LEGE Nr. 361
din 11 decembrie 2007
pentru ratificarea
Conventiei privind competenta, legea aplicabila, recunoasterea, executarea si
cooperarea cu privire la raspunderea parinteasca si masurile privind protectia
copiilor, adoptata la Haga la 19 octombrie 1996
ACT EMIS DE:
PARLAMENTUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 895 din 28 decembrie 2007
Parlamentul României adoptă
prezenta lege.
Art. 1. - Se ratifică Convenţia privind competenţa,
legea aplicabilă, recunoaşterea, executarea şi cooperarea cu privire la
răspunderea părintească şi măsurile privind protecţia copiilor, adoptată la
Haga la 19 octombrie 1996, semnată de România la 15 noiembrie 2006.
Art. 2. - (1) Cu ocazia depunerii instrumentului de
ratificare, România formulează următoarele declaraţii:
a) în conformitate cu dispoziţiile alin. (1) al art.
29 din Convenţie, se desemnează Autoritatea Naţională pentru Protecţia
Drepturilor Copilului ca autoritate centrală pentru ducerea la îndeplinire a
obligaţiilor stabilite prin aceasta;
b) în conformitate cu alin. (2) al art. 34 din
Convenţie, România declară că cererile primite conform alin. (1) al art. 34 se
transmit autorităţilor sale numai prin intermediul autorităţii sale centrale,
respectiv Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului;
c) în temeiul alin. (3) al art. 40 din Convenţie,
autoritatea română competentă să elibereze certificatul prevăzut la alin. (1)
şi (2) ale aceluiaşi articol este Tribunalul Bucureşti;
d) în conformitate cu art. 44, cererile formulate
potrivit art. 8 şi 9 se transmit prin intermediul Ministerului Justiţiei, iar
cele formulate potrivit art. 33 se transmit prin intermediul Autorităţii
Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului.
(2) Cu ocazia depunerii instrumentelor de ratificare, în
temeiul art. 2 din Decizia Consiliului 2003/93/CE din 12 decembrie 2002 autorizând statele membre, în interesul Comunităţii, să semneze
Convenţia de la Haga din 1996 privind competenţa, legea aplicabilă,
recunoaşterea, executarea şi cooperarea privind răspunderea părintească şi
măsurile privind protecţia copiilor, publicată în Jurnalul Oficial al
Comunităţilor Europene (JOCE)
nr. L 48 din 21 februarie 2003, România declară următoarele:
„Articolele 23, 26 şi 52 ale Convenţiei permit statelor
contractante un anumit grad de flexibilitate, menit a aplica o procedură mai
simplă şi mai rapidă de recunoaştere şi executare a hotărârilor judecătoreşti.
Regulile comunitare prevăd un sistem de recunoaştere şi executare care este cel
puţin la fel de favorabil ca şi cel prevăzut de Convenţie. In consecinţă, o
hotărâre pronunţată într-un stat membru al Uniunii Europene, referitoare la
materia care priveşte Convenţia, este recunoscută şi executată în România, prin
aplicarea regulilor interne relevante ale drepturilor
comunitar."
Art. 3. - Cu ocazia depunerii instrumentului de
aderare, România formulează următoarea rezervă:
„Potrivit art. 60 coroborat cu alin. (1) al art. 55 din
Convenţie, România îşi rezervă:
a) competenţa autorităţilor sale de a lua măsuri
pentru protejarea bunurilor copilului situate pe teritoriul său;
b) dreptul de a nu recunoaşte răspunderea părintească
ori măsurile care sunt incompatibile cu măsurile luate de autorităţile sale
privind aceste bunuri."
Prezenta lege transpune Decizia
Consiliului 2003/93/CE din 12 decembrie 2002 autorizând statele membre, în
interesul Comunităţii, să semneze Convenţia de la Haga din 1996 privind
competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea, executarea şi cooperarea cu
privire la răspunderea părintească şi măsurile privind protecţia copiilor,
publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 48 din 21
februarie 2003.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul
României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din
Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
BOGDAN OLTEANU
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
RADU MIRCEA BERCEANU
CONVENŢIA DE LA HAGA
privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea,
executarea şi cooperarea cu privire la răspunderea părintească şi măsurile privind protecţia
copiilor*)
(adoptată la 19 octombrie 1996 şi intrată în vigoare la
1 ianuarie 2002)
*) Traducere.
Statele semnatare ale prezentei convenţii,
luând în considerare necesitatea îmbunătăţirii
protecţiei copiilor în situaţiile internaţionale,
dorind să evite conflictele dintre sistemele juridice
în privinţa competenţei, legii aplicabile, recunoaşterii şi executării
măsurilor de protecţie a copiilor,
reafirmând importanţa cooperării internaţionale pentru
protecţia copiilor,
confirmând faptul că interesul superior al copilului
trebuie să fie luat în considerare cu prioritate,
constatând necesitatea
revizuirii Convenţiei din 5 octombrie 1961 privind competenţa autorităţilor şi
legea aplicabilă în privinţa protecţiei minorilor,
dorind să stabilească prevederi comune în acest scop,
luând în considerare Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului din 20 noiembrie 1989,
au convenit următoarele:
CAPITOLUL I
Domeniul de aplicare al Convenţiei
ARTICOLUL 1
(1) Prezenta convenţie are ca obiect:
a) determinarea statului ale cărui autorităţi sunt
competente să ia măsurile de protecţie a persoanei sau
a bunurilor copilului;
b) determinarea legii aplicabile de către aceste
autorităţi în exerciţiul competenţei lor;
c) determinarea legii aplicabile răspunderii
părinteşti;
d) asigurarea recunoaşterii şi executării unor
asemenea măsuri de protecţie în toate statele
contractante;
e) stabilirea cooperării necesare între autorităţile
statelor contractante pentru a asigura atingerea obiectivelor Convenţiei.
