmatriculat, ca de exemplu, atunci cand, conform art. 10 alin. 2 din L.S.C., se depune un prospect de emisiune pentru autorizarea publicarii, asemenea acte se vor pastra intr-o mapa separata, urmarindu-se insa ca imediat dupa inmatriculare sa fie trecute in dosarul comerciantului.
    3. Pe coperta dosarului se scriu urmatoarele date: denumirea Oficiului Registrului comertului, numele/denumirea comerciantului si numarul de inmatriculare.
    4. Dosarele PF si PJ vor fi aranjate pe ani in ordinea numerelor de inmatriculare.
    Art. 54
    Cartoteci
    Cartoteca fiselor fiecarui comerciant se realizeaza prin prelucrarea datelor existente in calculator si prin sistematizarea acestora in scopul evidentierii modificarilor intervenite ulterior inmatricularii, precum si al elaborarii rapoartelor statistice si a studiilor privind evolutia comertului si industriei romanesti.
    Art. 55
    Incheierile judecatorului delegat, mapa si registrul de incheieri
    1. Incheierile de inmatriculare si de inscriere mentiuni se intocmesc in trei exemplare si se dau in forma inscrisa pe ultima pagina a cererii respective. Aceste incheieri se comunica partilor prin inmanarea unui exemplar din cererea respectiva.
    2. Incheierile pronuntate in temeiul art. 25 din L.R.C.  se intocmesc in doua exemplare, dintre care unui pentru mapa de incheieri, iar al doilea pentru dosarul comerciantului. Aceste incheieri se trec in registrul de incheieri si se comunica partilor de indata ce au fost pronuntate.
    3. In cazul prevazut la alineatul precedent, lucrarile de secretariat pentru judecatorul delegat, inclusiv citarea partilor, se asigura de catre un functionar al Oficiului Registrului comertului, desemnat in acest scop.
    Art. 56
    Registratura-arhiva. Minuirea registrelor
    1. Oficiul Registrului comertului are registratura si arhiva proprie, separata de aceea a Camerei de comert si industrie pe langa care functioneaza.
    2. La registrele si cartotecile tinute computerizat, cat si la registrele manuale au acces numai referentii Oficiului Registrului comertului, desemnati potrivit art. 66 din prezentele norme.
    3. Gestionarea registrelor si a documentelor depuse la arhiva Oficiului Registrului comertului se face potrivit instructiunilor O.N.R.C. nr. 1428 din 13 octombrie 1992.