(2) In sensul prezentei convenţii, termenul răspundere
părintească include autoritatea părintească sau orice relaţie similară
acestei autorităţi, prin care se determină drepturi, puteri şi obligaţii ale
părinţilor, tutorelui sau ale altui reprezentant legal în legătură cu persoana
sau bunurile copilului.
ARTICOLUL 2
Convenţia se aplică copiilor din momentul naşterii lor
şi până la împlinirea vârstei de 18 ani.
ARTICOLUL 3
Măsurile prevăzute la art. 1 pot să se refere în mod
deosebit la:
a) atribuirea, exerciţiul şi restrângerea, totală sau
parţială, a răspunderii părinteşti, precum şi la delegarea acesteia;
b) dreptul de încredinţare, inclusiv dreptul privind
ocrotirea persoanei copilului şi, în special, dreptul de a hotărî asupra
locului de reşedinţă al copilului, precum şi dreptul de vizită, prin care se
înţelege inclusiv dreptul de a lua copilul, pentru o perioadă determinată,
într-un alt loc decât reşedinţa sa obişnuită;
c) tutelă, curatelă şi instituţii similare;
d) desemnarea şi atribuţiile oricărei/oricărui
persoane sau organism care are sarcina să se ocupe de persoana copilului sau de
bunurile acestuia, să îl reprezinte ori să îl asiste;
e) plasamentul copilului la familia substitutivă,
într-o formă de protecţie instituţionalizată, protecţie prin „kafalah" ori o instituţie
similară;
f) supravegherea de către autorităţile publice a
ocrotirii copilului acordate de către orice persoană căreia acesta i-a fost
încredinţat;
g) administrarea, conservarea sau acte de dispoziţie
privind proprietatea copilului.
ARTICOLUL 4
Convenţia nu se aplică pentru:
a) stabilirea sau contestarea filiaţiei;
b) deciziile privind adopţia,
măsurile pregătitoare pentru adopţie, anularea ori revocarea adopţiei;
c) numele şi prenumele copilului;
d) obţinerea capacităţii depline de exerciţiu;
e) obligaţiile de întreţinere;
f) legate sau succesiuni;
g) securitatea socială;
h) măsurile publice de natură generală în domeniul
educaţiei şi sănătăţii;
i) măsurile luate ca urmare a unor infracţiuni
săvârşite de copil;
j) deciziile privind dreptul de azil şi imigraţia.
CAPITOLUL II
Competenţa
ARTICOLUL 5
(1) Autorităţile judiciare sau administrative ale
statelor contractante de la reşedinţa obişnuită a copilului au competenţa de a
lua măsuri de protecţie a persoanei copilului sau a bunurilor acestuia.
(2) Sub rezerva art. 7 din Convenţie, în caz de
schimbare a reşedinţei obişnuite a copilului în alt stat contractant, sunt
competente autorităţile din statul noii reşedinţe obişnuite.
ARTICOLUL 6
(1) In situaţia copiilor refugiaţi sau a copiilor care,
din cauza tulburărilor interne din ţara lor, sunt deplasaţi pe plan
internaţional, autorităţile statului contractant pe teritoriul căruia se află
în prezent aceşti copii ca rezultat al deplasării lor exercită competenţa
prevăzută la alin. (1) al art. 5.
(2) Prevederile alineatului precedent se aplică, de
asemenea, şi copiilor a căror reşedinţă obişnuită nu poate fi stabilită.
ARTICOLUL 7
(1) In cazul deplasării sau al neînapoierii ilicite a
copilului, autorităţile statului contractant în care copilul îşi avea reşedinţa
obişnuită imediat înaintea deplasării sau neînapoierii îşi păstrează competenţa
până când copilul a dobândit o reşedinţă obişnuită într-un alt stat şi:
a) fiecare persoană, instituţie sau alt organism având
dreptul de încredinţare a încuviinţat deplasarea sau neînapoierea; sau
b) copilul a locuit în acel alt stat o perioadă de cel puţin un an după ce persoana, instituţia sau alt
organism având dreptul de încredinţare a avut sau ar fi trebuit să aibă
cunoştinţă de locul unde se află copilul, dar nicio cerere de înapoiere
introdusă în cursul acestei perioade nu este încă examinată, iar copilul s-a
integrat în noul mediu.
(2) Deplasarea sau neînapoierea copilului este
considerată ca fiind ilicită când:
a) are loc cu încălcarea dreptului de încredinţare a
copilului atribuit unei persoane, instituţii sau altui organism, separat sau
împreună, potrivit legii statului în care copilul îşi avea reşedinţa obişnuită,
imediat înainte de deplasare sau neînapoiere; şi
b) acest drept era exercitat în mod efectiv, separat
sau împreună, la momentul deplasării sau neînapoierii ori ar fi fost astfel
exercitat dacă aceste evenimente nu ar fi survenit.
Dreptul de încredinţare menţionat la lit. a) poate să
rezulte în special dintr-o atribuire de plin drept, dintr-o hotărâre
judecătorească sau administrativă ori dintr-un acord în vigoare potrivit dreptului acelui stat.
(3) Cât timp autorităţile menţionate la alin. (1) îşi
păstrează competenţa, autorităţile statului contractant în care copilul a fost
deplasat sau în care a fost reţinut pot lua, atunci când este necesar, numai
măsuri urgente pentru protecţia persoanei sau a bunurilor copilului, în
conformitate cu art. 11.
ARTICOLUL 8
(1) Pe cale de excepţie, autoritatea statului
contractant competentă potrivit art. 5 sau 6, dacă ea consideră că, în anumite
situaţii, autoritatea altui stat contractant ar fi mai în măsură să aprecieze
interesul superior al copilului, poate:
- fie să solicite acestei autorităţi, direct sau prin
intermediul autorităţii centrale a acelui stat, să accepte competenţa de a lua
acele măsuri de protecţie pe care le consideră necesare;
- fie să suspende soluţionarea cauzei şi să invite
părţile să introducă o asemenea cerere înaintea autorităţii celuilalt stat.
(2) Statele contractante ale căror autorităţi pot fi
sesizate conform prevederilor alineatului precedent sunt:
a) statul al cărui cetăţean
este copilul;
b) statul în care sunt situate bunurile copilului;
c) statul ale cărui autorităţi sunt sesizate cu o
cerere de divorţ sau separare legală a părinţilor copilului ori pentru anularea
căsătoriei acestora;
d) statul cu care copilul are
cele mai strânse legături.
(3) Autorităţile interesate pot proceda la un schimb de
opinii.
(4) Autoritatea solicitată sau sesizată potrivit
prevederilor alin. (1) poate să accepte competenţa în locul autorităţii
competente conform art. 5 sau 6, dacă ea consideră că aceasta este în interesul
superior al copilului.
ARTICOLUL 9
(1) Dacă autorităţile statului contractant menţionate
la art. 8 alin. (2) consideră că în anumite situaţii sunt mai în măsură să
aprecieze interesul superior al copilului, ele pot:
- fie să solicite autorităţii competente a statului
contractant de la reşedinţa obişnuită a copilului, direct sau prin intermediul
autorităţii centrale a acelui stat, să le permită să exercite competenţa de a
lua măsurile de protecţie pe care le consideră a fi necesare;
- fie să invite părţile să introducă o asemenea cerere
către autoritatea statului contractant de la reşedinţa obişnuită a copilului.
(2) Autorităţile interesate pot proceda la un schimb de
opinii.
(3) Autoritatea care iniţiază cererea poate exercita
competenţa în locul autorităţii statului contractant de la reşedinţa obişnuită
a copilului numai dacă aceasta din urmă a acceptat această cerere.
ARTICOLUL 10
(1) Fără a aduce atingere prevederilor art. 5-9,
autorităţile unui stat contractant competente să soluţioneze cererea de divorţ
sau de separare legală a părinţilor unui copil cu reşedinţa obişnuită în alt
stat contractant ori pentru anularea căsătoriei lor pot, dacă legea statului
lor o permite, să ia măsuri de protecţie a persoanei copilului şi a bunurilor
acestuia, dacă:
a) la momentul începerii procedurilor, unul dintre
părinţi are reşedinţa obişnuită în acel stat, iar unul dintre părinţi exercită
răspunderea părintească în legătură cu copilul; şi
b) competenţa acestor autorităţi de a lua asemenea
măsuri a fost acceptată de către părinţi, precum şi de orice altă persoană care
exercită răspunderea părintească în legătură cu copilul şi această competenţă
este în interesul superior al acestuia.
(2) Competenţa prevăzută la alin. (1) de a lua măsuri
de protecţie a copilului încetează de îndată ce hotărârea care admite sau
respinge cererea de divorţ, de separare legală sau
de anulare a căsătoriei a devenit definitivă ori
procedura s-a încheiat din alt motiv.
ARTICOLUL 11
(1) In toate cazurile de
urgenţă, autorităţile din orice stat contractant, pe al cărui teritoriu se află
copilul sau bunurile sale, au competenţa de a lua măsurile necesare de
protecţie.
(2) Măsurile luate conform alineatului precedent cu
privire la un copil care are reşedinţa obişnuită într-un stat contractant îşi
încetează efectele de îndată ce autorităţile competente potrivit art. 5-10 au
luat măsurile impuse de situaţie.
(3) Măsurile luate conform alin. (1) cu privire la un
copil care are reşedinţa obişnuită într-un stat necontractant îşi încetează
efectele în fiecare stat contractant de îndată ce măsurile impuse de situaţie
şi luate de autorităţile unui alt stat sunt recunoscute în statul contractant
în cauză.
ARTICOLUL 12
(1) Sub rezerva dispoziţiilor art. 7, autorităţile
unui stat contractant, pe al cărui teritoriu se află copilul sau bunurile
acestuia, au competenţa de a lua măsuri cu caracter provizoriu pentru protecţia
persoanei sau a bunurilor copilului, care au un efect teritorial limitat la
statul în cauză, în măsura în care asemenea măsuri nu sunt incompatibile cu
măsurile deja luate de către autorităţile care au competenţa potrivit art.
5-10.
(2) Măsurile luate potrivit alineatului precedent cu
privire la un copil având reşedinţa obişnuită într-un stat contractant îşi
încetează efectele de îndată ce autorităţile competente potrivit art. 5-10 au
luat o decizie în privinţa măsurilor de protecţie care ar putea fi impuse de
situaţie.
(3) Măsurile luate potrivit alin. (1) cu privire la un
copil având reşedinţa obişnuită într-un stat necontractant îşi încetează
efectele în statul contractant în care măsurile au fost luate de îndată ce
măsurile impuse de situaţie şi luate de autorităţile altui stat sunt
recunoscute în statul contractant în cauză.
ARTICOLUL 13
(1) Autorităţile dintr-un stat
contractant competente potrivit art. 5-10 să ia măsuri de protecţie a persoanei
sau a bunurilor copilului trebuie să se abţină de a se pronunţa, dacă, la
momentul începerii procedurii, măsuri corespunzătoare situaţiei au fost cerute
autorităţilor unui alt stat contractant, de asemenea având competenţă potrivit
art. 5-10 la momentul solicitării, iar acestea sunt încă în curs de examinare.
(2) Prevederile alineatului precedent nu se aplică
dacă autorităţile înaintea cărora a fost iniţial introdusă cererea pentru
luarea măsurilor au renunţat la competenţă.