    CAP. 8
    Modul de inregistrare si de completare a registrelor

    Art. 57
    Procedura de inregistrare
    1. Inregistrarile in Registrul comertului se fac numai pe baza incheierii judecatorului delegat ori, dupa caz, a unei incheieri sau hotarari definitive a instantei judecatoresti.
    2. Referentul Oficiului Registrului comertului inscrie in registre datele prevazute in coloanele acestora. Toate datele din cererea de inregistrare se incarca pe calculator, astfel cum au fost stabilite prin dispozitia judecatoreasca. Orice modificare sau completare a datelor prevazute in dispozitia judecatoreasca este cu desavarsire interzisa.
    Art. 58
    Completarea registrelor
    1. Completarea registrelor-manuale se face in ordinea coloanelor si a rubricilor, astfel:
    a) la rubrica "Nr. de inmatriculare" si "Seria certificat" se inscriu codul judetului, urmat de numarul atribuit la inmatriculare, anul si data efectuarii inmatricularii, precum si seria imprimata pe certificatul de inmatriculare;
    b) la rubrica "Firma" se inscriu, dupa caz, numele comerciantului sub care exercita comertul si sub care semneaza sau denumirea persoanei juridice (societate comerciala, regie autonoma, organizatie cooperatista). In situatia in care intervin schimbari in denumire, acestea se inscriu, in mod corespunzator, in ordinea cronologica, la rubrica "Modificari in denumire";
    c) in coloana "Nr. si data  intrarii cererii", se inscriu numarul si data inregistrarii cererii in registrul unic de intrare-iesire al Oficiului Registrului comertului;
    d) in coloana "Obiectul cererii" se inscrie "Inmatriculare" ori "inscriere mentiune", urmata de natura modificarii intervenite (de exemplu: completare obiect de activitate, majorare capital social, cesiune parti sociale) sau, dupa caz, alte cereri urmate de natura solicitarii (de exemplu: radiere inmatriculare/mentiune" sau, dupa caz, "depunere prospect", "depunere hotarare a adunarii generale" etc.);
    e) in coloana "Data inregistrarii operatiunii in Registrul comertului" se va inscrie, dupa caz : data efectuarii inmatricularii sau a mentiunii. Data inmatricularii este data atribuirii numarului de inmatriculare. Data inregistrarii mentiunii este data inscrierii ei in Registrul comertului;
    f) in coloana "Sediul" se inscrie adresa, cu toate datele acesteia;
    g) in coloana "Administratori/manageri, reprezentanti, imputerniciti, lichidatori", din registrul comercianti persoane juridice, se inscriu numele si prenumele tuturor persoanelor care au una din aceste calitati;
    h) in coloana "Specimen de semnatura", persoanele care au obligatia sa depuna semnatura in Registrul comertului vor semna in dreptul numelui lor sau, in absenta persoanelor mentionate, se inscriu numarul si data legalizarii semnaturii de catre notariat, cu indicarea acestuia (art. 13 alin. 3 si 4 si art. 19 alin. 1 din L.R.C.);
    i) in coloana "Certificarea semnaturii si data" va semna judecatorul delegat sau conducatorul Oficiului Registrului comertului ori inlocuitorul sau, mentionandu-se si data certificarii specimenului de semnatura.
    2. Pentru fiecare comerciant persoana juridica se rezerva o fila in raport cu marimea registrului. In cazul in care acesta nu este suficienta, mentiunile se vor inscrie pe o alta fila, indicandu-se fila sau, dupa caz, volumul si fila, unde se continua si de unde continua inregistrarea.
    3. Referentul Oficiului Registrului comertului va completa registrul in mod citet si cu toata atentia. In cazul unei erori materiale, textul eronat se bareaza cu cerneala, scriindu-se deasupra textul corect, care corespunde exact celui din cerere. Rectificarea se semneaza de referentul Oficiului Registrului comertului.
    4. La fiecare inregistrare referentul Oficiului Registrului comertului certifica, sub semnatura, conformitatea datelor inscrise cu cererea si actele doveditoare, punind si data, dupa care trage o linie orizontala paralela cu baza registrului, pe intreaga fila.
    5. Mentiunile care se fac ulterior inmatricularii se inscriu, dupa caz, in ordine cronologica sau in ordinea solicitarii lor, procedandu-se conform alin. 3.
    6. Radierea unei inmatriculari sau mentiuni in Registrul comertului se opereaza prin tragerea a doua diagonale cu cerneala rosie pe fila registrului, indicandu-se cauza, baza si data radierii.