ARTICOLUL 14
Măsurile luate în aplicarea art. 5-10 rămân în vigoare
conform prevederilor acestora, chiar dacă o schimbare de împrejurări a
îndepărtat elementele pe care a fost întemeiată competenţa, atâta vreme cât
autorităţile competente potrivit Convenţiei nu au modificat, înlocuit sau
înlăturat asemenea măsuri.
CAPITOLUL III
Legea aplicabilă
ARTICOLUL 15
(1) In exercitarea competenţei care Ie-a fost atribuită
potrivit dispoziţiilor cap. II, autorităţile statelor contractante aplică legea
lor naţională.
(2) Cu toate acestea, în măsura în care protecţia
persoanei sau a bunurilor copilului o impune, în mod excepţional, ele pot
aplica sau pot lua în considerare legea unui alt stat cu care situaţia
respectivă prezintă cea mai strânsă legătură.
(3) Dacă reşedinţa obişnuită a copilului se schimbă în
alt stat contractant, legea acestui stat se aplică, din momentul modificării
situaţiei, condiţiilor de aplicare a măsurilor luate în statul vechii reşedinţe
obişnuite.
ARTICOLUL 16
(1) Atribuirea sau încetarea răspunderii părinteşti de
plin drept, fără intervenţia autorităţii judecătoreşti sau administrative, este
reglementată de legea statului unde copilul îşi are reşedinţa obişnuită.
(2) Atribuirea sau încetarea
răspunderii părinteşti printr-un acord ori un act unilateral, fără intervenţia
autorităţii judecătoreşti sau administrative, este reglementată de legea
statului unde copilul avea reşedinţa obişnuită la momentul în care acordul sau
actul unilateral îşi produce efectele.
(3) Răspunderea părintească care există potrivit legii
statului de reşedinţă obişnuită a copilului se menţine şi după schimbarea
reşedinţei obişnuite în alt stat.
(4) Dacă reşedinţa obişnuită a copilului se schimbă,
atribuirea răspunderii părinteşti de plin drept unei persoane care nu este încă
învestită cu această răspundere este reglementată de legea statului de la noua
reşedinţă obişnuită.
ARTICOLUL 17
Exercitarea răspunderii părinteşti este reglementată de
legea statului de la reşedinţa obişnuită a copilului. Dacă reşedinţa obişnuită
a copilului se schimbă, situaţia este reglementată de legea statului de la noua
reşedinţă obişnuită.
ARTICOLUL 18
Răspunderea părintească menţionată la art. 16 poate fi
retrasă sau condiţiile exercitării ei pot fi modificate prin măsuri luate în
vederea aplicării prezentei convenţii.
ARTICOLUL 19
(1) Validitatea unui act încheiat între un terţ şi o
altă persoană, care ar avea calitatea de reprezentant legal al copilului
potrivit legii statului în care actul a fost încheiat, nu poate fi contestată
şi nici răspunderea terţului angajată pe motivul că cealaltă persoană nu avea
calitatea de reprezentant legal al copilului potrivit legii desemnate de
prevederile prezentului capitol, afară de cazul în care terţul a cunoscut ori
trebuia să fi cunoscut că răspunderea părintească era reglementată de această
lege.
(2) Alineatul precedent se aplică numai dacă actul a
fost încheiat între persoane prezente pe teritoriul aceluiaşi stat.
ARTICOLUL 20
Prevederile prezentului capitol
se aplică chiar dacă legea desemnată de ele este legea unui stat necontractant.
ARTICOLUL 21
(1) In sensul prezentului capitol, prin termenul lege
se are în vedere legea în vigoare într-un stat, cu
excepţia regulilor aplicabile conflictului de legi.
(2) Cu toate acestea, dacă legea aplicabilă conform
art. 16 este cea a unui stat necontractant şi dacă regulile de conflict ale
acelui stat desemnează legea unui alt stat necontractant, care aplică propria
sa lege, se aplică legea celui din urmă stat. Dacă legea acestui stat
necontractant nu este recunoscută ca fiind aplicabilă, legea aplicabilă va fi
cea desemnată de art. 16.
ARTICOLUL 22
Aplicarea legii desemnate de prevederile prezentului
capitol poate fi refuzată numai dacă această aplicare ar fi în mod vădit
contrară ordinii publice, luând în considerare interesul superior al copilului.
CAPITOLUL IV
Recunoaşterea şi executarea
ARTICOLUL 23
(1) Măsurile luate de către autorităţile unui stat
contractant sunt recunoscute de plin drept în alte
state contractante.
(2) Recunoaşterea poate fi refuzată în următoarele
cazuri:
a) dacă măsura a fost luată de către autoritatea a
cărei competenţă nu a fost stabilită pe unul dintre temeiurile prevăzute pentru
aceasta în cap. II;
b) dacă măsura a fost luată, cu excepţia unei situaţii
de urgenţă, în cadrul unei proceduri judecătoreşti sau administrative, fără să
se fi dat posibilitatea copilului de a fi audiat, prin încălcarea principiilor
fundamentale de procedură ale statului solicitat;
c) la cererea oricărei
persoane care susţine că măsura i-a încălcat răspunderea părintească, dacă o
asemenea măsură a fost luată, cu excepţia unei situaţii de urgenţă, fără să se
fi dat posibilitatea acestei persoane de a fi audiată;
d) dacă o asemenea recunoaştere este în mod vădit
contrară ordinii publice a statului solicitat, luând în considerare interesul
superior al copilului;
e) dacă măsura este incompatibilă cu o măsură
ulterioară luată de un stat necontractant unde copilul îşi are reşedinţa
obişnuită, când această măsură ulterioară îndeplineşte condiţiile de
recunoaştere în statul solicitat;
f) dacă procedura prevăzută la art. 33 nu a fost
respectată.
ARTICOLUL 24
Fără a aduce atingere prevederilor art. 23 alin. (1),
orice persoană interesată poate solicita autorităţilor competente ale unui stat
contractant să decidă asupra recunoaşterii sau nerecunoaşterii unei măsuri
luate în alt stat contractant. Procedura este reglementată de legea statului
solicitat.
ARTICOLUL 25
Autoritatea statului solicitat este ţinută de constatările de fapt pe baza cărora autoritatea
statului care a luat măsura şi-a întemeiat competenţa.
ARTICOLUL 26
(1) Dacă măsurile luate într-un stat contractant şi
care sunt executorii presupun acte de executare într-un alt stat contractant,
ele sunt în acest alt stat declarate executorii sau înregistrate în vederea
executării, la solicitarea oricărei părţi interesate, potrivit procedurii
prevăzute de legea acestui stat.
(2) Fiecare stat contractant aplică la declaraţia de
exequatur sau de înregistrare o procedură simplă şi rapidă.
(3) Declaraţia de exequatur ori de înregistrare nu
poate fi refuzată decât pentru unul dintre motivele prevăzute la art. 23 alin.
(2).
ARTICOLUL 27
Fără a aduce atingere situaţiilor în care revizuirea
este necesară în aplicarea articolelor precedente, măsurile luate nu se
revizuiesc pe fond.
ARTICOLUL 28
Măsurile luate într-un stat contractant şi declarate ca
executorii sau înregistrate în vederea executării în alt stat contractant sunt
puse în executare ca şi cum ar fi fost luate de atribuţiile acestui stat.
Punerea în executare se face potrivit legii statului solicitat, în limitele
stabilite de acesta, luând în considerare interesul superior al copilului.
CAPITOLUL V
Cooperarea
ARTICOLUL 29
(1) Fiecare stat contractant
îşi desemnează o autoritate centrală cu sarcina de a duce la îndeplinire
obligaţiile care îi sunt impuse de către prezenta convenţie.
(2) Statele federale, statele cu mai multe sisteme de
drept sau statele având unităţi teritoriale autonome sunt libere să desemneze
mai mult de o autoritate centrală şi să specifice întinderea teritorială sau
personală a atribuţiilor lor. Când un stat a numit mai mult de o autoritate
centrală, acesta desemnează autoritatea centrală căreia îi poate fi adresată orice
comunicare în vederea transmiterii ei către autoritatea centrală competentă în
cadrul acestui stat.
ARTICOLUL 30
(1) Autorităţile centrale trebuie să coopereze între
ele şi să promoveze cooperarea dintre autorităţile competente în statele lor în
scopul realizării obiectivelor Convenţiei.
(2) Acestea trebuie, în legătură cu aplicarea
Convenţiei, să ia măsurile potrivite pentru a furniza informaţii cu privire la
legislaţia proprie, precum şi cu privire la serviciile disponibile în domeniul
protecţiei copiilor.
ARTICOLUL 31
Autoritatea centrală a unui stat contractant ia, fie
direct, fie cu sprijinul autorităţilor publice sau al altor organisme, măsurile
potrivite pentru:
a) a facilita comunicarea şi a oferi asistenţa
prevăzută pentru aceasta în art. 8 şi 9 şi în acest capitol;
b) a facilita, prin mediere, conciliere sau alte
mijloace asemănătoare, înţelegeri asupra soluţiilor privind protecţia persoanei
sau a bunurilor copilului în situaţiile cărora li se aplică dispoziţiile
Convenţiei;
c) a ajuta, la cererea autorităţii competente a altui
stat contractant, la localizarea copilului, atunci când există indicii că
acesta se află pe teritoriul statului solicitat şi are nevoie de protecţie.
ARTICOLUL 32
La cererea motivată a
autorităţii centrale sau a unei alte autorităţi competente dintr-un stat
contractant cu care copilul are strânse legături, autoritatea centrală a
statului contractant unde copilul îşi are reşedinţa obişnuită şi unde acesta se
află în prezent poate, direct sau cu ajutorul autorităţilor publice ori al
altor organisme:
a) să furnizeze un raport privind situaţia copilului;
b) să solicite autorităţii competente din statul său
să ia în considerare posibilitatea de a lua măsuri privind protecţia persoanei sau a bunurilor copilului.
ARTICOLUL 33
(1) Dacă autoritatea competentă potrivit art. 5-10 are
în vedere plasamentul copilului într-o familie substitutiva sau într-o
instituţie ori măsuri de ocrotire prin „kafalah"
sau o instituţie similară şi dacă un asemenea
plasament ori asemenea măsuri de ocrotire au loc în alt stat contractant,
trebuie în prealabil să se consulte cu autoritatea centrală sau cu altă
autoritate competentă din cel din urmă stat. In acest sens, trebuie să
transmită un raport privind copilul împreună cu motivele privind plasamentul
sau măsurile de îngrijire propuse.
(2) Decizia privind plasamentul sau măsurile de
ocrotire poate fi luată în statul solicitant numai dacă autoritatea centrală
sau altă autoritate competentă a statului solicitat a consimţit la plasament
sau la măsurile de ocrotire, ţinând seama de interesul superior al copilului.
ARTICOLUL 34
(1) In cazul în care se intenţionează a se lua o măsură
de protecţie, dacă situaţia o cere, autorităţile competente potrivit Convenţiei
pot solicita autorităţilor celorlalte state contractante care au informaţii
relevante pentru protecţia copilului să le fie comunicate aceste informaţii.
(2) Fiecare stat contractant va putea să declare ca
cererile prevăzute în primul alineat să fie comunicate autorităţilor sale numai
prin intermediul autorităţii sale centrale.
ARTICOLUL 35
(1) Autorităţile competente ale unui stat contractant
pot să ceară autorităţilor competente ale altui stat contractant să asigure
asistenţă în aplicarea măsurilor de protecţie luate potrivit prezentei
convenţii, în mod deosebit în ceea ce priveşte asigurarea exercitării efective
a dreptului de vizită, precum şi a dreptului de a menţine legături personale
directe şi regulate cu copilul.