    CAP. 9
    Intocmirea si eliberarea certificatelor

    Art. 59
    Certificatul de inmatriculare
    1. Certificatul de inmatriculare este unic si atesta data inmatricularii, deci data dobandirii personalitatii juridice pentru comerciantii persoane juridice.
    2. Formularul nr. 19 pentru certificatul de inmatriculare se utilizeaza in mod unitar de catre toate oficiile Registrului comertului. Tiparirea si evidenta seriilor certificatelor de inmatriculare (originale si copii) se fac prin grija O.N.R.C., in baza comenzilor oficiilor judetene. Certificatele astfel tiparite se elibereaza oficiilor Registrului comertului numai dupa stantarea cu timbrul sec a originalelor de catre O.N.R.C.
    3. Concomitent cu inmatricularea, referentul Oficiului Registrului Comertului scrie seria, numarul de inmatriculare si codul statistic republican al unitatilor economico-sociale (S.I.R.U.E.S.) pe toate exemplarele cererii si completeaza certificatul de inmatriculare. Data si numarul de inmatriculare care se inscriu in certificat sunt cele operate in registrul pentru inregistrarea comerciantilor. Copia de pe certificat se pastreaza si la dosarul comerciantului. Atribuirea codului S.I.R.U.E.S. se face de catre Oficiul Registrului comertului in colaborare cu directia judeteana de statistica.
    4. Lucrarea astfel intocmita se prezinta directorului Oficiului Registrului comertului ori inlocuitorului sau. Daca completarea registrului si a certificatului sunt gasite in buna ordine, directorul Oficiului Registrului comertului sau, in lipsa acestuia, inlocuitorul sau, imputernicit de presedintele Camerei de comert teritoriale respective, semneaza certificatul de inmatriculare.
    5. Formularul nr. 20 pentru inmatricularea sucursalelor are regimul de executare (tiparire sau tehnoredactare) corespunzator celorlalte categorii de formulare. Intocmirea acestora se face cu respectarea prevederilor alin. 3 din prezentul articol, cu exceptia inscrierii seriei. Certificatele astfel intocmite se semneaza potrivit alin. 4 din prezentul articol.
    Art. 60
    Certificatul de inscriere mentiuni
    1. Certificatul de inscriere mentiuni este inclus pe ultima pagina a cererii (formularul nr. 6). Completarea pe toate exemplarele cererii se face de catre referentul Oficiului Registrului comertului. Data care se inscrie pe certificat este data efectuarii mentiunii in Registrul comertului. Certificatul de inscriere mentiuni se semneaza potrivit art. 59 alin. 4 din prezentele norme.
    2. In cazul modificarii datelor cuprinse in certificatul de inmatriculare (de exemplu: denumire, forma juridica, sediu etc.), nu se va proceda la eliberarea altui certificat de inmatriculare. Atestarea modificarii elementelor respective se face cu certificatul de inscriere mentiuni de pe ultima pagina a cererii, impreuna cu certificatul de inmatriculare existent.
    Art. 61
    Alte certificate
    Certificatele incluse pe ultima pagina a unor cereri (de exemplu: cerere de radiere, de rectificare, de eliberare duplicat etc.) se intocmesc si se semneaza potrivit art. 60 alin. 1 din prezentele norme.
    Art. 62
    Termenul pentru eliberarea certificatelor
    1. Certificatul de inmatriculare insotit de exemplarul 2 al cererii de inmatriculare se elibereaza in termen de cel mult 15 zile de la data depunerii cererii.
    2. In acelasi termen se elibereaza exemplarul 2 al cererilor care au incluse pe ultima pagina certificatul corespunzator fiecarui formular.
    3. La eliberarea certificatelor, comerciantul ori imputernicitul sau va semna de primire in registrul unic de intrare-iesire, indicand si data eliberarii.
    Art. 63
    Eliberarea duplicatelor
    1. In cazul pierderii sau deteriorarii certificatului de inmatriculare, la solicitarea comerciantului ori a imputernicitului sau, prin intocmirea cererii de eliberare duplicat (formularul nr. 15) se elibereaza duplicat. Daca se elibereaza mai multe duplicate, fiecare se va parafa cu inscriptia corespunzatoare: D1, D2, D3 etc.
    2. In cazul pierderii sau deteriorarii altor acte, eliberarea duplicatelor se face potrivit alineatului precedent.

    CAP. 10
    Controlul legalitatii operatiunilor efectuate in Registrul comertului

    Art. 64
    Cine face controlul
    1. Controlul legalitatii operatiunilor efectuate in Registrul comertului se face de catre judecatorul delegat in conformitate cu art. 8 alin. 2 din L.R.C.
    2. Personalul care conduce si executa operatiunile Registrului comertului efectueaza un control de regularitate extrinsec avand scopul sa asigure conformitatea datelor inscrise la cererea de inregistrare cu dispozitia judecatoreasca si actele doveditoare.