(2) Autorităţile unui stat contractant pe teritoriul
căruia copilul nu îşi are reşedinţa obişnuită pot, la cererea părintelui
rezident în acel stat şi care doreşte să obţină ori să menţină legăturile
personale cu copilul, să culeagă informaţii ori probe şi să se pronunţe asupra
capacităţii acelui părinte de a exercita dreptul de avea legături personale cu
copilul, precum şi asupra condiţiilor în care acest drept poate fi exercitat de
către acel părinte. O autoritate care are competenţă potrivit art. 5-10 de a
decide asupra dreptului de a avea legături personale cu copilul este obligată,
înainte de a se pronunţa, să ia în considerare aceste informaţii, probe sau
concluzii.
(3) O autoritate care are competenţă potrivit art. 5-10
de a hotărî asupra dreptului de a avea legături personale cu copilul poate să
suspende procedura până la soluţionarea unei cereri formulate conform alin.
(2), în special atunci când ea este sesizată cu o cerere prin care se urmăreşte
modificarea sau încetarea dreptului de a avea legături personale cu copilul,
conferit de autorităţile statului vechii reşedinţe obişnuite.
(4) Nicio dispoziţie a prezentului articol nu
împiedică o autoritate competentă potrivit art. 5-10 de a lua măsuri provizorii
până la soluţionarea unei cereri formulate conform alin. (2).
ARTICOLUL 36
In toate cazurile în care copilul
este expus unui pericol grav, autorităţile competente din statul contractant în
care au fost luate sau urmează să fie luate măsuri de protecţie faţă de acel
copil, dacă au fost informate despre schimbarea reşedinţei copilului sau despre
prezenţa copilului într-un alt stat, informează la rândul lor autorităţile
acelui stat despre pericol şi despre măsurile luate sau în curs de a fi luate.
ARTICOLUL 37
O autoritate nu poate solicita ori transmite informaţii
obţinute conform prevederilor acestui capitol, dacă în opinia sa aceasta este
de natură să ducă la punerea în primejdie a persoanei sau a bunurilor copilului
ori să aducă atingere gravă libertăţii sau vieţii unuia dintre membrii familiei
copilului.
ARTICOLUL 38
(1) Fără a aduce atingere posibilităţii de a stabili
cheltuieli rezonabile pentru serviciile oferite, autorităţile centrale, precum
şi alte autorităţi publice ale statelor contractante suportă propriile
cheltuieli care decurg din aplicarea dispoziţiilor prezentului capitol.
(2) Un stat contractant poate încheia acorduri cu unul
sau mai multe state contracante cu privire la repartizarea acestor cheltuieli.
ARTICOLUL 39
Orice stat contractant poate încheia acorduri cu unul
sau mai multe state contractante în scopul îmbunătăţirii aplicării prevederilor
acestui capitol în cadrul colaborării reciproce. Statele care au încheiat un
astfel de acord vor notifica o copie de pe acesta depozitarului Convenţiei.
CAPITOLUL VI
Dispoziţii generale
ARTICOLUL 40
(1) Autorităţile statului contractant unde copilul îşi
are reşedinţa obişnuită sau cele ale statului contractant unde a fost luată o
măsură de protecţie pot să elibereze persoanei care exercită drepturile şi
îndatoririle părinteşti ori persoanei căreia i-a fost încredinţat spre ocrotire
copilul, ca persoană şi bunuri, la cererea sa, un certificat care să arate
calitatea şi limitele în care această persoană poate acţiona, precum şi
puterile care îi sunt conferite.
(2) Capacitatea şi puterile arătate în certificatul
sus-menţionat sunt prezumate a fi învestite în acea persoană până la proba
contrarie.
(3) Fiecare stat contractant desemnează autorităţile
împuternicite să elibereze acest certificat.
ARTICOLUL 41
Datele cu caracter personal culese şi transmise
potrivit Convenţiei nu vor putea fi utilizate în alt scop decât cel pentru care
au fost culese şi transmise.
ARTICOLUL 42
Autorităţile cărora le-au fost transmise aceste
informaţii sunt ţinute să păstreze confidenţialitatea asupra lor, potrivit
legii aplicabile în statul respectiv.
ARTICOLUL 43
Toate documentele înaintate ori eliberate potrivit
prezentei convenţii sunt scutite de orice legalizare ori de alte formalităţi
similare.
ARTICOLUL 44
Fiecare stat contractant poate să îşi desemneze
autorităţile cărora cererile prevăzute la art. 8, 9 şi 34 din Convenţie trebuie
să le fie transmise.
ARTICOLUL 45
(1) Desemnarea autorităţilor prevăzute la art. 29 şi
44 va fi comunicată Biroului permanent al Conferinţei de drept internaţional
privat de la Haga.
(2) Declaraţia prevăzută la art. 34 alin. (2) va fi
făcută către depozitarul Convenţiei.
ARTICOLUL 46
Un stat contractant în care se aplică mai multe sisteme
de drept sau ansambluri de reguli diferite în domeniul protecţiei copilului şi
a proprietăţii acestuia nu este ţinut să aplice prevederile Convenţiei
conflictelor privind numai aceste sisteme de drept ori ansambluri de reguli.
ARTICOLUL 47
Referitor la statul în care două sau mai multe sisteme
de drept ori ansambluri de reguli ce au legătură cu domeniul reglementat de Convenţie
se aplică în unităţi teritoriale diferite:
1. orice referire la reşedinţa obişnuită în acel stat
priveşte reşedinţa obişnuită într-o unitate teritorială;
2. orice referire la prezenţa copilului în acel stat
priveşte prezenţa copilului într-o unitate teritorială;
3. orice referire la situarea proprietăţii ori a
bunurilor copilului în acel stat priveşte situarea proprietăţii copilului
într-o unitate teritorială;
4. orice referire la statul al cărui cetăţean este
copilul priveşte unitatea teritorială desemnată de legea statului respectiv
sau, în absenţa unor prevederi legale exprese, unitatea teritorială cu care
copilul are cele mai strânse legături;
5. orice referire la statul a cărui autoritate este
sesizată cu o cerere de divorţ sau de separare legală a părinţilor copilului
ori de anulare a căsătoriei acestora priveşte unitatea teritorială a cărei
autoritate este sesizată cu o astfel de cerere;
6. orice referire la statul cu care copilul are
legături strânse priveşte unitatea teritorială cu care copilul are astfel de
legături;
7. orice referire la statul pe teritoriul căruia
copilul a fost deplasat ori reţinut priveşte unitatea teritorială în care
copilul a fost deplasat ori reţinut;
8. orice referire la organismele ori autorităţile
acelui stat, altele decât autorităţile centrale, priveşte organismele sau
autorităţile autorizate să acţioneze în unitatea teritorială respectivă;
9. orice referire la legea, procedura sau autoritatea
statului în care a fost luată o măsură de protecţie priveşte legea, procedura
sau autoritatea din unitatea teritorială în care a fost luată măsura
respectivă;
10. orice referire la legea, procedura sau autoritatea
statului solicitat priveşte legea, procedura ori autoritatea din unitatea
teritorială în care este cerută recunoaşterea sau
executarea actului respectiv.
ARTICOLUL 48
In scopul identificării legii aplicabile potrivit
cap.III, atunci când un
stat are două sau mai multe unităţi teritoriale, fiecare având propriul său
sistem de drept şi reguli pentru domeniile acoperite de Convenţie, sunt
aplicabile următoarele reguli:
a) dacă prevederile legale în vigoare într-un stat
coincid cu cele aplicabile în unitatea teritorială, se aplică legea unităţii
teritoriale respective;
b) în absenţa unor astfel de prevederi legale, se
aplică legea unităţii teritoriale, astfel cum a fost definită la art. 47.
ARTICOLUL 49
In scopul identificării legii aplicabile potrivit cap.
III referitor la statul în care există două sau mai multe sisteme de drept şi reguli
cărora li se supun diferite categorii de persoane în ceea ce priveşte domeniile
acoperite de prezenta convenţie, se aplică următoarele reguli:
a) în prezenţa regulilor în vigoare în acel stat care
identifică care dintre aceste legi este aplicabilă, se aplică această lege;
b) în absenţa unor astfel de reguli, se aplică legea
sau regulile de drept cu care copilul are cele mai strânse legături.
ARTICOLUL 50
Această convenţie nu afectează aplicarea prevederilor
Convenţiei din 25 octombrie 1980 privind aspectele civile ale răpirii de copii
între statele contractante ale celor două convenţii. Totuşi, nimic nu împiedică
invocarea prevederilor acestei convenţii în scopul obţinerii înapoierii
copilului care a fost deplasat ori reţinut ilicit sau pentru a organiza dreptul
de vizită.
ARTICOLUL 51
In ceea ce priveşte relaţia
dintre statele contractante, această convenţie înlocuieşte Convenţia din 5
octombrie 1961 privind competenţa autorităţilor şi legea aplicabilă pentru
protecţia minorilor, precum şi Convenţia privind tutela minorilor, semnată la
Haga la 12 iunie 1902, fără a aduce atingere recunoaşterii măsurilor luate
potrivit Convenţiei din 1961 sus-menţionate.
ARTICOLUL 52
(1) Această convenţie nu derogă de la niciun
instrument internaţional la care statele contractante sunt părţi şi care
conţine prevederi privind domeniile reglementate de prezenta convenţie, cu
excepţia cazului în care există o declaraţie contrară făcută de statele părţi
ale acestui instrument.
(2) Această convenţie nu afectează posibilitatea ca
unul sau mai multe state contractante să încheie între ele acorduri care să
cuprindă, în ce îi priveşte pe copiii cu reşedinţa obişnuită în unul dintre
statele părţi ale unui astfel de acord, dispoziţii referitoare la materiile
reglementate de prezenta convenţie.
(3) Acordurile încheiate de unul sau mai multe state contractante în domeniile reglementate de
prezenta convenţie nu afectează, în raporturile acestor state cu alte state
contractante, aplicarea dispoziţiilor prezentei convenţii.
(4) Prevederile alineatelor precedente se aplică, de
asemenea, şi legilor uniforme întemeiate pe legături regionale ori de altă
natură între statele interesate.
ARTICOLUL 53
(1) Convenţia se aplică măsurilor de protecţie numai
dacă acestea au fost luate într-un stat după ce Convenţia a intrat în vigoare
în acel stat.
(2) Convenţia se aplică recunoaşterii şi executării
măsurilor luate după intrarea ei în vigoare, în raporturile dintre statul unde
măsurile au fost luate şi statul solicitat.
ARTICOLUL 54
(1) Orice comunicare trimisă autorităţii centrale ori
altor autorităţi dintr-un stat contractant se va face în limba de origine şi va
fi însoţită de traducerea în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale
ale acestui stat ori, dacă acest lucru nu este posibil, în limba franceză sau
engleză.
(2) Totuşi, un stat contractant poate, sub rezerva
prevăzută de art. 60, să se opună utilizării fie a limbii franceze, fie a
limbii engleze.
ARTICOLUL 55
(1) Potrivit art. 60, un stat contractant va putea:
a) să rezerve competenţa autorităţilor sale de a lua
măsuri pentru protecţia bunurilor copilului, situate pe teritoriul său;
b) să îşi rezerve dreptul de a nu recunoaşte
răspunderea părintească ori măsurile care sunt incompatibile cu măsurile luate
de autorităţile sale privind aceste bunuri.
(2) Rezerva va putea fi restrânsă
la anumite categorii de bunuri.
ARTICOLUL 56
Secretarul general al Conferinţei de drept
internaţional privat de la Haga convoacă periodic o comisie specială în scopul
examinării funcţionării practice a Convenţiei.
CAPITOLUL VII
Dispoziţii finale
ARTICOLUL 57
(1) Convenţia este deschisă spre semnare statelor care
erau membre ale Conferinţei de drept internaţional privat de la Haga la
momentul celei de-a optsprezecea sesiuni a acesteia.
(2) Ea va fi ratificată, acceptată ori aprobată, iar
instrumentele de ratificare, acceptare sau aprobare vor fi depuse la Ministerul
Afacerilor Externe al Regatului Ţărilor de Jos, depozitar al Convenţiei.
ARTICOLUL 58
(1) Orice stat va putea adera la Convenţie după
intrarea sa în vigoare, conform art. 61 alin. (1).
(2) Instrumentul de aderare va fi depus la
depozitarul Convenţiei.
(3) Aderarea nu va avea efecte decât în raporturile
dintre statul aderant şi statele contractante care nu au ridicat obiecţii la
aderare în termen de 6 luni după primirea notificării prevăzute la art. 63 lit.
b). O asemenea obiecţie va putea fi ridicată, de asemenea, de către orice stat
în momentul ratificării, acceptării sau aprobării Convenţiei, ulterior
aderării. Aceste obiecţii vor fi notificate depozitarului.
ARTICOLUL 59
(1) Un stat care are două sau
mai multe unităţi teritoriale în care diferite sisteme de drept se aplică
materiilor reglementate de prezenta convenţie va putea, în momentul semnării,
ratificării, acceptării, aprobării sau aderării, să declare că prezenta
convenţie se va aplica tuturor unităţilor sale teritoriale ori numai uneia sau
mai multora dintre acestea şi va putea, în orice moment, să modifice această
declaraţie făcând o nouă declaraţie.
(2) Aceste declaraţii vor fi notificate depozitarului
Convenţiei şi vor indica expres unităţile teritoriale cărora Convenţia li se
aplică.
(3) Dacă un stat nu face declaraţia prevăzută de
prezentul articol, Convenţia se va aplica pe întreg teritoriul acestui stat.
ARTICOLUL 60
(1) Orice stat contractant va putea, cel mai târziu la momentul ratificării, acceptării, aprobării sau aderării ori
la momentul unei declaraţii făcute în conformitate cu art. 59, să facă fie una,
fie ambele rezerve prevăzute la art. 54 alin. (2) şi art. 55. Nicio altă
rezervă nu va fi admisă.
(2) Orice stat va putea, în
orice moment, să retragă o rezervă pe care a făcut-o. Această retragere va fi
notificată depozitarului Convenţiei.
(3) Rezerva îşi încetează efectele în prima zi a celei
de-a treia luni calendaristice începând de la momentul notificării menţioante
în alineatul precedent.
ARTICOLUL 61
(1) Convenţia va intra în vigoare în prima zi a lunii
următoare expirării unei perioade de 3 luni după depunerea celui de-al treilea
instrument de ratificare, acceptare ori aprobare, prevăzut la art. 57.
(2) Ulterior, Convenţia va
intra în vigoare:
a) pentru fiecare stat care ratifică, acceptă ori
aprobă subsecvent, în prima zi a lunii următoare expirării unei perioade de 3
luni după depunerea instrumentului de ratificare, acceptare, aprobare ori
aderare;
b) pentru fiecare stat
aderant, în prima zi a lunii următoare expirării unei perioade de 3 luni după
expirarea termenului de 6 luni prevăzut de art. 58 alin. (3);
c) pentru unităţile teritoriale asupra cărora
Convenţia a fost extinsă, conform art. 59, în prima zi a lunii următoare
expirării unui termen de 3 luni după notificarea prevăzută de acest articol.
ARTICOLUL 62
(1) Orice stat parte la Convenţie o va putea denunţa
printr-o notificare adresată, în scris, depozitarului. Denunţarea va putea
să se limiteze la anumite unităţi teritoriale cărora li
se aplică prezenta convenţie.
(2) Denunţarea va produce efect în prima zi a lunii
următoare expirării unei perioade de 12 luni după data primirii notificării de
către depozitar. Atunci când este specificată în notificare o perioadă mai
lungă pentru producerea efectului denunţării, aceasta va avea efect la
expirarea perioadei menţionate.
ARTICOLUL 63
Depozitarul va notifica statelor membre ale Conferinţei
de drept internaţional privat de la Haga şi statelor care au aderat conform
art. 58 următoarele:
a) semnările, ratificările, acceptările şi aprobările
prevăzute de art. 57;
b) aderările şi obiecţiile la aderări prevăzute de art.
58;
c) data intrării în vigoare a Convenţiei potrivit art.
61;
d) declaraţiile prevăzute de art. 34 alin. (2) şi art.
59;
e) acordurile prevăzute de art. 39;
f) rezervele prevăzute de art. 54 alin. (2) şi art. 55,
precum şi retragerea rezervelor prevăzute de art. 60 alin. (2);
g) denunţările prevăzute de art. 62.
Drept care, subsemnaţii, legal împuterniciţi, au semnat
prezenta convenţie.
Intocmită la Haga la 19 octombrie 1996, în limbile
engleză şi franceză, ambele texte având valoare egală, într-un singur exemplar,
care se va depune în arhivele Guvernului Regatului Ţărilor de Jos şi a cărui
copie certificată pentru conformitate va fi comunicată, pe cale diplomatică,
fiecărui stat membru reprezentat la cea de-a optsprezecea sesiune a Conferinţei
de drept internaţional privat de la Haga.