    CAP. 11
    Oficiul National al Registrului Comertului

    Art. 65
    Registrul central
    1. Registrul central al comertului se tine de catre Oficiul National al Registrului comertului, organizat pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei, si este alcatuit din:
    a) banca de date informatizata continand informatiile din cererile de inregistrare, precum si datele din bilanturile contabile;
    b) exemplarul 3 al cererilor de inregistrare.
    2. O.N.R.C. tine pe calculator evidenta speciala a persoanelor juridice sanctionate potrivit prevederilor art. 2 din Hotararea Guvernului nr. 148/1993, pentru nerespectarea obligatiei prevazute de Regulamentul privind efectuarea operatiunilor valutare emis de Banca Nationala a Romaniei.
    3. Oficiile teritoriale vor comunica O.N.R.C. orice inmatriculare sau mentiune operata, in termen de 15 zile de la efectuare.
    4. Comunicarile constau in transmiterea exemplarului 3 al cererii de inmatriculare, de inscriere mentiuni ori de radiere, scris vizibil si purtand stampila Oficiului Registrului comertului, precum si in transmiterea mentiunilor din oficiu. Comunicarile vor fi insotite de documentul recapitulativ (formularul nr. 21).
    5. Virarea lunara a cotei cuvenite O.N.R.C. (art. 11 alin. 2 din L.R.C.) se face prin transmiterea borderoului-decont catre acesta (formularul nr. 22), insotit de documentul justificativ al efectuarii platii (fila cec, dispozitie de plata etc.).
    6. Oficiile teritoriale vor comunica O.N.R.C. informatii statistice conform solicitarilor acestuia. In acest sens, vor recomanda comerciantilor sa completeze orice chestionare distribuite si sa le depuna la Registrul comertului.

    CAP. 12
    Dispozitii comune si tranzitorii

    Art. 66
    Atributiile si raspunderea referentilor oficiilor
    Referentii Oficiului Registrului comertului care primesc, verifica cererile de inregistrare si completeaza registrele, precum si cei care tin dosarele firmelor sunt desemnati nominal de directorul Oficiului Registrului comertului, avand atributiile si raspunderile stabilite prin L.R.C., prin normele interioare de organizare si functionare, stabilite in mod unitar de Camera de Comert si Industrie a Romaniei, precum si prin prezentele norme.
    Art. 67
    Anexe
    1. Anexele nr. 1-22 fac parte integranta din prezentele norme si se utilizeaza in mod unitar de catre toate oficiile Registrului comertului.
    2. Executarea formularelor (tehnoredactare, tiparire etc.), cu exceptia certificatului de inmatriculare (formularul nr. 19), se face prin grija oficiilor Registrului comertului judetene sau, potrivit optiunii lor, prin comanda de tiparire de catre O.N.R.C.
    3. Camera de Comert si Industrie a Romaniei, cu avizul camerelor de comert si industrie judetene, va putea modifica si adapta aceste anexe la sistemul informatic unitar al Registrului comertului prevazut de art. 48 din L.R.C., elaborand instructiuni de utilizare si completare.
    Art. 68
    Intrarea in vigoare
    1. Prezentele norme intra in vigoare pe data de 1 august 1994.
    2. Pe aceeasi data isi inceteaza aplicabilitatea Normele din 27 noiembrie 1990 si orice alte dispozitii contrare.
    3. Oficiile Registrului comertului vor putea folosi in continuare registrele-manuale si formularistica actuale pana la epuizarea stocului, dar nu mai tarziu de 31 decembrie 1994.

    NOTA:
    Formularele-anexe la prezentele norme se gasesc la dispozitia publicului la toate oficiile Registrului comertului.

                      Presedintele
                      Camerei de Comert si
                      Industrie a Romaniei,
                      dr. Aurel Ghibutiu

                      Ministrul comertului,
                      Cristian Ionescu





SmartCity5

COMENTARII la Norma 3021/1994

Momentan nu exista niciun comentariu la Norma 3021 din 1994
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu